ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.10.2025

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
30.10.2025
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 30 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilității cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1691/31.10.2024 pronunțată de Judecătoria Brașov, s-a luat act că prin încheierea din 09.01.2024 s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la inculpatul B..

În baza art. 213 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a fost condamnată inculpata C. la pedeapsa principală de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism (faptă din perioada noiembrie- decembrie 2022, persoane vătămate D. și E.).

În baza art. 67 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. s-a interzis inculpatei ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani, și a aplicat pedeapsa accesorie cu același conținut.

În baza art. 91 alin. (1) din C. pen. a dispus executarea pedepsei principale de 1 an și 6 luni închisoare sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, pe durata căruia inculpata a fost obligată să respecte măsurile de supraveghere, să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate și să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Brașov sau în cadrul altei instituții din subordinea Consiliului Local Brașov sau a Consiliului Județean Brașov pe o perioadă de 80 de zile.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen.

În baza art. 213 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 43 alin. (5) raportat la art. 41 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism în recidivă postexecutorie (faptă din perioada mai 2022- martie 2023, persoane vătămate D. și E.).

În baza art. 67 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) din C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 4 ani și a aplicat pedeapsa accesorie cu același conținut.

S-a dispus executarea pedepsei în regim de detenție.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) din C. pen. s-a dedus din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului durata reținerii

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 554/AP din data de 11 iulie 2025 a Curții de Apel Brașov, secția Penală, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de către inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 1691 din 31 octombrie 2024 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul nr. x/2023, pe care a desființat-o în privința cuantumului pedepsei aplicate inculpatului A..

Rejudecând în aceste limite, s-a dispus reducerea pedepsei aplicate inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, în baza art. 213 alin. (1) din C. pen., de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței atacate.

Decizia penală nr. 554/AP din data de 11 iulie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Penală a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov la data de 14 iulie 2025, iar inculpatului A. la data de 17 iulie 2025 la Penitenciarul Codlea, unde era încarcerat.

Împotriva deciziei penale nr. 554/Ap din data de 11 iulie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Penală a declarat recurs în casație inculpatul A. la data de 11 august 2025, data înregistrării cererii de recurs în casație la registratura penitenciarului.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov și părților conform dovezilor de comunicare aflate la dosar.

În cauză nu au fost depuse concluzii scrise.

După efectuarea comunicării prev. de art. 439 din C. proc. pen., Curtea de Apel Brașov a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde a fost înregistrat, pe rolul secției Penale, la data de 24 octombrie 2025, sub nr. x/2023, fiind repartizat aleatoriu completului C10 Filtru.

Prin referatul din aceeași dată, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea examinării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 30 octombrie 2025.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., cu titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1), (2) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Reglementând conținutul cererii de recurs în casație, art. 437 alin. (1) din C. proc. pen. stabilește că aceasta trebuie să cuprindă numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții ori, după caz, numele și prenumele procurorului care exercită calea extraordinară de atac și organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de casare pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora (lit. c), precum și semnătura persoanei care a promovat recursul în casație (lit. d).

Rezultă, așadar, din cuprinsul textului de lege menționat că cererea de recurs în casație se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanței cu soluționarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conținutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casație, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac, domiciliul sau reședința părții, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părților (conform art. 445 din C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, precum și voința de a recura respectiva hotărâre și limitele acestei voințe, respectiv motivele în fapt și în drept ce au determinat exercitarea căii de atac, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanței de recurs.

Așa cum se prevede în art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., indicarea în cerere a tuturor elementelor de conținut la care se referă expres art. 437 alin. (1) din C. proc. pen. constituie o condiție de admisibilitate a recursului în casație, a cărei neîndeplinire atrage în mod obligatoriu respingerea, ca inadmisibilă, a căii extraordinare de atac.

În acest context normativ, procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. și îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casație.

Totodată, cererea îndeplinește și condiția prevăzută de art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., fiind formulată de inculpatul A. care a formulat și apel în cauză.

Cererea de recurs în casație întrunește cerințele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen., întrucât cuprinde numele, prenumele și domiciliul procesual al inculpatului, este indicată hotărârea atacată, cererea fiind semnată de recurentul inculpat.

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se constată că inculpatul a solicitat ca instanța să aibă în vedere faptul că, în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, fiind condamnat fără nicio probă.

Pe cale de consecință, a solicitat reanalizarea motivării prin care a fost condamnat cu consecința dispunerii rejudecării cauzei.

Analizând din această perspectivă cererea de recurs în casație, Înalta Curte apreciază că aceasta nu respectă condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., având în vedere că nu a fost invocat niciunul din cazurile de casare reglementate de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., iar argumentele invocate nu pot fi circumscrise niciunuia dintre cazurile de recurs în casație prevăzute de dispozițiile legale antemenționate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că toate condițiile prevăzute în mod cumulativ de dispozițiile legale, fiind promovată cu încălcarea prevederilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. și art. 438 din C. proc. pen., motiv pentru care, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 554/Ap din data de 11 iulie 2025 a Curții de Apel Brașov, secția Penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 554/Ap din data de 11 iulie 2025 a Curții de Apel Brașov, secția Penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 octombrie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 32/F din data de 5 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în baza art. 192 alin. (1),
ÎCCJ 2024-10-03
0,95
ÎCCJ, Secția penală
E., F., G. și societățile inculpate S.C. C. S.R.L. și S.C. C. S.R.L., cu aplicarea art. 38 lit. a) din C. pen. Prin sentința penală nr. 45/F din 31 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2016 s-a hotărât în privinț
ÎCCJ 2022-10-04
0,95
ÎCCJ, Secția penală
permite controlul mijloacelor sale de existență. În baza art. 92 alin. (2) lit. a) C. pen. a impus condamnatului obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau în colaborare cu instituții d
ÎCCJ 2025-06-10
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 267/2025
serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă d
ÎCCJ 2025-10-15
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 15 octombrie 2025 Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 711 din data de 19 iunie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Pl
Sursă