ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 16 decembrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 416 din data de 22.11.2024, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat, a fost condamnat inculpatul A., la două pedepse a câte 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de și ped. de art. 228 alin. (1)-art. 229 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) C. pen. coroborat cu art. 396 alin. (10) C. proc. pen., respectiv, art. 228 alin. (1) -art. 229 alin. (1) lit. b) și d) și alin. (2) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 396 alin. (10) C. proc. pen.,

În temeiul art. 38 alin. (1) coroborat cu art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele principale, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă principală de 4 (patru) ani închisoare (pedeapsa principală cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 1 (un) an închisoare (1/3 din totalul celorlalte pedepse principale cu închisoarea).

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani închisoare perioada reținerii dispusă prin Ordonanța de reținere din 30.04.2024 și perioada arestării preventive, respectiv intervalul 30.04.2024 inclusiv - 06.07.2024 inclusiv.

Conform dispozițiilor art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura controlului judiciar dispusă față de inculpat, implicit a obligațiilor impuse a fi respectate de inculpat pe timpul controlului judiciar.

În latură civilă, au fost respinse cererile formulată de numiții B., privind obligarea inculpatului la plata sumei de 20.000 euro și C., la suma de 10000 RON, ca fiind formulate de o persoană fără calitate procesuală activă.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 528 din data de 8 mai 2025, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul dispozițiilor art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 416 din data de 22 noiembrie 2024, pronunțate de Judecătoria Râmnicu Sărat.

Împotriva deciziei penale nr. 528 din data de 8 mai 2025, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs în casație inculpatul A., la data de 27 octombrie 2025, data plicului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 5 noiembrie 2025, când s-a stabilit termen la data de 16 decembrie 2025, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, prin prisma dispozițiilor art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) teza a II-a, și d) C. proc. pen.

Astfel, în cuprinsul cererii sunt menționate numele și prenumele inculpatului (A.), hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 528 din data de 8 mai 2025, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie), motivarea recursului în casație și semnătura inculpatului.

Prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul A. nu a invocat niciunul dintre cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În esență, criticile formulate de către recurentul inculpat se circumscriu următoarelor aspecte:

- Greșita reținere de către instanțele de judecată a perioadelor în care a săvârșit faptele, în sensul că parte dintre aceste perioade se suprapun;

- Nereținerea dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., referitoare la reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime;

- Greșita individualizare a pedepsei, având în vedere că recurentul inculpat deși este cunoscut cu antecedente penale, nu este recidivist, astfel că nu se impune aplicarea unei pedepse în regim de detenție.

Examinând cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpatul A., prin prisma dispozițiilor art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 440 C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și alin. (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Procedând, în acest cadru, la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, constată că decizia penală nr. 620/A/2025 din data de 30 iulie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casație, cererea de recurs în casație a fost depusă în termen, însă nu respectă dispozițiile art. 437 lit. c) C. proc. pen.

În ceea ce privește critica recurentului inculpat referitoare la greșita reținere de către instanțele de judecată a perioadelor în care a săvârșit faptele, în sensul că parte dintre aceste perioade se suprapun, se apreciază că aceste aspecte vizează în realitate situația de fapt stabilită cu titlu definitiv de instanța de fond.

Solicitarea recurentului inculpat presupune o reevaluare a probatoriului administrat, cu consecința stabilirii unei situații de fapt favorabile inculpatului, lucru nepermis în calea de atac a recursului în casație.

Referitor la nereținerea dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., se constată că instanța de fond a soluționat cauza în procedura simplificată.

Astfel, pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, art. 229 alin. (2) din C. pen., se prevede o pedeapsă între 2 și 7 ani, urmare a procedurii simplificate, limitele de pedeapsă s-au redus cu o treime, respectiv între 1 an și 4 luni și 4 ani și 8 luni, ori inculpatului i s-a aplicat o pedeapsa de 3 ani pentru fiecare dintre cele două infracțiuni. Pedeapsa rezultantă este de 4 ani, ca urmare a reținerii dispozițiilor art. 39 C. pen. privind concursul de infracțiuni, care prevede majorarea pedepsei cele mai grele cu o treime din celelalte pedepse, în speță, la pedeapsa de 3 ani închisoare s-a aplicat un spor de 1 an reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă.

În acest context, se constată că pedeapsa aplicată inculpatului este o pedeapsă legală, ce se circumscrie limitelor legale, cu aplicarea prevederilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

Criticile recurentului inculpat referitoare la aplicarea în mod corect a pedepselor, cu schimbarea și a modalității de individualizare a pedepsei, având în vedere că acesta nu este recidivist, ci doar are antecedente penale, nu pot fi examinate prin prisma cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., întrucât acesta vizează legalitatea pedepselor și nicidecum temeinicia acestora.

Reindividualizarea cuantumului pedepselor și a modalității de executare se circumscriu unui proces de apreciere și analiză asupra criteriilor din art. 74 din C. pen., în mod efectiv, și anume: a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială, ceea ce excedează legalității cazului de casare menționat.

Mai mult, se constată că recurentul inculpat nu a invocat niciunul dintre cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 438 alin. (1) C. proc. pen., iar aspectele invocate nu pot fi încadrate, din oficiu, în niciunul dintre cazurile de casare.

Or, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 438 C. proc. pen., care stabilește cazurile în care se poate face recurs în casație, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenței motivării cererii de recurs în casație și a unei concordanțe aparente a acesteia cu unul dintre motivele expres prevăzute de lege.

Pentru toate considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 528 din data de 8 mai 2025, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 528 din data de 8 mai 2025, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 decembrie 2025.