ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 735/2025

Ședința publică din data de 29 octombrie 2025

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 03 iunie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale, cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 din C. proc. pen. (Adevărul și aflarea adevărului) și în măsura aplicabilității în dreptul procesual penal, art. 430 alin. (1), (2) din C. proc. civ. (Efectele lucrului judecat), raportat la art. 1 alin. (3) și (5) din Constituția României, excepție ridicată de către apelantul inculpat A. în dosarul penal nr. x/2022, aflat pe rolul aceleași instanțe.

Analizând cererea de sesizare a Curții Constituționalitate, prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și 3 din Legea 47/1992, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Sub un prim aspect, s-a constatat că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în fața unei instanțe, în fața Curții de Apel Bacău, de către o parte din proces, respectiv de către apelantul inculpat A. în dosarul nr. x/2024, aflat pe rolul acestei instanțe iar prin excepția invocată s-a pus în discuție constituționalitatea unei dispoziții din C. proc. pen. și indirect C. proc. civ., respectiv art. 5 C. proc. pen. și art. 431 alin. (1) C. proc. civ., acte normative ce îndeplinesc condiția unui act de reglementare primară, care nu a fost abrogat nici expres și nici tacit, fiind în vigoare la data sesizării instanței.

În acest context, s-a apreciat că dispozițiile legale criticate nu au legătură cu soluționarea în concret a cauzei - având ca obiect apel penal promovat de inculpatul A. în dosarul nr. x/2022., aflat pe rolul Curții de Apel Bacău, împotriva sentinței penale nr. 1633 din data de 11.10.2024, pronunțată de Judecătoria Bacău, prin care a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii de influențare a declarațiilor prev. de art. 272 alin. (1) C. pen., constând în aceea că inculpatul A. care, la data de 28.07.2020, în jurul orelor 19:00, în timp ce se afla pe drumul public din fața locuinței numitei B., a încercat să o determine pe prima menționată, prin adresarea în mod indirect (prin intermediul copiilor săi minori) de amenințări cu acte de violență fizică ce i-au provocat victimei o stare de temere, să nu dea declarații în calitate de martor în cauza principală nr. 4350/P/2020 (ce avea ca obiect comiterea de către același agresor de acte de violență fizică asupra minorului C.).

În continuare s-a reținut că prevederile art. 5 C. pen. și art. 431 C. proc. civ. nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale precum și faptul că prevederile art. 431 C. proc. civ. au mai făcut obiectul unor cereri de sesizare a Curții Constituționale, însă prin Decizia nr. 141 din 21 martie 2023 a Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate invocate a fost respinsă.

În ceea ce privește examenul legăturii excepției cu cauza, Curtea de apel - în acord și cu practica judiciară relevantă în materie - a apreciat că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are asupra soluției ce poate fi pronunțată în speță.

În acest sens, instanța de fond a apreciat că aceste prevederi legale - art. 5 C. pen. - au o legătură prea generală cu soluționarea prezentei cauze, în condițiile în care, obiectul cauzei este apelul inculpatului A. împotriva sentinței penale nr. 1633 din data de 11.10.2024, pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. x/2022, prin care inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de "influențare a declarațiilor", prev. de art. 272 alin. (1) C. pen..

Astfel, prima instanță a reținut că se invocă neconstituționalitatea unui text de lege care reglementează un principiu de drept procesual, cel al stabilirii adevărului în cauzele penale, cu caracter de maximă generalitate, ca orice principiu, deși în concret textul de lege în baza căruia este condamnat în primă instanță inculpatul A. este art. 272 alin. (1) C. pen., a cărui neconstituționalitate nu s-a invocat.

În acest context, s-a apreciat că, în cauza, date fiind caracterul general al textelor pretins încălcate, nu se poate identifica în mod rezonabil nicio critică de neconstituționalitate, astfel încât excepția ridicată nu este o veritabilă excepție de neconstituționalitate. Pe de altă parte, s-a mai reținut că prin excepția invocată se pune în discuție constituționalitatea unor dispoziții din C. proc. civ. penală, respectiv art. 5 C. proc. pen.., însă textul de lege criticat se referă la definirea principiului de drept procesual al stabilirii adevărului pe baza de probe - "1) Organele judiciare au obligația de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana suspectului sau inculpatului." Or, obiectul dosarului penal - în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate - îl constituie legalitatea/temeinicia acuzației reținută în rechizitoriu și apoi în sentința penală apelată, anume că inculpatul A. la data de 28.07.2020, în jurul orelor 19:00, în timp ce se afla pe drumul public din fața locuinței numitei B., a încercat să o determine pe prima menționată, prin adresarea în mod indirect (prin intermediul copiilor săi minori) de amenințări cu acte de violență fizică ce i-au provocat victimei o stare de temere, să nu dea declarații în calitate de martor în cauza principală nr. 4350/P/2020 (ce avea ca obiect comiterea de către același agresor de acte de violență fizică asupra minorului C.), faptă care în drept întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de influențare a declarațiilor, fapta prev. de art. 272 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen., și nu textele criticate, și a cărei rezolvare presupune analizarea actelor dosarului în vederea stabilirii existenței sau inexistenței unor elemente probatorii de natură a releva acuzațiile penale aduse prin rechizitoriu.

Concluzionând, instanța de fond a reținut că, și în situația în care, prevederile articolelor de lege invocate ar fi declarate neconstituționale, astfel cum dorește autorul excepției, hotărârea instanței de contencios constituțional nu ar putea influența soluția procesului principal, respectivele dispoziții neconstituind norme juridice de incriminare sau de drept penal procesual - în baza cărora instanța de apel ar putea pronunța o soluție diferită . Or, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională realizează un control de constituționalitate, iar aspectele referitoare la interpretarea și aplicarea textelor legale intră în competența instanțelor judecătorești, conform art. 126 alin. (1) din Constituție.

Prin urmare, în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (2) și ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 s-a apreciat că excepția de neconstituționalitate apare ca fiind inadmisibilă.

Împotriva încheierii din data de 03 iunie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022., a declarat recurs, în termen legal, recurentul A..

Recurentul A., prin motivele ce au stat la baza formulării prezentei căi de atac, exercitate în scris și depuse la dosarul cauzei, a solicitat, în esență, admiterea recursului formulat, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, s-a se dispună admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate formulată.

În acest sens recurentul a susținut că, în mod greșit, instanța de apel a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate, fără a analiza în concret îndeplinirea condiției de relevanță pentru soluționarea cauzei, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, fiind astfel încălcat dreptul acestuia de acces la Curtea Constituțională, drept derivat din art. 146 lit. d) din Constituție, art. 21 alin. (1),(3) și art. 52 din Constituție.

S-a mai susținut că excepția a fost formulată, în contextul în care o constatare de fapt esențială - data administrării unei declaratii de martor - a fost retinută într-o altă hotărâre penală definitivă (dosar nr. x/2021, decizia penală nr. 1201/19.12.2024), dar a fost contrazisă ulterior, fără nicio procedură legală de rectificare, în cauza penală nr. 8687/180/2022, fiind astfel încălcate principiul securității raporturilor juridice, cel al autorității hotărârilor judecătorești definitive precum și dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 21 alin. (3) din Constituție și art. 6 din CEDO.

În acest context recurentul a apreciat că încheierea recurată ignoră standardul minimal de analiză cerut de Legea nr. 47/1992 privind sesizarea Curții Constituționale, anume verificarea relevanței reale și a legăturii dintre dispozițiile criticate, respectiv faptul că motivarea instanței de fond este lapidară, formală, lipsită de orice analiză a motivelor invocate în sprijinul excepției, ceea ce echivalează cu un refuz implicit al dreptului de acces la justiție constituțională.

În fine, recurentul a mai susținut că prima instanță nu a ținut cont de faptul că, în cauza concretă, faptul contrazis (data audierii) este determinant pentru calificarea juridică a faptei și pentru existența sau inexistența unei conduite penale imputabile.

Concluzionând, recurentul a precizat că prin soluția de respingere a cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional, instanța de fond a împiedicat analizarea unei chestiuni de drept cu impact direct asupra validității acuzației penale și asupra respectării autorității de lucru judecat, aspect ce echivalează cu obstrucționarea unei căi constituționale de apărare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 02.07.2025, sub nr. x/2022/a2, când s-a stabilit termen pentru soluționare la data de 01.10.2025, termen la care instanța de judecată a încuviințat cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul ales al recurentului A. și a dispus acordarea unui nou termen de judecată la data de 29.10.2025.

La termenul de judecată din 29.10.2025, constatând cauza în stare de judecată, Înalta Curte a acordat cuvântul în dezbateri, ocazie cu care s-au luat concluziile apărătorului ales al recurentului A. și ale reprezentantului Ministerului Public, acestea fiind redate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Examinând recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 03 iunie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992 rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor cerințe de admisibilitate, cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din lege:

a) - calitatea de parte în proces a autorului excepției;

b) - identificarea normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

c) - existența unei legături între norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;

Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia Curții Constituționale nr. 591 din 21 octombrie 2014, publicată în M. Of. nr. 916 din 16 decembrie 2014);

d) - verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

În acest context, Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

Încheierea de sesizare a Curții Constituționale are valențele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorității de jurisdicție constituțională. În întocmirea unui astfel de act, instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția are, potrivit legii, nu doar competența, ci și obligația corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională în strictă conformitate cu dispozițiile legii pertinente, dar și cu specificul cauzei.

În aceste coordonate de principiu, analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate evaluată, privind dispozițiile art. 5 C. proc. pen., respectiv art. 430 alin. (1), (2) C. proc. civ., a fost ridicată de o parte din proces (inculpat A.), în fața unei instanțe judecătorești învestite cu soluționarea apelului formulat de acesta împotriva sentinței penale nr. 1633 din data de 11.10.2024, pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. x/2022, prin care acesta a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de influențare a declarațiilor, prev. de art. 272 alin. (1) C. pen..

În acest context, Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de recurentul inculpat A., îndeplinește cerințele de admisibilitate privind calitatea autorului excepției de a fi parte într-un proces în curs, aflarea în vigoare a dispozițiilor legale criticate și inexistența unei decizii prin care Curtea Constituțională să fi sancționat anterior textele de lege criticate.

Însă, în ceea ce privește, condiția referitoare la legătura normei contestate cu soluționarea cauzei, Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită, reținând că, în eventualitatea cererii de sesizare, decizia Curții Constituționale trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra desfășurării procesului, cerința relevanței fiind expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului între părți.

Aplicând mutatis mutandis decizia Curții Constituționale nr. 591/21.10.2014, Înalta Curte arată că "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate", aceasta fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului. Sigur, o atare examinare nu se opune dispozițiilor art. 2 sau art. 29 din Legea nr. 47/1992, care statuează că instanța de control constituțional este unica autoritate de jurisdicție constituțională în România și autoritatea competentă să supună controlului de constituționalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea sus-menționată.

În acest context argumentativ, Înalta Curte subliniază că scopul invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica pronunțarea unei soluții întemeiate pe o dispoziție neconstituțională.

Examinând criticile recurentului, din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că o eventuală admitere a excepției nu ar influența soluția cu privire la cauza dedusă judecății (apel formulat împotriva sentinței penale nr. 1633 din data de 11.10.2024, pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. x/2022, prin care inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de influențare a declarațiilor, prev. de art. 272 alin. (1) C. pen.).

În concret, soluționarea cauzei anterior menționate, înregistrate sub nr. x/2022 nu depinde de dispozițiile legale criticate (art. 5 și art. 430 alin. (1), (2) C. proc. civ.), având în vedere faptul că, recurentul a exercitat calea de atac ordinară a apelului solicitând verificarea legalității și temeiniciei soluției de condamnare dispusă în primul ciclu procesual, din prisma întrunirii sau nu a elementelor constitutive ale infracțiunii de influențare a declarațiilor, prev. de art. 272 alin. (1) C. pen., și nu analizarea instituției autorității de lucru judecat a unei hotărâri penale definitive sau aplicarea principiului stabilirii adevărului.

Instanța supremă a statuat, în mod constant, că cerința ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia nu trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței, ci se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

Prin urmare, o eventuală admitere a cererii de sesizare a Curții Constituționale și, subsecvent, declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 C. proc. pen. sau art. 430 alin. (1) C. proc. civ., nu ar avea nicio înrâurire asupra soluției pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în cauza având ca obiect apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 1633 din data de 11.10.2024, pronunțată de Judecătoria Bacău.

În plus, Înalta Curte reține că argumentele recurentului formulate în susținerea căii de atac ce constituie obiectul prezentei cauzei, referitor că "instanța de apel nu a ținut cont de faptul că, în cauza concretă, faptul contrazis (data audierii) este determinant pentru calificarea juridică a faptei și pentru existența sau inexistența unei conduite penale imputabile" reflectă o critică adusă modalității de aplicare, în speță, a dispozițiilor legale criticate, aspecte care au și constituit motive ce au stat la baza cererii de apel formulate, ce urmează a fi examinate și soluționate, însă, de către Curtea de Apel Bacău, învestită cu soluționarea căii ordinare de atac.

Scopul invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica pronunțarea unei soluții întemeiate pe o dispoziție neconstituțională. Premisa sesizării instanței constituționale o constituie, așadar, constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepția urmărește, în mod real și efectiv, să obțină concursul Curții, în considerarea și în limitele stricte ale competenței sale constituționale.

O atare premisă nu este realizată atunci când, așa cum se constată în speță, autorul excepției nu tinde la declanșarea unui mecanism de cenzurare, pe calea excepției de neconstituționalitate, a concordanței dintre o normă legală și exigențele Constituției României, ci exclusiv la obținerea unui punct de vedere al Curții Constituționale asupra modului de interpretare și aplicare în speță a normelor criticate.

Ca urmare, având în vedere că remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de către A. în scopul și finalitatea sa, respectiv pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, se apreciază că excepția invocată nu respectă cerința reglementată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, privind legătura cu soluționarea cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 03 iunie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În conformitate cu art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 100 RON, va rămâne în sarcina statului și se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 03 iunie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 100 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 octombrie 2025.