ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1319/2025

Ședința publică din data de 11 martie 2025

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 10.02.2024, sub nr. x/2024, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună suspendarea în parte a executării actului administrativ normativ reprezentat de H.G. nr. 1074/2021 privind stabilirea sistemului de garanție returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile, respectiv în ceea ce privește dispozițiile art. 1 alin. (2) și (3), art. 4 alin. (2), art. 10 alin. (1), (5) și (6), art. 15, art. 16, art. 20 alin. (1) lit. b) și lit. c) și art. 26 alin. (1)-(4), până la pronunțarea instanței de fond, precum și obligarea pârâtului la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată antrenate de soluționarea prezentei cauze.

1.2. Prin încheierea de ședință din 29.03.2024, instanța a respins excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, ca nefondată, a respins cererea formulată de Guvernul României privind introducerea în cauză, în temeiul art. 78 C. proc. civ., a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, a încuviințat cererile de intervenție accesorie în interesul pârâtului Guvernul României, formulate de societatatea RetuRo Sistem de Garanție Returnare S.A. și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și a calificat excepția inadmisibilității motivat din perspectiva neîntrunirii condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ca fiind o apărare de fond.

1.3. Prin încheierea de ședință din 12.04.2024, instanța a aplicat pârâtului Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, o amendă judiciară în cuantum de 300 RON, în conformitate cu dispozițiile art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. f) C. proc. civ.

Prin sentința nr. 1164 din 21 iunie 2024, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului și intervenienții RetuRo Sistem Garanție Returnare și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor; a suspendat executarea prevederilor art. 10 alin. (5) și (6) din H.G. nr. 1074/2021 republicată, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cele prevăzute de H.G. nr. 1075/2023 până la pronunțarea instanței de fond; a respins, în rest, cererea, ca neîntemeiată; a admis în parte cererile de intervenție accesorie formulate de intervenienții RetuRO Sistem Garanție Returnare și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

3.1. Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat pârâtul Guvernul României a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate, iar, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare, în principal, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs, pârâtul-recurent a susținut că hotărârea este sumar motivată, aceasta ar fi trebuit să conțină, în opinia sa, argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la temeinicia dreptului, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar, fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Pe fondul cererii de suspendare, recurentul a criticat soluția pronunțată de instanța de fond sub aspectul considerentelor acesteia privind îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, care nu pun în lumină o nelegalitate vădită a actului contestat, ci presupun o examinare detaliată ce coincide cu însăși analiza pe fond a cauzei și depășește verificările sumare pe care instanța a fost chemată să le efectueze în contextul soluționării unei cereri de suspendare.

În acest sens, a arătat că motivarea instanței și rațiunile care au condus la suspendarea art. 10 alin. (5) din H.G. nr. 1074/2021 legate de pretinsa lipsă de claritate a textului sunt total articiale și realizate fără a lua în calcul rațiunea și finalitatea actului normativ contestat.

Marcajul specific SGR, reprezentat de un cod de bare înregistrat în baza de date a administratorului SGR și de un simbol specific SGR, este absolut necesar pentru ca un astfel de sistem să poată funcționa în mod efectiv și ca ambalajele să fie recunoscute în momentul returnării de către consumatori, să fie apoi numărate de către administrator și predate spre reciclare, iar marcarea ambalajelor care ține de modalitatea de circulație a ambalajelor și care fac obiectul SGR, și care, conform prevederilor art. 10 alin. (6) din Legea nr. 249/2015 trebuie reglementate prin H.G. nr. 1074/2021.

Având în vedere implicațiile SGR raportat la etichetarea ambalajelor cu un astfel de marcaj specific, art. 10 alin. (5) din H.G. nr. 1074/2021 a recunoscut în mod expres realitatea faptului că la data intrării în funcțiune a SGR vor exista în stocurile producătorilor, distribuitorilor și comercianților anumite cantități de produse în ambalaje care fac obiectul SGR care nu au aplicat însă marcajul SGR.

Astfel, deși instanța de judecată pare să rețină în motivarea hotărârii contestate faptul că prin H.G. nr. 1074/2021 s-ar interzice "comercializarea produselor aflate în stocul producătorilor, distribuitorilor sau comercianților care nu sunt ambalate în ambalajele prevăzute la art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 1074/2021", a considerat că acest lucru este eronat, întrucât, în realitate, art. 10 alin. (5) din H.G. nr. 1074/2021 obligă producătorii și importatorii de produse în ambalaje care fac obiectul SGR, ca regulă generală, să introducă pe piață produse în astfel de ambalaje doar în condițiile în care acestea sunt marcate în mod corespunzător, oferind însă, ca o soluție tranzitorie, la alin. (6), posibilitatea acestora de a comercializa până la o anumită dată (în vederea epuizării acestora) stocurile de produse existente în acest tip de ambalaje, dar care nu au aplicat marcajul SGR.

În opinia recurentului, obligațiile separate de natură fiscală pe care un producător de vinuri le are în ceea ce privește declararea stocurilor nu conduc în niciun caz la o eventuală lipsă de precizie, a reglementării din art. 10 alin. (5) din H.G. nr. 1074/2021, al cărei scop nu este să limiteze produsele care la data intrării în funcțiune a SGR se aflau în stocurile operatorilor economici sau să atribuie o altă accepțiune pentru aceste stocuri.

Referința la stocurile de produse în ambalaje care fac obiectul SGR din art. 10 alin. (5) din H.G. nr. 1074/2021 nu face altceva decât să permită comercializarea într-o perioadă de tranziție inclusiv a acelor produse în ambalaje nemarcate SGR, accepțiunea noțiunii de stocuri urmând să fie determiată în conformitate cu prevederile legislației în vigoare aplicabile.

De asemenea, nefondată a apreciat că este și motivarea instanței potrivit căreia art. 10 alin. (5) și (6) ar fi lipsite de precizie, din moment ce din lecturarea celor două aliniate reise clar sensul acestor, precum și finalitatea normelor, astfel cum aceasta a fost explicată mai sus.

Totodată, a învederat că instanța nu a avut în vedere faptul că răspunderea extinsă a producătorului pentru ambalajele introduse pe piața națională revine oricărei entități economice care realizează o astfel de activitate comercială, indiferent de domeniul în care activează, iar participarea în cadrul SGR este obligatorie conform legislației primare.

Conform recurentului, o abordare contrară a legiuitorului prin care s-ar fi acordat o exceptare specială pentru producătorii de vinuri ar fi contrară principiilor de drept, în special principiului egalității și principiile de drept al concurenței și ar fi acordat acestora o derogare specială de la îndeplinirea obligațiilor legale și de la răspunderea pe care și-au asumat-o în momentul demarării acestei activități comerciale, ceea ce ar fi dus într-adevăr la "aplicarea diferențiată și discriminatorie" la care face referire instanța de judecată.

În acest context, a susținut că efectul aducerii la îndeplinire a obiectivelor de returnare aferente SGR a fost legiferat din perspectiva operațiunilor de reciclare care vor interveni asupra ambalajelor colectate în cadrul sistemului, urmând a putea fi raportate la momentul predării spre reciclare cu titlul de deșeuri de ambalaje, pentru îndeplinirea obiectivelor de valorificare prin reciclare aferente contribuției prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Raportat la motivarea instanței, a apreciat că hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată atât cu aplicarea greșită a normelor de drept substanțial, cât și contradictorie întrucât aceeași instanță a apreciat concordanța între legislația primară și alte prevederi contestate ale H.G. nr. 1074/2021, care nu puteau fi tratate separat de prevederea de la art. 10 alin. (5) din H.G. nr. 1074/2021, pentru care s-a dispus suspendarea.

Astfel, față de prevederile art. 10 alin. (5) și (6) din Legea nr. 249/2015, a rezultat că Guvernul României era abilitat să emită o hotărâre prin care să stabilească printre altele modalitatea de circulație a ambalajelor care fac obiectul SGR - acestea fiind definite de chiar legislația primară și incluzând toate tipurile de ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 l și 3 l inclusiv, utilizate pentru a face disponibile pe piața națională bere, mixuri de bere, mixuri de băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale și ape de băut de orice fel, vinuri și spirtoase, acestea vizând și producătorii de vinuri, cum este intimata-reclamantă, precum și marcajul ambalajelor care să indice participarea acestora în sistemul de garanție-returnare, de esență a acestui sistem.

Mai mult, a mai arătat că hotărârea recurată nu a făcut aplicarea art. 16 alin. (5

1

) din Legea nr. 249/2015 și nu poate exista niciun dubiu în privința legalității H.G. nr. 1074/2021, inclusiv a prevederii din art. 10 alin. (5) din actul normativ emis de Guvernul României, de vreme ce acesta a fost reținut în mod expres de legiuitorul primar, într-o normă juridică cu valoare de lege, care a menționat și obligativitatea utilizării sistemului de garanție-returnare pentru categoria de agenți economici vizați și ambalajele supuse acestuia.

Referitor la condiția pagubei iminente, recurentul-pârât a susținut că prima instanță a apreciat greșit a fi îndeplinită această cerință legală, în condițiile în care nu poate fi vorba de impunerea "intempestivă" a acestei restricții, câtă vreme H.G. nr. 1074/2021 a intrat în vigoare la 6 octombrie 2021, fiind prevăzut de la bun început în art. 10 un termen dincolo de care era interzisă comercializarea în ambalaje necorespunzătoare, termen care a fost decalat până la operaționalizarea sistemului de garanție-returnare în cele din urmă la 30 noiembrie 2023.

Prin urmare, atât societatea intimată cât și orice alt agent economic căruia i se aplică H.G. nr. 1074/2021 trebuia să cunoască din timp și să ia măsurile necesare pentru a minimiza orice potențiale costuri suplimentare care i-ar fi fost generate de necesitatea respectării acestor prevederi.

Totodată, a mai arătat că este nelegală și aprecierea primei instanțe cu privire la raportul dintre sarcinile producătorilor de vinuri și obiectivele de reciclare a deșeurilor de ambalaje, întrucât asemenea costuri pot fi inerente și trebuie suportate în temeiul principiului răspunderii extinse a producătorilor de ambalaje, prevăzut de art. 21 din O.U.G. nr. 92/2012 privind regimul deșeurilor. Contrar motivării primei instanțe, eventualele costuri suplimentare sunt justificate în raport de obiectivele urmărite de legiuitorul primar, pe care Guvernul României le-a implementat prin adoptarea H.G. nr. 1074/2021.

Mai mult, a susținut că prima instanță nu a ținut cont în analiza condiției pagubei iminente de incidența art. 10 alin. (6) din H.G. nr. 1074/2021 și nu a motivat în concret în ce constă aceasta, respectiv care este costul de reetichetare și dacă a fost dovedit corespunzător de intimata-reclamantă.

3.2. Intervenientul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a declarat recurs împotriva sentinței nr. 1164 din 21 iunie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată.

Din perspectiva cazului bine justificat, a subliniat a se observa faptul că instanța a analizat un act normativ cu aplicabilitate generală exclusiv prin raportare la specificul pieței vinurilor, ceea ce este greșit, neputându-se face o aplicare diferențiată și discriminatorie pentru producătorii de vinuri, întrucât actul normativ nu s-a emis în considerarea calității unor categorii de beneficiari, ci pentru toți producătorii/poluatorii care introduc pe piață o anumită categorie de ambalaje.

Contrar celor reținute de prima instanță, a susținut că dispoziția normativă cu privire la care instanța a apreciat că ar fi "imprecisă" se referă la stocurile de produse existente în patrimoniul agenților economici la data intrării în funcțiune a SGR, care nu sunt în ambalaje cu sigla SGR și care pot fi comercializate până cel târziu la 31 decembrie 2024, în caz contrar urmând a fi retrase sau reetichetate cu sigla SGR.

Motivarea instanței în sensul că "producătorul de vinuri are obligația legală, potrivit normelor fiscale, de a depune declarații de stocuri privitoare la produsele accizabile", în opinia intervenientului nu are nicio legătură cu pretinsa "lipsă de precizie" a prevederilor art. 10 alin. (5) din H.G. nr. 1074/2021, invocată de instanță, întrucât existența unor obligații de declarare și contorizare a stocurilor de produse accizabile impuse prin normele fiscale contribuire la determinarea cu exactitate a produselor în ambalaje care fac obiectul SGR și care se pot comercializa în temeiul acestei excepții referitoare la stocuri, încă o perioadă de timp ulterior punerii în funcțiune a sistemului de garanție-returnare.

Sintagma "produse care se află în stocul producătorilor" (art. 10 alin. (5) se referă la produsele în ambalaje nemarcate SGR, care pot fi comercializate în perioada de tranziție până la care va fi obligatorie sigla SGR.

Alineatul (5) de la art. 10 din H.G. nr. 1074/2021 obligă producătorii și importatorii de produse în ambalaje care fac obiectul SGR, să introducă pe piață produse în astfel de ambalaje doar în condițiile în care acestea sunt marcate corespunzător, oferind o soluție tranzitorie, la alin. (6), respectiv posibilitatea de a comercializa până la o anumită dată stocurile de produse existente în acest tip de ambalaje, dar care nu au aplicat marcajul SGR.

Prin urmare, contrar celor reținute de instanță, a concluzionat că noțiunile "produse ambalate", "produse care se află în stoc", "stocuri (...) comercializate" sunt clare, precise și neechivoce, în concordanță cu normele de tehnică legislativă care prevăd ca redactarea să fie subordonată dezideratului înțelegerii cu ușurință a textului de către destinatarii acestuia.

Cu privire la termenul până la care se pot introduce pe piață produse non SGR, indiferent de data analizată (30.06.2024, 31.12.2024 sau orice alt termen limită), a arătat că acestea nu sunt aspecte care să determine nelegalitatea actului administrativ cu caracter normativ, întrucât termenul până la care se pot introduce pe piață ambalaje non SGR este un aspect de oportunitate, și nu de legalitate.

Reclamanta are calitatea de poluator care introduce pe piață ambalaje nereturnabile sens în care este evidentă lipsa de prudență a acesteia în achiziționarea ambalajelor, în condițiile în care tranziția la sistemul SGR s-a făcut pe o perioadă de 25 de luni, cunoscând din timp schimbările pe care le invocă la data prezentei.

Neincluderea sticlelor de vin și băuturi spirtoase în sistemul SGR sau acordarea producătorilor de vinuri și băuturi spirtoase, prin excepție, a unui termen mult mai îndepărtat de comercializare a ambalajelor SGR, nu ar fi avut nicio justificare, în condițiile în care, potrivit ultimului raport de avertizare publicat de Comisia Europeană în iunie 2023, România riscă să rateze obiectivele de reciclare asumate pentru totalul deșeurilor de ambalaje, respectiv 65% până în 2025.

Mai mult, a arătat că stabilirea unei limite de comercializare a produselor în ambalaje non SGR nu încalcă nicio prevedere legală și nu impactează în niciun fel principiul securității juridice. Cu referire la principiul enunțat, a învederat faptul că producătorii (poluatorii) își pot comercializa stocurile și ulterior datei limită prevăzute, cu condiția ca aceștia să procedeze la schimbarea etichetelor, astfel încât noile etichete să conțină sigla SGR și astfel să fie colectate prin sistemul SGR. Dacă nu se dorește schimbarea etichetei, atunci se poate aplica doar un abțibild cu logo-ul SGR și un cod de bare.

Totodată, cu referire la argumentele intervenientei privind specificul pieței de vin, care este o piață cu comercializare pe o perioadă lungă de timp, conform recurentului acestea nu au nicio legătură cu legalitatea H.G. nr. 1074/2021

Nu în ultimul rând, a evidențiat faptul că, reclamanta nu poate invocat un drept privat în contra unor imperative de ordin public, general, cu atât mai mult cu cât acestea sunt obligate să suporte în calitate de poluator costurile pentru ambalajele pe care le introduc pe piața națională.

Referitor la condiția pagubei iminente, recurentul-intervenient a susținut că prima instanță a apreciat greșit a fi îndeplinită această cerință legală, ținând cont că eventualele costuri suplimentare care s-ar putea face (reetichetarea, aplicare abțibild) sunt urmarea directă a lipsei de prudență în acumularea stocurilor de sticle de către reclamantă. Totodată, eventualele costuri suplimentare cu ambalajele necomercializate până la 31.12.2024 sunt justificate și de obiectivele urmărite de legiuitor prin adoptarea H.G. nr. 1074/2021, respectiv controlul situației reale existente la nivel de ambajale în România, în caz contrar orice poluator ar putea să introducă permanent pe piață ambalaje non SGR, sub pretextul că sunt "stocuri preexistente".

În consecință, a arătat că paguba iminentă nu este dovedită, reclamanta venind doar cu argumente de ordin speculativ, fără să dovedească, dincolo de orice dubiu, o valoare concretă cu care ar fi prejudiciată.

3.3. Prin recursul declarat împotriva aceleiași sentințe, intervenienta RetuRo Sistem Garanție Returnare S.A. a solicitat, în baza motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-intervenientă a arătat că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., întrucât hotărârea nu respectivă cerințele motivării impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanța procedând la preluarea considerentelor expuse într-o altă hotărâre pronunțată de Curtea de Apel Ploiești prin care a dispus suspendarea art. 10 alin. (5) din H.G. nr. 1074/2021 în dosarul nr. x/2024. Preluarea necenzurată a considerentelor hotărârii unei alte instanțe de judecată, fără a indica raționamentul propriu al instanței, încalcă, în opinia recurentei, obligația esențială de motivare a hotărârii, lipsind argumentele juridice proprii ale instanței în prezenta cauză

Subsumat pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a arătat că hotărârea nu cuprinde niciun fel de motivare cu privire la apărările invocate prin cererea de intervenție accesorie în sprijinul respingerii cererii de suspendare, încălcându-se atât dreptul la un proces echitabil, cât și principiul contradictorialității, deoarece argumentele RetuRo nu au fost analizate sub niciun aspect.

De asemenea, s-a mai arătat că în hotărâre instanța a făcut referire la H.G. nr. 1075/2023 pentru modificarea H.G. nr. 1074/2021 prin care s-a redus termenul de comercializare al stocurilor de la data de 31 decembrie 2024 la data de 30 iunie 2024, fără însă să țină cont că prin Hotărârea nr. 580/2024 din 34 mai 2024 autoritatea emitentă a revenit la termenul inițial de 31 decembrie 2024 pentru comercializarea stocurilor.

În acest context, a arătat că respectiva sancțiune în italic din cadrul considerentelor, nu doar că nu este de actualitate fiindcă nu ține cont de adoptarea H.G. nr. 580/2024, ci reprezintă o preluare integrală a argumentelor reclamantei, ceea ce arată cu atât mai mult că sentința recurată nu este motivată.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut că hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în speță nefiind îndeplinită condiția cazului bine justificat pentru suspendarea efectelor art. 10 alin. (5) și (6) din H.G. nr. 1074/2021, astfel cum această noțiune este definită de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, a arătat că instanța s-a pronunțat asupra unor împrejurări de îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ-normativ atacat, care nici măcar nu au fost invocate expres prin cererea de suspendare.

În același timp, a subliniat că motivarea instanței de judecată și rațiunile care au condus la suspendarea parțială a H.G. nr. 1074/2021 legate de pretinsa lipsă de claritate a textului sunt artificiale și realizate fără a lua în calcul rațiunea și finalitatea actului normativ contestat.

H.G. nr. 1075/2023 a fost modificat prin H.G. nr. 580/2024 din 31 mai 2024 prin care s-a revenit la termenul de 31 decembrie 2024 de comercializare a stocurilor, perspectivă din care argumentele instanței de fond sunt bazate pe o analiză incompletă a cadrului normativ existent de vreme ce instanța de fond nu a ținut deloc cont de H.G. nr. 580/2024.

De asemenea, a mai aratăt că prin art. 10 alin. (5) și (6) din H.G. nr. 1071/2021 se impune în realitate în sarcina poluatorului obligația de a schimba etichetele ambalajelor, cel mai târziu la data la care se apreciază oportun de către emitentul actului, dată care nu poate fi cenzurată de instanța de judecată.

Deci, poluatorul își poate comercializa stocurile și ulterior datei prevăzute în H.G. nr. 1074/2021 cu condiția ca poluatorul să procedeze la schimbarea etichetelor pentru produsele deja etichetate, astfel încât noile etichete să conțină sigla SGR și astfel să poată fi colectate și reciclate prin sistemul SGR.

Având în vedere implicațiile SGR raportat la etichetarea ambalajelor cu un astfel de marcaj specific, art. 10 alin. (5) din H.G. nr. 1074/2021 a recunoscut în mod expres realitatea faptului că la data intrării în funcțiune a SGR vor exista în stocurile producătorilor, distribuitorilor și comercianților anumite cantități de produse în ambalaje care fac obiectul SGR care nu au aplicat însă marcajul SGR.

Obligațiile separate de natură fiscală pe care un producător de vinuri le are în ceea ce privește declararea stocurilor nu conduc în niciun caz la o eventuală lipsă de precizie, a reglementării din art. 10 alin. (5) din H.G. nr. 1074/2021, al cărei scop nu este să limiteze produsele care la data intrării în funcțiune a SGR se aflu în stocurile operatorilor economici sau să atribuie o altă accepțiune pentru aceste stocuri. Referința la stocurile de produse în ambalaje care fac obiectul SGR din art. 10 alin. (5) din H.G. nr. 1074/2021 nu face altceva decât să permită comercializarea într-o perioadă de tranziție inclusiv a acelor produse în ambalaje nemarcate SGR, accepțiunea noțiunii de stocuri urmând să fie determinată în conformitate cu prevederile legislației în vigoare aplicabile.

Aspectul de oportunitate a datei limită până la care se pot comercializa stocurile non SGR trebuie analizat și din perspectiva jurisprudenței CJUE, respectiv a cauzei C-309/02, respectiv existența unei perioade rezonabile de tranziție atunci când statele membre decid să implementeze un sistem SGR.

Or, a arătat că în speță tranziția la sistemul SGR s-a făcut într-o perioadă de 25 de luni, H.G. nr. 1074/2021 fiind în vigoare din 6 octombrie 2021, iar sistemul SGR a intrat în vigoare la 30 noiembrie 2023.

Deci, în opinia recurentei, instanța de fond trebuia să observe că acest termen este la nivel de aparență suficient pentru ca poluatorul să comercializeze sau să eticheteze SGR stocurile existente cu un efort minim.

A mai susținut că este greșită motivarea instanței potrivit căreia art. 10 alin. (5) și (6) din H.G. nr. 1071/2021 ar fi lipsite de precizie pentru că utilizează noțiunile de "produse ambalate", "produse care se află în stoc", "stocuri comercializate", din moment ce din lecturarea celor două aliniate reiese clar sensul acestora, precum și finalitatea normelor, deoarece nu a avut în vedere faptul că răspunderea extinsă a producătorului pentru ambalajele introduse pe piața națională revine oricărei entități economice care realizează o astfel de activitate comercială, indiferent de domeniul în care activează, iar participarea în cadrul SGR este obligatorie conform legislației primare.

Instanța de judecată creează așadar o "aplicare diferențiată și discriminatorie" de care să beneficieze un producător de vin, cu toate că legislația primară nu prevede o astfel de exceptare.

Mai mult, a mai arătat că hotărârea recurată nu a făcut aplicarea art. 16 alin. (5

1

) din Legea nr. 249/2015, prin care se prevede dincolo de orice echivoc că obligațiile de reciclare a deșeurilor de ambalaje, pentru categorii de ambalaje specific determinate, se realizează exclusiv prin intermediul administratorului SGR și a sistemului de garanție-returnare.

De asemenea, din perspectiva cazului bine justificat, a susținut că instanța de fond nu s-a raportat la calitatea reclamantei care este "poluator" și căreia îi incumbă obligații specifice de mediu, fiind obligată să contribuie atât cu sume de bani la gestionarea deșeurilor pe care le produce, cât și să se asigure că ambalajele pe care le introduce pe piață și care reprezintă material poluat ajung să fie reciclate.

În virtutea răspunderii extinse a poluatorului, simplul fapt că la un moment dat politica de mediu implică anumite constrângeri pentru un poluator nu înseamnă în niciun caz că această conduită a autorității publice ar fi vădit nelegală și astfel să justifice suspendarea actului administrativ normativ.

Cu privire la condiția pagubei iminente, contrar motivării primei instanțe, recurenta-intervenientă a susținut că eventualele costuri suplimentare sunt justificate în raport de obiectivele urmărite de legiuitorul primar, pe care Guvernul României le-a implementat prin adoptarea H.G. nr. 1074/2021.

A arătat că prima instanță nu a ținut cont în analiza condiției pagubei iminente de incidența art. 10 alin. (6) din H.G. nr. 1074/2021, care a oferit un răgaz de timp pentru comercializarea stocurilor de produse cu ambalaje non SGR și care a fost stabilit tocmai pentru a ajuta agenții economici să facă trecerea la sistemul de garanție-returnare.

Mai mult, a menționat că instanța de fond nu a oferit o valoare exactă a pagubei iminente care se impune a fi evitată prin suspendarea actului, iar reclamanta nu a dovedit cuantumul acesteia, aceasta și-a însușit argumentele de ordin speculativ ale reclamantei care nu a dovedit în concret la ce valoare se ridică pierderea sa efectivă.

În concluzie, a apreciat că instanța a reținut o pagubă care în realitate nu există, întrucât majoritatea sticlelor de vin sunt deja în posesia reclamantei și nu implică costuri suplimentare de reetichetare.

4.1. Recurentul-intervenient Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a formulat întâmpinare față de recursul declarat de RetuRo Sistem Garanție Returnare S.A. prin care a învederat faptul că, prin sentința civilă nr. 1649/15.10.2024 pronunțată în dosarul nr. x/2024, ce are ca obiect anulare act administrativ reprezentat de H.G. nr. 1074/2021, instanța a respins ca nefondată acțiunea formulată de A. S.R.L., sens în care a apreciat că recursul împotriva sentinței prin care s-a dispus suspendarea până la pronunțarea instanței de fond devine lipsit de interes.

Pe fondul recursului, a apreciat că acesta este fondat, prin raportare la faptul că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 14 din Legea nr. 554/2004, fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., astfel cum a învederat recurenta RetuRo Sistem Garanție Returnare S.A.

4.2. Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus note scrise prin care a solicitat să se constate că cererea de suspendare a H.G. nr. 1074/2021 a rămas fără obiect, având în vedere că fondul cauzei s-a soluționat, respectiv Curtea de Apel București, prin soluția pronunțată în dosarul nr. x/2023, a respins acțiunea în contencios administrativ, prin care s-a solicitat anularea respectivului act normativ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, din data de 20 ianuarie 2025, s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 11 martie 2025, în ședință publică, cu citarea părților.

7.1. Referitor la excepția lipsei de interes în susținerea recursurilor

În susținerea acestei excepții, recurenții-intervenienți Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și RetuRo Sistem Garanție Returnare S.A. au apreciat că recursurile declarate împotriva sentinței prin care s-a soluționat cererea de suspendare a executării actului administrativ cu caracter normativ în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 sunt lipsite de interes, în condițiile în care pe fondul cererii de anulare a H.G. nr. 1074/2021 s-a pronunțat deja o hotărâre în primă instanță.

Contrar acestor susțineri, Înalta Curte reține că pârâtul Guvernul României și intervenienții Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și RetuRo Sistem Garanție Returnare S.A. au în continuare interes în soluționarea pe fond a recursurilor, folosul practic urmărit fiind acela de a obține invalidarea soluției pronunțate de prima instanță, respectiv înlăturarea măsurii suspendării dispuse în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, care are caracter executoriu de la pronunțare, conform art. 15 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, și care a produs efecte juridice până la data pronunțării instanței de fond.

Mai mult, sentința civilă nr. 1649/2024 nu este definitivă existând posibilitatea casării ei în calea de atac, casare care ar duce la producerea de efecte juridice de către soluția pronunțată în prezentul litigiu. Astfel, în situația în care sentința civilă nr. 1649/2024 ar fi casată, iar actul administrativ cu caracter normativ a cărui suspendare se cere ar fi anulat în primă instanță, suspendarea dispusă în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 ar produce efecte până la soluționarea definitivă a cauzei, prelungindu-se de drept așa cum stipulează art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

În consecință, Înalta Curte va respinge excepția lipsei de interes în susținerea recursurilor, ca nefondată, apreciind că recurenții justifică un interes actual în obținerea unei soluții vizând fondul cererii de suspendare.

7.2. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, din perspectiva motivelor de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâtul Guvernul României și de intervenienții Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) și Sistem Garanție Returnare S.A. sunt fondate, în limitele și pentru următoarele considerente:

Așa cum s-a precizat la pct. 1.1. al prezentei decizii, reclamanta A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 prin care a solicitat să se dispună suspendarea executării efectelor art. 1 alin. (2) și (3), art. 4 alin. (2), art. 10 alin. (1), (5) și (6), art. 15, art. 16, art. 20 alin. (1) lit. b) și lit. c) și art. 26 din Hotărârea de Guvern nr. 1074/2021 privind stabilirea sistemului de garanție-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile, modificată și republicată, până la pronunțarea instanței de fond.

Soluționând cauza, curtea de apel a admis în parte cererea de suspendare și a dispus suspendarea executării prevederilor art. 10 alin. (5) și (6) din H.G. nr. 1074/2021 republicată, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cele prevăzute de H.G. nr. 1075/2023, până la pronunțarea instanței de fond.

Pârâtul Guvernul României, cât și intervenienții Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) și RetuRo Sistem Garanție Returnare S.A., au criticat soluția primei instanțe de admitere în parte din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Observând că recurenții au formulat critici de nelegalitate similare, acestea vor fi analizate de Înalta Curte prin considerente comune, cu precizarea particularităților și argumentelor specifice, după caz.

Potrivit art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material."; totodată, potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile." [s.n.].

În raport de aceste text de lege, Înalta Curte reține că, subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-intervenientă RetuRo Sistem Garanție Returnare S.A. a susținut că sentința recurată nu cuprinde niciun fel de motivare cu privire la apărările invocate prin cererea de intervenție accesorie, fiind încălcat atât dreptul la un proces echitabil, cât și principiul contradictorialității, argumentele părții interveniente RetuRo nefiind analizate sub niciun aspect.

Așa cum s-a statuat în doctrină și în jurisprudența recentă, acest caz de nelegalitate a unei hotărâri poate fi invocat în următoarele situații: încălcarea dreptului la apărare; judecata pricinii în lipsa părții care nu a fost legal citată; nerespectarea principiului oralității; publicitatea ședinței de judecată; nesemnarea minutei de către judecători; lipsa încheierii de dezbateri; aplicarea greșită a unor texte de lege; nesocotirea principiului contradictorialității ori a principiului disponibilității și altele asemenea.

Chiar dacă, sub imperiul acestui motiv de recurs, se includ cele mai variate neregularități de ordin procedural, care privesc atât nesocotirea normelor de procedură ordine publică și a celor stabilite în interesul exclusiv al părților, cât și încălcarea unor principii fundamentale ale procesului civil care nu pot fi subsumate altor cazuri de casare reglementate în art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în speță nu pot fi identificate astfel de încălcări prin prisma modului în care instanța de fond a derulat procesul, a cercetat argumentele părților și a construit raționamentul judiciar.

Astfel, verificând conținutul sentinței, instanța de control judiciar nu identifică o încălcare de către prima instanță a principiilor indicate în memoriul de recurs, în cauză fiind respectate dispozițiile legale care guvernează desfășurarea procesului civil, respectiv, cele referitoare la condițiile stabilite și impuse de lege cu privire la activitatea de judecată și la raporturile dintre părți și instanță.

Judecătorul fondului a analizat susținerile și apărările formulate pe parcursul procesului și a încuviințat probele solicitate de către părți, în conformitate cu dispozițiile legale, toate părțile având posibilitatea de a uza de garanțiile prevăzute de legea procesual civilă pentru a-și susține poziția asupra tuturor problemelor de fapt și de drept deduse judecății. Instanța de fond a analizat cererea de suspendare a executării a actelor administrative contestate din perspectiva dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, verificând îndeplinirea cerințelor art. 2 lit. ș) și t) din același act normativ, situație în care trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Calitatea motivării hotărârii va fi însă analizată în cadrul motivului de casare prevăzut de pct. 6 al articolului 488 alin. (1) C. proc. civ., care urmează în continuare.

Prin urmare, văzând că instanța de fond a respectat principiile procesului civil mai sus discutate, Înalta Curte costată că primul motiv de nelegalitate este nefondat.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recurentul-pârât Guvernul României a susținut, în prim rând, caracterul sumar motivat al hotărârii, respectiv existența unor motive contradictorii și străine cauzei.

Mai susține recurentul, încadrând eronat această critică în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că prima instanță nu a motivat în concret în ce constă paguba iminentă, respectiv care este costul de etichetare și dacă a fost dovedit corespunzător de reclamantă, considerând că simpla referire la "înscrisuri probatorii" nu reprezintă o motivare corespunzătoare a hotărârii pe acest aspect.

Verificând considerentele sentinței atacate, Înalta Curte constată că instanța a analizat în mod complet argumentele și apărările formulate de părți, inclusiv cele aparținând pârâtului Guvernul României și a expus în mod corespunzător raționamentul care a condus la formarea convingerii sale, prin raportare la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

În cuprinsul hotărârii nu se identifică argumente contradictorii ori străine cererii de suspendare, iar invocarea prejudecării fondului, prin valorificarea unor motive de nelegalitate pe care recurentul-pârât le apreciază a aparține acțiunii în anulare, reprezintă o critică ce poate fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

De asemenea, considerentele expuse în sentință au o întindere suficientă, raportându-se în mod specific la situația de fapt dedusă judecății și confirmând analiza efectivă a tuturor motivelor de nelegalitate invocate de intimata-reclamantă, cât și a apărărilor formulate de părțile potrivnice.

Totodată, recurenta-intervenientă RetuRo Sistem Garanție Returnare S.A. a invocat că hotărârea recurată nu respectă exigențele motivării impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în condițiile în care instanța a preluat considerentele sentinței nr. 77/2024 pronunțată de către Curtea de Apel Ploiești într-o cerere de suspendare similară.

În concret, critica subsumată acestui motiv de recurs vizează o motivare necorespunzătoare prin lipsa unui raționament propriu al primei instanțe, recurenta RetuRo Sistem Garanție Returnare S.A. reproșându-i acesteia preluarea considerentelor unei alte instanțe de judecată.

În același timp, a mai susținut că argumentele instanței de fond sunt bazate pe o analiză incompletă a cadrului normativ existent de vreme ce aceasta nu a ținut cont de H.G. nr. 580/2024 din data de 31 mai 2024 prin care autoritatea emitentă a revenit la termenul de 31 decembrie 2024 pentru comercializarea stocurilor.

Înalta Curte subliniază că intră în sfera art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. lipsa motivării, înțeleasă atât sub aspect formal, dedus din încălcarea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., cât și din perspectiva conținutului considerentelor, înțeles ca o contragere excesivă a raționamentului judiciar ori o motivare lipsită, în mod esențial, de reperele necesare a face actul de procedură explicit și inteligibil.

Obligația de motivare a unei hotărâri judecătorești trebuie înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci o expunere a celor fundamentale, care, prin conținutul lor, sunt susceptibile să influențeze soluția.

În cauză, hotărârea atacată cuprinde raționamentul juridic care a fundamentat pronunțarea soluției, precum și motivarea în fapt și în drept, curtea de apel prezentând argumentele care au condus către dezlegarea pe care a oferit-o, fiind posibilă realizarea controlului judiciar, astfel că nu se poate reține niciun viciu al motivării hotărârii atacate.

Faptul că prima instanță a preluat considerentele unei alte hotărâri judecătorești pronunțate într-un litigiu similar nu înseamnă că hotărârea pe care a pronunțat-o nu este motivată, atât timp cât toate argumentele preluate de către instanță erau incidente întocmai și în prezenta cauză. Nu i se poate cere judecătorului să găsească alte argumente doar pentru că acestea au fost expuse într-o altă hotărâre cu obiect similar. De asemenea, nu se încalcă art. 425 alin. (1) lit. b) prin aceea că judecătorul nu reformulează argumentele pe care și le însușește întocmai dintr-o altă hotărâre și care au incidență în cauza pe care o soluționează.

Simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanță nu concordă modului în care apreciază partea recurentă că trebuia motivată hotărârea judecătorească în acest proces nu determină incidența motivului de casare în discuție, după cum acesta nu trebuie confundat nici cu motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin intermediul căruia se poate critica aplicarea de către prima instanță a dreptului material.

Altfel spus, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. implică o nelegalitate a hotărârii recurate fie prin prisma faptului că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fie că acele motive sunt contradictorii sau străine de natura cauzei, excluzându-se deci situația în care considerentele sunt criticate sub motiv că prin conținutul lor încalcă sau aplică în mod greșit dreptul material, aspect tratat de alt motiv de nelegalitate/casare la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, Înalta Curte constată că sunt nefondate și criticile referitoare la faptul că argumentele instanței sunt bazate pe o analiză incompletă a cadrului normativ existent, câtă vreme aceasta nu a ținut cont de H.G. nr. 580/2024. Într-adevăr, art. 10 alin. (6) din H.G. nr. 1074/2021 a fost modificat prin H.G. nr. 580/2024, publicată în M.Of. nr. 510/31.05.2024, însă cererea de suspendare privește textul normativ în forma anterioară modificării. Or, pentru perioada 7 noiembrie 2023 - 31 mai 2024, norma criticată a produs efectele pe care reclamanta a urmărit să le temporizeze prin formularea cererii de suspendare.

În consecință, instanța de control judiciar constată că sentința recurată satisface exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nefiind fondat motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În schimb, Înalta Curte reține ca fiind fondate criticile recurenților subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că hotărârea recurată este, în parte, nelegală, fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, în ceea ce privește dispozițiile art. 10 alin. (5) și (6) din H.G. nr. 1074/2021, republicată, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cele prevăzute de H.G. nr. 1075/2023, greșit suspendate de prima instanță.

Înalta Curte nu-și poate însuși considerentele instanței de fond, în sensul că prevederile cuprinse la art. 10 alin. (5) și (6) din H.G. nr. 1074/2021, republicată, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cele prevăzute de H.G. nr. 1075/2023, sunt redactate confuz, prin utilizarea mai multor noțiuni, a căror analiză va conduce la aplicarea diferențiată și discriminatorie. De asemenea, nu pot fi primite nici considerentele potrivit cărora că redactarea prevederilor art. 10 alin. (5) și alin. (6) din actul contestat este lipsită de precizie în cazul unui producător de vinuri, cum este reclamanta, în condițiile în care producătorul de vinuri are obligația legală, potrivit normelor fiscale, de a depune declarații de stocuri privitoare la produsele accizabile, în timp ce stocurile vizate de H.G. nr. 1074/2021 par să aibă o altă accepțiune, referitoare la produse.

Astfel, fără a antama fondul cauzei, Înalta Curtea reține că, potrivit art. 10 alin. (5) și (6) din H.G. nr. 1074/2021:

"(5) Este interzisă introducerea pe piața națională a produselor ambalate în ambalajele prevăzute la art. 1 alin. (1) dacă acestea nu sunt inscripționate în condițiile prevăzute la art. 24, cu excepția produselor care se află în stocul producătorilor, distribuitorilor sau comercianților la data prevăzută la alin. (1).

(6) Stocurile prevăzute la alin. (5) pot fi introduse pe piață, respectiv comercializate, după caz, cel târziu până la data de 30 iunie 2024, dată după care introducerea acestora pe piața națională, respectiv comercializarea lor este interzisă."

De subliniat că procedura de soluționare a cererilor de suspendare impune, prin specificul său, o analiză la nivel de aparență a legalității actului administrativ, iar nu stabilirea legalității/nelegalității unui act administrativ în cadrul unei astfel de proceduri simplificate de soluționare a cererilor de suspendare, deoarece în caz contrar ar fi depășite limitele procedurii sumare a suspendării de executare a unui act administrativ.

Fiind vorba doar de aparența creată de actul administrativ, sub aspectul legalității sale, Înalta Curte constată, contrar celor reținute de prima instanță, că, raportat la conținutul dispozițiilor art. 10 alin. (5) și (6) din H.G. nr. 1074/2021, argumentele invocate de reclamantă nu relevă existența unor împrejurări vădite, legate de starea de fapt și de drept, care ar fi de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității H.G. nr. 1074/2021.

Pretinsele elemente de nelegalitate din conținutul art. 10 alin. (5) și (6) din H.G. nr. 1074/2021 implică o analiză pe fondul acțiunii în anulare, în condițiile în care este vorba de oportunitatea adoptării respectivelor norme, pentru a fi asigurată implementarea Sistemului de Garanție-Returnare.

Or, examinarea elementelor de oportunitate, din această perspectivă, necesită o analiză aprofundată a dreptului de apreciere a autorităților publice în elaborarea și adoptarea H.G. nr. 1074/2021 și a limitelor în care a fost exercitat dreptul de apreciere, analiza respectivă neputând fi realizată în cadrul procedurii simplificate a cererii de suspendare.

De menționat că norma de la art. 10 alin. (6) din H.G. nr. 1074/2021 are caracter de normă tranzitorie, reprezentând o excepție de la aplicarea normei reglementate la alin. (5).

La nivel de aparență, o simplă analiză a conținutului dispozițiilor art. 10 alin. (5) și (6) din H.G. nr. 1074/2021, evidențiază respectarea regulilor prevăzute din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu privire la emiterea numai pe baza și în executarea legii.

În realitate, Înalta Curte reține că art. 10 alin. (5) obligă producătorii și importatorii de produse în ambalaje care fac obiectul SGR, ca regulă generală, să introducă pe piață produse în astfel de ambalaje doar în condițiile în care acestea sunt marcate în mod corespunzător, oferind însă, ca o soluție tranzitorie, la alin. (6), posibilitatea acestora de a comercializa până la o anumită dată (în vederea epuizării acestora) stocurile de produse existente în acest tip de ambalaje, dar care nu au aplicat marcajul SGR.

Obligațiile separate de natură fiscală pe care un producător de vinuri le are în ceea ce privește declararea stocurilor nu conduc în niciun caz la o eventuală lipsă de precizie a reglementării din art. 10 alin. (5) și (6) din H.G. nr. 1074/2021, al cărei scop nu este să limiteze produsele care la data intrării în funcțiune a SGR se aflau în stocurile operatorilor economici sau să atribuie o altă accepțiune pentru aceste stocuri.

Referința la stocurile de produse în ambalaje care fac obiectul SGR din art. 10 alin. (5) din H.G. nr. 1074/2021 nu face altceva decât să permită comercializarea într-o perioadă de tranziție inclusiv a acelor produse în ambalaje nemarcate SGR, accepțiunea noțiunii de stocuri urmând să fie determinată în conformitate cu prevederile legislației în vigoare aplicabile.

Existența unor obligații separate de declarare și contorizare a stocurilor de produse accizabile impuse prin normel