ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 27 noiembrie 2025
Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 14 din 23.01.2024, printre altele, Tribunalul Vâlcea a condamnat pe inculpatul A., în baza art. 396 alin. (1), (2) și (10) din C. proc. pen., la pedeapsa rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare, în regim de executare, la care s-a adăugat pedeapsa amenzii penale în sumă de 4.400 RON (110 zile-amendă în cuantum de 40 RON corespunzător unei zile-amendă) calculată potrivit art. 39 alin. (1) lit. c) din C. pen., și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., pe o perioadă de 2 (doi) ani, pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen., înșelăciune care a produs consecințe deosebit de grave în formă continuată (65 acte materiale), prev. de art. 256
1
din C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., fals informatic în formă continuată (65 acte materiale), prev. de art. 325 din C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., spălarea banilor, prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, și deținere de droguri de risc în vederea consumului, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 61 alin. (1), (2), (3) și (4) lit. b) din C. pen.
A aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen.
În baza art. 63 alin. (1) din C. pen., a atras atenția inculpatului A. că, dacă, cu rea-credință, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., cu referire la art. 72 alin. (1) din C. pen., a dedus din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului A. durata reținerii, arestării preventive și arestului la domiciliu de la data de 02.06.2022 la data de 02.11.2022.
În baza art. 396 alin. (1), (2) și (10) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa rezultantă de 3 ani și 10 luni închisoare, în regim de detenție, și la pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., pe o perioadă de 2 (doi) ani, pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen., înșelăciune care a produs consecințe deosebit de grave în formă continuată (147 acte materiale), prev. de art. 256
1
din C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., fals informatic în formă continuată (147 acte materiale), prev. de art. 325 din C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., și spălarea banilor, prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019.
A aplicat inculpatului B. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., cu referire la art. 72 alin. (1) din C. pen., a dedus din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului B. durata reținerii, arestării preventive și arestului la domiciliu de la data de 02.06.2022 la data de 02.11.2022.
A dispus soluție pe latură penală și cu privire la inculpatul C..
În baza art. 397 din C. proc. pen., art. 19 C. proc. pen., art. 25 C. proc. pen., rap. la art. 1357 și urm. din C. civ., a admis acțiunea civilă exercitată de către persoanele vătămate constituite părți civile și a obligat pe inculpații B., A. și C. la plata către acestea a unor sume de bani, conform dispozitiv.
A luat act că persoanele vătămate D., E., F., G., H., I. și J. nu s-au constituit părți civile în procesul penal.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. rap. la art. 249 din C. proc. pen., a menținut măsurile asiguratorii dispuse în cursul urmăririi penale, conform dispozitivului.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) din C. proc. pen. rap. la art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpatul B. a sumei de 230.850 coroane cehe.
În baza art. 16 alin. (1) din Legea 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri rap. la art. 112 lit. b) și f) din C. pen., a dispus confiscarea specială a unor bunuri și substanțe ridicate de la inculpatul A., conform dispozitiv.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) din C. proc. pen. rap. la art. 112 alin. (1) lit. b) din C. pen., a dispus confiscarea specială a anumitor bunuri ridicate de la inculpatul B., conform dispozitiv.
În temeiul dispozițiilor art. 404 alin. (4) lit. f) din C. proc. pen., a dispus restituirea către inculpații B. și A. a anumitor bunuri, conform dispozitiv.
A obligat pe inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu rămânând în sarcina statului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, printre alții, și inculpații B. și A..
Prin decizia penală nr. 481/A din data de 24 aprilie 2025, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații B. și A. și de părțile civile: K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB. și CC., reprezentate de apărătorul desemnat din oficiu, avocat DD., împotriva sentinței penale nr. 14 din 23 ianuarie 2024 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția penală, în dosarul nr. x/2022.
A obligat pe apelanți la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu rămânând în sarcina statului, conform dispozitiv.
Pentru a decide astfel, în ce îl privește pe inculpatul A., curtea de apel a constatat că în mod corect prima instanță a reținut că, în drept, faptele acestuia, care în luna iunie 2020 a aderat la grupul infracțional constituit de EE. și B., grup constituit în scopul comiterii infracțiunilor de înșelăciune, fals informatic și spălare de bani, în cadrul căruia a acționat în perioada iunie 2020- iunie 2022, colaborând în cadrul grupării cu cei doi, dar și cu alte persoane, inculpatul având rolul de comitere împreună cu ceilalți membri a infracțiunilor de înșelăciune și fals informatic (activitatea sa materializându-se, în mod coordonat, în procurarea și administrarea fizică a cartelelor emise de operatorul de telefonie FF., necesare în activitatea de configurare a adreselor fictive de poștă electronică și la postarea de anunțuri fictive de vânzare; configurarea adreselor fictive de poștă electronică necesare în activitatea de postare de anunțuri fictive de vânzare; postarea anunțurilor frauduloase pe platformele on line), întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen.
De asemenea, s-a constatat că în mod corect judecătorul de la prima instanță a reținut că, în drept, faptele aceluiași inculpat care, în perioada iunie 2020 - mai 2022, în baza aceleiași rezoluții infracționale unice, împreună cu EE. și B., în diferite participații, în calitate de coautor, a indus în eroare, prin prezentarea ca adevărată a faptului că ar deține autovehicule spre vânzare și prin folosirea de nume mincinoase și mijloace frauduloase, un număr de 65 de cetățeni străini, respectiv persoanele vătămate, GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., BB., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM. și NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ. (acte materiale consumate) și persoanele vătămate I., J. (acte materiale rămase în forma tentativei) cu ocazia desfășurării unor tranzacții în mediul on-line, să vireze suma totală de 501.840,49 euro (12.402955,875 coroane cehe și 4400 euro) corespunzătoare cumpărării unor autovehicule, pe care în realitate nu le dețineau, în conturi bancare, aparținând unor complici ai săi, ulterior sumele de bani intrând în posesia sa, urmărind să obțină un folos patrimonial injust pentru sine și pentru alții, cauzând pagube persoanelor vătămate care au virat sumele de bani și nu au primit respectivele bunuri întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune care a produs consecințe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 256
1
din C. pen. raportat la. 244 alin. (1), (2) din C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (65 acte materiale).
Totodată, s-a constatat că în mod corect s-a reținut de prima instanță că, în drept, faptele inculpatului A., care, în perioada iunie 2020 - mai 2022, în baza unei rezoluții infracționale unice, în 65 de rânduri, în vederea comiterii infracțiunii de înșelăciune la adresa persoanelor vătămate menționate mai sus a introdus și modificat, fără drept, date informatice, respectiv a creat adrese de poștă electronică, introducând date informatice fictive, a postat anunțuri fictive, introducând date informatice fictive, a comunicat cu persoanele vătămate prin intermediul poștei electronice introducând date informatice fictive, rezultând astfel date necorespunzătoare adevărului (acte de identitate false, date de identificare false, facturi false, contracte false, documente de proveniență false, etc.) în vederea producerii unei consecințe juridice, respectiv a încheierii unor tranzacții fictive privind bunuri care nu existau, în urma tranzacțiilor fiind prejudiciate persoane vătămate, victime a actelor delictuoase comise de autor, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de fals informatic în formă continuată, prev. de art. 325 din C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (65 acte materiale), iar faptele aceluiași inculpat constând în aceea că în data de 15.02.2021, cunoscând că sumele de bani utilizate pentru achiziția bunului provin din infracțiuni, cu scopul de a ascunde și disimula natura provenienței bunului, a procedat la înmatricularea autoturismului marca RRRR., an fabricație 2010, serie șasiu x, înmatriculat cu numărul VL27MCC, având o valoare estimată de 5.000 euro, pe numele mamei sale SSSS., creând astfel aparența că aceasta este proprietarul, în realitate bunul aparținând inculpatului, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de spălare de bani, prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019.
În ce privește fapta aceluiași inculpat, constând în aceea că în data de 02.06.2022, în vederea consumului, a deținut la locuința situată în municipiul Râmnicu Vâlcea, str. x, bloc A 17/1, apartament 18, județul Vâlcea, cantitatea de 1,29 grame canabis, drog de risc, s-a constatat că în mod corect prima instanță a reținut că, în drept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de droguri de risc în vederea consumului, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea 143/2000.
Totodată, printre altele, s-a constatat că, în mod corect, prima instanță a reținut că faptele inculpatului B., care, în baza unei rezoluții infracționale unice, în 147 de rânduri, în vederea comiterii infracțiunii de înșelăciune împotriva persoanelor vătămate menționate în hotărâre, în perioada ianuarie 2019 - mai 2022, a introdus și modificat, fără drept, date informatice, respectiv a creat adrese de poștă electronică introducând date informatice fictive, a postat anunțuri fictive, introducând date informatice fictive, a comunicat cu persoanele vătămate prin intermediul poștei electronice introducând date informatice fictive, rezultând astfel date necorespunzătoare adevărului (acte de identitate false, date de identificare false, facturi false, contracte false, documente de proveniență false, etc.) în vederea producerii unei consecințe juridice, respectiv a încheierii unor tranzacții fictive privind bunuri care nu existau, în urma tranzacțiilor fiind prejudiciate persoane vătămate, victime a actelor delictuoase comise de autor, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de fals informatic în formă continuată, prev. de art. 325 din C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (147 acte materiale).
În ce privește susținerea inculpaților potrivit căreia infracțiunile de fals informatic nu există, curtea a constatat că în mod corect judecătorul de la prima instanță a reținut că postarea de anunțuri de vânzare fictive, crearea unor adrese de poștă electronică cu datele unor persoane nereale - prin intermediul cărora s-au purtat discuțiile cu persoanele vătămate urmate de trimiterea unor documente în format electronic completate cu date nereale (acte de identitate, facturi fiscale, contracte și documente de proveniență, fotografii), dar și contrafacerea unor pagini web ale unor companii de transport care urmau să garanteze tranzacția și să livreze bunul, de o asemenea manieră încât să ofere aparența că aparține unei entități legitime (kansped.com, euroway-transport.com), rezultând așadar date necorespunzătoare adevărului, se circumscriu, atât sub aspect obiectiv, cât și subiectiv, infracțiunii de fals informatic și nu sunt absorbite în conținutul constitutiv al infracțiunii de înșelăciune, al cărei element material constă în acțiunea de inducere în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase (în cazul de față, deținerea în vederea vânzării a autovehiculelor) în scopul de a obține un folos patrimonial injust, prin mijloace frauduloase care constituie prin ele însele infracțiunea de fals informatic.
***
La data de 02 iunie 2025 (data poștei), recurentul A. a formulat recurs în casație împotriva deciziei penale nr. 481/A din data de 24 aprilie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022.
În motivarea cererii de recurs în casație, recurentul a criticat faptul că instanța de apel nu a valorificat dispozițiile prev. de art. 19 din Legea nr. 682/2002, urmare a denunțului făcut în cauză, pedeapsa fiind astfel stabilită în alte limite decât cele prevăzute de lege, invocând incidența art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.,.
Totodată, recurentul a arătat că fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals informatic, prev. de art. 325 din C. pen., cu argumentarea că norma incriminează în concret o intervenție asupra unor date informatice. Recurentul a arătat în esență că infracțiunea de fals informatic în varianta faptică a creării unui cont fals pe o rețea de socializare presupune uzurparea identității unei persoane, iar nu simpla creare a unui cont cu identitate fictivă cum este cazul în speță.
Recurentul a mai arătat că simpla creare a unui cont pe o platformă informatică folosind o identitate fictivă nu are aptitudinea prin ea însăși de a produce consecințe juridice. Cu alte cuvinte, s-a învederat faptul că publicarea unui anunț de vânzare pe o platformă online privind un bun inexistent, constituie în concret, un act preparator în vederea comiterii unei infracțiuni de înșelăciune prin mijloace informatice, iar faptul că anunțul a fost publicat pe un cont creat folosind date fictive de identificare care nu aparțin niciunei alte persoane nu realizează elementele constitutive ale infracțiunii de fals informatic.
S-a mai arătat că prin modalitatea de operare reținută nu s-a intervenit asupra unor date informatice stocate într-un sistem informatic.
Având în vedere cele expuse, recurentul a arătat că se impune achitarea pentru infracțiunea de fals informatic, iar în ceea ce privește celelalte infracțiuni a solicitat reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, conform art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., având în vedere circumstanțele sale personale și participația penală redusă.
În ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune în formă continuată, recurentul a invocat neclaritatea acuzației penale, precum și greșita reținere a situației de fapt cu privire la o serie de acte materiale, solicitând, în esență, reinterpretarea probelor și stabilirea unei alte situații de fapt.
Totodată, a criticat modalitatea de soluționare a laturii civile, precum și măsurile asigurătorii instituite în cauză.
Constatând că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 481/A din data de 24 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, este introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., dar și pe cele prev. de art. 437 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 438 din C. proc. pen. relativ la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., prin încheierea din data de 18 septembrie 2025, Înalta Curte, judecătorul de filtru, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., o admis în principiu recursul în casație numai sub aspectul incidenței cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. în privința infracțiunii de fals informatic.
În concret, s-a reținut că recurentul critică tipicitatea obiectivă a infracțiunii de fals informatic, în considerarea faptului că lipsește elementul material al infracțiunii de fals informatic, prev. de art. 325 din C. pen., precum și cerința esențială atașată elementului material constând în aceea ca scopul activităților desfășurate pentru a rezulta date necorespunzătoare să fie acela de a produce consecințe juridice.
*****
Analizând recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 481/A din data de 24 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. în principiu, Înalta Curte reține următoarele:
Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.
În fine, recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.
În cauza de față, recursul în casație declarat de recurentul A. a fost admis în principiu exclusiv cu privire la motivele expuse în cererea introductivă vizând incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. în privința infracțiunii de fals informatic pentru care a fost condamnat.
Potrivit cazului de casare menționat, sunt supuse casării hotărârile atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
Înalta Curte reține că, în principiu, sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, privește situațiile în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea, fie se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința lor a operat dezincriminarea, indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv. În calea extraordinară de atac a recursului în casație, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna și exclusiv, la starea de fapt reținută cu titlu definitiv în decizia instanței de apel, instanța supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reținute ori suportul lor probator.
Înalta Curte subliniază de asemenea că, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., instanța de recurs este îndrituită să examineze cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casație.
Analizând, în aceste coordonate, criticile formulate de recurentul inculpat cu privire la latura obiectivă a infracțiunii de fals informatic prevăzută de art. 325 din C. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că situația de fapt valorificată prin decizia recurată constă, în esență, în aceea că în luna iunie 2020, inculpatul A. a aderat la grupul infracțional constituit de inculpații EE. și B., grup constituit în scopul comiterii infracțiunilor de înșelăciune, fals informatic și spălare de bani, în cadrul căruia a acționat în perioada iunie 2020- iunie 2022, colaborând în cadrul grupării cu cei doi, dar și cu alte persoane.
S-a reținut, cu titlu definitiv, că inculpatul a participat la infracțiunile scop, de înșelăciune și de fals informatic, inculpatul fiind cel care a procurat și folosit cartelele emise de operatorul de telefonie FF., pentru a configura căsuțe de poștă electronică necesare înscrierii pe platforma de vânzări utilizată la postarea de anunțuri fictive de vânzare în perioada iunie 2020 - mai 2022. Astfel, în vederea configurării contului de utilizator, era necesară introducerea unui cod transmis pe un număr de telefon indicat de utilizator, inculpatul A. fiind cel care a achiziționat și a folosit cartele telefonice în acest scop.
În concret, prin intermediul platformei de vânzare online urmare a deschiderii unor conturi prin utilizarea unor numere de telefon și a unei căsuțe de poștă electronică creată folosind identități fictive, inculpatul A. împreună cu ceilalți inculpați au indus în eroare 65 de persoane vătămate prezentând ca adevărat faptul că ar deține autovehicule spre vânzare, obținând foloase materiale injuste și cauzând o pagubă persoanelor vătămate care au virat sumele de bani fără a primi autoturismele respective.
În ce privește infracțiunea de fals informatic, s-a reținut punctual că aceasta ar consta în aceea că, în perioada iunie 2020 - mai 2022, inculpatul A., în baza unei rezoluții infracționale unice, în 65 de rânduri, în vederea comiterii infracțiunii de înșelăciune, a introdus și modificat, fără drept, date informatice, respectiv a creat adresele de poștă electronică, prin intermediul cărora s-a realizat comunicarea cu persoanele vătămate, introducând date fictive privind identitatea utilizatorului.
S-a mai reținut că, în vederea încheierii tranzacțiilor, prin intermediul acelorași căsuțe de poștă electronică au fost încărcate și transmise în atașament: acte de identitate false, precum și facturi, contracte și documente de proveniență privind bunuri care nu existau.
În ce privește infracțiunile de fals informatic, instanța de apel a reținut punctual că postarea de anunțuri de vânzare fictive, crearea unor adrese de poștă electronică cu datele unor persoane nereale - prin intermediul cărora s-au purtat discuțiile cu persoanele vătămate urmate de trimiterea unor documente în format electronic completate cu date nereale (acte de identitate, facturi fiscale, contracte și documente de proveniență, fotografii), dar și contrafacerea unor pagini web ale unor companii de transport care urmau să garanteze tranzacția și să livreze bunul -de o asemenea manieră încât să ofere aparența că aparține unei entități legitime (kansped.com, euroway-transport.com), reprezintă date necorespunzătoare adevărului și se circumscriu, atât sub aspect obiectiv, cât și subiectiv, infracțiunii de fals informatic, nefiind absorbite în conținutul constitutiv al infracțiunii de înșelăciune, al cărei element material constă în acțiunea de inducere în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase (în cazul de față, deținerea în vederea vânzării a autovehiculelor) în scopul de a obține un folos patrimonial injust, prin mijloace frauduloase care constituie prin ele însele infracțiunea de fals informatic.
Invocând incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., recurentul a susținut, în esență, că faptele subsumate infracțiunii de fals informatic, în modalitatea în care au fost comise, constituie exclusiv mijlocul fraudulos folosit pentru a induce în eroare persoanele vătămate, condiție de tipicitate obiectivă a infracțiunii de înșelăciune pentru care a fost condamnat, mijloc fraudulos care nu constituie prin el însuși infracțiunea de fals informatic.
S-a susținut că folosirea unor date de identitate fictive pentru a deschide căsuțe de poștă electronică folosite pe platforma de vânzări online în comunicarea cu persoanele vătămate, precum și transmiterea unor documente false prin intermediul acelorași căsuțe poștale nu pot fi subsumate elementului material al infracțiunii de fals informatic, pe de o parte, în considerarea faptului că împrejurările necorespunzătoare adevărului nu se subsumează unor date informatice în sensul legii penale, ci exclusiv unor mijloace frauduloase folosite în vederea inducerii în eroare și, pe de altă parte, faptele nu au aptitudinea de a produce eo ipso consecințe juridice, atât timp cât datele de identificare folosite nu aparțin niciunei persoane.
Recursul în casație este fondat având în vedere că fapta de a deschide un cont pe o platformă de comerț online furnizând o căsuță poștală electronică creată prin folosirea unor date de identitate fictive, precum și transmiterea prin intermediul acesteia a unor acte contrafăcute și/sau fictive nu realizează cerințele esențiale atașate elementului material al infracțiunii de fals informatic.
Sub un prim aspect, se constată că fapta de a menționa date de identificare fictive privind utilizatorul căsuței de poștă electronică înregistrată în sistemul informatic respectiv, nu are, prin natura sa, aptitudinea de a produce consecințe juridice, având în vedere că această înregistrare nu atestă autenticitatea și/sau veridicitatea datelor de identitate ale utilizatorului, singura verificare impusă de platforma de vânzări online fiind existența și deținerea numărului de telefon de contact furnizat.
Astfel, potrivit art. 325 din C. pen., constituie infracțiunea de fals informatic fapta de a introduce, modifica sau șterge, fără drept, date informatice ori de a restricționa, fără drept, accesul la aceste date, rezultând date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi utilizate în vederea producerii unei consecințe juridice.
Se observă prioritar că, în modalitatea alternativă a introducerii de date informatice, realizarea elementului material al infracțiunii de fals informatic presupune inserarea de date într-un sistem informatic astfel cum sunt acestea definite de art. 181 din C. pen., astfel încât crearea unui cont pe o platformă de vânzări online constituie o introducere a unor date într-un sistem informatic, datele aferente contului fiind prelucrate cu ajutorul unui program informatic și stocate în spațiile de stocare aparținând unei rețele de dispozitive interconectate.
Cât privește celelalte condiții de tipicitate obiectivă, din interpretarea literală a textului incriminator rezultă că, pentru întregirea elementului material al infracțiunii de fals informatic, norma penală impune constatarea întrunirii următoarelor cerințe esențiale: introducerea datelor să aibă loc sau să se efectueze fără drept și să aibă ca rezultat date informatice necorespunzătoare adevărului având aptitudinea de a produce consecințe juridice.
În ce privește prima cerință esențială, Înalta Curte reține că înțelesul sintagmei "fără drept" din cuprinsul normei de incriminare nu poate fi decât cel explicat în art. 35 alin. (2) din Capitolul I, Titlul III "Prevenirea și combaterea criminalității informatice" din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.
Astfel, în contextul exigențelor de unitate terminologică impuse de prevederile art. 37 alin. (1) și (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, în absența unei consacrări în norma de incriminare, semnificația sintagmei analizate se stabilește în acord cu înțelesul "atribuit prin actul normativ care o instituie". Sub acest aspect reținem că Titlul III din actul normativ amintit constituie materializarea demersului de transpunere în dreptul intern a prevederilor art. 7 din Convenția Consiliului Europei privind criminalitatea informatică, adoptată la Budapesta la 23 noiembrie 2001, ratificată prin Legea nr. 64/2004, domeniul reglementării fiind expres stipulat în art. 34 din Capitolul 1 care prevede că, "... reglementează prevenirea și combaterea criminalității informatice, prin măsuri specifice de prevenire, descoperire și sancționare a infracțiunilor săvârșite prin intermediul sistemelor informatice, asigurându-se respectarea drepturilor omului și protecția datelor personale.".
Astfel, în contextul în care infracțiunea de fals informatic a fost incriminată pentru prima dată în legislația română prin art. 48 din Legea nr. 161/2003 și ulterior prin art. 325 din C. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014, fără ca acest din urmă act normativ să fi preluat toate definițiile termenilor și expresiilor folosite în reglementarea din legea specială anterioară, dispozițiile acestuia se completează cu cele cuprinse în norma specială în măsura în care nu au fost abrogate.
Astfel, potrivit art. 35 alin. (2) din actul normativ menționat "(2)În sensul prezentului titlu, acționează fără drept (n.n. asupra unui sistem informatic) persoana care se află în una dintre următoarele situații: a) nu este autorizată, în temeiul legii sau al unui contract;/b) depășește limitele autorizării;/c) nu are permisiunea, din partea persoanei fizice sau juridice competente, potrivit legii, să o acorde, de a folosi, administra sau controla un sistem informatic ori de a desfășura cercetări științifice sau de a efectua orice altă operațiune într-un sistem informatic".
Așadar se impune a analiza dacă fapta unei persoane de a deschide și de a utiliza un cont pe o platformă de comerț online deschisă publicului furnizând o căsuță poștală electronică creată prin folosirea unui nume fictiv se încadrează în vreuna dintre ipotezele legale expuse, efectuarea unei operațiuni într-un sistem informatic fiind licită atunci când o persoană este autorizată în temeiul legii sau al unui contract și acționează în limitele autorizării ori are permisiunea persoanei competente să folosească, să administreze sau să controleze un sistem informatic, să desfășoare cercetări științifice ori să efectueze orice altă operațiune în cadrul sistemului informatic.
Se constată că, într-o astfel de ipoteză, nu se identifică o condiție legală de autorizare, prima teză a lit. a) din art. 35 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 fiind inaplicabilă, pentru aceleași considerente nefiind incidentă nici ipoteza reglementată la lit. b) care are drept premisă preexistența unei autorizări speciale, ale cărei limite sunt depășite prin raportare la "autorizarea în temeiul legii". Această din urmă concluzie se desprinde din considerentele Deciziei nr. 4/2021, pronunțată de instanța supremă în dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală într-o situație similară privind deschiderea unui cont pe o rețea de socializare deschisă publicului cu deosebirea că datele privind utilizatorul erau reale și aparțineau unei alte persoane, chestiune asupra căreia vom reveni.
În ceea ce privește teza a II-a a lit. a) a art. 35 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, respectiv lipsa unei autorizări în temeiul unui contract sau lit. c) a art. 35 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, acestea nu sunt incidente în cazul unei platforme de comerț electronic având în vedere că nu se pune problema preexistenței unui contract, permisiunea de utilizare fiind generală prin natura acestui serviciu, administratorul operând cu premisa de adresabilitate generală, orice persoană putând utiliza o astfel de platformă independent de crearea unui cont. Referitor la situația punctuală a creării unui cont de utilizator se observă că această operațiune necesita menționarea unui număr de telefon și crearea unei căsuțe poștale electronice.
În consecință, singura ipoteză care poate conduce la eventuala concluzie a unei acțiuni "fără drept" este cea prevăzută de lit. b) a art. 35 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, care are drept premisă preexistența unui contract care permite utilizarea platformei ale cărui limite sunt depășite de utilizator.
Or, cu privire la căsuțele de poștă electronică create de inculpatul A., s-a reținut că datele de identitate ale deținătorului, respectiv cele privind numele și prenumele, au fost fictive, fără însă a se identifica termenii sau condițiile de utilizare/clauza contractuală încălcată prin crearea unui cont personal utilizând un nume fictiv, astfel încât nu este îndeplinită premisa acționării fără drept asupra unui sistem informatic reglementate de art. 35 alin. (2) lit. b) din Capitolul I, Titlul III din Legea nr. 161/2003 în condițiile în care instanța de recurs în casație nu este abilitată să reevalueze probatoriul administrat sub acest aspect.
Se reține, de asemenea, că Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat în considerentele Deciziei nr. 4/2021 că îndeplinește cerința esențială atașată elementului material ca acțiunea să fie "fără drept" crearea unui cont într-un sistem informatic -platformă digitală de socializare- prin introducerea unor date reale cu caracter personal prin încălcarea manifestării de voință a persoanei a cărei identitate a fost uzurpată în lipsa unei dispoziții legale sau a unui contract cu persoana căreia îi aparțin datele, situație ce nu se regăsește în datele factuale reținute prin decizia recurată în contextul în care nu s-a reținut că numele și prenumele folosite ar aparține altor persoane pentru a fi incidentă ipoteza unui "furt de identitate", iar instanța de recurs în casație nu este abilitată să reevalueze probatoriul administrat nici sub acest aspect.
Independent de îndeplinirea sau nu a condiției privind acționarea fără drept asupra unui sistem informatic, Înalta Curte constată că în cauză nu este realizată condiția de tipicitate constând în aceea ca acțiunea subsumată elementului material să aibă ca rezultat date informatice necorespunzătoare adevărului având aptitudinea de a produce consecințe juridice.
În ce privește această cerința esențială trebuie subliniat faptul că spre deosebire de noțiunea de fals în înțelesul său obișnuit ce include tot ceea ce nu corespunde adevărului, norma penală incriminează falsificarea exclusiv atunci când falsul are aptitudinea de a produce consecințe juridice, legea penală nu incriminează orice denaturare a adevărului, ci doar pe aceea care poate aduce atingere uneia dintre valorile sociale ocrotite -patrimoniul, persoana, etc., această din urmă cerință esențială privind potențialul acțiunii de falsificare de a produce consecințe juridice fiind de esența oricărei infracțiuni de fals.
Ca atare, în lipsa unui astfel de potențial fapta este lipsită de conotație penală independent de scopul urmărit de făptuitor, nefiind susceptibilă de a pune în pericol valoarea socială ocrotită de norma penală atunci când datele informatice necorespunzătoare adevărului nu sunt apte in abstracto să producă consecințe juridice fapta nefiind idonee, astfel că, cerința legală privind scopul utilizării datelor necorespunzătoare adevărului din cuprinsul normei de incriminare are o dublă valență, obiectivă și subiectivă.
Relevant sub acest aspect este argumentul de interpretare teleologică ce se desprinde din Raportul explicativ al Convenției Consiliului Europei privind criminalitatea informatică, cu referire la art. 7, argument avut în vedere și în dezlegarea obligatorie dată de instanța supremă prin Decizia nr. 4/2021 deja menționată potrivit căruia:
- scopul incriminării a fost acela de a crea o infracțiune paralelă cu falsificarea de documente tangibile, pentru completarea lacunelor din dreptul penal legate de falsurile tradiționale, care necesită lizibilitatea vizuală a declarațiilor sau declarațiilor înscrise într-un document și care nu se aplică datelor stocate electronic. Falsificarea computerizată presupune crearea sau modificarea neautorizată a datelor stocate, astfel încât acestea să dobândească o valoare probatorie. Interesul juridic protejat este securitatea și fiabilitatea datelor electronice care pot avea consecințe pentru relațiile juridice (paragraful 81);
- dispoziția acoperă datele care echivalează cu un document public sau privat, care are efecte juridice. Introducerea neautorizată de date corecte sau incorecte despre o situație care corespunde realizării unui document fals. Modificări ulterioare (modificări, variații, modificări parțiale), ștergeri (ștergerea datelor dintr-un mediu de date) și suprimarea (reținerea, ascunderea datelor) corespund în general falsificării unui document autentic (paragraful 83).
Legiuitorul român a păstrat rațiunea incriminării prin aceea că a inclus infracțiunea de fals informatic în categoria infracțiunilor "Falsuri în înscrisuri" reglementate în cuprinsul Capitolul III al Titlului VI din C. pen., al căror obiect juridic generic comun, ratio legis, impune ca interpretarea falsului informatic să fie consonantă cu interpretarea celorlalte infracțiuni de fals în înscrisuri. În contextul în care infracțiunea de fals informatic completează capitolul falsurilor în înscrisuri, obiectul juridic special al infracțiunii ce face obiectul acuzației este reprezentat de relațiile sociale care se nasc și se dezvoltă în legătură cu încrederea publică în autenticitatea datelor informatice stocate, ceea ce presupune ca datele informatice protejate să aibă aptitudinea, chiar prin natura lor, de a produce consecințe juridice. Ca atare, intenția legiuitorului a fost de a acoperi toate formele prin care pot fi contrafăcute, falsificate înscrisurile, datele informatice fiind considerate "înscrisuri electronice".
Or, deși informațiile introduse cu ocazia creării unui cont de utilizator se încadrează în noțiunea de date informatice fiind prelucrate printr-un sistem informatic, norma de incriminare protejează exclusiv acele date care se bucură de ocrotirea legii penale prin intermediul incriminării faptei de fals analizate, date asupra cărora sistemul informatic are aptitudinea de a face dovada realității și autenticității lor, respectiv cele cu privire la care înscrierea în sistemul informatic le conferă forță probantă, date a căror autenticitate și/sau realitate este atestată de sistemul informatic.
Referitor la situația de fapt reținută în cuprinsul deciziei recurate se constată că aceasta vizează, în esență, un fals privind identitatea comis în mediul online, or, infracțiunea de fals privind identitatea este incriminată doar în ipoteza în care atribuirea unei identități nereale se realizează în fața unei persoane dintre cele prevăzute la art. 175 din C. pen., respectiv într-un context care prin natura sa este generator de consecințe juridice, cerință legală valabilă indiferent dacă prezentarea se realizează în mediul real sau digital, ceea ce nu este cazul în speță.
Prin urmare, arogarea unei identități fictive pe o platformă online nu este de natură prin ea însăși să producă consecințe juridice, identitatea utilizatorului unui cont nefiind relevantă în raporturile juridice căreia utilizarea acesteia îi dă naștere, în condițiile în care deținătorul unui cont beneficiază de drepturi și are obligații în virtutea calității sale de client, iar nu a identității, raporturile juridice neavând caracter intuituu personae, datele de identificare referitoare la numele utilizatorului nefiind menite a face dovada unei situații faptice relevante.
Ca urmare, cerința esențială constând în aceea ca fapta de introducere de date într-un sistem informatic să aibă ca rezultat date informatice necorespunzătoare adevărului în sensul infracțiunii de fals informatic, trebuie să fie interpretată limitat la obiectul juridic și la ratio legis al incriminării. Datele necorespunzătoare adevărului, stricto sensu, trebuie să se refere la date a căror necorespondență cu adevărul să fie prin natura lor apte să genereze consecințe juridice. Cu alte cuvinte, operând comparația cu celelalte infracțiuni de falsuri în înscrisuri, necorespondența datelor cu realitatea trebuie să fie similară cu situația necorespondenței unui înscris oficial sau a unui înscris sub semnătură privată cu realitatea asupra căruia înscrisul respectiv are forță probantă, respectiv să aibă aptitudinea de a proba un element factual, să creeze aparența de realitate/autenticitate asupra unei chestiuni relevante cu consecințe asupra drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane. Ca atare, este necesar ca datele nereale introduse să reprezinte date asupra cărora sistemul informatic face dovada autenticității lor. Astfel, deși datele informatice privind numele utilizatorului căsuței de poștă electronică atașată unui cont folosit pe platforma de vânzări online nu au corespondent în realitate, acestea nici nu creează premisele producerii de consecințe juridice și prin aceasta nu au aptitudinea de a crea o stare de pericol pentru încrederea publică ce se acordă veridicității/autenticității datelor informatice prelucrate, constituind simple date mincinoase.
Arogarea unei identități fictive prin simpla furnizare a unei căsuțe de poștă electronică creată prin furnizarea unui nume nereal cu ocazia deschiderii și/sau utilizării unui cont pe o platformă comercială online deschisă publicului și care nu solicită dovezi privind identitatea deținătorului, nu realizează condiția de tipicitate a infracțiunii de fals informatic cu referire la cerința ca acțiunea să aibă ca rezultat date necorespunzătoare adevărului în sensul normei de incriminare întrucât nu produce consecințe juridice, falsul cu privire la identitate fiind sancționat doar în raport de o instituție publică sau în ipoteza unui furt de identitate când afectează drepturile unui terț.
Cu privire la acest din urmă aspect, instanța supremă a statuat în interpretarea obligatorie a normei de incriminare, prin Decizia nr. 4/2021 mai susamintită că crearea unui cont prin uzurparea identității unei persoane, prin introducerea de date reale care permit identificarea respectivei persoane, echivalează cu o falsificare a manifestării de voință a acesteia și creează o percepție contrară realității în privința titularului respectivului cont și realizează cerința esențială privind datele necorespunzătoare adevărului. Relevantă pentru cauza de față în privința tipicității faptei cu referire la condiția privind producerea de consecințe juridice în sensul precizat în cele ce preced, este precizarea din cuprinsul deciziei menționate conform căreia "pe lângă cele două cerințe menționate ce fac obiectul analizei în prezenta sesizare, este necesar ca scopul activităților desfășurate fără drept și care au ca rezultat date necorespunzătoare adevărului să fie acela de a utiliza datele informatice în vederea producerii de consecințe juridice, acesta urmând a fi verificat în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze".
În condițiile în care platforma de vânzări permite crearea de conturi prin folosirea unei căsuțe de poștă electronică și furnizarea unui număr de telefon, iar datele privind numele și prenumele folosite, deși nereale, nu aparțineau altor persoane, faptele, în modalitatea reținută, nu realizează cerințele esențiale ca introducerea datelor să aibă loc fără drept și ca datele informatice necorespunzătoare adevărului să aibă aptitudinea de a produce consecințe juridice, critica inculpatului sub acest aspect fiind fondată.
Așadar, faptele inculpatului A. de a crea căsuțe de poștă electronică folosind nume nereale nu au avut aptitudinea prin ele însele de a avea consecințe juridice, în contextul în care numele și prenumele titularului unui cont pe o platformă de comerț electronic nu prezintă relevanță în raport cu relațiile sociale ce se nasc între proprietarul/administratorul platformei și utilizatorul acesteia.
De altfel, dacă inculpatul s-ar fi limitat la crearea acestor conturi sau la utilizarea lor în conformitate cu regulile de comerț aplicabile, faptele acestuia nu ar fi produs nicio consecință, paguba creată fiind exclusiv cauzată prin inducerea în eroare a persoanelor vătămate cu ocazia încheierii de tranzacții având ca obiect bunuri inexistente, chestiune ulterioară și autonomă în raport cu deschiderea conturilor de utilizator și pentru care inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, critica acestuia privind faptul că mijlocul fraudulos folosit -nume mincinos, nu constituie prin el însuși infracțiune, fiind fondată.
În ce privește celelalte fapte imputate inculpatului sub încadrarea juridică de fals informatic, respectiv transmiterea prin intermediul căsuțelor de poștă electronică a unor acte de identitate contrafăcute, precum și a altor acte necesare încheierii tranzacțiilor -facturi fiscale, contracte și documente de proveniență false, acestea nu se înscriu în noțiunea de date informatice, ci, eventual, unor infracțiuni privind falsul în înscrisuri, infracțiuni ce nu au făcut însă obiectul judecății.
Astfel, simplul fapt că aceste înscrisuri au fost transmise prin intermediul poștei electronice nu transformă înscrisurile respective în date informatice respectiv, "înscrisuri electronice" înscrise ca atare într-un sistem informatic, sistemul informatic constituind exclusiv mijlocul de transmitere a unor înscrisuri falsificate și/sau fictive. Simpla încărcare a unor înscrisuri false sau documente nereale într-un sistem electronic nu este de natură a modifica natura juridică a acestora -acela de înscrisuri, pentru considerentele expuse în cele ce preced cu privire la cerințele esențiale atașate elementului material, respectiv să aibă ca rezultat date informatice având aptitudinea de a produce consecințe juridice.
Constatând că infracțiunea de fals informatic pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului B., constă în aceleași fapte ca și cele reținute în sarcina inculpatului A. și expuse în cele ce preced, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 443 alin. (1) din C. proc. pen., potrivit cărora instanța examinează cauza prin extindere și cu privire la părțile care nu au declarat recurs în casație putând hotărî și în privința acestora cu condiția de a nu le crea o situație mai gravă.
Pentru considerentele expuse, constatând întemeiate criticile formulate de recurentul inculpat A., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul în casație formulat de inculpat împotriva deciziei penale nr. 481/A din data de 24 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și va extinde efectele recursului în casație și cu privire la inculpatul B..
Va casa în parte decizia penală atacată și sentința penală nr. 14 din 23.01.2024 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul cu nr. x/2022, în ce privește soluțiile pronunțate față de inculpații A. și B. sub aspectul infracțiunilor de fals informatic și rejudecând exclusiv sub acest aspect:
Va descontopi pedepsele rezultante aplicate inculpaților A. și B. și va repune în individualitatea lor pedepsele componente, va achita inculpații pentru săvârșirea infracțiunii de fals informatic, prev. de art. 325 din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. și va dispune executarea pedepselor rezultante corespunzătoare, dispunând anularea mandatelor de executare a pedepsei închisorii și emiterea de noi mandate conform prezentei decizii, cu deducerea duratei reținerii, a arestării preventive și cea a arestului la domiciliu, precum și perioada executată în baza mandatelor anulate, de la 24.04.2025 la zi.
Va menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate și ale sentinței penale care nu contravin prezentei.
Văzând dispozițiile art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs în casație vor rămâne în sarcina acestuia.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 190 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 481/A din data de 24 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Extinde efectele recursului în casație și cu privire la inculpatul B..
Casează în parte decizia penală atacată și sentința penală nr. 14 din 23.01.2024 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul cu nr. x/2022, în ce privește soluțiile pronunțate față de inculpații A. și B. sub aspectul infracțiun