ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 03 aprilie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 185 din data de 27.04.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2021 de Judecătoria Reșița, în baza art. 396 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen. rap la art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (5) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, în stare de recidivă postexecutorie.

S-a dispus executarea pedepsei în regim de detenție, conform art. 60 C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 218 RON reprezintă cheltuieli judiciare către stat aferentă urmăririi penale.

Împotriva sentinței penale nr. 185 din data de 27.04.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2021 de Judecătoria Reșița, a formulat apel inculpatul A. .

Prin decizia penală nr. 856/A din data de 13.10.2023 Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul A., împotriva sentinței penale nr. 185 din data de 27 aprilie 2023 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr. x/2021.

A fost desființată în parte sentința penală atacată și rejudecând cauza:

Reține în favoarea inculpatului, circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen.

În baza art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (5) C. pen., art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen., art. 79 alin. (3) C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de "conducerea unui vehicul fără permis de conducere", în stare de recidivă postexecutorie.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. a înlăturat pedeapsa complementară aplicată inculpatului pe lângă pedeapsa principală, de către prima instanță, pentru infracțiunea ce formează obiectul prezentei cauze.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a înlăturat pedeapsa accesorie aplicată inculpatului pe lângă pedeapsa principală, de către prima instanță, pentru infracțiunea ce formează obiectul prezentei cauze.

S-au menținut în rest dispozițiile sentinței penale apelate, care nu contrazic dispozițiile prezentei decizii.

Împotriva deciziei penale nr. 856/A din data de 13.10.2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara .

Prin cererea formulată a fost indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege

Ministerul Public a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale și, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În motivarea recursului, a susținut că pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pronunțată de Tribunalul din Brescia-Italia a rămas definintivă înainte de împlinirea termenului de reabilitare judecătorească de 4 ani pentu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului în România în anul 2013. În aceste condiții calculând termenul de reabilitare judecătorească de 4 ani de la data ultimei pedepse penale cu închisoarea (9.06.2018- pedeapsa în Italia), Curtea de Apel Timișoara a concluzionat că, la data faptei din prezenta cauză (31.03.2021), nu era împlinit termenul de reabilitare judecătorească a inculpatului, iar acesta se afla în continuare în stare de recidivă postexecutorie în raport cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului în anul 2013.

În continuare, Ministerul Public a mai susținut că decizia atacată este nelegală întrucât Curtea de Apel a dat eficiență condamnării inculpatului de către o instanță din străinătate pentru prima dată în motivarea deciziei din apel, fără ca această chestiune să fi fost analizată de instanța de fond sau să fie pusă în discuția contradictorie a părților în cadrul dezbaterilor apelului, conducând la condamnarea inculpatului în limitele de pedeapsă impuse de recidiva postexecutorie.

Așa fiind, Curtea de Apel Timișoara a stabilit pedeapsa inculpatului în limitele impuse de starea de recidivă postexecutorie prin raportare la efectul de întrerupere a termenului de reabilitare conferit unei condamnări din Italia, căreia i-a dat eficientă pentru prima dată în apelul declarat de inculpat, fiind lezat principiul non reformatio in peius.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, ce are ca scop verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege. Astfel, recursul în casație nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu dispozițiile legii materiale și procesuale aplicabile, pornind de la situația de fapt avută în vedere de instanța de apel.

Având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în situația în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", se constată că acest caz de casare este incident atunci când pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală. Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică și cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel și prin raportare la principiile ce au influență asupra tratamentului sancționator, inclusiv cel referitor la non reformatio in pejus.

Astfel, pornind de la scopul recursului în casație reglementat de dispozițiile art. 433 C. proc. pen., se constată că, prin prisma cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., se analizează legalitatea pedepsei sub aspectul felului și limitelor speciale, respectiv aplicarea acesteia în afara limitelor prevăzute de lege sau stabilite în condițiile legii.

În atare condiții, se constată că instanța de apel, admițând apelul declarat de inculpatul A., împotriva sentinței penale nr. 185 din data de 27 aprilie 2023 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr. x/2021, a desființat, în parte, sentința apelată, și rejudecând, a reținut în favoarea inculpatului, circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de "conducerea unui vehicul fără permis de conducere", în stare de recidivă postexecutorie.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. înlătură pedeapsa complementară aplicată inculpatului pe lângă pedeapsa principală, de către prima instanță, pentru infracțiunea ce formează obiectul prezentei cauze.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. înlătură pedeapsa accesorie aplicată inculpatului pe lângă pedeapsa principală, de către prima instanță, pentru infracțiunea ce formează obiectul prezentei cauze.

În procesul de individualizare a pedepselor, instanța de apel a avut în vedere împrejurarea că potrivit certificatului de cazier judiciar, petentul a suferit mai multe condamnări penale în țară și străinătate. printre care se regăsește și o condamnare la o pedeapsă de 5 ani închisoare, definitivă prin decizia penală nr. 113/17.04.2013 a Tribunalului Arad; mențiunea privind eliberarea condiționată la data de 19.02.2014 cu un rest neexecutat de 640 zile și condamnarea la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de furt dispusă prin sentința penală din 24.04.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018 de către Tribunalul Court Appeal of Brescia din Italia definitivă în 09.06.2018, condamnare care nu a fost recunoscută în mod formal în România, însă autoritățile judiciare române au obligația de a asigura executarea obligațiilor ce revin statului român în temeiul Deciziei-cadru 2008/675/JAI, din care rezultă obligația statului român de a lua în considerare o hotărâre de condamnare pronunțată anterior într-un alt stat membru UE, fără să fie condiționat acest demers de punerea în aplicare a unei proceduri naționale de recunoaștere pe cale principală sau accesorie, în limita în care un astfel de demers nu intră în contradicție evidentă cu o normă juridică națională.

În acest context, se observă că, condamnarea de 1 an și 6 luni închisoare pronunțată de Tribunalul din Brescia-Italia a rămas definitivă înainte de împlinirea termenului de reabilitare judecătorească de 4 ani pentru pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului în România în anul 2013. În aceste condiții calculând termenul de reabilitare judecătorească de 4 ani de la data ultimei pedepse penale cu închisoarea (09.06.2018 -pedeapsa din Italia), se constată că la data faptei din prezenta cauză (31.03.2021), nu se împlinise termenul de reabilitare judecătorească a inculpatului și pe cale de consecință acesta se află în continuare în stare de recidivă postexecutorie în raport cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului în anul 2013.

În acest context, chiar dacă acea condamnare a inculpatului din Italia nu a fost recunoscută în România, instanța de apel a apreciat că trebuie avută în vedere la individualizarea judiciară a executării pedepsei aplicată acestuia în prezenta cauză, context în care a reținut că inculpatul nu poate beneficia în prezenta cauză de amânarea aplicării pedepsei, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 83 alin. (1) lit. b) C. pen. și nici de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 91 alin. (1) lit. b) C. pen. .

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a invocat dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12) C. proc. pen. și a susținut faptul că a fost încălcat principiul non reformation in peius, întrucât Curtea de Apel a dat eficiență condamnării inculpatului de către o instanță din străinătate pentru prima dată în motivarea deciziei, fără ca această chestiune să fi fost analizată de instanța de fond sau să fie pusă în discuția contradictorie a părților în cadrul dezbaterilor apelului, conducând la condamnarea inculpatului în limitele de pedeapsă impuse de recidiva postexecutorie.

Examinând cauza, Înalta Curte constată că Ministerul Public, în apelul formulat, a criticat sentința apelată întrucât prima instanță în mod greșit a reținut că fapta a fost comisă în stare de recidivă, întrucât termenul de reabilitarea a fost împlinit. A arătat că termenul de reabilitarea curge din momentul în care pedeapsa se consideră executată, astfel în speță, rezultă că inculpatul a fost eliberat la sfârșitul anului 2014 cu un rest de pedeapsă de 640 zile; deci mai puțin de 2 ani; fapta judecată în prezentul dosar a fost comisă la începutul anului 2021, când termenul de reabilitare era deja îndeplinit.

Se constată, așadar, că modalitatea de executare a pedepsei aplicate prin hotărârea recurată este rezultatul principiilor de drept care guvernează judecata în calea de atac, apelul parchetului vizând nelegalitatea sentinței penale de condamnare referitoare la modalitatea de reținere a tratamentului sancționator al recidivei postexecutorii, fiind încălcat principiul non reformation in peius.

Astfel, în motivele formulate în scris de Parchetul de pe Curtea de Apel Timișoara, a susținut că decizia atacată este nelegală întrucât Curtea de Apel a dat eficiență condamnării inculpatului de către o instanță din străinătate pentru prima dată în motivarea deciziei, fără ca această chestiune să fi fost analizată de instanța de fond sau să fie pusă în discuția contradictorie a părților în cadrul dezbaterilor apelului, conducând la condamnarea inculpatului în limitele de pedeapsă impuse de recidiva postexecutorie, fiind lezat principiul non reformatio in peius, rezultând, astfel, că față de inculpat s-a invocat numai o chestiune de nelegalitate a sentinței penale atacate în favoarea sa.

Instanța de apel, stabilind vinovăția inculpatului A. cu privire la fapta penală pentru care a fost trimis în judecată, în procesul de individualizare a pedepsei, a reținut că soluția primei instanțe, este greșită, față de împrejurarea că inculpatul A. a suferit multiple condamnări în străinătate, printre care se regăsește și o condamnare la o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 1 an, respectiv 1 an și 6 luni închisoare pronunțată de Tribunalul din Brescia-Italia care a rămas definitivă la 09.06.2018 înainte de împlinirea termenului de reabilitare judecătorească de 4 ani pentru pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului în România în anul 2013, iar, câtă vreme inculpatul are condamnări într-un alt stat membru UE, care produc consecințe juridice și în România, chiar fără a fi recunoscute, el nu poate beneficia de amânarea aplicării pedepsei, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 83 alin. (1) lit. b) C. pen. dar nici cerințele prevăzute de art. 91 alin. (1) lit. b) C. pen., prin raportare condamnările suferite de inculpat în țară și străinătate motiv pentru care a decis reformarea sentinței penale apelate, și stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa de 1 (unu) an închisoare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de "conducerea unui vehicul fără permis de conducere", în stare de recidivă postexecutorie.

Înalta Curte reiterează, pe de o parte, că din motivele scrise ale parchetului și din motivele consemnate cu ocazia dezbaterilor nu rezultă vreo critică a procurorului privind modalitatea de individualizare a executării pedepsei, iar pe de altă parte, în aplicarea tratamentului sancționator, instanța de apel nu a depășit limitele învestirii sale prin reținerea unor condamnări ale inculpatului pe teritoriul altor state, care nu era posibilă, neîncălcând, astfel, regulile care guvernează apelul, prevăzute de art. 417 și art. 420 C. proc. pen., inclusiv principiul non reformatio in peius.

Prin urmare, având în vedere că în apel, s-a reținut în favoarea inculpatului, circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. și a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de "conducerea unui vehicul fără permis de conducere", în stare de recidivă postexecutorie, instanța de recurs în casație poate evalua, în contextul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., incidența principiilor ce au influență asupra tratamentului sancționator (cum este non reformatio in pejus) cu repercusiuni asupra pedepsei sau modalității de executare.

Potrivit art. 418 alin. (2) C. proc. pen., în apelul declarat de procuror în favoarea unei părți, instanța de apel nu poate agrava situația acesteia. Hotărârea atacată, dacă este cazul, poate fi reformată numai în favoarea (in melius) și nicidecum în defavoarea (in peius) acelei părți. Modalitatea de individualizare a executării pedepsei poate fi ea însăși consecința încălcării legii și deci a depășirii limitelor prevăzute de lege pentru a accede la un anumit mod de individualizare. Conceptul de pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege poate să includă și situația în care sunt încălcate condițiile în care se poate accede la o anumită modalitate de individualizare (ca de exemplu în cauza de față cu încălcarea art. 418 alin. (2) C. proc. pen.). În mod similar, pedeapsa depășește limitele prevăzute de lege atunci când aceste limite sunt determinate de un anumit cadru procesual, de exemplu, limitele de pedeapsă stabilite ca urmare a incidenței procedurii recunoașterii învinuirii, conform art. 396 alin. (10) C. proc. pen. sau, ca în cauza de față, limitele individualizării stabilite de instanța de fond, conform art. 418 alin. (2) C. proc. pen.

În consecință, Înalta Curte constată că pedeapsa a fost aplicată inculpatului în limitele prevăzute de lege, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. în contextul căruia instanța poate evalua incidența principiilor ce au influență asupra cuantumului pedepsei, cum este non reformatio in pejus, care stabilește limite ale pedepsei sau modalitatea de executare, ce nu pot fi ignorate sau nesocotite de instanțe.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva deciziei penale nr. 856/A din data de 13 octombrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, privind pe intimatul- inculpat A. în dosarul nr. x/2021.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 680 RON, va rămâne în sarcina statului

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva deciziei penale nr. 856/A din data de 13 octombrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, privind pe intimatul- inculpat A. în dosarul nr. x/2021.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 aprilie 2024.