ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.12.2024

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5947/2024

HOTĂRÂRE
11.12.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5947/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 11 decembrie 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 02.02.2024, sub nr. x/2024 reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului și intervenienții Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și B. S.A. a solicitat suspendarea în parte a executării actului administrativ normativ reprezentat de Hotărârea Guvernului nr. 1074/2021 privind stabilirea sistemului de garanție- returnare pentru ambalaje primare, respectiv în ceea ce privește dispozițiile art. 1 alin. (2) și (3), art. 4 alin. (2), art. 10 alin. (1), (5) și (6), art. 15, art. 16, art. 20 alin. (1) lit. b) și lit. c) și art. 26 alin. (1) - (4), până la pronunțarea instanței de fond și obligarea pârâtei la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată antrenate de soluționarea prezentei cauze.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 805 din 8 mai 2024, a respins ca nefondate excepția de inadmisibilitate și a lipsei de interes, a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului și intervenienții Ministerul Mediului, Apelor și B. S.A., a suspendat executarea prevederilor art. 10 alin. (5) și (6) din H.G. nr. 1074/2021 republicată, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cele prevăzute de H.G. nr. 1075/2023 până la pronunțarea instanței de fond, respingând în rest cererea de suspendare, ca neîntemeiată și a respins, ca nefondate, cererile de intervenție accesorie formulate în favoarea pârâtului Guvernul României de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și de B. S.A..

Împotriva hotărârii instanței de fond atât reclamanta A. cât și pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului și intervenienții Ministerul Mediului, Apelor și B. S.A. au declarat recurs.

3.1. Reclamanta A., își încadrează motivele de recurs în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În motivare arată că, în cauză, contrar susținerilor prime instanțe, se impune admiterea cererii de suspendare a executării H.G. nr. 1074/2021 și în ceea ce privește dispozițiile art. 4 alin. (2), art. 10 alin. (1) art. 15, și art. 26 alin. (1) - (4), fiind îndeplinite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004. În cauză, este îndeplinită condiția privind existența unui caz bine justificat.

În esență, argumentele de mai jos dovedesc cu prisosință vădita nelegalitate a dispozițiilor contestate din H.G. nr. 1074/2021, ceea ce constituie un caz bine justificat în sensul Legii nr. 554/2004 și care îndreptățesc societatea, contrar celor reținute în sentința recurată, să obțină suspendarea executării acestora, având în vedere că aparența dreptului este în favoarea A.:

•Dispozițiile contestate din H.G. nr. 1074/2021 încalcă în mod vădit prevederile Legii nr. 24/2000;

• Dispozițiile contestate din H.G. nr. 1074/2021 încalcă în mod vădit principiul ne bis in idem;

• Dispozițiile contestate din H.G. nr. 1074/2021 încalcă în mod vădit principiul principiul personalității răspunderii contravenționale;

• Dispozițiile contestate din H.G. nr. 1074/2021 încalcă în mod vădit prevederile Constituției României;

• Dispozițiile contestate din H.G. nr. 1074/2021 încalcă în mod vădit prevederile Legii nr. 21/1996;

• Dispozițiile contestate din H.G. nr. 1074/2021 încalcă în mod vădit prevederile Codul fiscal;

• Dispozițiile contestate din H.G. nr. 1074/2021 încalcă în mod vădit principiul securității juridice.

Ca atare, nu pot fi avute în vedere considerentele primei instanțe conform cărora:

"Având în vedere necesitatea examinării numai în mod sumar a apariției dreptului, Curtea constată că prezintă indicii serioase de nelegalitate numai prevederile cuprinse la art. 10 alin. (5) și alin. (6) din H.G. nr. 1074/2021. [...]".

Un prim argument de vădită nelegalitate: H.G. nr. 1074/2021, cu referire la Dispozițiile contestate, încalcă prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative

Or, în ceea ce privește adoptarea H.G. nr. 1074/2021, menționăm faptul că aceasta nu a fost precedată de întocmirea unui veritabil studiu de impact asupra implementării SGR, studiu care să respecte dispozițiile art. 7 alin. (1) - (3) din Legea nr. 24/2000.

În al doilea rând, potrivit art. 13 lit. a) din Legea nr. 24/2000 (Integrarea proiectului în ansamblul legislației):

"Actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislației, scop în care:

a) proiectul de act normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de același nivel, cu care se află în conexiune;" (subl. ns.).

În acest sens, menționăm faptul că H.G. nr. 1074/2021 nu armonizează prevederile care reglementează calculul contribuțiilor aferente celor două scheme de gestionare a ambalajelor (H.G. nr. 1074/2021 și, respectiv, O.U.G. nr. 196/2005), ceea ce va conduce la stabilirea unei duble impuneri, atât a contribuțiilor pentru neîndeplinirea obiectivelor de valorificare și reciclare, cât și pentru neîndeplinirea obiectivelor de returnare.

Un al doilea argument de vădită nelegalitate incident în cauză, contrar celor reținute în cuprinsul sentinței nr. 805/2024: dispozițiile din H.G. nr. 1074/2021 încalcă dispozițiile Legii nr. 24/2000 din perspectiva principiului securității juridice

Dispozițiile H.G. nr. 1074/2021 privind implementarea SGR nu sunt clare în sensul că nu armonizează prevederile care reglementează calculul contribuțiilor aferente celor două scheme de gestionare a ambalajelor, ceea ce va conduce la stabilirea unei duble impuneri, atât a contribuțiilor pentru neîndeplinirea obiectivelor de valorificare și reciclare, cât și pentru neîndeplinirea obiectivelor de returnare. Or, în contextul în care textul art. 26 din H.G. nr. 1074/2021 este ambiguu, respectiv nu este clar, precis și inteligibil, așa cum reclamă dispozițiile anterior citate, în mod evident, H.G. nr. încalcă prevederile art. 8 alin. (4) din Legea nr. 24/2000.

Al treilea argument de vădită nelegalitate incident în cauză, contrar celor reținute prin sentința nr. 805/2024: dispozițiile art. 26 și art. 15 din H.G. nr. 1074/2021, coroborat cu pct. 1 lit. o) din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 1074/2021, încalcă prevederile Constituției României sub aspectul garantării unor drepturi fundamentale, art. 44 alin. (1), (2) și 3 "Dreptul de proprietate privată".

H.G. nr. 1074/2021, prin faptul că instituie, în art. 26, obligația plății către A.F.M. a contribuțiilor care sunt prevăzute de O.U.G. nr. 196/2005, încalcă o serie de prevederi din Constituția României. La fel, și dispozițiile art. 15 și art. 16 din H.G. nr. 1074/2021, coroborat cu pct. 1 lit. o) din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 1074/2021, prin care s-a reglementat, în cadrul Tarifului de administrare, că producătorii au obligația de a suporta contribuțiile plătite de Administratorul SGR ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor de returnare, contravin Constituției României.

Al patrulea argument de vădită nelegalitate incident în cauză, contrar celor reținute în cuprinsul sentinței nr. 805/2024: dispozițiile art. 26 din H.G. nr. 1074/2021 încalcă principiul ne bis in idem

Or, prin raportare la prevederile legale analizate, câtă vreme acestea prevăd obligația plății unor contribuții separate către A.F.M. pentru neîndeplinirea obligațiilor de returnare, contribuții care se adaugă contribuțiilor pe care Operatorii trebuie să le plătească pentru neîndeplinirea obiectivelor de valorificare și reciclare aferente schemei clasice de gestionare a deșeurilor din ambalaje - fiind vorba despre una și aceeași faptă (diferența fiind strict de terminologie) -, principiul ne bis in idem este, fără doar și poate, încălcat.

Al cincilea argument de vădită nelegalitate incident în cauză, contrar celor reținute în Sentința recurată: dispozițiile art. 26 din H.G. nr. 1074/2021 încalcă principiul personalității răspunderii contravenționale.

Or, având în vedere faptul că producătorii de vinuri ar putea fi sancționați prin instituirea obligației de plată a contribuțiilor pentru neatingerea obiectivelor de returnare prin fapta unui terț (i.e., clientul final, consumator al produsului), în mod cert este încălcat principiul personalității răspunderii contravenționale.

Al șaselea argument de vădită nelegalitate incident în cauză, contrar susținerilor primei instanțe din Sentința recurată: dispozițiile art. 26 din H.G. nr. 1074/2021 încalcă principiile Codul fiscal și ale Codul de procedură fiscală prin evitarea unei duble impuneri.

Astfel, este încălcat principiul certitudinii fiscale, ajungându-se în final, în realitate, la o dublă impunere pentru aceeași sarcină fiscală.

Al șaptelea argument de vădită nelegalitate incident în cauză, contrar susținerilor primei instanțe: Dispozițiile contestate din H.G. nr. 1074/2021 încalcă prevederile Legii nr. 21/1996 - Legea concurenței.

Dispozițiile contestate contravin textelor legale ce privesc libera concurență, atât timp cât aceste dispoziții se aplică unui număr limitat de Operatori și nu tuturor persoanelor juridice care pun pe piață ambalaje.

Ca atare, având în vedere toate argumentele expuse în cele ce preced, nu se poate reține că nu ar există motive suficiente de vădită nelegalitate pentru a dispune suspendarea Dispozițiilor contestate, sens în care sunt eronate considerentele primei instanțe.

În lipsa suspendării efectelor dispozițiilor contestate din H.G. nr. 1074/2021, A. este expusă unei pagube iminente, contrar susținerilor primei instanțe.

Tocmai de aceea, suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorității emitente sau a instanței de judecată, pentru a asigura respectarea principiului legalității, fiind echitabil ca atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

3.2. Pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, în calitate de recurent-pârât, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., ale art. 14 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare (în continuare, referită Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare), formulează, în termen,

În contextul susținerii excepției lipsei de interes critică soluția instanței de fond prin raportare la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, deși instanța de fond a apreciat faptul că pentru a fi admisibilă o acțiune, ea trebuie să fie introdusă cu respectarea dispozițiilor art. 33 C. proc. civ. (reclamantul să probeze un interes determinat, legitim, personal, născut și actual), în analizarea acestei condiții de admisibilitate, și-a format convingerea probării interesului privat al reclamantei, prin asimilarea interesului propriu al acesteia, cu interesul public al producătorilor cărora li se aplică dispozițiile H.G. nr. 1074/2021.

Totodată, apreciază că sentința pronunțată de instanța de fond este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, intrând astfel sub incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., pentru considerentele de fapt și de drept expuse în continuare.

Instanța de fond în mod nelegal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. și, pe cale de consecință, a suspendat executarea prevederilor art. 10 alin. (5) și (6) din H.G. nr. 1074/2021 privind stabilirea sistemului de garanție-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile republicată, cu modificările și completările ulterioare, soluția cuprinzând și motivări contradictorii față de soluția dispusă (astfel cum regăsim la antepenultima pagină, antepenultimul paragraf).

Astfel, deși instanța de fond, în analizarea concordanțelor prevederilor art. 10 alin. (6) din O.U.G. nr. 249/2015, care constituie temeiul legal primar al hotărârii Guvernului, supusă suspendării, cu cele ale art. 10 alin. (6) din H. G. nr. 1074/2021, constată caracterul său de normă tranzitorie, constată că acesta nu este vătămător pentru intimata - reclamantă, ulterior dispune suspendarea alin. (6) din art. 10, motivat de faptul că reprezintă o excepție de la aplicarea situației reglementate la alin. (5).

În motivarea sa, instanța de fond pare să considere art. 10 alin. (5) și (6) ca fiind în mod evident nelegal, de natură să ducă la suspendarea acestuia, din cauza faptului că nu s-ar fi avut în vedere particularitățile pieței vinurilor, care presupun o perioadă mai mare între momentul îmbutelierii si comercializării efective.

Însă, instanța de fond nu a avut în vedere faptul că răspunderea extinsă a producătorului pentru ambalajele introduse pe piața națională revine oricărei entități economice care realizează o astfel de activitate comercială, indiferent de domeniul în care activează, iar participarea în cadrul SGR este obligatorie conform legislației primare.

Astfel, ambalajele sticlelor de vin sunt de natură să producă la fel de multă poluare ca și ambalajele altor tipuri de băuturi, chiar dacă durează mai mult să fie comercializate, iar includerea vinului în categoria de produse supuse SGR conform art. 10 alin. (5) din Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje impune un tratament nediscriminatoriu pentru acești producători, ca și pentru producătorii celorlalte tipuri de băuturi vizate.

Hotărârea Guvernului nr. 1074/2021 privind stabilirea sistemului de garanție-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 6 octombrie 2021. Drept urmare, începând cu data de 6 octombrie 2021 intimata-reclamantă avea cunoștință despre intrarea în vigoare a sistemului de garanție-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile.

Raportat la stocul de sticle ambalate pe care intimata-reclamantă le deține în depozit, o reducere a termenului nu este de natură a influența drastic vânzarea stocurilor ambalate/etichetate.

În niciun caz nu poate fi vorba de modificarea intempestivă a termenului prevăzut de art. 10 alin. (6) din H.G. nr. 1074/2021, care a intrat în vigoare la data de 6 octombrie 2021, fiind prevăzut de la bun început în cadrul art. 10 un termen dincolo de care era interzisă comercializarea în ambalaje necorespunzătoare.

Prin urmare, atât intimata-reclamantă, cât și oricare alt operator economic căruia i se aplică H.G. nr. 1074/2021 putea să cunoască din timp și să ia măsurile necesare pentru a minimiza orice potențiale costuri suplimentare care i-ar fi fost generate de necesitatea respectării acestor prevederi.

Totodată, învederăm faptul că instanța de fond nu a motivat în concret în ce constă paguba iminentă, respectiv care este costul de reetichetare și dacă a fost dovedit corespunzător de intimata-reclamantă. Simplele afirmații ale intimatei-reclamante nu pot fi luate în considerare atât timp cât aceasta nu a depus un studiu/o expertiză din care să reiasă existența/întinderea prejudiciului.

H.G. nr. 1074/2021 nu se încadrează în niciunul dintre cazurile mai sus-menționate pentru a fi îndeplinită condiția cazului bine justificat în vederea suspendării acestuia.

Astfel, nu s-a dovedit prejudiciul creat intimatei-reclamante de emiterea actului contestat ținând cont de faptul că aceasta, chiar și după publicarea H.G nr. 1074/2021 (06 octombrie 2021), și-a făcut stocuri de vinuri îmbuteliate și etichetate non-SGR, creându-și astfel un stoc prea mare.

Mai mult decât atât, intimata-reclamantă avea o posibilitate alternativă de a păstra vinul atât pentru fermentare, cât și pentru maturare sau stocare, respectiv în butoaie din lemn, evitând astfel situația stocului prea mare.

Totodată, arată faptul că alegerea datei de valorificare a stocurilor este o chestiune de oportunitate a reglementării, iar costurile legate de modificarea modalității de gestionare a ambalajelor reprezintă o sarcină legală implicită pentru producători. Reținerile instanței referitoare la modificarea termenului prevăzut în art. 10 alin. (6) sunt nefondate din punct de vedere legal, neputându-se constitui într-un element de prejudiciu legal, de vreme ce orice reglementare sau modificare de reglementare poate determina efecte financiare pentru o entitate oarecare, însă aceasta nu poate constitui o piedică față de dreptul inerent al autorității de a reglementa un anumit domeniu de activitate.

Instanța nu poate reține existența unui prejudiciu ca urmare a efectuării unor acțiuni care sunt impuse de lege (de exemplu, schimbarea etichetelor) având în vedere faptul că intimatei-reclamante îi revin obligațiile aferente SGR, stabilit prin art. 10 alin. (5) din Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, care impune producătorilor îndeplinirea responsabilităților impuse pentru ambalajele de tipul celor care fac obiectul SGR.

Contrar celor reținute de instanța de fond, este suficientă aplicarea unui abțibild cu sigla SGR, nefiind necesar, așa cum reține instanța, răzuirea/dezlipirea etichetelor nonSGR.

Raportat la motivarea primei instanțe, în mod evident hotărârea recurată este lipsită de temei legal, fiind dată atât cu aplicarea greșită a normelor de drept substanțial (în parte, citate chiar de judecătorul fondului), cât și fiind contradictorie, inclusiv pentru că aceeași instanță a apreciat concordanța între legislația primară și alte prevederi contestate ale H.G. nr. 1074/2021, care nu puteau fi tratate separat de prevederea de la art. 10 alin. (5) din H.G. nr. 1074/2021, pentru care s-a dispus suspendarea.

În concluzie, este nelegală hotărârea prin care s-a apreciat că nu ar fi existat temei legal în legislația primară pentru prevederea din art. 10 alin. (5) privind interdicția continuării comercializării de produse în ambalaje care nu sunt marcate potrivit reglementării specifice a sistemului de garanție-returnare, în legislația primară existând o asemenea prevedere care a fost implementată corespunzător de Guvernul României.

În concluzie, referitor la aprecierile instanței de fond privind caracterul vătămător al prevederilor art. 10 alin. (5) și (6) din H.G. nr. 1074/2021, apreciem că acestea sunt doar anticipative/afirmate/prezumate, fără a fi dovedită, în speță, îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificări și completări.

3.3. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în calitate de recurent-intervenient, critică sentinței recurată, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., învederăm instanței de control judiciar existența unor motive contradictorii ale instanței de fond în fundamentarea soluției adoptate. Astfel, în analiza prevederilor alin. (5) și (6) ale art. 10 din actul administrativ contestat, instanța reține că norma înscrisă la alin. (6) are caracterul de normă tranzitorie, privită ca excepție de la aplicarea normei reglementate la alin. (5), ceea ce înseamnă că are caracter vătămător pentru intimata-reclamanta numai prevederea de la alin. (5), nu și reglementarea tranzitorie de la alin. (6), iar cu toate acestea, instanța dispune suspendarea și a prevederilor alin. (6).

Prin urmare, apreciază că sentința de fond nu îndeplinește exigențele unei motivări judicioase, cu argumente juridice pertinente, ba din contră, considerentele folosite în motivarea soluției pronunțate fiind de natură contradictorie, sporind ambiguitatea raționamentului judiciar.

Critici de nelegalitate a sentinței recurate care se circumscriu motivului prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8.

Astfel, instanța de fond a stabilit faptul că prezintă indicii de nelegalitate, exclusiv prevederile art. 10 alin. (5) și (6) din H.G. nr. 1074/2021, astfel cum acestea au fost modificate prin H.G. nr. 1075/2023, privitoare la stabilirea termenului-limită până la care puteau fi introduse pe piață, respectiv comercializate, produse în ambalaje fără sigla Sistemului de Garanție-Returnare (denumit în continuare SGR).

În acest sens, reiterează faptul că soluția suspendării executării actului administrativ este definită ca reprezentând o măsura provizorie de întrerupere sau de amânare a efectelor manifestării de voință a autorității publice, menită să asigure protecția juridică a persoanei potențial vătămate, până la evaluarea legalității deciziei administrative de către instanța de contencios administrativ.

De asemenea, în considerarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ, suspendarea executării prevederilor acestuia apare ca o situația de excepție de la regula executării din oficiu, putând fi dispusă exclusiv conform condiționării legale impuse de prevederile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Instanța de fond a apreciat în mod eronat ca fiind îndeplinită condiția cazului bine justificat în prezenta cauză, noțiune care, conform prevederilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea 554/2004 este definită ca reprezentând: "împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ".

Cu privire la condiția cazului bine justificat, reiterează faptul că prevederile legale contestate nu prezintă elemente de nelegalitate, înțelesul termenilor putând fi decelat cu ușurință, în vederea implementării unitare și nediscriminatorii a SGR-ului.

De asemenea, la data de 31 mai 2024 a intrat în vigoare Hotărârea de Guvern nr. 580/2024 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1074/2021 privind stabilirea sistemului de garanție-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile.

În acest sens, modificările adoptate au vizat termenul până la care produsele fără marcă SGR pot fi comercializate, acestea putând fi introduse pe piață, respectiv comercializate, cel târziu până la data de 31 decembrie 2024, dată după care introducerea acestora pe piața națională, respectiv comercializarea lor va fi interzisă.

Prin urmare, având în vedere faptul că, la data prezentei a fost adoptată Hotărârea de Guvern care privește modificarea termenului de introducere, respectiv comercializare a produselor fără marca SGR pentru data de 31 decembrie 2024, apreciază că se impune casarea hotărârii primei instanțe și respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind rămasă fără obiect.

Prin raportare la condiția pagubei iminente, conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, noțiunea este definită ca fiind "prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public."

Contrar aprecierii instanței de fond, actele administrative contestate au fost emise în vederea atingerii scopului legitim privind reducerea cantității de deșeuri nereutilizabile și atingerii obiectivelor specifice sistemului de garanție-returnare.

Paguba iminentă nu este dovedită de intimata-reclamanta nici prin presupusele costuri mari referitoare la reetichetarea ambalajelor existente, în fața instanței de fond nefiind administrate dovezi clare cu privire la existența unui astfel de prejudiciu material previzibil și viitor. Paguba iminentă presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ, or, în speță, intimata-reclamanta avea cunoștință de reglementarea referitoare la SGR din anul 2021, de când trebuia să-și ia măsurile necesare privind etichetarea ambalajelor.

De asemenea, în vederea evitării unui real prejudiciu în sarcina intimatei, aceasta dispunea de varianta aplicării unor etichete cu sigla SGR și cu un cod de bare aferent conform, prevederilor legale incidente, eforturi ce implică costuri minime în sarcina acesteia. În acest sens, intimata-reclamantă nu aduce argumente care se circumscriu unei pagube iminente, societatea nefiind supusă unor costuri excesive, determinate de prevederile legale atacate.

Astfel, pentru toate considerentele precizate anterior, consideră că sentința pronunțată de instanța de fond este nelegală prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.4. Intervenienta B. SA

Și-a întemeiat recursul pe cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Instanța de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și apărărilor părților, nu a demonstrat într-un mod logic aplicarea stării de drept la starea de fapt, constatându-se de fapt nemotivarea hotărârii în acord cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., a cărui încălcare conduce conform art. 480 alin. (2) și (3) C. proc. civ. la admiterea apelului.

Preluarea necenzurată a considerentelor hotărârii unei alte instanțe de judecată, fără a indica raționamentul propriu al instanței încalcă deci obligația esențială de motivare a hotărârii, lipsind argumentele juridice proprii ale instanței în prezenta cauză.

O asemenea situație se încadrează pe deplin în prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., întrucât, prin modalitatea de motivare a sentinței și dispozitivul acesteia, rezulta că dintr-o parte a hotărârii reiese că cererea de chemare în judecată a fost admisă, iar din altă parte reiese că a fost respinsă.

Reprezentatul reclamantei a depus la dosarul cauzei Hotărârea nr. 77/2024 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești ceea ce a determinat ca judecătorul fondului să nu mai motiveze sentința și să adopte în mod identic considerentele respective cât și soluția, ceea ce arată că sentința nu este în realitate motivată, în sensul legii procesual-civile.

Din această perspectivă. Sentința nu respectă exigențele motivării impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., Curtea de Apel București procedând la preluarea considerentelor expuse într-o altă hotărâre a unei alte instanțe de judecată, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Sentința a fost pronunțată cu în călcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea 554/2004 fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În speță nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat pentru suspendarea efectelor art. 10 alin. (5) și (6) din H.G. nr. 1074/2021, astfel cum această noțiune este definită de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Din analiza cererii de suspendare, rezultă că singurul motiv invocat de reclamantă în privința art. 10 din H.G. nr. 1074/2021 ar fi acela potrivit căruia "prevederea este nelegala și abuzivă".

Or, asemenea susțineri nu pot reprezenta temeiuri valabile de suspendare a unei hotărâri de guvern, fiind evident că orice persoană care se consideră afectată de o nouă dispoziție legală ar putea considera acea prevedere ca "nelegală și abuzivă".

Pretinsa lipsă de suport în legislația primară a art. 10 alin. (5) si (6) din H.G. nr. 1074/2021, nu pun în lumină o nelegalitate vădită a actului contestat, ci presupun o examinare detaliată ce coincide cu însăși analiza pe fond a cauzei și depășesc verificările sumare pe care instanța de fond a fost chemată să le efectueze în contextul soluționării unei cereri de suspendare.

În același timp, motivarea instanței de judecată și rațiunile care au condus la suspendarea parțială a H.G. nr. 1074/2021 legate de pretinsa lipsă de claritate a textului sunt total artificiale și realizate fără a lua în calcul rațiunea și finalitatea actului normativ contestat.

Noțiunea de pagubă iminentă, ca și condiție esențială pentru a dispune suspendarea unui act administrativ, a fost definită în jurisprudența Instanței Supreme, existând o interpretare unanimă că nu orice potențială pierdere patrimonială justifică luarea măsurii energice de suspendare a actului administrativ, ci doar acele pagube potențiale de natură să creeze un prejudiciu sever și care nu ar mai putea fi reperat pe calea acțiunii de fond.

Într-un raționament judicios, instanța de fond trebuia să observe că paguba iminentă nu este dovedită, iar că reclamanta oferă doar argumente de ordin teoretic fără să dovedească dincolo de orice dubiu o valoare concretă cu care ar fi prejudiciabilă.

În al doilea rând, instanța de fond nu a ținut cont că reclamanta este profesionist în domeniu și are un aparat specializat care să se ocupe de operațiunea de etichetare.

Instanța de fond trebuia să observe că reclamanta nu poate invoca din punct de vedere juridic existența unui prejudiciu, ca urmare i efectuării unor acțiuni care sunt impuse în primul rând de lege (schimbarea etichetelor, etc), având în vedere că acesteia îi revin obligațiile aferente SGR, stabilit prin art. 10 alin. (5) din Legea nr. 249/2015, care impune producătorilor îndeplinirea responsabilităților impuse pentru ambalajele de tipul celor care fac obiectul SGR.

Recurenta-reclamantă A., a depus întâmpinare la recursul formulat de recurentul-pârât Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului și recurenții-intervenienți Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și B. S.A., solicitând respingerea acestora, ca nefondate cu consecința admiterii propriului recurs.

Recurenții-intervenienți Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și B. S.A. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului reclamantei A., și admiterea cererilor de recurs formulate de recurentul-pârât Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, și recurentul-intervenient B. S.A..

Recurentul-pârât Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, a formulat întâmpinare la cererile de recurs formulate de recurenții-intervenienți Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și B. S.A., solicitând admiterea acestora.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, și având în vedere cele stabilite de instanță, Înalta Curte reține caracterul fondat al recursurilor, pentru considerentele expuse în continuare:

Motivul de casare de ordine publică și reglementat de 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se referă la situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de casare aduce în fața instanței de casare o problemă de procedură extrem de importantă, anume aceea a calității hotărârii recurate.

În acest sens, în acord cu dispozițiile constituționale și rigorile impuse unui proces echitabil, regăsite expres și în dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea instanței trebuie să cuprindă expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția pronunțată în cauză, într-o manieră care să creeze transparență asupra raționamentului judiciar care o fundamentează.

Astfel, motivarea unei hotărâri este înțeleasă ca un silogism logic de natură a explica inteligibil hotărârea luată. De asemenea, obligația de motivare impune o apreciere atașată întotdeauna de natura cauzei, de circumstanțele acesteia, stilul judiciar și tipologia actului de justiție.

Transpunând aceste exigențe în examenul sentinței recurate, Înalta Curte constată că aceasta conține o serie de considerații care nu sunt apte de a explica de o manieră convingătoare raționamentul juridic avut în vedere, așa că hotărârea nu creează transparență asupra silogismului juridic care trebuie să explice și să justifice dispozitivul.

Astfel, din parcurgerea hotărârii, se poate observa că hotărârea prezintă toate elementele altei hotărâri care a fost depusă ca practica judiciară în dosar.

O astfel de practică poate ridica semne de întrebare în legătură cu transparența și corectitudinea procesului de luare a deciziei mai ales dacă nu sunt explicate suficiente motive sau justificări pentru alegerea unei soluții preexistente.

Astfel fiind, sentința nu cuprinde raționamentul propriu al judecătorului fondului cu privire la admiterea cererii de suspendare a art. 10 alin. (5) și (6) din H.G nr. 1074/2021.

Motivarea este un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie.

Din perspectiva motivării unei hotărârii judecătorești, aspectele care determină adoptarea unei soluții, respectiv considerentele instanței trebuie să redea silogismul juridic propriu al judecătorului care a determinat adoptarea soluției în cauză, chiar dacă situația analizată este similară cu o altă speță existentă pe rolul unei alte instanțe.

În acest caz, lipsește caracterul echitabil al procedurii judiciare întrucât Curtea de Apel București nu a făcut o analiză proprie a speței, ci a preluat în integralitate soluția pronunțată într-o cerere de suspendare similară de către Curtea de Apel Ploiești.

În concret, considerentele instanței de fond care au determinat suspendarea art. 10 alin. (5) și (6) din H.G. nr. 1074/2021 reprezintă o preluare a considerentelor pentru care Curtea de Apel Ploiești a dispus suspendarea art. 10 alin. (5) din H.G. nr. 1074/2021 în dosarul nr. x/2024.

Preluarea necenzurată a considerentelor hotărârii unei alte instanțe de judecată, fără a indica raționamentul propriu al instanței încalcă deci obligația esențială de motivare a hotărârii, lipsind argumentele juridice proprii ale instanței în prezenta cauză.

Din această perspectivă, hotărârea instanței de fond nu respectă exigențele motivării impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., procedând la preluarea considerentelor expuse într-o altă hotărâre a unei alte instanțe de judecată, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Reținând astfel că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, Înalta Curte apreciază că se impune casarea hotărârii instanței de fond prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât nu a avut loc o cercetare efectivă a fondului cauzei, situație de natură a prejudicia dreptul la un proces echitabil cel puțin a unei părți, în considerarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurării tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, astfel cum impun dispozițiile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 21 alin. (3) din Constituția României.

În raport de soluția de casare cu trimitere spre rejudecare și de motivul care a determinat-o, Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentele-pârâte în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., aceste critici urmând a fi avute în vedere de prima instanță, cu ocazia rejudecării pricinii.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa sentința recurată și trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiași instanțe.

Admite recursurile declarate de recurenta-reclamantă A., recurentul-pârât Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, recurenții-intervenienți Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și B. S.A. împotriva sentinței nr. 805 din 8 mai 2024, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 11 decembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-10-24
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4739/2024
Ședința publică din data de 24 octombrie 2024 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/20
ÎCCJ 2025-01-22
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 216/2025
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2025 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Ape
ÎCCJ 2025-02-06
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 623/2025
nare pentru ambalaje primare nereutilizabile, a solicitat a fi reținute și argumentele ce urmează a fi expuse în cererea de intervenție accesorie pendinte ce sprijină apărarea pârâtului Guvernul României, în sensul respingerii cererii de ch
ÎCCJ 2024-09-10
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3710/2024
alta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat, iar recursul promovat de pârâtul Guvernul României este fondat, având în vedere considerentele expuse în continuare: Mai întâi, constată Înalta Curte că, în fap
ÎCCJ 2025-03-11
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1319/2025
Ședința publică din data de 11 martie 2025 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii deduse judecății 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții d
Sursă