ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 700/2025

Ședința publică din data de 21 octombrie 2025

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 377 din data de 16.05.2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2024, s-a admis contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 34 din data de 29 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

S-a desființat hotărârea atacată și, rejudecând s-a admis contestația la executare formulată de condamnatul A..

S-a constatat că prin sentința penală nr. 3060 din data de 3 octombrie 2017, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2017, definitivă prin neapelare, s-a dispus recunoașterea Ordonanței străine cu numărul 3572/2010 din data de 02.01.2017 emisă de către Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Roma - Biroul Executări Penale, Italia, privind acordarea pentru condamnatul A. a beneficiului de:

- 405 zile reducere a pedepsei stabilite prin Ordinul de punere în libertate emis la data de 02.12.2015 în urma ordonanței biroului desemnat cu supravegherea din Solento, emisă la data de 26.11.2015, cu privire la perioadele 25.04.2007 - 25.04.2008, 25.10.2008 - 25.04.2009, 25.10.2009 - 25.04.2010 și 25.10.2010 - 25.04.2013 și

- 585 zile reducere a pedepsei stabilite prin Ordinul de punere în libertate emis la data de 04.08.2016 în urma ordonanței biroului desemnat cu supravegherea din Viterbo, emisă la data de 01.08.2016, cu privire la perioada 25.04.2013-25.04.2015, ambele cu titlu de eliberare anticipată.

S-a dedus din pedeapsa de 27 de ani și 4 luni închisoare recunoscută prin sentința penală nr. 172 din data de 31 august 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2016 (definitivă prin neapelare), modificată prin sentința penală nr. 235 din data de 13 aprilie 2017 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2017 (definitivă prin neapelare), perioada executată de 3186 zile închisoare calculate de autoritățile italiene până la data de 17.05.2016, de la 17.05.2016 la 31.08.2016 și de la 31.08.2016 la zi, precum și cele 990 de zile de eliberare anticipată acordate condamnatului A. prin Ordonanța cu numărul 3572/2010 din data de 2 ianuarie 2017 emisă de către Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Roma - Biroul Executări Penale, Italia, care a fost recunoscută prin sentința penală nr. 3060 din data de 3 octombrie 2017, pronunțată de Judecătoria Craiova.

S-a constatat că MEPI nr. 272/2017 din 02.05.2017 emis de Tribunalul Dolj a fost anulat prin sentința penală nr. 1196 din 12.08.2022 pronunțată de Judecătoria Tulcea, definitivă la data de 21.04.2023 prin decizia penală nr. 378/P din 21.04.2023 a Curții de Apel Constanța.

S-a dispus comunicarea prezentei hotărâri Judecătoriei Tulcea în vederea luării măsurilor ce se impun sub aspectul pedepsei pe care o execută condamnatul A. în baza MEPI nr. 1280/6587/327 din 19.04.2023 emis de Judecătoria Tulcea.

Pentru a se pronunța în acest sens, Înalta Curte a reținut că prin cererea formulată condamnatul A. a solicitat deducerea, din durata pedepsei de executat, a celor 990 de zile de eliberare anticipată (405 zile aferente perioadelor 25.04.2007-25.04.2008, 25.10.2008-25.04.2009, 25.10.2009-25.04.2010, 25.10.2010-25.04.2013 și 585 zile aferente perioadei 25.04.2013-25.04.2015) acordate prin Ordonanța străină cu numărul 3572/2010 din 02.01.2017 emisă de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Roma - Biroul Executări Penale, Italia, care a fost recunoscută prin sentința penală nr. 3060 din 03.10.2017, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2017, definitivă prin neapelare la data de 24.10.2017.

Înalta Curte a constatat că prima instanță a reținut că, în lipsa unei hotărâri judecătorești sau a vreunui alt act judiciar prin care contestatorului să i se fi acordat vreun drept ulterior pronunțării sentinței penale definitive nr. 3060 din 03.10.2017, prin care Judecătoria Craiova i-a acordat deja acestuia beneficiul de 405 zile reducere a pedepsei stabilite prin Ordinul de punere în libertate emis la data de 02.12.2015 în urma ordonanței biroului desemnat cu supravegherea din Solento, emisă la data de 26.11.2015, cu privire la perioadele 25.04.2007 - 25.04.2008, 25.10.2008 - 25.04.2009, 25.10.2009 - 25.04.2010 și 25.10.2010 - 25.04.2013 și beneficiul de 585 zile reducere a pedepsei stabilite prin Ordinul de punere în libertate emis la data de 04.08.2016 în urma ordonanței biroului desemnat cu supravegherea din Viterbo, emisă la data de 01.08.2016, cu privire la perioada 25.04.2013-25.04.2015, ambele cu titlu de eliberare anticipată, instanța statului de executare nu poate, încălcând autoritatea de lucru judecat, să procedeze la deducerea corespunzătoare, din pedeapsa de executat, în condițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., raportat la art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, a duratelor anterior menționate.

S-a arătat că modificarea legislativă adusă prin Legea nr. 236/2017 dispozițiilor art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 - actualul art. 156 alin. (1) din același act normativ, a instituit în sarcina instanțelor naționale, începând cu data de 17 decembrie 2017 (data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2017), obligația deducerii din durata pedepsei aplicate persoanei condamnate prin hotărârea recunoscută, alături de perioada efectiv executată din aceasta pe teritoriul statului străin sau ca urmare a efectelor produse de amnistia sau grațierea acordată anterior, și a perioadei recunoscute ca executată de către autoritățile statului emitent, indiferent de modalitatea procedurală în care a fost acordat acest beneficiu persoanei condamnate, făcând inaplicabilă, începând cu aceeași dată, dezlegarea dată de instanța supremă, în complet specializat, prin Decizia nr. 15/2015, care a fost avută în vedere la pronunțarea sentinței penale definitive nr. 3060 din 03.10.2017 a Judecătoriei Craiova.

S-a reținut că prin sentința penală definitivă nr. 3060 din 03.10.2017 a Judecătoriei Craiova s-a dispus recunoașterea Ordonanței străine cu numărul 3572/2010 din data de 02.01.2017 emisă de către Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Roma - Biroul Executări Penale, Italia, prin care condamnatului A. i-a fost acordat beneficiul de 990 zile de eliberare anticipată (având structura detaliată anterior) din pedeapsa de 27 de ani și 4 luni închisoare recunoscută prin sentința penală nr. 172 din data de 31 august 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2016 (definitivă prin neapelare), modificată prin sentința penală nr. 235 din data de 13 aprilie 2017 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2017 (definitivă prin neapelare).

De asemenea, s-a observat că, deși, la momentul pronunțării hotărârii susmenționate, dispozițiile Legii nr. 302/2004 nu permiteau valorificarea beneficiului astfel recunoscut prin deducerea din pedeapsă a zilelor de eliberare anticipată acordate în statul de condamnare, începând cu data de 17 decembrie 2017, dispozițiilor art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 - în prezent, art. 156 alin. (1) din același act normativ, au instituit în sarcina instanței de executare o obligație pozitivă în acest sens.

Neprocedând în acest fel, s-a reținut că a fost lipsit de finalitate demersul judiciar al contestatorului, recunoașterea, prin sentința penală definitivă nr. 3060 din 03.10.2017 a Judecătoriei Craiova, a beneficiului acordat părții în Italia, fiind inaptă a asigura în statul de executare, doar prin ea însăși, efectul juridic pe care acest drept al contestatorului îl are în statul de condamnare - scăderea efectivă din pedeapsa de executat a duratei recunoscute ca executate, cu consecințele firești în planul executării acesteia, și, prin aceasta, finalitatea urmărită prin modificările aduse prin Legea nr. 236/2017 dispozițiilor art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 - actualul art. 156 alin. (1) din același act normativ.

Împotriva deciziei penale nr. 377 din data de 16.05.2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2024, persoanele condamnate B., A. și C. au formulat contestație.

În esență, au invocat vicii de procedură privind competența materială și personală a instanțelor judecătorești, privind participarea procurorului și privind citarea părților.

Examinând contestația, cu prioritate sub aspectul admisibilității, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolele III, III1, V din C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Dispozițiile art. 425

1

alin. (1) din C. proc. pen. prevăd că o contestație se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres. Prin urmare, sunt susceptibile de reformare pe calea contestației exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

În același timp, din analiza dispozițiilor legale care reglementează contestația în anulare (art. 426 și următoarele din C. proc. pen.), Înalta Curte constată că această cale extraordinară de atac poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive prin care s-a soluționat acțiunea penală.

Prin decizia penală nr. 377 din data de 16.05.2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2024 s-a soluționat contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penală nr. 34 din data de 29 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori prin care s-a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de acesta, deci este o hotărâre definitivă împotriva căreia nu se mai poate formula contestație și în același timp nu este o hotărâre definitivă prin care să se fi soluționat fondul cauzei și care să permită formularea unei contestații în anulare.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Față de considerentele expuse anterior, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de contestatorii B., A. și C. împotriva deciziei penale nr. 377 din data de 16.05.2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2024.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorii la plata sumei de câte 500 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 377 RON fiecare (corespunzător încadrării cererii corespunzător obiectului alte cereri din Protocol-calea de atac exercitată nefiind prevăzută de lege), va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de contestatorii B., A. și C. împotriva deciziei penale nr. 377 din data de 16.05.2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2024.

Obligă contestatorii la plata sumei de câte 500 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu, în sumă de câte 377 RON fiecare (corespunzător încadrării cererii corespunzător obiectului alte cereri din Protocol), rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2025.