ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 29 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilității cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 343 din data de 06.03.2025 pronunțată de Judecătoria Oradea, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la furt calificat, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 228 alin. (1)-(22)9 alin. (1) lit. b) și e) C. pen.

S-a constatat că persoana vătămată B. nu a formulat pretenții civile în cauză.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, solicitând desființarea sentinței penale apelate și înlăturarea dispoziției instanței de fond privind achitarea inculpatului, respectiv condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii și suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, în condițiile art. 91 C. pen.

Prin decizia penală nr. 525/A din 15 iulie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2024 În baza art. 421 alin. (1) pct. 2) lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, împotriva sentinței penale nr. 343/2025 din data de 06.03.2025, pronunțată de Judecătoria Oradea, în dosarul nr. x/2024.

A fost desființată, în parte, sentința atacată și, în rejudecare, au fost înlăturate dispozițiile art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. privind achitarea inculpatului A. (...) de sub acuzația comiterii tentativei la infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 228 alin. (1)-(22)9 alin. (1) lit. b) și e) C. pen.

În baza art. 32 alin. (1) raportat la art. 228 alin. (1)-(22)9 alin. (1) lit. b) și e) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de un an închisoare pentru comiterea tentativei la infracțiunea de furt calificat.

În baza art. 92 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de un an închisoare aplicată inculpatului pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., s-a stabilit ca pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de probațiune Bihor, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a stabilit ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul să frecventeze un progam de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a stabilit ca pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria com. Cetariu sau la Primăria mun. Oradea.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere și a obligațiilor sau a săvârșirii de noi infracțiuni.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpatului A. la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului în fond.

Au fost menținute dispozițiile sentinței atacate care nu contravin deciziei.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate în apelul parchetului au rămas în sarcina statului.

Hotărârea din apel a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea la data de 16.07.2025, inculpatului A. și persoanei vătămate B., la data de 18.07.2025.

Împotriva hotărârii instanței de apel, la 11.08.2025, a declarat recurs în casație inculpatul A. (prin avocat C., cu împuternicire avocațială atașată la dosar), invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin prisma căruia a arătat că fapta imputată, nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de tentativă la furt calificat, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 228 alin. (1)-(22)9 alin. (1) lit. b) și e) C. pen.

În acest sens, a precizat că instanța de apel a dispus condamnarea sa, după ce anterior a fost achitat de către instanța de fond, fără a readministra întregul probatoriu în vederea respectării dreptului inculpatului la apărare și la un proces echitabil.

Totodată, a arătat că prin modalitatea în care s-a desfășurat cercetarea judecătorească în fața instanței de apel au fost încălcate principiile fundamentale ale procesului penal, respectiv contradictorialitatea, nemijlocirea, dreptul la apărare și la motivarea hotărârilor, componente ale dreptului la un proces echitabil garantat de dispozițiile art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului.

Prin urmare, s-a solicitat admiterea recursului în casație și achitarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii imputate, iar, în baza art. 441 C. proc. pen., suspendarea hotărârii atacate până la soluționarea recursului în casație.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, la data de 14.08.2025 și persoanei vătămate B., la data de 28.08.2025, la dosar nefiind depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 16 septembrie 2025.

La înaintarea dosarului în calea de atac procedura de comunicare a cererii de recurs în casație era îndeplinită.

La data de 23 octombrie 2025, a fost întocmit raportul de către magistratul - asistent.

Înalta Curte, analizând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele motive:

În conformitate cu dispozițiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care cu ocazia examinării admisibilității în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6) C. proc. pen., art. 437 și art. 438 C. proc. pen., instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Totodată, potrivit art. 438 C. proc. pen. "hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri: 1. în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente; 7. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; 8. în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal; 11. nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; 12. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege."

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii formulate de recurent, Înalta Curte constată că decizia penală nr. 525/A din data de 15 iulie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2024, face parte din categoria celor care pot fi atacate cu recurs în casație, fiind pronunțată în ultimă instanță, respectiv în apel, iar calea extraordinară de atac a fost exercitată, în termenul legal, de către o persoană căreia norma legală îi acordă această posibilitate, față de calitatea sa inculpat, personal, fiind, astfel, respectate dispozițiile art. 434, art. 435 și art. 436 C. proc. pen.

Analizând, totodată, cererea de recurs în casație din perspectiva respectării condițiilor de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta îndeplinește cerințele prevăzute de lit. a), b) și d) ale textului de lege indicat, în cuprinsul cererii fiind menționate numele, prenumele și domiciliul recurentului, hotărârea atacată precum și semnătura apărătorului ales.

În ceea ce privește cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se constată că a fost invocat motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurentul susținând, în esență, că s-a dispus condamnarea sa de către instanța de apel, după ce anterior a fost achitat la fond, fără a fi readministrat întregul probatoriu în fața instanței de control judiciar, în vederea respectării dreptului inculpatului la apărare și la un proces echitabil.

Referitor la această condiție de admisibilitate, se impune a se menționa că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Din această perspectivă se reține că, din modalitatea de reglementare a recursului în casație, care este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, așadar care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, rezultă că aspectele de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurenți să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, așadar, ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate/achitate.

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. invocat de recurent, potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Astfel, acest motiv de casare nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, reexaminarea materialului probator ori stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii atacate făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi cenzurate statuările în fapt ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată, jurisprudența instanței supreme fiind constantă în acest sens.

În speță, se observă că, prin afirmațiile sale, recurentul solicită reanalizarea probatoriului administrat în cauză, susținând că nu a săvârșit fapta pentru care a fost condamnat, și contestă, astfel, situația de fapt reținută în cauză, aspecte care, așa cum s-a arătat anterior, nu pot fi examinate prin intermediul recursului în casație.

În plus, se constată că recurentul nu a prezentat nicio critică de legalitate a hotărârii care să se refere la neprevederea faptei în legea penală ori la neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă a infracțiunii pentru care a fost condamnat.

Formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casație, fapt ce atrage nerespectarea cerinței prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

De altfel, invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilității recursului în casație, argumentele prezentate de recurent trebuind să aibă aptitudinea, cel puțin la nivel teoretic, de a pune în discuție verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, ceea ce nu este situația în speță.

Ca urmare, având în vedere că argumentele invocate nu se circumscriu cazului prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. și nici altor cazuri de casare, situație ce echivalează cu nemotivarea în fapt, calea de atac fiind promovată cu încălcarea prevederilor art. 437 alin. (1) lit. c) și art. 438 C. proc. pen., în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibilă, calea de atac promovată.

Față de această concluzie, Înalta Curtea apreciază că nu se mai impune analizarea cererii de suspendare a executării hotărârii atacate.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa procesuală, va obliga pe recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

În temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 525/A din data de 15 iulie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2024.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 octombrie 2025.