ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 30 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilității cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 313 din data de 16 decembrie 2024 pronunțată de Judecătoria Zărnești, în dosarul penal nr. x/2024, în baza art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., raportat la art. 336 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În baza art. 91 și 92 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, termen care va curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. inculpatul a fost obligat ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Sector 5 București sau în cadrul Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București, pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare, urmând ca zilele de muncă deja prestate să fie considerate executate.

În baza art. 583 din C. proc. pen. și art. 96 din C. pen. s-a atras atenția inculpatului că în cazul nerespectării cu rea-credință a măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse, sau al săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere, se va revoca suspendarea și se va dispune executarea pedepsei aplicate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 631/AP din data de 07 august 2025 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Penală în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 313/16.12.2024 a Judecătoriei Zărnești, pronunțată în dosarul penal nr. x/2024, pe care a menținut-o.

Decizia penală nr. 631/AP din data de 07 august 2025 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Penală a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov la data de 07 august 2025, iar inculpatului A. la data de 14 august 2025.

Împotriva deciziei penale nr. 631/AP din data de 07 august 2025 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Penală a declarat recurs în casație inculpatul A. la data de 02 septembrie 2025, data poștei .

Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

În cauză nu au fost depuse concluzii scrise.

După efectuarea comunicării prev. de art. 439 din C. proc. pen., Curtea de Apel Brașov a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde a fost înregistrat, pe rolul secției Penale, la data de 07 octombrie 2025, sub nr. x/2024, fiind repartizat aleatoriu completului C10 Filtru.

Prin referatul din aceeași dată, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea examinării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 30 octombrie 2025.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 440 din C. proc. pen. admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format dintr-un judecător, după depunerea raportului magistratului asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită.

În conformitate cu dispozițiile art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., în cazul în care instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimite cauza în vederea judecării căii extraordinare de atac.

Stabilind sfera titularilor dreptului de a formula recurs în casație, art. 436 alin. (1) din C. proc. pen. enumeră limitativ procurorul, inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente, în aceste din urmă cazuri exercitarea dreptului putându-se realiza, fie personal, fie prin reprezentant legal sau reprezentant convențional cu împuternicire specială (avocat).

Totodată, referitor la conținutul cererii de recurs în casație, art. 437 alin. (1) din C. proc. pen. a stabilit că aceasta trebuie să cuprindă numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții ori, după caz, numele și prenumele procurorului care exercită recursul în casație, precum și organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora (lit. c) și semnătura persoanei care exercită recursul în casație (lit. d), rezultând, așadar, din cuprinsul textului de lege menționat că cererea de recurs în casație se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanței cu soluționarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conținutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casație, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac sau are calitatea de reprezentant legal ori convențional al titularului, domiciliul sau reședința părții, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părților (conform art. 445 din C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, voința de a recura respectiva hotărâre și limitele acestei voințe, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanței de recurs, precum și semnătura persoanei care a exercitat calea de atac.

În acest context normativ, procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, se constată următoarele:

Cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. și îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casație.

Cererea îndeplinește și condiția prevăzută de art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., fiind formulată de inculpatul A., care a formulat și apel în cauză.

Cererea îndeplinește condițiile prevăzute de art. 437 alin. (1), lit. a), b) și d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind indicate numele și prenumele recurentului inculpat, domiciliul acestuia, decizia împotriva căreia a formulat cerere de recurs în casație, cererea fiind semnată de inculpat.

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se constată că inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În motivarea cererii de recurs în casație, preliminar, recurentul inculpat a făcut un scurt istoric al cauzei, prezentând soluțiile dispuse de instanța de fond și cea de apel.

În continuare, a susținut că, potrivit art. 15 din C. pen., prima trăsătură esențială a infracțiunii constă în "fapta să fie prevăzută în legea penală", această trăsătură esențială presupunând existența a trei realități: a) existența unei fapte concrete; b) existența unui model legal de incriminare; c) trăsăturile faptei concrete să coincidă cu cele ale modelului legal de incriminare. A apreciat că fapta concretă comisă de inculpatul A. nu este conformă cu cea descrisă în norma legală.

Totodată, a învederat că, potrivit art. 16 alin. (1) din C. proc. pen., acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă "fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege".

În continuare, a arătat că, prin Decizia nr. 25 din 2025 publicată în Monitorul Oficial nr. 70 din 28 ianuarie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a stabilit următoarele:

"În cazul infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) din C. pen., pentru realizarea condiției esențiale atașate elementului material al laturii obiective, aceea ca inculpatul să se fi aflat sub influența unor substanței psihoactive, este necesar să se constate atât prezența în probele biologice a substanței psihoactive, cât și aptitudinea acesteia de a putea determina afectarea capacității de a conduce a autorului faptei".

Pentru a stabili aspectul antemenționat, Curtea de Apel Brașov a dispus întocmirea unui raport de expertiză medico-legală de către INML București, instituție care a concluzionat că la data și ora constatării faptei, inculpatul se afla sub influența substanțelor psihoactive, având afectată capacitatea de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Concluzionând, a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casație, iar pe fondul cererii, admiterea recursului, casarea deciziei penale nr. 631/AP din data de 07 august 2025 pronunțată de Curtea de Apel Brașov și achitarea inculpatului pentru greșita aplicare a legii.

În subsidiar, a solicitat rejudecarea cauzei de căre instanța de apel, deoarece a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 441 din C. proc. pen. a solicitat, suspendarea executării sentinței penale nr. 313 din 16 decembrie 2024 a Judecătoriei Zărnești, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 63l/AP din 07 august 2025 a Curții de Apel Brașov.

Înalta Curte reține că, printre alte condiții, admiterea în principiu a recursului în casație este condiționată de constatarea că motivul pe care acesta se sprijină este dintre cele prevăzute în art. 438 din C. proc. pen.

Prin raportare la criteriile de exigență ale condiției supuse analizei și la sfera cazurilor de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., astfel cum au fost consacrate în practică și jurisprudență, se reține că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabilește cazurile în care se poate face recurs în casație, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenței motivării cererii de recurs în casație și a unei concordanțe aparente a acesteia cu unul dintre cazurile expres prevăzute de lege.

În ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte reține că sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, vizează acele situații în care, fie nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a infracțiunii, fapta neîntrunind elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința cărora a operat dezincriminarea.

Astfel, acesta nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în nici un fel. Pot fi circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. doar criticile referitoare la lipsa incriminării, precum și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii din perspectiva laturii obiective, criticile vizând latura subiectivă neputând fi cenzurate prin cazul de casare invocat. Astfel, acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie din cauza dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Or, în actualul cadru procesual, recurentul inculpat A. invocă doar aparent neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (2) din C. pen.

În realitate, acesta contestă, în mod esențial, concluziile raportului de expertiză medico-legală efectuat în cauză, care au atestat împrejurarea că, la data și ora constatării faptei, inculpatul se afla sub influența substanțelor psihoactive, având afectată capacitatea de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Înalta Curte reiterează că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, care vizează exclusiv legalitatea hotărârii și nu chestiuni de fapt, instanța supremă neputând reanaliza, pentru a treia oară, devolutiv, o cauză, Așadar, verificarea hotărârii se face exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în niciun fel.

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că susținerile recurentului nu se circumscriu cazului de casare invocat și nici altui caz prevăzut de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 631/AP din data de 07 august 2025 a Curții de Apel Brașov, secția Penală.

În continuare, procedând la evaluarea cererii de suspendare a executării hotărârii recurate formulate de inculpatul A., Înalta Curte, judecătorul de filtru, o constată neîntemeiată pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 441 din C. proc. pen., "Instanța care admite în principiu cererea de recurs în casație sau completul care judecă recursul în casație poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii, putând impune respectarea de către condamnat a unora dintre obligațiile prevăzute la art. 215 alin. (1) și (2).

(2) În cazul în care persoana condamnată nu respectă obligațiile impuse prin încheiere, completul care va judeca recursul în casație, din oficiu sau la cererea procurorului, poate dispune revocarea măsurii suspendării și reluarea executării pedepsei.

(3) Aducerea la îndeplinire a dispozițiilor de suspendare a executării hotărârii și supravegherea respectării obligațiilor impuse se fac prin instanța de executare."

Din interpretarea dispozițiilor legale antemenționate, rezultă că suspendarea executării hotărârii recurate este o măsură de excepție, pusă la dispoziția judecătorului de filtru sau instanței de judecată, după admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și în timpul judecării acestuia, prin care se sistează temporar, până la judecarea pe fond a căii de atac, punerea în executare a hotărârii definitive împotriva căreia s-a exercitat recursul în casație, în principiu nesuspensiv de executare, conform art. 433 și urm. C. proc. pen.

În absența unor criterii legale de apreciere asupra oportunității suspendării executării hotărârii recurate, judecătorul de filtru din cadrul Înaltei Curți, reține că o astfel de analiză trebuie circumscrisă strict cadrului procesual al recursului în casație și caracterului excepțional al unei astfel de măsuri, urmând a se evalua dacă, în contextul admiterii în principiu a cererii, în raport, cu motivele invocate de inculpați în argumentarea recursului în casație și de posibilele soluții pe fondul căii de atac, argumentele prezentate în susținerea cererii de suspendare relevă necesitatea unei astfel de măsuri pentru preîntâmpinarea potențialelor efecte negative, uneori ireparabile, cauzate de continuarea executării unei hotărâri definitive criticate ca fiind nelegală.

În acest cadru de analiză, judecătorul de filtru din cadrul Înaltei Curți, constată că, raportat la datele particulare ale cauzei, susținerile recurenților inculpați nu pot constitui un motiv rezonabil pentru suspendarea executării hotărârii atacate în procedura pendinte.

În consecință, în raport cu argumentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., va respinge cererea de suspendare a executării deciziei atacate, formulată de recurentul inculpat.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 631/AP din data de 07 august 2025 a Curții de Apel Brașov, secția Penală.

II. Respinge cererea de suspendare a executării deciziei penale nr. 631/AP din data de 07 august 2025 a Curții de Apel Brașov, secția Penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 octombrie 2025.