ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5234/2022

Ședința publică din data de 8 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamatul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Biserica Evanghelică Română și Secretariatul de Stat pentru Culte pronunțarea unei hotărâri prin care să fie recunoscut președintele cultului și al Biroului executiv al Bisericii Evanghelice Române, dl. B., și să se dispună obligarea pârâtului Secretariatul de Stat pentru Culte la acordarea sprijinului financiar anual ce i se cuvine în calitate de predicator al Bisericii Evanghelice Române.

Reclamantul a depus cerere prin care a solicitat urmărirea generală a numiților C. și D., arătând că aceste două persoane împreună cu Secretariatul de Stat pentru Culte nu respectă Statutul și Mărturisirea de Credință a Cultului Creștin Biserica Evanghelică emis la București 11.06.2008 nr. 629 prin H.G.

Prin cererea din 12.06.2020, reclamantul a precizat la solicitarea instanței întemeiată pe dispozițiile art. 78 alin. (2) C. proc. civ. că nu înțelege să se judece în contradictoriu cu numiții C. și D..

La termenul din 13.07.2020, reclamantul a precizat că înțelege să își modifice cererea de chemare în judecată, în sensul că solicită și anularea procesului-verbal din data de 07.06.2018, adresa nr. x/11.06.2018 și adresa nr. x/10.10.2018 emise de Biserica Evanghelică Română și înregistrate la Secretariatul de Stat.

La data de 06.11.2020 numiții C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. au formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea Secretariatului de Stat pentru Culte.

La termenul din 09..11.2020, instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție accesorie, pentru motivele expuse în încheierea de ședință.

Prin sentința civilă nr. 1384 din 21 decembrie 2020, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității cererii de urmărire generală a numiților C. și D. și a respins cererea de urmărire generală, ca inadmisibilă; a admis excepția de inadmisibilitate a cererii de anulare a procesului-verbal din data de 07.06.2018, a adresei nr. x/11.06.2018 și a adresei nr. x/10.10.2018 și a respins cererea de anulare a procesului-verbal din data de 07.06.2018, a adresei nr. x/11.06.2018 și a adresei nr. x/10.10.2018, ca inadmisibilă; a respins în rest cererea astfel cum a fost modificată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Biserica Evanghelică Română și Secretarului de Stat pentru Culte, ca neîntemeiată.

3.1. Reclamantul A. a formulat recurs împotriva încheierii din 09.11.2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, încheiere prin care s-a dispus amânarea pronunțării la data de 23.11.2020, iar din cuprinsul cererii de recurs reiese că reclamantul critică de fapt nelegalitatea soluției pronunțată prin sentința civilă nr. 1384 din 21 decembrie 2020.

Prin recursul formulat, recurentul – reclamant a reiterat argumentele de la fondul cauzei, arătând că președintele legitim al cultului este domnul B., a cărei calitate a fost recunoscută prin decret prezidențial emis în 05.04.2004, iar în prezent se află la al patrulea mandat, fiind reales de reprezentanții din Adunarea Generală a Cultului Creștin Biserica Evanghelică Română.

A mai susținut recurentul că, potrivit Statutului, convocarea Adunării Generale a reprezentanților Cultului Creștin Biserica Evanghelică Română o face Primul Delegat (Președintele) și că Adunarea generală necesită prezența Președintelui Cultului.

A precizat că delegatul M., deși nu are drept de a convoca AGR, a convocat Adunarea generală atât în anul 2013, cât și în 2018.

3.2. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs și pârâtul Cultul Creștin Biserica Evanghelică Română, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 3, 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea cererii de recurs, recurentul – pârât a susținut următoarele:

Constatarea faptului că actele atacate ale BER și SSC prin cererea reclamantului, nu au caracteristicile unui act administrativ, reprezintă (în contextul dat) refuzul unui drept fundamental garantat de CEDO și Constituția României, respectiv accesul la justiție, mai ales în situația în care instanța nu a pus în discuția părților necompetența sa materială privind aceste acte/capete de cerere, în cazul în care socotea ca actele ce făceau obiectul cauzei nu erau acte administrative, deci nu erau de competența sa, ci eventual a unei instanțe de drept civil.

Pe de altă parte, actele atacate au produs efecte juridice așa cum susține chiar pârâtul SSC.

Privitor la capătul de cerere prin care se critică și se atacă refuzul SSC de a lua act de rezultatul alegerilor din 28.07.2018 și motivele care au stat la baza respingerii cererii, instanța de fond a aplicat și interpretat total greșit regulile procedurale/procesuale deoarece: nu a invocat excepția lipsei calității procesuale a reclamantului, raportat la acest capăt de cerere sau problemă de drept; aceasta este o adevărată excepție ce nu a fost ridicată de către instanță; instanța a soluționat-o prin considerente, fără să o pună în discuția părților, fapt care a pus reclamantul în imposibilitatea efectivă de a se apăra în aceasta privință; nu a pronunțat o soluție prin dispozitiv asupra acestei probleme/cereri; soluțiile date prin considerente nu se regăsesc în totalitate în dispozitiv.

Referitor la cererea de obligare a SSC-ului la acordarea indemnizației de predicator pentru reclamant, instanța de fond a adoptat varianta exprimată de pârât, fără a mai analiza pe fond cererea.

Prin cele prezentate mai sus au fost încălcate următoarele norme de drept a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., respectiv art. 9 alin. (2), art. 14 alin. (4)- (6) și art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

De asemenea, au fost încălcate și aplicate greșit, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea 554/2004, art. 1 și art. 8 alin. (1) din Legea 554/2004, art. 2. lit. i) din Legea 554/2004.

În fine, a mai susținut recurentul că toate argumentele prezentate demonstrează că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii.

Recurentul-pârât Cultul Creștin Biserica Evanghelică Română a formulat întâmpinare la recursul recurentului-reclamant, solicitând admiterea acestuia;

Intimatul-pârât a depus întâmpinare atât la recursul recurentului-reclamant, cât și la recursul recurentului-pârât, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate.

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursurilor

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Deși recurentul – pârât Cultul Creștin Biserica Evanghelică Română a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: "1. când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale", în cuprinsul motivării cererii de recurs nu se regăsește nicio susținere care să poată fi subsumată acestui motiv de casare.

De asemenea, prin recurs se susține de către recurent și incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., ca temei de drept. Cu toate acestea, Înalta Curte constată că prin aspectele învederate referitoare la încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, recurentul critică, în realitate, aprecierea instanței de fond în sensul că procesul-verbal din data de 07.06.2018, adresa nr. x/11.06.2018 și adresa nr. x/10.10.2018, a căror anulare a fost solicitată, nu au caracteristicile unor acte administrative, în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, admițând în privința acestora excepția inadmisibilității, fiind, astfel, încălcat accesul la justiție.

Prin urmare, acest motiv de recurs nu este incident în cauză.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece, în cuprinsul criticilor formulate, recurentul nu expune împrejurări de fapt sau de drept de natură a releva o încălcare a regulilor de procedură.

În primul rând, instanța de control judiciar observă că recurentul face afirmații contradictorii, invocând, pe de o parte, faptul că instanța de fond nu a ridicat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, raportat la solicitarea acestuia de obligare a Secretariatului de Stat pentru Culte să recunoască calitatea de președinte a dl. B., iar pe de altă parte, că a soluționat această excepție prin considerente, fără să o pună în discuția părților și nici nu a pronunțat o soluție prin dispozitiv asupra acestei chestiuni.

Ori, instanța de fond a soluționat cauza, în raport cu dispozițiile art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004 referitoare la refuzul nejustificat de soluționare a cererii, neregăsindu-se în cuprinsul considerentelor analizarea și soluționarea unei atare excepții sau vreo altă referire la calitatea procesuală activă a reclamantului.

Totodată, prima instanță s-a pronunțat asupra capetelor de cerere astfel cum au formulate, în limita învestirii, neexistând temeiuri pentru a-i reproșa primei instanțe că ar fi încălcat prevederile art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., în cauză fiind respectate dispozițiile legale care guvernează desfășurarea procesului civil.

Înalta Curte nu poate reține nici incidența motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sub aspectul existenței unor motive contradictorii și străine de natura cauzei.

Judecătorul fondului a soluționat cauza, în raport cu dispozițiile art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004 referitoare la refuzul nejustificat de soluționare a cererii.

Astfel, relativ la considerentele pretins contradictorii sau străine de natura cauzei ale hotărârii primei instanțe, susținerile recurentului nu se confirmă. Argumentele instanței nu pot fi considerate contradictorii ori străine de natura cauzei, ci, dimpotrivă, reprezintă răspunsul concret la susținerile formulate de parte, care, sistematizate de către judecătorul fondului în funcție de legătura lor logică, au determinat concluzia instanței.

În realitate, susținerile recurentului-reclamant, referitoare la existența unor considerente contradictorii și străine de natura cauzei, reflectă dezacordul în privința argumentelor ce au stat la baza soluției pronunțate de prima instanță, însă, împrejurarea că acesta nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe nu poate conduce la incidența acestui motiv de nelegalitate.

De asemenea, motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), este nefondat, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Referitor la cererea de anulare a procesului-verbal din data de 07.06.2018, a adresei nr. x/11.06.2018 și a adresei nr. x/10.10.2018

Actul administrativ este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) ca fiind o manifestare unilaterală de voință a unei autorități publice, cu caracter individual sau normativ, în scopul de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații, în regim de putere publică, în vederea executării ori a organizării executării legii.

În analiza naturii juridice a unui act administrativ, esențiale sunt efectele juridice pe care le produce, natura măsurilor dispuse în conținutul său, iar nu forma sau denumirea.

Nu trebuie ignorată împrejurarea că autoritățile publice nu sunt angrenate numai în raporturi de drept administrativ, ci și în raporturi juridice aparținând altor ramuri de drept (dreptul constituțional, dreptul civil, dreptul muncii, dreptul familiei etc).

În cauză, prin procesul-verbal contestat au fost consemnate discuțiile purtate și măsurile propuse de reprezentanții Bisericii Evanghelice Române în vederea reluării acordării de către Secretariatul de Stat pentru Culte a sprijinului financiar acordat lunar personalului clerical, acesta din urmă luând act de soluția propusă pentru reluarea acordării ajutorului financiar.

Prin adresa nr. x/11.06.2018, Cultul Creștin. Biserica Evanghelică Română, prin dl. C., a înaintat Secretariatului de Stat pentru Culte documentele aferente personalului clerical pentru care beneficiază de sprijin de la bugetul de stat conform Legii 153/2007, Anexa C, capitolul III, pentru luna iunie 2018, iar prin adresa nr. x/10.10.2018 Cultul Creștin - Biserica Evanghelică Română, prin dl. D. și dl. C. au solicitat Secretariatul de Stat pentru Culte să confirme care este persoana care reprezintă cultul, acceptată de Secretariatul pentru Culte în relația cu autoritățile în privința sprijinului de la bugetul statului pentru personalul clerical.

Având conținutul prezentat mai sus, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond și contrar susținerii recurentului-pârât, reține că acestea nu întrunesc toate caracterele juridice ale actului administrativ, așa cum sunt trasate în definiția legală cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Mai precis, acestor acte le lipsește dimensiunea de a da naștere, a modifica sau a stinge raporturi juridice, cu alte cuvinte, de a produce, prin ele însele, efecte juridice.

Obligarea Secretariatului de Stat pentru Culte să recunoască calitatea de președinte a dl. B./obligarea Secretariatului de Stat pentru Culte de acordare a indemnizației aferente calității de predicator evanghelist al Bisericii Evanghelice Române

Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ o persoană vătămată intr-un drept sau interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ.

Noțiunea de act administrativ este definită de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, respectiv: actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Totodată, legiuitorul, definind noțiunea de contencios administrativ la art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 a prevăzut că aceasta este "activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".

Potrivit art. 2 din lege, "Art. 2 Semnificația unor termeni (1) În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: i) refuz nejustificat de a soluționa o cerere – exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane;".

Interpretând art. 2 alin. (1) lit. i), în corelație cu prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ce reglementează soluțiile pe care le poate pronunța instanța, se ajunge la concluzia că pe calea contenciosului administrativ poate fi supus controlului de legalitate refuzul rezolvării cererilor de emitere a unui act administrativ, de eliberare a unui certificat, adeverință sau alt înscris, de efectuare a unei operațiuni administrative sau de executare a unei obligații stabilite printr-un act administrativ favorabil reclamantului.

În cauză, instanța de control judiciar reține că recurentul-reclamant contestă refuzul pretins nejustificat al pârâtului, pe de o parte, de a recunoaște în persoana domnului B. calitatea de membru al Biroului executiv, respectiv de prim-delegat, iar pe de altă parte, de a-i acorda reclamantului sprijin financiar pentru postul de evanghelist al bisericii creștine evanghelice locale din jud. Teleorman.

Făcând aplicarea în cauză a dispozițiilor legale mai sus redate, Curtea constată că în cauză nu se poate reține existența unui refuz nejustificat de soluționare a cererilor reclamantului.

În privința ambelor solicitări, pârâtul a răspuns reclamantului prin adresa x/24.08.2018, indicând și motivele avute în vedere cu ocazia soluționării cererii. Cu privire la legalitatea motivelor reținute de Secretariatul de Stat în exprimarea refuzului de recunoaștere a rezultatului alegerilor din 28.07.2018, instanța de fond, în mod corect, a reținut că aceasta se poate realiza eventual în cadrul unei acțiuni formulate de Biserica Evanghelică Română, având ca obiect cenzurarea răspunsului formulat de Secretariat la cerere adresată de aceasta.

Pentru argumentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâtul Cultul Creștin Biserica Evanghelică Română și, în consecință, va menține sentința de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din data de 9 noiembrie 2020 și a sentinței civile nr. 1384 din 21 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și recursul declarat de recurentul-pârât Cultul Creștin Biserica Evanghelică Română împotriva sentinței civile nr. 1384 din 21 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 noiembrie 2022.