ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 18 iunie 2024

Deliberând asupra recursului în casație de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 179 din data de 16.06.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Pașcani, în baza dispozițiilor art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 5 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. rap. la art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., inculpatului i-a fost aplicată, pe lângă pedeapsa principală de 1 an și 5 luni închisoare, și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce autovehicule pe o durată de 2 ani după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., inculpatului i-a fost aplicată si pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce autovehicule de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza dispozițiilor art. art. 91 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani, stabilit conform disp. art. 92 alin. (1) C. pen.

În baza disp. art. 93 alin. (1) C. pen., inculpatul A. a fost obligat ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Iași, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza disp. art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., condamnatul A. a fost obligat să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune Iași sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza disp. art. 93 alin. (3) C. pen., inculpatul A. a fost obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 de zile, în cadrul Consiliului Local Butea, jud. Iași sau a oricărei instituții aflate in subordinarea acestuia, instituție ce va fi stabilită de către consilierul de probațiune ca urmare a evaluării efectuate conform art. 51 alin. (1) din Legea nr. 253/2013, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În baza disp. art. 404 alin. (2) C. proc. pen. și art. 91 alin. (4) C. pen., inculpatului i-a fost atrasă atenția asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei în regim de detenție în cazul nerespectării, cu rea-credință, pe parcursul termenului de supraveghere, a măsurilor de supraveghere sau a obligațiilor impuse ori stabilite de lege, a neîndeplinirii integrale a obligațiilor civile până la expirarea termenului de supraveghere sau în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de supraveghere.

În baza disp. art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul A. a fost obligat la plata sumei de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 742,60 RON din cursul urmăririi penale.

Împotriva sentinței penale sus menționate, a formulat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 232 din data de 27 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 179/2023 pronunțate la 16.06.2023 în dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Pașcani, sentință pe care a menținut-o.

*******

Împotriva deciziei din apel, la data de 28.03.2024, prin mail, a formulat recurs în casație inculpatul A., prin avocat B., în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul A., prin apărător, a solicitat:

- admiterea recursului în casație declarat împotriva deciziei penale nr. 232 din data de 27 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2020, pentru cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, și, pe cale de consecință,

- casarea deciziei penale nr. 232/27 februarie 2024 atacată, ca nelegală -neconformă cu regulile de drept aplicabile și, judecând recursul în casație, pronunțarea unei soluții legale de:

- achitarea inculpatului A. pentru infracțiunea de "conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe ", prevăzută și pedepsită de art. 336 alin. (1) C. pen., în conformitate cu dispozițiile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

În esență, prin cererea de recurs în casație, apărarea inculpatului A. a susținut că hotărârea pronunțată în apel este contrară considerentelor obligatorii ale Deciziei CCR nr. 732/2014, iar condamnarea în cauza pendinte se bazează pe simpla prezumție cu privire la depășirea limitei legale și a pragului infracțional prevăzut de art. 336 alin (1) C. pen., și nu pe probe certe - dincolo de orice îndoială rezonabilă, care să dovedească existenta îmbibației alcoolice de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge la momentul conducerii efective a autovehiculului pe drumurile publice, astfel cum a statuat instanța de contencios constituțional, ale cărei considerente sunt intrate în ordinea juridică normativă cu efecte de opozabilitate erga omnes, general obligatorii pentru instanțele naționale.

Astfel, s-a susținut de apărarea recurentului inculpat A. că motivele recursului în casație sunt următoarele:

Neconformitatea deciziei atacate în raport cu prevederile Deciziei Curții Constituționale a României nr. 732/2014 - inculpatul a fost condamnat pentru o fapta care nu este prevăzută de legea penală, în dezacord cu norma de incriminare a art. 336 alin. (1) C. pen., în configurarea dată ca efect al Deciziei CCR prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat ca sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. (1) din C. pen. este neconstituțională.

S-a susținut în apărare că prin noul C. pen., legiuitorul a incriminat fapta de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului, in varianta simplă, în art. 336 alin. (1) C. pen., potrivit căruia "Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoana care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sânge, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani sau amendă."

Norma de incriminare a art. 336 alin. (1) C. pen. nu a preluat identic textul art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, ci a modificat condițiile de incriminare în ceea ce privește momentul la care este necesară existența îmbibației alcoolice în sânge pentru a se putea constata întrunirea elementului material al infracțiunii.

În reglementarea anterioară, se impunea cerința ca îmbibația alcoolică în sânge, peste limita prevăzuta de lege, să existe la momentul conducerii autovehiculului. Noua reglementare, până la intervenția CCR cu Decizia nr. 732/2014, prevedea condiția ca autorul faptei sa aibă o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge la momentul prelevării mostrelor biologice.

Astfel cum rezultă din expunerea de motive a noului C. pen., prin modificarea conținutului infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, legiuitorul a urmărit eliminarea posibilității unei estimări retroactive a alcoolemiei, în scopul evitării inconvenientelor create de această estimare. Soluția legislativă propusa de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice impunea calculul retroactiv al alcoolemiei care consta în determinarea imbibatiei de alcool existente în momentul conducerii autovehiculului și necesita recoltarea a doua probe de sânge pentru stabilirea fazei intoxicației etilice și a ratei de eliminare individuală, în perspectiva solicitării expertizei medico-legale de estimare retroactivă a alcoolemiei.

S-a menționat că, din perspectiva elementelor de tipicitate, instanța de condamnare a motivat explicit, considerente însușite și menținute în totalitate și în mod definitiv de instanța de control judiciar, după cum urmează:

"Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe, instanța retine ca elementul material constă in acțiunea inculpatului de conducere a autovehiculului marca x, cu numărul de înmatriculare x, din Jud. Iași, având o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sânge, respective o alcoolemie în sânge de 1,55 mg/l".

A precizat apărătorul inculpatului că, astfel cum rezultă din motivele hotărârii, situația factuală și încadrarea în norma de incriminare a faptei inculpatului s-a fundamentat, esențial, pe proba urmăririi penale constând în "Buletin de analiza toxicologica nr. x emis de IML Iași ", evocat ca probă a condamnării și care stabilește următoarele:

"(...) Rezultatul: 1. Cantitatea de alcool exprimata în g la 1000 ml sânge (g ‰): Proba I: ora recoltării 20.30 alcoolemie de 1,55 g ‰ (unucincizecișicinci); Proba II: ora recoltării 21:30 alcoolemie de 1,46 g ‰ (unuspatruzecișișase)."

Prin urmare, s-a menționat că, din considerentele hotărârilor de condamnare, rezulta fără echivoc că, pentru a stabili că fapta inculpatului constituie infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 336 alin. (1) C. pen., precum și a vinovăției acestuia în scopul tragerii la răspundere penală, prima instanță și instanța de apel au avut în vedere alcoolemia - îmbibația alcoolului pur în sânge (exprimata în g/l alcool pur în sânge), la momentul prelevării mostrelor biologice de sânge, respectiv la momentul prelevării primei probe biologice de sânge.

Din aceasta perspectivă, s-a susținut că decizia din apel este vădit nelegală, fiind pronunțată cu ignorarea flagrantă a considerentelor definitive și obligatorii erga omnes ale Deciziei Curții Constituționale, nr. 732 din 16 decembrie 2014 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2015, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. (1) C. pen. este neconstituțională.

Astfel, consideră apărarea că în mod greșit judecătorii cauzei s-au raportat la valoarea alcoolemiei la momentul prelevării mostrelor de sânge - respectiv la momentul "primei probe recoltate", în raport de considerentele Deciziei ante referite care a prevăzut obligativitatea pentru organele judiciare de a avea în vedere ca moment cu relevanță juridică pentru stabilirea existenței infracțiunii prevăzute la art. 336 alin. (1) C. pen., alcoolemia conducătorului de vehicul la momentul depistării acestuia în traficul rutier și nu la momentul prelevării/recoltării probelor de sânge.

A susținut apărătorul inculpatului că în speța pendinte, în mod greșit, s-a soluționat acțiunea penală prin pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare, în condițiile în care fapta inculpatului nu constituie infracțiune și nu se poate realiza tragerea la răspundere penală. A susținut că instanța de judecată a raportat greșit valoarea alcoolemiei conducătorului de vehicul și implicit încadrarea în sfera ilicitului penal a faptei imputate acestuia, la momentul recoltării primei mostre/probe de sânge. Infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 336 alin. (1) C. pen., fiind o infracțiune de pericol, nu se consumă la momentul prelevării mostrelor biologice, ci la momentul săvârșirii ei - respectiv momentul depistării în trafic, moment cu relevanță juridică la care trebuia să se raporteze și alcoolemia inculpatului A., unicul moment de natura să fi conferit valență penală faptei sale.

Mai mult, la stabilirea vinovăției inculpatului instanțele nu au avut în vedere calcularea retroactivă a alcoolemiei existente la momentul depistării inculpatului în trafic, ci doar valoarea alcoolemiei de la momentul "primei probe recoltate" stabilită cu Buletinul de analiza toxicologică nr. x emis de IML Iași.

Apărarea recurentului a susținut că în cauza pendinte, instanțele de condamnare nu au efectuat un calcul retroactiv al alcoolemiei inculpatului A., existentă la momentul depistării în trafic (20.03) - unicul moment cu relevanță penală în considerarea modificărilor operate în conținutul constitutiv al normei de incriminare prin decizia Curții nr. 732/2014, aceasta, cu atât mai mult cu cât momentul depistării în trafic nu a coincis, potrivit probelor cu momentul prelevării/recoltării celor doua probe de sânge.

S-a concluzionat că, în ceea ce îl privește pe inculpat, s-a pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare în lipsei probei certe, științifice, care să stabilească valoarea alcoolemiei la momentul cu relevanță juridică - momentul depistării în trafic, în interpretarea dată de Decizia CCR nr. 732/2014, or, efectuarea unei expertize privind estimarea retroactiva a alcoolemiei era obligatorie în cauză.

Ca atare, consideră apărarea că hotărârea instanței de apel este contrară considerentelor obligatorii ale Deciziei CCR nr. 332/2017, iar condamnarea în cauza pendinte se bazează pe simpla prezumție cu privire la depășirea limitei legale și a pragului infracțional prevăzut de art. 336 alin. (1) C. pen., și nu pe probe certe - dincolo de orice îndoială rezonabilă, care să dovedească existența îmbibației alcoolice de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge la momentul conducerii pe drumurile publice a vehiculului pentru care legea prevedea obligativitatea deținerii permisului de conducere, ceea ce implică, fără putință de tăgada, stabilirea îmbibației alcoolice prin efectuarea analizei toxicologice și a calculului retroactiv al alcoolemiei existente la momentul depistării în trafic.

S-a mai susținut neconformitatea deciziei atacate raportat la prevederile Deciziei nr. 3 din 12 mai 2014 - publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392, din data de 28 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație si Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, privind modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 336 alin. (1) C. pen.

S-a invocat nelegalitatea deciziei penale atacate, ce decurge din eroarea gravă de judecată determinată de raportarea greșită a instanței de apel a valorii alcoolemiei conducătorului de vehicul la analiza/valoarea primei probe de sânge recoltate.

A notat apărarea că Decizia nr. 3/2014 nu mai producea efecte la data pronunțării hotărârii de condamnare în cauza inculpatului, deoarece reglementarea pe care o interpreta a fost practic modificată prin declararea ca neconstituțională a sintagmei "la momentul prelevării mostrelor biologice", ca efect al statuărilor Curții Constituționale din Decizia nr. 732/2014.

S-a menționat că relevante sub aspectul greșitei aplicări a legii, ceea ce a și condus la pronunțarea în cauză a unei decizii de condamnare nelegală, pentru o fapta care nu este prevăzuta de legea penala, sunt considerentele Deciziei Curții nr. 732/2014.

Apărarea recurentului a conchis că fapta inculpatului A., astfel cum a fost calificată sub aspectul încadrării juridice realizată de instanța de apel, nu intră în sfera ilicitului penal și în mod greșit judecătorul cauzei a acordat relevanță penală rezultatului alcoolemiei dat de prima proba de sânge recoltată, contrar prevederilor normei de incriminare a art. 336 alin. (1) C. pen., astfel cum a fost modificată prin Decizia nr. 732/2014 a CCR.

S-a susținut totodată neconformitatea deciziei atacate decurgând din încălcarea regulilor de drept relative la prezumția de nevinovăție și a principiului in dubio pro reo -condamnarea inculpatului s-a pronunțat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, deși acuzația formulată împotriva sa nu a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. S-a susținut că hotărârea de condamnare a fost pronunțată cu încălcarea standardului de exigență impus de prevederilor art. 4 alin. (2), art. 103 alin. (2) și art. 396 alin. (2) din C. proc. pen.

Cu privire la acest motiv de recurs, apărarea inculpatului a făcut referire la principiile ce reglementează desfășurarea procesului penal statuate prin dispozițiile art. 1 - art. 13 și art. 349 din C. proc. pen. și în concret, a susținut că, în cauza inculpatului A., instanța, în mod nelegal, a pronunțat o hotărâre de condamnare, fundamentată pe presupuneri, deducții și prezumții ale judecătorului, deși probele cauzei nu erau sigure și certe, în absenta calculului retroactiv al alcoolemiei inculpatului la momentul depistării în trafic și consumării faptei imputate, astfel cum impune obligatoriu, organelor judiciare, Decizia Curții Constituționale nr. 732/2014.

În consecință, s-a menționat că probele condamnării în cauza pendinte nu au un caracter cert, sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției, astfel ca se impune a se da eficiență principiului in dubio pro reo - art. 4 din C. proc. pen. - "Prezumția de nevinovăție".

În final, pentru motivele expuse, s-a solicitat admiterea cererii de recurs în casație, casarea, ca nelegală, a deciziei recurate și, judecând recursul promovat, pronunțarea unei soluții legale - de achitare a inculpatului A. pentru infracțiunea prevăzuta de art. 336 alin. (1) C. pen., în acord cu dispozițiile art. 448 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

După îndeplinirea procedurii de comunicare, dosarul de recurs în casație a fost înaintat Înaltei Curți și înregistrat la data de 22.04.2024 pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 21.05.2024, fiind depus la dosar și raportul asupra recursului în casație de față.

Prin încheierea din data de 21 mai 2024, Înalta Curte, judecătorul de filtru, verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație formulată în prezenta cauză, pentru considerentele expuse în încheierea respectivă, a dispus, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 232 din data de 27 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Iași, dispunând trimiterea cauzei Completului C5 în vederea judecării recursului în casație, pentru termenul de judecată din data de 18.06.2024, cu citarea recurentului inculpat.

Cu prilejul dezbaterilor ce au avut loc la termenul din 18.06.2024, s-au luat concluziile asupra recursului în casație de față, acestea fiind consemnate în cuprinsul părții introductive a prezentei decizii.

v

Analizând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Prioritar, trebuie subliniat că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., se observă că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiței s-a reținut că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului." (decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro)

De asemenea, s-a statuat că "dispozițiile prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel. (...) verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală, vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă și în ceea ce privește latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 lit. b) și care nu a fost preluată de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen..) " (decizia nr. 78/RC/2015 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

Așadar, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte poate analiza dacă faptele, astfel cum au fost reținute prin decizia recurată, corespund din punct de vedere obiectiv tiparului de incriminare a infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului.

În cauza de față, în temeiul acestui caz de casare invocat de recurentul inculpat A., prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în esență, se reține că apărarea recurentului inculpat a solicitat să se constate că, în mod greșit, a fost condamnat inculpatul pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în condițiile în care elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen., respectiv acțiunea de conducere cu o alcoolemie peste limita legală, la ora depistării în trafic, nu a fost dovedit în cauză.

În concret, s-a susținut în apărare că decizia din apel este vădit nelegală, fiind pronunțată cu ignorarea flagrantă a considerentelor definitive și obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale, nr. 732 din 16 decembrie 2014 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2015, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. (1) C. pen. este neconstituțională.

Consideră apărarea că în mod greșit judecătorii cauzei s-au raportat la valoarea alcoolemiei la momentul prelevării mostrelor de sânge - respectiv la momentul "primei probe recoltate", deși în raport de considerentele Deciziei CCR menționate, momentul cu relevanță juridică pentru stabilirea existenței infracțiunii prevăzute la art. 336 alin. (1) C. pen., îl reprezintă alcoolemia conducătorului de vehicul la momentul depistării acestuia în traficul rutier și nu la momentul prelevării/recoltării probelor de sânge.

Față de cele reținute în cauză, apărarea recurentului inculpat A. consideră că hotărârea instanței de apel este contrară considerentelor obligatorii ale Deciziei CCR nr. 732/2014, iar condamnarea în cauza pendinte se bazează pe simpla prezumție cu privire la depășirea limitei legale și a pragului infracțional prevăzut de art. 336 alin. (1) C. pen., și nu pe probe certe - dincolo de orice îndoială rezonabilă, care să dovedească existența îmbibației alcoolice de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge la momentul conducerii pe drumurile publice a vehiculului pentru care legea prevedea obligativitatea deținerii permisului de conducere, ceea ce implică, fără putință de tăgada, stabilirea îmbibației alcoolice prin efectuarea analizei toxicologice și calculul retroactiv al alcoolemiei existente la momentul depistării în trafic.

Astfel, s-a susținut că în cauză trebuia să se dispună efectuarea unei expertize, în sensul de a se stabili cu exactitate valoarea alcoolemiei la momentul depistării în trafic a inculpatului și nu să fie condamnat acesta pe baza unei prezumții și să se ia în considerare, în mod greșit, valoarea primei probe biologice de 1,55 g‰.

Ca atare, pentru toate motive arătate, apărătorul recurentului a conchis în sensul că nu există o dovadă clară la dosar în raport de care să se dispună condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, iar în cauză trebuia să nu se încalce prezumția de nevinovăție și să se dea eficiență principiului in dubiu pro reo, motiv pentru care a solicitat să se dispună achitarea inculpatului A. pentru fapta prevăzută de dispozițiile art. 336 alin. (1) din C. pen., întrucât inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Înalta Curte reține că starea de fapt valorificată cu titlu definitiv prin decizia recurată ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, constă în aceea că inculpatul A., la data de 01.11.2019, în jurul orelor 20:00, a condus pe DJ 208, din jud. Iași, autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, în timp ce prezenta o îmbibație alcoolică mai mare de 0,80 g/l.

Astfel, în esență, în fapt, au reținut instanțele că: potrivit procesului-verbal de constatare a infracțiunii flagrante din data de 01.11.2019, la data de 01.11.2019, orele 20:00, agenții de poliție C. și D., din cadrul Compartimentului Rutier Târgu Frumos, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu în baza planului de acțiune nr. x/31.10.2019 și a anexei acestuia, au depistat autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, care se deplasa din direcția DE583 către Primăria com. Butea și au procedat la oprirea regulamentară a acestuia. De la volanul mașinii a coborât o persoană de sex masculin care a început să se deplaseze în direcția DE583, încercând să pară pieton. Agenții au oprit mașina de poliție în spatele autoturismului marca x, cu nr. de înmatriculare x, și l-au oprit pe bărbatul care se dăduse jos de la volan solicitându-i să se legitimeze, moment în care acesta a încercat să plece și a devenit recalcitrant, ceea ce a determinat organele de politie să procedeze la încătușarea lui. Imediat, persoana în cauză s-a liniștit, a devenit cooperant, declinându-și identitatea - A., a prezentat permisul de conducere și cartea de identitate pe care le avea în buzunarul din fată dreapta al pantalonilor, de față nefiind la acel moment nicio persoană.

De asemenea, în cuprinsul procesului-verbal de constatare a infracțiunii flagrante s-a consemnat faptul că numitul A. nu contestă rezultatul testării, acesta precizând că în ziua de 01.11.2019, în intervalul orar 19:00-20:00, a băut la domiciliu o bere de 500 ml marca x, fără a consuma vreun aliment în ziua respectivă, apoi s-a urcat la volanul mașinii proprietate personală x, cu nr. de înmatriculare x, intenționând să se deplaseze la locuința surorii sale, care se află in apropierea locului în care a fost oprit. Inculpatul a precizat că nu a observat inițial semnalul polițiștilor rutieri și că a oprit mașina, coborând cu intenția de a merge la casa surorii sale si a refuzat inițial legitimarea in fata organelor de politie întrucât nu știa ce se întâmplă. Acesta a confirmat că a fost testat cu aparatul etilotest și și-a exprimat acordul să fie condus la spital în vederea recoltării probelor biologice, al căror rezultat nu îl contestă, recunoscând că a condus autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x sub influenta băuturilor alcoolice.

S-a mai reținut în hotărârea pronunțată în cauză că: Întrucât s-a constatat că numitul A. emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest marca x, la ora 20:03, rezultatul fiind de 0,55 mg/l alcool pur in aerul expirat - f.16 d.u.p. (inculpatul refuzând semnarea bonului alcooltest).

Cu acordul acestuia și in baza ordonanței de recoltare a mostrelor biologice - f.17 d.u.p., acesta a fost ulterior condus la Spitalul Orășenesc Tg. Frumos pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Acestuia s-au recoltat 2 mostre de probe biologice la orele de 20.30 si respectiv de 21.30, ambele probe fiind ambalate si sigilate in trusa standard cu sigiliul x.

Conform buletinului de analiză toxicologică nr. x emis de I.M.L., s-a stabilit că la data de 01.11.2019, inculpatul A. prezenta, la ora 20:30, o alcoolemie de 1,55 gr. ‰, iar la ora 21:30, o alcoolemie de 1,46 gr. ‰.

În ceea ce privește rezultatul prelevării probelor biologice raportat la incriminarea faptei astfel cum este prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., cu luare in considerare a Deciziei Curții Constituționale nr. 732 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2015, instanța a reținut, potrivit jurisprudenței in materie, că recoltarea probelor biologice intr-un interval de timp cât mai scurt (de cel mult 60 de minute) de la momentul depistării in trafic (care este de fapt si momentul epuizării infracțiunii) are relevanță asupra stabilirii îndeplinirii condiției de tipicitate a faptei penale.

În plus, s-a constatat că depistarea in trafic și testarea inculpatului a avut loc la ora 20:03-20:05, iar prima probă biologică s-a recoltat la ora 20:30, astfel că testarea inculpatului cât și recoltarea probelor biologice s-a realizat în cel mai scurt timp posibil, conform Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1512/12.12.2013 (modificat), prin care s-au aprobat normele metodologice privind recoltarea.

În prezenta cauză, prima probă biologică a fost prelevată la ora de 20.30, după 30 de minute de la oprirea autoturismului presupus a fi condus de către inculpat. Cea de a doua probă a fost recoltată exact la intervalul de o oră de prima probă, având o valoare mai mică, ceea ce denotă in mod logic că alcoolul se afla in faza de eliminare si prin urmare, la momentul circulării pe drumul public, valoarea era mai mare.

Coroborând întreg probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și în etapa cercetării judecătorești, instanța a reținut că este demonstrat dincolo de orice dubiu că, la data de 01.11.2019, în jurul orelor 20:00, inculpatul A. a condus pe DJ 208, din jud. Iași, autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, în timp ce prezenta o îmbibație alcoolică mai mare de 0,80 g/l, respectiv o alcoolemie de 1, 55 g/l.

În raport de situația de fapt astfel cum a fost stabilită definitiv de instanța de apel, Înalta Curte constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., corespund faptei reținute în concret în sarcina inculpatului A..

Criticile recurentului inculpat A., (invocate de altfel și în fața instanței de apel și înlăturate de instanță ca fiind nefondate), vizând lipsa elementului material al laturii obiective, sunt neîntemeiate întrucât pornesc de la premisa greșită că încadrarea faptei sale în sfera ilicitului penal s-a făcut în raport de gradul de îmbibație alcoolică de la momentul prelevării mostrelor biologice, iar nu de la cel al depistării sale în trafic.

Înalta Curte subliniază, așa cum în mod corect a susținut și recurentul, că momentul la care trebuie raportată valoarea de 0,8 g/l alcool pur în sânge prevăzută de norma de incriminare este cel al săvârșirii faptei de conducere a vehiculului pe drumurile publice, care coincide cu cel al depistării în trafic a conducătorului auto.

Astfel, Înalta Curte are în vedere că prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014 a Curții Constituționale (publicată în M. Of. nr. 69 din 27 ianuarie 2015) a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. (1) C. pen. este neconstituțională.

În considerentele acestei decizii, s-a reținut că sintagma menționată lipsește de previzibilitate norma de incriminare, în condițiile în care principiul respectării legilor și cel al legalității incriminării impun legiuitorului să legifereze prin texte suficient de clare și precise pentru a putea fi aplicate, inclusiv prin asigurarea posibilității persoanelor interesate de a se conforma prescripției legale.

Totodată, s-a reținut că elementul material al laturii obiective a infracțiunii reglementate în art. 336 alin. (1) C. pen. se realizează prin acțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Îmbibația alcoolică este procesul de pătrundere a alcoolului în sânge, consecința fiind provocarea unei stări de intoxicație (alcoolică). Sub aspectul urmării imediate este vorba de o infracțiune de pericol, acțiunea săvârșită punând în primejdie siguranța circulației pe drumurile publice. Fiind o infracțiune de pericol, legătura de cauzalitate dintre acțiunea ce constituie elementul material al laturii obiective și urmarea imediată rezultă din însăși materialitatea faptei și nu trebuie dovedită.

Îmbibația alcoolică se determină prin analiza toxicologică a mostrelor biologice recoltate la un moment de timp mai mult sau mai puțin îndepărtat de momentul săvârșirii infracțiunii, care este cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului. Condiția ca îmbibația alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge să existe la momentul prelevării mostrelor biologice plasează, astfel, consumarea infracțiunii la un moment ulterior săvârșirii ei, în condițiile în care de esența infracțiunilor de pericol este faptul că acestea se consumă la momentul săvârșirii lor. Odată cu oprirea în trafic încetează starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite de dispozițiile art. 336 C. pen., astfel încât, raportat la momentul prelevării mostrelor biologice, tragerea la răspundere penală nu se justifică. Stabilirea gradului de îmbibație alcoolică și, implicit, încadrarea în sfera ilicitului penal în funcție de momentul prelevării mostrelor biologice, care nu poate fi întotdeauna imediat următor săvârșirii faptei, constituie un criteriu aleatoriu și exterior conduitei făptuitorului în vederea tragerii la răspundere penală, în contradicție cu normele constituționale și convenționale.

După cum se poate observa, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014 (publicată în M. Of. nr. 69 din 27 ianuarie 2015), a constatat că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. (1) C. pen. este neconstituțională.

Această împrejurare nu are însă drept consecință dezincriminarea faptei prevăzute în art. 336 alin. (1) C. pen., ci doar o modificare a textului, în sensul înlăturării din cuprinsul său a acestei prevederi neconforme Constituției.

Practic, infracțiunea revine la o formă asemănătoare celei anterioare intrării în vigoare a noului C. pen., cea prevăzută în art. 87 din O. U. G. nr. 195/2002 care incrimina conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Se mai impune a se sublinia faptul că, prin includerea sintagmei "la momentul prelevării probelor biologice" în noua reglementare a art. 336 alin. (1) C. pen., legiuitorul a vizat doar probațiunea și nu elementele constitutive ale infracțiunii. În mod evident, ceea ce se incriminează este conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe (aceasta fiind și denumirea marginală a infracțiunii) și nu prezentarea în această stare cu ocazia prelevării de probe biologice. În plus, în Expunerea de motive a noului C. pen. se explică acest element de noutate, arătându-se că "determinarea concentrației de alcool în sânge relevantă pentru reținerea infracțiunii prevăzute la art. 336 se face la momentul prelevării probelor biologice, fără posibilitatea unei recalculări ulterioare."

De aceea, modificarea textului infracțiunii, prin introducerea locuțiunii "la momentul prelevării probelor biologice" nu a avut ca efect dezincriminarea faptelor comise sub imperiul legii vechi (art. 87 din O. U. G. nr. 195/2002), când determinarea concentrației de alcool în sânge se făcea în raport cu momentul depistării în trafic, după cum nici intervenția instanței de contencios constituțional nu produce asemenea consecințe. Singurul efect este, așa cum s-a arătat, modificarea textului în sensul eliminării prevederii neconforme cu legea fundamentală, cu consecințe doar sub aspect probator, respectiv necesitatea stabilirii îmbibației alcoolice la momentul săvârșirii infracțiunii, care coincide cu momentul opririi în trafic.

În aceste coordonate, revenind la situația inculpatului recurent A. din prezenta cauză, din examinarea actelor dosarului în limitele procesuale anterior menționate și în raport de situația de fapt astfel cum a fost stabilită definitiv de instanța de apel, Înalta Curte constată că acțiunea inculpatului corespunde elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului prevăzută și pedepsită de art. 336 alin. (1) din C. pen., reținută în concret în sarcina sa.

Înalta Curte analizând criticile inculpatului constată că pentru a se reține existența faptei, astfel cum rezultă din textul legal de incriminare, interpretat în conformitate cu Decizia Curții Constituționale nr. 732/2014, este necesar ca la momentul la care conducătorul auto a fost depistat ca fiind implicat în activitatea de conducere a unui vehicul pe drumurile publice, îmbibația sa alcoolică să fie peste 0,80 g‰.

Contrar susținerilor inculpatului, pentru reținerea tipicității faptei în discuție, raportat la momentul depistării în trafic a conducătorului auto, nu este absolut necesar să se stabilească valoarea exactă a alcoolemiei, fiind suficient să se stabilească existența unei îmbibații alcoolice peste limita legală, singura condiție fiind de a nu exista nici cel mai mic dubiu că la momentul conducerii autovehiculului conducătorul auto ar fi putut avea o îmbibație alcoolică sub limita la care legea penală incriminează această conduită ca infracțiune.

Prin buletinului de analiză toxicologică nr. x emis de I.M.L., s-a stabilit că la data de 01.11.2019, inculpatul A. prezenta, la ora 20:30 - prima probă, o alcoolemie de 1,55 gr. ‰, iar la ora 21:30 - a doua probă, o alcoolemie de 1,46 gr. ‰. Ținând cont de valoarea alcoolemiei rezultată din probele biologice (respectiv 1,55 g‰ și 1,46 g‰) și văzând că valoarea alcoolemiei potrivit celei de-a doua probe este mai redusă decât valoarea primei probe, rezultă că alcoolul se afla în faza de eliminare și, prin urmare, la momentul conducerii autovehiculului pe drumul public putea fi chiar mai ridicată decât alcoolemia rezultată din analiza primei probe biologice, fiind cert că la momentul în care inculpatul a condus autoturismul, la ora 20:00, avea o alcoolemie peste limita legală, chiar dacă nu s-a stabilit valoarea exactă. Prin urmare, chiar dacă valoarea alcoolemiei nu a fost determinată pentru ora 20:00, ora opririi în trafic, aceasta era, categoric, superioară limitei de la care legea prevede că fapta de a conduce pe drumurile publice este infracțiune, atâta vreme cât recoltarea s-a făcut într-un interval de timp scurt de la momentul opririi în trafic, iar ambele probe au indicat valori cu mult peste limita legală.

În cauză, așa cum s-a arătat anterior, la momentul opririi inculpatului în trafic, alcoolemia se afla în faza de eliminare și, având în vedere că valorile rezultate la analiza chimică a probelor de sânge, respectiv 1.55 g‰ la ora 20:30 și 1,46 g‰ la ora 21:30, sunt un fapt cert, necontestabil, în raport de aceste valori și de timpul foarte scurt scurs de la oprirea în trafic până la recoltare, aproximativ jumătate de oră, s-a reținut în mod corect că la momentul la care inculpatul a condus autoturismul pe drumurile publice avea o alcoolemie superioară limitei de la care legea penală incriminează această faptă drept infracțiune.

Situația de fapt stabilită definitiv, rezultată din probatoriul administrat în cauză permite determinarea, în mod cert, a faptului că inculpatul a avut o îmbibație alcoolică peste limita de 0.80 g‰ la momentul conducerii autoturismului pe drumurile publice, moment ce se identifică cu cel al săvârșirii faptei, limită de la care fapta de a conduce vehicule pe drumurile publice este sancționată penal.

Așa fiind, prin decizia atacată, în raport cu circumstanțele factuale și mijloacele de probă, analizate coroborat, s-a apreciat corect în sensul că nu există niciun un dubiu referitor la calificarea faptei drept infracțiunea de conducerea pe drumurile publice sub influența alcoolului.

Contrar apărării inculpatului recurent, care a susținut că decizia recurată este contrară considerentelor obligatorii ale Deciziei CCR nr. 332/2017, Înalta Curte constată față de cele anterior reținute, că în cauză instanțele de fond și apel au dat relevanță gradului de îmbibație alcoolică de la momentul depistării în trafic, iar statuările în drept ale instanțelor sub acest aspect, astfel cum rezultă din descrierea în fapt a situației deduse judecății, respectă exigențele rezultate din Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial nr. 69 din 27 ianuarie 2015), fiind îndeplinită condiția regăsită în norma de incriminare a art. 336 alin. (1) din C. pen., aceea că în momentul săvârșirii infracțiunii (respectiv în momentul depistării în trafic a conducătorului vehiculului), alcoolemia să fie situată peste limita legală de 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Ca atare, față de cele reținute, Înalta Curte constată că în prezenta cauză, în baza situației definitiv stabilite și a probatoriului administrat, fapta imputată inculpatului A., care la data de 01.11.2019, în jurul orelor 20:00, pe DJ 208, din jud. Iași, a condus autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, în timp ce prezenta o îmbibație alcoolică mai mare de 0,80 g/l, se circumscrie normei de incriminare prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen., existând o corespondență deplină cu toate cerințele de tipicitate obiectivă a infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea acestuia, Înalta Curte apreciind astfel criticile recurentului vizând greșita sa condamnare, deoarece fapta nu este prevăzută de legea penală, ca fiind nefondate.

Deopotrivă, realizarea condiției de tipicitate de mai sus, regăsită în norma de incriminare a art. 336 alin. (1) din C. pen., nu este condiționată de efectuarea, în toate cauzele având ca obiect o astfel de acuzație, a expertizei privind calculul retroactiv al alcoolemiei. Invocând lipsa unor dovezi certe cu privire la valoarea alcoolemiei de la momentul depistării în trafic, alcoolemie pe care inițial nu a contestat-o, inculpatul recurent a solicitat, în realitate, nu cenzurarea unor chestiuni de drept circumscrise conținutului tipic al infracțiunii, ci reevaluarea materialului probator sub aspectul menționat, negând concluzia definitivă la care au ajuns instanțele de fond și apel, sub aspectul stării de fapt. Or, având în vedere că, așa cum s-a menționat anterior, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea hotărârii și nu chestiuni de fapt, instanța supremă nu poate rejudeca pentru a treia oară o cauză în parametrii în care a avut loc judecata în fond și în apel.

Aceasta înseamnă prin urmare că, Înalta Curte trebuie să se raporteze în speță la statuările definitive ale instanței de apel cu privire la valoarea alcoolemiei recurentului la momentul săvârșirii infracțiunii, care, așa cum rezultă din considerentele deciziei recurate, expuse pe larg în cele ce preced, pe baza elementelor factuale menționate anterior și care nu mai pot fi cenzurate în recurs în casație, a fost stabilită neechivoc ca depășind limita legală, de 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Analiza conținutului mijloacelor de probă pe baza cărora instanța de apel a stabilit această stare de fapt este proprie unei evaluări de fapt a cauzei, care excedează, așa cum s-a menționat anterior, limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În consecință, în cauză, apreciind că, din situația de fapt reținută de cele două instanțe în hotărârile pronunțate rezultă îndeplinirea elementelor constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, în raport de considerentele anterioare, Înalta Curte constată că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul A. este prevăzută de legea penală, respectiv art. 336 alin. (1) C. pen., criticile formulate prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. fiind, așadar, nefondate.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 232 din data de 27 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2020.

Față de soluția dispusă, în conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 232 din data de 27 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2024.