Decizia nr. 2387/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea pronunțată de instanța de fond 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea - secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 12.02.2024, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea în parte a dispozițiilor art. 10 alin. (6) din H.G. nr. 1074/2021 privind stabilirea sistemului de garanție-returnare pentru ambalajele primare nereutilizabile, astfel cum acestea au fost modificate prin articolul unic pct. 8 din H.G. nr. 1075/2023, sau anularea în parte a articolului unic pct. 8 din H.G. nr. 1075/2023 prin care au fost modificate dispozițiile art. 10 alin. (6) din H.G.

nr. 1074/2021. La data de 22.03.2024, s-a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. În ședința publică din 22 aprilie 2024, s-a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului de către B. S.A.. Cererile de intervenție accesorie în favoarea pârâtului au fost admise prin încheierea de ședință din 20 mai 2024. Prin notele de ședință depuse în data de 03.06.2024, intervenienta B. S.A. a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, arătând că la data de 30.05.2024, Guvernul României a procedat la modificarea art. 10 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1074/2021 privind stabilirea sistemului de garanție-returnare în sensul solicitat de către reclamantă, astfel că modificarea operată prin articolul unic pct. 8 din H.G.

nr. 1075/2023, față de care reclamanta pretinde ca era nelegală, nu mai există. În concluzie, intervenienta a apreciat că se impune respingerea cererii de chemare în judecată fie ca fiind lipsită de obiect, fie ca lipsită de interes, având în vedere faptul că, odată cu adoptarea noii Hotărâri de Guvern de modificare a dispozițiilor art. 10 alin. (6) din H.G. nr. 1074/2024 și reglementarea unui nou termen limită (31 decembrie 2024), interesul părții adverse de a promova o astfel de acțiune a dispărut. Și intervenientul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a depus note de ședință la data de 06.09.2024, prin care a arătat că, la data de 31.05.2024, a intrat în vigoare H.G. nr. 580/2024, pentru modificarea și completarea H.G.

nr. 1074/2021 privind stabilirea sistemului de garanție-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile, care prevede modificarea prevederilor art. 10 alin. (6) din H.G. nr. 1074/2021, în sensul prelungirii termenului de implementare a sistemului de garanție returnare până la data de 31.12.2024, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată, ca rămasă fără obiect. 1.2. Soluția primei instanțe Prin sentința civilă nr. 157 din 9 septembrie 2024, Curtea a admis excepția lipsei de interes invocată de intervenienți și a respins, ca lipsită de interes, acțiunea formulată de reclamantă. A admis cererile de intervenție accesorie în favoarea pârâtului formulate de intervenienții Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și de B. S.A..

A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 25.000 RON, cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată. 2. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe, pârâtul Guvernul României a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinței recurat, exclusiv cu privire la stabilirea cheltuielilor de judecată, și, în rejudecare, să se dispună, în principal, respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, iar, în subsidiar, reducerea acestora sub nivelul de 25.000 RON, respectiv cu neluarea în calcul a cheltuielilor de deplasare și cu diminuarea cuantumului onorariului avocațial de 19.921,25 RON. A susținut recurentul, citând dispozițiile art. 453 C. proc.

civ., că, pe de o parte, nu are calitatea de parte care a pierdut procesul, iar, pe de altă parte, prevederea a cărei anulare a solicitat-o reclamanta nu a fost niciodată în vigoare, neproducând niciun efect juridic de natură să producă o vătămare reclamantei. Interesul reclamantei nu a existat niciodată, nefiind întrunită condiția actualității. Astfel, obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată este realizată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente. De asemenea, partea care a câștigat procesul trebuie să facă dovada cheltuielilor de judecată, cu acte, documente, înscrisuri justificative. Or, în măsura în care partea nu a depus dovezi concrete cu privire la întinderea cheltuielilor ocazionate de deplasare și, eventual, cazare, apreciindu-se că suma de 5.028,75 RON (din totalul de 11.840 RON) este rezonabilă, acceptarea acestor cheltuieli nu are suport juridic.

Dincolo de faptul că solicitarea de cheltuieli de judecată este neîntemeiată sub aspectul lipsei premisei pierderii procesului de către pârâtul Guvernul României, se impune constatarea nelegalității acordării acestora, fiind incidentă greșita sau încălcarea normelor de drept material. A mai apreciat recurentul că, și în urma reducerii cheltuielilor de judecată de către instanța de fond, subzistă caracterul vădit excesiv, disproporționat, prin raportare la activitatea efectiv desfășurată și la complexitatea redusă a cauzei precum și caracterul nejustificat al cuantumului onorariului avocațial, după cum dispune și art. 451 alin. (2) C. proc. civ. II. Decizia instanței de recurs Înalta Curte, analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în cauză, apreciază că recursul este nefondat.

1. Aspecte de fapt și de drept relevante Obiectul acțiunii a privit anularea în parte a art. 10 alin. (6) din H.G. nr. 1074/2021, astfel cum a fost modificat prin art. unic pct. 8 din H.G. nr. 1075/2023. Ulterior introducerii acțiunii, prin H.G. nr. 580/2024, dispozițiile art. 10 alin. (6) din H.G. nr. 1074/2021 au fost din nou modificate, în sensul prelungirii termenului de implementare până la 31.12.2024, în acord cu interesul urmărit de reclamantă. În raport cu această situație de fapt, instanța de fond a admis excepția lipsei de interes și a obligat pârâtul Guvernul României la plata sumei de 25.000 RON cheltuieli de judecată admise în parte. Recurentul-pârât susține că este nelegală hotărârea instanței, apreciind că nu este partea care a pierdut procesul și că dispozițiile contestate prin acțiune nu ar fi produs efecte juridice față de reclamantă.

De asemenea, a mai opinat recurentul-pârât că sunt excesive cheltuielile de judecată în raport cu munca avocatului și cu complexitatea cauzei. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acest motiv de recurs permite casarea unei hotărâri dacă instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Sub acest aspect, recurentul nu a precizat care ar fi regulile încălcate, astfel că legalitatea hotărârii nu poate fi analizată din această perspectivă. Nici motivul de casare prevăzut de pct. 6 al articolului menționat nu poate fi avut în vedere, considerentele hotărârii atacate sub aspectul criticat de recurent (al admiterii parțiale a cheltuielilor de judecată), îndeplinind exigențele prevăzute de art. 425 alin. (1) C. proc.

civ., fiind posibil controlul hotărârii în calea de atac. Recurentul, după cum s-a consemnat anterior, a contestat interpretarea și aplicarea normelor privind cheltuielile de judecată (pretinsa lipsă a culpei sale procesuale și caracterul excesiv al cheltuielilor acordate), critici care se circumscriu, în realitate, motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând aplicarea greșită a normelor de drept material, care este nefondat. Analizând sentința recurată sub acest aspect, Înalta Curte reține că, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc.

civ., "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată". Or, noțiunea de parte care a câștigat procesul nu se rezumă la partea a cărei acțiune a fost admisă, ci reprezintă și partea care a obținut, în fapt, rezultatul urmărit prin acțiune, chiar și în situația în care acțiunea a rămas fără obiect sau a devenit lipsită de interes. Astfel, când pârâtul prin conduita sa determină rămânerea fără obiect a acțiunii sau fără interes, culpa procesuală, pentru inițierea procesului și sesizarea instanței, îi aparține. În cauză, după introducerea cererii de chemare în judecată (12.02.2024), pârâtul Guvernul României a emis H.G.

nr. 580/2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 510 din 31 mai 2024, prin care a modificat dispozițiile a căror anulare au făcut obiectul acțiunii. Prin urmare, faptul că, prin conduita sa, pârâtul a determinat introducerea acțiunii și a ales să modifice actul atacat în sensul solicitat de reclamantă după ce a fost chemat în judecată, demonstrează că acțiunea a fost justificată la momentul sesizării instanței de judecată iar pârâtul Guvernul României a fost în culpă, tocmai modificarea actului atacat confirmând, în fapt, temeinicia demersului reclamantei.

Nu pot fi reținute nici argumentele recurentului-pârât în sensul că reclamanta nu ar fi făcut dovada cheltuielilor de judecată, pentru că, la filele x și urm. din volumul VIII al dosarului de fond, au fost depuse de către reclamantă înscrisuri privind cheltuielile de judecată, respectiv factura fiscală nr. x/29.02.2024, în valoare de 21.538,29 RON, reprezentând asistență juridică pentru plângerea prealabilă, factura fiscală x/29.02.2024, în valoare de 19.921,25 RON, reprezentând onorariul avocațial pentru servicii de asistență juridică aferente documentării și redactării acțiunii, factura fiscală nr. x/09.05.2024, în valoare de 11.840,10 RON, reprezentând onorariul avocațial de reprezentare la termenele de judecată, și factura x/29.02.2024 reprezentând 228 RON taxă judiciară de timbru.

Instanța de fond a avut în vedere înscrisurile depuse în dovedirea cheltuielilor și, făcând aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., a înțeles să reducă onorariul avocațial și cheltuielile ocazionate de deplasare. În ceea ce privește restul alegațiilor recurentului-pârât, vizând aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la cenzurarea onorariului avocațial, care nu ar fi proporțional cu complexitatea și cu munca efectiv depusă de apărător, Înalta Curte reține că analiza acestor aspecte ar implica o evaluare a unor aspecte de fapt, proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând o chestiune de temeinicie și nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ. De altfel, în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție -Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 3/2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 181 din 5 martie 2020. Această decizie, obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial potrivit art. 521 alin. (3) C. proc. civ., a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc.

civ. Prin urmare, sentința recurată este motivată și pronunțată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul formulat de pârâtul Guvernul României împotriva sentinței nr. 157 din 9 septembrie 2024 a Curții de Apel Oradea - secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 8 mai 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.