ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 138/2024

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 27.10.2021 sub dosar nr. x/2021, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Secretariatul de Stat pentru Culte a solicitat anularea în tot a Adresei nr. x/26.04.2021, emisă de Secretariatul de Stat pentru Culte, prin care s-a răspuns plâgerii/întâmpinării prealabile formulate împotriva Adresei nr. x/26.04.2021 și obligarea pârâtului la recunoașterea dreptului pretins prin eliberarea unui alt act administrativ, întemeiat și legal, în sensul aprobării cererii lor de acordare a avizului consultativ prevăzut de art. 41 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 489/2006, privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 68/2022 din 30 iunie 2022, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea ca nefondată.

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 68/2022 din 30 iunie 2022 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A.. Recurenta A. critică sentința recurată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, susținând că instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile legale incidente în materia transformării unei asociații în asociație religioasă, precum și condițiile de fond și formă impuse de legislația aplicabilă. Prima critică vizează constatarea instanței de fond potrivit căreia nu ar fi fost depuse în mod complet și corect toate actele prevăzute de lege, în special sub aspectul caracterului definitiv al încheierii pronunțate de Judecătoria Moinești în dosarul nr. x/2019. Recurenta susține că această încheiere, datând din 27.11.2019, nu a fost atacată cu apel, devenind astfel definitivă prin efectul legii, urmând ca dovada caracterului definitiv să fie depusă până la momentul judecării recursului. A doua critică privește interpretarea greșită a instanței de fond cu privire la sediul asociației, care ar fi fost considerat incert. Recurenta arată că sediul este stabilit în mod clar în județul Bacău, conform încheierii menționate anterior, iar mențiunea instanței potrivit căreia nu ar rezulta fără dubiu unde este situat sediul este neîntemeiată, întrucât înscrisul judiciar indică expres locația sediului. A treia critică vizează interpretarea instanței cu privire la condiția patrimoniului inițial, în sensul că nu ar fi fost îndeplinită cerința valorică prevăzută de art. 41 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 26/2000. Recurenta susține că această interpretare este greșită, întrucât Legea nr. 276/2020, care modifică O.G. nr. 26/2000, a eliminat pragul valoric al patrimoniului inițial, iar Ordinul nr. 118/2017, invocat de instanță, nu poate deroga de la dispozițiile legii, fiind emis anterior modificării legislative și nefiind actualizat corespunzător. În consecință, recurenta consideră că instanța de fond a aplicat o normă abrogată, ceea ce atrage nelegalitatea hotărârii. O altă critică privește cerința formei autentice a actului constitutiv, instanța reținând că ar fi necesar un act constitutiv în formă autentică, cu semnăturile și datele de identificare ale membrilor, precum și hotărârea de modificare privind transformarea asociației. Recurenta susține că, potrivit art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 276/2020, este suficient ca statutul asociației să fie încheiat sub semnătură privată, forma autentică fiind obligatorie doar în cazul în care patrimoniul include bunuri imobile. În speță, nu s-a invocat un aport în natură constând în imobile, astfel că cerința formei autentice nu este aplicabilă. Recurenta mai contestă interpretarea instanței cu privire la cele 560 de semnături ale persoanelor care au aderat la asociație și au mărturisit credința, susținând că nu este necesară autentificarea acestora, iar Ordinul nr. 118/2017 nu poate impune cerințe suplimentare față de cele prevăzute de lege. Se invocă principiul ierarhiei normelor juridice, potrivit căruia un ordin nu poate deroga de la o lege sau o ordonanță, iar pasivitatea autorității emitente în actualizarea ordinului nu poate fi imputată recurentei. În fine, se critică interpretarea instanței cu privire la modul de înființare și desființare a unităților locale ale asociației, recurenta susținând că art. 9.5 din statutul asociației reglementează în mod clar aceste aspecte, iar instanța a preluat necritic interpretarea eronată a pârâtului, care ar fi acționat cu rea-credință în scopul restrângerii drepturilor constituționale ale recurentei. În concluzie, recurenta solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, cu aplicarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimatul - pârât Secretariatul de Stat pentru Culte a solicitat respingerea recursului, subliniind că procedura de dobândire a statutului de asociație religioasă este guvernată de dispozițiile speciale ale Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, precum și de Ordinul nr. 118/2017, emis în temeiul acestei legi.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente: Recurenta - reclamantă A. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ adresa nr. x/26.04.2021 emisă de Secretariatul de Stat pentru Culte, prin care s-a solicitat completarea documentației depuse în vederea obținerii avizului consultativ necesar transformării A. în asociație religioasă, în conformitate cu dispozițiile art. 41 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor. Recurenta a susținut că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile legale incidente, în special prin raportare la modificările aduse O.G. nr. 26/2000 prin Legea nr. 276/2020, invocând faptul că nu mai este necesar un prag valoric al patrimoniului inițial, că statutul poate fi încheiat sub semnătură privată, iar Ordinul nr. 118/2017 nu poate impune cerințe suplimentare față de cele prevăzute de lege. De asemenea, recurenta contestă constatarea instanței de fond privind lipsa caracterului definitiv al încheierii pronunțate de Judecătoria Moinești, precum și incertitudinea cu privire la sediul asociației. Înalta Curte constată că aceste critici sunt neîntemeiate. În mod corect, instanța de fond a reținut că procedura de transformare a unei asociații în asociație religioasă este guvernată de dispozițiile speciale ale Legii nr. 489/2006, iar nu de regimul general aplicabil asociațiilor și fundațiilor reglementat de O.G. nr. 26/2000. Potrivit art. 41 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 489/2006, obținerea avizului consultativ emis de Secretariatul de Stat pentru Culte este o condiție obligatorie pentru dobândirea personalității juridice ca asociație religioasă, avizul având rolul de a constata îndeplinirea cerințelor legale privind respectarea Constituției, ordinii publice, sănătății, moralei și drepturilor fundamentale. Contrar susținerilor recurentei, Ordinul nr. 118/2017 a fost emis în temeiul Legii nr. 489/2006, nu al O.G. nr. 26/2000, și stabilește procedura administrativă de acordare a avizului consultativ, inclusiv cerințele privind conținutul documentației. Recurenta nu a făcut dovada îndeplinirii acestor cerințe, iar Secretariatul de Stat pentru Culte nu a emis un refuz nejustificat, ci a solicitat completarea dosarului, în vederea analizării cererii în conformitate cu legea. În ceea ce privește invocarea modificărilor aduse O.G. nr. 26/2000 prin Legea nr. 276/2020, Înalta Curte reține că acestea nu sunt aplicabile în procedura de transformare într-o asociație religioasă, care presupune o reglementare distinctă, cu cerințe suplimentare, inclusiv avizul consultativ prevăzut de Legea nr. 489/2006. De asemenea, instanța de fond a reținut în mod corect că recurenta nu a depus documentele solicitate de autoritatea competentă, iar simpla formulare a unei cereri nu exonerează solicitantul de obligația de a respecta procedura legală. Înalta Curte constată că susținerile recurentei referitoare la neaplicabilitatea condiției patrimoniului inițial sunt neîntemeiate. Într-adevăr, prin Legea nr. 276/2020 de modificare și completare a O.G. nr. 26/2000 a fost eliminată cerința ca patrimoniul inițial al asociațiilor sau fundațiilor să fie constituit dintr-un cuantum minim raportat la salariul mediu brut pe economie. Totuși, aceste dispoziții au caracter general și se aplică exclusiv procedurii de constituire a asociațiilor și fundațiilor de drept comun. Pentru dobândirea statutului de asociație religioasă, legiuitorul a instituit un regim derogatoriu, reglementat prin Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, precum și prin Ordinul nr. 118/2017 al Ministerului Justiției. Aceste norme speciale prevăd condiții suplimentare, între care și obligația ca patrimoniul inițial să fie de cel puțin două salarii brute pe economie, cerință menită să asigure cadrul corespunzător desfășurării activității unei asociații cu profil religios. Din analiza statutului depus la dosar rezultă că patrimoniul inițial declarat este de 600 RON, sumă inferioară pragului de 4.600 RON stabilit prin raportare la salariul minim brut pe economie în anul 2021, conform H.G. nr. 4/2021. În aceste condiții, instanța de fond a reținut în mod corect că nu este îndeplinită cerința patrimoniului minim prevăzută de normele speciale aplicabile. Prin urmare, critica recurentei, întemeiată pe pretinsa aplicare a unei norme abrogate, nu poate fi primită, întrucât instanța nu a aplicat dispozițiile generale din O.G. nr. 26/2000, ci normele speciale incidente în materia dobândirii statutului de asociație religioasă. Înalta Curte constată că susținerile recurentei referitoare la caracterul definitiv al încheierii pronunțate de Judecătoria Moinești în dosarul nr. x/2019 nu pot fi primite. Instanța de fond a reținut în mod corect că la dosar nu a fost depusă dovada caracterului definitiv al hotărârii, iar obligația de a prezenta înscrisurile complete și conforme revine exclusiv recurentei - reclamante. Simplul angajament de a depune ulterior hotărârea legalizată nu poate suplini lipsa dovezii la momentul verificării condițiilor prevăzute de lege. De asemenea, în mod corect, instanța de fond a constatat lipsa de claritate și de concordanță între înscrisurile depuse cu privire la sediul asociației. Încheierea Judecătoriei Moinești menționează un sediu în județul Bacău, în timp ce alte documente fac referire la punctul Budai, UAT Dărmănești. În lipsa unor acte doveditoare clare și concordante, instanța de fond a apreciat corect că nu se poate stabili cu certitudine sediul viitoarei asociații religioase, condiție esențială pentru dobândirea personalității juridice. Referitor la critica privind forma statutului și semnăturile membrilor, Înalta Curte constată că interpretarea instanței de fond este conformă cu dispozițiile legale aplicabile, iar cerințele privind forma autentică și conținutul actelor nu pot fi relativizate prin invocarea unor norme generale care nu sunt incidente în materia cultelor. Astfel, dispozițiile art. 6 din O.G. nr. 26/2000, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 276/2020, nu sunt aplicabile procedurii speciale de transformare a unei asociații în asociație religioasă. În această materie, Legea nr. 489/2006 și Ordinul nr. 118/2017 impun forma autentică a actului constitutiv și a statutului. Prin urmare, simpla depunere a unui statut sub semnătură privată nu satisface cerințele legale incidente. De asemenea, Înalta Curte constată că susținerile recurentei privind inaplicabilitatea Ordinului nr. 118/2017 nu pot fi primite. Acest act normativ a fost emis în temeiul Legii nr. 489/2006 și reglementează procedura de acordare a avizului consultativ pentru dobândirea statutului de asociație religioasă. Modificările ulterioare aduse O.G. nr. 26/2000 nu afectează valabilitatea și aplicabilitatea Ordinului nr. 118/2017, care rămâne obligatoriu până la o eventuală abrogare sau modificare. În concluzie, Înalta Curtea constată că niciuna dintre criticile recurentei nu este întemeiată. Instanța de fond a aplicat corect dispozițiile legale incidente, respectiv Legea nr. 489/2006 și Ordinul nr. 118/2017, constatând neîndeplinirea condițiilor obligatorii pentru dobândirea statutului de asociație religioasă. Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.