ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 30 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 53/26.01.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2020, printre altele, Tribunalul Dolj, în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 (forma în vigoare anterior modificării aduse prin Legea 45/2023), cu aplicarea art. 5 din C. pen. (fapta din data de 11.10.2018).

În temeiul art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare și la pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., pe o perioadă de 4 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 (forma în vigoare anterior modificării aduse prin Legea 45/2023). (fapta din data de 27.12.2018)

În temeiul art. 65 din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. și a obligat pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În cauză, s-a dispus o soluție de condamnare și cu privire la inculpatul B..

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - S.T. Craiova și inculpații B. și A..

Prin decizia nr. 367 din 25 martie 2025, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - S.T. Craiova și de inculpații B. și A. împotriva sentinței penale nr. 53/26.01.2024, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2020, având ca obiect traficul de droguri (art. 2 din Legea 143/2000).

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat pe apelanții inculpați la plata sumei de 400 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - S.T. Craiova au rămas în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu desemnat în cauză a rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că, în drept, fapta inculpatului A. care, la data de 27.12.2018, a deținut la domiciliul său, situat în municipiul Craiova, aleea Anul 1948, nr. 28, județul Dolj, cocaină, substanță ce face parte din tabelul-anexă nr. II din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, în care sunt înscrise drogurile de mare risc, substanță pusă în evidență, în urma analizelor de laborator, pe o folie din material plastic transparent, lipită la capăt prin ardere, descoperită cu prilejul unei percheziții domiciliare, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 (forma în vigoare anterior modificării aduse prin Legea 45/2023).

Referitor la critica formulată de către inculpatul A. în ceea ce privește nevalorificarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 de către instanța de fond, curtea de apel a constatat că aceasta este nefondată, iar pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, fără reținerea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/19 decembrie 2002 privind protecția martorilor este legală.

Astfel, prioritar, curtea de apel a reținut că potrivit art. 19 din Legea nr. 682/19 decembrie 2002 privind protecția martorilor, persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, și care a comis o infracțiune, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit una dintre infracțiunile prevăzute la art. 2 lit. h) beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

S-a constatat că din conținutul adresei emisă de DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova nr. 142/III-13/2021 din data de 17.03.2025 rezultă faptul că denunțul formulat de către inculpatul A. a facilitat identificarea și tragerea la răspunderea penală a altor persoane care au săvârșit una din infracțiunile prev. de art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002, însă prin decizia penală nr. 789/13.06.2024 pronunțată în cauza nr. 1102/63/2022, instanța de judecată a aplicat prevederile Legii nr. 682/2002, dispunând reducerea pedepsei aplicate inculpatului A..

Astfel, curtea de apel a reținut că a aviza din nou cererea inculpatului, în sensul reținerii dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/19 decembrie 2002, ar contraveni celor statuate prin Decizia ÎCCJ nr. 3/2018 potrivit căreia "Efectele cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor se produc exclusiv în cauza penală determinată, având ca obiect una sau mai multe infracțiuni comise de persoana care, înaintea sau pe parcursul urmăririi penale ori al judecății acelei cauze, a denunțat și facilitat tragerea la răspundere penală a participanților la săvârșirea unor infracțiuni grave; autorul denunțului nu poate beneficia de reducerea la jumătate a limitelor speciale de pedeapsă în cauze penale distincte, chiar dacă au ca obiect infracțiuni concurente comise de acesta.".

Susținerile apărării în sensul reținerii cauzei de reducere motivată de incidența primei ipoteze de lucru avută în vedere de către instanța supremă la pronunțarea hotărârii prealabile susmenționate, respectiv aceea a unei cauze penale având ca obiect mai multe infracțiuni concurente săvârșite de martorul denunțător și în care acesta din urmă a adoptat atitudinea de denunțare și facilitare prevăzută de legea protecției martorilor, dar în care organul judiciar a dispus disjungerea pentru una sau mai multe infracțiuni concurente, nu se verifică în cauză.

Situația inculpatului denunțător se grefează pe a doua ipoteză de lucru analizată de către instanța supremă, respectiv, aceea a cauzelor penale "ab initio" distincte, având ca obiect fapte săvârșite sau descoperite ulterior formulării denunțului prevăzut de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, dar aflate în concurs cu infracțiunile pentru care martorul denunțător a adoptat, anterior, conduita proprie cauzei de reducere a pedepsei analizate.

Or, în atare situație s-a statuat în sensul că efectele cauzei legale de reducere a limitelor de pedeapsă se vor produce numai asupra infracțiunilor ce fac (sau, după caz, vor face) obiectul unui dosar penal determinat, în considerarea căruia martorul a formulat denunțul (în situația de față -în cauza nr. 1102/63/2022 în care a fost deja valorificat).

Curtea de apel a mai reținut că aceste efecte nu se vor produce și în alte cauze penale având ca obiect infracțiuni descoperite ulterior denunțului, chiar dacă între toate acestea există un raport specific pluralității de infracțiuni sub forma concursului.

S-a mai reținut că instanța supremă a statuat că în situația în care denunțătorul devoalează organelor judiciare o unică infracțiune proprie, prevalându-se de incidența dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată, pentru această faptă, dar trece sub tăcere un număr semnificativ de infracțiuni mult mai grave deja comise, nu se pot recunoaște efectele de diminuare a limitelor de pedeapsă și în cazul acestor din urmă infracțiuni, cercetate ulterior, întrucât ar ignora însăși rațiunea introducerii în legislație a cauzei de reducere a pedepsei analizată, legată esențial de periculozitatea mai redusă a celui care conștientizează efectele pozitive ale combaterii fenomenului infracțional și acționează, cu bună-credință, concordant acestei convingeri.

S-a constatat că un atare scenariu se regăsește și în situația inculpatului A., care, ulterior formulării denunțului (27.11.2023) și valorificării acestuia la data de 13.06.2024 în cauza nr. 1102/63/2022, s-a prevalat din nou de cauza de reducere în cauza de față ce are ca obiect o infracțiune cercetată ulterior.

Raportat la individualizarea sancțiunii aplicate, având în vedere, pe de o parte, starea de fapt corect reținută de instanța de fond, situația juridică a inculpatului (condamnat într-o altă cauză), relațiile sociale afectate, pericolul social abstract al acestor infracțiuni care este unul ridicat, precum și atitudinea procesuală, iar pe de altă parte, faptul că în favoarea inculpatului se identifică o serie de împrejurări cu caracter obiectiv care diminuează gravitatea faptei, respectiv cantitatea mică de droguri de mare risc deținută în vederea comercializării, numărul de acte materiale, agravarea tratamentului sancționator prin dispozițiile Legii nr. 45/2023, curtea a reținut că în mod corect instanța de fond a apreciat că legea penală mai favorabilă este cea aflată în vigoare la data comiterii faptelor, dispunând condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii de 5 ani.

Față de circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, natura drogurilor deținute (cocaină) și consecințele nefaste pe care acestea le au asupra stării de sănătate fizică și psihică a consumatorilor, scopul săvârșirii faptelor (obținerea în mod facil a unor sume de bani), curtea a considerat că executarea pedepsei de 5 închisoare în regim de detenție corespunde atât principiului legalității, cât și principiului proporționalității între gravitatea faptei comise și profilul socio-moral și de personalitate al inculpatului, fiind, totodată, de natură a conduce la atingerea dublului scop al pedepsei, preventiv și educativ și să îl determine pe inculpat să reflecteze asupra faptelor sale, asupra necesității îndreptării în viitor a comportamentului său și a respectării valorilor sociale încălcate.

De asemenea, curtea a constatat că în mod justificat instanța de fond a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., pe o durată de 4 ani, aplicarea acesteia fiind obligatorie potrivit disp. art. 67 alin. (2) din C. pen. și respectă, totodată, nivelul de proporționalitate în raport cu gravitatea faptei și persoana inculpatului.

*****

Împotriva deciziei nr. 367 din 25 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 15 aprilie 2025, a declarat recurs în casație inculpatul A., prin apărător ales, cu împuternicire avocațială aflată la dosar în original.

În motivarea căii de atac, apărătorul ales al inculpatului A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., în argumentarea căruia a susținut, în esență, că inculpatului i-au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât nu s-au reținut în favoarea acestuia dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, instanța de apel apreciind, în mod nelegal, că inculpatul nu poate beneficia în două cauze distincte de reducerea pedepsei ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor.

Constatând că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 367/2025 din data de 25 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori respectă condițiile prevăzute de art. 434 - 438 din C. proc. pen., Înalta Curte, judecătorul de filtru, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a admis-o în principiu și a dispus trimiterea cauzei Completului 10, în compunere de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac, reținându-se, în esență, că motivul de nelegalitate invocat de către recurentul inculpat A. care constă în greșita interpretare dată de instanța de apel dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, în sensul că efectele cauzei legale de reducere a limitelor de pedeapsă se vor produce numai asupra infracțiunilor ce fac (sau, după caz, vor face) obiectul unui dosar penal determinat, în considerarea căruia martorul a formulat denunțul (în situația de față în cauza nr. 1102/63/2022 în care a fost deja valorificat), fără ca aceste efecte să se producă și în alte cauze penale având ca obiect infracțiuni descoperite ulterior denunțului, se circumscrie formal cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, reține că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În fine, recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată.

Concluzia este aceeași nu doar prin raportare la chestiunile faptice aflate la baza raportului penal de conflict, ci și a celor care definesc o anumită conduită procesuală a inculpatului atunci când aceasta din urmă poate avea consecințe în planul tratamentului sancționator.

În cauza de față, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" pe motiv că instanța de apel, în mod nelegal, nu a reținut incidența art. 19 din Legea nr. 682/2002, apreciind că inculpatul nu poate beneficia în două cauze distincte de reducerea pedepsei ca urmare a aplicării acestei dispoziții.

Critica recurentului inculpat aduce în discuție o chestiune de legalitate cu consecințe directe asupra limitelor de pedeapsă prevăzute de legea penală pentru infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea, iar nu o chestiune de apreciere a instanței de apel asupra criteriilor de individualizare ce ar presupune reevaluarea probelor relevante în privința incidenței acestei cauze de reducere a limitelor de pedeapsă.

Astfel, reținând valabilitatea argumentelor expuse în jurisprudența constantă în materie, potrivit cărora reținerea cauzei de reducere a pedepsei prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002, constituie o chestiune de apreciere a instanței de fond/apel, singura în măsură să stabilească dacă, în contextul concret al unei cauze, un inculpat a denunțat și a facilitat sau nu identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane, aspect de fapt ce nu poate face obiectul cenzurii în recurs în casație, constatăm că în prezenta cauză nu ne aflăm în această ipoteză.

Spre deosebire de ipoteza menționată, în cauza de față instanțele de fond au constatat că denunțul formulat de către inculpatul A. a facilitat identificarea și tragerea la răspunderea penală a altor persoane care au săvârșit una dintre infracțiunile prev. de art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002, motivul pentru care nu s-a dat efect dispozițiilor art. 19 din același act normativ, fiind acela că ar contraveni celor statuate prin Decizia nr. 3/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție -Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală.

În acest sens, s-a reținut că, prin decizia penală nr. 789/13.06.2024 pronunțată în cauza nr. 1102/63/2022, instanța de judecată a aplicat prevederile Legii nr. 682/2002, dispunând reducerea pedepsei aplicate inculpatului A. în altă cauză penală, distinctă, în considerarea căreia martorul a formulat denunțul, cauza legală de reducere a limitelor de pedeapsă putând avea efect numai asupra infracțiunilor ce au făcut obiectul dosarului penal respectiv.

Așadar, analiza în recurs în casație se circumscrie unei chestiuni de drept asupra căreia instanța supremă a statuat prin Decizia nr. 3/2018, chestiune ce antamează legalitatea pedepsei aplicate.

Or, contrar argumentelor expuse de instanța de apel, din considerentele ce fundamentează dezlegarea dată prin decizia amintită, rezultă că efectele cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 se produc inclusiv în ipoteza în care persoana este judecată în cauze penale distincte având ca obiect infracțiuni concurente, cu condiția ca denunțul și facilitarea tragerii la răspundere penală a participanților la săvârșirea unor infracțiuni grave să fi intervenit înaintea sau pe parcursul urmăririi penale ori al judecății respectivelor cauze și în considerarea acestora.

În acest sens, în considerentele hotărârii prealabile, în ceea ce privește ipoteza unei pluralități de cauze distincte având ca obiect infracțiuni concurente, s-au reținut următoarele: "(..) martorul va beneficia de cauza de reducere pentru toate infracțiunile comise numai în măsura în care demersul său de denunțare și facilitare a vizat, în mod efectiv, fiecare dintre cauzele în care sunt cercetate aceste infracțiuni, indiferent de stadiul lor procesual. (…) interpretarea logică a textului conduce la aceeași concluzie, a incidenței cauzei de reducere a pedepsei exclusiv în dosarul (ori, după caz, dosarele) în care martorul a înțeles să se prevaleze de instituția reglementată de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată."

Așadar, statuarea instanței supreme în sensul că autorul denunțului nu poate beneficia de reducerea la jumătate a limitelor speciale de pedeapsă în cauze penale distincte, chiar dacă au ca obiect infracțiuni concurente, se referă exclusiv la ipoteza în care cauzele penale respective au ca obiect infracțiuni descoperite sau săvârșite ulterior denunțului. În legătură cu aceste ipoteze în decizia amintită se precizează expres că:

"A recunoaște efectele beneficiului consacrat normativ de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, și în cazul infracțiunilor comise anterior datei formulării denunțului, dar nedescoperite la acea dată și neavute în vedere la formularea denunțului, echivalează, în primul rând, cu ignorarea concluziilor desprinse din interpretarea logico- gramaticală a normei legale, astfel cum au fost anterior detaliate.

În al doilea rând, a admite incidența acestui beneficiu în cazul infracțiunilor concurente nedescoperite la data denunțului înseamnă a accepta, implicit, că legiuitorul a intenționat să atribuie martorului care adoptă conduita prevăzută de art. 19 din lege beneficiul reducerii pedepsei într-un număr nedeterminat de cauze și complet independent de conduita martorului denunțător în acele cauze.

(...)A fortiori, a recunoaște efectele beneficiului consacrat normativ de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, și asupra pedepselor aplicate pentru infracțiuni concurente comise de către martor ulterior datei denunțului, echivalează cu a încuraja participantul la o infracțiune care a formulat, anterior, un denunț pentru alte infracțiuni grave, să persiste în conduita de nesocotire a ordinii de drept și să comită, la rândul său, alte fapte penale, cu un grad de pericol social chiar mult sporit. Or, o atare concluzie este inacceptabilă și reclamă, o dată în plus, interpretarea dispozițiilor art. 19 în sensul în care norma consacră o cauză legală de reducere a pedepsei cu aplicare limitată la cauza în legătură cu care a intervenit atitudinea de denunțare și facilitare a martorului care a săvârșit o infracțiune, nu și în cauze distincte, chiar dacă au ele ca obiect infracțiuni concurente."

Or, astfel cum s-a reținut cu titlu definitiv de instanțele de fond, inculpatul A. a formulat, în cursul procesului penal ce a făcut obiectul cauzei, dar și al procesului penal soluționat definitiv prin decizia penală nr. 789/13.06.2024, un denunț care a facilitat identificarea și tragerea la răspunderea penală a altor persoane care au săvârșit una dintre infracțiunile prev. de art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002, fiind astfel incidentă cauza de reducere a pedepsei prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002. Faptul că inculpatul a beneficiat de reducerea la jumătate a limitelor speciale de pedeapsă în altă cauză având ca obiect o infracțiune concurentă, nu constituie un impediment în aplicarea cauzei de reducere a pedepsei în prezenta cauză, raționamentul juridic fiind contrar normei legale amintite astfel cum a fost interpretată de instanța supremă prin Decizia nr. 3/2018, pronunțată la data de 28 februarie 2018 și publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 327 din 13 aprilie 2018, cu consecințe asupra legalității pedepsei aplicate.

Față de aceste considerente, constatând incidența cazului de casare invocat, precum și limitele rejudecării în calea de atac a recursului în casație, ce nu permit individualizarea pedepsei aplicate prin raportare la limitele speciale de pedeapsă legal stabilite în raport de însăși statuările instanțelor de fond și apel, Înalta Curte va admite recursul în casație declarat de inculpatul A., va dispune casarea deciziei penale recurate numai cu privire la soluția dispusă față de inculpatul A. și, în aceste limite, va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova.

Se va dispune, totodată, anularea tuturor formelor de executare emise față de inculpatul A. în baza sentinței penale nr. 53 din 26 ianuarie 2024 a Tribunalului Dolj.

Văzând dispozițiile art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 367 din data de 25 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează în parte decizia penală recurată numai cu privire la soluția dispusă față de inculpatul A. și în aceste limite trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova.

Anulează toate formele de executare emise față de inculpatul A. în baza sentinței penale nr. 53 din 26 ianuarie 2024 a Tribunalului Dolj.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs în casație rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 octombrie 2025.