ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.12.2025

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
18.12.2025
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 18 decembrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată în cauză de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 175 pronunțată la data de 10 iunie 2020 de Judecătoria Mangalia, în dosarul nr. x/2020, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. (1), (2) și 10 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., în stare de recidivă, la pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani, pentru săvârșirea infracțiunii de "furt calificat" prev. de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b) și d) și alin. (2) lit. b) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen., art. 43 alin. (5) C. pen. (în dauna persoanei vătămate B.).

În baza art. 54 C. pen. raportat la art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice) și lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) C. pen., de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 66 alin. (1) și alin. (3) C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice) și lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 397 raportat la art. 19 C. proc. pen. și art. 25 C. proc. pen. coroborat cu art. 1357 C. civ., s-a admis acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă B. a sumei de 1.000 RON reprezentând daune materiale.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 3.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, inculpatul A. a formulat apel solicitând reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia.

Prin decizia penală nr. 969/P din data de 06 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța - sectia Penală și pentru Cauze Penale cu Minori și de Familie în dosarul nr. x/2020, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 175 din data de 10 iunie 2020, pronunțată de Judecătoria Mangalia, în dosarul penal nr. x/2020

S-a luat act că inculpatul este arestat în altă cauză.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat.

Decizia din apel, nr. 969/P din data de 06 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța a fost comunicată inculpatului A. la data de 17.12.2020, la penitenciar, .

*****

Împotriva decizia din apel, nr. 969/P din data de 06 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, la data de 25.06.2025, prin poștă, inculpatul A. a formulat recurs în casație, cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 435 din C. proc. pen.

Atât cererea formulată la data de 25.06.2025, cât și cererea datată 01.04.2025, prin care inculpatul arată că declară recurs în casație, sunt formulate cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 435 din C. proc. pen., având în vedere data comunicării către inculpat a deciziei din apel, nr. 969/P din data de 06 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, respectiv la data de 17.12.2020, conform dovezii de comunicare aflate la dosarul de apel, fila x.

Prin cererile formulate, inculpatul A. a arătat că formulează recurs în casație, a făcut referire la mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/02.09.2021 și la pedeapsa de 3 ani și o lună primită pentru patru furturi în urma acordului de recunoaștere, iar ulterior a primit om pedeapsă mai mare; a arătat că i s-a schimbat încadrarea juridică; a făcut referiri la alte pedepse primite de alte persoane.

Recursul în casație fiind înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța supremă a dispus înaintarea acesteia către Curtea de Apel Constanța, prin adresa nr. x/09.07.2025, pentru a se urma procedura prevăzută de art. 439 alin. (2) din C. proc. pen., dosar.

Conform art. 439 alin. (2) din C. proc. pen., instanța de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casație către procuror și părți, conform dovezilor de comunicare aflate la dosar.

La data de 25.07.2025, a fost depusă la dosar adresa Ministerului Public - Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța conținând concluziile asupra cererii de recurs în casație, în sensul că aceasta este inadmisibilă, fiind formulată cu nerespectarea dispozițiilor art. 435 și art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. .

După îndeplinirea procedurii de comunicare, dosarul de recurs în casație a fost înaintat instanței supreme și a fost înregistrat la data de 20.11.2025, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 18.12.2025, dată până la care, de asemenea, a fost depus raportul asupra recursului în casație de față.

Verificând cerințele legale pentru admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., Înalta Curte constată că acestea nu sunt îndeplinite pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., cu titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1), (2) și 6, art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Dispozițiile art. 435 din C. proc. pen. prevăd că recursul în casație poate fi introdus de către părți sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.

În cauză, verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că decizia din apel, nr. 969/P din data de 06 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța a fost comunicată inculpatului A. la data de 17.12.2020, la penitenciar, conform dovezii de comunicare aflate la dosar.

Totodată, Înalta Curte constată că prezenta cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei din apel, a fost transmisă prin poștă, la data de 25.06.2025, conform plicului aflat la dosarul de recurs.

Prin urmare, față de cele reținute anterior, în raport de data comunicării hotărârii atacate către inculpat, (17.12.2020), rezultă că recursul în casație declarat la data de 25.06.2025 (după aproape 5 ani de la data comunicării deciziei din apel), în mod evident nu respectă condiția de admisibilitate prevăzută de art. 435 din C. proc. pen., care stabilește că recursul în casație poate fi introdus de către părți sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.

Conform art. 268 alin. (1) din C. proc. pen., când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen, situație incidentă și în speță față de considerentele anterior expuse.

Așadar, față de cele reținute anterior, Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost formulată tardiv, nefiind respectate dispozițiile legale anterior menționate.

În plus, verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate cerute de lege în conținutul art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte mai constată că recursul în casație formulat de inculpatul A. nu îndeplinește nici condiția expres prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., coroborat cu art. 438 din C. proc. pen., întrucât prin cererile de recurs în casație de la dosar nu a fost indicat niciun caz da casare prevăzut de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În concluzie, față de cele reținute anterior, Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs în casație formulată de inculpatul A. nu îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., recursul în casație fiind declarat tardiv, cu nerespectarea dispozițiilor prevăzute de art. 435 din C. proc. pen., iar în cauză nu este îndeplinită nici cerința prev. de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., rap. la art. 438 din C. proc. pen., astfel că, Înalta Curte va constata inadmisibilitatea prezentei cereri.

Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca inadmisibilă cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 969/P din 06 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 969/P din 06 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020.

Obligă inculpatul A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 decembrie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-04-22
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Asupra recursului în casație de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 76 din 24 februarie 2020, pronunțată de Judecătoria Mangalia în Dosarul nr. x/2018, s-au hotărât următoarele: 1. Î
ÎCCJ 2025-09-25
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 25 septembrie 2025 Deliberând asupra admisibilității cererilor de recurs în casație formulate în cauză, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 274 din data de 27.03.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2020,
ÎCCJ 2022-01-18
0,96
ÎCCJ, Secția penală
art. 205 alin. (1), alin. (3) lit. a) din C. pen., raportat la art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșir
ÎCCJ 2020-12-10
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 819/2020
Asupra contestației de față; În baza actelor și lucrărilor constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 317 din data de 07 mai 2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori a fost respinsă, ca neîntemei
ÎCCJ 2025-11-26
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 26 noiembrie 2025 Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererilor de recurs în casație formulate de inculpații A. și B., constată următoarele: I. Prin sentința penală nr. 1/14.01.2025 pronunțată de Tri
Sursă