ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.09.2025

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
16.09.2025
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 16 septembrie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 161 din 16.12.2024 pronunțată în dosarul nr. x/2024 Tribunalul Vrancea a respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbarea încadrării juridice, formulată de inculpat.

În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen.., a condamnat pe inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- tentativă la omor calificat, prev. de art. art. 32 C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen.- art. 189 alin. (1) lit. e) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. (faptă comisă la data de 18.06.2024 în dauna persoanei vătămate B.), la o pedeapsă de 11 ani și 3 luni închisoare și 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) C. pen., precum și pedeapsa accesorie aferentă;

- lovire sau alte violente, prev. de art. 193 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. (faptă comisă la data de 28.05.2024 în dauna persoanei vătămate B.), la o pedeapsă de 4 luni și 15 zile închisoare;

- încălcarea oricărei măsuri dispuse prin ordin de protecție, prev. de art. art. 47 alin. (1) din Lg. 217/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. (faptă comisă la data de 18.06.2024 în dauna persoanei vătămate B.), la o pedeapsă de 4 luni și 15 zile închisoare;

- tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., la o pedeapsă de 1 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 11 ani și 3 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celeilalte pedepse stabilite (respectiv 9 luni închisoare), urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa de 12 ani închisoare.

În baza dispozițiilor art. 67 alin. (2), raportat la art. 66 alin. (3) C. pen., cu referire la art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen., a interzis inculpatului A., cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., exercitarea drepturilor de: a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; a alege.

Pedeapsa finală de executat de către inculpatul A. este pedeapsa principală de 12 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prev.de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., a interzis inculpatului A., cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 7, raportat la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 (așa cum a fost modificat prin Legea nr. 255 din 19 iulie 2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 515 din 14 august 2013), coroborat cu Decizia nr. 18/18.11.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, privind soluționarea unui recurs în interesul legii, a dispus prelevarea probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Național de Date Genetice Judiciare de la inculpatul A.. Conform art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, s-a adus la cunoștința inculpatului că probele biologice vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în SNDGJ a profilului genetic.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la data de 18.06.2024, la zi.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen.., s-a menținut starea de arest a inculpatului A..

S-a dispus confiscarea unei săpăligi cu capăt metalic și a unei medalii din plastic cu inscripția "C.".

În temeiul art. 19, art. 20, art. 25 alin. (1) C. proc. pen.., rap. la art. 1357 C. civ., a admis acțiunea civilă formulată în cauză și a obligat inculpatul A. la plata către partea civilă Spitalul Județean de Urgență "Sf. Pantelimon" Focșani a sumei de 572,68 RON (contravaloarea cheltuielilor ocazionate cu spitalizarea) și către Serviciul de Ambulanță Vrancea a sumei de 9,15 RON, reprezentând despăgubiri materiale cât și la plata dobânzilor legale aferente calculate de la data producerii prejudiciului până la achitarea integrală a debitului.

S-a luat act că partea vătămată B. nu a formulat acțiune civilă în prezenta cauză.

Prin decizia penală nr. 633/13 iunie 2025 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 161/16.12.2024 pronunțate de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea împotriva sentinței penale nr. 161/16.12.2024 pronunțate de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr. x/2024.

S-a desființat în parte sentința penală nr. 161/16.12.2024 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr. x/2024 și, în rejudecare s-a înlăturat dispoziția de condamnare a inculpatului A. la pedeapsa de 4 luni și 15 zile închisoare stabilită pentru infracțiunea de încălcarea oricărei măsuri dispuse prin ordin de protecție, prev. de art. art. 47 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., în referire la art. 47 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de încălcarea oricărei măsuri dispuse prin ordin de protecție.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele din prezenta cauză, respectiv: 11 ani și 3 luni închisoare, 4 luni și 15 zile închisoare, 9 luni închisoare, 1 an și 6 luni închisoare, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 11 ani și 3 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte 3 pedepse, respectiv de 10 luni și 15 zile închisoare, în final inculpatul va executa pedeapsa rezultantă de 12 ani, o lună și 15 zile închisoare.

În temeiul art. 424 alin. (2) C. proc. pen.. în referire la art. 404 alin. (4) lit. b) C. proc. pen.. raportat la art. 241 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-a constatat încetată de drept la data de 13.06.2025 măsura arestului preventiv față de inculpatul A..

În temeiul art. 424 alin. (3) C. proc. pen.. în referire la art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.. și art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului A. durata reținerii și a arestării preventive de la data de 18.06.2024 la data de 13.06.2025.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu contravin deciziei.

Decizia penală nr. 633/13 iunie 2025 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost comunicată Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea la data de 13 iunie 2025, inculpatului A. la data de 19 iunie 2025 și celorlalte părți din dosar.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel (decizia penală nr. 633/13 iunie 2025 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori) a formulat cerere de recurs în casație inculpatul A. la data de 13 august 2025 (data ștampilei poștei aflată pe plicul de la dosar recurs în casație).

Cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. fost comunicată Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea la data de 25 august 2025 și celorlalte părți din dosar.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la 11 septembrie 2025. Prin referatul întocmit în cauză, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilității cererii de recurs în casație, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen.., la 16 septembrie 2025.

În susținerea recursului, inculpatul arătat că nu este de acord cu încadrarea juridică a faptei de tentativă la omor și a mai arătat că instanțele nu au avut în vedere provocările persoanei vătămate. De asemenea, a solicitat a se avea în vedere vârsta sa înaintată și afecțiunile medicale.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, în conformitate cu art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte reține următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalității, pe de o parte și respectarea autorității de lucru judecat a hotărârii definitive și a principiului securității raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătorești ce pot fi atacate cu recurs în casație și a stabilit anumite condiții pentru exercitarea căii extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă și la cazurile de casare.

În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (1), (2) și (4) C. proc. pen..:

(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părților și fără participarea procurorului.

(2) Dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438 C. proc. pen.., instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

(4) În cazul în care instanța constată că cererea îndeplinește condițiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen.., dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimite cauza în vederea judecării recursului în casație.

Din examinarea dispozițiilor legale anterior enunțate rezultă că recursul în casație este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, privind admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală, se examinează condițiile de admitere în principiu a recursului în casație, care rezultă din prevederile art. 434, art. 435, art. 436, art. 437 și art. 438 C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casație, dacă cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul prevăzut de lege și de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conținutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate și motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.. și dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casație.

Înalta Curte reține că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza, orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante pentru concordanța deciziei definitive cu regulile de drept aplicabile.

Deși în cauză sunt îndeplinite condițiile de formă ale unui recurs în casație, nu există corespondență între cazul de recurs în casație invocat și motivele de fapt susținute de recurent în dezvoltarea criticilor sale, ceea ce face ca solicitările recurentului să depășească competența instanței care soluționează un recurs în casație.

Astfel, în ceea ce privește cerințele de formă, se constată că cererea de recurs în casație olografă cuprinde numele și prenumele părții care exercită calea de atac (inculpatul A.), părții, hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 633/13 iunie 2025 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori), semnătura inculpatului. Recursul în casație a fost promovat împotriva unei hotărâri care este susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac, în termenul legal, de către inculpatul A.. Cererea de recurs în casație întrunește cerințele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen.., întrucât cuprinde numele, prenumele, locul de detenție al recurentului, este indicată hotărârea atacată și are aplicată semnătura persoanei care a întocmit-o.

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., se constată că nu a fost invocat un caz de casare dintre cele prevăzute de art. 438 C. proc. pen.., recurentul criticând încadrarea juridică dată faptei și situația de fapt reținută de instanța de apel referitoare la provocarea victimei. De asemenea, a solicitat a se avea în vedere vârsta sa înaintată și afecțiunile medicale.

Criticile recurentului, așa cum au fost formulate în scris nu se circumscriu niciunui caz prevăzut de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., starea de fapt reținută cu titlu definitiv și concordanța acesteia cu probele administrate neputând constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casare. Încadrarea juridică a faptei invocată de către recurent în cererea de recurs în casație excedează analizei recursului în casație, aceste motive reprezentând chestiuni ce intră în puterea lucrului judecat (în acest sens este și jurisprudența instanței supreme, decizia penală nr. 210/RC/06.06.2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

De asemenea, nici motivele recurentului care vizează reținerea circumstanțelor atenuante (vârsta înaintată și afecțiunile medicale) nu pot fi încadrate în niciunul din cazurile de recurs în casație prevăzute de lege, depășind competența de soluționare a cauzei stabilită de lege. În cadrul acestei căi extraordinare de atac se verifică doar legalitatea hotărârii atacate, iar reținerea circumstanțelor atenuante reprezintă o chestiune de apreciere a instanțelor de fond și apel, această operațiune juridică neputând fi făcută în recurs în casație.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva decizia penală nr. 633 din data de 13 iunie 2025 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva decizia penală nr. 633 din data de 13 iunie 2025 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2024.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 septembrie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă