ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererilor de recurs în casație formulate de inculpații A. și B., în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 803 din 17 decembrie 2025 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2024, printre altele, s-au dispus următoarele:

V. În temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului B. la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată (4 acte materiale), cu executare în regim de detenție.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 2 ani, în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.. Exercitarea acelorași drepturi a fost interzisă și cu titlu de pedeapsă accesorie.

S-a constatat că infracțiunea pentru care inculpatul B. a fost condamnat în prezenta cauză este concurentă cu infracțiunea de conducere fără permis prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen. (data faptei: 15.03.2023) pentru care a fost stabilită o pedeapsă de 4 luni închisoare dispunându-se amânarea s-a aplicării pedepsei.

În temeiul art. 582 alin. (1) C. proc. pen., art. 89 alin. (1) C. pen., s-a anulat amânarea s-a aplicării pedepsei de 4 luni închisoare stabilite prin sentința penală nr. 1104/05.04.2024 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2023, definitivă prin decizia penală nr. 494/A/20.06.2024 a Curții de Apel Timișoara.

În temeiul art. 582 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului B. la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 40 alin. (1) C. proc. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 38 alin. (1) C. pen., s-a contopit pedeapsa principală aplicată în cauză cu pedeapsa principală de 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1818/13.06.2024 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/05.04.2024 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2023 în pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare la care s-a adăugat un spor de 1 lună și 10 zile de închisoare urmând ca inculpatul B. să execute pedeapsa principală rezultantă de 3 ani, 7 luni și 10 zile de închisoare, în regim de detenție.

În temeiul art. 45 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 67 alin. (2) C. pen. și art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 2 ani, în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., cu aplicarea art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie rezultantă a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura preventivă a controlului judiciar dispus față de inculpatul B. prin încheierea penală nr. 10/DL/23.01.2024 a Tribunalului Timiș, definitivă prin necontestare la data de 25.01.2024.

În temeiul art. 404 alin. (1) lit. a), raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului B. reținerea și arestul la domiciliu din data de 09.11.2023 până la data de 25.01.2024, inclusiv.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen., cu aplicarea art. 16 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul B. a cantităților de:

- 2,28 grame substanță cristalină care conține compusul 3 - CMC, care a fost depusă la IPJ Timiș - SCJSEO, conform dovezii - Raportul de constatare tehnico-științifică nr. x/24.10.2023 (cumpărarea din data de 21.09.2023);

- 7,49 grame substanță cristalină care conține 3-CMC (proba nr. 1) și un cântar pe care s-au pus în evidență 2-MMC și 3-CMC (proba nr. 2) au fost depuse la I.P.J. Timiș - S.C.J.S.E.O conform dovezii - Raportul de constatare tehnico-științifică nr. x/13.12.2023 (percheziția domiciliară din 09.11.2023);

- 2,38 grame substanță cristalină care conține 3-CMC, care a fost depusă la I.P.J. Timiș - S.C.J.S.E.O conform dovezii - Raportul de constatare tehnico-științifică nr. x/31.08.2023 (cumpărarea din 02.07.2023);

- 3,46 grame substanță cristalină care conține 3-CMC, care a fost depusă la I.P.J. Timiș - S.C.J.S.E.O conform dovezii - Raportul de constatare tehnico-științifică nr. x/13.09.2023 (cumpărarea din 13.09.2023) .

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen., cu aplicarea art. 16 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul B. suma totală de 1400 RON, compusă din următoarele sume: 400 RON (cumpărarea din data de 21.09.2023); 400 RON (cumpărarea din data de 02.07.2023) și 600 RON (cumpărarea din data de 13.09.2023).

(…)S-au desființat formele de punere în executare emise în baza sentinței penale nr. 1104/05.04.2024 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2023, definitivă prin decizia penală nr. 494/A/20.06.2024 a Curții de Apel Timișoara.

IX. În temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 3 ani și 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, cu executare în regim de detenție.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 2 ani, în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.. Exercitarea acelorași drepturi a fost interzisă și cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen., cu aplicarea art. 16 alin. (1) și art. 17 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul A.: cantitatea de 1,33 grame substanță cristalină care conține compusul 3 - CMC (Raportul de constatare tehnico-științifică nr. x/26.10.2023) care a fost depusă la IPJ Timiș - SCJSEO, conform dovezii (cumpărarea din data de 26.09.2023) și un cântar pe care s-a pus în evidență 3-CMC (Raport de constatare tehnico-științifică nr. x/05.12.2023) care a fost depus la I.P.J. Timiș - S.C.J.S.E.O conform dovezii - percheziție domiciliară din data de 09.11.2023 .

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen., cu aplicarea art. 16 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul A. suma de de 300 RON (cumpărarea din data de 26.09.2023).

Pentru a hotărî astfel, analizând probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale prin raportare și la declarația inculpaților care au recunoscut faptele imputate, solicitând judecarea în procedura recunoașterii învinuirii, Tribunalul a reținut, în esență, că:

- fapta inculpatului B. care, fără drept, în perioada iulie - noiembrie 2023, la date diferite, dar în baza unei rezoluții infracționale unice, a săvârșit următoarele acte materiale având ca obiect droguri de mare risc: a) vânzarea, la data de 02.07.2023, a cantității de 2,50 grame substanță cristalină care conține compusul 3 - CMC (drog de mare risc) investigatorului "C." - nume de cod, cu suma de 400 RON; b) vânzarea, la data de 13.09.2023, a cantității de 3,74 grame substanță cristalină care conține compusul 3 - CMC (drog de mare risc) investigatorului "C." - nume de cod, cu suma de 600 RON; c) vânzarea, la data de 21.09.2023, a cantității de 2,58 grame substanță cristalină care conține compusul 3 - CMC (drog de mare risc) colaboratorului "D." - nume de cod, cu suma de 400 RON și d) deținerea, la data de 09.11.2023, în vederea vânzării, a cantității de 7,80 grame substanță cristalină care conține 3-CMC (drog de mare risc), identificată la locuința sa cu ocazia percheziției domiciliare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii continuate de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.- (4 acte materiale), cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.;

- fapta inculpatului A. care, fără drept, la data de 26.09.2023 i-a vândut, cu prețul de 300 RON, colaboratorului "E." - nume de cod cantitatea de 1,44 grame substanță cristalină care conține compusul 3 - CMC (drog de mare risc), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

Instanța de fond a reținut că, întrucât faptele s-au consumat/epuizat în anul 2023, legea penală mai favorabilă inculpaților este forma Legii nr. 143/2000 anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 58/2024.

Reținând că faptele există, constituie infracțiune și că au fost săvârșite de inculpați, cu luarea în considerare a scopului pedepsei care îl reprezintă prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, instanța a procedat la stabilirea pedepselor cu observarea condițiilor de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen.

În acest sens, s-a avut în vedere că inculpatul B. nu se află la primul contact cu legea penală, având în vedere pedeapsa de 4 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 1104/05.04.2024 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2023, definitivă prin decizia penală nr. 494/20.06.2024 a Curții de Apel Timișoara, a cărei aplicare a fost amânată în condițiile art. 83 și art. 84 C. pen., context în care a reținut că fapta din prezenta cauză a fost comisă în condițiile concursului de infracțiuni cu fapta pentru care s-a dispus anterior condamnarea, aspect ce atrage anularea măsurii amânării aplicării pedepsei dispusă prin sentința menționată.

Totodată, s-a apreciat că circumstanțele personale ale celor doi inculpați trebuie analizate coroborat cu circumstanțele reale ale comiterii faptei, ce au rezultat din materialul probator aflat la dosar, astfel că în privința lor nu pot fi reținute circumstanțe atenuante, însă s-a avut în vedere poziția lor de recunoaștere a faptelor, ceea ce a atras incidența prevederilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 489/A din 05 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, printre altele, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse apelurile declarate, printre alții, de inculpații B. și A. împotriva sentinței penale nr. 803 din 17 decembrie 2024 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2024, ca nefondate.

De asemenea, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara cu privire la inculpatul F. și apelurile declarate de inculpații G. și F., împotriva aceleiași sentințe.

A fost desființată în parte sentința atacată numai cu privire la inculpații F. și G., cu precizările prezentate pe larg în minuta deciziei, fiind menținută în rest sentința.

Pentru a decide astfel, făcând propria evaluare a probatoriului, printre altele, Curtea a constatat că instanța de fond a reținut corect starea de fapt prin raportare la probele administrate în cauză, fiind întrunite toate elemente constitutive ale infracțiunilor precizate în rechizitoriu, astfel cum acestea au fost expuse în cuprinsul hotărârii apelate, probatoriul administrat în cauză demonstrând, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpații B. și A. se fac vinovați de săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată.

Verificând hotărârea atacată, din perspectiva aspectelor de netemeinicie sesizate, printre alții, de cei doi inculpați, Curtea a constatat că în procesul de individualizare judiciară a sancțiunii penale aplicate acestora prima instanță s-a raportat, în mod corect, la criteriile generale prevăzute la art. 74 alin. (1) C. pen., stabilirea cuantumului pedepselor făcându-se în mod judicios prin raportare la gravitatea infracțiunilor săvârșite și periculozitatea infractorilor, astfel cum au rezultat acestea din actele dosarului, dar și la atitudinea inculpaților de recunoaștere a faptelor, ceea ce a atras aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Curtea a apreciat neîntemeiată solicitarea inculpaților B. și A. de a se reține în favoarea lor circumstanțe atenunate judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., sens în care a avut în vedere modalitatea de comitere a faptelor, gradul de pericol social ridicat al infracțiunilor, numărul de acte materiale comise de cel dintâi inculpat, împrejurări ce nu diminuează gravitatea faptelor sau periculozitatea acestora. În plus, s-a arătat că faptul că inculpații au recunoscut comiterea faptelor a fost avut în vedere, limitele de pedeapsă fiind reduse cu o treime potrivit dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Cu privire la inculpatul B., Curtea a mai reținut că, prin adresa nr. x/2025 însoțită de referatul din data de 07.04.2025, DIICOT-Serviciul Teritorial Timișoara a comunicat faptul că acesta a formulat denunț cu privire la alte persoane cu preocupări pe linia traficului de droguri, care a stat la baza înregistrării unui dosar penal, inculpatul fiind autorizat în calitate de colaborator cu identitate protejată să participe la realizarea unor activități autorizate, a participat la efectuarea unor cumpărări autorizate substanțe susceptibile a fi droguri sau substanțe psihoactive, probă care se află în curs de expertizare, până la acea dată nu s-a stabilit în baza unei constatări tehnico- științifice dacă substanțele sunt din cele supuse controlului național, în cauză nu s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, apreciindu-se că inculpatul B. nu poate beneficia de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Ca urmare, Curtea a respins, ca nefondate, apelurile formulate de cei doi inculpați, constatând că, în ceea ce privește pedepsele aplicate, hotărârea primei instanțe este legală și temeinică.

Hotărârea din apel a fost comunicată inculpaților A. (la 19 iunie 2025), B. (la 20 iunie 2025), F. (la 13 iunie 2025), H. (la 19 iunie 2025), I. (la 19 iunie 2025), G. (la 17 iunie 2025), J. (la 17 iunie 2025), K. (la 17 iunie 2025), L. (la 11 iulie 2025), M. (la 16 iunie 2025 la domiciliu și 26 iunie 2025 la sediul apărătorului ales), N. (la 13 iunie 2025), O. (la 13 iunie 2025), precum și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timișoara (la 13 iunie 2025).

Termenul de declarare a recursului în casație s-a împlinit la data de 21 iulie 2025 pentru inculpații A. și B..

Împotriva hotărârii instanței de apel, la data de 18 iulie 2025, au declarat recurs în casație inculpații A. (prin avocat ales P.) și B. (prin avocat ales Q.).

Prin cererea de recurs în casație, inculpatul A. a invocat motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., sustinând, în esență, că pedeapsa principală de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., este nelegală, întrucât nu au fost reținute circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. a) și b) C. pen., deși a recunoscut, încă de la momentul reținerii, infracțiunea săvârșită, fiind la primul contact cu legea penală. S-a apreciat că, raportat la gradul de pericol concret al faptei, care este unul scăzut, fiind vorba despre o singură vânzare a unei cantități mici de droguri (1,33 grame), la conduita inculpatului care a recunoscut în integralitate fapta, conștientizând consecințele acesteia, la circumstanțele sale personale (nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială, faptul că este bine integrat social familial), pentru atingerea scopului în care a fost stabilită, era suficientă o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de norma de incriminare, a cărei executare să fie suspendată în condițiile art. 91 C. pen.

Prin cererea formulată în scris, inculpatul B. a invocat motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., cu argumentarea că, în mod greșit, instanța de apel nu a reținut, în speță, incidența cauzei de reducere a pedepsei prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002, în condițiile în care, așa cum rezultă din adresa nr. x/2025 și referatul din 07 aprilie 2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T, Serviciul Teritorial Timișoara, inculpatul a formulat un denunț, pe baza căruia s-a format un dosar penal, în care s-a început urmărirea penală in rem și în care a dobândit calitatea de colaborator cu identitate protejată, participând la realizarea unor activități autorizate, în opinia apărării nefiind aplicabilă decizia nr. 71/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că "aplicarea beneficiului dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 față de inculpatul care are calitatea de denunțător într-o cauză penală este condiționată de continuarea urmăririi penale in personam în cauza în care are calitatea de martor denunțător, condiție necesară, dar nu suficientă, instanța urmând a evalua întrunirea cumulativă a condițiilor de aplicare a textului".

În acest sens, a învederat că, deși în referatul din 07 aprilie 2025 al D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timișoara, s-a menționat că inculpatul nu poate beneficia de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 întrucât până la momentul emiterii adresei nu s-a finalizat expertizarea probei obținute cu prilejul efectuării cumpărării autorizate de substanțe susceptibile a fi droguri sau substanțe psihoactive, nefiind stabilit dacă substanțele sunt dintre cele supuse controlului național, astfel că în dosarul format pe baza denunțului nu s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, până la data formulării recursului în casație este posibil ca expertiza să se fi realizat, iar cercetarea penală să fie în curs de finalizare și de emitere a rechizitoriului. Ca urmare, a solicitat emiterea unei adrese către unitatea de parchet în discuție pentru a comunica stadiul în care se află respectivul dosar de urmărire penală.

Pe de altă parte, a învederat că legiuitorul nu a stabilit o obligație de rezultat în sarcina denunțătorului, adică de a indica probe relevante ori suficiente, sarcina probei aparținând, în ceea ce privește acțiunea penală, în principal, procurorului de caz. Prin urmare inactivitatea procurorului, concretizată în neparcurgerea tuturor etapelor procesului penal (punerea în mișcare a acțiunii penale, emiterea rechizitoriului), independent de voința denunțătorului, nu îi poate leza acestuia din urmă dreptul de a beneficia de aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 în cauza în care este inculpat.

Totodată, a solicitat atașarea înregistrării audio a ședinței de judecată de la termenul din 08 aprilie 2025, pentru a se vedea punctul de vedere al reprezentantei D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timișoara, cu privire la admiterea apelului declarat de către inculpat.

În subsidiar, s-a apreciat că activitatea inculpatului B. ca martor și colaborator autorizat al organelor judiciare poate fi asimilată circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. a) și b) C. pen. impunându-se reținerea acestor dispoziții în privința sa.

Ca urmare, a solicitat aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea dedusă judecății, cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 76 alin. (1) C. pen., a cărei executare să fie suspendată în condițiile art. 91 C. pen.

Totodată, a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate până la soluționarea recursului, în temeiul art. 441 C. proc. pen., și judecarea cauzei în lipsă.

Cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost comunicată inculpaților B. (la 28 august 2025), F. (la 18 august 2025), H. (la 26 august 2025), I. (la 26 august 2025), G. (la 1 septembrie 2025), J. (la 25 august 2025), K. (la 21 august 2025), L. (la 21 august 2025), M. (la 18 august 2025 la domiciliu și 16 septembrie 2025 la sediul apărătorului ales), N. (la 19 august 2025), O. (la 18 august 2025), precum și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timișoara (la 14 august 2025).

Cererea de recurs în casație formulată de inculpatul B. a fost comunicată inculpaților A. (la 26 august 2025), F. (la 18 august 2025), H. (la 26 august 2025), I. (la 18 august 2025), G. (la 1 septembrie 2025), J. (la 25 august 2025), K. (la 21 august 2025), L. (la 21 august 2025), M. (la 18 august 2025 la domiciliu și 16 septembrie 2025 la sediul apărătorului ales), N. (la 19 august 2025), O. (la 18 august 2025), precum și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timișoara (la 14 august 2025).

Termenul de 10 zile prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen. a expirat, cel mai târziu, la data de 29 septembrie 2025, fără ca la dosar să fie depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 13 octombrie 2025. La înaintarea dosarului în calea de atac procedura de comunicare a cererii de recurs în casație era îndeplinită.

La data de 31 octombrie 2025, avocat P., apărătorul ales al recurentului inculpat A. a transmis la dosar împuternicirea avocațială seria x nr. x din 31.10.2025, emisă în baza contractului de asistență judiciară nr. x/07.03.2025, iar avocat Q., apărătorul ales al recurentului inculpat B., a transmis la dosar împuternicirea avocațială seria x nr. x din 31.10.2025, emisă în baza contractului de asistență judiciară nr. x/04.04.2025 .

La data de 03 noiembrie 2025 a fost depus la dosar raportul întocmit de magistratul-asistent desemnat, potrivit căruia, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de dispozițiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen. [nefiind respectată cerința de la art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen..], recursurile în casație promovate de inculpații A. și B. apar ca fiind inadmisibile în principiu.

Înalta Curte, analizând cererile de recurs în casație formulate de inculpații A. și B., constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele motive:

Recursul în casație constituie o cale extraordinară de atac, de anulare, ce poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între principiul legalității, pe de o parte, și respectarea autorității de lucru judecat a hotărârilor definitive și a principiului securității raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătorești ce pot fi atacate cu recurs în casație și a stabilit anumite condiții pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă, la conținutul cererii și la cazurile de casare.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilității în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispozițiile art. 434 (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) și (6) C. proc. pen. (privind persoanele îndreptățite a promova recursul în casație), art. 437 (referitor la conținutul cererii) și art. 438 C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casație), instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Reglementând conținutul cererii de recurs în casație, art. 437 alin. (1) C. proc. pen. stabilește că aceasta trebuie să cuprindă numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții ori, după caz, numele și prenumele procurorului care exercită calea extraordinară de atac și organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de casare pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora (lit. c), precum și semnătura persoanei care a promovat recursul în casație (lit. d).

Rezultă, așadar, din cuprinsul textului de lege menționat că cererea de recurs în casație se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanței cu soluționarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conținutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casație, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac, domiciliul sau reședința părții, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părților (conform art. 445 C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, precum și voința de a recura respectiva hotărâre și limitele acestei voințe, respectiv motivele în fapt și în drept ce au determinat exercitarea căii de atac, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanței de recurs.

Așa cum se prevede în art. 440 alin. (2) C. proc. pen., indicarea în cerere a tuturor elementelor de conținut la care se referă expres art. 437 alin. (1) C. proc. pen. constituie o condiție de admisibilitate a recursului în casație, a cărei neîndeplinire atrage în mod obligatoriu respingerea ca inadmisibilă a căii extraordinare de atac.

Examinând cererile de recurs în casație formulate de inculpații A. și B. sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că acestea respectă cerința prevăzută de art. 434 C. proc. pen., decizia penală nr. 489/A din 05 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac.

Deopotrivă, se constată că recursurile în casație au fost promovate, în termen legal, de către A. (prin avocat ales P., care a atașat împuternicirea avocațială seria x nr. x din 31.10.2025, emisă în baza contractului de asistență judiciară nr. x/07.03.2025, dosar) și B. (prin avocat ales Q., care a atașat împuternicirea avocațială seria x nr. x din 31.10.2025, emisă în baza contractului de asistență judiciară nr. x/04.04.2025, dosar), persoane care, față de calitatea lor de inculpați în cursul procesului în fond și apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumerați în cuprinsul art. 436 alin. (1) C. proc. pen. Totodată, este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 436 alin. (6) C. proc. pen., având în vedere că inculpații A. și B. au declarat apel în cauză, acesta fiind respins de către Curtea de Apel Timișoara.

Analizând, în continuare, cererile de recurs în casație din perspectiva respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta întrunește cerințele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen., întrucât cuprind numele, prenumele, domiciliul procesual ales și, după caz, locul de detenție al recurenților, este indicată hotărârea atacată și au aplicată semnătura persoanelor care le-au întocmit.

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se constată că a fost invocat motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., ambii recurenți susținând, în esență, că instanța de apel nu a analizat corespunzător elementele care le circumstanțiază persoana (precum atitudinea de recunoaștere a faptei, conduita după săvârșirea acesteia, colaborarea cu organele de anchetă și altele, după caz) și nu a reținut circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. a) și b) C. pen. În plus, recurentul inculpat B. a susținut că instanța de apel nu a reținut în privința sa dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, în pofida faptului că erau îndeplinite toate condițiile prevăzute de textul de lege, la dosar fiind atașată adresa nr. x/2025 și referatul din 07 aprilie 2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timișoara, din conținutul căreia a rezultat că a formulat un denunț cu privire la alte persoane cu preocupări pe linia traficului de droguri.

Referitor la această condiție de admisibilitate, se impune a se menționa că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Din modalitatea de reglementare a recursului în casație, care este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, așadar care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, rezultă că pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. doar acele nelegalități care afectează limitele și natura sancțiunii penale aplicate (pedepse principale, complementare, accesorii și măsuri educative), neputând fi examinate pe această cale alte aspecte de nelegalitate ce nu au fost avute în vedere de legiuitor, cum nu poate fi cenzurată nici temeinicia reținerii criteriilor, stărilor și circumstanțelor de individualizare a pedepsei. Aceasta deoarece instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci verifică exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare, fără a putea reevalua chestiunile de fapt, indiferent dacă ele au stat la baza reținerii existenței infracțiunii și calificării ei juridice ori au justificat factual aplicarea legii penale numai sub aspectul tratamentului sancționator.

Prin expresia "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt reglementate de textul de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei (sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin deciziile nr. 250/RC din 14 octombrie 2014, nr. 59/RC din 16 februarie 2017, nr. 381/RC din 05 octombrie 2017, nr. 255/RC din 30 iulie 2020, nr. 502/RC din 09 noiembrie 2021, nr. 457/RC din 11 octombrie 2022 etc.) și cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de fond și/sau apel, dând acestei sintagme o interpretare mai largă decât cea din cuprinsul art. 187 C. pen.

Astfel, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat, în mod constant, că dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. nu permit instanței de recurs în casație să cenzureze reținerea sau nereținerea unei cauze de reducere a pedepsei prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenței unei cauze de reducere a pedepsei, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reținută o astfel de cauză (deciziile nr. 15/RC din 13 ianuarie 2017, nr. 23/RC din 19 ianuarie 2017, nr. 215/RC din 26 mai 2017, nr. 158/RC din 02 mai 2019, nr. 483/RC din 13 decembrie 2019, nr. 238/RC din 22 iulie 2020, nr. 256/RC din 30 iulie 2020, nr. 277/RC din 10 septembrie 2020, nr. 393/RC din 29 octombrie 2020, nr. 425/RC și nr. 426/RC din 13 noiembrie 2020, nr. 64/RC din 12 februarie 2021, nr. 103/RC din 05 martie 2021, nr. 111/RC din 11 martie 2021, nr. 173/RC din 21 aprilie 2021, nr. 8/RC din 18 ianuarie 2022 și nr. 114/RC din 10 martie 2022, încheierile nr. 317/RC din 12 septembrie 2017, nr. 2/RC din 07 ianuarie 2020, nr. 383/RC din 13 septembrie 2022, nr. 326/RC din 30 mai 2023, nr. 434/RC din 29 august 2023, nr. 436/RC din 31 august 2023, nr. 662/RC din 24 octombrie 2023 și altele).

Se observă, așadar, că susținerile recurenților inculpați cu privire la nereținerea circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. a) și b) C. pen. ori a cauzei de reducere a pedepsei prevăzută de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, ca și cele referitoare la greșita individualizare a pedepsei aplicate și a modalității de executare nu se circumscriu motivului de casare invocat [art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen..], care, așa cum s-a arătat anterior, vizează doar aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, respectiv legalitatea pedepsei, iar nu temeinicia acesteia.

Or, reținerea/nereținerea circumstanțelor atenuante judiciare, stabilirea pedepsei între limitele prevăzute de lege și a modalității de executare constituie principalele operațiuni de individualizare judiciară a sancțiunii penale și țin exclusiv de aprecierea instanțelor de fond și apel, singurele în măsură să aplice, sub acest aspect, dispozițiile art. 74 C. pen., instanța de recurs în casație fiind limitată, conform art. 447 C. proc. pen., la a verifica exclusiv legalitatea deciziei.

Așa cum s-a arătat anterior, dată fiind natura recursului în casație, de cale extraordinară de atac exclusiv de drept, instanța de casare nu poate cenzura nici eventuala omisiune a reținerii unei cauze de reducere a pedepsei, cum nu poate nici administra probatoriu în acest sens, așa cum a solicitat recurentul B. prin motivele scrise de recurs, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 437 alin. (2) C. proc. pen., toate înscrisurile invocate în susținerea cererii trebuie anexate acesteia.

În acest context, se impune a se sublinia că formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casație, fapt ce atrage nerespectarea cerinței prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. Invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilității recursului în casație, argumentele prezentate de recurenți trebuind să aibă aptitudinea, cel puțin la nivel teoretic, de a pune în discuție verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, situație ce nu se regăsește în speță.

Pentru considerentele mai sus arătate, Înalta Curte constată că cererile de recurs în casație formulate de inculpații A. și B. nu îndeplinesc toate condițiile prevăzute în mod cumulativ de dispozițiile legale, fiind promovate cu încălcarea prevederilor art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., motiv pentru care, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., va respinge căile extraordinare de atac exercitate de aceștia ca inadmisibile. Față de soluția ce se prefigurează, nu se mai impune analizarea cererii formulată de recurentul inculpat B. de suspendare a executării deciziei penale atacate.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa lor procesuală, recurenții inculpați vor fi obligați la plata sumei de câte 300 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 440 C. proc. pen., respinge, ca inadmisibile, cererile de recurs în casație formulate de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 489/A din 05 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 noiembrie 2025.