ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 702/2025

Ședința publică din data de 21 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului formulat de recurentul A. reține următoarele:

Prin încheierea din data de 24.06.2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2023 s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 39 din C. pen., invocată de recurentul inculpat A..

Pentru a se dispune astfel, Înalta Curte a reținut că cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de către recurentul A. îndeplinește cerințele de admisibilitate privind calitatea autorului excepției de a fi parte într-un proces în curs de soluționare, aflarea în vigoare a dispoziției legale criticate și inexistența unei decizii prin care Curtea Constituțională să fi sancționat anterior acel text de lege.

Cu toate acestea, Înalta Curte a constatat că nu este îndeplinită condiția referitoare la legătura normei contestate cu soluția ce ar putea fi dată în cauză, în condițiile în care obiectul cauzei este constituit de cererea de recurs în casație formulată de inculpat împotriva deciziei nr. 107/A din data de 06 februarie 2025 a Curții de Apel Pitești, aflată în procedura admisibilității în principiu, examinată în camera de consiliu, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen. și care este analizată prin intermediului dispozițiilor care reglementează calea extraordinară de atac a recursului în casație, respectiv art. 433 și următoarele din C. proc. pen.

S-a observat că se critică dispozițiile art. 39 din C. pen. care stabilesc pedeapsa principală în caz de concurs de infracțiuni, care în opinia recurentului inculpat nu denotă o predictibilitate clară, în sensul că "mecanismul de calcul al concursului de infracțiuni este prejudiciabil și nu poate fi asimilat, prin rezultatul său, unei veritabile pedepse stabilite de lege" și că "prin acest mecanism se aduce atingere dreptului la un proces echitabil garantat de Constituție și o încălcare a principiului constituțional potrivit căruia nicio pedeapsă nu trebuie aplicată fără lege".

Mai exact, s-a constatat că recurentul critică faptul că prin aplicarea regulilor concursului de infracțiuni, în cauză, la stabilirea pedepsei, potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. i-a fost aplicat un spor mai mare decât pedeapsa în sine, ce a condus la o pedeapsă principală rezultantă de 16 ani și 9 luni închisoare, însă această excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor privind modul de calcul al pedepsei în cazul concursului de infracțiuni a fost invocată de recurentul inculpat A. în etapa examinării admisibilității în principiu a unei cereri de recurs în casație, respinsă ca inadmisibilă.

Înalta Curte a constatat că aspectele susținute de recurentul inculpat A. prin cererea de recurs în casație vizează de fapt modalitatea de individualizare a pedepsei aplicate în cauză, inculpatul fiind nemulțumit de cuantumul pedepsei la care a fost condamnat ca urmare a reținerii concursului de infracțiuni și a faptului că s-au aplicat regulile regimului sancționator incident în acest sens, respectiv regimul sancționator prevăzut de art. 40 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., iar o eventuală decizie a Curții Constituționale asupra excepției invocate nu ar fi de natură să producă vreun efect concret în cauză.

S-a opinat că indiferent de soluția ce ar fi pronunțată asupra excepției de neconstituționalitate, decizia Curții Constituționale nu va produce niciun efect cu privire la cererea de recurs în casație respinsă ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu, atâta timp cât nu au fost contestate chiar dispozițiile legale care determină inadmisibilitatea, iar din această perspectivă, excepția de neconstituționalitate invocată de recurentul inculpat A. nu are legătură cu soluționarea cauzei, nefiind îndeplinită condiția de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Înalta Curte a constatat că prin excepția invocată nu se formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci se susțin aspecte care țin de modificarea legislativă a unui text de lege pe care autorul excepției îl contestă, atribut care revine doar puterii legislative, nu și Curții Constituționale, care nu poate modifica, adăuga sau abroga prevederi legale, or sesizarea instanței de contencios constituțional cu o astfel de excepție ar echivala cu subrogarea Curții Constituționale în sfera de competență a legiuitorului, încălcând astfel art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Împotriva încheierii din data de 24 iunie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2023, a declarat recurs recurentul A..

Recursul declarat nu a fost motivat în scris, iar în susținerile orale s-a arătat că instanța de fond nu a analizat în detaliu aspectele referitoare la legătura de cauzalitate a excepției de neconstituționalitate invocată, dispoziții care fac trimitere la modul de calcul al pedepselor și au o implicație asupra situației recurentului.

Prin urmare, s-a solicitat admiterea recursului formulat de recurentul A..

Examinând recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 24 iunie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală constată că este nefondat, urmând a-l respinge, în considerarea următoarelor argumente:

Prioritar, similar primei instanțe, Înalta Curte reține din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992 că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor cerințe de admisibilitate, cumulativ, prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din lege:

a) - calitatea de parte în proces a autorului excepției;

b) - identificarea normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

c) - existența unei legături între norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;

Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia Curții Constituționale nr. 591 din 21 octombrie 2014, publicată în M. Of. nr. 916 din 16 decembrie 2014).

d) - verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii, ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte, în recurs, constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

Procedând la reevaluarea admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, Înalta Curte notează prioritar că aceasta a fost formulată de recurentul A. într-o cauză având ca obiect recurs în casație în procedura de filtru, care a fost respins ca inadmisibil, întrucât nu au fost întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) raportat la art. 438 din C. proc. pen., motivat de faptul că, deși recurentul și-a întemeiat cererea de recurs în casație pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., motivele invocate nu se circumscriu cazului de casare indicat.

Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 din C. pen., invocată de recurent, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiția referitoare la "legătura" normelor contestate cu soluția ce ar putea fi dată în cauză, în planul componentei privind necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

Prin Decizia nr. 766 din data de 15 iunie 2011, Curtea Constituțională a reținut că "se poate solicita controlul de constituționalitate numai al acelor dispoziții legale care, în cazuri concrete, sunt incidente pentru soluționarea litigiilor aflate pe rolul instanțelor . . . . . . . . . .Condiția ca dispoziția legală criticată pentru neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei este, evident, necesară, dar și suficientă".

Prin Decizia nr. 438 din data de 08 iulie 2014, instanța de contencios constituțional a arătat expres că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului.

Mai mult, prin Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, s-a precizat că incidența textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat.

Ca atare, jurisprudența instanței de contencios constituțional relevantă atestă că realizarea cerinței stabilite de art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 presupune ca dispozițiile de lege criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei, să vizeze incidența în cauză a acestor dispoziții de lege, respectiv faptul de a fi aplicabile în litigiile în care se invocă excepția de neconstituționalitate, având aptitudinea de a genera efecte juridice.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte constată că decizia Curții Constituționale asupra excepției invocate nu ar fi de natură să producă vreun efect concret în cauză.

În acest sens, se reține că prin ridicarea excepției de neconstituționalitate, recurentul urmărește să obțină o decizie care să legitimeze cazul de recurs în casație invocat, ulterior fazei procesuale în cadrul căreia dispozițiile criticate au produs efecte juridice - apelul, după rămânerea definitivă a cauzei.

Înalta Curte subliniază că scopul invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica pronunțarea unei soluții întemeiată pe o dispoziție neconstituțională, ceea ce nu este cazul.

Premisa sesizării instanței constituționale o constituie, așadar, constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepția urmărește, în mod real și efectiv, să obțină concursul Curții, în considerarea și în limitele stricte ale competenței sale constituționale.

Așadar, condiția privind existența unei legături între norma a cărei constituționalitate se dorește a fi verificată și soluționarea cauzei, presupune în mod necesar ca sesizarea să aibă aptitudinea de a fi utilă, în sensul că, eventuala constatare a neconstituționalității să producă un efect concret în situația juridică a părții, în cauza în care a fost invocată.

Or, în cauza în care a fost invocată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 39 din C. pen. nu ar putea produce vreun efect concret atât timp cât recursul în casație declarat de recurent împotriva deciziei penale nr. 107/A din data de 06 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023, a fost respins ca inadmisibil.

Mai mult, așa cum se constată în speță, autorul excepției nu tinde la declanșarea unui mecanism de cenzurare intrinsecă, pe calea excepției de neconstituționalitate, a concordanței dintre o normă legală și exigențele Constituției României, ci, în realitate, urmărește obținerea unei modificări legislative, care să aibă drept consecință completarea dispozițiilor legale privind tratamentul sancționator prevăzut de lege în cazul concursului de infracțiuni. Însă, aceste aspecte nu intră însă sub incidența controlului de constituționalitate, întrucât ar constitui o modificare legislativă, iar modificarea textelor de lege este atributul exclusiv al legiuitorului și ține de politica sa în materie procesual penală.

Astfel, decizia Curții Constituționale asupra excepției invocate nu ar fi de natură să producă vreun efect concret în cauză, ci exclusiv pentru viitor și în alte cauze decât cea de față, ceea ce conferă excepției invocate un singur scop, acela de a determina o modificare legislativă.

După cum finalitatea excepției de neconstituționalitate nu poate fi aceea de a supune controlului de constituționalitate a posteriori orice dispoziție legală, care să modifice norma criticată, aceasta constituind apanajul exclusiv al puterii legislative, rezultă că nu se impune sesizarea Curții Constituționale, deoarece nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a cererii de sesizare ca prevederile ce fac obiectul excepției să aibă legătură cu cauza.

În consecință, soluția recurată este legală și temeinică.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 24.06.2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură, va obliga recurentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 377 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 24.06.2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 377 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2025.