ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 30 aprilie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de recurentul A., în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 454 din data de 30.07.2024, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. x/2023, în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 35 alin. (1) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A., la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată (7 acte materiale).

În baza art. 67 C. pen. și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) și (3) C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, alături de pedeapsă principală, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate.

În baza art. 4 alin. (1) din Legea 143/2000, a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele de 4 ani și 6 luni închisoare, stabilind pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care a adăugat o treime din cealaltă pedeapsă (2 luni închisoare), stabilind în final pedeapsa rezultantă de 4 ani și 2 luni închisoare, în regim de detenție.

În temeiul art. 45 alin. (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., cu aplicarea art. 45 alin. (3) C. pen., a fost interzisă inculpatului, ca pedeapsă accesorie, alături de pedeapsă principală, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., tribunalul a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii, a arestului preventiv și a arestului la domiciliu din data de 10.08.2023 la zi.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen.., a menținut măsura preventivă a arestului la domiciliu luată față de inculpatul A..

În temeiul art. 399 alin. (4) C. proc. pen.., hotărârea fiind executorie în ceea ce privește dispoziția de menținere a măsurii arestului la domiciliu.

În baza art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen.. rap. la art. 16 alin. (1) și art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu ref. la art. 2 din Legea nr. 143/2000, art. 112 lit. f) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a următoarelor bunuri/cantități de droguri, rămase în urma analizelor de laborator efectuate în cauză, în vederea distrugerii, cu păstrarea de contraprobe:

- cantitatea de 0,49 grame de cannabis rămasă în urma analizelor specifice de laborator, care a fost ambalată, sigilată cu sigiliul tip MAI 19089 și predată organului de urmărire penală (raport de constatare tehnico științifică cu nr. x/20.07.2023);

- cantitatea de 7,65 grame de cannabis rămasă în urma analizelor specifice de laborator, care a fost ambalată, sigilată cu sigiliul tip MAI 19064 și predată organului de urmărire penală (raport de constatare tehnico științifică cu nr. x/07.08.2023);

- cantitățile de 40,30 grame de cannabis (proba litigiu); 5,54 grame de cannabis (contraprobă din proba litigiu) rămase în urma analizelor specifice de laborator, au fost ambalate, sigilate cu sigiliul tip MAI 19064 și predată organului de urmărire penală (raport de constatare tehnico științifică cu nr. x/07.08.2023);

- cntitățile de 27,62 grame de cannabis (proba litigiu); 5,81 grame de cannabis (contraprobă din proba litigiu) rămase în urma analizelor specifice de laborator, au fost ambalate, sigilate cu sigiliul tip MAI 19064 și predată organului de urmărire penală (raport de constatare tehnico științifică cu nr. x/07.08.2023);

- cantitățile de 17,27 grame de cannabis (proba 1); 8,61 grame de cannabis (proba 2); 93,48 grame de cannabis (proba 3); precum și un dispozitiv de mărunțire tip râșniță, din material plastic de culoare roșie, în care s-a pus în evidență Nicotină și Tetrahidrocannabinol, rămase în urma analizelor specifice de laborator au fost ambalate, sigilate cu sigiliul tip MAI 19064 și predate organului de urmărire penală (raportul de constatre tehnico științifică cu nr. x/17.08.2023).

Tribunalul a menținut sechestrul asigurător instituit prin ordonanța din data de 20.09.2023 referitor la cantitatea de droguri antemenționată.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpatul A. a bunurilor dobândite prin săvârșirea faptei, respectiv:

- suma de 600 RON obținută în data de 20.06.2023 când a vândut colaboratorului autorizat B. cantitatea de 8,62 grame de cannabis cannabis;

- suma de 2500 RON obținută în data de 30.06.2023 când a vândut colaboratorului autorizat B. cantitatea de 46,47 grame de cannabis;

- suma de 1900 RON obținută în data de 05.07.2023 când a vândut investigatorului autorizat C. 34,42 grame de cannabis.

În baza art. 404 alin. (4) lit. e) raportat la art. 398 coroborat cu art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., a obligat inculpatul la plata sumei de 7000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare (suma de 2920 RON aferentă fazei de urmărire penală).

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia nr. 12/A din 15.01.2025 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 454/PI/30.07.2024 pronunțate de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 241 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-a constatat încetată de drept, la data pronunțării deciziei (dată la care s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii), a măsurii arestului la domiciliu, luată față de inculpat în cauză.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen. și art. 404 alin. (4) C. proc. pen., a fost dedusă în continuare din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestului la domiciliu, de la data de 30.07.2024 la zi.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul apelant la plata sumei de 500 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat în apel.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de recurs în casație inculpatul A., la data de 21.02.2025, indicând în cuprinsul cererii cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 1 și pct. 12 C. proc. pen.

Prin motivele formulate, referitor la cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., recurentul a susținut că prima instanță (Tribunalul Timiș) nu a fost competentă material și teritorial, raportat la prevederile art. 41 alin. (1) lit. a)-d) și alin. (2) C. proc. pen.. A afirmat că instanța competentă să soluționeze cauza ar fi fost Tribunalul Caraș-Severin, iar nu Tribunalul Timiș.

În susținerea cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., recurentul a susținut, în esență, că i-a fost aplicată o pedeapsă prea mare, fără a fi luate în considerare circumstanțele personale, respectiv situația familială, conduita procesuală, starea medicală, lipsa antecedentelor penale.

În concluzie, recurentul A. a solicitat admiterea cererii de recurs în casație.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 19.03.2025, sub numărul x/2023*.

La data înregistrării dosarului, s-a constatat, conform art. 439 alin. (2) C. proc. pen.., că procedura de comunicare a cererii de recurs în casație s-a realizat cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - S.T. Timișoara .

Verificând exclusiv condițiile de admisibilitate, în conformitate cu dispozițiile art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 434-art. 438 C. proc. pen.., pentru următoarele considerente:

Recursul în casație constituie o cale extraordinară de atac, de anulare, ce poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între principiul legalității, pe de o parte, și respectarea autorității de lucru judecat a hotărârilor definitive și a principiului securității raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătorești ce pot fi atacate cu recurs în casație și a stabilit anumite condiții pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac, referitoare la termenul în care poate fi declarată, calitatea procesuală activă, conținutul cererii și cazurile de casare.

Cu alte cuvinte, pentru a fi admisibilă în principiu, cererea de recurs în casație trebuie să îndeplinească cumulativ cerințele privind natura hotărârii atacate, termenul de declarare a căii extraordinare de atac, calitatea părții care o exercită, precum și condițiile legate de formă și fond. Această concluzie rezultă și din dispozițiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., potrivit cărora cererea de recurs în casație va fi respinsă, prin încheiere definitivă, dacă nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438 din același cod.

Examinând cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că, în conformitate cu art. 434 C. proc. pen.., a fost atacată cu recurs în casație decizia penală nr. 12/A din 15.01.2025 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, ca instanță de apel.

Deopotrivă, se constată că recursul în casație a fost promovat, în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.., de către A., persoană care, având calitatea de inculpat în cursul procesului în fond și apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumerați în cuprinsul art. 436 alin. (1) C. proc. pen.. Totodată, este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 436 alin. (6) C. proc. pen.., având în vedere că inculpatul a declarat apel în cauză.

De asemenea, cererea de recurs în casație întrunește condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen.., întrucât cuprinde numele, prenumele și domiciliul recurentului A., hotărârea care se atacă, iar cererea poartă semnătura recurentului.

Analizând, în continuare, cererea de recurs în casație, în ceea ce privește condiția cumulativă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., se constată că recurentul a invocat cazurile de casare reglementate de art. 438 alin. (1) pct. 1 și pct. 12 C. proc. pen.

Conform cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., hotărârile sunt supuse casării când în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

Astfel, prin acest caz de casare este avută în vedere doar încălcarea normelor privind competența materială și personală a instanțelor de judecată, nu și competența teritorială, când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară în grad celei legal competente, iar nu și atunci când judecata s-a realizat de o instanță superioară în grad celei legal competente.

Competența materială (după materie sau ratione materiae) este forma de competență determinată de obiectul cauzei (infracțiunea a cărei săvârșire a dat naștere conflictului de drept penal), prin raportare la care se stabilește care dintre organele judiciare de grad diferit pot urmări sau judeca o anumită cauză penală. Competența personală (după calitatea persoanei sau ratione personae) este forma de competență determinată de o anumită calitate a subiectului activ al infracțiunii, ce stabilește, prin derogare de la competența materială, care dintre organele judiciare pot urmări sau judeca o anumită cauză penală.

Jurisprudența instanței supreme cu privire la cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.. este în sensul că "acest caz de casare este incident numai atunci când judecata a fost făcută de o instanță inferioară celei legal competente, după materie sau după calitatea persoanei, nerespectarea dispozițiilor privind competența având loc în cursul judecății, reglementarea fiind corespunzătoare modificărilor aduse de noua lege cu privire la condițiile în care poate fi invocată excepția de necompetență materială sau după calitatea persoanei a instanței, precum și cu privire la sancțiunea nulității absolute care poate fi invocată în orice stare a procesului, sancțiune ce intervine în cazul nerespectării dispozițiilor referitoare la tipurile de competență menționate, potrivit dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. b) și alin. (3) C. proc. pen.." (decizia nr. 278/RC/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală).

În acest context legislativ și jurisprudențial, având în vedere că motivele recurentului A. se referă la competența teritorială, se constată că acestea nu se circumscriu, nici măcar formal, cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.. care, așa cum s-a arătat, privește competența materială sau după calitatea persoanei.

Deopotrivă, se reține că pe calea cererii de recurs în casație, recurentul nu susține încălcarea normelor de competență de către instanța de apel care a pronunța decizia penală ce face obiectul căii extraordinare de atac formulate, ci nerespectarea competenței de către prima instanță. Or, conform art. 434 C. proc. pen.., pot fi atacate cu recurs în casație deciziile pronunțate de curțile de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

De altfel, decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Timișoara (ca instanță de apel), care este instanță ierarhic superioară comună atât Tribunalului Timiș, cât și Tribunalului Caraș-Severin.

Recurentul a mai invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., potrivit căruia hotărârile instanței de apel pot fi atacate dacă "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", respectiv în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală.

Procedând la verificarea incidenței cazului de casare invocat, cu precizarea că este necesară și prezentarea motivelor care să-l susțină, cel puțin în aparență, Înalta Curte reține că prin intermediul acestuia pot fi cenzurate exclusiv nelegalitățile care se produc în legătură cu stabilirea pedepsei principale, a pedepselor complementare sau accesorii, dar și a măsurilor educative, fie ca urmare a aplicării unei sancțiuni neprevăzute de lege, fie ca urmare a nerespectării limitelor legale ori a tratamentului sancționator legal.

În aceste coordonate de principiu, criticile formulate de recurentul inculpat A. cu privire la cuantumul pedepsei, care în opinia sa, este prea mare, fiind aplicată fără luarea în considerare a unor circumstanțe personale favorabile, reliefează aspecte de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, care exced verificării pe calea recursului în casație.

În realitate, inculpatul critică modalitatea de individualizare a pedepsei de 4 ani și 2 luni închisoare, astfel că, prin conținutul lor, motivele de recurs în casație prezentate de recurent, nu pun în discuție elemente de natură a fi circumscrise, nici măcar în aparență, cazului de casare invocat, prev. de art. 438 pct. 12 C. proc. pen.. sau altor cazuri de casație dintre cele prevăzute, expres și limitativ, de acest text de lege.

Prin urmare, întrucât motivele prezentate de recurent nu pot fi examinate prin prisma cazurilor de casare indicate expres de acesta - art. 438 alin. (1) pct. 1 și pct. 12 C. proc. pen.. și nici a altui caz de casare dintre cele reglementate limitativ de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., se constată că cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., nu este îndeplinită.

Pentru considerentele expuse, nefiind întrunite cumulativ condițiile prevăzute de lege, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 12/A din 15 ianuarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 12/A din 15 ianuarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 aprilie 2025.