ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 18 februarie 2025

Deliberând asupra recursului în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 575/A/2024 din data de 17 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 208 din 13.02.2024 pronunțată de Judecătoria Satu Mare, în baza art. 228 alin. (1) C. pen. - art. 229 alin. (3) lit. h) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 228 alin. (1) C. pen. - art. 229 alin. (3) lit. h) C. pen., raportat la art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 43 alin. (1) C. pen. (recidivă postcondamnatorie), la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare. În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., (respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat), pe o perioadă de 4 (patru) ani, care se va executa în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.. În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., (respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat), care se va executa în condițiile art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 96 alin. (4) C. pen., a fost revocată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani de închisoare, dispuse prin sentința penală 106/17.03.2021 pronunțată de Judecătoria Zalău în dosarul cu nr. x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 917/A/29.06.2021 a Curții de Apel Cluj și s-a dispus executarea acestei pedepse.

În temeiul art. 96 alin. (4) și art. 43 alin. (1) din C. pen., a fost adăugată pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, dispusă prin prezenta, la pedeapsa de 3 închisoare, dispusă prin sentința penală 106/17.03.2021 pronunțată de Judecătoria Zalău în dosarul cu nr. x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 917/A/29.06.2021 a Curții de Apel Cluj, în final, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă principală de 6 ani și 6 luni închisoare, în regim privativ de libertate, conform art. 60 C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. b) C. pen., i s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., (respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat), pe o perioadă de 4 (patru) ani, care se va executa în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5), raportat la art. 45 alin. (3) lit. b) C. pen., i s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., (respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat), care se va executa în condițiile art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura arestului la domiciliu luată în cauză față de inculpatul A..

A fost admisă cererea formulată de inculpat privind schimbarea locului de executare a arestului la domiciliu.

I s-a impus inculpatului, în executarea măsurii preventive a arestului la domiciliu, obligația de a nu părăsi imobilul din loc. Turț. Str. x, jud. Satu Mare, fără permisiunea instanței de judecată.

În baza art. 72 C. pen., s-a computat din pedeapsa principală aplicată inculpatului, durata reținerii de 24 de ore, începând de la data de 16.08.2023, ora 18:40 până la data de 17.08.2023, ora 18:40, durata arestului preventiv începând de la data de 17.08.2023 până la data de 01.11.2023 și durata arestului la domiciliu începând de la data de 01.11.2023 până la data de 13.02.2024.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.300,00 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În fapt, în esență, s-a reținut că inculpatul A., în perioada 17.07.2023-21.07.2023, a sustras, în mai multe rânduri, prin tăiere, în total aproximativ 450 metri liniari de cablu din cupru din rețeaua de comunicații amplasată pe stâlpii situați pe bd. x din mun. Satu Mare, aparținând societății B. S.A.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 575/A din data de 17 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 208/13.02.2024 pronunțate de Judecătoria Satu Mare.

S-a desființat în parte hotărârea atacată, și rejudecând:

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 6 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. pe o durată de 4 ani și pedeapsa accesorie a interzicerii acelorași drepturi la care a fost condamnat inculpatul A. prin sentința penală nr. 208/13.02.2024 pronunțată de Judecătoria Satu Mare, în pedepsele individuale de 3 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. pe o durată de 4 ani și pedeapsa accesorie a interzicerii acelorași drepturi, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (3) lit. h) C. pen., raportat la art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 43 alin. (1) C. pen. (recidivă postcondamnatorie) și de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. pe o durată de 4 ani și pedeapsa accesorie a interzicerii acelorași drepturi, dispusă prin sentința penală nr. 106/17.03.2021 pronunțată de Judecătoria Zalău în dosarul cu nr. x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 917/A/29.06.2021 a Curții de Apel Cluj.

S-a constatat că prin încheierea pronunțată la data de 27.03.2024 de Curtea de Apel Oradea s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea continuată de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1) C. pen. - art. 229 alin. (3) lit. h) C. pen., raportat la art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 43 alin. (1) C. pen., în infracțiunea continuată de furt simplu, prevăzută de art. 228 alin. (1) C. pen., raportat la art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 43 alin. (1) C. pen.

S-a înlăturat dispoziția de condamnare a inculpatului la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. pe o durată de 4 ani și pedeapsa accesorie a interzicerii acelorași drepturi.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt prev. de art. 228 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 43 alin. (1) C. pen.

S-a menținut dispoziția de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, pedeapsă dispusă prin sentința penală nr. 106/17.03.2021 pronunțată de Judecătoria Zalău în dosarul cu nr. x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 917/A/29.06.2021 a Curții de Apel Cluj și s-a adăugat pedeapsa închisorii de 3 ani sus menționată la pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare în regim privativ de libertate, conform art. 60 C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., (respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat), pe o perioadă de 4 (patru) ani (aplicată prin sentința penală nr. 106/17.03.2021 pronunțată de Judecătoria Zalău în dosarul cu nr. x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 917/A/29.06.2021 a Curții de Apel Cluj) și s-a constatat că inculpatul a executat o parte din aceasta în perioada 29.06.2021 - 17.10.2024, partea neexecutată urmând a executa conform dispozițiilor art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 45 alin. (5), raportat la art. 45 alin. (3) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., (respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat), care se va executa în condițiile art. 65 alin. (3) C. pen. (aplicată prin sentința penală nr. 106/17.03.2021 pronunțată de Judecătoria Zalău în dosarul cu nr. x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 917/A/29.06.2021 a Curții de Apel Cluj).

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului, durata reținerii de 24 de ore din data de 16.08.2023, durata arestării preventive de la data de 17.08.2023 până la data de 01.11.2023 și durata arestului la domiciliu de la data de 01.11.2023 până la data de 29.05.2024 (data revocării arestului la domiciliu).

S-au menținut restul dispozițiilor hotărârii atacate care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea apelului inculpatului au rămas în sarcina statului.

Decizia penală nr. 575/A din data de 17 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori a fost comunicată către inculpatul A. la data de 23.10.2024 la domiciliu și la data de 08.11.2024 la penitenciar (inculpatul fiind încarcerat la data de 18.10.2024), părții civile B. S.A. la data de 25.10.2024 și Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea la data de 21.10.2024.

Pentru inculpatul A. termenul s-a împlinit la data de 08.12.2024, în conformitate cu art. 269 alin. (2) și (4) din C. proc. pen.

Împotriva deciziei penale nr. 575/A din data de 17 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori a declarat recurs în casație inculpatul A. la data de 06.11.2024.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea la data de 08.11.2024 și părții civile S.C. B. S.A. la data de 13.11.2024

În cauză, nu au fost depuse concluzii scrise.

Judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 21.01.2025.

În cuprinsul cererii de recurs în casație formulată, inculpatul A. a invocat motivul de casare prev. de dispozițiile art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., în raport cu infracțiunea de furt prev. de art. 228 alin. (1) C. pen., solicitând admiterea recursului în casație, și în principal achitarea, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., în virtutea dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de furt, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare, conform dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., susținând, totodată, că prezentul recurs în casație formulat îndeplinește condițiile de admisibilitate impuse de legiuitor prin dispozițiile art. 434 - 438 din C. proc. pen.

S-a menționat că în decizia recurată, soluția de condamnare a fost justificată, printre altele, de următoarea afirmație: Curtea apreciază că în mod cert inculpatul avea reprezentarea că aceste bunuri aparțin unei alte persoane fizice ori juridice și că, subsecvent unor lucrări de reabilitare, acestea pot deveni funcționale. Cunoașterea caracterului ilicit al ridicării cablurilor rezultă din modul de comitere a faptei, în cursul nopții, inculpatul dorind să nu fie observat.

Cu privire la raționamentul propus de instanța de apel, anterior referit, s-a apreciat că se impun a fi făcute următoarele critici:

Instanța de apel a schimbat încadrarea juridică din furt calificat, în furt simplu, prin încheierea pronunțată la data de 27.03.2024. Ulterior acestei schimbări, comiterea infracțiunii de furt simplu este justificată, la nivelul laturii subiective (rezoluției infracționale ce s-a transpus în ulterioara intenție directă, ca formă de vinovăție) prin aceea că inculpatul a cunoscut caracterul ilicit al ridicării cablurilor (și, implicit, caracterul nejustificat al ulterioarei împosedări) prin faptul că a luat bunurile pe timpul nopții.

Pe cale de consecință, singurul aspect reținut de instanța de fond pentru a reține tipicitatea infracțiunii de furt se referă la rezoluția infracțională a inculpatului, care știa că bunurile nu sunt abandonate, întrucât le-a sustras "în timpul nopții", în măsura în care nu s-ar fi reținut acest context factual, fapta nu ar mai fi dobândit valențele infracțiunii de furt, ci cele ale însușirii bunului găsit ceea ce excedează obiectului și limitelor judecății, iar din această perspectivă, s-ar fi impus constatarea neîntrunirii condițiilor de tipicitate ale infracțiunii de furt, cu consecința dispunerii unei soluții de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.. Trebuie observat că acest furt nu s-a consumat niciodată "noaptea". Faptul că furtul s-ar fi consumat noaptea este o simplă supoziție a instanței de judecată, care nu este redată de nicio probă administrată la dosarul cauzei. Acest lucru nu ține de suficiența probei, ci reprezintă un element de nelegalitate. Nu se poate reține un element factual fără a se face trimitere la proba care îl susține. Drept dovadă că furtul nu s-a consumat noaptea, este faptul că nici în rechizitoriu și nici în sentință nu s-a reținut agravanta săvârșirii furtului în condiții nocturne, astfel cum ar fi prevăzut art. 228 rap. la art. 229 lit. b) C. pen.

Rezultă așadar că raționamentul reținut de instanța de fond pentru care a reținut faptul că inculpatul avea reprezentarea că acele cabluri nu sunt abandonate, este neîntemeiat, neexistând nicio probă care să ateste acest lucru, ba mai mult, întreaga configurație juridică pledează pentru ideea contrară. Acest lucru reprezintă un motiv de nelegalitate, reținerea unui element factual determinant pentru reținerea laturii obiective, care nu este redat prin mijloacele de probă administrate în cauză și nu unul care ține de suficiența probelor.

Mai mult, în cauză nu s-a făcut dovada calității de proprietar al acestor cabluri de către societatea B.. Nu există niciun înscris din care să rezulte ce serviciu s-ar fi furnizat prin acel cablu, pe cine deservea el efectiv, iar din actele dosarului rezultă că ultima amorsare a avut loc în urmă cu 12/13 ani. Și în prezent, acele cabluri sunt căzute la sol exact în starea în care le-a lăsat inculpatul în acest context, în urmă cu mai mulți ani. Inculpatul a avut reprezentarea că acel bun este abandonat, astfel încât, după ce poliția i-ar fi zărit mașina în zonă, acesta a recunoscut implicit fapta pentru care se efectuau cercetări, fără a se eschiva și fără a avea reprezentarea unei fapte penale.

Odată ce instanța a asumat necesitatea și oportunitatea unei schimbări de încadrare juridică, reținând și condamnând inculpatul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt simplu, faptă prev. și ped. prin dispozițiile art. 228 alin. (1) C. pen., este cel puțin problematic ca argumentația specifică justificării încadrării să se facă raportat la infracțiunea de furt calificat prev. de dispozițiile art. 229 alin. (1) lit. b) C. pen.

Din dispozitivul hotărârii, prin raportare la expunerea de motive, se poate observa o veritabilă și flagrantă neconcordanță, fiind perfect posibil a asuma că motivarea propusă este specifică unei alte infracțiuni, de vreme ce instanța justifică săvârșirea unei infracțiuni de furt simplu, prin referire la circumstanțele de calificare specifice dispozițiilor art. 229 alin. (1) C. pen., cu atât mai mult, cu cât aceeași instanță a asumat necesitatea și oportunitatea schimbării încadrării juridice tocmai din infracțiunea de furt calificat în infracțiunea de furt simplu.

Temeiul de drept invocat în susținerea prezentului recurs în casație, respectiv dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., permite verificarea hotărârii exclusiv de jure, iar nu și de facto. Cu alte cuvinte, temeiul legal invocat permite verificarea hotărârii exclusiv în drept, din perspectiva raportului dintre starea de fapt reținută de instanța de apel și conținutul normei de incriminare invocate din perspectiva încadrării juridice, în acest sens, a precizat că nu solicită o reapreciere a ansamblului materialului probator, ci constatarea tocmai a acestei neconcordanțe dintre starea de fapt reținută de instanța de apel și temeiul de drept al condamnării.

Incidența dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., raportat la dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., este justificată tocmai de faptul că starea de fapt reținută, sub aspectul elementului material atașat laturii obiective a infracțiunii de furt simplu (art. 228 alin. (1) C. pen.), potrivit căreia, cunoașterea caracterului ilicit al ridicării cablurilor rezultă din modul de comitere a faptei, în cursul nopții nu își găsește corespondentul în cadrul dispozițiilor art. 228 alin. (1) C. pen., norma de incriminare neprevăzând o astfel de modalitate de comitere. Din contră, starea de fapt reținută de instanța de apel este specifică dispozițiilor art. 229 alin. (1) C. pen., încadrare juridică la care, aceeași instanță de apel a înțeles să renunțe, prin încheierea pronunțată la data de 27.03.2024.

Astfel cum doctrina națională în mod constant a învederat art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., include și situațiile referitoare la lipsa situației premisă a infracțiunii sau neîntrunirea condițiilor privind subiecții acesteia (Decizia nr. 113/RC din 11 martie 2021), mai mult, subsumat aceluiași temei de drept invocat (art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.), se regăsește și ipoteza neîndeplinirii unei cerințe esențiale atașate elementului material.

Prin raportare la circumstanțele obiective criticate din decizia penală recurată, s-a solicitat să fie avute în vedere atât dispozițiile prin care instanța de apel justifică încadrarea juridică pe o situație premisă ce nu aparține textului de lege invocat, cât și argumentele invocate în susținerea laturii obiective, ce conduc, fără putință de tăgadă, la concluzia neîndeplinirii unei cerințe esențiale atașate elementului material.

Subzistența situației premise și, implicit, a elementului material atașat laturii obiective a infracțiunii de furt (art. 228 alin. (1) C. pen.) ar presupune constatarea împosedării cu un bun mobil aparținând altuia, fără a avea consimțământul prealabil al acestuia, în scopul specific de a fi însușit pe nedrept.

Instanța de apel, atât în cadrul analizei laturii obiective, cât și laturii subiective, a avut în vedere un unic element central: prevederea și urmărirea producerii urmării imediate, ce rezultă (în aprecierea instanței) din modalitatea concretă de realizare a elementului material, respectiv în timpul nopții. Or, un astfel de raționament ce a și generat condamnarea prin decizia penală recurată, s-a apreciat că se circumscrie în mod incontestabil temeiului de drept prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Prin încheierea din 21 ianuarie 2025, s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 575/A/2024 din data de 17 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023. S-a trimis cauza Completului 2, în compunere de 3 judecători. S-a acordat termen la data de 18 februarie 2025, cu citarea recurentului inculpat A. și a intimatei parte civilă B. S.A. și încunoștințarea apărătorului ales al recurentului-inculpat.

Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casație formulată inculpatul A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. și îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casație.

Din examinarea cererii de recurs în casație a rezultat și îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., precum și a cerințelor de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele inculpatului A., hotărârea care se atacă decizia penală nr. 575/A din 17.10.2024 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, domiciliul - încarcerat în penitenciarul Oradea, precum și semnătura apărătorului ales, avocat C., cu împuternicire avocațială aflată la fila x.

Procedând, în aceste coordonate de principiu, la verificarea respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., având în vedere motivele de recurs în casație formulate ce vizează greșita condamnare pentru o faptă ce nu este prevăzută de legea penală, respectiv că există o neconcordanță între starea de fapt reținută de instanța de apel și elementul material al laturii obiective a infracțiunii furt simplu, întrucât norma de incriminare nu prevede o astfel de modalitate de comitere, Înalta Curte a apreciat că argumentele invocate se circumscriu formal cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Ca atare, în raport de motivele cererii de recurs în casație coroborat cu prevederile art. 447 din C. proc. pen., potrivit cărora, pe calea recursului în casație, instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, în ceea ce privește îndeplinirea condiției prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., astfel cum a fost consacrată în jurisprudență, Înalta Curte, judecătorul de filtru, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a admis, în principiu, și a dispus trimiterea cauzei completului 2, în compunere de 3 judecători.

Examinând recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 575/A/2024 din data de 17 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 05 iunie 2024, Înalta Curte apreciază că acestea este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție, în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 din C. proc. pen.. În această cale de extraordinară de atac nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei. Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a caracterului contrar legii și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.

În recurs în casație nu se poate modifica situația de fapt, instanța de recurs în casație își fundamentează soluția pe baza faptelor anterior constatate cu caracter definitiv de instanța de apel. Din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu se poate realiza o nouă analiză a mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt, verificarea hotărârii făcându-se doar în drept, statuările în fapt ale instanței de apel neputând fi cenzurate în niciun fel (în acest sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție: Decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017; Decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017, Decizia nr. 7/RC din 15 ianuarie 2019, Decizia nr. 478/RC din 11 decembrie 2019, Decizia nr. 83/RC din 23 februarie 2021).

Totodată, s-a reținut că acest caz de casare vizează "acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv)" (Decizia nr. 442/RC/2017 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

Înalta Curte constată că inculpatul A. a invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. fapta nu este prevăzută de legea penală în ceea ce privește infracțiunea continuată de furt simplu, prevăzută de art. 228 alin. (1) C. pen., raportat la art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 43 alin. (1) C. pen.. Pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situația de fapt deja stabilită de instanța de apel care, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, are caracter definitiv.

Așadar, Înalta Curte constată că instanța de apel a dispus schimbarea încadrării juridice prin încheierea din 27.03.2024 din infracțiunea continuată de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (3) lit. h) din C. pen. raportat la art. 35 alin. (1) și art. 43 alin. (1) din C. pen. în infracțiunea continuată de furt simplu, prevăzută de art. 228 alin. (1) C. pen., raportat la art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 43 alin. (1) C. pen., iar prin decizia penală recurată, a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 1 an închisoare, constatând că probele administrate în cauză dovedesc fără dubiu că în perioada 17.07.2023-21.07.2023, inculpatului A. a sustras, în mai multe rânduri, prin tăiere, în total aproximativ 450 metri liniari de cablu din cupru din rețeaua de comunicații amplasată pe stâlpii situați pe bd. x din municipiul Satu Mare, aparținând societății B. S.A.

Critica recurentului în sensul că nu este îndeplinită condiția elementului material, întrucât nu există nicio probă care să ateste că prin intermediul acelor cabluri s-ar fi furnizat servicii, acele cabluri reprezintă bunuri ale nimănui, iar încadrarea juridică pe o situație premisă nu aparține textului de lege, este neîntemeiată.

Elementul material al infracțiunii de furt constă în acțiunea de luare a unor bunuri mobile (cabluri) din posesia sau detenția altuia. Luarea este o formă a sustragerii, care constă în scoaterea fizică a bunului din sfera de stăpânire a persoanei în posesia sau detenția căreia se află acel bun și trecerea sa în sfera de stăpânire a făptuitorului. Astfel, chiar dacă rețeaua era dezafectată, inculpatul avea reprezentarea că aceste bunuri aparțin unei alte persoane fizice ori juridice, iar subsecvent unor lucrări de reabilitare, acestea pot redeveni funcționale.

În cauză, s-a reținut existența mai multor acte materiale de sustragere, inculpatul A. în mod constant a recunoscut suportul factual al acuzației, arătând însă că nu a avut reprezentarea faptului că respectivul cablu era integrat într-o rețea. De altfel, inculpatul a recunoscut că a secționat cablul cu o foarfecă din metal, transportându-l cu o autoutilitară pe care o folosea la lucru, precum și faptul că a fost în repetate rânduri să sustragă segmente din cabluri.

Prin urmare, având în vedere împrejurările de fapt reținute cu titlu definitiv de instanța de apel, care nu mai pot fi reevaluate prin intermediul recursului în casație, Înalta Curte constată că împrejurările în care a avut loc fapta și urmările pe care le-a produs, conduc la concluzia că sunt întrunite condițiile de tipicitate ale infracțiunii continuate de furt simplu, prevăzută de art. 228 alin. (1) C. pen., raportat la art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 43 alin. (1) C. pen., pentru care a fost condamnat în mod definitiv inculpatul A.. Așadar, există concordanță între situația de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat și conținutul constitutiv al acestei infracțiuni, susținerile apărării fiind nefondate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 575/A/2024 din data de 17 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 575/A/2024 din data de 17 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 februarie 2025.