ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 06 noiembrie 2025

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1633 din data de 11.10.2024, Judecătoria Bacău, în baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) teza întâi din C. proc. pen. și art. 158 alin. (1) din C. pen., a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare, prev. de art. 206 alin. (1), ca urmare a retragerii plângerii prealabile.

În baza art. 272 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (5) din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de influențare a declarațiilor.

A lua act că persoana vătămată B. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Împotriva sentinței penale nr. 1633 din data de 11.10.2024, pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. x/2022 a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 555 din data de 18 iunie 2025, Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 1633 din data de 11.10.2024.

Împotriva deciziei penale nr. 555 din data de 18 iunie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, recurentul-inculpat A. a declarat recurs în casație.

La data de 04.09.2025 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A..

Examinând, în raport, cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație formulate de recurentul-inculpat A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este inadmisibilă pentru considerentele expuse în continuare:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac ce urmărește verificarea legalității hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de către curtea de apel.

Prin recursul în casație este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casație vizează, așadar, exclusiv legalitatea hotărârilor definitive. Scopul acestei căi extraordinare de atac este respectarea principiului legalității, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfășoare, în conformitate, cu dispozițiile legale.

Potrivit art. 440 din C. proc. pen., admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format cu participarea unui judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită.

Cererea de recurs în casație îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele inculpatului, hotărârea care se atacă, precum și semnătura inculpatului.

În ceea ce privește cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., inculpatul A. a indicat în cuprinsul motivelor de recurs în casație temeiul de drept pe care se întemeiază calea de atac, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. și motivarea acestuia.

În acest sens, a arătat că, în conținutul declarației dată de martora B. este indicată data de 28.07.2020 ca data a administrării probei, precum și intervalul orar 19:00-20:00. Pentru fapta de amenințare pentru care a fost condamnat s-a reținut ca situație de fapt că a fost comisă în data de 28.07.2020, în jurul orelor 19:00. Cum acuzația vizează strict pretinsa săvârșire a infracțiunii, în modalitatea normativă a încercării de a determina sau determinării unei persoane (...) să nu dea declarații (...) într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară, a arătat că săvârșirea infracțiunii în această modalitate faptica (să nu dea declarații) are ca situație premisă, faptul că persoana influențată să nu fi dat declarație, neputând fi realizată după ce persoana vizată a dat deja declarația de martor.

Totodată, a menționat că instanța de fond în considerente a reținut data de 29.07.2020 ca dată când martora B. a dat declarație, iar, instanța de apel nu putea reține o altă dată a depunerii depoziției martorului (respectiv a audierii acestuia) decât cea stabilită într-o procedură judiciară anterioară, fără a încălca principiul autorității de lucru judecat.

Or, a arătat că, chestiunea de drept privind limitele autorității de lucru judecat - inclusiv dacă data depunerii depoziției martorului, avută în vedere de instanță la stabilirea faptelor, este supusă acestui principiu - nu poate fi analizată într-o manieră restrictivă.

În ceea ce privește sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat de recurent, aceasta vizează acele situații în care, fie nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a infracțiunii, fapta neîntrunind elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința cărora a operat dezincriminarea.

Din motivarea acestui caz de recurs în casație, Înalta Curte constată că pe această cale se urmărește reaprecierea materialului probator, a situației de fapt stabilită în mod definitiv de instanța de apel, solicitându-se o rejudecare a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor; precum și unele aspecte care au fost invocate și analizate în camera preliminară și care nu pot fi analizate în recurs în casație. Or, acestea nu se încadrează în chestiunile de drept ce pot fi analizate de instanța de recurs.

Înalta Curte reține că îndeplinirea formală a unei condiții, respectiv indicarea unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibil a recursului în casație.

Față de aceste considerente, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 555 din 18 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

În temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 555 din 18 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06 noiembrie 2025.