ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 150/2021

Ședința publică din data de 19 februarie 2021

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 21 ianuarie 2021 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată s-a respins sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (2), (3), art. 59 alin. (1), (2), (3), (4), (5), art. 17 alin. (1), (2), (3), (4), art. 106, art. 103, art. 107 din Legea nr. 51/1995 modificată prin Legea nr. 270/2010, rap. la art. 1, 2, 3, 5, 61 din Constituția României, și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor din Ordonanța de Urgență nr. 215 din 30.12.2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 1316 din 30 decembrie 2020, rap. la art. 1, 2, 3, 5, 61,73 din Constituția României, excepție ridicată de inculpatul A., în dosarul nr. x/2017, aflat pe rolul Curții de Apel Bacău.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Bacău a reținut că apelantul inculpat A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate și a dispozițiilor art. 26 alin. (2), (3), art. 59 alin. (1), (2), (3), (4), (5), art. 17 alin. (1), (2), (3), (4), art. 106, art. 103, art. 107 din Legea nr. 51/1995 modificată prin Lg. nr. 270/2010, cu privire la care a constatat că cererea întrunește doar o parte din condițiile instituite de lege pentru admisibilitatea acesteia.

Astfel, excepția a fost invocată în fața unei instanțe de judecată învestită cu soluționarea unei cauze penale în apel (Curtea de Apel Bacău), de către o persoană având calitatea de inculpat apelant în acea cauză, iar textul de lege criticat nu a fost declarat anterior ca fiind neconstituțional. În ceea ce privește examenul legăturii cu cauza, Curtea de apel - în acord și cu practica judiciară relevantă în materie - a apreciat că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are asupra soluției ce poate fi pronunțată în speță. În acest sens, a constatat că dispozițiile criticate sunt art. 26 alin. (2), (3), art. 59 alin. (1), (2), (3), (4), (5), art. 17 alin. (1), (2), (3), (4), art. 106, art. 103, art. 107 din Legea nr. 51/1995 modificată prin Lg. nr. 270/2010, respectiv:

"Articolul 17

(1) Primirea în profesie se realizează numai în baza unui examen organizat de U.N.B.R., cel puțin anual și la nivel național, potrivit prezentei legi și Statutului profesiei de avocat.

(2) Examenul pentru primirea în profesia de avocat se susține în cadrul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților și se desfășoară în mod unitar, în centrele teritoriale ale acestuia, având la bază o metodologie elaborată și aprobată de Consiliul U.N.B.R.

(3) Tematica examenului este unică la nivelul U.N.B.R., iar selectarea subiectelor se face de comisia națională de examen.

(4) Comisia națională de examen este formată cu precădere din avocați - cadre didactice universitare, care au minimum 10 ani vechime în profesia de avocat. Desemnarea acesteia se face de Comisia permanentă a U.N.B.R., la propunerea barourilor.

(5) Dispozițiile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător, precum și judecătorilor de la instanțele internaționale.

Articolul 26

Calitatea de avocat încetează:

a) prin renunțarea scrisă la exercițiul profesiei;

b) prin deces;

c) dacă împotriva avocatului s-a luat măsura excluderii din profesie ca sancțiune disciplinară;

d) dacă avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală și care îl face nedemn de a fi avocat, conform legii.

Articolul 59 din toate barourile din România și are sediul în capitala țării, municipiul București.

(2) U.N.B.R. este persoană juridică de interes public, are patrimoniu și buget proprii.

(3) Bugetul U.N.B.R. se formează din contribuția barourilor în cote stabilite de Congresul avocaților. Patrimoniul U.N.B.R. poate fi folosit și în activități producătoare de venituri, în condițiile legii.

(4) Baroul de avocați se constituie și funcționează numai în cadrul U.N.B.R., potrivit prezentei legi și statutului profesiei.

(5) U.N.B.R. este succesoarea de drept a Uniunii Avocaților din România.

(6) Folosirea fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Națională a Barourilor din România", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocaților din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum și folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiții decât cele prevăzute de prezenta lege constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă."

Articolul 103

1) Avocații care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine și care își desfășoară activitatea efectiv și cu regularitate, pe o perioadă de cel puțin 3 ani în România, în domeniul dreptului românesc sau al dreptului comunitar sunt admiși în profesia de avocat în România, fără a fi necesară îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 94, cu respectarea prevederilor prezentei legi referitoare la exercițiul drepturilor civile și politice și la cazurile de nedemnitate și incompatibilitate.

(2) În fața autorității române competente solicitanții trebuie să facă dovada desfășurării cu regularitate a activității în România pe o perioadă de cel puțin 3 ani în domeniul dreptului românesc sau comunitar. În acest scop:

a) avocații trebuie să prezinte toate informațiile și documentele relevante cu privire la numărul de cauze în care au acordat asistență juridică, precum și cu privire la natura acestora;

b) autoritatea română competentă poate să verifice caracterul efectiv și regularitatea activității desfășurate și poate cere avocatului, dacă este necesar, să ofere clarificări, în scris sau verbal, cu privire la informațiile și documentele prevăzute la lit. a).

(3) Avocații care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine în România pot oricând să ceară ca diplomele să le fie recunoscute, potrivit dispozițiilor art. 94, în vederea obținerii admiterii în profesia de avocat în România și a exercitării acesteia sub titlul profesional astfel obținut.

(4) Avocații care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine și care au desfășurat în mod efectiv și cu regularitate o activitate profesională în România pe o perioadă de cel puțin 3 ani, dar pe o perioadă mai scurtă în domeniul dreptului românesc, pot obține admiterea în profesia de avocat și dreptul de a o practica sub titlul profesional din România, fără a fi necesară îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 94, cu respectarea prevederilor prezentei legi referitoare la exercițiul drepturilor civile și politice și la cazurile de nedemnitate și incompatibilitate, după următoarea procedură:

a) autoritatea română competentă ia în considerare desfășurarea efectivă și cu regularitate a activității în perioada de cel puțin 3 ani, cunoștințele și experiența profesională dobândite în România, precum și orice participare la prelegeri și seminarii despre dreptul românesc sau deontologia profesiei de avocat;

b) solicitantul pune la dispoziția baroului român orice informație și documentație relevantă, în special despre cauzele în care a acordat asistență juridică.

(5) Decizia autorității române competente de a nu acorda înscrierea automată în cazul în care nu s-a prezentat dovada că cerințele prevăzute la alin. (1) sau (4) au fost îndeplinite va fi motivată, comunicată solicitantului și baroului și supusă căilor de atac prevăzute de statutul profesiei.

(6) Desfășurarea efectivă și cu regularitate a activității avocatului în România și capacitatea sa de a o continua sunt evaluate pe baza unui interviu susținut cu comisia de evaluare prevăzută la art. 94.

(7) Autoritatea română competentă poate, printr-o decizie motivată și supusă căilor de atac prevăzute de statutul profesiei, să refuze avocatului solicitant acordarea titlului profesional de avocat în România, dacă se consideră că aceasta ar aduce atingere ordinii publice, ca urmare a unor abateri disciplinare, a unor plângeri și incidente de orice fel.

(8) Reprezentanții U.N.B.R. sunt obligați să păstreze confidențialitatea informațiilor primite cu ocazia examinării cererii de acordare a titlului profesional în România."

"Articolul 106

Prezenta lege va fi pusă în aplicare astfel:

a) actualele organe de conducere ale Uniunii Avocaților din România își vor îndeplini în continuare atribuțiile, potrivit legii și statutului profesiei, ca organe de conducere ale U.N.B.R., pe întreaga durată a mandatului pentru care au fost alese;

b) Consiliul U.N.B.R. va elabora proiectul statutului profesiei și îl va adopta în termen de cel mult 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Statutul profesiei va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I^*);

*) Statutul profesiei de avocat a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 17 octombrie 1995, cu modificările și completările ulterioare. Acesta a fost înlocuit, în mod succesiv, prin statutul publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 284 din 31 mai 2001, cu modificările ulterioare, statutul publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 13 ianuarie 2005, cu modificările și completările ulterioare, respectiv prin statutul adoptat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 64/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 898 din 19 decembrie 2011, cu modificările și completările ulterioare.

c) formele noi de asociere pentru exercitarea profesiei de avocat se vor organiza și vor funcționa numai după intrarea în vigoare a noului statut al profesiei.

Articolul 107

(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi persoanele fizice sau juridice care au fost autorizate în baza altor acte normative ori au fost încuviințate prin hotărâri judecătorești să desfășoare activități de consultanță, reprezentare sau asistență juridică, în orice domenii, își încetează de drept activitatea. Continuarea unor asemenea activități constituie infracțiune și se pedepsește potrivit legii penale.

(2) De asemenea, la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează de drept efectele oricărui act normativ, administrativ sau jurisdicțional prin care au fost recunoscute ori încuviințate activități de consultanță, reprezentare și asistență juridică contrare dispozițiilor prezentei legi.

(3) Prevederile alin. (1) și (2) nu se aplică profesiei de consilier juridic, care va fi exercitată potrivit dispozițiilor Legii nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, cu completările ulterioare.

(4) Consiliile și decanii barourilor au obligația și autorizarea să urmărească ducerea la îndeplinire a prevederilor alin. (1) și (2) și să ia măsurile legale în acest sens."

Curtea a constatat că prin excepția invocată se pune în discuție constituționalitatea unor dispoziții din Legea nr. 51/1995, act normativ ce îndeplinește condiția unui act de reglementare primară, care nu a fost abrogat nici expres și nici tacit, fiind în vigoare la data sesizării instanței, însă toate textele de lege criticate se referă la modalitatea de primire în profesia de avocat și modalitatea de organizare și funcționare a U.N.B.R. Or, obiectul dosarului în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate îl constituie acuzația reținută în rechizitoriu anume că, în îndeplinirea aceleași rezoluții infracționale, în perioada iulie 2013 - iulie 2014, a întocmit mai multe documente în care a folosit ilegal denumiri specifice profesiei de avocat, arogându-și această calitate și determinând, totodată, cu intenție, reprezentanții mai multor instituții ale Statului Român să emită, la rândul lor, fără vinovăție, în perioada octombrie 2013 - iulie 2014, acte/documente în care titulaturile specifice profesiei de avocat erau folosite fără drept raportat la activitatea inculpatului, infracțiune prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, în forma pe care o au în prezent, și nu textele criticate, a cărei rezolvare presupune analizarea actelor dosarului în vederea stabilirii existenței sau inexistenței unor indicii rezonabile sau elemente probatorii de natură a releva acuzațiile penale aduse prin rechizitoriu. Cum în cauză verificarea realizată are în vedere doar legalitatea și temeinicia soluției de condamnare prin sentința penală apelată, iar nu și analizarea legalității organizării și funcționării UNBR, la care fac referire textele criticate, chiar dacă prevederile articolelor de lege invocate ar fi declarate neconstituționale, astfel cum dorește autorul excepției, hotărârea instanței de contencios constituțional nu ar putea influența soluția procesului principal, respectivele dispoziții neconstituind norme juridice de incriminare în baza cărora instanța de apel ar pronunța o soluție diferită.

De asemenea, inculpatul apelant A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor din ordonanța de urgență nr. 215 din 30.12.2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 1316 din 30 decembrie 2020, prin care s-a legiferat că:

"Art. 1. Dispozițiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privitoare la judecarea apelurilor în complet format din 3 judecători se aplică apelurilor formulate în procese pornite începând cu data de 1 ianuarie 2023. În procesele pornite începând cu data de 1 ianuarie 2021 și până la data de 31 decembrie 2022 inclusiv, apelurile se judecă în complet format din 2 judecători.

(2) În cauzele penale, dispozițiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privitoare la judecarea apelurilor în complet format din 3 judecători se aplică la judecarea apelurilor în cauzele care au fost înregistrate în primă instanță începând cu data de 1 ianuarie 2023. Apelurile formulate în cauzele penale înregistrate în primă instanță începând cu data de 1 ianuarie 2021 și până la data de 31 decembrie 2022 inclusiv se judecă în complet format din 2 judecători.

Curtea a reținut că, având în vedere că, potrivit art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, apelurile se judecă în complet format din 3 judecători, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel. Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 239/2019, aplicarea prevederilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privitoare la judecarea apelurilor în complet format din 3 judecători, a fost suspendată până la data de 31 decembrie 2019 inclusiv, iar prin Legea nr. 239/2019 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției măsura a fost prelungită până la data de 31 decembrie 2020 inclusiv.

Însă, Curtea a observat că dosarul nr. x/2017 în care s-a pronunțat sentința penală apelată nr. 899 din 09.08.2020 a Judecătoriei Bacău- având ca obiect apelul declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr. 899 din 09.08.2020 a Judecătoriei Bacău, este înregistrată la prima instanță în cursul anului 2017, deci sunt aplicabile dispozițiile tranzitorii prevăzute de art. IV din Legea nr. 207 din 20 iulie 2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară:

"Dispozițiile prezentei legi privind judecarea apelurilor în complet de 3 judecători se aplică cauzelor înregistrate pe rolul instanțelor după intrarea în vigoare a prezentei legi."

Așadar, a constatat că prevederile a căror neconstituționalitate s-a invocat nu au legătură și nu pot influența modalitatea de rezolvare a dosarului penal cu care a fost învestită instanța de apel în cauză, situație în care excepția de neconstituționalitate ridicată apare ca lipsită de pertinență în raport cu procesul în care a fost formulată.

Împotriva acestei încheieri, recurentul A. a declarat recurs, solicitând în esență, admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (2), (3), art. 59 alin. (1), (2), (3), (4), (5), art. 17 alin. (1), (2), (3), (4), art. 106, art. 103, art. 107 din Legea nr. 51/1995 modificată prin Legea nr. 270/2010, rap. la art. 1, 2, 3, 5, 61 din Constituția României, și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor din Ordonanța de Urgență nr. 215 din 30.12.2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 1316 din 30 decembrie 2020, rap. la art. 1, 2, 3, 5, 61,73 din Constituția României.

În susținerea recursului formulat, a arătat că atât Legea nr. 51/1995, cât și Legea nr. 270/2010 prin care a fost modificată Legea nr. 51/1995 au fost adoptate în paralelism legislativ, prin încălcarea art. 16 alin. (1), (2), (3), din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă. Nu s-a respectat principiul concentrării materiei într-un unic articol, preluându-se în aceleași elemente din conținutul unui articol în conținutul celorlalte.

Așadar, a menționat că norma prevăzută în art. 107 din Legea nr. 51/1995 este o încălcare a statului de drept, deoarece prevede că este desființată orice formă de organizare prin care au fost autorizate activități de exercitare a profesiei de avocat, chiar dacă au fost aprobate prin hotărâri judecătorești.

În ceea ce privește art. 26 alin. (2), (3), art. 59 alin. (1), (2), (3), (4), (5), art. 17 alin. (1), (2), (3), (4), art. 106, art. 103, art. 107 din Legea nr. 51/1995 modificată prin Legea nr. 270/2010, a criticat constituționalitatea acestor dispoziții întrucât prin modificarea adusă legii nu au fost reînființate Uniunea Avocaților din România și barourile.

Referitor la dispozițiile din Ordonanța de Urgență nr. 215 din 30.12.2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 1316 din 30 decembrie 2020, rap. la art. 1, 2, 3, 5, 61,73 din Constituția României, a susținut că această ordonanță încalcă referendumul în justiție din anul 2019, astfel cum a fost validat de Curtea Constituțională a României, prin decizia nr. 2/27.06.2019, potrivit căruia dreptul Guvernului de a adopta ordonanțe în domeniul justiției a fost restricționat.

De asemenea, recurentul a mai criticat încheierea penală atacată și pentru aspecte de nelegalitate, respectiv că nu a fost respectat principiul contradictorialității și nu a fost îndeplinită procedura de citare cu intimata pentru termenul de judecată din data de 15 ianuarie 2021.

Examinând recursul formulat de recurentul A., prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte amintește că excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituție, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

În acest caz, sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, căci Legea nr. 47/1992 stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția, posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate (în acest sens, și decizia nr. 3991/9.11.2010 a Î.C.C.J., secția penală).

Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia. Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerințe, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. O asemenea condiție este consecința caracterului general obligatoriu și al efectelor erga omnes al deciziilor Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Din analiza aspectelor teoretice anterior menționate, Înalta Curte apreciază că pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale.

Or, în cauză, Înalta Curte apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (2), (3), art. 59 alin. (1), (2), (3), (4), (5), art. 17 alin. (1), (2), (3), (4), art. 106, art. 103, art. 107 din Legea nr. 51/1995 modificată prin Legea nr. 270/2010, rap. la art. 1, 2, 3, 5, 61 din Constituția României, și a dispozițiilor din Ordonanța de Urgență nr. 215 din 30.12.2020 nu are legătură cu soluționarea cauzei, aceasta vizând exclusiv apelul formulat împotriva sentinței penale prin care s-a dispus condamnarea recurentului. Motivele invocate în susținerea excepțiilor de neconstituționalitate vizează în realitate nemulțumirile petentului legate de condamnarea sa prin sentința penală nr. 899 din 07.08.2020 a Judecătoriei Bacău și a modalității de soluționare a cauzei de către prima instanță.

În concret, cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (2), (3), art. 59 alin. (1), (2), (3), (4), (5), art. 17 alin. (1), (2), (3), (4), art. 106, art. 103, art. 107 din Legea nr. 51/1995 modificată prin Legea nr. 270/2010, Înalta Curte apreciază că dispozițiile criticate nu au legătură cu soluționarea prezentei cauze, având în vedere că în fapt, nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituționalitate a textelor de lege, dorindu-se în realitate modificarea acestora referitor la modalitățile de primire în profesia de avocat și la modalitatea de funcționare a UNBR. Or, în cauză verificarea realizată trebuie să aibă în vedere doar legalitatea și temeinicia soluției de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 dispusă prin sentința penală apelată, iar nu analizarea legalității organizării și funcționării UNBR, așadar Înalta Curte apreciază că nu se impune admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu dispozițiile anterior menționate, întrucât ar transforma instanța de control constituțional într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituție și nici de legea organică de organizare și funcționare.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiile din Ordonanța de Urgență nr. 215 din 30.12.2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 1316 din 30 decembrie 2020, rap. la art. 1, 2, 3, 5, 61,73 din Constituția României invocată de recurentul A., Înalta Curte constată că, autorul excepției tinde în fapt la modificarea textelor legislative, prin completarea acestora, ceea ce nu ține de competența instanței de contencios constituțional, fiind atributul puterii legislative.

Recurentul nu invocă, în concret, critici legate de neconstituționalitatea acestui text de lege, ci aprecieri proprii ale autorului excepției privitoare la interpretarea legii, apreciind că această ordonanță încalcă referendumul în justiție din anul 2019, astfel cum a fost validat de Curtea Constituțională a României, prin decizia nr. 2/27.06.2019, potrivit căruia dreptul Guvernului de a adopta ordonanțe în domeniul justiției a fost restricționat, atribuind astfel reglementării un sens pe care legiuitorul nu l-a prevăzut in terminis,

În raport de aceste argumente, Înalta Curte constată că în cauza de față nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate.

În ceea ce privește critica recurentului referitoare la aspecte de nelegalitate ale încheierii atacate, respectiv că nu a fost respectat principiul contradictorialității și nu a fost îndeplinită procedura de citare cu intimata pentru termenul de judecată din data de 15 ianuarie 2021, Înalta Curte constată că astfel cum reiese din încheierea din data de 15 ianuarie 2021, i s-a acordat cuvântul atât recurentului A. în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, cât și reprezentantului Ministerului Public cu privire la aspectele invocate de recurent.

Mai mult, Înalta Curte reține, cu privire la îndeplinirea procedurii de citare cu intimata B. S.R.L., că instanța de apel a apreciat că aceasta nu are calitate procesuală în cauză și în mod greșit a fost menționată pe citativ și, ulterior citată.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 21 ianuarie 2021 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 21 ianuarie 2021 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 februarie 2021.