ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 18 decembrie 2025

Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 100 din data de 27.02.2025, pronunțată de Judecătoria Câmpina, în temeiul art. 221 alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de corupere sexuală a minorilor.

În temeiul art. 67 C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe o durată de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii, potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) alin. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, ce urmează a fi executată, în temeiul art. 65 alin. (3) C. pen., în cazul în care se va dispune revocarea ori anularea suspendării pedepsei închisorii sub supraveghere.

În temeiul art. 91 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform prevederilor art. 92 C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Dâmbovița, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În temeiul art. 94 alin. (1) C. pen., s-a hotărât că, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1), lit. c)-e), se comunică Serviciului de Probațiune Dâmbovița.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a hotărât că inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul uneia dintre următoarele două instituții: Primăria Comunei Vișinești sau Biserica Urseiu, comuna Vișinești, județul Dâmbovița pe o perioadă de 100 de zile.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen.. și art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 96 C. pen. privind cauzele de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere și asupra prevederilor art. 97 C. pen. privind anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A., urmând ca, în temeiul art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, inculpatul să fie informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic al acestora.

În temeiul art. 397 alin. (1), art. 25 alin. (1) și art. 22 alin. (1) C. proc. pen.., instanța a luat act de faptul că partea civilă a renunțat la acțiunea civilă.

Prin decizia penală nr. 970 din 24.10.2025, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentu cauze cu minori și de Familie, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 100 din data de 27.02.2025 pronunțate de Judecătoria Câmpina.

Împotriva hotărârii instanței de apel a formulat cerere de recurs în casație inculpatul A., la data de 10.11.2025.

Prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul a solicitat, în principal, achitarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. ("fapta nu există") sau art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.. ("fapta nu este prevăzută de legea penală"), iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Ploiești, pentru o judecată cu respectarea garanțiilor legale.

A invocat următoarele cazuri de casație, prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.:

A învederat, totodată, că adevărata stare de fapt (ignorată de instanțe) este aceea că, în mod constant, atât în plângerile formulate, cât și în declarațiile din dosarele civile, persoana vătămată minoră a declarat că a văzut imaginile în mod independent, pe telefonul mamei sale:

"Eu fac școala online și văd pe telefon ce îi trimite tati lui mami".

A arătat că, atât sentința de fond, cât și decizia din apel se bazează pe o motivare incompletă și contradictorie, omițând cu intenție să analizeze probele esențiale care erau în defavoarea acuzării, deși acestea existau în materialul probator.

A arătat că, pe lângă contradicția menționată mai sus, instanța de apel a refuzat să analizeze în mod real probele privind conduita neloială și provocatoare a părții vătămate B. (care l-a determinat să-i transmită probe prin C. sub pretextul necomunicării, pentru a le folosi apoi împotriva sa) și declarațiile martorului D. (actualul soț al părții vătămate), care s-a dovedit a fi un martor subiectiv.

Judecătorul de filtru, prin rezoluție, a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent, în vederea examinării admisibilității în principiu a cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen.

La data de 17.12.2025, a fost depus la dosar raportul întocmit de către magistratul-asistent.

Concluzia magistratului raportor a fost în sensul că cererea de recurs în casație nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile legale.

Înalta Curte, analizând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele motive:

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 433 C. proc. pen.., judecarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Conform dispozițiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., în situația în care, cu ocazia examinării admisibilității în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispozițiile art. 434 C. proc. pen.. (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) și (6) C. proc. pen.. (privind persoanele îndreptățite a promova recursul în casație), art. 437 (referitor la conținutul cererii) și art. 438 C. proc. pen.. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casație), instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale menționate, Înalta Curte constată că, cererea de recurs în casație întrunește cerințele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen.., întrucât cuprinde numele, prenumele și domiciliul recurentului, este indicată hotărârea atacată și are aplicată semnătura persoanei care exercită calea de atac.

Însă, se observă că nu este îndeplinită cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., având în vedere că, deși au fost invocate cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. pen.., acestea au fost invocate în mod pur formal, întrucât criticile invocate de inculpat nu se circumscriu acestor cazuri de recurs în casație, ca de altfel niciunui alt caz dintre cele prevăzute de legiuitor.

Invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Astfel, în ceea ce privește cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., se observă că, în realitate, recurentul nu formulează critici privind aspecte de drept, ci solicită o rejudecare a cauzei care să conducă la pronunțarea unei soluții de achitare, prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința configurării unei alte situații de fapt decât cea stabilită de instanțele inferioare și intrată în puterea lucrului judecat, iar astfel de critici nu pot face obiectul analizei instanței de casație, care are posibilitatea de a examina doar dacă hotărârea recurată este conformă cu regulile de drept aplicabile, așa cum prevăd dispozițiile art. 433 C. proc. pen.

Ceea ce solicită, de fapt, inculpatul, este achitarea sa, acesta apreciind că fapta de corupere sexuală a minorilor nu există, întrucât "persoana vătămată minoră a declarat că a văzut imaginile în mod independent, pe telefonul mamei sale."

Or, o astfel de critică nu poate fi verificată prin intermediul cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., întrucât acest caz de casare a preluat doar prima teză a art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.., putând fi valorificate prin intermediul său doar criticile care fac referire la neprevederea faptei de legea penală, iar nu și acelea care fac referire la inexistența faptei.

Analiza de legalitate a instanței de recurs în casație nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii reglementate de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Pe calea recursului în casație nu pot fi invocate și, corespunzător, nu pot fi analizate de Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele indicate expres de legiuitor.

Înalta Curte subliniază, în acest context, că finalitatea recursului în casație nu este aceea de a supune cauza penală unei noi judecăți, în vederea remedierii greșitei aprecieri a faptelor sau inexactei stabiliri a împrejurărilor în care a fost comisă, ci de a repara un aspect de nelegalitate, fiind obligatoriu ca toate verificările realizate în calea extraordinară de atac să se raporteze exclusiv la situația factuală deja stabilită de instanța de apel, aceasta având un caracter definitiv.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., critica inculpatului privind modalitatea în care instanța a analizat și a interpretat probatoriul, precum și critica privind neloialitatea probelor administrate sau subiectivismul martorilor audiați nu pot fi circumscrise acestui caz de casare, incident atunci când în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen.., invocat de inculpat prin cererea de recurs în casație, se reține că acest motiv de recurs în casație a fost abrogat prin art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale.

Așadar, cererea de recurs în casație nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile legale, motiv pentru care, în temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 970 din data de 24.10.2025 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 decembrie 2025.