ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 10 decembrie 2024

Deliberând asupra recursurilor în casație formulate de inculpații A. și C. împotriva deciziei penale nr. 452/A din 16 iulie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 452/A din data de 16 iulie 2024 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2020, a fost admisă excepția inadmisibilității exercitării căii de atac a apelului declarat de către apelanta B., invocată din oficiu.

În baza art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a fost respins ca inadmisibil apelul declarat de apelanta B., împotriva sentinței penale nr. 93/2024 din data de 23.01.2024 pronunțate de Judecătoria Oradea.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de inculpații C. și A., împotriva sentinței penale nr. 93/2024 din data de 23.01.2024 pronunțate de Judecătoria Oradea, care a fost desființată, în parte, și în rejudecare:

A fost înlăturată dispoziția instanței de fond de executare în regim de detenție a pedepsei rezultante de 5 ani închisoare aplicate inculpatului C. . Au fost înlăturată dispozițiile art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 45 alin. (2) și (5) C. pen.. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată inculpatului C. în pedepse componente care au fost repuse în individualitate și anume: pedeapsa de 3 ani și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului (persoana vătămată D.), prevăzute de art. 197 C. pen. și pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului (persoana vătămată B.), prevăzute de art. 197 C. pen. și sporul de 1 an și 2 luni închisoare, care a fost înlăturat. Au fost înlăturate pedeapsa complementară și accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. e) C. pen., aplicate pe lângă pedeapsa principală de 3 ani și 10 luni închisoare. Au fost înlăturate pedeapsa complementară și accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. n) și o) Cod, aplicate pe lângă pedeapsa principală de 3 ani și 6 luni închisoare.

A fost reținută în favoarea inculpatului C. circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen.

A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului C. pentru săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului (persoană vătămată D.), prevăzute de art. 197 C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. și art. 76 alin. (1) C. pen., de la 3 ani și 10 luni închisoare, la 2 ani și 4 luni închisoare.

A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului C. pentru săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului (persoană vătămată B.) prevăzute de art. 197 din C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. și art. 76 alin. (1) C. pen., de la 3 ani și 6 luni închisoare, la 2 ani închisoare.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele de mai sus și a fost aplicată pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 4 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul C. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

În baza art. 91 C. pen. și art. 92 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului C. pe un termen de supraveghere de 4 ani, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul C. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Bihor, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., instanța de apel a impus inculpatului C. obligația să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune Bihor sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, a fost obligat inculpatul C. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Oradea sau în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor, pe o perioadă de 120 de zile.

În baza art. 94 alin. (2) C. pen., instanța de apel a dispus ca supravegherea executării măsurilor și obligațiilor stabilite în sarcina inculpatului să se efectueze de Serviciul de Probațiune Bihor, care să sesizeze instanța de judecată în cazurile prevăzute de art. 94 alin. (4) C. pen.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., instanța de apel a atras atenția inculpatului asupra art. 96 C. pen., referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

A fost înlăturată dispoziția instanței de fond de executare în regim de detenție a pedepsei rezultante de 4 ani închisoare aplicate inculpatei A.. Au fost înlăturate dispozițiile art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 45 alin. (2) și (5) C. pen.. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată inculpatei A. în pedepse componente pe care le-a repus în individualitate și anume: pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului (persoana vătămată D.), prevăzute de art. 197 C. pen. și pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului (persoana vătămată B.), prevăzute de art. 197 C. pen. și sporul de 1 an închisoare, care a fost înlăturat. Au fost înlăturate pedepsele complementare și accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. n) și o) C. pen. aplicate pe lângă cele două pedepse principale de câte 3 ani închisoare.

A fost reținută în favoarea inculpatei A. circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen.

A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatei A. pentru săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului (persoană vătămată D.), prevăzute de art. 197 C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. și art. 76 alin. (1) C. pen., de la 3 ani închisoare, la 2 ani închisoare.

A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatei A. pentru săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului (persoană vătămată B.), prevăzute de art. 197 C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. și art. 76 alin. (1) C. pen., de la 3 ani închisoare, la 2 ani închisoare.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele de mai sus și s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care adaugă un spor de 8 luni închisoare, urmând ca inculpata A. să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani și 8 luni închisoare.

În baza art. 91 C. pen. și art. 92 C. pen., instanța de apel a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatei A. pe un termen de supraveghere de 4 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligată inculpata A. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Bihor, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., instanța de apel a impus inculpatei A. obligația să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune Bihor sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, a fost obligată inculpata A. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Oradea sau în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor, pe o perioadă de 120 de zile.

În baza art. 94 alin. (2) C. pen., instanța de apel a dispus ca supravegherea executării măsurilor și obligațiilor stabilite în sarcina inculpatei să se efectueze de Serviciul de Probațiune Bihor, care sesizează instanța de judecată în cazurile prevăzute de art. 94 alin. (4) C. pen.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., instanța de apel a atras atenția inculpatei asupra art. 96 C. pen., referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

A fost înlăturată dispoziția instanței de fond de aplicare a art. 557 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 229 alin. (2) C. proc. pen.

A fost redus cuantumul daunelor morale la care au fost obligați inculpații C. și A., în solidar, la plata către partea civilă D. de la suma de 60.000 de RON la suma de 50.000 de RON.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței atacate.

În baza art. 421 pct. (1) lit. b) C. proc. pen., instanța de apel a respins ca nefondat apelul declarat de partea civilă apelantă D. prin reprezentant Legal C., împotriva aceleiași sentințe.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a obligat apelanta B. și partea civilă apelantă D. prin reprezentant legal C. la plata către stat a sumei de câte 300 RON, fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare în apel, urmând ca, în baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel să rămână în sarcina acestuia.

În baza art. 272 raportat la art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile parțiale ale apărătorilor desemnați din oficiu s-au avansat din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 272 raportat la art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul curatorului special, potrivit delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 12 din 04.03.2024 s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel, a constatat următoarele:

Prin sentința penală nr. 93/2024 din data de 23.01.2024 pronunțate de Judecătoria Oradea, I. în temeiul art. 197 C. pen., a fost condamnat inculpatul C. , pentru săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului (persoană vătămată D.), la pedeapsa de 3 ani și 10 luni închisoare.

În temeiul art. 67 alin. (2), art. 66 alin. (1) lit. e) și art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor părintești față de persoana vătămată minoră D. pe o durată de 2 ani și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor părintești față de aceeași persoană vătămată pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 197 C. pen. a fost condamnat inculpatul C., pentru săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului (persoană vătămată B.), la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 67 alin. (2), art. 66 alin. (1) lit. n), o) și art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a comunica cu persoana vătămată B. și de a se apropia de locuința, școala sau alte locuri unde persoana vătămată desfășoară activități sociale, pe o durată de 2 ani și pedeapsa accesorie a interzicerii acelorași drepturi pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele de 3 ani și 10 luni închisoare și 3 ani și 6 luni închisoare, s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 10 luni închisoare, la care s-a adăuzgat sporul fix și obligatoriu, de 1 an și 2 luni închisoare, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală rezultată de 5 ani închisoare, în regim de detenție.

În temeiul art. 45 alin. (2), (5) C. pen. s-a aplicat inculpatului C. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor părintești față de persoana vătămată minoră D. și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a comunica cu persoana vătămată B. și de a se apropia de locuința, școala sau alte locuri unde persoana vătămată desfășoară activități sociale, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. și pedeapsa accesorie a interzicerii acelorași drepturi pe durata executării pedepsei principale.

II. În temeiul art. 197 C. pen., a fost condamnată inculpata A., pentru săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului (persoană vătămată D.), la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 67 alin. (2), art. 66 alin. (1) lit. n), o) și art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a comunica cu persoana vătămată minoră D. și de a se apropia de locuința, școala sau alte locuri unde persoana vătămată desfășoară activități sociale, pe o durată de 2 ani și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 197 C. pen. a fost condamnată inculpata A., pentru săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului (persoană vătămată B.) la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 67 alin. (2), art. 66 alin. (1) lit. n), o) și art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a comunica cu persoana vătămată minoră B. și de a se apropia de locuința, școala sau alte locuri unde persoana vătămată desfășoară activități sociale, pe o durată de 2 ani și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit cele două pedepse de câte 3 ani închisoare, s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul fix și obligatoriu de 1 an închisoare, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă, urmând ca inculpata să execută pedeapsa principală rezultată de 4 ani închisoare, în regim de detenție.

În temeiul art. 45 alin. (2), (5) C. pen. s-a aplicat inculpatei A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a comunica cu persoanele vătămate minore D. și B. și de a se apropia de locuința, școala sau alte locuri unde persoanele vătămate desfășoară activități sociale, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. și pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării acelorași drepturi față de cele două persoane vătămate, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 557 alin. (3) raportat la art. 229 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus încunoștințarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor despre soluția pronunțată în privința inculpaților, în vederea luării, de îndată, a măsurilor legale de ocrotire a minorilor.

În temeiul art. 19, art. 25 alin. (1) și art. 397 C. proc. pen., raportat la art. 1357 și urm. și art. 1382 C. civ. s-a admis, în parte, acțiunea civilă exercitată în procesul penal și au fost obligați inculpații C. și A., în solidar, la plata către persoana vătămată minoră D., a sumei de 60.000 de RON.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. i) raportat la art. 22 C. proc. pen. s-a constatat că persoana vătămată B., a renunțat la pretențiile civile formulate în procesul penal.

În baza art. 272 C. proc. pen., onorariul parțial al avocatului din oficiu E., în cuantum de 300 RON, a fost plătit din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Bihor, conform delegației nr. 4560/2022.

În baza art. 272 C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu F., în cuantum de 501 RON, a fost plătit din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Bihor, conform delegației nr. 4561/2022.

În baza art. 272 C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu G., în cuantum de 942 RON, a fost plătit din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Bihor, conform delegației nr. 4605/2022.

În baza art. 272 C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu H., în cuantum de 942 RON, a fost plătit din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Bihor, conform delegației nr. 4606/2022.

În baza art. 272 C. proc. pen., onorariul curatorului special I., în cuantum de 800 RON, a fost plătit din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Bihor, conform delegațiilor nr. 162/2022 și 163/2022.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., au fost obligați inculpații C. și A. la plata sumei de câte 4000 de RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea din data de 27.02.2020, emis în dosarul nr. x/2017, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților C. , pentru săvârșirea infracțiunilor de rele tratamente aplicate minorului, faptă prevăzută de art. 197 din C. pen. în dauna persoanei vătămate D. și rele tratamente aplicate minorului, faptă prevăzută de art. 197 din C. pen. în dauna persoanei vătămate B. cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. și A., pentru săvârșirea infracțiunilor de rele tratamente aplicate minorului, faptă prevăzută de art. 197 din C. pen. în dauna persoanei vătămate D. și rele tratamente aplicate minorului, faptă prevăzută de art. 197 din C. pen. în dauna persoanei vătămate B., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

Prin încheierea nr. 889/CP/17.06.2020 a judecătorului de cameră preliminară de la Judecătoria Oradea, definitivă prin încheierea nr. 157/CCPF/16.09.2020 a judecătorilor de cameră preliminară de la Tribunalul Bihor, s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpații C. și A..

Prin sentința penală nr. 1069/24.09.2021 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr. x/2020, s-a dispus condamnarea celor doi inculpați.

Prin decizia penală nr. 519/07.10.2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2020, a fost desființată sentința penală mai sus menționată și s-a dispus rejudecarea cauzei de către Judecătoria Oradea cu privire la infracțiunile de rele tratamente aplicate minorului, art. 197 C. pen., reținute în sarcina inculpaților C. și A., ținând cont de considerentele deciziei, cauza fiind înregistrată la data de 12.10.2022 sub dosar nr. x/2020. În considerentele deciziei instanța de control judiciar a reținut că instanța de fond avea obligația de a se asigura că interesele minorilor sunt apărate în mod corect și loial, respectiv cei doi minori trebuiau să beneficieze de o apărare efectivă prin desemnarea unor avocați din oficiu, dar și un curator special, în condițiile în care reprezentanții legali (părinții) minorilor aveau poziții procesuale divergente (atât între ei cât și față de minori), iar unul din ei (tatăl) are chiar calitatea de inculpat, corelativ cu calitățile de persoane vătămate ale copiilor.

Ținând cont de considerentele deciziei instanței de control judiciar cu ocazia rejudecării cauzei, instanța a desemnat avocați din oficiu și curator special pentru cei doi minori persoane vătămate. Pe parcursul procesului minora B., a împlinit vârsta de 18 ani și a arătat expres că nu dorește să participe în proces în calitate de persoană vătămată.

Pe fond, s-a reținut că, existența acțiunii de influențare exercitate de către inculpați asupra minorilor, ce realizează elementul material al infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, a fost constatată, cu autoritate de lucru judecat, prin sențința civilă nr. 5973/24.10.2018, pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul civil nr. x/2016, definitivă prin decizia civilă nr. 478/A/03.06.2019 a Tribunalului Bihor, prin care s-a reținut că cei doi minori sunt influențați în mod negativ de către cei doi inculpați în sensul de a nu păstra legături părintești cu mama, acesta fiind și motivul pentru care instanța nu a ținut seama de cele relevate de minora B., ci de conduita inculpatului care i-a izolat pe copii de mamă și a ignorat măsurile luate de justiție prin hotărâri judecătorești.

Tribunalul a mai reținut că din întreaga probațiune administrată rezultă că inculpații și-au folosit ascendentul pe care îl aveau ca adulți asupra celor doi minori pentru a evidenția în mod subtil, prin comparații observabile doar de un alt adult, toate aspectele mai puțin favorabile din comportamentul mamei. În același timp, fiecare gest minor al tatălui și al soției acestuia era pus în evidență în mod pozitiv, lăsându-se minorilor aparenta opțiune în a alege cu cine să rămână, evidențiind caracterul imperativ al apelării la consiliere psihologică pentru reconstruirea relației dintre copii și mamă, în mare parte distrusă din cauza manipulării copiilor de către tată și de soția acestuia.

Împrejurările anterior relevate, constatate, în prealabil, prin mijloace procesuale adecvate, în considerentele hotărârii definitive a instanței civile, reprezintă acte materiale ce privesc existența infracțiunii de rele tratamente aplicate celor doi minori, deduse judecății în prezenta cauză, realizând elementul material din conținutul constitutiv al acesteia, și se impun cu autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, în temeiul art. 52 alin. (3) din C. proc. pen. raportat la art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., cu referire la decizia nr. 102/17.02.2021 a Curții Constituționale (par. 29, 30, 32, 36).

Instanța a avut în vedere și atitudinea minorului D. care, auzind vocea mamei a ieșit în curte, plângând că;‚vrea la mama’’, în prezența organului de poliție, moment în care inculpatul l-a luat pe sus și l-a băgat în casă, susținând apoi, în fața organului de poliție, nu că minorul nu ar fi vrut la mama, astfel cum invocă inculpații și minora B., în apărarea acestora, ci tocmai faptul că refuză să dea copilul mamei pe motiv că aceasta l-ar bate, fără a-i da alte detalii, declarațiile tuturor martorilor oculari, dintre care se remarcă declarațiile succesive ale organului de poliție J., dar și declarația martorei K., care a arătat că înainte ca inculpatul să-l rețină pe minorul D., fiind la locuința tatălui, acesta a plâns și i-a spus martorei că nu dorește să rămână la tată, fiind relevante în acest sens.

Totodată, indiferent de pretinsa voință a copiilor ori de opiniile inculpaților cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate de către instanțele civile în privința minorilor, inculpații aveau obligația de a le respecta, refuzul de a le pune în executare fiind total nejustificat.

Inculpatul C. nu a respectat hotărârile judecătorești cu privire la consilierea psihologică a celor doi minori, nici ordonanțele procurorului prin care s-a dispus efectuarea unor expertize psihologice asupra minorilor și a adulților implicați în creșterea copiilor și nici recomandările repetate formulate de D.G.A.S.P.C. Bihor de consiliere psihologică a acestora, iar inculpata A., care a exercitat, în fapt, autoritatea părintească asupra minorilor, în locul mamei, a refuzat să-i prezinte pe minori în vederea efecuării consilierii psihologice a acestora, deși cunoștea în mod evident hotărârile judecătorești cu privire la obligația consilierii psihologice a celor doi minori, astfel cum, de altfel, rezultă și din declarația acesteia din faza de urmărire penală.

Cu privire la modalitatea de operare și contribuția fiecărui inculpat la comiterea infracțiunilor, s-a relevat faptul că inculpații C. și A. au acționat în mod sistematic și subtil, atât împreună, cât și separat, hotărârea inculpatului, în calitate de tată, de manipulare a minorilor împotriva mamei și împiedicare a acesteia să mențină relație personală cu copiii ei, luată în contextul în care fosta soție, L., a început să aibă o relație personală cu martorul M., fiind pusă în executare de către partenera/soția acestuia, inculpata fiind cea care a exercitat, în fapt, autoritatea părintească asupra minorilor, în mod abuziv, în locul mamei.

În drept, s-a reținut de către instanță că faptele inculpatului C. care, împreună cu inculpata A., începând din perioada august- septembrie 2016, i-a manipulat emoțional pe minorii B. și D., influențând-o pe minora B. să nu mai locuiască cu mama și determinându-i pe ambii minori să respingă relația cu mama, L., pe care au denigrat-o față de copii cu privire la situația acesteia și modul în care și-a exercitat obligațiile părintești, iar începând cu data de 15.06.2017 l-a reținut abuziv și nejustificat pe minorul D., la locuința inculpaților, după care a obstrucționat contactul dintre copii și mamă, împiedicând-o în mod constant pe numita L. să aibă legături personale cu copiii ei, pe care i-a retras o perioadă de la frecventarea cursurilor școlare și ale grădiniței, nu a permis consilierea psihologică corespunzătoare a minorilor, pentru identificarea și tratarea problemelor emoționale determinate de lipsa prezenței materne în viața lor și reconstruirea relației dintre copii și mamă, a restricționat în mod deliberat accesul mamei L. la informații personale relevante cu privire la cei doi minori, i-a implicat pe copii în conflictul parental și a depus plângere penală împotriva mamei minorilor, pentru a periclita prezența ei în viața copiilor, afectând în mod grav dezvoltarea morală minorilor B. și D., realizează conținutul a două infracțiuni de rele tratamente aplicate minorului, prevăzute de art. 197 din C. pen.

Faptele inculpatei A. care, împreună cu inculpatul C., începând din perioada august- septembrie 2016, i-a manipulat emoțional pe minorii B. și D., influențând-o pe minora B. să nu mai locuiască cu mama și determinându-i pe ambii minori să respingă relația cu mama, L., pe care a denigrat-o față de copii cu privire la modul în care și-a exercitat obligațiile părintești, a obstrucționat contactul dintre copii și mamă, împiedicând-o în mod constant pe numita L. să aibă legături personale cu copiii ei, a refuzat să-i prezinte pe minori în vederea consilierii psihologice corespunzătoare a minorilor, pentru identificarea și tratarea problemelor emoționale determinate de lipsa prezenței materne în viața lor și reconstruirea relației dintre copii și mamă, i-a implicat pe copii în conflictul parental și a formulat plângere penală împotriva bunicii materne, pentru a periclita prezența ei în viața copiilor, afectând în mod grav dezvoltarea morală a minorilor B. și D., realizează conținutul a două infracțiuni de rele tratamente aplicate minorului, prevăzute de art. 197 din C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepselor, instanța a ținut cont de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, respectiv închisoarea de la 3 la 7 ani, stabilind pedepse orientate spre minimul special, de gradul de pericol social concret al faptelor, evidențiat de conținutul acestora și împrejurările în care au fost comise, respectiv natura și diversitatea acțiunilor exercitate de către fiecare inculpat, vârsta redusă a minorilor în perioada în care au fost manipulați emoțional și intervalul de timp considerabil în care s-a desfășurat activitatea infracțională dedusă judecății, începând din 2016/2017, precum și natura și gravitatea rezultatului produs, constând în respingerea totală de către minori a relației cu mama, manifestat de către minora B. sub forma unei traume emoționale, iar de către minorul D., sub forma lipsei oricărei amintiri personale cu mama și a percepției copilului că mama a avut un comportament abuziv asupra lui, care oricând se poate repeta.

De asemenea, instanța a avut în vedere contribuția fiecărui inculpat la comiterea faptelor, respectiv faptul că hotărârea de manipulare a minorilor împotriva mamei și împiedicare a acesteia să mențină relația personală cu copiii ei, a aparținut fără îndoială inculpatului, în calitate de tată, acesta fiind și cel care a procedat la separarea ilegală a minorului D. de mama sa, inculpata fiind cea care a contribuit la punerea în executare a hotărârilor partenerului/soțului său.

Totodată, instanța a avut în vedere determinarea cu care inculpații au comis fapta și atitudinea acestora chiar după trimiterea în judecată, continuând să o împiedice pe mamă să ia legătura cu copii, să decidă în mod unilateral și arbitrar care sunt măsurile potrivite pentru copii, manifestând o atitudine sfidătoare la adresa organelor judiciare și dezinteres total în privința hotărârilor judecătorești. Conform instanței de fond, pe parcursul procesului, inculpații nu au colaborat cu organele judiciare, nu au recunoscut comiterea faptelor și au încercat să împiedice aflarea adevărului prin opoziția manifestată, în mod repetat, cu privire la efectuarea unei evaluări psihologice complexe a minorilor și prin formularea unei plângeri penale împotriva expertului psiholog și a curatorului numit de instanță, fiind necesară înlocuirea acestuia.

În aceeași măsură, s-a avut în vedere situația personală și familială a celor doi inculpați, lipsa antecedentelor penale și riscul mic de recidivă, stabilit de către consilierul de probațiune, prin rapoartele de evaluare depuse la dosar, precum și faptul că activitatea infracțională a fost desfășurată pe fondul deteriorării relațiilor dintre părinți, perioadă în care inculpații au contribuit și la creșterea și educarea celor doi minori.

În raport de gravitatea faptelor, evidențiată de conținutul concret al acestora, perioada considerabilă în care s-a desfășurat activitatea infracțională, modul de acțiune al inculpaților și consecințele infracțiunilor, în cauză, nu se poate reține incidența vreunei circumstanțe atenuante dintre cele prevăzute de art. 75 C. pen.. Mai mult, durata enormă a procedurilor privind punerea în executare hotărârilor judecătorești și lipsa efectivă a legăturilor dintre mamă și copii a condus la o deteriorare substanțială a acestor legături, fapt ce nu numai că a profitat pe deplin inculpatului, dar a și transformat această situație într-un raport de forță în care mama, în pofida demersurilor constante, a pierdut orice șansă.

Trecerea timpului în privința relațiilor copiilor minori cu părintele care dorește să aibă astfel de relații, dar acestea îi sunt obstrucționate de celălalt părinte are consecințe deosebit de grave asupra dezvoltării emoționale și morale a minorului. Ceea ce trebuie sancționat este așa cum în mod constant a arătat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârile sale, dincolo de "dreptul la opoziție" al inculpaților, perseverența cu care au inoculat și determinat minorii să refuze în a-și mai vedea mama și acest fapt trebuie remediat de îndată și nu poate fi realizat față de toate considerentele de fapt și drept expuse decât prin aplicarea unei pedepse privative de libertate.

Instanța de fond a constatat că nivelul de afectare a relației mamă-copii a crescut treptat după ce aceștia s-au mutat la tată, încercările mamei de a restabili comunicarea cu copii săi reușind în proporție din ce în ce mai redusă, pe măsură ce perioada cât aceștia s-au aflat la domiciliul inculpatului, sub continua sa influență care a crescut, iar între părinți au avut loc incidente generate de dorința mamei de a-și recăpăta copii, și a inculpatului de a-i împiedica sau, cel puțin, restricționa, accesul la copii.

Instanța de fond a apreciat că față de specificul cauzei nici măcar trecerea timpului nu a dus la o diluare a pericolului social, care să poată fi reținută ca o circumstață ce să justifice reducerea pedepsei, în condițiile în care practic acest pericol a crescut odată cu creșterea nivelului de afectare a relației mamă-copii.

Conform instanței de fond, executarea pedepsei în regim de detenție își găsește deopotrivă justificarea și în reglementările internaționale, unde drepturile copilului sunt stabilite prin Convenția asupra Drepturilor Copilului adoptată de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite la data de 20 noiembrie 1989 ce a fost asumată și de România prin adoptarea Legii nr. 18/1990 pentru ratificarea Convenției cu privire la drepturile copilului (publicată în Monitorul Oficial nr. 314 din 13 iunie 2001) și care definește drepturile și principiile dezvoltării normale a unui copil, garantând printre altele că un copil are dreptul la stabilirea și păstrarea identității sale, că are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament, iar copilul care a fost separat de ambii părinți sau de unul dintre aceștia, printr-o măsură dispusă în condițiile legii are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.

Mama a făcut plângeri la instituții și autorități, însă toate petițiile au fost soluționate lacunar și nici o autoritate sau instituție nu a luat o măsură concretă pentru a soluționa disputa și a pune capăt alienării parentale făcută de tatăl copiilor și soția acestuia în dauna drepturilor mamei și a interesului superior al copilului.

În cauză, s-a apreciat că pedeapsa complementară (și accesorie) a interzicerii unor drepturi pentru o perioadă determinată se dovedește necesară, fiind singura măsură aptă să asigure scoaterea minorilor de sub autoritatea și influența psihologică a inculpaților și să le ofere o perspectivă obiectivă asupra stării de fapt, în condițiile atitudinii sfidătoare a inculpatului la adresa tuturor autorităților, manifestate prin refuzul său constant de a pune în executare hotărârile judecătorești anterioare, precum și pentru a se asigura consilierea psihologică corespunzătoare a celor doi minori și a se crea premisele necesare refacerii legăturii distruse dintre copii și mamă, fiind luată de către instanță în interesul minorilor și în acord cu jurisprudența CEDO, anterior relevată.

În raport de soluția dispusă în cauză în privința inculpaților, în grija cărora se aflau minorii și având în vedere starea emoțională a acestora, instanța de fond a dispus încunoștiințarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor despre soluția pronunțată în privința inculpaților, în vederea luării, de îndată, a măsurilor legale de ocrotire a minorilor.

În privința acțiunii civile, instanța de fond a reținut că la termenul de judecată din 21.02.2023 curatorul special a arătat că se constituie parte civilă pentru minori, la fel ca și în primul ciclu procesual, solicitând instanței să dispună obligarea inculpaților la plata, în solidar, în favoarea celor doi minori a sumei de câte 100.000 de RON . De asemenea procurorul în temeiul art. 19 alin. (3) C. proc. pen., a arătat că susține constituirea de parte civilă.

La termenul din data de 08.09.2021 persoana vătămată B., prin avocat, a renunțat la pretențiile civile formulate în procesul penal, în temeiul art. 404 alin. (4) lit. i) raportat la art. 22 C. proc. pen.. De asemenea, după împlinirea vârstei majoratului, aceasta a arătat că nu înțelege să participe în proces în calitate de persoană vătămată, din poziția ei procesuală rezultând că nu are nici un fel de pretenții față de inculpați, astfel că instanța a luat act de poziția procesuală a acesteia.

Față de cele de mai sus, instanța de fond, în baza art. 19, 25 și 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1357, 1382 C. civ., i-a obligat pe inculpații C. și A., în solidar, la plata către persoana vătămată minoră D. a sumei de 60.000 de RON, cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, au declarat apeluri partea civilă apelantă D. prin reprezentant legal C., apelanta B. și inculpații apelanți C. și A..

Cu relevanță pentru prezenta cale de atac, cu privire la solicitarea de achitare a inculpatei apelante, s-a arătat că încă din faza de urmărire penală se poate constata cu stupoare faptul că inculpata A., a "căpătat" calitatea de suspect într-un mod arbitrar, fără a exista probe și fără a exista o acuzație în litera legii, practic calitatea sa de soție a inculpatului C. fiind suficientă pentru organele judiciare pentru a-i instrumenta un dosar de urmărire penală pentru ca mai apoi să fie trimisă în judecată pentru o infracțiune cu al cărei obiect inculpata nu are nicio legătură.

Apărarea a arătat că inculpata A. a fost condamnată pe baza unor probe derivate, indirecte, la dosarul cauzei fiind făcute două sau trei referiri la persoana inculpatei, o dată când, se presupune, ca ar fi stropit-o pe L. cu apa în urma unei vizite, iar mai apoi, în urma unui apel telefonic al numitei L. către B., unde, se presupune, se aude pe fundal vocea inculpatei.

Apărarea a mai arătat că, strict referitor la cele două întâmplări pe care L. le-a înregistrat în scopul de a-și preconstitui probe, din analiza mijloacelor de probă relevante în cauza, prin descrierea împrejurărilor de fapt, rezultă că probele nu sunt apte de a susține condamnarea inculpatei, neexistând probe care să o incrimineze în vreun fel, iar cele prezentate de acuzare sunt departe de a genera certitudini din care să rezulte săvârșirea infracțiunilor ce formează obiectul cauzei.

Apărarea a considerat că fapta reținută în sarcina inculpatei apelante nu există, deoarece în realitate nu a avut loc o activitate susceptibilă să fie plasată în dispozițiile art. 197 C. pen. sub aspectele esențiale ale conținutului infracțiunii imputate, iar dintr-o altă perspectivă, în ipoteza în care s-ar considera că o anumită activitate s-a petrecut, fapta nu este prevăzută de legea penală, deoarece conduita relevată de mijloacele de probă administrate în cauză nu întrunește cerințele tipicității obiective.

Apărarea a mai arătat că, în plus, inculpata apelantă nu poate avea calitatea de subiect activ al infracțiunii prevăzute de art. 197 C. pen., având în vedere că nu este o persoană în grija căreia se află minorul, considerându-se că Ministerul Public a inversat rolurile persoanelor implicate, acuzând de comiterea faptei prevăzute în art. 197 C. pen. pe inculpații C. și A., iar nu pe mama copiilor, procedând contrar realității.

Apărarea a mai considerat că mijloacele de probă administrate în cauză nu aduc pe plan procesual informații relevante relative la existența pretinselor "rele tratamente aplicate" de inculpată asupra celor doi copii, întrucât activitatea relevată de probe trebuie să constea, de regulă, în acte de violență sau privative de libertate, care să dureze o perioadă considerabilă, comise împotriva unui minor, de către părinte sau persoana în grija căreia minorul se află.

S-a mai arătat că, pe de o parte, nelegalitatea hotărârii instanței de fond reiese din faptul că instanța de prim grad jurisdicțional a apreciat că termenul alienare parentală poate fi indus în sfera de aplicare a normei de incriminare (art. 197 C. pen.) cu toate că semantic aceasta nu are un conținut care ar putea absorbi un atare tip de conduită, de altfel, Colegiul Psihologilor din România și-a reconsiderat poziția în ceea ce privește această expresie pseudoștiințifică și controversată, abrogând, prin Dispoziția nr. 31/2021, Dispoziția nr. 2/2016, care o pusese temporar în circulație, iar pe de altă parte, sentința atacată încearcă, însă fără suport probator, să potrivească situația de fapt, arbitrar stabilită, la conținutul quasi științificei alienări parentale.

Apărarea a mai arătat că invocarea alienării parentale, în defavoarea părintelui care s-a străduit, cum s-a priceput el mai bine (părintele neavând la dispoziție proceduri părintești sau manual de utilizare), să atenueze traumele suferite de copiii săi, ca urmare a violențelor exercitate asupra acestora de către celălalt părinte (mama) este una eronată, nelegală și vădit needucativă, deoarece persoana "alienatului’’ este chiar una și aceeași cu cea a abuzatorului, iar spre deosebire de tată, căruia nu i se poate imputa niciun act de violență fizică sau psihică, mama a comis multiple fapte de violență fizică și psihică împotriva copiilor, comportament repetat care impune consecința existenței unor rele tratamente aplicate minorilor din partea acesteia.

Apărarea a susținut că a accepta contrariul, ar însemna să se inverseze rolurile și să se confirme o situație absurdă și paradoxală, deoarece dacă, în speță, mama nu s-ar fi comportat agresiv și traumatizant cu proprii fiu și fiică, relația între aceștia și părinți ar fi putut să se deruleze în continuare civilizat, așa cum a decurs doi ani de zile, până când B. nu a mai suportat relele tratamente aplicate de mamă atât ei, cât și fratelui său.

Apărarea a mai arătat că prin sentința criticată este deturnată semnificația normei de incriminare, întrucât instanța îl sancționează pe părintele care a făcut eforturi să îndulcească situația emoțională a copiilor săi, generată de către părintele dovedit agresiv. S-a mai arătat că violența fostei soții asupra fiicei sale este probată cu putere de lucru judecat prin decizia nr. 973/A/2017 a Tribunalului Bihor, care a emis un ordin de protecție împotriva mamei, stabilind o distanță minimă de 50 de m, în acest context, luând în considerare conduita violentă a mamei, instanța a schimbat domiciliul copiilor la inculpatul apelant și a stabilit un program de vizitare pentru mamă, însă copiii au refuzat contactul cu mama, fapt confirmat de executorul judecătoresc și organele Primăriei Oradea. În acest sens, apărarea a arătat că se întreabă ce i se poate reproșa inculpatei ca act de conduită care să poată fi încadrat în conținutul infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, respectiv faptul că nu i-a silit pe copii să accepte întoarcerea la mamă sau că nu i-a forțat să accepte consultații la psiholog pe care aceștia nu le-au vrut?

S-a opinat că sentința atacată abundă de inexactități și afirmații fără corespondent în realitate, iar toate acestea au fost posibile din cauza ignorării ultimei declarații a expertului psiholog N. și a preluării conținutului sentinței inițiale.

Inculpatul apelant C. , prin apărătorii aleși a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și, cu relevanță în cauza de față, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a solicitat achitarea pentru cele două infracțiuni de rele tratamente aplicate minorului, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) (fapta nu există) și b) teza I C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală) și lăsarea nesoluționată a acțiunii civile. De asemenea a solicitat achitarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., raportat la art. 21 C. pen. (există o cauză justificativă) și lăsarea nesoluționată a acțiunii civile.

În motivare, s-a arătat, cu relevanță în cauza de față, că prima instanță a reținut că inculpații au comis infracțiunea prin următoarele acțiuni principale, și anume manipularea emoțională a minorilor pentru a-i determina să respingă relația cu mama; obstrucționarea contactului dintre mamă și copii; nepermiterea consilierii psihologice a celor doi minori pentru identificarea și tratarea problemelor emoționale; restricționarea deliberată a accesului părintelui agresor la informațiile și deciziile copiilor; folosirea de către minori a limbajului utilizat de către coinculpați și acuzațiile acestora din urmă aduse mamei copiilor precum că i-ar fi agresat.

Raportat la această starea de fapt reținută de către instanța de fond, aferentă elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 197 C. pen., s-a solicitat achitarea celor doi inculpați în temeiul art. 16 lit. a) și b) teza I C. proc. pen.. Apărarea a considerat că, în primul rând, fapta nu există, deoarece în realitate nu a avut loc o activitate susceptibilă să fie plasată în dispozițiile art. 197 C. pen. sub aspectele esențiale ale conținutului infracțiunii imputate, iar dintr-o altă perspectivă, în ipoteza în care s-ar considera că o anumită activitate s-a petrecut, fapta nu este prevăzută de legea penală, deoarece conduita relevată de mijloacele de probă administrate în cauză nu întrunește cerințele tipicității obiective.

Apărarea a arătat că Ministerul Public a inversat rolurile persoanelor implicate, acuzând de comiterea faptei prevăzute în art. 197 C. pen. pe inculpații apelanți, iar nu pe mama persoanelor vătămate, procedând contrar datelor realității. S-a mai arătat că, potrivit Deciziei nr. 37/2008 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că: "elementul material al infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului poate consta, de regulă, în acțiuni care constituie și elementul material al altor infracțiuni, printre care cele mai frecvent întâlnite sunt: lovirea sau alte violențe, vătămarea corporală și lipsirea de libertate în mod ilegal", nici în jurisprudența anterioară C. pen. în vigoare și nici în cea ulterioară acestuia neregăsindu-se spețe în care instanțele să includă în conceptul de rele tratamente aplicate minorului acte de conduită care, fără a realiza conținutul normelor de incriminare specifice infracțiunilor contra persoanei, ar prezenta un pericol social suficient pentru a atrage incidența infracțiunii pentru care a fost condamnat inculpatul apelant.

S-a mai arătat că, în acest context, prima instanță a procedat vădit nelegal atunci când a extins accepțiunea normei de incriminare pentru a include alienarea parentală, un concept evaziv, controversat și greu de conturat întrucât lasă loc pentru arbitrariu. Apărarea a mai arătat că infracțiunea pentru care au fost trimiși în judecată inculpații a fost încadrată în C. pen. la secțiunea "Infracțiuni contra integrității corporale sau sănătății", ori în prezenta cauză, în jurisprudența anterioară intrării în vigoare a actualului C. pen. această infracțiune făcând parte din categoria infracțiunilor contra familiei, având alt obiect juridic principal.

S-a mai arătat că, pe de o parte, nelegalitatea sentinței reiese din faptul că instanța de prim grad jurisdicțional a apreciat că termenul alienare parentală poate fi inclus în sfera de aplicare a normei de incriminare (art. 197 C. pen.) cu toate că semantic aceasta nu are un conținut care ar putea absorbi un atare tip de conduită. De altfel, Colegiul Psihologilor din România și-a reconsiderat poziția în ceea ce privește această expresie pseudoștiințifică și controversată abrogând, prin Dispoziția nr. 31/2021, Dispoziția nr. 2/2016, care o pusese temporar în circulație. Pe de altă parte, sentința atacată încearcă, însă fără suport probator, să potrivească (adapteze) situația de fapt, arbitrar stabilită, la conținutul quasi științificei alienări parentale.

Apărarea a mai arătat că sentința ignoră standardul asociat principiului legalității incriminării, conform căruia legea penală este ultima ratio, deoarece ea vizează doar cele mai grave comportamente care afectează interesul superior al copilului. Apărarea a susținut că invocarea alienării parentale, în defavoarea părintelui (inculpatului) care s-a străduit să atenueze traumele suferite de copiii săi, ca urmare a violențelor exercitate asupra acestora de către celălalt părinte (mama) este una eronată, nelegală și vădit needucativă, deoarece persoana "alienatului" este chiar una și aceeași cu cea a abuzatorului. S-a mai arătat că spre deosebire de tată, căruia nu i se poate imputa niciun act de violență fizică sau psihică, mama a comis multiple fapte de violență fizică și psihică împotriva copiilor, comportament repetat care impune consecința existenței unor rele tratamente aplicate minorilor din partea acesteia, ori, un astfel de comportament o poziționează în postura de agresor, abuzator sau "alienator" și nicidecum în aceea de persoană vătămată.

Apărarea a arătat că a accepta contrariul ar însemna să se inverseze rolurile și să se confirme o situație absurdă și paradoxală, deoarece dacă, în speță, mama nu s-ar fi comportat agresi