ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 731/2025

Ședința publică din data de 29 octombrie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 18/2025 din data de 04 iulie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. s-a admis contestația la executare formulată de Compartimentul executări penale de la Curtea de Apel Iași privind pe condamnatul A..

În temeiul art. 161 raportat la art. 162 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a constatat intervenită prescripția executării pedepsei rezultante de 6 ani închisoare aplicate condamnatului A., prin sentința penală nr. 184/05.12.2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2007, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 176/A din 12.06.20214 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Totodată, s-a dispus ca la data rămânerii definitive a prezentei sentințe penale se va retrage mandatul de executare a pedepsei nr. 244/2011 emis de Curtea de Apel Iași la data de 12.06.2014, mandatul european de arestare nr. 2/2014 emis de Curtea de Apel Iași la 18.06.2014 și toate actele de executare subsecvente emise în baza acestora privind pe condamnatul A..

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că judecătorul delegat la Compartimentul Executări Penale din cadrul Curții de Apel Iași, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. j) din Hotărârea nr. 3243 din data de 22.12.2022 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești și art. 554 alin. (2) C. proc. pen.., în temeiul disp. art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.., raportat la art. 162 alin. (1) lit. b) C. pen., a formulat, la data de 12.06.2025, contestație la executare împotriva executării sentinței penale nr. 184/2011 din data de 05.12.2011 a Curții de Apel Iași, modificată și rămasă definitivă prin decizia penala nr. 176/A din data de 12.06.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru a se aprecia dacă a intervenit prescripția executării pedepsei privative de libertate aplicate condamnatului A.

În acest sens, prima instanță a constatat că prin sentința penală nr. 184/05.12.2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2007, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 176/A din 12.06.20214 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală numitul A. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. și la art. 6 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen. C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) și 76 lit. c) C. pen.. Sub același aspect s-a mai reținut că, în temeiul sentinței penale menționate, Curtea de Apel Iași a emis mandatul de executare a pedepsei nr. 244/2011 din data de 12.06.2014, iar ulterior, mandatul european de arestare nr. 2/2014 la data de 18.06.2014 în vederea descoperirii condamnatului și punerii în aplicare a pedepsei privative de libertate.

Reținând aplicarea dispozițiilor art. 161 și art. 162 alin. (1) C. pen., Curtea de Apel Iași a apreciat, raportat la pedeapsa principală rezultantă de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 184/05.12.2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2007, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 176/A din 12.06.20214 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală aplicată, că durata termenului de prescripție a executării pedepsei este de 11 ani (5 ani plus 6 ani).

Astfel, s-a reținut că termenul de prescripție a executării pedepsei principale a închisorii a început să curgă la data de 12.06.2014, odată cu rămânerea definitivă a sentinței penale de condamnare și emiterea mandatului de executare și s-a împlinit la data de 11.06.2025, interval calculat conform dispozițiilor art. 186 alin. (1) C. proc. pen., fiind socotit împlinit cu o zi înainte de ziua corespunzătoare datei de la care a început să curgă.

În ceea ce privește incidența unor cazuri de întrerupere a cursului prescripției executării pedepsei rezultante de 6 ani închisoare aplicate condamnatului A. prin sentința penală menționată anterior, din examinarea dosarului penal privind actele de executare îndeplinite, Curtea, s-a reținut că executarea pedepsei nu a început față de acesta în condițiile în care persoana condamnată nu a putut fi localizată pe teritoriul României sau a altor state pe toată durata termenului de prescripție.

De asemenea, instanța de fond a mai constatat că în conformitate cu mențiunile cuprinse în copia de pe cazierul judiciar al condamnatului A., solicitată de către instanță în ziua dezbaterilor asupra prezentei contestații la executare, nu au fost identificate date relevante privind săvârșirea de către acesta a unor alte infracțiuni în cursul termenului de prescripție a executării pedepsei, nefiind astfel incident nici cazul de întrerupere a termenului prevăzut de art. 163 alin. (2) C. pen.

În fine, s-a mai reținut că, din examinarea actelor de executare subsecvente emiterii mandatului de executare a pedepsei nr. 244/2011 emis la data de 12.06.2014 de către Curtea de Apel Iași, față de condamnatul A. a fost emis mandatul european de arestare nr. 2/18.06.2014, însă din corespondența purtată cu Inspectoratul de Poliție al Județului Iași și Inspectoratul General al Poliției Române - Centrul de cooperare polițienească internațională, pe durata termenului de prescripție a executării pedepsei, acesta nu a fost localizat sau arestat pe teritoriul unui stat membru, astfel încât să opereze cazul de întrerupere prevăzut de art. 90 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

Prin urmare, constatând împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei principale rezultante a închisorii și lipsa oricărui caz de întrerupere sau suspendare a acestui termen, instanța de fond a admis contestația la executare formulată de Compartimentul executări penale de la Curtea de Apel Iași privind pe condamnatul A..

Împotriva sentinței nr. 18/2025 din data de 04 iulie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a formulat contestație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași.

Prin motivele de contestație formulate în scris, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași a precizat că prin Legea nr. 19 din 14 martie 2025, pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind C. pen., publicată în monitorul Oficial nr. 230 din 14 martie 2025, la infracțiunea de evadare, prev. de art. 285 din C. pen., s-a introdus alin. (3) indice 1 cu următorul cuprins: "Se consideră evadare și fapta persoanei condamnate la pedeapsa închisorii de a nu se prezenta la organul de poliție în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei în termen de 7 zile de la data la care a rămas definitivă hotărârea prin care s-a dispus executarea pedepsei."

În continuare s-a menționat că la art. II din Legea nr. 19/14.03.2025, se dispune că, în cazul hotărârilor care au rămas definitive anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cum e și cazul de față, termenul de 7 zile prev. de art. 285 alin. (3) indice I din C. pen. curge de la data intrării în vigoare a prezentei legi, adică de la data de 14 martie 2025, fiind împlinit în prezent iar la art. III din aceeași lege, se prevede că structurile ministerului Afacerilor Interne care pun în executare ordinul de dare în urmărire, la expirarea termenului de 7 zile arătat mai sus, sesizează organele de urmărire penală competente, cu privire la această infracțiune.

În acest context, parchetul a apreciat că, în urma verificărilor efectuate prin adresele nr. x/09.07.2025 și nr. 7351/261/P/2025, atașate în copie motivelor de contestație, rezultă că la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași se află în lucru dosarul penal nr. x/2025, privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de 285 alin. (3) indice 1 din C. pen. de către A., situație ce poate întrerupe cursul prescripției executării pedepsei.

Astfel s-a apreciat că, deși, la data pronunțării sentinței penale, respectiv 04.07.2025, Legea nr. 19 din 14 martie 2025 era în vigoare, judecătorul de la fond nu a analizat incidența acestei legi raportat la cazul de întrerupere a termenului de prescripție a executării pedepsei prev. de art. 163 alin. (2) C. pen. - săvârșirea din nou a unei infracțiuni, respectiv a infracțiunii de evadare prevăzută de 285 alin. (3) indice 1 din C. pen.

Sub același aspect, s-a precizat că instanța de fond nu a efectuat niciun minim de verificări în acest sens, cu toate că la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași se afla în lucru dosarul penal nr. x/2025 privind săvârșirea infracțiunii prevăzută de 285 alin. (3) indice 1 din C. pen. de către A., existând astfel posibilitatea incidenței cazului de întrerupere a termenului de prescripție a executării pedepsei prev. de art. 163 alin. (2) C. pen.

Analizând înscrisurile menționate și având în vedere și dispozițiile legale incidente mai sus citate s-a apreciat că, în cauză, instanta de fond nu a analizat incidența cazului de întrerupere a termenului de prescripție a excutării pedepsei prev. de art. 163 alin. (2) C. pen. raportat la prevederile Legii nr. 19 din 14 martie 2025. astfel că se impune, în vederea respectării dreptului la un proces echitabil, dreptului la apărare precum și dreptului la dublul grad de jurisdicție, trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a se remedia aspectele omise.

Concluzionând, parchetul a solicitat admiterea contestației formulate, desființarea sentinței penale nr. 18 din 04.07.2025, pronunțată de Curtea de Apel Iași, în dosarul penal nr. x/2025 și, conform art. 6 CEDO și art. 2 din Protocolul 7 privind dreptul la dublul grad de jurisdicție, să se dispună trimiterea cauzei la rejudecare la instanța de fond, pentru remedierea aspectelor criticate mai sus.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 05.08.2025, sub nr. x/2025, fiind stabilit termen pentru soluționare la data de 29.10.2025, termen la care s-au luat concluziile reprezentantului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție precum și cele ale apărătorilor aleși ai intimatului condamnat, acestea fiind redate în cuprinsul părții introductive a prezentei decizii.

Analizând contestația formulată în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu dispozițiile legale în materie, Înalta Curte apreciază că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente, hotărârea contestată fiind legală și temeinic motivată.

Înalta Curte reține că obiectul cauzei pendinte îl constituie contestația la executare a sentinței penale nr. 184/2011 din data de 05.12.2011 a Curții de Apel Iași, modificată și rămasă definitivă prin decizia penala nr. 176/A din data de 12.06.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulată de judecătorul delegat la Compartimentul Executări Penale din cadrul Curții de Apel Iași, în temeiul disp. art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.., raportat la art. 162 alin. (1) lit. b) C. pen., pentru a se aprecia dacă a intervenit prescripția executării pedepsei privative de libertate aplicate condamnatului A..

Potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Contestația la executare nu reprezintă o cale de atac, ci o procedură jurisdicțională de rezolvare a situațiilor relative la executarea hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia. Pe această cale se pot invoca numai aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor definitive.

Astfel, conform dispozițiilor art. 161 C. pen. prescripția înlătură executarea pedepsei principale și se va calcula în funcție de criteriile stabilite de art. 162 alin. (1) C. pen. prin raportarea la durata pedepsei ce urmează a fi executată.

În acest context normativ, Înalta Curte reține că termenul de prescripție a executării pedepsei aplicate condamnatului A. conform sentinței penale nr. 184/2011 din data de 05.12.2011 a Curții de Apel Iași, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 176/A din data de 12.06.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, se calculează în raport cu art. 162 alin. (1) lit. b) C. pen., respectiv 5 ani plus durata pedepsei care urmează a fi executată, începând de la data când hotărârea de condamnare a rămas definitivă. Prin urmare, se constată că durata termenului de prescripție a executării pedepsei de 6 ani închisoare, la care a fost condamnat intimatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. și la art. 6 din Legea nr. 78/2000, este de 11 ani, ce a început să curgă de la data de 12.06.2014, odată cu rămânerea definitivă a sentinței penale de condamnare și emiterea mandatului de executare și s-a împlinit la data de 11.06.2025, conform art. 186 alin. (1) C. proc. pen., aspect, de altfel, ce nu a fost contestat de persoana condamnată precum și nici de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

Sub aspectul analizării existenței unor cauze de întrerupere a cursului prescripției executării pedepsei, Înalta Curte, în acord cu prima instanță, reține faptul că, în speță, în raport cu actele aflate la dosarul cauzei, în mod corect s-a constatat inexistența unor astfel de situații expres prevăzute de art. 163 C. pen.

În acest sens se reține faptul că termenul de prescripție a executării pedepsei se întrerupe doar pentru cauzele expres prevăzute de lege, respectiv art. 163 C. pen., ce afectează direct executarea pedepsei sau comportamentul infracțional al condamnatului, precum începerea executării pedepsei sau săvârșirea unei noi infracțiuni, aspecte ce nu regăsesc în speță din moment ce executarea pedepsei nu a început față de condamnatul A., în condițiile în care acesta nu a putut fi localizat pe teritoriul României sau a altor state în interiorul termenului de prescripție iar din fișa de cazier al acestuia nu rezultă săvârșirea unei noi infracțiuni în cursul termenului de prescripție a executării pedepsei, respectiv 12.06.2014-11.06.2025.

Totodată, Înalta Curte reține faptul că, în cauză, nu se poate reține nici cauza specială de întrerupere a executării pedepsei prevăzută de art. 90 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 în raport cu faptul că, deși a fost emis față de condamnatul A. mandatul european de arestare nr. 2 din data 18.06.2014 de către Curtea de Apel Iași, acesta nu a fost localizat, pe durata termenului de prescripție a executării pedepsei, pe teritoriul altui stat, situație ce ar impus comunicarea acestui mandat de către statul român către autoritatea străină competentă și astfel ar fi fost întrerupt acest termen.

Referitor la chestiunile antamate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, în cuprinsul contestației formulate, privind existența, în cauză, a cauzei de întrerupere a termenului de prescripție a executării pedepsei prevăzute de art. 163 alin. (2) C. pen. constând în aceea că persoana condamnată ar fi săvârșit o noua infracțiune, Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată în raport cu următoarele argumente.

Înalta Curte constată faptul că situația invocată de parchet, ca fiind în măsură să atragă întreruperea cursului termenului de prescripției al executării pedepsei aplicate condamnatului A. constă în faptul că, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași se află în lucru dosarul penal nr. x/2025, privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de 285 alin. (3) indice 1 din C. pen. de către acesta ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 19 din 14 martie 2025, așa cum rezultă din adresa emisă de această unitate de parchet la data de 09.07.2025.

Așadar, instanța suprema arată faptul că pentru a produce efectul de întrerupere a termenului de prescripție a executării pedepsei, cauzele prevăzute de art. 163 C. pen., implicit și cea invocată de parchet în speță, trebuie să intervină pe parcursul termenului aflat în curs de derulare iar orice eveniment care intervine ulterior stingerii prescripției nu poate reactualiza acest termen, deoarece dreptul statului de a executa pedeapsa s-a pierdut definitiv. Această condiție temporală asigură claritatea, stabilitatea și predictibilitatea aplicării legii și respectă principiul legalității, limitând aplicarea mecanismului de întrerupere strict la situațiile expres prevăzute de lege.

Reținând acest context argumentativ precum și faptul că din conținutul cazierului judiciar emis în data de 03.07.2025, solicitat de instanța de fond anterior acordării cuvântului în dezbateri, nu au rezultat mențiuni cu privire la săvărșirea vreunei infracțiuni de către intimat, pe durata termenului de prescripție al executării pedepsei, respectiv 12.06.2014-11.06.2025, Înalta Curte apreciază solicitarea formulată de parchet privind reținerea dispozițiilor art. 163 alin. (2) C. pen. din prisma apariției, ulterioare împlinirii acestui termen, a unei cauze de întrerupere constând în existența unui dosar penal în lucru privind săvârșirea infracțiunii de evadare, ca fiind nefondată.

Întreruperea cursului prescripției executării pedepsei presupune ca aceasta să se producă înainte de expirarea termenului stabilit de lege, pentru că odată ce acesta s-a împlinit, prescripția își produce efectele, iar cauzele de întrerupere nu mai pot avea efect asupra executării pedepsei.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 597 alin. (7) raportat la art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași împotriva sentinței penale nr. 18/2025 din data de 04 iulie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen.. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea contestației formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași împotriva sentinței penale nr. 18/2025 din data de 04 iulie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea contestației formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 octombrie 2025.