ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 15 mai 2025

Asupra recursurilor în casație, în baza actelor din dosar, constată:

Prin sentința penală nr. 32/S din data de 9 februarie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Brașov, a dispus:

I. "În baza art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen. condamnă pe inculpatul A., la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "tentativă de omor".

(…)

II. În baza art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., coroborat cu art. 396 alin. (10) C. proc. pen. condamnă pe inculpatul B., la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "tentativă de omor".

(…)

În baza art. 72 alin. (1) C. pen. scade din pedeapsa principală de 4 (patru) ani închisoare aplicată inculpatului B. timpul reținerii de 18 ore din perioada 02.04.2021, orele 14:50-03:04.2021, orele 08:50.

(…)

III. În baza art. 193 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., condamnă pe inculpatul C., zis D., la pedeapsa de 2.400 RON amendă penală, calculată prin înmulțirea unui număr de 120 zile-amendă cu suma de 20 RON corespunzătoare unei zile-amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de "lovire sau alte violențe".

(…)

IV. În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1), lit. b), teza I C. proc. pen., achită inculpatul E., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "mărturie mincinoasă" prevăzută de art. 273 alin. (1) și (2) lit. d) C. pen., întrucât fapta nu e prevăzută de legea penală.

Constată că inculpatul E. a fost reținut în perioada 02.04.2021, ora 16:30-03:04.2021, ora 16:30.

(…)

În baza art. 397 alin. (1), art. 19 alin. (1), (2), (4), (5), art. 25 alin. (1), C. proc. pen. coroborat cu art. 1349, alin. (1), (2), art. 1357, art. 1391 alin. (1) C. civ. admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă F., și, în consecință, obligă pe inculpatul A. să plătească părții civile F.:

- suma de 670 RON cu titlu de daune materiale

- suma de 84.000 RON (optzeci și patru mii RON), cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune morale.

Respinge acțiunea civilă promovată de partea civilă F. pentru rest.

În baza art. 397 alin. (1), art. 19 alin. (1), (2), (4), (5), art. 25 alin. (1), C. proc. pen. coroborat cu art. 1349, alin. (1), (2), art. 1357, art. 1391 alin. (1) C. civ. admite în parte acțiunea civilă formulată de inculpatul-parte civilă A., și, în consecință, obligă pe inculpatul B. să plătească părții civile A. echivalentul în RON al sumei de 14.000 EURO (paisprezece mii EURO) la cursul Băncii Naționale a României de la data efectuării plății, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune morale.

Respinge acțiunea civilă promovată de partea civilă A. pentru rest.

În baza art. 397 alin. (1), art. 19 alin. (1), (2), (4), (5), art. 25 alin. (1), C. proc. pen. coroborat cu art. 1349, alin. (1), (2), art. 1357, art. 1391 alin. (1) C. civ. admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă G., și, în consecință, obligă pe inculpatul C. să plătească părții civile G. echivalentul în RON al sumei de 100 EURO (o sută EURO) la cursul Băncii Naționale a României de la data efectuării plății, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune morale.

Respinge acțiunea civilă promovată de partea civilă G. pentru rest.

În baza art. 397 alin. (1), art. 19 alin. (1), (2), (4), (5) și art. 25 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 1357 C. civ., art. 320 din Legea 95/2006, admite acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, în legătură cu prestațiile medicale acordate persoanei vătămate F. și, în consecință, obligă inculpatul A. să plătească în favoarea părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov suma de 6.224,06 RON (șase mii două sute douăzeci și patru RON și șase bani) cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale.

În baza art. 397 alin. (1), art. 19 alin. (1), (2), (4), (5) și art. 25 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 1357 C. civ., art. 320 din legea 95/2006, admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, în legătură cu prestațiile medicale acordate persoanei vătămate A. și, în consecință, obligă inculpatul B. să plătească în favoarea părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov suma de 11.451,31 RON (unsprezece mii patru sute cincizeci și unu RON și treizeci și unu bani) cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale.

(…)

În baza art. 274 alin. (1), (2) C. proc. pen. obligă inculpatul A. la plata a 1.500 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 274 alin. (1), (2) C. proc. pen. obligă inculpatul B. la plata a 800 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 274 alin. (1), (2) C. proc. pen. obligă inculpatul C. la plata a 1.300 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în privința inculpatului E., în cuantum de 1.150 RON, rămân în sarcina statului.

În baza art. 276 alin. (1), (2) C. proc. pen. obligă inculpatul A. la plata către partea civilă F. a sumei de 4.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare."

Prin decizia penală nr. 714/AP din 17 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și partea civilă G. împotriva sentinței penale nr. 32/S din data de 09 februarie 2024 a Tribunalului Brașov, pronunțată în dosarul penal nr. x/2022, care a fost desființată sub aspectul soluției de achitare a inculpatului E. și al cuantumului daunelor morale acordate părții civile G. și pe cale de consecință:

În baza art. 273 alin. (1) și alin. (2) lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul E. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicate inculpatului și, în baza art. 92 alin. (1) C. pen., stabilește un termen de supraveghere de 2 ani.

(…)

S-a constatat că inculpatul a fost reținut pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 02.04.2021, orele 16:30.

S-a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen. în ceea ce îl privește pe inculpatul E. și în baza art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost obligat acest inculpat la plata sumei de 1.150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cursul urmării penale și al judecății în fond.

S-a majorat cuantumul daunelor morale pe care inculpatului C. trebuie să plătească părții civile G., de la suma de 100 de euro (echivalentul în RON la cursul BNR de la data efectuării plății) la suma de 1.050 RON.

S-au menținut restul dispozițiilor hotărârii atacate care nu este contrar prezentei decizii.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-au respins apelurile declarate de inculpații A., B. și C., și partea civilă F., împotriva aceleiași hotărâri.

(…)

Împotriva deciziei penale nr. 714/AP din 17 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2022, inculpații A., B. și E. au formulat cereri de recurs în casație, invocând dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (inculpatul A.), respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (inculpații B. și E.).

Recurentul inculpat A. a invocat aplicarea greșită a legii în cea ce privește respingerea cererii sale de a fi reținută scuza provocării, precum și greșita încadrare juridică a faptei în art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen.

În acest sens, a susținut că, deși instanța de apel a constatat că situația de fapt expusă prin sentința apelată este confirmată doar în parte de materialul probator administrat în cauză și, în esență, evenimentele din 7.03.2021 s-au derulat în modalitatea descrisă în rechizitoriu, a apreciat în mod greșit că nu poate fi reținută circumstanța atenuată a provocării în ceea ce îl privește. Mai mult, instanța de apel ar fi putut să rețină în favoarea sa, și din oficiu, legitima apărare, dat fiind că starea sa de tulburare a fost reală sub imperiul amenințării produse de F., care încercase să îl agreseze la petrecerea de la domiciliul lui și care a venit însoțit de mai multe persoane la locuința sa.

Totodată, făcând referire la situația de fapt, în sensul că locul în care prima lovitură a fost aplicată, în zona abdomenului, nu era o zonă vitală, recurentul inculpat a susținut că, deși instanța de apel avea posibilitatea să stabilească, din oficiu, o corectă încadrare juridică a faptelor, nu procedat astfel, ci, mai mult, a aplicat greșit dispozițiile legale, respingând cererea sa de schimbare a încadrării juridice a faptei, din art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen. (tentativă la omor), în art. 198 alin. (1) C. pen. (încăierare).

Recurentul inculpat B. a susținut, în esență, că infracțiunii pentru care a fost condamnat îi lipsește un element esențial, respectiv caracterul nejustificat, în raport de starea de fapt reținută în cauză fiind incidentă legitima apărare în privința sa. În concret, a solicitat să se constate că acțiunea sa îndreptată împotriva inculpatului A. reprezintă legitimă apărare, apreciind că se impune să fie achitat, în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Recurentul inculpat E. a solicitat achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de "mărturie mincinoasă", prevăzută de art. 273 alin. (1) și (2) lit. d) C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare. Astfel, a arătat, în esență, că s-a reținut în sarcina sa modalitatea mărturiei mincinoase prin omisiunea de a spune tot ceea ce știe cu privire la aspecte despre care nu a fost întrebat.

S-a invocat că instanța de apel nu a administrat nicio probă în vederea stabilirii unei alte stări de fapt decât cea reținută de prima instanță, ci strict prin reinterpretarea unor declarații de la urmărirea penală și valorificarea unei conversații interceptate în arest între inculpații C. și B., a stabilit că inculpatul E. ar fi trebuit să cunoască identitatea agresorului lui A. (chiar dacă nu ar fi văzut acest lucru la momentul agresiunii) și că ar fi trebuit să observe că frații Preșmerean s-au deplasat la locul altercației înarmați.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-au admis în principiu cererile de recurs în casație formulate de inculpații A., B. și E. împotriva deciziei penale nr. 714/AP din 17 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2022.

Analizând recursurile în casație formulate de inculpații A., B. și E., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, în considerarea celor ce succed:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Față de scopul căii de atac a recursului în casație, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluționarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței investită cu judecarea recursului în casație.

Ca atare, motivele de casare trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

Limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a normelor substanțiale sau de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului." (decizia nr. 350/RC/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

Totodată, s-a reținut că acest caz de casare vizează "acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblu sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv." (decizia nr. 442/R/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

În cauză, inculpatul A. a formulat recurs în casație întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (s-a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege), susținând în esență că, în mod greșit, instanțele de fond și apel i-au respins solicitarea de a fi reținută în favoarea sa, scuza provocării, putând să rețină chiar și legitima apărare, întrucât starea sa de tulburare a fost reală sub imperiul amenințării din partea lui F., precum și că, în mod greșit, fapta a fost încadrată în tentativă la infracțiunea de omor.

Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică și de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

Dispozițiile care reglementează cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. sunt de strictă interpretare, astfel că vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport de încadrarea juridică reținută sau menținută prin hotărârea atacată și de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

Rezultă că se circumscriu cazului de casare menționat acele situații în care este înfrânt principiul legalității pedepsei, printre altele, prin depășirea limitelor legale, respectiv, stabilirea unei pedepse care, fie depășește limitele generale ale pedepsei ori se situează sub aceste limite, fie depășește sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracțiunea săvârșită.

Conform art. 188 alin. (1) C. pen., uciderea unei persoane se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Potrivit art. 33 alin. (1) C. pen., tentativa se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate.

Analizând legalitatea pedepsei aplicate inculpatului A., Înalta Curte constată că pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "tentativă de omor" este în limitele prevăzute de lege.

Prin urmare, nefiind incident cazul de casare invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., se impune respingerea recursului în casație formulat de inculpatul A..

Totodată, în speță, inculpații B. și E. au formulat recurs în casație întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susținând în esență că, faptele pentru care au fost condamnați nu sunt prevăzute de legea penală.

Concret, recurentul inculpat B. a susținut că lipsește caracterul nejustificat al faptei pentru care a fost condamnat, respectiv tentativă la fapta de omor, raportat la situația de fapt reținută fiind incidentă legitima apărare în privința sa, întrucât prin acțiunea împotriva inculpatului A., practic, s-a apărat.

Recurentul inculpat E. a susținut că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de art. 273 alin. (1) și (2) lit. d) C. pen., întrucât, deși s-a reținut în sarcina sa modalitatea mărturiei mincinoase prin omisiunea de a spune tot ceea ce știe cu privire la aspecte despre care nu a fost întrebat, instanța de apel a ajuns la această concluzie doar prin reinterpretarea unor declarații de la urmărirea penală și valorificarea unei conversații interceptate în arest între inculpații C. și B., stabilind în privința sa, că trebuia să cunoască identitatea agresorului lui A. (chiar dacă nu ar fi văzut acest lucru la momentul agresiunii) și că ar fi trebuit să observe că frații Preșmerean s-au deplasat la locul altercației înarmați.

În aceste coordonate de principiu, în limitele criticilor ce se circumscriu motivului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte notează că, în cuprinsul hotărârii atacate a fost descrisă fapta care a justificat încadrarea acesteia ca realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de "tentativă de omor" prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen., fiind reținute în concret acțiunile inculpatului B. și motivele pentru care s-a considerat că acesta a acționat.

De asemenea, instanța de apel a reținut în concret în ce constă fapta de mărturie mincinoasă imputată inculpatului E., faptă ce a justificat concluzia că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 273 alin. (1) și alin. (2) lit. d) C. pen.

În fapt, instanța de apel a reținut că, în esență, evenimentele din data de 07.03.2021 s-au derulat în modalitatea descrisă prin rechizitoriu (constatând că starea de fapt expusă de instanța de fond este confirmată doar în parte de materialul probator administrat în cauză).

Astfel, instanța de apel a reținut că, în seara de 06.03.2021, persoana vătămată F. a organizat o petrecere la domiciliul său din orașul Zărnești, la care au participat mai multe persoane, printre care fratele său H., precum și inculpatul-persoană vătămată A. și martorul I.. La un moment dat, cei doi din urmă au avut un conflict fizic cu frații Preșmerean, agresându-se reciproc, de fiecare parte mai fiind și alte persoane.

După ce A. și I. au plecat de la domiciliul lui F., acesta din urmă l-a sunat pe fratele său, inculpatul C. care s-a deplasat la locuința persoanei vătămate F. împreună cu tatăl său, inculpatul B., cu mașina inculpatului E.. Pe drum, inculpatul C. s-a întâlnit cu martorul I. și cu grupul său de prieteni, cu care a avut un conflict verbal și fizic, la conflict alăturându-se și ceilalți doi frați ai săi, F. și H..

După aplanarea acestui al doilea conflict, cei trei frați Preșmerean, împreună cu tatăl lor, inculpatul B., s-au înțeles să meargă după A., în mod afirmativ cu scopul de a recupera portofelul lui F.. Deși prima instanță a acordat crezare explicațiilor prezentate de inculpați cu privire la motivul deplasării lor în Haltă, având în vedere declarația martorul I., instanța de apel a apreciat, similar rechizitoriului, că cei patru membri ai familiei Preșmerean au plecat în căutarea lui A. cu scopul de a se răzbuna pe acesta. Astfel, membrii familiei Preșmerean s-au deplasat cu mașina inculpatului E. către Halta Zărnești, având asupra lor corpuri contondente.

Cei patru membri ai familiei Preșmerean și inculpatul E. au ajuns în Halta Zărnești în jurul orelor 06:30, iar din cauza gălăgiei pe care au făcut-o în zonă, prezența lor a fost sesizată de martora J., concubina inculpatului A. la data respectivă. Aceasta l-a informat pe A. care, fiind încă sub influența băuturilor alcoolice și bănuind că membrii familiei Preșmerean s-au dus să îl caute, a coborât cu un topor în întâmpinarea acestora.

Deși cel mai sigur mod de a se apăra era chiar rămânerea în apartament, din moment ce membrii familiei Preșmerean nu îi cunoșteau adresa și, în plus, avea posibilitatea de a alerta organele de poliție dacă se simțea amenințat de prezența grupului respectiv, inculpatul A. a coborât cu un topor și a mers spre locul în care s-a oprit mașina condusă de martorul E., distanță care nu este una deloc neglijabilă, din probe reieșind că incidentul s-a petrecut la aproximativ 100 de metri de blocul inculpatului A..

În urma inculpatului A. au ieșit, tot cu un topor, fratele său, G., care fusese anunțat de J., aceasta din urmă și martorul K., care avea o bâtă în mână (un picior de masă de lemn, conform susținerii martorului, primit de la concubina inculpatului A.). Martorii J. și K. au rămas în urmă, nu s-au apropiat de persoanele implicate în conflict, rămânând la o distanță de 20-30 de metri. Inculpatul A. l-a lovit cu toporul pe F. în zona abdomenului, tăindu-i astfel bluza pe care o avea pe el, iar cu o a doua lovitură, îndreptată spre zona capului, l-a lovit în mâna dreaptă cu care persoana vătămată s-a apărat pentru a nu fi lovită, tăindu-l astfel pe partea exterioară a palmei drepte și cauzându-i o sângerare abundentă.

După acest moment inculpatul A. a fost lovit de inculpatul B. care a fost provocat de agresiunea exercitată de A. asupra fiului său F., cu un corp dur în zona capului.

În acest timp, G. se apropia amenințător cu toporul, iar în întâmpinarea acestuia a ieșit inculpatul C. care, provocat de amenințarea exercitată cu toporul de G. asupra membrilor familiei sale, i-a smuls acestuia din mână toporul și l-a lovit cu pumnii în zona frunții.

Loviturile aplicate cu toporul, persoanei vătămate F., de către inculpatul A. au provocat acesteia leziuni traumatice multiple ale pumnului și mâinii drepte, fractură deschisă cu deplasare metacarp IV și secțiune tendoane extensoare degete III și IV care au necesitat 60-65 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, însă cu toate îngrijirile medicale acordate a rămas cu infirmitate fizică permanentă constând în deficit de flexie FP/MC de 35% la nivelul articulației metacarpo-falangiene și afectarea mișcărilor de flexie-extensie.

Agresiunea exercitată de inculpatul B. cu corpul dur de formă alungită asupra persoanei vătămate A. au fost provocate acesteia hemoragie epidurală-hematom epidural frontal stâng operat ulterior, contuzie cerebrală în focar, hemoragie subdurală traumatică, fractură a boltei craniene, hemoragie subarahnoidiană traumatică, hemiplegie flască-hemipareză dreaptă remisă ulterior, comă-stare comatoasă remisă ulterior, encefalopatie-sindrom de hipertensiune intracraniană remisă ulterior, care au necesitat 55-60 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, însă cu toate îngrijirile medicale acordate a rămas cu infirmitate fizică permanentă constând în lipsa de substanță osoasă craniană.

Topoarele folosite în timpul incidentului de A. și G. au fost predate organelor de poliție de acesta din urmă. Obiectul vulnerant folosit de inculpatul B. asupra persoanei vătămate A. nu a fost găsit la fața locului.

În drept, instanța de apel a reținut că fapta inculpatului A. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "tentativă de omor" prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen., iar fapta inculpatului B. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "tentativă de omor" prevăzută art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.

În ceea ce îl privește pe inculpatul E., contrar opiniei instanței de fond, s-a reținut de instanța de apel că au fost administrate suficiente probe care confirmă acuzația formulată în rechizitoriu, constând în aceea că, după ce în dimineața de 07.03.2021 a asistat la o altercație în cartierul Haltă din Zărnești, județul Brașov, între, pe de o parte mai mulți membri ai familiei Preșmerean, pe care i-a și dus cu mașina în acea zonă, și frații A. și G., pe de altă parte, în aceeași zi, cu ocazia audierii sale în calitate de martor, E. a declarat mincinos că nu a văzut cine a agresat-o pe victima A., neplasându-l la locul faptei pe autorul B., și că frații Preșmerean nu ar fi avut asupra lor obiecte contondente, deși cunoștea toate aceste aspecte.

În drept, instanța de apel a reținut că fapta inculpatului E. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "mărturie mincinoasă" prevăzută de art. 273 alin. (1) și alin. (2) lit. d) C. pen.

Pentru a verifica dacă inculpații B. și E. au fost condamnați pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situația de fapt stabilită de instanța de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv. În ipoteza în care situația de fapt reținută de instanța de apel nu se suprapune pe tipicitatea obiectivă a infracțiunii, astfel cum aceasta este prevăzută de lege, devin incidente dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Pornind de la aceste considerente, în analiza motivelor de recurs în casație, Înalta Curte constată că, fapta imputată inculpatului B. constă în aceea că, provocat de agresiunea exercitată de A. asupra fiului său F. care sângera abundent, l-a lovit pe A. cu un corp dur de formă alungită în zona capului, provocând-i acestuia hemoragie epidurală-hematom epidural frontal stâng operat ulterior, contuzie cerebrală în focar, hemoragie subdurală traumatică, fractură a boltei craniene, hemoragie subarahnoidiană traumatică, hemiplegie flască-hemipareză dreaptă remisă ulterior, comă-stare comatoasă remisă ulterior, encefalopatie-sindrom de hipertensiune intracraniană remisă ulterior, care au necesitat 55-60 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, însă cu toate îngrijirile medicale acordate a rămas cu infirmitate fizică permanentă constând în lipsa de substanță osoasă craniană.

S-a reținut, în favoarea inculpatului B., circumstanța atenuantă legală a provocării, fiind evident că reacția violentă a acestuia, de a lovi pe A. în zona capului, a fost determinată de acțiunea anterioară violentă a celui din urmă asupra fiului inculpatului, persoana vătămată F., care sângera abundent ca urmare a tăieturii realizate cu toporul la nivelul pumnului și mâinii drepte.

Având în vedere că prin motivele de recurs în casație, recurentul inculpat critică decizia apelată sub aspectul nereținerii în beneficiul său a legitimei apărări, cu consecința incidenței dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte constată că motivele invocate de inculpatul B., vizează, în concret, temeinicia deciziei penale recurate și nu chestiuni de legalitate.

În acest sens, Înalta Curte subliniază că instanța de apel a respins critica similară a inculpatului B., reținând că situația de fapt nu reflectă îndeplinirea cumulativă atât a condițiilor referitoare la atac și la intensitatea acestuia, cât și a condițiilor privitoare la apărare. Practic, în speță, conform considerentelor deciziei recurate, din materialul probator rezultă că, în momentul în care inculpații B. și C. au reacționat, atacul desfășurat de A. și G. nu mai era unul imediat, adică în curs de desfășurare. În concret, a fost dovedită aplicarea de către A., a două lovituri cu toporul, după care acesta s-a oprit, fără să încerce să mai aplice și a treia lovitură, iar inculpatul B. a intervenit ulterior consumării infracțiunii comise asupra fiului său de A., când atacul deja își pierduse caracterul imediat.

În privința motivelor de recurs în casație formulate de inculpatul E., Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor art. 273 alin. (1) C. pen., "mărturia mincinoasă" constă în fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase ori nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care este întrebat.

Potrivit art. 273 alin. (2) lit. d) C. pen., pedeapsa este mai mare dacă fapta este săvârșită în legătură cu o faptă pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață ori închisoarea de 10 ani sau mai mare.

Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii, prin decizia recurată s-a reținut că elementul material constă în aceea că, fiind audiat în calitate de martor la data de 07.03.2021, inculpatul E. a declarat mincinos că nu a văzut cine l-a agresat pe inculpatul-persoană vătămată A., neplasându-l la locul faptei pe autorul B., și că frații Preșmerean nu ar fi avut asupra lor obiecte contondente, deși cunoștea toate aceste aspecte, astfel cum a reieșit din probele administrate.

Așa cum s-a precizat, de altfel, și în considerentelor deciziei recurate, norma care incriminează mărturia mincinoasă nu impune adresarea unor întrebări specifice martorului, fiind suficient să i se pună acestuia în vedere să relateze tot ce știe despre fapta cu privire la care este ascultat, cu condiția ca martorul să conștientizeze care sunt aspectele relevante. Pentru existența infracțiunii în discuție, este necesar ca omisiunea de a declara anumite aspecte să fie una intenționată și să nu privească elemente despre care martorul să nu fi cunoscut că ar fi esențiale pentru soluționarea cauzei. Întrebările adresate de organul judiciar au menirea de a sublinia, acolo unde nu este evident, caracterul esențial al anumitor detalii. Or, identitatea persoanelor care au format grupul care s-a deplasat la domiciliul lui A. era, în mod evident, un element important pentru cercetările penale derulate în vederea identificării celui care a atentat la viața persoanei vătămate, împrejurare care a fost cunoscută de toți participanții la conflict.

Inculpatul E. a declarat în mod mincinos, în calitate de martor, că a plecat cu autoturismul împreună doar cu frații Preșmerean, respectiv L., H. și M., în parcare la Halta Zărnești. Din moment ce inculpatul E. a omis să îl plaseze la locul faptei chiar pe adevăratul agresor al lui A., această omisiune nu poate fi considerată decât una intenționată, făcută cu scopul de a zădărnici urmărirea penală și de a induce în eroare organul judiciar cu privire la participarea la faptele cercetate și a inculpatului B., atitudine care a contribuit la luarea măsurii arestării preventive a unei alte persoane, respectiv a inculpatului C..

În condițiile în care prin motivele de recurs în casație, se critică modul în care instanța de apel a interpretat probele administrate și, implicit, concluzia în sensul că, în calitate de martor, inculpatul E. a declarat în mod mincinos, prin omisiunea, cu intenție, de a-l plasa la locul faptei pe inculpatul B. (acuzat de tentativă de omor față de inculpatul-persoană vătămată A.), cu scopul de a induce în eroare organul judiciar, Înalta Curte constată că, nici în cazul recurentului inculpat E., motivele invocate nu relevă chestiuni de nelegalitate, ci vizează, în concret, temeinicia deciziei penale recurate.

Prin urmare, criticând decizia instanței de apel, susținerile recurenților inculpați tind, în realitate, la reanalizarea probelor și înlăturarea raționamentului care a condus la soluțiile de condamnare, practic, la o rejudecare a cauzei în parametrii unei căi ordinare de atac, nefiind reliefate aspecte de nelegalitate din perspectiva neprevederii faptei în legea penală.

Însă, reevaluarea situației de fapt reținută în cauză, cu titlu definitiv, de către instanța de apel și concordanța cu probele administrate, precum și interpretarea dată acesteia prin hotărârea definitivă, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în actuala procedură a recursului în casație.

Concluzionând, raportat la cele expuse, Înalta Curte constată că faptele imputate inculpaților B. și E., astfel cum au fost reținute în mod definitiv de instanța de apel, întrunesc conținutul constitutiv al infracțiunilor pentru care aceștia au fost trimiși în judecată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații A., B. și E. împotriva deciziei penale nr. 714/AP din 17 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 de RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Față de soluția de respingere a recursurilor în casație, va obliga recurenții inculpați A., B. și E. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei, în cuantum de câte 667 RON fiecare, către intimatul parte civilă G. și în cuantum de câte 1190 fiecare, către intimatul persoană vătămată F., cu titlu de onorarii ale apărătorilor aleși, conform solicitărilor formulate, dovedite cu chitanțele depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații A., B. și E. împotriva deciziei penale nr. 714/AP din 17 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 de RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurenții inculpați A., B. și E. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea recursurilor în casație formulate, în cuantum de câte 667 RON fiecare, către intimatul parte civilă G. și în cuantum de câte 1190 fiecare, către intimatul persoană vătămată F..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 mai 2025.