ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1088/2024

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 06.02.2019 sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună ca pârâta B., în calitatea sa de Secretar General al Senatului României, să fie obligată să soluționeze motivat cererea reclamantului A. pentru acordarea indemnizației de limită de vârstă prevăzută de art. 49 și art. 50 din Legea nr. 357/2015 privind statutul deputaților și senatorilor și potrivit dreptului subiectiv. Totodată, a solicitat să fie obligată pârâta la plata sumei de 173.672,24 RON prejudiciu produs până la data de 01.02.2019, reprezentând echivalentul pagubei ce s-a produs prin neplata pe perioada 03.07.2017-31.01.2019, sumă care va fi actualizată cu valoarea prejudiciului ce se va produce până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, precum și la plata unor daune cominatorii de 500 RON/zi pentru fiecare zi de întârziere.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 131 din data de 5 octombrie 2022, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a constatat perimată cererea de chemare în judecată.

Cererea de recurs Împotriva sentinței nr. 131 din data de 5 octombrie 2022 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ. În susținerea primului motiv, se arată că instanța de fond a intrat în sfera încălcării regulilor de procedură civilă, întrucât a constatat perimarea fără a analiza culpa procesuală a părții, condiție esențială pentru aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 416 C. proc. civ. Recurentul susține că termenul de 6 luni nu putea fi considerat împlinit, întrucât cauza fusese suspendată în așteptarea comunicării deciziei pronunțate în dosarul nr. x/2018, iar această comunicare s-a realizat abia la data de 25 august 2022, conform dovezilor de expediție și corespondenței poștale aflate la dosar. Se invocă faptul că instanța de fond nu a valorificat cererile formulate anterior pronunțării, prin care recurentul a solicitat eliberarea de copii legalizate ale hotărârilor pronunțate în dosarul menționat, inclusiv încheierile cu dezbaterile finale, precum și comunicarea motivării deciziei, atât prin e-mail, cât și prin corespondență fizică. Recurentul susține că stăruința sa procedurală este dovedită și că nelucrarea nu i se poate imputa, întrucât lipsa comunicării motivării deciziei a împiedicat continuarea procesului. În acest context, se apreciază că instanța a aplicat perimarea în mod formal, fără a analiza împrejurările concrete ale cauzei și fără a verifica dacă partea a fost efectiv în culpă procesuală. În susținerea celui de-al doilea motiv de recurs, reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se invocă nelegalitatea soluției pronunțate, întrucât instanța nu a soluționat cererea supusă judecății, ci a întrerupt cursul procesului printr-o suspendare generată chiar de propria conduită. Recurentul susține că instanța a fost investită cu judecata unei cereri de chemare în judecată și că, în virtutea principiului legalității și al rolului activ, aceasta avea obligația de a duce la bun sfârșit judecata, mai ales în condițiile în care cauza de suspendare era determinată de o decizie pronunțată într-un alt dosar, aflat tot pe rolul instanței. Se apreciază că instanța a creat incidentul procedural care a generat suspendarea și că nu partea este cea care a abandonat judecata, ci instanța este cea care a întrerupt cursul acesteia. În concluzie, se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât constatarea perimării s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor legale privind culpa procesuală, iar instanța nu a analizat în mod efectiv cererea dedusă judecății, ci a închis dosarul în mod nejustificat.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimata B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererii de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare: Prin hotărârea recurată, instanța de fond a admis excepția perimării și a constatat perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, în temeiul art. 416 din C. proc. civ.. Cauza a fost suspendată la data de 24.05.2019, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte reține că simpla formulare a unor cereri de comunicare a hotărârii pronunțată în cauza care a provocat suspendarea nu este de natură să întrerupă cursul perimării, în lipsa unei stăruințe efective în vederea reluării judecății. Potrivit art. 418 alin. (1) C. proc. civ., cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecății, însă această suspendare nu poate fi invocată de partea care nu a stăruit în judecarea cauzei. De asemenea, instanța de control judiciar constată că recurentul nu a formulat, în termenul legal de 6 luni de la pronunțarea deciziei definitive, nicio cerere de repunere pe rol sau de continuare a judecății, astfel încât să întrerupă cursul perimării. Invocarea datei comunicării hotărârii ca moment de referință pentru calculul termenului de perimare nu este susținută de dispozițiile legale incidente, care prevăd că perimarea operează prin simpla constatare de rămânere în nelucrare a cauzei din motive imputabile părții. Simpla solicitare de comunicare a unei hotărâri nu echivalează cu o cerere de repunere pe rol sau cu o manifestare procesuală aptă să determine reluarea judecății. În ceea ce privește susținerea potrivit căreia instanța ar fi fost obligată să continue judecata, Înalta Curte reține că, în situația suspendării facultative a judecății dispuse în temeiul prevederilor art. 413 alin. (1) C. proc. civ., procesul se reia la cererea părții interesate și nu din oficiu, de instanță, aspect ce nu reprezintă altceva decât o aplicare particulară a principiului disponibilității, ce guvernează procesul civil. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este legală și temeinică, fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 416 C. proc. civ., motiv pentru care recursul formulat de reclamantul A. urmează a fi respins ca nefondat.