ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 32/F din data de 5 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în baza art. 192 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., a fost condamnată inculpata A., la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă (procent culpă de 20%).

În baza art. 91, art. 92 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligată inculpata ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Brașov, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a impus inculpatei obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate, ce va fi stabilit de Serviciul de Probațiune Brașov.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a obligat inculpata ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Primăriei Brașov sau Direcția de Servicii Sociale Brașov, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta acea muncă.

A desemnat Serviciul de Probațiune Brașov pentru supravegherea executării măsurilor și obligațiilor instituite în sarcina inculpatei.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul nerespectării cu rea-credință a măsurilor de supraveghere ori a obligațiilor impuse, sau al comiterii de noi infracțiuni pe parcursul termenului de supraveghere.

A respins acțiunea civilă formulată de B., C., D., E. și F., în calitate de moștenitori ai părții civile G., ca tardiv formulată.

În baza art. 19, art. 23 alin. (3), art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 1349 și art. 1357 C. civ., art. 10, art. 11 și art. 22 din Legea nr. 132/2017 a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de părțile civile B., C., D., E. și F. și a obligat partea responsabilă civilmente H. SA la plata către aceștia a sumei de câte 15.000 RON cu titlu de daune morale, respingând restul pretențiilor formulate în cauză.

În temeiul art. 274 alin. (1) teza întâi C. proc. pen., a obligat inculpata la plata sumei de 4.309 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 3.209 RON pentru faza urmăririi penale și 1.100 RON pentru faza camerei preliminare și a judecății.

Pentru a se pronunța astfel, curtea a constatat că, prin rechizitoriul nr. x/2018 din data de 12.03.2020 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei A., cercetată în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) C. pen.

S-a precizat că starea de fapt ce formează obiectul sesizării constă, în esență, în aceea că, în data de 24.12.2018, în jurul orei 17:00, în timp ce conducea autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, pe strada x din municipiul Brașov, având direcția de deplasare dinspre Liceul Hidromecanica spre strada x, inculpata A. - avocat, membru al Baroului Brașov - nu a respectat regimul legal de viteză admis pentru sectorul de drum pe care circula, respectiv 30 km/h, încălcând astfel dispozițiile art. 35 alin. (1), art. 48 și art. 49 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, precum și cele ale art. 121 alin. (1) și art. 123 lit. g) din Regulamentul de punere în aplicare a acesteia și a accidentat-o pe victima I. care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis, producându-i leziuni ce au avut ca urmare decesul acesteia.

În cadrul procedurii de cameră preliminară s-a precizat de către moștenitorii victimei I., respectiv B., C., D., E. și F. că se constituie părți civile în procesul penal față de asiguratorul de răspundere civilă delictuală cu suma de câte 500.000 RON.

La data de 17.07.2017, s-a dispus începerea judecății în cauză, constatându-se legalitatea administrării probelor în cursul urmăririi penale și a actelor de urmărire penală. Încheierea de cameră preliminară nu a fost contestată.

Instanța de fond a constatat că starea de fapt reținută în actul de acuzare se sprijină pe următoarele mijloace de probă: procese-verbale de cercetare la fața locului, schița locului accidentului și planșe foto; rezultat etilotest; declarații suspectă/inculpată A.; declarație persoană vătămată B.; procuri speciale; declarație martor J.; buletin de analiză toxicologică - alcoolemie; buletin de examinare clinică; raport de expertiză medico-legală (autopsie); raport de verificare - inspecție tehnică; adresa nr. x/2019 a Primăriei Municipiului Brașov; DVD -uri conținând imaginile surprinse de camerele de supraveghere instalate în stația RAT și la sediul K.; raport de expertiză tehnică nr. x/03.05.2019; anexă la raportul de expertiză tehnică nr. x/03.05.2019; declarație expert; alte înscrisuri .

La primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, inculpata a precizat că nu dorește urmarea procedurii abreviate, nu și-a asumat vinovăția penală și a dorit să ofere declarații în cauză .

De asemenea, la solicitarea părții responsabile civilmente indicate în actul de sesizare, s-a încuviințat, în probațiune, în cursul cercetării judecătorești efectuarea unui raport de expertiză tehnică auto, întocmit la data de 2.11.2020 . S-a constatat că instanța a dispus suplimentarea raportului de expertiză, supliment depus de expert la data de 1.02.2021. Totodată, s-a arătat că s-a procedat în cauză la audierea expertului L.

Totodată, s-a menționat că, în cauză, a fost încuviințat în probațiune, la solicitarea părților civile, audierea în calitate de martor a numitului M.

Examinând materialul probatoriu administrat în cauză, curtea a reținut că, în data de 24.12.2018, în jurul orei 17:02, inculpata A. conducea autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, pe strada x din municipiul Brașov, având direcția de deplasare spre strada x. S-a precizat referitor la condițiile de deplasare ale autovehiculului că era timp de noapte, iluminat stradal, ploaie și circulație auto relativ scăzută.

Astfel, s-a precizat că, în stația de autobuz situată pe strada x, vis- a-vis de clădirea K., mai precis în alveola destinată spațiului de parcare autobuze, s-a aflat pentru câteva momente victima I., în vârstă de 67 ani, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis și fără asigurare din partea acesteia, traversarea producându-se dinspre dreapta spre stânga drumului în direcția de deplasare a autovehiculului.

Din studiul imaginilor video, a rezultat că victima a parcurs carosabilul pe prima bandă, fiind evidențiată o grăbire a mersului datorată traversării, prin loc nepermis. În apropierea bandei a doua de circulație, victima a întețit pasul, fapt ce denotă că a observat pericolul de a intersecta traiectoria autoturismului și a continuat deplasarea spre trotuarul din fața clădirii K., însă a fost lovită de autoturismul condus de inculpată. Aceasta din urmă a încercat să evite impactul, a acționat sistemul de frânare aproape concomitent cu momentul lovirii victimei, a încercat să vireze spre stânga, însă, nu a reușit să evite producerea accidentului. Astfel, s-a arătat că victima a fost lovită cu partea frontală a autoturismului, a căzut pe capotă, după care a fost proiectată și a căzut pe suprafața asfaltată din stânga părții carosabile, la o distanță de 3,7 metri de locul în care s-a oprit autoturismul.

Echipajele medicale sosite la fața locului au constatat decesul victimei.

Conform raportului de expertiză medico-legală (autopsie) nr. 573/AUT din 27.12.2018, moartea victimei a fost violentă, s-a datorat hemoragiei interne și externe consecutivă unui politraumatism cu multiple fracturi la nivelul craniului, coloanei vertebrale, toracelui și membrelor; leziunile traumatice constatate la autopsie s-au putut produce la data de 24.12.2018 prin lovire cu și de corp/plan dur (lovire-proiectare), posibil în cadrul unui accident de trafic rutier (victima-pieton); între leziunile traumatice constatate la autopsie și deces există legătură de cauzalitate directă necondiționată; sângele recoltat de la cadru nu conține alcool etilic.

De asemenea, instanța a constatat că, după producerea accidentului, s-a efectuat cercetarea la fața locului în prezența martorului J., au fost efectuate fotografii judiciare, întocmindu-se schița locului faptei și procesul-verbal în acest sens. Inițial, în procesul-verbal de cercetare la fața locului, nu a fost consemnat că pe tronsonul de drum pe care s-a produs accidentul s-ar fi aflat vreun indicator rutier ce ar fi trebuit respectat de conducătorul auto, stabilindu-se că limita legală de viteză este de 50 km/h. Ulterior, s-a procedat la efectuarea de verificări suplimentare și s-a constatat că, în zona în care s-a produs accidentul era amplasat indicatorul rutier «Copii». S-a arătat că această modificare produsă în cuprinsul actului procedural întocmit de organele de poliție nu afectează legalitatea acestuia, câtă vreme aspectele constatate existau în realitate și apar înscrise și în procesul-verbal întocmit în acest .

Din buletinul de analiză toxicologică nr. x din data de 28.12.2018, a rezultat că inculpata A. nu a consumat băuturi alcoolice.

Referitor la modalitatea de producere a accidentului, curtea a reținut că, în faza de urmărire penală, inculpata a precizat că a sesizat prezența victimei pe carosabil în apropierea stației de autobuz, vis-a-vis de clădirea K., persoană care i-a apărut în fața mașinii cu o succesiune rapidă de evenimente. A mai precizat inculpata că victima circula cu pas rapid, motiv pentru care a încercat să se îndepărteze de acea persoană, virând ușor volanul spre stânga și, simultan, a apăsat și frâna. În momentul imediat următor, s-a reținut că inculpata a auzit un zgomot, a văzut capota deformată, iar mașina s-a oprit.

În fața instanței, inculpata a susținut că, la data de 24.12.2018, în jurul orelor 17:00, rula cu autovehiculul marca x cu nr. x pe strada x, iar după stația de autobuz N. a plecat de la semafor continuând deplasarea spre zona Primăriei; în continuare, inculpata a învederat că, până la trecerea pentru pietoni situată înainte de K., a ajuns la o viteză de 40-45 km/h, iar aici a relaxat apăsarea pedalei de accelerație, reducând viteza.

Mai mult, inculpata a susținut că, după ce a lăsat în urmă trecerea pentru pietoni, a observat în partea dreaptă a câmpului său vizual, în alveola stației de autobuz, o persoană pe care a perceput-o că stătea pe loc întrucât avea capul întors spre partea dreaptă și corpul în poziție verticală. Locul în care se afla persoana, la cca 10 m de banda pe care ea circula, precum și poziția ei statică, au determinat-o pe inculpată să creadă că aceasta aștepta autobuzul, motiv pentru care și-a continuat deplasarea; în secunda următoare, la aproximativ 1 m în partea dreaptă a autoturismului, a susținut inculpata că brusc a apărut persoana pe care o văzuse în alveola stației de autobuz, a observat pasul rapid, în fugă, al persoanei când i-a apărut în fața mașinii, a frânat și, întrucât mașina este hidramată, posibil să fi atins și accelerația în același timp. Din acest motiv, a susținut inculpata, posibil să fi avut viteza de 42 km/h. În momentul următor apariției pietonului a auzit un zgomot și a văzut capota deformată.

În depoziția dată în fața primei instanțe, inculpata a mai susținut că a făcut tot ce a putut în momentul respectiv, iar venirea bruscă a victimei, în fugă, traversând carosabilul, a făcut imposibilă evitarea accidentului, întrucât, deși a perceput că victima stă în stație de autobuz, autoturismul pe care-l conducea a avansat, astfel că s-a redus câmpul de vizibilitate și a rămas un spațiu în care nu a mai văzut victima; nu a văzut fuga victimei din alveolă până la mașină, ci doar pasul în fugă, perpendicular, în fața mașinii.

Întrucât de la fața locului au putut fi ridicate imagini video ce au surprins evenimentul rutier și prin raportare la celelalte probe administrate în cauză, în cursul urmăririi penale s-a procedat la întocmirea unui raport de expertiză tehnică auto care a concluzionat că viteza de deplasare a autovehiculului condus de inculpată, la impact, a fost de cca. 42 km/h, neputându-se stabili viteza de deplasare anterior impactului în lipsa probelor materializate la fața locului. Inculpata și partea responsabilă civilmente nu au contestat valoarea vitezei de circulație a autoturismului, fiind contestată doar de partea civilă.

Mai mult, expertiza efectuată în cursul urmăririi penale a concluzionat că accidentul s-a produs din cauza angajării victimei în traversarea părții carosabile prin loc nepermis și fără să se asigure, generând o stare de pericol atât potențială, cât și ulterior iminentă pentru conducătorul auto, iar, în ceea ce privește posibilitățile de evitare a accidentului s-a precizat că valoarea vitezei la care conducătorul auto putea să oprească în condiții de siguranță era de cca. 46,83 km/h, în măsura în care s-a stabilit că inculpata a circulat cu o viteză de cca. 42 km/h. S-a mai constatat de către expert că a existat o întârziere în reacția conducătorului auto, generată posibil de factori externi: ploaie, reflexii ale carosabilului, multiple surse de lumină, funcționarea ștergătoarelor de parbriz etc și că starea de pericol atât potențială, cât și iminentă a fost declanșată de angajarea pietonului în traversare.

S-a reținut, conform expertului parte recomandat de inculpată în cursul urmăririi penale că viteza de circulație a autovehiculului la care accidentul putea fi evitat era de 23 km/h, victima fiind cea care nu s-a asigurat anterior traversării străzii, iar conducătorul auto a inițiat manevre de evitare prin frânare în condiții de conduită preventivă.

Subsecvent, părțile civile au invocat în cursul urmăririi penale faptul că modalitatea de calcul a vitezei de deplasare a autovehiculului la momentul impactului este greșit stabilită în raportul de expertiză tehnică, că nu au fost respectate de către conducătorul auto dispozițiile art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002, apreciind că, la stabilirea stării de pericol, trebuia apreciată și obligația conducătorului auto de a adapta viteza la condițiile de drum care putea fi sub cea legală de 30 km/h.

Pentru respectarea dreptului la apărare a părții responsabile civilmente și pentru lămurirea aspectelor referitoare la posibilitățile de evitare a accidentului, s-a dispus efectuarea unei noi expertize tehnice în cursul cercetării judecătorești care a stabilit că accidentul putea fi evitat de conducătorul autoturismului în situația în care conducea cu o viteză de cca 32 km/h sau dacă ar fi încercat ocolirea victimei prin partea dreaptă.

Prin urmare, s-a considerat că expertiza dispusă în cursul judecății a analizat atât posibilitățile tehnice, obiective, de evitare a accidentului, cât și pe cele subiective care țin de modul de reacție a conducătorului auto. S-a mai învederat în cuprinsul expertizei că starea de pericol a fost declanșată la momentul pătrunderii pietonului pe banda unu a sensului de mers către str. x, deci imediat după ce aceasta a părăsit alveola stației de autobuz, că victima a încălcat dispozițiile art. 72 pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002 și dispozițiile art. 167 pct. 1 lit. d) din H.G. nr. 1391/2006, iar inculpata dispozițiile art. 123 lit. g) din Regulamentul de punere în aplicare a O.U.G. nr. 195/2002.

Pe de altă parte, s-a reținut că expertul recomandat de părțile civile a susținut că viteza corectă de deplasare a autoturismului în momentul impactului ar fi fost de 55 km/h și viteza maximă la care se putea evita accidentul era de 38 km/h .

Totodată, s-a constatat că expertul parte desemnat pentru partea responsabilă civilmente a susținut că accidentul putea fi evitat de conducătorul auto doar în situația în care autoturismul condus de inculpată ar fi rulat cu 24-26 km/h. În plus, opinia acestui expert parte a fost în sensul că starea de pericol s-a constituit pentru conducătorul auto la momentul în care a putut sesiza intenția pietonului de a traversa culoarul de deplasare al autovehiculului, respectiv la momentul la care victima a traversat dinspre banda 1 spre banda 2.

De asemenea, s-a precizat că expertul parte desemnat pentru inculpată a învederat că viteza de deplasare a autovehiculului la care se putea evita accidentul era de aproximativ 22,27 km/h, că accidentul putea fi evitat numai de victimă dacă respecta prevederile art. 72 pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 167 pct. 1 lit. d) din H.G. nr. 1391/2006 și că, în condițiile de rulare de la momentul producerii accidentului - ploaie, carosabil lucios datorită umezelii, ștergătoarele de parbriz acționate - reacția inculpatei a fost promptă, iar manevrele de evitare prin frânare și ocolire spre stânga au fost insuficiente pentru evitarea impactului. În cuprinsul opiniei separate exprimate de apărare, s-a susținut că, pentru determinarea timpului de reacție al conducătorului auto trebuie apreciate vizibilitatea redusă determinată de ploaie, drumurile alunecoase (ude), perceperea culorilor obstacolului, punerea în mișcare a victimei simultan cu vehiculul de transport în comun și că este greșit interpretat de către expertul desemnat în cauză momentul apariției pericolului potențial și cel iminent.

Instanța a constatat că au fost exprimate mai multe opinii referitoare la modalitatea de calcul a vitezei la care autoturismul condus de către inculpată putea evita intersectarea cu victima. Potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. pen. dintre acestea instanța a reținut parțial concluziile expertizei efectuate în cursul urmăririi penale, în ceea ce privește modalitatea de calcul a vitezei de deplasare a autovehiculului la momentul impactului, precum și culpa victimei în producerea accidentului și, în integralitate, concluziile expertizei efectuate în cursul cercetării judecătorești. În același timp, s-a constatat că nu există contrarietate de opinii în ceea ce privește culpa victimei în producerea accidentului.

De asemenea, a constatat că apărarea a apreciat, în fapt, că inculpata nu are nicio culpă în producerea accidentului, susținând că, în condițiile de trafic reținute în procesul-verbal de cercetare la fața locului, acesta nu putea fi evitat nici dacă autoturismul ar fi fost condus cu viteza de 30 km/h. Tot apărarea a învederat că accidentul ar fi putut fi evitat doar dacă inculpata conducea autoturismul cu viteza de aproximativ 23 km/h și, întrucât accidentul s-ar fi produs și în situația în care inculpata conducea cu viteza legală, nu ar exista o legătură de cauzalitate între modul de deplasare în trafic a autoturismului de către inculpată și accidentul produs, accident care nu ar putea fi imputat decât victimei.

S-a remarcat că opiniile exprimate de apărare privind culpa inculpatei în producerea accidentului au în vedere modalitățile diferite de apreciere a câmpului de vizibilitate a pericolului de către conducătorul auto, fiecare dintre acestea omițând regulile de circulație rutieră care obligă la respectarea unei anumite conduite în trafic.

Instanța a constatat că aspectele de interes în speță și învederate spre cercetare prin actul de sesizare pentru stabilirea posibilităților de evitare a accidentului și a vinovăției sub forma culpei în producerea acestuia, sunt date de regulile de circulație care se aplică în cazul dedus judecății. Sub acest aspect, s-a avut în vedere că orice participant la trafic are obligația, potrivit legii, de a avea o conduită care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private. Această obligație cu caracter general are în vedere respectarea tuturor normelor privind circulația rutieră, obligații care se impun atât conducătorului auto, cât și pietonului sau altui participant la trafic [art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002].

Referitor la zona în care s-a produs accidentul, instanța a constatat că, în imediata apropiere a clădirii în care funcționează Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov, strada x, pe care circula autoturismul condus de inculpată se bifurcă, formând cu strada x o "insulă" unde este situată clădirea K.. În zona unde începe bifurcația străzii O., stradă cu sens unic, erau amplasate la data de 24.12.2018 următoarele indicatoare rutiere: pe partea stângă "Trecere pentru pietoni", "Copii", "Ocolire" și 2 indicatoare cu semnificație "Curbă deosebit de periculoasă" la dreapta; pe partea dreaptă a străzii O. erau amplasate indicatoarele "Trecere pentru pietoni" și "Copii".

Potrivit art. 66 alin. (1), (2) din H.G. nr. 1391/2006 semnificația unui indicator este valabilă pe întreaga lățime a părții carosabile deschise circulației conducătorilor cărora li se adresează, în condițiile în care indicatorul nu este instalat deasupra benzii sau benzilor de rulare. Prin urmare, pe strada x, stradă cu sens unic, aveau incidență mai multe indicatoare rutiere pe toată lățimea carosabilului, dintre acestea, organul de cercetare penală reținând în cauză doar pe cel de avertizare "Copii".

Indicatorul de avertizare creează obligații conducătorilor de vehicule, prin aceea că, le sunt impuse acestora luarea unor măsuri în vederea parcurgerii în condiții depline de siguranță a sectorului de drum periculos la care se referă, iar raza de acțiune a indicatorului de avertizare începe din locul amplasării acestuia și încetează după trecerea de locul periculos atenționat. Totodată, s-a reținut că, potrivit art. 66 lit. d) din H.G. nr. 1391/2006, indicatorul de avertizare se instalează înaintea locului periculos, la o distanță de maxim 50 m în localități, iar când condițiile din teren impun amplasarea la o distanța mai mare sub indicator se instalează și un panou adițional care prevede distanța între indicator și începutul locului periculos. Prin urmare, în condițiile lipsei unui astfel de panou adițional, la o distanță de maxim 50 m de locul amplasării indicatorului rutier de avertizare "Copii" începe locul periculos la care indicatorul se referă și care obligă ca pe toată raza de acțiune a acestuia să se respecte regula de circulație prevăzută de lege.

S-a subliniat că indicatorul avertizare "Copii" se amplasează în apropierea școlilor, grădinițelor și a locurilor de joacă și obligă conducătorul auto ca, de la întâlnirea acestui indicator și până la momentul depășirii locului periculos (școală, grădiniță, loc de joacă) să nu depășească viteza de 30 km/h în localitate. S-a mai precizat că nu există o distanță exactă a întinderii locului periculos, căci acesta poate varia în raport cu întinderea limitei de demarcație a locului periculos la care se referă. De exemplu, curtea a reținut că indicatorul rutier de avertizare "curbă deosebit de periculoasă" obligă ca, de la locul amplasării acestuia să se reducă limita de viteză potrivit indicației, limită de viteză care trebuie menținută pe întreaga lungime a curbei și până la revenirea în linie dreaptă a drumului.

De asemenea, referitor la indicatorul de avertizare "Copii", s-a arătat că acesta relevă că oriunde pe o distanță de 50 m de la locul de amplasare a acestuia începe zona cu potențial periculos. În aceste zone, s-a apreciat că există posibilitatea ca pietonii, indiferent de vârsta sau calitatea acestora, să formeze aglomerații sau să aibă o conduită imprevizibilă, fapt ce impune atenția sporită a conducătorilor auto concomitent cu reducerea vitezei de rulare a autovehiculelor până la maxim 30 km/h. În cauza analizată, zona cu potențial periculos a început cu aproximativ 30 m înainte de locul producerii accidentului, locul accidentului fiind stabilit ca fiind la 80 m de cel al amplasării indicatorului rutier. Este adevărat că liceul/școala de muzică nu este situat pe strada x, ci pe o străduță situată în imediata apropiere a acesteia și, cu care, de altfel, se intersectează, străduță care este semnalizată și ea - după cum rezultă inclusiv din imaginile foto cuprinse în expertizele efectuate . Clădirea liceului/școlii este vizibilă atât pe timp de zi, cât și de noapte, astfel cum rezultă și din imaginile video de la dosar, este luminată și nu poate fi confundată. Totodată, din străduța pe care se află situată școala este prevăzut inclusiv un pasaj de trecere spre strada x, în dreptul stației de autobuz, ce apare și în imaginile foto de la dosar .

Curtea a reținut că, și în situația în care zona, și implicit clădirea școlii, nu ar fi fost cunoscută conducătorului auto și imposibil de reperat, limitele exterioare ale școlii pe timp de noapte sau clădirea nu ar fi fost vizibilă din varii motive (ceață, lipsă iluminare stradală, ploaie densă etc), chiar dacă clădirea unității școlare ar fi fost situată pe altă stradă mai mult sau mai puțin îndepărtată de cea pe care este amplasat indicatorul rutier, zona de limitare a vitezei conform semnului de avertizare creează obligații în sarcina conducătorului în sensul de a reduce viteza la 30 km/h, limită valabilă până la prima modificare a drumului (intersecție) după care, dacă ar mai fi fost necesar, ar fi trebuit montat un alt panou de avertizare. S-a constatat că aceleași aspecte rezultă din legislația rutieră amintită și au fost relevate inclusiv de expertiza efectuată în cursul judecății, iar explicațiile în acest sens au fost oferite de expertul audiat în cauză .

De asemenea, s-a considerat că nu poate fi ignorată semnificația indicatorului de avertizare restricție viteză, arătând de unde este valabilă acea restricție și faptul că locul periculos poate începe oricând în 50 m, iar, potrivit art. 66 pct. 6 din H.G. nr. 1391/2006, în lipsa unei semnalizări care să anunțe sfârșitul restricției semnificația acestuia încetează în intersecția cea mai apropiată.

Prin urmare, indicatorul de avertizare "Copii" avea incidență în zonă de la bifurcația străzii O. și până la zidul exterior drept al clădirii școlii (liceului) de muzică, școală vizibilă de la stradă inclusiv la momentul producerii accidentului . S-a precizat că, la acel moment, condițiile meteo nu au influențat vizibilitatea zonei periculoase în sine, însă, și în cazul în care acest fapt s-ar fi produs, conducerea cu o viteză de până la 30 km/h era obligatorie, cel puțin, de la locul amplasării indicatorului rutier și până la prima intersecție, intersecție situată aproape de una dintre marginile clădirii ce adăpostește școala. Din aceste motive, s-a apreciat că nu este corectă susținerea apărării în sensul că s-ar fi impus aplicarea unui panou adițional de demarcare pe lungime a sectorului de drum periculos.

Potrivit suplimentului de expertiză întocmit în cursul cercetării judecătorești, accidentul de circulație s-a produs la aproximativ 80 m de la locul amplasării indicatorului de avertizare ce trebuia respectat de conducătorul auto, astfel că locul periculos a început cu cel puțin 30 m anterior celui în care s-a produs accidentarea victimei, loc situat în dreptul școlii de muzică. Astfel, s-a arătat că limita de viteză pentru tronsonul de drum menționat era de 30 Km/h, viteză de deplasare pe care inculpata trebuia să o respecte. De altfel, de la această viteză legală de 30 km/h putea fi analizată și posibilitatea de adaptare a conduitei conducătorului auto la condițiile de trafic: noapte, lumină artificială, ploaie etc., însă, în această situație, când regula de circulație ar fi fost respectată, nu s-ar mai fi pus problema culpei conducătorului auto în producerea accidentului.

S-ar fi putut pune în discuție posibilitatea sau nu de evitare a accidentului la o limită de viteză superioară celei de 30 km/h dacă accidentul s-ar fi produs în porțiunea de drum situată de la locul amplasării indicatorului de avertizare și cei 50 m maxim prevăzuți de lege până la locul periculos (aspect verificat de organele de urmărire penală) întrucât se presupune că anterior întâlnirii indicatorului rutier de avertizare "Copii" s-a circulat cu o viteză legală superioară celei de 30 km/h, permisă posibil pe acel tronson de drum (deși la dosar există date că și anterior zonei de bifurcație a străzii O. exista o limitare de viteză la 30 km/h - dosar urmărire penală) și uneori este dificil de redus viteza până la 30 km/h pe o distanță scurtă.

La momentul impactului însă inculpata a condus autovehiculul cu o viteză de 42 km/oră și ar fi frânat, după cum s-a susținut și cum s-a reținut în cuprinsul expertizei efectuate în cursul urmăririi penale, aproape instantaneu cu momentul lovirii victimei. S-au avut în vedere și susținerile inculpatei potrivit cărora a ajuns la o viteză de 40 - 45 km/h până la trecerea pentru pietoni situată înainte de locul de amplasare a indicatorului de avertizare "Copii" unde ar fi relaxat viteza.

Cu toate acestea, s-a constatat că nu a putut fi stabilită viteza de deplasare a autoturismului anterior producerii accidentului, sens în care nu s-a putut reține decât că, la momentul impactului, când s-a acționat sistemul de frânare și, implicit, în momentul imediat premergător acestuia, când nu există indicii sau urme de frânare, inculpata a condus autovehiculul cu o viteză superioară celei legale. Procedând în această manieră, câmpul de vizibilitate al conducătorului auto, inclusiv viteza de reacție în cazul intervenției pericolului iminent, s-au apreciat a fi reduse și constituie un risc asumat de conducătorul auto.

De altfel, s-a arătat că această rulare cu autovehiculul la o viteză superioară celei permisă de lege a fost una dintre cauzele care au permis intersectarea cu victima care traversa în mod evident strada prin loc nepermis.

Prin urmare, s-au apreciat eronat posibilitățile de evitare ale accidentului pornind doar de la luarea în considerare a unei limite superioare de viteză celei legale admise, căci, în caz contrar, nici nu ar mai interesa existența sau nu a unor indicatoare rutiere, implicit a unor norme de circulație pe care orice conducător auto, chiar dacă nu le respectă, le cunoaște. Este adevărat că pietonul care traversează strada în mod neregulamentar poartă principala vină în producerea accidentului, el fiind cel care provoacă situația periculoasă (avertizată de altfel de indicatorul rutier), însă accidentarea sa este favorizată de conduita șoferului autovehiculului, care își asumă la rândul său riscul producerii unui eveniment rutier, în cazul încălcării unor dispoziții legale. Iar, din această perspectivă, posibilitățile de evitare ale accidentului de trafic rutier pot avea relevanță în cazul intervenției unui caz fortuit, situație care este, în fapt, susținută de către apărare când afirmă că nu ar fi existat legătură de cauzalitate între viteza de rulare a autovehiculului și accidentul produs.

S-a susținut de către expertul tehnic desemnat în faza urmăririi penale că inculpata ar fi putut efectua manevrele de frânare în condiții de siguranță dacă ar fi circulat cu o viteză de cca. 46,83 km/h, superioară vitezei maxime legale admise pe sectorul respectiv de drum. Cu toate acestea, s-a reținut că inculpata a circulat cu o viteză de 42 km/h, fapt care, potrivit expertizei efectuate în cursul urmăririi penale ar fi trebuit să permită manevre de frânare corespunzătoare; expertul desemnat la urmărire penală a conchis că momentul observării victimei pe carosabil, în conul de lumină al farurilor, se suprapune cu momentul declanșării stării de pericol, cu toate acestea, starea de pericol iminent este declanșată doar la momentul în care pietonul depășește marcajul benzii pe care se deplasează autoturismul.

Instanța a constatat că nici expertiza efectuată în cursul urmăririi penale, nici opiniile experților parte, nu au în vedere aspectul reținut în actul de sesizare, relevat și de expertul desemnat în cursul cercetării judecătorești, și anume că, în zonă, exista un indicator de limitare a vitezei, limită de viteză impusă, ca urmare a atenționării unor situații periculoase în apropiere, astfel că, discuțiile referitoare la momentul apariției stării de potențial pericol trebuie apreciate prin raportare atât la viteza cu care a fost rulat autovehiculul și care nu a permis observarea și aprecierea în timp util a pericolului iminent generat de pieton.

Prin urmare, s-a apreciat că rularea cu o viteză peste limita legală admisă constituie un risc asumat de orice conducător auto care nu respectă regula de circulație și nu poate înlătura culpa decât în situația existenței unei cauze de neimputabilitate, cum este cazul fortuit. Însă, în speța dedusă cercetării, conform indicatorului rutier situat la bifurcația străzii O., inculpata trebuia să cunoască faptul că intră într-o zonă cu un pericol potențial ridicat și tocmai din acest motiv era necesară reducerea vitezei la 30 km/h, viteză ce trebuia menținută și adaptată condițiilor de trafic pe toată lungimea de drum indicată. De altfel, aceste chestiuni au fost exprimate în clar de expertiza efectuată în cursul cercetării judecătorești și, implicit, și de opiniile experților parte.

Astfel, s-a remarcat că inculpata nu a respectat dispozițiile art. 123 lit. g) din H.G. nr. 139/2006, a circulat cu o viteză superioară celei legale și neadaptată condițiilor de trafic ce se impuneau prin raportare la acea viteză legală. S-a arătat că situația de pericol potențial este anunțată de indicatorul rutier, iar starea de pericol iminent se declanșează la momentul în care pietonul intersectează carosabilul, indiferent de manevrele pe care acesta dorește să le facă, respectiv să treacă strada prin loc nepermis, pătrundere intempestivă în spațiul destinat conducătorilor auto, să verifice sosirea autobuzului etc.

Potrivit expertizei efectuate în cursul cercetării judecătorești, ținând seama de regulile de circulație stabilite prin indicatorul reținut în actul de sesizare ca nefiind respectat, s-a constatat că, dacă inculpata ar fi circulat cu viteza de aproximativ 32 km/h, apropiată celei legale și care ar fi impus, dacă acest fapt s-ar fi constatat, verificarea doar a adaptării autovehiculului la condițiile de drum, putea evita lovirea victimei. În același timp, s-a constatat că, dat fiind condițiile de rulare (inculpata circula pe banda 2 spre care se îndrepta victima care traversa neregulamentar), pentru a nu intersecta traiectoria pietonului care se deplasa spre stânga, manevra de ocolire ar fi fost spre dreapta. Această manevră nu s-a mai produs întrucât timpul de reacție, redus și ca urmare a vitezei de deplasare a autovehiculului, nu a permis observarea victimei și a conduitei nelegale a acesteia.

S-a apreciat că, indiferent de modalitatea de traversare neregulamentară a străzii, perpendicular sau oblic axului drumului, în fugă sau mers lejer și indiferent de culoarea vestimentației acesteia (închisă sau mai deschisă la culoare), conduita victimei, nu are relevanță decât în situația în care s-ar fi rulat autovehiculul cu viteza legală sau situată în imediata apropiere a acesteia, când acțiunea conducătorului auto poate fi apreciată din perspectiva diligenței sale și a condițiilor de drum. Din perspectiva apreciată de apărare, s-ar putea concluziona că nu interesează viteza de circulație a autovehiculului, nici semnificația indicatorului rutier.

S-a considerat relevant că și expertiza extrajudiciară depusă de partea responsabilă civilmente a stabilit că viteza la care se putea evita accidentul de către inculpată era de 28 km/h, deci tot în apropierea limitei legale de viteză de 30 km/h. De altfel, împrejurarea că inculpata conducea un autovehicul hidramat (cutie de viteze automată) nu ar putea avea relevanță decât din perspectiva dexterității și priceperii conducătorului auto de a-l manevra în situații periculoase.

În ceea ce privește susținerile inculpatei și ale părții responsabile civilmente, potrivit cărora pericolul iminent se produce doar la momentul în care pietonul a trecut dinspre banda 1 spre banda 2 pe care se află autoturismul, s-a arătat că acestea au în vedere cu totul alte situații, respectiv aceea în care strada are sens dublu. În aceste cazuri, al străzilor cu dublu sens, s-a considerat că există într-adevăr posibilitatea ca pietonul să se oprească la limita de demarcație a celor două benzi (pentru asigurare la trecerea în sens opus, pentru a verifica un eventual pericol din această parte), fapt ce permite și conducătorului auto să aprecieze situația de pericol iminent . Însă, în cazul de față, strada pe care s-a produs accidentul este o stradă cu sens unic, iar pericolul potențial în traversarea străzii și evaluat de victimă nu putea veni decât dintr-o singură parte (iar pe înregistrare se observă că aceasta iuțește pasul la momentul traversării fapt ce denotă că și-a asumat la rândul său acțiunea). Prin urmare, s-a arătat că riscul există, astfel cum a susținut expertiza efectuată în cursul cercetării judecătorești, din momentul pătrunderii pietonului pe carosabil.

Pe de altă parte, s-a apreciat că trecerea neregulamentară a victimei, prin loc nepermis și fără să evalueze pericolul la care se expune, culoarea ținutei vestimentare a acesteia, nu înlătură culpa inculpatei în producerea accidentului, căci limita de viteză de 30 km/h, care ar fi permis atât traversarea străzii de către victimă, cât și/sau observarea acesteia de către conducătorul auto, nu a fost respectată. Mai mult, s-a arătat că simpla prezență a victimei în alveola destinată parcării autobuzelor, deci nu pe trotuar, prezență remarcată de inculpată anterior accidentului, constituia un potențial pericol, anunțat, de altfel, și de indicatorul rutier și care impunea reducerea vitezei de rulare. Deopotrivă, aprecierea apărării în sensul că pericolul iminent este evaluat doar la momentul la care conducătorul auto realizează că victima va intra pe banda sa de circulație ar putea fi evaluată doar în situația în care nu ar exista un indicator rutier care să avertizeze asupra potențialului pericol.

În ceea ce privește incidența orară a indicatorului rutier, aspect învederat de apărare în faza urmăririi penale, în sensul că indicatorul de avertizare "Copii" are relevanță permanentă între orele 7-22, nu are în vedere doar perioada cursurilor școlare, ci și extrașcolare, are incidență și în zona spațiilor de joacă unde nu există program anunțat. S-a considerat că indicatorul de avertizare "Copii" are în vedere, așa cum mai sus s-a arătat, situațiile cu potențial de pericol ce pot să fie frecvente în zonă datorită conduitei imprudente a pietonilor de orice vârstă, a aglomerărilor care se pot forma, a stațiilor mijloacelor de transport care sunt în apropierea acestora și de unde pot apărea pericole pentru conducătorul auto etc.

S-a reținut ca evidentă culpa victimei în producerea accidentului, acțiunea acesteia de traversare prin loc nepermis este cea care a declanșat accidentul de trafic rutier, accident favorizat de conducerea neregulamentară a autoturismului de către conducătorul autovehiculului.

În concluzie, instanța a reținut că potențialul pericol exista pentru conducătorul auto încă de la momentul intrării autovehiculului în zona de restricționare a vitezei la 30 km/h (zona de bifurcare a străzii O.) și, cel mai exact, cu 30 m anterior zonei în care s-a produs accidentul când s-a intrat efectiv în zona considerată de administratorului drumului ca fiind periculoasă. Cu alte cuvinte, cu 30 m anterior de locul producerii accidentului atenția conducătorului auto trebuia să fie sporită în acord cu semnificația indicatorului rutier, care avertizează pericolul potențial și impune menținerea limitei de viteză pe întreg sectorul de drum periculos sau până la prima intersecție. Mai mult, conducerea cu viteză peste limita legală pe sectorul de drum indicat reprezintă un risc asumat de conducătorul auto care procedează în acest fel, respectiv riscul de a nu putea folosi comenzile autovehiculului în mod corespunzător, adaptate și condițiilor meteo, imposibilitatea evitării unui obstacol care apare pe carosabil etc.

În situația în care s-ar fi circulat cu viteza legală, de până în 30 km/h (aproximativ 32 km/h stabilită și de expertul tehnic desemnat în faza judecății sau 28 km/h stabilit de expertiza extrajudiciară, aspect care scoate în evidență chiar semnificația indicatorului rutier), exista posibilitatea observării pericolului potențial, pericol deja anunțat de indicatorul rutier și care impunea vigilență sporită din partea conducătorului auto și, chiar și în condiții de trafic ca cele mai sus descrise, nu ar fi impus reținerea vreunei culpe din partea conducătorului auto.

S-a reținut că atât victima, cât și inculpata sunt în culpă cu privire la deznodământul produs, există legătură de cauzalitate între acțiunile acestora și deces, acțiunea victimei fiind factorul declanșator al acesteia și favorizat de acțiunea culpabilă a inculpatei. Astfel, s-a apreciat că atât victima, cât și inculpata au încălcat normele de circulație rutieră, respectiv inculpata - art. 35 alin. (1), art. 48 și art. 49 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, precum și cele ale art. 121 alin. (1) și art. 123 lit. g) din H.G. nr. 1391/2006, iar victima - art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 72 pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002, art. 167 pct. 1 lit. d) din H.G. nr. 1391/2006.

De asemenea, s-a constatat că forma de vinovăție cu care a acționat inculpata este culpa cu prevedere, aceasta asumându-și riscul ca, prin nerespectarea normelor privind circulația rutieră să pună în pericol siguranța altor persoane, fără a accepta producerea rezultatului pe care l-a socotit fără temei că nu se va produce.

Așa fiind, instanța a constatat că, în drept, fapta inculpatei A., care, în data de 24.12.2018, în jurul orelor 17:00, în timp ce conducea autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, pe strada x din municipiul Brașov, având direcția de deplasare dinspre Liceul Hidromecanica spre strada x, nu a respectat regimul legal de viteză admis pentru sectorul de drum pe care circula, respectiv 30 km/h, încălcând astfel dispozițiile art. 35 alin. (1), art. 48 și art. 49 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, precum și cele ale art. 121 alin. (1) și art. 123 lit. g) din Regulamentul de punere în aplicare a acesteia și a accidentat-o pe victima I., care s-a angajat în traversarea străzii, prin loc nepermis, producându-i leziuni ce au avut ca urmare decesul acesteia, realizează elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) C. pen.

Totodată, s-a reținut în sarcina inculpatei, în ceea ce privește gradul de vinovăție penală că acesta este de 20%. S-a avut în vedere că factorul declanșator al accidentului a fost traversarea victimei prin loc nepermis, care și-a asumat riscul, în condițiile atmosferice date, de a nu putea fi observată în timp util de conducătorii auto care circulau cu viteză (aspect surprins și de camerele de supraveghere de la fața locului), deși victima putea observa viteza de deplasare a autoturismelor la acea oră și fiind în apropierea unei sărbători importante, aceștia se grăbeau, la rândul lor, spre diverse destinații. Mai mult, s-a arătat că exista o trecere de pietoni în apropiere, aspect ce rezultă și din imaginile foto de la dosar (avertizare trecere pentru pietoni desenată pe carosabil la câțiva metri de locul impactului).

S-a reținut că inculpata a condus autovehiculul cu nerespectarea regimului de viteză prevăzut de indicatorul de avertizare, astfel acțiunea sa a favorizat producerea accidentului prin aceea că nu a permis observarea în timp util a conduitei pietonului neatent și evitarea pericolului atenționat de indicator.

La individualizarea judiciară a sancțiunii, instanța a avut în vedere elementele de circumstanțiere ale faptei și persoanei inculpate, astfel: culpa majoritară a victimei, evidentă și necontestată de părți, constituie așa numita acțiune provocatoare a evenimentului rutier. De asemenea, s-a reținut că accidentul s-a produs și ca urmare a neadaptării vitezei la condițiile de trafic (seară, ploaie, iluminat stradal, reflexii ale farurilor și luminii artificiale); ora la care s-a produs evenimentul, coroborat cu data calendaristică - 24 decembrie - ceea ce denotă că toți participanții la traficul rutier se grăbeau, astfel că atenția acestora la condițiile de trafic era redusă.

Deopotrivă, s-a reținut că inculpata este o persoană tânără, a adoptat o conduită procesuală corectă prin prezența la fiecare solicitare a organelor judiciare, are posibilitatea de a înțelege pe deplin consecințele faptelor sale pe care le regretă profund. S-a constatat că atitudinea de nerecunoaștere a vinovăției penale survine unei atitudini generale de nerespectare a normelor de circulație rutieră, de minimalizare a acestora în contextul nerespectării și de către pietoni a regulilor de circulație, a spațiului destinat rulării autovehiculelor, acțiune care, în unele cazuri, pune în pericol inclusiv viața conducătorului auto.

Instanța a constatat că toate cele menționate anterior se pot constitui în circumstanțe atenuante în favoarea inculpatei, sens în care a reținut în cauză dispozițiile art. 72 alin. (2) lit. b) C. pen., pedeapsa fiind coborâtă până la minimul special.

Prin urmare, a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă, pedeapsă apreciată ca fiind suficientă pentru reinserția socială a inculpatei din perspectiva normelor legale încălcate. În același timp, dat fiind elementele de circumstanțiere ale faptei mai sus descrise și cele ale persoanei inculpate, care este la primul contact cu legea penală, conștientizează și regretă cele petrecute, s-a constatat că nu este necesară aplicarea unor pedepse complementare.

În ceea ce privește modalitatea de individualizare judiciară a executării pedepsei aplicate, instanța a considerat că nu este necesară executarea în regim de detenție a acesteia, inculpata având posibilitatea de a remedia conduita ce a impus sancționarea sa. Pe de altă parte, s-a avut în vedere că inculpata este integrată social, are loc de muncă, a dat dovadă că înțelegere a consecințelor faptei sale pe care, chiar dacă nu a acceptat-o, nu a negat-o, neasumându-și însă culpa în producerea accidentului, însă adoptând o conduită procesuală corectă, prin prezentarea la fiecare termen, aspect care denotă că are posibilitatea de a respecta măsurile impuse în cadrul unei supravegheri a conduitei în perioada următoare.

Așa fiind, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 91 C. pen. și a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de 2 ani, termen apreciat ca suficient pentru îndreptarea conduitei infracționale constatate.

Raportat la dispozițiile art. 93 alin. (1) C. pen., la elementele de circumstanțiere ale faptei și persoanei inculpate, aceasta a fost obligată pe durata termenului de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Brașov, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatei obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate, ce va fi stabilit de Serviciul de Probațiune Brașov.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., inculpata a fost obligată ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta acea muncă. În același timp, s-a desemnat Serviciul de Probațiune Brașov pentru supravegherea executării măsurilor și obligațiilor instituite în sarcina inculpatului, iar în baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul nerespectării cu rea-credință a măsurilor de supraveghere ori a obligațiilor impuse sau al comiterii de noi infracțiuni pe parcursul termenului de supraveghere.

Sub aspectul laturii civile, instanța a reținut că, în cursul urmăririi penale, moștenitorii victimei, respectiv G. (soțul victimei), B., C., D., E. și F. (copiii victimei) au precizat că doresc să se constituie părți civile. În cursul procedurii de cameră preliminară - dosar cameră preliminară - moștenitorii victimei, mai puțin G. - decedat la 14 mai 2020, au precizat că se constituie părți civile cu suma de câte 500.000 RON pentru suferința morală cauzată de decesul mamei lor, aspect învederat și la primul termen de judecată. De asemenea, tot la primul termen de judecată stabilit pentru fondul pricinii, peste termenul legal prevăzut la art. 24 C. proc. pen., s-a precizat de către apărătorul părților civile că înțelege să continue acțiunea civilă și pentru G. - decedat, pentru care copiii acestuia, aceiași care s-au constituit părți civile în nume propriu, nu au acceptat succesiunea în termen. Prin urmare, ținând seama de momentul precizărilor făcute de apărătorul părților civile, s-a respins ca tardiv formulată acțiunea civilă promovată de B., C., D., E. și F..

În ceea ce privește moștenitorii victimei I., respectiv B., C., D., E