ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3710/2024

Ședința publică din data de 10 septembrie 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești – secția contencios administrativ și fiscal la data de 1.02.2024, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului a solicitat suspendarea în parte a executării actului administrativ normativ reprezentat de Hotărârea Guvernului nr. 1074/2021 privind stabilirea sistemului de garanție-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile ("H.G. nr. 1074/2021"), respectiv în ceea ce privește dispozițiile art. 1 alin. (2) și (3), art. 4 alin. (2), art. 10 alin. (1), (5) și 6, art. 15, art. 16, art. 20 alin. (1) lit. b) și lit. c) și art. 26 alin. (1)-(4) ("Dispozițiile contestate"), până la pronunțarea instanței de fond, cu obligarea pârâtului la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată antrenate de soluționarea prezentei cauze.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 77 pronunțată în data de 20.02.2023, Curtea de Apel Ploiești – secția contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, în sensul că a suspendat doar executarea prevederilor art. 10 alin. (5) din H.G. nr. 1074/2021 republicată, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cele prevăzute de H.G. nr. 1075/2023 până la pronunțarea instanței de fond, respingând în rest cererea, ca neîntemeiată.

Cererile de recurs ce fac obiectul judecății

Împotriva acestei hotărâri - Sentința nr. 77 pronunțată în data de 20.02.2023 de Curtea de Apel Ploiești – secția contencios administrativ și fiscal - au promovat recurs ambele părți.

În cadrul cererii sale, recurenta – reclamantă A. S.R.L., încadrând expres criticile sale în motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului și pe cale de consecință casarea în parte a sentinței recurate, și admiterea cererii de suspendare și în ceea ce privește prevederile art. 4 alin. (2), art. 15 și art. 26 alin. (1)-(4) din H.G. nr. 1074/2021.

În esență, în dovedirea cazului bine justificat, recurenta – reclamantă a reluat criticile de nelegalitate formulate prin cererea de chemare în judecată, susținând în esență că, contrar celor reținute de prima instanță,

• Dispozițiile contestate din H.G. nr. 1074/2021 încalcă în mod vădit prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dar și din perspectiva principiului securității juridice,

• dispozițiile art. 15, art. 16 și art. 26 din H.G. nr. 1074/2021 coroborat cu pct. 1 lit. o) din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 1074/2021 încalcă prevederile Constituției României sub aspectul garantării unor drepturi fundamentale;

• dispozițiile art. 26 din H.G. nr. 1074/2021 încalcă principiul ne bis in idem;

• dispozițiile art. 26 din H.G. nr. 1074/2021 încalcă în mod vădit principiul principiul personalității răspunderii contravenționale;

• dispozițiile art. 26 din H.G. nr. 1074/2021 încalcă principiile Codul fiscal și Codului de procedură fiscală prin evitarea unei duble impuneri

•dispozițiile contestate din H.G. nr. 1074/2021 încalcă prevederile Legii nr. 21/1996 – Legea concurenței

În condițiile în care, în cadrul cererii de recurs sunt reluate integral argumentele expuse în cererea de chemare în judecată la filele x, respectiv, la filele x – 39, acestea nu vor mai fi redate de instanța de control judiciar, urmând a fi analizate.

În final recurenta – reclamantă arată că există motive evidente pentru ca instanța să constate că aparența dreptului este în favoarea sa și că aceasta este expusă unei pagube iminente, raportat la dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 și, în consecință, solicită admiterea recursului și suspendarea dispozițiilor contestate din H.G. nr. 1074/2021, aspect de natură să atragă, în parte, nelegalitatea sentinței recurate.

La rândul său, recurentul – pârât Guvernul României, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate și, în rejudecarea fondului, să se respingă cererea de chemare în judecată, în principal, ca inadmisibilă și în subsidiar, ca neîntemeiată.

În dezvoltarea criticilor sale a susținut recurentul că hotărârea pronunțată de instanța de fond este sumar motivată. Consideră că aceasta ar fi trebuit să conțină argumentele pro și contra care au format în fapt și în drept convingerea instanței, cu privire la temeinicia dreptului, în caz contrar fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Mai susține recurentul – pârât că prima instanță nu a motivat în concret în ce constă paguba iminentă, respectiv care este costul de reetichetare și dacă a fost dovedit corespunzător de reclamantă. Simpla referire la " înscrisurile probatorii" nu reprezintă o motivare corespunzătoare a hotărârii pe acest aspect, sens în care apreciază ca fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. respectiv nerespectarea formelor de procedură care atrag sancțiunea nulității, prin nemotivarea hotărârii.

Într-o altă critică recurentul – pârât Guvernul României își exprimă nemulțumirea cu privire la respingerea, ca neîntemeiată a cererii de introducere forțată a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), sub pretextul că solicitarea sa nu este fondată.

Consideră recurentul că, în mod nelegal a înlăturat participarea acestuia în cauză, având în vedere că MMAP reprezintă nu numai inițiatorul H.G. nr. 1074/2021 privind stabilirea sistemului de earanție-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile, republicată, ci și organul de specialitate al administrației publice centrale, abilitat prin activitatea de organizare și funcționare să gestioneze/monitorizeze activitatea reglementată prin H.G. nr. 1074/2021, respectiv activitatea de gestionare și implementare pe teritoriul țârii a cadrului legai în ceea ce privește modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje așa cum privește Lg. nr. 249/2015, cu modificări și completări. Astfel, prin sentința recurată, instanța reține simplul fapt că această instituție (MMAP) ar fi inițiat procedura de adoptare a hotărârii de guvern ale cărei dispoziții sunt supuse suspendării "nu constituie motiv suficient pentru introducerea in cauză in această materie", cu motivarea că nu s-a arătat în concret de ce este necesară prezența Ministerului în proces.

Dat fiind faptul că judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, pentru a pronunța o hotărâre temeinică si legală, recurentul – pârât susține că instanța de fond avea posibilitatea de a dispune introducerea în cauză a ailor persoane decât cele indicate de către pârât, potrivit dispozițiilor an. 78 din C. proc. civ. care permit judecătorului să introducă în cauză o altă persoană, nicidecumrespingerea unei cereri de introducere în cauză, pe motiv că solicitantul nu a arătat în concert necesitatea prezenței în proces a acesteia.

Consideră că soluția legislativă cuprinsă la art. 78 C. proc. civ. permite judecătorului ca, în situația în care consideră că nu poate trece la judecata cauzei, să introducă, din oficiu, orice altă persoană care ar avea legătură cu soluția care urmează să se pronunțe in cauza respectivă, în niciun caz de respingere a cererii de chemare in judecată, ca inadmisibilă.

Astfel, instanța de fond a soluționat cauza fără lămurirea unor aspecte esențiale și o analiză efectivă a cererilor și susținerilor recurentului-pârât, cu nesocotirea dispozițiilor art. 22 alin. (2) și (3) C. proc. civ. referitoare la rolul instanței în aflarea adevărului, care impun judecătorului să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legîi, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, putând dispune în acest scop introducerea în cauză a altor persoane, în condițiile legii.

Prin urmare având domeniul de reglementare, respectiv specificitatea tipului de activitate reglementat de actul administrativ supus suspendării, este nu doar oportun ci și necesar ca în cauza pendinte, alături de Guvernul României, să participe și MMAP.

In concluzie, având în vedere elementele de fapt și de drept prezentate, susține recurentul – pârât Guvernul României că instanța de fond a pronunțat sentința recurată cu încălcarea și aplicarea grețită a normelor de drept material, rațiune pentru care solicită admiterea introducerii în cauză a altor persoane, respectiv a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și casarea sentinței pentru aceste considerente.

Pe fondul cererii de suspendare a H.G. nr. 1074/2021 susține recurentul – pârât că soluția instanței este vădit nelegală prin raportare la îndeplinirea cumulativă/interdependentă la dispozițiile art. 14 din Lg. 55 4/2004.

Apreciază că reținerile instanței sub aspectul condiției " cazului bine justificat" nu pun în lumină o nelegalitate vădită a actului contestat, ci presupun o examinare detaliată ce coincide cu însăși analiza pe fond a cauzei și depășește verificările' sumare pe care instanța de fond a fost chemată să le efectueze în contextul soluționării unei cereri de suspendare.

În același timp, motivarea instanței de judecată și rațiunile care au condus la suspendarea prevederilor art. 10 alin. (5) din H.G. nr. 1074/2021 legate de pretinsa lipsă de claritate a textului sunt total artificiale și realizate fără a lua în calcul rațiunea și finalitatea actului normativ contestat.

Precizează că prin art. I alin. (1) al H.G. nr. 1074/2021 se instituie stabilirea cadrului legal pentru implementarea pe întreg teritoriul României a sistemului de garatiție-retumare -SGR, aplicabil pentru ambalaje primare nereutilizabile prevăzute la art. 1D alin. (5) din Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor si a deșeurilor de ambalaje, cu modificările și completările ulterioare, respectiv ambalaj primar nereutilizabil din sticlă, plastic sau metal, cit volume cuprinse între 0,1 l și 3 l inclusiv, utilizat pentru bere, mixuri de bere, mixuri de băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale și ape de băut de orice fel, vinuri și spirtoase.

Participarea producătorilor de băuturi care fac obiectul SGR, inclusiv a producătorilor de vinuri, în cadrul SGR pentru îndeplinirea obligațiilor de mediu pe care producătorii le au în legătură cu ambalajele pe care le introduc pe piața națională și care inevitabil se transformă în deșeuri, este obligatorie, având în vedere prevederile art. 16 a!in.(5l) din Legea nr. 249/2015 privind ambalajele și deșeurile de ambalaje conform cărora " începând cu data intrării în funcțiune a sistemului degaranție-returnare, obiectivele minime anuale ale operatorilor economici prevăzut la alin. (1) în ceea ce privește ambalajele primare nereutilizabile care fac obiectul sistemului de garanție-rctttrnare, prevăzut la art. 10 alin. (1) și (61 se realizează exclusiv prin intermediul administratorului SGR, în condițiile Hotărârii Guvernului tir. 1074/2021 privind stabilirea sistemului de garanfie-retitrnare pentru ambalaje primare nereutilizabile, republicată, cu modificările ulterioare".

Având în vedere că SGR reprezintă un sistem complex de gestionare al ambalajelor, în special ulterior consumării produselor conținute de acestea, sistemul trebuind să funcționeze în anumiți parametri și cu respectarea de către participanți a anumitor reguli specifice, una dintre consecințele a chiar existenței sistemului este reprezentată de necesitatea aplicării unui marcaj specific pe tipurile de ambalaje care fac obiectul acestuia.

Marcajul specific SGR, reprezentat de un cod de bare înregistrat în baza de date a administratorului SGR și de un simbol specific SGR, este absolut necesar pentru ca un astfel de sistem să poată funcționa în mod efectiv și ca ambalajele să fie recunoscute în momentul returnării de care consumatori, să fie apoi numărate de către administrator și predate spre reciclare, iar marcarea ambalajelor care fac obiectul sistemului cu acest marcaj specific nu reprezintă altceva decât un element care ține de modalitatea de circulație a ambalajelor care fac obiectul SGR, și care, conform prevederilor art. 10 alin. (6) din Legea nr. 249/2015 trebuie reglementate prin H.G. nr. 1074/2021.

Dacă nu ar exista o astfel de obligație impusă în mod expres producătorilor și importatorilor de produse în ambalaje care fac obiectul SGR de a marca în mod corespunzător ambalajele cu marcajul specific SGR, participarea la sistem ar deveni practic o simplă opțiune a acestora, cu încălcarea prevederilor art. 10 alin. (5') din Legea nr. 249/20IS.

Având în vedere implicațiile SGR raportat la etichetarea ambalajelor cu un astfel de marcaj specific, art. 10 alin. (5) din H.G. nr. 1074/2021 a recunoscut în mod expres realitatea faptului că Ia data intrării în funcțiune a SGR vor exista în stocurile producătorilor, distribuitorilor și comercianților anumite cantități de produse în ambalaje care fac obiectul SGR care nu au aplicat însă marcajul SGR.

Astfel, deși instanța de judecată pare să rețină în motivarea hotărârii contestate faptul că prin H.G. nr. 1074/2021 s-ar interzice "comercializarea produselor ajlate în stocul producătorilor, distribuitorilor sau comercianților care nu simt ambalate în ambalajele prevăzute la art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 1074/2021, acest lucru este total eronat.

În realitate art. 10 alin. (5) obligă producătorii și importatorii de produse în ambalaje care fac obiectul SGR, ca regulă generală, să introducă pe piață produse în astfel de ambalaje doar în condițiile în care acestea sunt marcate în mod corespunzător, oferind insă, ca o soluție tranzitorie, la alin. (6), posibilitatea acestora de a comercializa până la o anumită dată {în vederea epuizării acestora) stocurile de produse existente în acest tip de ambalaje, dar care nu au aplicat marcajul SGR.

Obligațiile separate de natură fiscală pe care un producător de vinuri le are în ceea ce privește declararea stocurilor nu conduc în niciun caz la o eventuală lipsă de precizie, a reglementării din art,10 alin. (5)din H.G. nr. 1074/2021, al cărei scop nu este să limiteze produsele care la data intrării în funcțiune a SGR se aflau în stocurile operatorilor economici sau să atribuie o altă accepțiune pentru aceste stocuri.

Referința la stocurile de produse în ambalaje care fac obiectul SGR din art. 10 alin. (5) din H.G. nr. 1074/2021 nu face altceva decât să permită comercializarea într-o perioadă de tranziție inclusiv a acelor produse în ambalaje nemarcate SGR, accepMunea noțiunii de stocuri urmând sâ fie determinată în* conformitate cu prevederile legislației în vigoare aplicabile.

Existența unor obligații separate de declarare și contorizare a stocurilor de produse accizabile impuse prin normele fiscale aplicabile ar trebui să acorde cu atât mai multă precizie producătorilor și importatorilor care au astfel de obligații, inclusiv al celor de vinuri, pentru a determina cu exactitate cantitatea de produse în ambalaje care fac obiectul SGR si care poate fi comercializată în temeiul acestei excepții referitoare la stocuri, încă o perioadă de timp ulterior operaționalizării sistemului de garanțîe-retumare.

Consideră recurentul – pârât că, la fel de nefondată este motivarea primei instanțe potrivit căreia art. 10 alin. (5) și (6) ar fi lipsite de precizie pentru că utilizează noțiunile de "produse ambalate", "produse care se află în stoc", "stocuri...comercializate", din moment ce, din lecturarea celor două aliniate, reiese clar sensul acestora, precum și finalitatea normelor, astfel cum aceasta a fost explicată mai sus.

Potrivit art. 36 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă: "Redactarea textelor se face prin folosirea cuvintelor în înțelesul lor curent din limba română moderna, cu evitarea regionalismelor. Redactarea este subordonată dezideratului înțelegerii cu ușurință a textului de către destinatarii acestuia ", iar potrivit art. 37 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, numai atunci când un termen nu este consacrat sau poate avea un înțeles diferit trebuie definit în actul normativ sau într-o anexă, ceea ce însă nu a fost necesar pentru norma de la art. 10 alin. (5) din H.G-nr. 1074/2021, întrucât înțelesul textului este evident: stocurile de produse existente în patrimoniul agenților economici la data intrării infimcfiune a SGR, care nu sunt în ambalaje cu sigla SGR, pot fi comercializate până cel târziu la data prevăzuta la alin. (6), în caz contrar trebuie retrase sau re-etichetate corespunzător.

În motivarea sa, instanța de judecată pare de asemenea să considere art. 10 alin. (5) ca fiind în mod evident nelegal, de natură să ducă la suspendarea acestuia, din cauza faptului că nu s-ar fi avut în vedere particularitățile pieței vinurilor, care presupun o perioadă mai mare între momentul îmbutelierii "' și comercializării efective.

Instanța de judecată nu pare să fi avut însă în vedere faptul câ răspunderea extinsă a producătorului pentru ambalajele introduse pe piața națională revine oricărei entități economice care realizeazărp astfel de activitate comercială, indiferent de domeniul în care activează, iar participarea în cadrul SGR este obligatorie conform legislației primare.

Astfel, ambalajele sticlelor de vin sunt de natură să producă la fel de multă poluare ca și ambalajele altor tipuri de băuturi, chiar dacă durează mai mult să fie comercializate, iar includerea vinului în categoria de produse supuse SGR conform art. IO alin. (5) din Legea nr. 249.'2015 impune un tratament nediscriminatoriu pentru acești producători ca și pentru producătorii celorlalte tipuri de băuturi vizate.

O abordare contrară a legiuitorului prin care s-ar fi acordat o exceptare specială pentru producătorii de vinuri ar fi fost contrară principiilor de drept . în special principiul egalității si principiile de drept al concurenței și ar fi acordat acestora o derogare specială de Ia îndeplinirea obligațiilor legale și de la răspunderea pe care și-au asumat-o în momentul demarării acestei activități comerciale, ceea ce ar fi dus într-adevăr la "aplicarea diferențiată și discriminatorie" la care face referire instanța de judecată.

Recurentul – pârât consideră că ar trebui respinse, ca neîntemeiate, reținerile instanței de fond cu privire la faptul că "legiuitorul secundar nu a avut delegată atribuția de a reglementa restricția de intoducere pe piață națională" a produselor ambalate în ambalajele prevăzule'la art. 1 alin. (1) dacă acestea nu sunt inscripționate în condițiile prevăzute la art. 24, întrucât România, prin SGR a dorit introducerea ambalajelor înlr-o economic circulară aliniindu-se astfel cerințelor de colectare și reciclare stabilite Ia nivel european și a Standardul UE prin care s-a solicitat ca până în anul 2025 să se colecteze 77% din ambalajele din plastic puse pe piață, urmând ca până în anul 2029 să se colecteze 90% dintre peturi.

Mai mult decât atât, Sistemul de Garantie-Returnare are o contribuție importantă în colectarea și reciclarea și a altor tipuri de material precum sticla si aluminiu, pentru care se prevede, conform SGR, atingerea și chiar depășirea țintelor stabilite, mai exact 75% pentru sticla și 60% pentru metal.

Raportat la motivarea primei instanțe, în mod evident hotărârea recurată este lipsită de temei legal, fiind dată alat cu aplicarea greșită a normelor de drept substanțial cât și fiind contradictorie, întrucât aceeași instanță a apreciat concordanța între legislația primară și alte prevederi contestate ale H.G. nr. 1074/2021, care nu puteau fi tratate separat de prevederea de la art. 10 alin. (5) din H.G. nr. 1074/2021, pentru care s-a dispus suspendarea.

Recurentul – pârât Guvernul României critică și faptul că hotărârea recurată nu a făcut aplicarea prevederilor art. 16 alin. (5

1

) din Legea nr. 249/2015, prin care se prevede, dincolo de orice echivoc, că obligațiile de reciclare a deșeurilor de ambalaje, pentru categorii de ambalaje specific determinate, se realizează exclusiv prin intermediul administratorului SGR și a sistemului de garanție-returnare.

Consideră că nu poate exista niciun dubiu în privința legalității H.G. nr. 1074/2021, inclusiv a prevederii din art»l 0 alin. (5) din actul administrativ-normativ emis de Guvernul României, de vreme ce acesta a fost reținut în mod expres de legiuitorul primar, într-o normă juridică cu valoare de lege, care a menționat și obligativitatea utilizării sistemului de garanție-returnare pentru categoria de agenți economici vizați și ambalajele supuse acestuia.

Prin urmare, nu doar că nu ne putem afla în fața vreunei "îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului administrativ", din punctul de vedere al abilitării Guvernului României de a stabili obligativitatea sistemului de garanție-returnare pentru anumiți operatori economici și anumite tipuri de ambalaje, dar aparența de legalitate este în favoarea emitentului actului. inclusiv pe aspectul menționat de instanța de fond, al corespondenței cu norme cu forța juridicăsuperioară.

Așadar, hotărârea recurată este și contradictorie, întrucât a reținut în același timp și lipsa oricăror temeiuri de nelegatitate ale prevederilor art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 1074/2021 și art. 26 din H.G. nr. x, tocmai raportat la prevederile art. 16 alin. (5

1

) din Legea nr. 249/2015.

Obligativitatea recurgerii la sistemul de garanție-returnare este deci prevăzută de la nivel de act normativ cu forță de lege și chiar a fost constatată de prima instanță în legătură cu unele dintre prevederile contestate, însă în privința analizării art. 10 alin. (5) din H.G. nr. L075/2021, aceeași instanță a adoptat în mod eronat și contradictoriu o altă interpretare.

In concluzie, recurentul – pârât apreciază ca fiind nelegalâ hotărârea prin care s-a apreciat că nu ar fi existat temei legal în legislația primară pentru prevederea din art. 10 alin. (5) privind interdicția continuării comercializării de produse in ambalaje care nu sunt marcate potrivit reglementării specifice a sistemului de garanție-returnare, în legislația primară existând o asemenea prevedere care a fost implementată corespunzător de Guvernul României.

În ceea ce privește întrunirea condiției pagubei iminente, recurentul – pârât Guvernul României susține că hotătârea este nelegală și sub acest aspect.

Față de cele reținute de prima instanță, în sensul că obiectivele de reciclare nu pot fi realizate prin impunerea "intempestivă" a unor noi etichetări și impunerea retragerii de pe piață a produselor neetichetate corespunzător, recurentul – pârât susține că în niciun caz nu poate fi vorba de impunerea "intempestivă" a acestei restricții, în condițiile în care H.G. nr. 1074/2021 a intrat în vigoare la data de 6 octombrie 2021, fiind prevăzut de la bun începul în art. 10 un termen dincolo de care era interzisă comercializarea în ambalaje necorespunzatoare, termen care a fost decalat până la operaționalizarea sistemului de garanție-returnare în cele din urmă la 30 noiembrie 2023.

Prin urmare, atât societatea intimată cât și orice alt agent economic căruia i se aplică H.G. nr. 1074/2021 trebuia să cunoască din timp și să ia măsurile necesare pentru a minimiza orice potențiale costuri suplimentare care i-ar fi fost generate de necesitatea respectării acestor prevederi.

Consideră ca fiind nelegală și aprecierea primei instanțe cu privire la raportul dintre sarcinile producătorilor de vinuri si obiectivele de reciclare a deșeurilor de ambalaje, întrucât asemenea costuri pot fi inerente și trebuie suportate în temeiul principiului răspunderii extinse a producătorilor de ambalaje, prevăzut de art. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr. 92/2012 privind regimul deșeurilor. Contrar motivării primei instanțe, eventualele costuri suplimentare sunt justificate în raport de obiectivele urmărite de legiuitorul primar, pe care Guvernul României le-a implementat prin adoptarea H.G. nr. 1074/2021.

Prima instanță nici nu a ținut cont în analiza condiției pagubei iminente de incidența art. 10 alin. (6) din H.G. nr. 1074/2021, care a oferit un răgaz de timp pentru comercializarea stocurilor de produse cu ambalaje ne-marcate și care a fost stabilit tocmai pentru a ajuta agenții economici să facă trecerea la sistemul de garanție-returnare.

În concluzie, recurentul – pârât apreciază că se impune admiterea recursului formulat, casarea, în parte, a sentinței recurate iar, în rejudecare, introducerea în cauză a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, iar pe fond să constate că prin acțiunea promovată, reclamanta nu a reușit să facă dovada existenței cazului bine justificat și a pagubei iminente, rațiune pentru care solicită respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată.

Apărările formulate în această etapă procesuală

Ambele părți au formulat întâmpinări la recursul promovat de partea adversă.

Astfel, în cadru întâmpinării sale, recurenta – reclamantă A. S.R.L. solicită respingerea recursului promovat de pârâtul Guvernul României, ca neîntemeiat și pe cale de consecință, admiterea recursului său, astfel cum a fost formulat, casarea în parte a sentinței și admiterea cererii de suspendare și în ceea ce privește prevederileart. 4 alin. (2), art. 15 și art. 26 alin. (1)-(4) din H.G nr. 1074/2021.

În ceea ce privește critica recurentului – pârât în sensul că, în mod nelegal, instanța de fond a respins, ca neîntemeiată cererea de introducere forțată a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, sub pretextul că solicitarea pârâtului Guvernul României nu este fondată, recurenta – reclamantă susține că aceasttă critică este total nefondată, atâta timp cât instanța de fond nu avea nici o obligație de a introduce în cauză Ministerul Mediului, Apelor și Pădurii, fiind irelevant orice aspect ce ține de calitatea acestuia de inițiator al actului.

Mai mult decât atât, în conformitate cu prevederile art. 78 C. proc. civ. instanța are facultatea, nu obligația de aprecia dacă se impune introducererea în cauză a acestei autorități pentru soluționarea litigiului.

Invocând dispozițiile art. 78 alin. (1) și (2) C. proc. civ., și dispozițiile art. 7 alin. (1) teza I și art. 8 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, dar și dreptul de disponibilitate al părților, recurenta – reclamantă susține că prima instanță în mod corect a dispus respingerea solicitării de introducere în cauză a Ministerului Mediului.

Or, atâta timp cât nu rezultă necesitatea introducerii în cauză a acestei autorități, în calitate de parte, calitatea acesteia de inițiator al actului adoptat de Guvern nu are nici o finalitate în privința soluționării cauzei, motiv pentru care solicită respingerea alegațiilor formulate de către Guvern cu privire la nelegalitatea sentinței recurate.

Mai susține recurenta – reclamantă că și alegațiile Guvernului privind caracterul contradictoriu al sentinței recurate sunt nefondate, impunându-se respingerea acestora.

Deopotrivă, prima instanță nu a recurs la o analiză efectivă a prevederilor art. 4 din H.G. nr. 1074/2021, cum în mod greșit susține Guvernul, aceasta analizând în mod efectiv doar prevederile art. 10 alin. (5) și (6) din H.G. nr. 1074/2021, fără a proceda la o analiză efectivă a prevederilor art. 4 din H.G. nr. 1074/2021, cum eronat susține recurentul – pârât.

Totodată, mai arată recurenta – reclamantă că prevederile art. 16 alin. (5)

1

din Legea nr. 249/2015 nu au legătură cu dispozițiile art. 10 alin. (5) din H.G. nr. 1074/2021, cum eronat antamează Guvernul, în condițiile în care acest articol reglementează doar obligația derulării sistemului garanție – returnare prin intermediul Administratorului SGR, acest articol nu adoptă nici un fel de reglementări privind interdicția comercializării stocurilor precum dispozițiile art. 10 alin. (5) din H.G. nr. 1074/2021, sens în care nu poate considera ca fiind contradictorii argumentele primei instanțe, atât timp cât cele antamate de Guvern nu sunt aplicabile considerentelor reținute prin sentința recurată.

Consideră astfel că în cauză prima instanță în mod corect a apreciat caracterul cazului bine justificat al cererii și a hotărât că se impune suspendarea art. 10 alin. (5) din H.G. nr. 1074/2021, ca și incidența pagubei iminente raportat la aceste prevederi, în condițiile în care societatea este în imposibilitate să-și comercializeze stocurile existente, iar reetichetarea acestora implică un cost foarte mare ce nu este justificat.

La rândul său și recurentul – pârât Guvernul României a depus o singură întâmpinare, atât față de cererea de recurs formulată de reclamantă, cât și față de cererea de intervenție accesorie depusă de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Cu privire la cererea de recurs formulată de reclamantă, recurentul – pârât Guvernul României a invocat excepția nulității recursului, pentru lipsa motivării acestuia, susținând în esență că aceasta a reiterat solicitările și apărările de la fondul cauzei, fără a arăta care sunt argumentele juridice pentru care consideră că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea say aplicarea greșită a normelor de drept material.

Pe fondul recursului promovat de reclamantă, recurentul – pârât a solicitat respingerea acestuia, ca neîntemeiat.

Alte aspecte procesuale

În această etapă procesuală au formulat Cereri de intervenție accesorie B., în interesul recurentei – reclamante, dar și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și C. S.A., în interesul recurentului-pârât Guvernul României.

Prin cererea sa intervenție B., cu privire la admisibilitatea cererii sale, arată că interesul său de a interveni în prezenta cauză rezultă din scopul Asociației, respectiv de promovare și apărare a intereselor specifice economice, comerciale, profesionale și juridice ale membrilor săi – societăți producătoare și exportatoare de vinuri – și reprezentarea intereselor acestora în fața administrației publice. Ca atare, A.P.E.V. are scopul de a proteja interesele și drepturile producătorilor de vin din România, cât și a industriei vitivinicole naționale, sens în care sunt pe deplin dovedite condițiile privind interesul și admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție accesorie formulate.

Astfel, susține că Asociația are printre obiectivele sale principale:

• să promoveze și să apere interesele profesionale și comerciale ale membrilor asociați și să le reprezinte în fața administrației publice, precum și în raport cu alte instituții și organisme;

• să lucreze și să colaboreze cu autoritățile, precum și cu alte instituții și organisme la nivel local și internațional, în vederea promovării producției viti-vinicole, inclusiv pentru instituirea și menținerea unui climat comercial echitabil, care să permită vânzarea și promovarea liberă și responsabilă a produselor vinicole, fără reglementări și obstacole excesive și nerezonabile;

• să sprijine inițiativele de armonizare a legislației privitoare la vinuri cu aceea a Uniunii Europene, [...];

• să susțină, alături de ANEIR, adoptarea de către Guvern a unei politici comerciale menite să îmbunătățească condițiile de pe piața vinului, în vederea stimulării vânzărilor și promovării exporturilor, prin subvenționarea exporturilor în domeniu, liberalizarea accesului pe piețele de export, eliminarea obstacolelor comerciale, tarifare sau netarifare, precum și prin adoptarea altor măsuri și stimulente de ordin fiscal și valutar;

În alte cuvinte, întrucât A. este membră a A.P.E.V., în virtutea obligațiilor asumate prin statutul Asociației, A.P.E.V. are dreptul și interesul de a interveni în prezenta cauză în vederea sprijinirii apărărilor și argumentelor formulate de către A. .

Or, în condițiile în care, prin intermediul prevederilor art. 10 din H.G. nr. 1074/2021 privind stabilirea sistemului de garanție-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile ("H.G. nr. 1074/2021"), producătorilor de vin le este impusă o interdicție de comercializare a produselor ambalate și etichetate fără însemnul specific și codul de bare al sistemului de garanție returnare ("SGR"), în mod clar se aduce o vătămare A. a căror interese A.P.E.V. este obligată să le protejeze.

În concret, interesul Asociației rezultă din scopul acesteia de protejare a industriei naționale vitivinicole și a membrilor săi, precum este și A., împotriva oricăror acte sau fapte generatoare de prejudiciu, inclusiv a unor "pericole" ce vin din partea statului, precum este cel din prezenta cauză, în care s-a solicitat suspendarea unora dintre dispozițiile H.G. nr. 1074/2021.

Mai mult decât atât, având în vedere calitatea de membru al A. în cadrul A.P.E.V., H.G. nr. 1074/2021 afectează în mod direct Asociația, având în vedere restricțiile, costurile și obligațiile pe care SGR le impune. În acest sens, interesul A.P.E.V. este mai mult decât evident, Asociația fiind afectată de prejudiciul material pe care A. îl va suporta în contextul acestui administrativ normativ nelegal.

În continuare, intervenienta solicită respingerea recursului promovat de Guvernul României, susținând că reclamanta A. a demonstrat cazul bine justificat și paguba iminentă pe care o suferă.

În cadrul cererii sale de intervenție accesorie, intervenientul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, cu privire la admisibilitatea acesteia, arată că este inițiatorul actului contestat, având în vedere necesitatea identificării unor soluții de optimizare a gestionării durabile pentru ambalajele primare nereutilizabile, pentru a conserva și a îmbunătăți calitatea mediului, pentru a proteja sănătatea umană și pentru a asigura utilizarea prudentă, eficientă și rațională a resurselor naturale, în condițiile în care în România, dintre deșeurile abandonate, aproximativ 38% sunt reprezentate de plastic, sticlă și metal, opinăm faptul că instituția noastră are interesul de a participa în calitate de intervenient în cadrul litigiului dedus judecății.

Totodată, justificarea interesului Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor este dovedită și de faptul că temeiul legal ce a stat la baza emiterii H.G. nr. 1074/2021 se regăsește în Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje.

În ceea ce privește recursul Guvernului României, solicită admiterea acestuia și respingerea cererii de suspendare formulate de reclamantă, nefiind făcută dovada existenței cazului bine justificat și a pagubei iminente.

În cadrul cererii sale de intervenție accesorie, tot în interesul recurentului – pârât Guvernul României, intervenienta C. S.A., cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii sale, a susținut în esență că interesul său de a interveni în prezenta cauză derivă din calitate de administrator al sistemului de garanție-returnare reglementat prin prevederile H.G. nr. 1074/2021 fiind desemnată în aceasta calitate prin H.G. nr. 1059/2022, invocând dispozițiile art. 1 și 2.

C. are deci rol esențial în administrarea și tot ceea ce înseamnă operaționalitatea SGR, inclusiv asigurarea gestionării garanției și a circuitului acesteia de la producători la operatorii punctelor de returnare, asigurarea preluării ambalajelor SGR retumate la punctele de returnare și gestionarea ulterioară a acestora în vederea încredințării spre reciclare, organizarea de campanii educaționale și de informare și multe altele.

În prezent, având în vedere si prevederile art. 10 alin. (1) din H.G. nr. 1074/2021, la obligativitatea SGR cu începere de la 30 noiembrie 2023, SGR este operaționalizat și în funcțiune, fiind încheiate zeci de mii de contracte de prestări-servicii SGR atât cu producători cât și cu comercianți, inclusiv cu reclamanta A. S.R.L.

În consecință, raportat la toate elementele de fapt și de drept de solicită a se constata că C. are interesuł de a interveni în judecata Cererii de suspendare, prin care se urmărește suspendarea, în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, a unor prevederi normative esențiale legate defuncționarea SGR, administrat legal de C..

În ceea ce privește apărarea prin care sprijină poziția procesuală a Guvernului României, aceasta susține în esență că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat pentru suspendarea H.G. nr. 1074/2021, astfel cum această noțiune este definită de art. 2 lit. t) din Legea 554/2004; H.G. nr. 1074/2021 respectă toate condițiile de legalitate, în privințn modalității de adoptare si concordanta cu actele normative cu forță juridică superioară

H.G. nr. 1074/2021 a fost legal emisă de Guvernul României, în limitele competențelor autorității executive centrale și pe baza legii primare, cu consultarea tuturor organismelor implicate în domeniul de activitate vizat.

Actul administrativ-normativ contestat a fost emis în baza prevederilor art. 10 alin. (5) și alin. (6) din Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje.

Împotriva Cererii de intervenție accesorie formulate de intervenienta B., recurentul – pârât Guvernul României a formulat Concluzii scrise iar intervenienta C. S.A. a formulat Note de ședință, în cadrul cărora ambele autorități au solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de intervenție accesorie formulate de asociație, pe considerentul că interesul procesual nu este propriu și personal al B., ci interesul aparține exclusiv recurentei – reclamante A..

În ședința publică de la acest termen de judecată Înalta Curte, apreciind ca fiind admisibile toate cele trei cereri de intervenție formulate în cauză, a admis în principiu atât cele două cereri de intervenție accesorie formulate de intervenienții Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și C. S.A, în favoarea recurentului-pârât Guvernului României, reținând că fiecare justifică interesul distinct, cât și cererea de intervenție accesorie formulată de B., în favoarea recurentei-reclamante A. S.R.L., calificată ca apărare în interesul acesteia, astfel cum s-a consemnat în practicaua prezentei hotărâri.

Procedura de soluționare a recursurilor

În această etapă, s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 10 mai 2024, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 11 iunie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, când, judecata a fost amânată pentru data de astăzi, 10 septemberie 2024.

În ședința publică de la acest termen de judecată, Înalta Curte, după soluționarea cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a excepției nulității recursului promovat de reclamanta A. S.R.L., invocată de recurentul – pârât Guvernul României în cadrul întâmpinării, în sensul respingerii acesteia, pentru considerentele ce se regăsesc în practicaua hotărârii, luând act de concluziile orale formulate de părțile prezente pe fondul celor două recursuri și a cererilor de intervenție depuse la dosar, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ., a declarat dezbaterile închise și a reținut dosarul în pronunțare asupra acestora.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate și de apărările din cuprinsul întâmpinărilor, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat, iar recursul promovat de pârâtul Guvernul României este fondat, având în vedere considerentele expuse în continuare:

Mai întâi, constată Înalta Curte că, în fapt, prin cererea de chemare în judecată promovată în fața Curții de Apel Ploiești reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului a solicitat suspendarea în parte a executării actului administrativ normativ reprezentat de Hotărârea Guvernului nr. 1074/2021 privind stabilirea sistemului de garanție-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile ("H.G. nr. 1074/2021"), respectiv în ceea ce privește dispozițiile art. 1 alin. (2) și (3), art. 4 alin. (2), art. 10 alin. (1), (5) și 6, art. 15, art. 16, art. 20 alin. (1) lit. b) și lit. c) și art. 26 alin. (1)-(4) ("Dispozițiile contestate"), până la pronunțarea instanței de fond, cu obligarea pârâtului la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată antrenate de soluționarea prezentei cauze.

Prin hotărârea ce face obiectul controlului judecătoresc dedus prezentei judecăți, prima instanță a admis în parte cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, dispunând doar suspendarea executării prevederilor art. 10 alin. (5) din H.G. nr. 1074/2021 republicată, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cele prevăzute de H.G. nr. 1075/2023 până la pronunțarea instanței de fond, respingând în rest cererea de suspendare, ca neîntemeiată.

Analizând cererea de recurs formulată de reclamanta A. S.R.L., Înalta Curte constată că, în cadrul acesteia, reclamanta solicită admiterea cererii de suspendare a executării H.G. nr. 1074/2021 " și în ceea ce privește dispozițiile art. 4 alin. (2), art. 15 și art. 26 alin. (1)-(4) ", fără a mai formula critici de nelegalitate față de soluția primei instanțe, de respingere a suspendării executării celorlalte dispozițiilor ce au făcut obiectul analizei primei instanțe, respectiv dispozițiile art. 1 alin. (2) și (3), art. 10 alin. (1) și (6), art. 16 și art. 20 alin. (1) lit. b) și lit. c), motiv pentru care soluția dată pe prima instanță cu privire a aceste dispoziții, a căpătat caracter definitiv, astfel că hotărârea recurată va fi analizată doar prin raportare la dispozițiile art. 4 alin. (2), art. 10 alin. (5) (din perspectiva criticilor formulate de pârâtul Guvernul României), art. 15 și art. 26 alin. (1)-(4) din H.G. nr. 1074/2021 (din perspectiva criticilor formulate de reclamanta A. SRL).

Procedând la analiza legalității hotărârârii recurate, mai întâi din perspectiva criticilor formulate de recurenta – reclamantă, critici ce vizează doar dispozițiile art. 4, alin. (2), art. 15 și art. 26 alin. (1) – (4) din H.G. nr. 1074/2021, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este legală sub acest aspect, criticile reclamantei referitoare la soluția instanței de respingere a cererii de suspendare a executării acestor dispoziții legale, fiind neîntemeiate.

Referitor la criticile privind încălcarea prevederilor cuprinse în Legea nr. 24/2000 sub aspectul lipsei studiului de impact asupra implementării sistemului de garanțiereturnare pentru ambalaje primare nereutilizabile, Înalta Curte constată că, în mod corect instanța de fond a reținut că prevederile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 cuprind obligația ca proiectele de acte normative ce se supun spre adoptare să fie însoțite de o expunere de motive, o notă de fundamentare sau un referat de aprobare, precum și de un studiu de impact, după caz.

După analiza acestor prevederi instanța a apreciat că întocmirea unui studiu de impact nu este obligatorie, însă, în acest sens, în emeiat, aceasta reține că, în avizele date de Consiliul Legislativ nu este menționată necesitatea adoptării unui asemenea studiu de impact.

Mai mult, actul normativ contestat a fost emis în temeiul prevederilor art. 10 alin. (5) și (6) din O.U .G. nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor deambalaje, texte legale conform cărora, "până la data de I ianuarie 2021, în baza evaluării eficienței economice, sociale și de mediu, precum și a impactului asupra întreprinderilor mici și mijlocii, prin hotărâre a Guvernului, se stabilește un sistem de garanție-returnare care să se aplice pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 1 și 3 1 inclusiv, utilizate pentru a face disponibile pe piața națională bere, mixurł de bere, mixuri de băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale și ape de băut de orice fel, vinuri și spirtoase".

In mod corect, instanța de fond a reținut că forma inițiala a H.G. nr. 1074/202, are în cuprinsul notei de fundamentare, mențiunea potrivit căreia analiza impactului economic, financiar social și de mediu pentru SGR a fost realizată și se regăsește detaliat în "Studiul privind evaluarea sistemului de garanție, componentă a sis emului de gestionare a deșeurilor în România" elaborat de Academia de Studii economice din Błcurești în anul 2020.

De subliniat că prin acest studiu, care este public, studiul fiind afișat pe site-ul Ministerului Mediului, s-a concluzionat că: "principiul de funcționare a oricărui sistem de garanție nu impune realizarea de profit anual. Din această perspectivă, orice analiză a profitabilității și rentabilității economice nu își are sensul. Sistemul de garanție este un instrument de mediu, și nu unul economic. Comparativ cu sistemul liniar actual în care se aplică principiul răspunderii extinse a producătorului, sistemul de garanție respectă principiul poluatorul plătește, deoarece cel ce nu returnează ambalajul în sistem suportă costurile, căci nu își recuperează garanția. Astfel, costurile sunt împărțite echitabil între producător și consumator."

Faptul că acest studiu nu cuprinde și nu este întocmit așa cum pretinde recurenta-reclamantă nu este un motiv de nelegalitate vădită a H.G. nr. 1074/2021, ce ar putea fi analizat în cadrul acestei produri sumare.

Reținând, așadar, că studiile de impact trebuie întocmite pentru proiecte de legi de importanță și complexitate deosebită sau proiecte de legi de aprobare a ordonanțelor emise de Guvern, în condițiile în care H.G. nr. 1074/2021 nu este un astfel de act, fiind doar act administrativ-normativ, de executare a legilor, care se emite în limitele și potrivit normelor care le ordonă, conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, Înalta Curte constată, ca nefondată, critica recurentei ce vizează încălcarea Legii nr. 24/2000.

Cu privire la încălcarea principiului securității juridice de dispozițiile art. 4, alin. (2), art. 15 și art. 26 alin. (1) – (4) din H.G. nr. 1074/2021, Înalta Curte subliniază că, pentru a putea reține, caracterul ambiguu al prevederilor normative contestate sau eventuala sancționare pentru o conduită neimputabilă recurentei - reclamante, așa cum susține aceasta, este necesară analizarea fondului cauzei, respectiv analizarea prevederilor normative contestate prin raportare la scopul acestora și la prevederile legale în temeiul cărora respectivele prevederi normative au fost emise, avându-se în vedere întregul cadru normativ emis în această materie, la care reclamanta face referire (O.U.G. nr. 196/2005, Legea nr. 24/2000).

Or, în prezentul dosar, instanța nu poate analiza fondul cauzei, ci exclusiv aparența de nelegalitate, având în vedere specificul procedurii suspendării executării actului administrativ. În ceea ce privește aparența de nelegalitate, la o cercetare sumară a fondului cauzei, compatibilă cu specificul procedurii suspendării executării actului administrativ, Înalta Curte apreciază că nu pare a exista o încălcare flagrantă a dispozițiilor legale, din moment ce art. 26 din H.G. nr. 1074/2021 reglementează consecințele neîndeplinirii obiectivelor de returnare, iar art. 15 din H.G. nr. 1074/2021 reglementează condițiile de aplicare a tariful de administrare și destinatarii respectivelor prevederi legale, având, la o primă analiză, toate elementele normative necesare pentru a înțelege conținutul respectivelor prevederi normative și pentru a putea să se conformeze cerințelor normative, toate celelalte susțineri care vizează nelegalitatea acestor prevederi normative din perspectiva principiului securității juridice vizând fondul cauzei.

În mod judicios prima instanță, referitor la pretinsa imprecizie a normelor cuprinse în art. 4 alin. (2) și art. 26 din H.G. nr. 1074/2021, s-a raportat la dispozițiile art. 16 alin. (5) din O.U.G. nr. 249/2015, respectiv la art. 16 alin. (5)

1

, introdus prin art. IV pct. 2 din O.U.G. nr. 96/2023.

De vreme ce O.U.G. nr. 96/2023 face trimitere expresă la H.G. nr. 1074/2021, mai ales la nivel de aparență a dreptului, în cadrul acestei proceduri, nu se poate considera că dispozițiile anterior menționate ar fi nelegale, criticile recurentei referitoare la încălcarea princiului securității juridice fiind, așadar, nefondate.

Deopotrivă, nu pot fi reținute nici criticile conform cărora dispozițiile art. 26, art. 15 și 16 din H.G. nr. 1074/2021 coroborat cu pct. 1 lit. o) din Anexa 1 la H.G. încalcă prevederile Constituției României, sub aspectul garantării unor drepturi fundamentale, raportat la prevederile cuprinse în O.U.G. nr. 96 2023 care modifică și completează prevederile cuprinse în O.U.G. nr. 196/2005, inclusiv sub aspectul contribuției a căror plată revine operatorilor economici care introduc pe piață produse ambalate în ambalaje primare nereutilizabile prevăzute în H.G. nr. 1074/2021 nu au fost îndeplinite obiectivele minime anuale de returnare.

Pretinsa încălcare a normelor constituționale derivă, ipotetic, din actul normativ principal reprezentat de O.U.G. nr. 96/2023, iar nu din actul normativ secundar dedus judecății, ale cărui norme contestate sunt conforme cu cele cuprnse în O.U.G. nr. 96 2023, astfel cum în mod corect a reținut și instanța