ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursurilor în casație formulate de inculpații A., S.C. ST C. și D. în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 285 din data de 04.06.2019, pronunțată de Tribunalul Dolj, printre altele, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 377 alin. (4) teza întâi și art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., ca inadmisibilă.

În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul D. din infracțiunea de "trafic de droguri de mare risc" prev. de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 în infracțiunea de complicitate la infracțiunea prev. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitată inculpata A. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativa la "trafic internațional de droguri de mare risc" prev. de art. 32 din C. pen. rap. la art. 48 din C. pen. rap. la art. 3 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 77 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 77 alin. (1) lit. a) din C. pen., a fost condamnată inculpata A., la pedeapsa de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) din C. pen., pe o durată de 2 ani, respectiv: dreptul de a fi ales în autorități publice sau în alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale, pedeapsă a cărei executare începe în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de "trafic de droguri de mare risc".

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a dispus aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) din C. pen., respectiv: dreptul de a fi aleasă în autorități publice sau în alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale.

În baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "deținere de droguri de mare risc în vederea consumului".

În baza art. 38 și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatei A., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 1/3 din pedeapsa de 6 luni (2 luni), rezultând pedeapsa finală de 5 ani și 2 luni închisoare în regim de detenție și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) din C. pen., pe o durată de 2 ani, respectiv: dreptul de a fi ales în autorități publice sau în alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale, pedeapsă a cărei executare începe în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a dispus aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) din C. pen., respectiv: dreptul de a fi aleasă în autorități publice sau în alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale.

În baza art. 72 alin. (1) din C. pen. și art. 399 alin. (1) din C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei, perioada reținerii și a arestului preventiv de la 09.03.2018 la 04.05.2018.

În baza art. 399 alin. (1) din C. proc. pen., s-a menținut măsura controlului judiciar.

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitată inculpata S.C. ST C. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativa la "trafic internațional de droguri de mare risc" prev. de art. 32 din C. pen. rap. la art. 48 din C. pen. rap. la art. 3 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 137 alin. (4) lit. d) din C. pen., a fost condamnată inculpata S.C. ST C., reprezentată prin E. și prin mandatar F., la pedeapsa de 24.000 RON amendă penală, sumă corespunzătoare unui număr de 240 de zile-amendă penală, cu o valoare de 100 RON/zi-amendă și la pedeapsa complementară a afișării hotărârii de condamnare, prev. de art. 136 alin. (3) lit. f) din C. pen., rap. la art. 145 alin. (1), (2) și 3 din C. pen., publicare care se va realiza pe cheltuiala inculpatei, în extras, la sediul Oficiului Registrului Comerțului Dolj, pe o perioadă de 1 lună, pentru săvârșirea infracțiunii de "trafic de droguri de mare risc".

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul D., pentru infracțiunea de "trafic de droguri de mare risc" prev. de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

S-a constatat că inculpatul D. a fost reținut de la 24.05.2018 la 25.05.2018.

În baza art. 241 alin. (1) lit. b). din C. proc. pen., s-a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar (executorie), luată prin ordonanța din 25.05.2018, emisă în dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT Serviciul Teritorial Craiova.

În baza art. 16 alin. (1) și art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 112 lit. f) din C. pen., s-a dispus confiscarea și distrugerea cantității de 958 comprimate G. concentrația 80 mg (ce conține oxycodone, drog de mare risc înscris în tabelul II anexă a Legii nr. 143/2000), 14 comprimate codeină fosfat (ce conține codeină drog de mare risc înscris în tabelul II anexă a Legii nr. 143/2000) și 14 comprimate H. (ce conține alprazolam, drog de risc înscris în tabelul III anexă a Legii nr. 143/2000), identificate cu ocazia prinderii în flagrant și a perchezițiilor domiciliare, rămase în urma analizelor de laborator, enumerate în procesul-verbal de primire a probelor nr. x/09.03.2018 al IGPR, sigilate cu sigiliul tip MI nr. x.

În baza art. 112 lit. d) din C. pen., s-a dispus confiscarea specială a sumei de 1000 RON obținute de către inculpata A. ca avans pentru vânzarea drogurilor, identificată cu ocazia percheziției la domiciliul inculpatei sume de bani menționate în procesul-verbal din 12.03.2018 întocmit de PICCJ-DIICOT Serviciul Teritorial Craiova și depuse la I.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. și art. 249 din C. proc. pen., s-a menținut măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanța din data de 12.03.2018, emisă în dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT Serviciul Teritorial Craiova, asupra sumei de 1000 RON obținute de către inculpata A. ca avans pentru vânzarea drogurilor, în vederea evitării sustragerii de la confiscarea specială și a achitării cheltuielilor judiciare, sume de bani menționate în procesul-verbal din 12.03.2018, întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT Serviciul Teritorial Craiova și depuse la I. - în contul x.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel, printre alții, DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova și inculpatele A. și S.C. ST C.

Prin decizia penală nr. 1595 din 14 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, printre altele, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova și inculpata A., împotriva sentinței penale nr. 285 din data de 04.06.2019, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2018.

S-a desființat sentința penală atacată, în parte, numai cu privire la inculpații A. și D. și, rejudecând:

S-a descontopit pedeapsa principală de 5 ani și 2 luni închisoare aplicată inculpatei A. în pedepsele componente care au fost repuse în individualitatea lor.

În baza art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) din C. pen. și art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., a fost condamnată inculpata A., la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare.

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen., s-a aplicat inculpatei A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) din C. pen., pe o durată de 2 ani.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatei A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitată inculpata A. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativa la "trafic internațional de droguri de mare risc" prev. de art. 48 din C. pen. rap. la art. 32 din C. pen. rap. la art. 3 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 77 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., a fost condamnată inculpata A., la pedeapsa de 4 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., au fost contopite pedepsele principale aplicate inculpatei A., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 4 luni închisoare la care s-a adăugat sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv sporul de 1 lună și 10 zile, astfel că, în final, inculpata A. a fost condamnată la pedeapsa de 3 ani și 5 luni și 10 zile închisoare cu executare în regim de detenție, conform dispozițiilor art. 60 din C. pen.

În baza art. 45 alin. (3) din C. pen., s-a aplicat, în final, inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) din C. pen., pe o durată de 2 ani.

În baza art. 45 alin. (5) din C. pen. rap. la art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat, în final, inculpatei A., pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) din C. pen.

În baza art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., a fost condamnat inculpatul D., la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare.

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen., s-au interzis inculpatului D., ca pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., pe o durată de 2 ani.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului D. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) din C. pen.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind Funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul D. în vederea obținerii și stocării în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic al acestuia.

S-a respins apelul formulat de S.C. ST C., reprezentată prin E. și prin mandatar F., ca tardiv formulat.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței penale atacate care nu contravin deciziei.

Decizia penală nr. 1595 din 14 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, a fost comunicată la data de 28.12.2020, către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT, Serviciul Teritorial Craiova și către inculpata S.C. ST C., către inculpatul D. la data de 06.01.2021 la locul de detenție (Penitenciarul Craiova) și către inculpata A. la data de 07.01.2021 la locul de detenție (Penitenciarul Craiova).

Împotriva deciziei penale nr. 1595 din 14 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, au declarat recurs în casație inculpații A. și S.C. ST C. la data de 22.01.2021, prin apărător ales și D. la data de 27.01.2021, prin apărător ales.

Prin cererile de recurs în casație, s-a invocat incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

I. Prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatele A. și S.C. ST C. au solicitat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. și art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, admiterea recursului în casație, casarea în parte a hotărârii atacate și achitarea recurentei A. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 77 alin. (1) din C. pen. și deținere de droguri de mare risc în vederea consumului, fără drept, prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, respectiv, achitarea recurentei S.C. ST C. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 137 alin. (4) lit. d) din C. pen.

Prin motivele de recurs formulate, inculpatele A. și S.C. ST C. au arătat, în esență, că faptele pentru care au fost condamnate nu sunt prevăzute de legea penală, fiind aplicabile dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., întrucât faptele reținute în sarcina recurentelor constituie contravenții sau abateri disciplinare.

În acest sens, s-a arătat că faptele inculpatei A., care au atras și răspunderea penală a persoanei juridice în cadrul căreia își desfășura activitatea, corespund unei exercitări neconforme a atribuțiilor sale de farmacist în ceea ce privește o operațiune de obținere și eliberare de medicamente cu regim special. Consecințele încălcării actelor normative incidente sunt de natură contravențională și disciplinară, iar nu penală, cum a reținut în mod eronat Curtea de Apel Craiova.

Pretinsa infracțiune de trafic național de droguri reținută în sarcina recurentei este prevăzută la art. 2 din Legea nr. 143/2000 care prevede că (1) (...) oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi. (2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

Obiectul material al infracțiunii în modalitatea normativă a vânzării îl constituie drogurile de risc sau de mare risc asupra cărora făptuitorul își exercită acțiunea. Elementul material al laturii obiective constă în operațiunea prin care se transferă dreptul de proprietate asupra drogurilor supuse controlului național de la traficant la un consumator, în schimbul unui preț.

În opinia inculpatelor A. și S.C. ST C., o condiție esențială pentru incidența răspunderii penale este ca vânzarea, sau oricare dintre celelalte modalități normative, să se realizeze fără drept.

Conform legislației naționale în vigoare, comercializarea substanțelor cu efect stupefiant sau psihotrop are caracter licit atunci când scopul administrării lor este unul curativ, iar forma farmaceutică este utilizată în interesul ameliorării unor afecțiuni de sănătate. În aceste condiții se impune analiza diferenței de natură juridică pe care normativele relevante le conferă medicamentelor, iar din punctul de vedere al dreptului de a vinde substanțele sub control strict, rezultă incidența răspunderii contravenționale prin prisma efectuării unei operațiuni comerciale autorizate, pe de o parte, și exercitării atribuțiilor de farmacist, pe de altă parte.

Astfel, cu privire la natura juridică a medicamentelor din prezenta cauză, s-a susținut că art. 3 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 860/2005 prevede că nu sunt considerate droguri medicamentele care conțin plante, substanțe stupefiante și psihotrope sau amestecuri de asemenea plante și substanțe aflate sub control național atunci când sunt folosite în cadrul actului medical, conform legislației în vigoare.

Actul medical este definit în Legea nr. 185 din 24 iulie 2017 privind asigurarea calității în sistemul de sănătate la art. 2 lit. b) act medical - acțiunea personalului medical exercitată în relație directă cu pacientul în vederea prevenirii îmbolnăvirilor, diagnosticării, tratării, acordării de îngrijiri medicale, reabilitării, precum și monitorizării stării de sănătate a acestuia.

Personalul medical este definit în Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății la art. 653 alin. (1) lit. a) astfel: personalul medical este medicul, medicul stomatolog, farmacistul, asistentul medical și moașa care acordă servicii medicale.

Nu în ultimul rând, s-a arătat că art. 38 alin. (1) din Legea nr. 339/2005 prevede că plantele și substanțele prevăzute în tabelele II și III din anexă pot fi prescrise pacienților în conformitate cu prevederile art. 37, numai sub formă de preparate farmaceutice, realizate industrial sau în farmacie, de către: a) medicii titulari ai autorizației de liberă practică, în conformitate cu normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

Prin urmare, inculpatele A. și S.C. ST C. au opinat că, din interpretarea normativelor enunțate anterior, rezultă că, într-o situație de fapt ca cea din cauza pendinte, medicamentele G., Codeina fosfat și H. nu pot constitui obiect material al infracțiunii de trafic de droguri prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000, sau al infracțiunii de deținere de droguri pentru consum propriu prevăzută de art. 4 din același act normativ, atunci când sunt folosite de farmacist pentru a trata sau a acorda îngrijiri medicale pacientului conform legislației în vigoare.

În mod greșit Curtea de Apel Craiova a considerat că nu sunt aplicabile prevederile art. 3 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, deoarece medicamentul G. nu ar fi fost folosit pentru a trata sau acorda îngrijiri medicale conform legislației în vigoare, iar apartenența substanței active la Tabelul II din Legea nr. 143/2000 i-ar conferi acesteia caracterul exclusiv de drog de mare risc.

S-a susținut că argumentul juridic al instanței de apel este eronat din perspectiva faptului că natura juridică a respectivelor produse farmaceutice a fost determinată retrospectiv din punct de vedere al faptelor finalizate prin operațiunea de surprindere în flagrant, iar nu contextual, luând în considerare finalitatea terapeutică a medicamentelor care a format cauza vânzării acestora către inculpatul J.

Astfel, este irelevant faptul că respectivele produse farmaceutice nu au fost folosite efectiv în scopul pentru care au fost fabricate, anume ameliorarea durerilor provocate de către afecțiuni oncologice. S-a arătat că ceea ce exclude caracterul penal al faptelor de vânzare a cutiilor de G. de către recurentă este, printre altele, scopul vânzării așa cum a fost determinată de către părțile contractante. În acest sens, conform probatoriului administrat în cursul urmăririi penale și contrar aprecierilor instanței de apel, inculpata A. a fost constant menținută în eroare cu privire la faptul că mama inculpatului J. se afla încă în viață și locuia în Suedia, iar medicamentele îi erau destinate acesteia în scopuri analgezice.

Curtea de Apel Craiova oferă o interpretare restrictivă articolelor 52 și 37 din Legea nr. 339/2005, considerând că ar fi incidență răspunderea contravențională numai în situația în care farmacistul nu ar respecta modul de eliberare al medicamentului în cadrul activității specifice unei farmacii. Or, în acest caz instanța adaugă la lege, restricționând sfera aplicării faptelor de "Eliberare a substanțelor și preparatelor prevăzute în tabelele II și III din anexă, fără prescripție medicală" din cuprinsul actului normativ la subiecte de drept care nu sunt calificate de către norma în discuție.

Din moment ce actul normativ nu face o distincție între categoriile de persoane și nu impune o anumită calitate a autorului contravenției, o interpretare extensivă în acest sens de către instanța de apel este realizată în defavoarea persoanei acuzate, în contradicție cu jurisprudența CEDO în materia aplicării art. 7 din Convenție.

În acest sens, s-a susținut că, în jurisprudența sa constantă menținută și prin hotărârea pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni c. României, din 24.05.2007, prin care Curtea de la Strasbourg a reținut că art. 7 din Convenție, deși interzice în special extinderea sferei infracțiunilor existente la fapte care anterior nu constituiau infracțiuni, dispune, de asemenea, ca legea penală să nu fie aplicată pe scară largă în detrimentul acuzatului, de exemplu prin analogie. Rezultă că legea trebuie să definească clar infracțiunile și pedepsele. (Achour împotriva Franței [GC], nr. 67335/01, § 41, 29 martie 2006).

Așadar, restrângerea excesivă a sferei de aplicare a sancțiunii contravenționale concomitent cu lărgirea celei penale, în deplină contradicție și cu principiul ultima ratio în ceea ce privește sancționarea penală a faptelor, reprezintă o incriminare a faptelor relevante din prezenta cauză contrară principiilor consacrate prin art. 7 din Convenție.

Mai mult, s-a precizat că, având în vedere că recurenta A. avea calitatea de asistent medical de farmacie, iar nu de farmacist, instanța de apel a considerat că a fost depășită sfera circuitului licit cu substanțe aflate sub controlul național în domeniu, reglementată de Legea nr. 339/2005.

Recurentele inculpate A. și S.C. ST C. au precizat că relevant în ceea ce privește prezentul recurs în casație este că instanța de apel și-a întemeiat hotărârea pe un act normativ care nu mai este în vigoare, anume Ordinul nr. 626/11.09.2001 pentru aprobarea Normelor privind înființarea și autorizarea unităților farmaceutice, precum și a condițiilor de organizare și funcționare a acestora, act ce prevedea o interdicție a manipulării de către asistenții de farmacie a substanțelor stupefiante și psihotrope. Respectivul act normativ a fost abrogat la data de 11.01.2009 prin Legea farmaciei nr. 266/2008 care stabilește că activitatea de eliberare a unor medicamente cum ar fi G. poate fi realizată numai sub supravegherea farmacistului, neprevăzându-se în acest sens o sancțiune.

Încălcările formale ale normelor ce reglementează comercializarea produselor farmaceutice nu sunt în măsură să excludă aplicarea regimului juridic al actului medical, mai ales în condițiile în care recurenta A. a avut reprezentarea că administrarea celor trei substanțe era, în ambele cazuri, cu rol curativ. În privința vânzării medicamentului G. către J., farmacista a fost indusă și menținută în eroare cu privire la faptul că administrarea medicamentului era necesară pentru a ameliora simptomele afecțiunilor oncologice ale mamei inculpatului, fapt ce reiese din probatoriul depus la dosar și necontestat de către procuror sau de către instanță. În ceea ce privește administrarea produselor farmaceutice H. și Codeină fosfat, recurenta a afirmat că acestea erau utilizate pentru starea sa psihologică afectată de problemele familiale cauzate de un divorț, informația fiind coroborată și cu probele ce au rezultat din expertiza informatică dispusă asupra telefonului mobil al recurentei în care a fost găsit un mesaj tip SMS în care aceasta confesează simptome privind starea sa psihică preotului din parohia din care face parte.

Astfel, s-a apreciat că toate aceste abateri de la normele privind comercializarea medicamentelor au fost interpretate în mod eronat de către Curtea de Apel Craiova care a reținut că "odată depășită sfera circuitului licit cu substanțe aflate sub controlul național în domeniu reglementat de Legea nr. 339/2005, își găsesc aplicabilitatea prevederile Legii nr. 143/2000 care stabilesc infracțiunile și sancțiunile pentru traficul ilicit al acestor substanțe și consumul fără prescripție medicală".

Or, abaterile de la prevederile normelor care reglementează desfășurarea comerțului cu medicamente în cadrul activității unei farmacii nu conduce automat la încadrarea faptei în sfera ilicitului penal. Există distincții importante între vânzarea fără drept a substanțelor cu regim special, ca element material al laturii obiective a infracțiunii de trafic de droguri, și eliberarea fără prescripție medicală a unor produse farmaceutice care conțin substanțele amintite. Legiuitorul a prevăzut un cadru special pentru forma farmaceutică a compușilor cu efect stupefiant și psihotrop, care parcurg un circuit prestabilit de autorizare, furnizare și în cele din urmă, vânzare, de către un personal calificat (farmaciștii) pe baza unor documente justificative.

Așadar, s-a opinat că faptele recurentei A. constituie contravenție deoarece se circumscriu activității de farmacist, iar singura abatere expres sancționată de lege se pretinde a fi fost lipsa prescripției medicale.

Din perspectiva ST C. nu poate fi vorba de vânzarea unei substanțe stupefiante sau psihotrope fără drept deoarece această activitate este desfășurata în baza autorizației de funcționare nr. x din 28.10.2016, iar art. 36 alin. (1) din Legea nr. 339/2005 prevede că "persoanele juridice pot să achiziționeze, să distribuie și să utilizeze în limita nevoilor lor plante, substanțe și preparate prevăzute în tabelele II și III din anexă numai dacă dețin autorizație emisă de Ministerul Sănătății."

Nevoile societății comerciale sunt dictate de principiile de piață ce guvernează cererea și oferta, iar din acest punct de vedere conduita persoanei juridice inculpate care a primit prin angajații săi o solicitare pentru o marfă pe care era îndreptățită să o vândă, și, drept urmare, a comandat de la furnizori produsele pe care mai apoi le-a oferit aceluiași posibil client, nu se poate înscrie în sfera ilicitului penal.

Cu privire la activitatea farmacistului în legătură cu medicamentele vândute, eventuala sa răspundere este prevăzută din punct de vedere obiectiv de normele ce reglementează utilizarea și eliberarea substanțelor sub control strict, iar din punct de vedere subiectiv de reglementările privind deontologia profesiei.

S-a susținut că, potrivit art. 37 alin. (1) din Legea nr. 339/2005, "preparatele și substanțele stupefiante și psihotrope pot fi utilizate în scop medical numai pe baza prescripțiilor medicale, în conformitate cu normele metodologice de aplicare a prezentei legi", iar conform definiției de la art. 2 lit. b) din același act normativ, prescripția medicală este un "document scris, semnat și parafat de un medic care recomandă un tratament medical unui pacient clar identificat și care autorizează eliberarea de către farmacist a unei cantități determinate de medicamente aflate sub controlul legislației naționale în domeniu".

Instanța de apel a avut în vedere prevederile din paragraful anterior, însă a considerat, în mod netemeinic, că interpretarea acestora poate justifica înlăturarea apărării recurentei privind incidența în acest caz a răspunderii contravenționale și nu a răspunderii penale. Considerentele hotărârii atacate nu conțin o analiză a art. 37 alin. (4) din Legea nr. 339/2005 care prevede că "eliberarea substanțelor și preparatelor prevăzute în tabelele II și III din anexă, fără prescripție medicală, este interzisă, cu excepția preparatelor prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi, în baza art. 6 alin. (2)."

Curtea de Apel Craiova a reținut, în mod greșit, că problema de drept privind prevederea unor acțiuni desfășurate în legătură cu substanțe stupefiante atât în cuprinsul Legii nr. 143/2000 cât și în Legea nr. 339/2005 s-ar circumscrie unei așa-zise "dublă incriminare", întrucât, conform art. 1 din O.G. nr. 2/2001 "legea contravențională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală." Așadar, este imposibilă intersectarea de norme în ceea ce privește cele două categorii de ilicit, iar calificarea juridică a faptelor relevante săvârșite de către recurente trebuie să vizeze fie sfera contravenționalului, fie cea a penalului.

Prin urmare, în opinia recurentelor, interpretarea dată în hotărârea din apel este incorectă și incompletă. Având în vedere sensul termenilor utilizați, vânzarea medicamentelor care conțin substanțele și preparatele vizate de normă fără o prescripție medicală de orice fel constituie o eliberare neautorizată, sancționată contravențional.

Situația de fapt se circumscrie normelor privind activitatea farmaciștilor. Astfel, recurenta A. nu a participat efectiv la operațiunea de vânzare a medicamentelor, ci doar a dispus eliberarea lor din sediul ST C. Considerentele instanței conform cărora recurenta nu ar fi condiționat comercializarea cutiilor de G. de prezentarea unei prescripții medicale sunt neîntemeiate. Acest fapt reiese din declarațiile martorilor K., asistent medical în cadrul farmaciei, E., administrator în cadrul aceleiași farmacii, și conversațiile telefonice dintre inculpații A. și J.. Din probatoriul amintit rezultă că prescripția medicală a fost solicitată încă de la începutul negocierilor purtate pentru vânzarea medicamentelor. Odată cu autorizarea plasării comenzii recurenta a solicitat asistentei sale să reitereze cererea privind predarea unui asemenea document justificativ. Mai mult, din conversația telefonică ce a avut loc între inculpați în data de 07.03.2018, la ora 16:15, rezultă că eliberarea medicamentelor era condiționată expres de prezentarea unei prescripții medicale. Informația se coroborează și cu instrucțiunile date martorului E. care urma să preia de la inculpat atât restul de preț aferent operațiunii de vânzare, cât și o rețetă.

Contrar considerentelor instanței de apel, rolul determinant pe care prescripția medicală ar fi avut-o în convingerea recurentei să elibereze medicamentele reiese din felul în care a condiționat comercializarea acestora. Deși nu a stabilit exigențele legale cu privire la formularul pe care urmează a fi redactată rețeta, recurenta a prevăzut necesitatea unor informații de identificare ale pacientului și a medicului curant, așa cum rezultă din convorbirile telefonice purtate cu J.. Din acest punct de vedere condițiile stabilite de Legea nr. 339/2005 cu privire la definiția și conținutul unei prescripții medicale sunt îndeplinite, în speță existând doar o încălcare a formei documentului.

Pacientul trebuie să fie clar identificat în conținutul rețetei prescrisă de medic, iar nu prin act de identitate în fața farmacistului la momentul achiziționării, așa cum ar reieși din interpretarea dată de instanța de apel. Condiția prezentării unui asemenea act nu este prevăzută imperativ de niciuna dintre normele incidente în speță. Singura mențiune este cu caracter dispozitiv în Ordinul nr. 75/2010 al Ministrului Sănătății privind aprobarea regulilor de bună practică farmaceutică.

În opinia recurentelor, sunt, de asemenea, neîntemeiate considerentele instanței de apel conform cărora predarea medicamentelor în altă stare decât cea în care au fost primite de la furnizori, prin deteriorarea mențiunilor de identificare a originii și traseului comercial al produsului ar fi de natură să încadreze fapta în regimul juridic al infracțiunilor și nu al contravențiilor.

În primul rând, informațiile pe care recurenta le-a înlăturat de pe ambalajul medicamentelor nu sunt în măsură să identifice precis farmacia sau distribuitorul care le-a comercializat.

S-a susținut că, din data de 09.02.2019 produce efecte Regulamentul Delegat al UE nr. 2016/161 al Comisiei, care prevede că producătorul aplică pe ambalajul fiecărui medicament un cod format dintr-o serie de caractere ce diferă de la un produs la altul. Scopul reglementarii este de a preveni falsificarea medicamentelor, iar medicamentele fabricate până la această dată aveau înscrise pe ambalaj o serie care, de fapt, desemna lotul din care provin. Cum același lot conține mii de produse care pot fi livrate către numeroase farmacii, lizibilitatea respectivului lot (seriei) nu conduce la identificarea unei anumite persoane juridice de la care au fost cumpărate. Datele de identificare ale lotului din care provin medicamentele vândute de inculpată se regăsesc în facturile depuse în dosarul de urmărire penală la filele x.

Atât farmacia S.C. L. S.R.L. cât și farmacia S.C. M. S.R.L. au furnizat medicamentul G. către farmaciile S.C. C. și S.C. N. S.R.L., având lotul 7E027A, prin urmare chiar dacă ambalajul ar fi fost în ambele situații intact, tot nu s-ar fi putut determina persoana juridică de unde provin produsele sau data vânzării lor.

Totodată, s-a menționat că fapta recurentei de alterare a ambalajelor este sancționată contravențional de Legea nr. 339/2005, iar comercializarea de către recurentă a medicamentului G. având seria ștearsă, ambalajele deschise și blisterele alterate constituie o încălcare a prevederilor art. 45 alin. (1) care, în conformitate cu art. 52 alin. (1) lit. a) raportat la art. 44 - 46 se sancționează contravențional cu o amendă.

În ceea ce privește locul în care recurenta A. a comercializat produsele farmaceutice, legislația aplicabilă nu prevede expres o sancțiune, nici măcar contravențională. Conform art. 2 alin. (8) din Legea nr. 266/2008 "vânzarea și/sau eliberarea medicamentelor care se acordă pe bază de prescripție medicală se face numai în sediul cu activitate sau punctul de lucru al farmaciilor comunitare, oficinelor locale, farmaciilor cu circuit închis, farmaciilor din unitățile medicale aflate în structura ministerelor cu rețea medicala proprie, farmaciilor și oficinelor locale de distribuție din sistemul penitenciar."

Cu toate acestea, Capitolul V din același act normativ cu titlul "Răspunderi și sancțiuni" unde sunt prevăzute faptele care constituie contravenții, nu face trimitere la abateri de la regulile stabilite de art. 2 alin. (8). O eventuală răspundere de natură disciplinară a farmacistei ar putea fi atrasă prin coroborarea cu art. 623 din Legea nr. 95/2006.

Cu titlu de concluzie preliminară, s-a susținut că pretinsele fapte săvârșite de A. și, implicit, de către S.C. S.T. C. nu constituie infracțiuni, așa cum, în mod greșit, a considerat instanța de apel. Atât cu privire la pretinsa săvârșire a traficului de droguri, cât și raportat la infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, medicamentele vândute și deținute nu constituie obiect material al faptelor penale. Scopul curativ al acestor substanțe și natura contravențională a răspunderii pentru încălcarea normelor ce le reglementează comercializarea nu pot conduce la concluzia că a fost îndeplinită condiția cu privire la elementul material al fiecăreia dintre cele două infracțiuni.

O altă critică invocată de către recurentele inculpate A. și S.C. ST C. constă în aceea că fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege (art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen.).

Astfel, s-a susținut că pentru a corespunde conținutului constitutiv al infracțiunii, autorul faptei trebuie să îndeplinească acele condiții prevăzute de lege cu privire la latura subiectivă - factorul intelectiv și factorul volitiv.

Doctrina concluzionează că factorul intelectiv constă în facultatea psihică a omului de a avea sau de a putea avea reprezentarea activității sale și a consecințelor acesteia. Altfel spus, factorul intelectiv este aptitudinea psihică numită conștiință. Conștiința este factorul subiectiv în care se regăsește ideea comiterii faptei ce constituie infracțiune și prefigurarea rezultatului acesteia. Factorul volitiv constă în posibilitatea orientării libere a energiei fizice pentru realizarea scopului urmărit. Altfel spus, factorul volitiv înseamnă capacitatea psihofizică a făptuitorului de a se autodetermina și de a fi stăpân pe activitatea sa. Spre deosebire de factorul intelectiv, care poate fi de intensități diferite, factorul volitiv este întotdeauna invariabil, deoarece el nu cunoaște grade de intensitate. În acest sens se poate afirma că factorul volitiv ori există, ori lipsește - tertium non datur.

Instanța de apel a reținut că recurenta A. a săvârșit pretinsele fapte de trafic de droguri prevăzute la art. 2 alin. (1) și (2) cu intenție indirectă, acceptând că acestea vor fi ulterior vândute nelegal, iar în ceea ce privește pretinsele fapte de deținere de droguri prevăzute la art. 4 alin. (1) și (2) din aceeași lege, considerentele hotărârii fac doar o referire ambiguă la calificarea formei de vinovăție prin scop.

În opinia recurentelor, este de necontestat faptul că J. a indus în eroare angajați ai farmaciilor din județul Dolj, printre care și pe recurentă, prezentând circumstanțe de fapt nereale la momentul negocierilor vânzării medicamentului G.. După cum reiese din probatoriul depus la dosar, inculpatul a motivat că produsul farmaceutic este necesar ameliorării simptomelor cauzate de afecțiunile oncologice ale mamei sale, care de fapt decedase în anul precedent. Acest fapt al inducerii în eroare a recurentei este coroborat și cu alte mijloace de probă. Așa cum rezultă din convorbirile telefonice purtate între A. și J., recurenta a fost indusă și menținută în eroare cu privire la faptul că pretinsa pacientă era încă în viață și că ar fi putut contacta un medic din Suedia pentru a-i elibera o nouă prescripție medicală cu data curentă. Aceeași situație de fapt eronată a fost prezentată și suspectului O. prin intermediul căruia a obținut rețeta medicală pentru eliberarea medicamentului G..

Raportat la obiectul material al pretinsei infracțiuni de trafic de droguri, din probatoriul administrat la dosar nu reiese faptul că farmacista cunoștea în totalitate regimul special al medicamentului. Relevantă în acest sens este declarația martorei K., asistent în cadrul farmaciei, care, în urma intermedierii primelor discuții dintre J. și inculpată, a concluzionat că aceasta din urmă nu cunoștea regimul special al medicamentului.

Mai mult, recurenta nu cunoștea nici conținutul prevederilor legale care dispun retragerea autorizației de funcționare a societății farmaceutice în situația comercializării fără o rețetă medicală valabilă a produselor ce conțin substanțe stupefiante.

Astfel, instanța de apel a considerat, în mod eronat, că forma de vinovăție a intenției indirecte raportată la pretinsele fapte de trafic de droguri ar fi dată de faptul că recurenta ar fi cunoscut natura substanțelor la care se referă acțiunea sa și a acceptat posibilitatea ca acestea să fie revândute ulterior în mod nelegal. Cunoașterea faptului că respectivele medicamente conțin substanțe stupefiante nu este, însă, suficientă pentru a înscrie faptele recurentei A. în sfera ilicitului penal.

Raportat la incertitudinea cu privire la reprezentarea reală pe care o avea recurenta asupra propriilor acțiuni, regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumției de nevinovăție, care este înlăturată prin raportare la intențiile și activitatea efectivă desfășurată de inculpatul J., deși acest principiu ar trebui înlăturat doar dacă s-ar demonstra o activitate efectivă săvârșită de recurenta A., cu intenția directă sau indirectă de a participa la "traficarea drogurilor", iar farmacista nu poate fi condamnată pentru faptele inculpatului J., în condițiile în care nu a cunoscut și nici nu a prevăzut care sunt intențiile acestuia, forma de vinovăție a intenției indirecte fiind exclusă.

Regula în dubio pro reo se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susținerea vinovăției celui acuzat conțin o informație îndoielnică cu privire la vinovăția făptuitorului în legătură cu fapta imputată, instanța nu-și poate forma o convingere care să se constituie într-o certitudine, aspect fundamental în cazul unei hotărâri de condamnare.

Totodată, s-a susținut că instanța oferă în cadrul aceleiași cauze două interpretări opuse unor situații de fapt identice, anume notificarea primită de farmaciile administrate de recurenta A., respectiv de inculpatul D., de la furnizori, cu privire la caracterul stupefiant sau psihotrop al medicamentelor livrate. Cu excepția numelor persoanelor fizice și juridice destinatare, documentele emise de către S.C. L. S.R.L. au un conținut identic, iar recepția mărfii a fost făcută în ambele cazuri de altă persoană. Cu toate acestea, în cazul recurentei A. instanța a considerat notificarea din partea furnizorilor ca un argument în susținerea afirmației că recurenta ar fi cunoscut caracterul stupefiant sau psihotrop al medicamentului.

Un alt motiv de recurs în casație invocat de către recurenta A. a fost acela că s-a aflat într-o eroare asupra tipicității faptei, considerând că sunt aplicabile și prevederile art. 30 alin. (1) din C. pen.

În acest sens, a precizat că literatura de specialitate concluzionează că eroarea invincibilă asupra tipicității înlătură întotdeauna caracterul penal al faptei. Caracterul penal al faptei lipsește atunci când este imposibilă evitarea unei percepții false a realității, indiferent de numărul diligentelor rezonabile pe care le putea depune făptuitorul, iar în prezenta cauză, recurenta A. s-a aflat în eroare cu privire la faptul că activitatea de eliberare a medicamentului G. fără o rețetă medicală emisă pe formularul prevăzut de lege ar constitui infracțiune, în interpretarea dată de către organele judiciare.

Nu în ultimul rând, eroarea invincibilă privește și împrejurarea că încălcarea unor prevederi ce reglementează desfășurarea activității de farmacist ar plasa activitatea sa în sfera ilicitului penal, deși normele analizate în secțiunile anterioare prevăd sancțiuni contravenționale, disciplinare sau administrative. În acest sens, chiar dacă ar fi beneficiat de asistență juridică din partea unui specialist, recurenta A. nu ar fi putut determina tipul de ilicit pe care îl săvârșește, având în vedere că soluția legislativă adoptată prin interpretarea oferită de către Curtea de Apel Craiova este contrară legii, principiilor de drept, cât și CEDO.

Mai mult, cu privire la eroarea de drept, recurenta nu cunoștea în detaliu conținutul prevederilor legale incidente, având în vedere greșita anticipare a retragerii autorizației societății farmaceutice în situația vânzării medicamentelor.

Având în vedere toate aceste argumente, recurenta inculpată A. a solicitat să se constate că se afla în eroare asupra tipicității faptelor de comercializare a unor produse farmaceutice, aspect ce exclude caracterul penal al faptelor pretins săvârșite.

În fine, recurenta a mai susținut că s-a aflat într-o eroare asupra antijuridicității.

În acest sens, a susținut că doctrina concluzionează că eroarea asupra antijuridicității reprezintă cauza de neimputabilitate constând în eroarea invincibilă asupra caracterului ilegal al faptei. Făptuitorul este o persoană responsabilă care decide să comită o faptă tipică pe care din eroare o apreciază ca fiind permisă de ordinea juridică fie din cauza necunoașterii legii, fie deoarece apreciază că fapta este justificată. Așadar, eroarea asupra antijuridicității nu înlătură vinovăția, ca element constitutiv al infracțiunii, și nici antijuridicitatea, ci face ca fapta prevăzută de legea penală să nu fie imputabilă.

Acest tip de eroare poate privi o normă juridică extrapenală, cum ar fi Legea nr. 339/2005 sau Regulamentul de aplicare al acesteia, sau chiar o normă de drept penal, ca de exemplu soluția legislativă corectă prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

În concret, recurenta A. a precizat că nu a cunoscut că, în cadrul conținutului constitutiv al infracțiunii de trafic de droguri de mare risc ar fi inclusă și situația vânzării unor produse farmaceutice în baza unei rețete medicale care prezenta vicii de formă și conținut.

II. Prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul D. a arătat, în esență, referitor la starea de fapt, că instanța a reținut că inculpatul D. se ocupa, în cadrul farmaciei N. S.R.L., cu comenzile și aprovizionarea cu medicamente, deci era angajatul și reprezentantul farmaciei, acționând în cadrul și în numele acesteia, astfel că vânzarea/eliberarea de medicamente s-a făcut de către societatea farmaceutică, ținând cont de bonurile fiscale reținute de instanță ca emise de farmacie pentru vânzările în speță, respectiv că banii au fost încasați de această societate. Inculpatul a achiziționat medicamentele în numele farmaciei, operație considerată licită de către instanță și neconstituind așadar infracțiune, deși cumpărarea acestor medicamente făcea obiectul laturii obiective a acuzației de trafic de droguri de mare risc.

În anul 2017, inculpatul D. se afla în farmacie și a asistat la întreaga punere în scenă ce a fost instrumentată de inculpatul J., acesta folosindu-se de mama sa, bolnavă în mod real de cancer (decedată în prezent), ce exterioriza anumite accese de durere, astfel că inculpatul D., fără a conștientiza scopul ascuns și o eventuală rezoluție infracțională a inculpatului J. și fiind impresionat de cazul femeii, a comandat și vândut pentru aceștia medicamentul solicitat, respectiv G., raportul de achiziționare și vânzare făcându-se de către farmacie.

În ceea ce privește prezentarea unei rețete, s-a arătat că declarațiile inculpatului J. ce se coroborează cu declarația inculpatului D. că la primirea primei comenzi de 5 cutii, a prezentat o rețeta-prescripție medicală, însă sub motivul că aceasta este necesară la părăsirea țării de către mama bolnavă, nu a fost lăsată în farmacie.

De altfel, farmacista P. a efectuat verificări privind medicul menționat pe rețetă, acesta figurând în lista medicilor activi pentru a elibera prescripții medicale.

Așadar, decizia inculpatului D., respectiv de a vinde medicamentul G. (dar nu în calitate de persoana fizică, nomine proprio și nici într-un mod clandestin, de exemplu în afara farmaciei, fără documente fiscale etc.) pentru femeia care prezenta dureri acute, a fost inoculată de această împrejurare emoționantă și, în orice caz, vânzarea erau una autorizată, vânzătorul care se deposeda patrimonial fiind N. S.R.L. care a înregistrat fiscal vânzarea, unde inculpatul D. lucra și acționa în calitate de reprezentant angajat, iar P., soția inculpatului, este farmacistul șef, aspect ce denotă faptul că inculpatul avea o poziție de conducere în farmacie.

Faptul că s-a eliberat medicamentul în urma prezentării concomitente a prescripției medicale, fără a fi predată societății farmaceutice, dar fiind promisă ferm de către achizitor prezentarea de prescripții medicale, eliberarea medicamentelor făcându-se prin reprezentarea că acestea există și urmează a fi aduse, fapta astfel cum este descrisă în actul de sesizare și dedusă din toate probele administrate, are caracter contravențional prevăzut de legislația în materie, respectiv art. 52 alin. (1) lit. a) raportat la art. 37 alin. (4) din Legea nr. 339/2005.

Recurentul a precizat că, în fazele procesului penal, fond și apel, s-a invocat de apărare și s-a discutat și acest aspect (faptele constituie contravenție), dar, în mod prioritar, s-a pus problema dacă fapta comisă de inculpatul D., încadrată penal în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 a fost săvârșită cu intenție indirectă sau din culpă.

S-a apreciat că, în speță, a avut loc o eliberare de preparate medicale de către un membru al personalului farmaciei, astfel că și în absența unei prescripții medicale conform tipizatului impus de lege fapta era prevăzută de lege doar ca și contravenție, neexistând mențiunea în legislație că ar putea constitui și o infracțiune.

Faptele pentru care inculpatul D. a fost condamnat corespund unei exercitări neconforme a atribuțiilor sale de angajat în cadrul farmaciei și acționând pentru aceasta în ceea ce privește o operațiune de cumpărare și vânzare de medicamente cu regim special. Consecințele încălcării actelor normative privind atribuțiile sale, inclusiv din perspectiva faptului că nu era farmacist, sunt de natură contravențională și eventual disciplinară, neintrând în sfera ilicitului penal.

Astfel, s-a arătat că obiectul material al infracțiunii de trafic de droguri în modalitatea normativă a vânzării îl constituie drogurile de risc sau de mare risc asupra cărora făptuitorul își exercită acțiunea. Elementul material al laturii obiective constă în operațiunea prin care se transferă dreptul de proprietate asupra drogurilor supuse controlului național de la traficant la un consumator, în schimbul unui preț.

O condiție esențială pentru incidența răspunderii penale este ca vânzarea, sau oricare dintre celelalte modalități normative, să se realizeze fără drept. Conform legislației naționale în vigoare, comercializarea substanțelor cu efect stupefiant sau psihotrop are caracter licit atunci când scopul administrării lor este unul curativ, iar forma farmaceutică este utilizată în interesul ameliorării unor afecțiuni de sănătate.

În aceste condiții, se impune analiza diferenței de natură juridică pe care normativele relevante o conferă medicamentelor, iar din punctul de vedere al dreptului de a vinde substanțele sub control strict, rezultă incidența răspunderii contravenționale prin prisma efectuării unei operațiuni comerciale autorizate, pe de o parte, și exercitării atribuțiilor de farmacist, pe de altă parte.

Astfel, cu privire la natura juridică a medicamentelor din prezenta cauză, art. 3 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 860/2005 prevede că "nu sunt considerate droguri medicamentele care conțin plante, substanțe stupefiante și psihotrope sau amestecuri de asemenea plante și substanțe aflate sub control național atunci când sunt folosite în cadrul actului medical, conform legislați