ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 04 decembrie 2025

Asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 14 din data de 14.02.2025, pronunțată în dosarul penal nr. x/2023, al Tribunalului Bistrița-Năsăud, printre altele, cu privire la inculpatul A., s-a dispus condamnarea acestuia astfel:

- la pedeapsa de 6 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și d) C. pen. pe timp de 3 ani (interzicerea drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a alege) și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) C. pen., pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (173 acte materiale) și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și

- la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (35 acte materiale) și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

S-a constatat că infracțiunile au fost comise de inculpatul A. sub forma concursului real de infracțiuni prev. de art. 38 alin. (1) C. pen.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele principale stabilite în pedeapsa principală cea mai grea, de 6 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de o treime din cealaltă pedeapsă principală stabilită, de 3 luni închisoare, în total 6 ani și 3 luni închisoare, pedeapsă principală ce va fi executată de inculpat în regim de detenție.

În baza art. 45 alin. (1) și alin. (5) C. pen. alături de pedeapsa principală menționată s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și d) C. pen. pe timp de 3 ani (interzicerea drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a alege), precum și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) C. pen.

În baza art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului A., durata reținerii, a arestării preventive și a arestului la domiciliu, începând de la data de 26.09.2023 la zi.

Conform art. 399 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută măsura arestului la domiciliu dispusă față de inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1305 din 18 iulie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, printre altele, cu privire la inculpatul A., s-au decis următoarele:

În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de inculpații A. și B. împotriva sentinței penale nr. 14/F/2025, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud la data de 14.02.2025 în dosar penal nr. x/2023, pe care a desființat-o în parte, în ceea ce îl privește pe inculpatul A., sub aspectul duratei pedepsei aplicabile inculpatului pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc și mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., respectiv în privința ambilor inculpați, în ceea ce privește conținutul pedepselor complementare și accesorii aplicate, și, rejudecând cauza în aceste limite:

A redus durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului A., pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc și mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., de la 6 ani închisoare la 5 ani și 4 luni închisoare.

A menținut pedepsele complementare și accesorii cu conținutul prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., aplicate inculpatului A. pe lângă pedeapsa închisorii aplicabile pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., precum și pedeapsa de 9 luni închisoare aplicate inculpatului prin sentința apelată pentru comiterea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (35 acte materiale) și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

A înlăturat pedepsele complementare și accesorii cu conținutul prev. de art. 66 alin. (1) lit. d) C. pen. (dreptul de a alege) aplicate inculpatului A..

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa de 5 ani și 4 luni închisoare cu pedeapsa de 9 luni închisoare și a aplicat pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 5 ani și 4 luni închisoare, la care se adaugă sporul de 3 luni, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă principală, de 9 luni închisoare, rezultând pedeapsa principală finală de 5 (cinci) ani și 7 (șapte) luni închisoare, pedeapsă principală ce va fi executată de inculpat în regim de detenție.

În baza art. 45 alin. (1) și alin. (5) C. pen., alături de pedeapsa principală rezultantă a închisorii de 5 ani și 7 luni închisoare a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen. pe timp de 3 ani (interzicerea drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), precum și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., ce se vor executa în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 72 C. pen. a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului A., durata reținerii, a arestării preventive și a arestului la domiciliu, începând de la data de 26.09.2023 la zi.

*******

Împotriva deciziei din apel, nr. 1305 din 18 iulie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2023, inculpatul A. a formulat cerere de recurs în casație, invocând dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Astfel, prin cererea de recurs în casație formulată, indicând cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. inculpatul a solicitat admiterea recursului în casație și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât s-a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege.

A susținut inculpatul, în esență, că pedeapsa aplicată nu reflectă o corectă încadrare juridică faptelor, având în vedere că a fost nevoit să recunoască și fapta de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, deși nu au existat probe în acest sens.

Totodată, a susținut că, instanța nu s-a pronunțat pe cererea de reducere a limitelor de pedeapsă cu 1/3, în baza art. 76 coroborat cu art. 75 alin. (2) C. pen., având în vedere cooperarea cu organele de cercetare penală, conduita inculpatului și eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii prin formularea de a 3 denunțuri.

Ca atare, în opinia inculpatului, limitele de pedeapsă pot fi reduse în mod corespunzător prin reținerea atenuantei judiciare, iar în final, pedeapsa să fie de cel mult 3 ani, indiferent de regimul de executare al acesteia.

Conform art. 439 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casație către procuror și părți, conform dovezilor de comunicare aflate la dosar.

După îndeplinirea procedurii de comunicare, dosarul de recurs în casație a fost înaintat instanței supreme și a fost înregistrat la data de 11.09.2025 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 23.10.2025, fiind depus la dosar raportul asupra recursului în casație de față.

Cu prilejul examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație cu care a fost învestită, prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 23.10.2025, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia în compunere de trei judecători, pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.. Totodată, s-a respins cererea de suspendare a executării hotărârii atacate, formulată de recurentul inculpat A..

Cu prilejul dezbaterilor, la termenul din 04.12.2025, s-au luat concluziile apărării recurentului inculpat și ale reprezentantului Ministerului Public pe fondul cauzei de recurs în casație, acestea fiind redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Analizând recursul în casație declarat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că, potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Totodată, dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. prevăd că hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greșita individualizare a pedepsei.

Se circumscriu cazului de casare menționat acele situații în care este înfrânt principiul legalității pedepsei, printre altele, prin depășirea limitelor legale, respectiv, stabilirea unei pedepse care, fie depășește limitele generale ale pedepsei ori se situează sub aceste limite, fie depășește sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracțiunea săvârșită.

Așadar, prin sintagma mai sus menționată "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege, în raport cu încadrarea juridică și cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în speță inculpatul A. a fost condamnat astfel:

- la pedeapsa principală de 5 ani și 4 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (173 acte materiale) și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

- la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (35 acte materiale) și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a contopit pedeapsa de 5 ani și 4 luni închisoare cu pedeapsa de 9 luni închisoare și s-a aplicat pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 5 ani și 4 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul de 3 luni, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă principală, de 9 luni închisoare, dispunându-se în final o pedeapsă principală rezultantă de 5 ani și 7 luni închisoare.

În cauză, în esență, se reține că inculpatul A. și-a întemeiat prezenta cerere de recurs în casație pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., iar în motivarea căii extraordinare de atac s-a criticat cuantumul pedepselor ce i-au fost aplicate, solicitând reindividualizarea pedepsei, casarea deciziei Curții de Apel Cluj și aplicarea unei pedepse care să reflecte în mod corespunzător atitudinea inculpatului, având în vedere greșita încadrare juridică a faptei, arătând că nu au fost analizate de instanță circumstanțele personale privind pe inculpat, că nu s-au analizat dispozițiile art. 75 raportat la art. 76 C. pen., respectiv că instanța de apel nu s-a pronunțat pe cererea de reducere a limitelor de pedeapsă cu 1/3, în baza art. 76 coroborat cu art. 75 alin. (2) C. pen., având în vedere cooperarea cu organele de cercetare penală, conduita inculpatului și eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii prin formularea a 3 denunțuri.

Or, astfel de critici cum sunt cele formulate în cauză nu pot face obiectul examinării în recurs în casație prin prisma cazului de casare prevăzut art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. invocat, în condițiile în care prin motivele formulate se critică în realitate faptul că pedepsele stabilite sunt în afara limitelor legale întrucât se contesta cuantumul acestora urmare a nereținerii circumstanțelor atenuate judiciare prev. de art. 75 C. pen., având ca efect reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime, potrivit art. 76 C. pen.

Înalta Curte nu poate avea în vedere prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac, criticile recurentului inculpat A. referitoare la individualizarea pedepsei și reținerea sau nu a vreunei circumstanțe atenuante și nici aspectele referitoare atitudinea și conduita inculpatului, întrucât toate aceste critici excedează controlului jurisdicțional ce poate fi exercitat în prezentul cadru procesual, fiind atributul instanțelor de fond și apel, în procesul complex al individualizării pedepsei realizat cu ocazia judecării pe fond a cauzei.

Așa cum s-a arătat, în incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., legalitatea pedepselor este verificată exclusiv prin raportare la încadrarea juridică a faptelor stabilită prin hotărârea definitivă, cu luarea în considerare a cauzelor de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost deja stabilită de instanța de apel, în acest cadru procesual excluzându-se criticile privind greșita individualizare a pedepsei.

În jurisprudența constantă a instanței supreme s-a stabilit că pot fi încadrate în dispozițiile legale menționate erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei sau a măsurilor educative, prin stabilirea unei sancțiuni neprevăzute de lege, prin nerespectarea limitelor legale ori a tratamentului sancționator. În toate cazurile însă, legalitatea sancțiunilor a fost examinată prin raportare la încadrarea juridică dată faptei prin decizia definitivă, astfel cum a fost stabilită prin hotărârea recurată (relevante în acest sens sunt deciziile nr. 66, 230, 246, 249, 250, 267, 367 din 2014; nr. 27, 32, 75, 115, 124, 349, 404 din 2015; nr. 51, 63, 327, 522, 554 din 2016; nr. 23, 150 din 2017 ale I.C.C.J., secția penală, publicate, www.x.ro).

Procesul individualizării pedepsei este atributul instanței care are libertatea alegerii sancțiunii aplicate. Pe de altă parte, fiind o chestiune de apreciere a instanțelor de fond și apel, acestea sunt singurele în măsură să stabilească cuantumul pedepsei în contextul concret al cauzei.

Susținerile vizând reținerea circumstanțelor atenuante ce ar implica reducerea cuantumului pedepsei aplicate nu pot face obiectul analizei în cadrul recursului în casație, reprezentând chestiuni subsumate temeiniciei hotărârii recurate.

Încadrarea juridică dată faptelor, reținerea sau nu a unei cauze de reducere a pedepsei ori a circumstanțelor atenuante/agravante, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor, având în vedere scopul recursului în casație reglementat ca și o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Pe calea recursului în casație nu se poate invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție nu are posibilitatea de a analiza orice aspect de nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante și le-a prevăzut explicit în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Prin urmare, recursul în casație nu poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată în hotărârea atacată.

Pornind de la considerațiile de ordin teoretic anterior expuse și de la dispozițiile legale incidente, în cauză, se constată caracterul legal al pedepsei aplicate recurentului inculpat A., sub aspectul cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute în lege, nefiind identificate în cauză situații de aplicare a pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Astfel, în speța de față, examinând legalitatea pedepsei stabilite în cauză în limite procesuale anterior menționate, Înalta Curte constată că în ceea ce privește infracțiunea reținută în sarcina inculpatului recurent A., de trafic de droguri de risc și mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., limitele de pedeapsă prevăzute de lege sunt de la 5 ani la 15 de ani închisoare, iar cu luare în considerare a dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., privind reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime în situația recunoașterii vinovăției, limitele de pedeapsă devin astfel: 3 ani și 4 luni închisoare - 10 ani închisoare.

Totodată, se reține că, în raport cu situația de fapt astfel cum a fost stabilită definitiv de instanța de apel, în cauză, s-a statuat că sunt incidente dispozițiile art. 35 alin. (1) din C. pen. în ceea ce privește infracțiunea continuată. În aceste condiții, se constată că dispozițiile art. 36 alin. (1) din C. pen. reglementează pedeapsa pentru infracțiunea continuată, astfel: Infracțiunea continuată se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, respectiv cu cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii.

În acest context, Înalta Curte constată că în ceea ce privește pedeapsa de 5 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului A. pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., este în mod evident în limite legale anterior menționate, în raport cu încadrarea juridică stabilită definitiv și regimul sancționator incident în cauză, nefiind identificate aspecte de nelegalitate a pedepsei stabilite.

Deopotrivă și în ceea ce privește pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată inculpatului pentru comiterea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., Înalta Curte constată că și aceasta se situează între limitele prevăzute de lege (limitele de 6 luni - 3 ani închisoare, urmare a reținerii art. 396 alin. (10) C. proc. pen. devenind: 4 luni - 2 ani închisoare).

Prin urmare, în speță, nu se identifică vreo nelegalitate a pedepselor aplicate în cauză recurentului inculpat A..

Așa cum s-a arătat, pedepsele stabilite de instanța de apel sunt în mod evident în limite legale sub aspectul cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute de lege anterior menționate, în raport cu încadrarea juridică stabilită definitiv și regimul sancționator aplicabil incident în cauză, nefiind identificate aspecte de nelegalitate a pedepselor aplicate și nici a celei rezultante, în condițiile în care s-a făcut aplicarea art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., astfel că s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 5 ani și 4 luni închisoare la care s-a adăugat o treime din cealaltă pedeapsă de 9 luni închisoare, (respectiv sporul de 3 luni închisoare), rezultând în final o pedeapsă principală de 5 ani și 7 luni închisoare.

Concluzionând, se constată că motivele recursului în casație formulate în cauză vizând în realitate reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului A., așa cum au fost formulate, excedează scopului și obiectului recursului în casație, astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 433 și art. 447 C. proc. pen., astfel că recursul în casație formulat este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondată, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1305 din 18 iulie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2023.

Față de soluția dispusă, potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1305 din 18 iulie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul pațial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat, în cuantum de 190 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 decembrie 2025.