ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 377/2024

Asupra contestației de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 34 din data de 29 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori s-a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul A, dispunându-se, ca urmare, obligarea acestuia la plata de cheltuieli judiciare către stat în sumă de 200 lei și rămânerea în sarcina statului a onorariului apărătorului desemnat din oficiu pentru parte.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

La data de 19.09.2023, a fost înregistrată, pe rolul Judecătoriei Arad, sub nr. x/55/2023, contestația formulată de condamnat A, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d C. proc. pen., împotriva executării sentinței penale nr. 1196 din 12.08.2022 pronunțată de Judecătoria Tulcea, definitivă prin decizia penală nr. 378/P din 21.04.2023 a Curții de Apel Constanța.

În motivarea cererii, condamnatul a arătat că în sentința penală anterior menționată nu s-a ținut cont de Certificatul privind situația juridică a acestuia, emis de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Roma, vizând deducerea a 990 de zile considerate ca executate în Italia, respectiv 405 zile aferente perioadelor 25.04.2007-25.04.2008, 25.10.2008-25.04.2009, 25.10.2009-25.04.2010, 25.10.2010-25.04.2013 și 585 zile aferente perioadei 25.04.2013-25.04.2015.

Ca urmare, condamnatul a solicitat, în principal, deducerea perioadei sus-menționate considerate ca executate în Italia, iar, în subsidiar, în temeiul art. 278 C. proc. pen., îndreptarea erorii materiale sub acest aspect strecurate în sentința penală contestată.

Cererii i-au fost atașate M.E.P.I. nr. x/6587/327/19.04.2023, M.E.P.I. nr. x/2017/02.05.2017 și raportul nr. 737/04.05.2023.

Prin sentința penală nr. 12 din 12.01.2024, Judecătoria Arad a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și, în baza art. 50 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova.

Urmare declinării, cauza a fost înregistrată, la data de 22.02.2024, pe rolul Curții de Apel Craiova, sub nr. x/54/2024.

Astfel învestită, analizând contestația la executare dedusă judecății, curtea a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 172 din 31.08.2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/54/2016, s-au hotărât următoarele:

A fost recunoscută sentința penală nr. 873/09 din 25.07.2008 pronunțată de Tribunalul din Roma, rămasă definitivă la 01.07.2010, prin care A a fost condamnat la o pedeapsă de 30 de ani închisoare (10950 zile închisoare) pentru săvârșirea infracțiunilor de omor și tâlhărie prevăzute de art. 575, 576 alin. l nr. l și respectiv art. 110 nr. 4, art. 628 alin. l și alin. (3) nr. l și 2 C. pen. italian, fapte care au corespondent, în legislația penală română, în dispozițiile art. 188 alin. (l) raportat la art. 189 alin. (1) lit. d C. pen. român și respectiv art. 233 C. pen. român.

S-a dispus transferarea condamnatului A (încarcerat într-un penitenciar din Italia) într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei totale de 30 de ani închisoare (10950 zile închisoare) aplicate prin sentința penală recunoscută.

S-au dedus din pedeapsă perioada executată de 3186 de zile închisoare, calculată de autoritățile italiene până la data de 17 mai 2016, precum și, în continuare, perioada executată de la 17.05.2016 la zi.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei, la data rămânerii definitive a sentinței.

Sentința penală anterior menționată a rămas definitivă, prin neapelare, la data de 08.10.2016, când a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/2016.

Ulterior, prin sentința penală nr. 3060 din 24.10.2017, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/215/2017, definitivă prin neapelare la data de 24.10.2017, s-au hotărât următoarele:

S-a admis sesizarea înaintată de Curtea de Apel Craiova, însușită de intimatul A și, în baza art. 1401 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 și a Deciziei nr. 15/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a dispus recunoașterea Ordonanței străine cu numărul x/2010 din 02.01.2017 emisă de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Roma – Biroul Executări Penale (Italia), privind acordarea pentru condamnatul A a beneficiului de:

405 zile reducere a pedepsei stabilite prin Ordinul de punere în libertate emis la data de 02.12.2015, în urma ordonanței biroului desemnat cu supravegherea din Solento, emisă la data de 26.11.2015, cu privire la perioadele 25.04.2007-25.04.2008, 25.10.2008-25.04.2009 și 25.10.2009-25.04.2010,

585 zile reducere a pedepsei stabilite prin Ordinul de punere în libertate emis la data de 04.08.2016, în urma ordonanței biroului desemnat cu supravegherea din Viterbo, emisă la data de 01.08.2016, cu privire la perioadele 25.04.2013-25.04.2015, ambele cu titlu de eliberare anticipată.

În contextul acestor rețineri factuale, raportându-se la dispozițiile legale incidente în materie, Curtea de Apel Craiova a constatat că, în condițiile în care, ulterior pronunțării sentinței penale nr. 3060 din 03.10.2017 de către Judecătoria Craiova, autoritățile din Italia nu au transmis o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care contestatorului să i se fi recunoscut ca executată o anumită perioadă de timp, ca efect al legislatiei statului de condamnare, instanța statului de executare nu poate proceda la deducerea corespunzătoare a acesteia din pedeapsa de executat, în condițiile art. 598 alin. (1) lit. d C. proc. pen., raportat la art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 și să intervină peste o altă hotărâre judecătorească.

Totodată, a constatat că sentința penală nr. 3060 din 03.10.2017 pronunțată de Judecătoria Craiova are autoritate de lucru judecat, astfel că perioadele solicitate de condamnatul A a fi deduse din pedeapsa de executat, respectiv 25.04.2007-25.04.2008, 25.10.2008-25.04.2009, 25.10.2009-25.04.2010, 25.10.2010-25.04.2013 și 25.04.2013-25.04.2015, au fost deja recunoscute prin sentința penală anterior menționată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestație condamnatul A, susținând, în esență, că aceasta este nelegală și netemeinică întrucât Curtea de Apel Craiova a refuzat să deducă din pedeapsa în executarea căreia se află cele 990 de zile considerate ca executate în Italia, respectiv 405 zile aferente perioadelor 25.04.2007-25.04.2008, 25.10.2008-25.04.2009, 25.10.2009-25.04.2010, 25.10.2010-25.04.2013 și 585 zile aferente perioadei 25.04.2013-25.04.2015, acordate prin Ordonanța străină cu numărul x/2010 din 02.01.2017 emisă de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Roma – Biroul Executări Penale (Italia), deși aceasta a fost recunoscută prin sentința penală nr. 3060 din data de 3 octombrie 2017, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr.x/215/2017, definitivă prin neapelare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală, la data de 1 aprilie 2024, sub nr. x/54/2024.

La termenul fixat în cauză, 16 mai 2024, după ce a luat legătura cu acesta, apărătorul desemnat din oficiu a susținut fidel criticile formulate în scris de către contestatorul condamnat A, concluziile acestuia, ca și cele ale reprezentantului Ministerului Public, fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Evaluând contestația de față prin prisma dispozițiilor legale aplicabile în materie, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, în considerarea următoarelor argumente:

Cronologic, hotărârile care conturează situația juridică actuală a contestatorului condamnat A sunt următoarele:

Sentința penală nr. 172 din 31.08.2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/54/2016, prin care s-au hotărât următoarele:

A fost recunoscută sentința penală nr. 873/09 din 25.07.2008 pronunțată de Tribunalul din Roma, rămasă definitivă la 01.07.2010, prin care A a fost condamnat la o pedeapsă de 30 de ani închisoare (10950 zile închisoare) pentru săvârșirea infracțiunilor de omor și tâlhărie prevăzute de art. 575 576 alin. l nr. l și respectiv art. 110 nr. 4, art. 628 alin. l și alin. (3) nr. l și 2 C. pen. italian, fapte care au corespondent, în legislația penală română, în dispozițiile art. 188 alin. (l) raportat la art. 189 alin. (1) lit. d C. pen. român și respectiv art. 233 C. pen. român.

S-a dispus transferarea condamnatului A (încarcerat într-un penitenciar din Italia) într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei totale de 30 de ani închisoare (10950 zile închisoare) aplicate prin sentința penală recunoscută.

S-au dedus din pedeapsă perioada executată de 3186 de zile închisoare, calculată de autoritățile italiene până la data de 17.05.2016, precum și, în continuare, perioada executată de la 17.05.2016 la zi.

S-a dispus emiterea mandatului de executare, la data rămânerii definitive a sentinței.

Sentința penală anterior menționată a rămas definitivă, prin neapelare, la data de 08.10.2016, când a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/2016.

Sentința penală nr. 235 din 13.04.2017, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/63/2017, prin care s-a admis contestația la executare formulată de condamnatul A și, pe cale de consecință, în baza art. 6 alin. (1) C. pen., s-a redus pedeapsa rezultantă de 30 ani închisoare aplicată acestuia prin sentința penală nr. 873/09 pronunțată de Tribunalul Roma la data de 25.07.2008, definitivă la data de 01.07.2010, recunoscută prin sentința penală nr. 172/31.08.2016 a Curții de Apel Craiova, definitivă prin neapelare la data de 08.10.2016, la 27 de ani și 4 luni închisoare, aplicată pentru infracțiunile de omor calificat prev. de art. 188 alin. (1) rap. la 189 alin. (1) lit. d C. pen. și tâlhărie prev. de art. 233 C. pen.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 172/31.08.2016 a Curții de Apel Craiova.

S-a dedus, în continuare, perioada executată de la 31.08.2016 la zi și s-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei nr x/22.11.2016 emis de Curtea de Apel Craiova și emiterea unui nou mandat.

Sentința penală anterior menționată a rămas definitivă, prin neapelare, la data de 02.05.2017, când a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/2017.

Sentința penală nr. 3060 din 03.10.2017, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/215/2017, definitivă prin neapelare la data de 24.10.2017, prin care s-au hotărât următoarele:

S-a admis sesizarea înaintată de Curtea de Apel Craiova, însușită de intimatul A și, în baza art. 1401 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 și a Deciziei nr. 15/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a dispus recunoașterea Ordonanței străine cu numărul x/2010 din 02.01.2017 emisă de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Roma – Biroul Executări Penale, Italia, privind acordarea pentru condamnatul A a beneficiului de:

405 zile reducere a pedepsei stabilite prin Ordinul de punere în libertate emis la data de 02.12.2015 în urma ordonanței biroului desemnat cu supravegherea din Solento, emisă la data de 26.11.2015, cu privire la perioadele 25.04.2007-25.04.2008, 25.10.2008-25.04.2009 și 25.10.2009-25.04.2010;

585 zile reducere a pedepsei stabilite prin Ordinul de punere în libertate emis la data de 04.08.2016 în urma ordonanței biroului desemnat cu supravegherea din Viterbo, emisă la data de 01.08.2016, cu privire la perioadele 25.04.2013-25.04.2015, ambele cu titlu de eliberare anticipată.

Sentința penală nr. 1196 din 12.08.2022, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr. x/327/2021, prin care s-au hotărât, printre altele, următoarele:

În temeiul art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen. raportat la art. 48 C. pen. și art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea, în stare de recidivă postcondamnatorie, a infracțiunii de complicitate la înșelăciune (faptă din 11-12.06.2021).

În baza art. 43 alin. (1) C. pen., s-a adăugat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare restul de 3801 zile, rămas neexecutat, la data săvârșirii faptei cercetate în cauză (11.06.2021), din pedeapsa de 27 de ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 235/13.04.2017 a Tribunalului Dolj, rămasă definitivă la data de 02.05.2017, prin neapelare, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani, 6 luni și 3801 zile închisoare, în regim de detenție.

S-a dedus din pedeapsa principală rezultantă de 2 ani, 6 luni și 3801 zile închisoare, durata executată de la 11.06.2021 la zi.

S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. x/2017 din 02.05.2017 emis de Tribunalul Dolj și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, la rămânerea definitivă a hotărârii.

Sentința penală anterior menționată a rămas definitivă, la data de 21.04.2023, prin decizia penală nr. 378/P din 21.04.2023 a Curții de Apel Constanța, când a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/6587/327 din 19.04.2023.

În contextul prezentat, se constată că cererea prin care condamnatul A solicită, în actualul cadru procesual, deducerea, din durata pedepsei de executat, a celor 990 de zile de eliberare anticipată (405 zile aferente perioadelor 25.04.2007-25.04.2008, 25.10.2008-25.04.2009, 25.10.2009-25.04.2010, 25.10.2010-25.04.2013 și 585 zile aferente perioadei 25.04.2013-25.04.2015) acordate prin Ordonanța străină cu numărul x/2010 din 02.01.2017 emisă de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Roma – Biroul Executări Penale, Italia, care a fost recunoscută prin sentința penală nr. 3060 din 03.10.2017, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/215/2017, definitivă prin neapelare la data de 24.10.2017, constituie o contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d C. proc. pen. raportat la art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, cu referire la art. 156 alin. (1) din același act normativ.

Potrivit art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, „(1) În cazul în care România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanța română, este guvernată de legea română. Din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România se deduc durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau grațierea acordată anterior, precum și, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislației statului emitent.”

Acest text de lege [care, anterior republicării Legii nr. 302/2004 din 27 mai 2019, era cuprins în art. 144 alin. (1) din același act normativ, astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 236/2017], care reglementează un mecanism procedural prin care se garantează că, în procedura de transferare, persoanele condamnate vor beneficia de toate deducerile de pedeapsă acordate în statul emitent până la momentul transferării efective în România, a instituit în sarcina instanțelor naționale, începând cu data de 17 decembrie 2017 (data publicării în M. Of. a Legii nr. 236/2017), obligația deducerii din pedeapsa privativă de libertate care trebuie executată în România atât a duratei pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau grațierea acordată anterior, cât și, dacă este cazul, a numărului de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislației statului emitent.”

În considerarea acestor dispoziții legale, cetățeanul român condamnat într-un stat membru al Uniunii Europene printr-o hotărâre judecătorească definitivă recunoscută în România, care a beneficiat, în statul de condamnare, de recunoașterea ca executată a unei perioade de timp ca efect al muncii prestate sau a altor măsuri dispuse conform legislației statului străin, își păstrează acest drept și ulterior transferării sale într-un loc de deținere din țara de origine, el urmând să producă efecte identice în ambele ordini juridice, atât cea a statului de condamnare, cât și cea a statului de executare.

Altfel spus, ca efect al modificărilor aduse art. 144 alin. (1) [în prezent, art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 prin Legea nr. 236/2017, începând cu data de 17 decembrie 2017, instanțele naționale au obligația să scadă din durata pedepsei aplicate persoanei condamnate prin hotărârea recunoscută, alături de perioada efectiv executată din aceasta pe teritoriul statului străin sau ca urmare a efectelor produse de amnistia sau grațierea acordată anterior, și perioada recunoscută ca executată de către autoritățile statului emitent, indiferent de modalitatea procedurală în care a fost acordat acest beneficiu persoanei condamnate (pe baza muncii prestate sau a altei instituții reglementate de legislația statului emitent, cu excepția amnistiei și grațierii acordate de statul emitent, pentru care există dispoziție expresă).

În consecință, prin finalitatea ei, această soluție legislativă ulterioară diferă de dezlegarea dată de instanța supremă, în complet specializat, prin Decizia nr. 15/2015, prin care s-a stabilit că, „după transferarea persoanei condamnate de autoritățile judiciare străine, în vederea continuării executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate și a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de autoritatea judiciară străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România.”, făcând-o inaplicabilă, optică confirmată jurisprudențial.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 [anterior republicării Legii nr. 302/2004 din 27 mai 2019, art. 154 alin. (16) din același act normativ, care a fost introdus tot prin Legea nr. 236/2017], „În cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunțat hotărârea prevăzută la alin. (6) Dispozițiile C. proc. pen. referitoare la contestația la executare se aplică în mod corespunzător”.

Prin urmare, pentru a produce astfel de efecte, recunoșterea ca executată, pe teritoriul statului de condamnare, a unei perioade de timp trebuie să fie acordată printr-o hotărâre judecătorească sau un act judiciar emis de autoritățile acestui ultim stat, acte ce urmează a fi recunoscute în condițiile art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004.

Evaluând, în acest context legislativ, hotărârea atacată, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut că, în lipsa unei hotărâri judecătorești sau a vreunui alt act judiciar prin care contestatorului să i se fi acordat vreun drept ulterior pronunțării sentinței penale definitive nr. 3060 din 03.10.2017, prin care Judecătoria Craiova i-a acordat deja acestuia beneficiul de 405 zile reducere a pedepsei stabilite prin Ordinul de punere în libertate emis la data de 02.12.2015 în urma ordonanței biroului desemnat cu supravegherea din Solento, emisă la data de 26.11.2015, cu privire la perioadele 25.04.2007 - 25.04.2008, 25.10.2008 - 25.04.2009, 25.10.2009 - 25.04.2010 și 25.10.2010 - 25.04.2013 și beneficiul de 585 zile reducere a pedepsei stabilite prin Ordinul de punere în libertate emis la data de 04.08.2016 în urma ordonanței biroului desemnat cu supravegherea din Viterbo, emisă la data de 01.08.2016, cu privire la perioada 25.04.2013-25.04.2015, ambele cu titlu de eliberare anticipată, instanța statului de executare nu poate, încălcând autoritatea de lucru judecat a hotărârii sus-menționate, să procedeze la deducerea corespunzătoare, din pedeapsa de executat, în condițiile art. 598 alin. (1) lit. d C. proc. pen., raportat la art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, a duratelor anterior menționate.

Altfel spus, deși a constatat în mod just că perioadele a căror deducere o solicită contestatorul în actuala procedură au fost deja recunoscute prin sentința penală definitivă sus-menționată, a refuzat să dispusă scăderea efectivă a acestora din pedeapsa de executat și, pe cale de consecință, raportat la noua configurare a pedepsei de executat, anularea M.E.P.I. în executarea căruia se află contestatorul și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei.

Or, așa cum s-a arătat anterior, modificarea legislativă adusă prin Legea nr. 236/2017 dispozițiilor art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 - actualul art. 156 alin. (1) din același act normativ, a instituit în sarcina instanțelor naționale, începând cu data de 17 decembrie 2017 (data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2017), obligația deducerii din durata pedepsei aplicate persoanei condamnate prin hotărârea recunoscută, alături de perioada efectiv executată din aceasta pe teritoriul statului străin sau ca urmare a efectelor produse de amnistia sau grațierea acordată anterior, și a perioadei recunoscute ca executată de către autoritățile statului emitent, indiferent de modalitatea procedurală în care a fost acordat acest beneficiu persoanei condamnate, făcând inaplicabilă, începând cu aceeași dată, dezlegarea dată de instanța supremă, în complet specializat, prin Decizia nr. 15/2015, care a fost avută în vedere la pronunțarea sentinței penale definitive nr. 3060 din 03.10.2017 a Judecătoriei Craiova.

Prin urmare, ca efect al dispozițiilor legale invocate, începând cu data de 17 decembrie 2017, instanța națională de executare are obligația de a deduce din pedeapsă și toate perioadele considerate ca executate de către autoritățile statului emitent în baza unei hotărâri judecătorești sau a vreunui alt act judiciar recunoscute, în condițiile Legii nr. 302/2004, chiar și anterior acestei date, fără ca în acest fel să se aducă atingere autorității de lucru judecat a hotărârilor de recunoaștere.

În speță, prin sentința penală definitivă nr. 3060 din 03.10.2017 a Judecătoriei Craiova s-a dispus recunoașterea Ordonanței străine cu numărul x/2010 din data de 02.01.2017 emisă de către Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Roma - Biroul Executări Penale, Italia, prin care condamnatului A i-a fost acordat beneficiul de 990 zile de eliberare anticipată (având structura detaliată anterior) din pedeapsa de 27 de ani și 4 luni închisoare recunoscută prin sentința penală nr. 172 din data de 31 august 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/54/2016 (definitivă prin neapelare), modificată prin sentința penală nr. 235 din data de 13 aprilie 2017 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/63/2017 (definitivă prin neapelare).

Or, deși, la momentul pronunțării hotărârii sus-menționate, dispozițiile Legii nr. 302/2004 nu permiteau valorificarea beneficiului astfel recunoscut prin deducerea din pedeapsă a zilelor de eliberare anticipată acordate în statul de condamnare, începând cu data de 17 decembrie 2017, dispozițiilor art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 - în prezent, art. 156 alin. (1) din același act normativ, au instituit în sarcina instanței de executare o obligație pozitivă în acest sens.

Tocmai de aceea, neprocedând în acest fel, Curtea de Apel Craiova a lipsit de finalitate demersul judiciar al contestatorului, recunoașterea, prin sentința penală definitivă nr. 3060 din 03.10.2017 a Judecătoriei Craiova, a beneficiului acordat părții în Italia, fiind inaptă a asigura în statul de executare, doar prin ea însăși, efectul juridic pe care acest drept al contestatorului îl are în statul de condamnare – scăderea efectivă din pedeapsa de executat a duratei recunoscute ca executate, cu consecințele firești în planul executării acesteia, și, prin aceasta, finalitatea urmărită prin modificările aduse prin Legea nr. 236/2017 dispozițiilor art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 - actualul art. 156 alin. (1) din același act normativ.

Ca urmare, cenzurând acest aspect în calea de atac a contestației, Înalta Curte, în temeiul art. 597 alin. (7) raportat la art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a C. proc. pen., va admite contestația formulată de condamnatul A împotriva sentinței penale nr. 34 din data de 29 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori.

Va desființa hotărârea atacată și, rejudecând:

Va admite contestația la executare formulată de condamnatul A.

Va constata că prin sentința penală nr. 3060 din data de 3 octombrie 2017, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/215/2017, definitivă prin neapelare, s-a dispus recunoașterea Ordonanței străine cu numărul x/2010 din data de 02.01.2017 emisă de către Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Roma - Biroul Executări Penale, Italia, privind acordarea pentru condamnatul A a beneficiului de:

- 405 zile reducere a pedepsei stabilite prin Ordinul de punere în libertate emis la data de 02.12.2015 în urma ordonanței biroului desemnat cu supravegherea din Solento, emisă la data de 26.11.2015, cu privire la perioadele 25.04.2007 - 25.04.2008, 25.10.2008 - 25.04.2009, 25.10.2009 - 25.04.2010 și 25.10.2010 - 25.04.2013 și

- 585 zile reducere a pedepsei stabilite prin Ordinul de punere în libertate emis la data de 04.08.2016 în urma ordonanței biroului desemnat cu supravegherea din Viterbo, emisă la data de 01.08.2016, cu privire la perioada 25.04.2013-25.04.2015, ambele cu titlu de eliberare anticipată.

Va deduce din pedeapsa de 27 de ani și 4 luni închisoare recunoscută prin sentința penală nr. 172 din data de 31 august 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/54/2016 (definitivă prin neapelare), modificată prin sentința penală nr. 235 din data de 13 aprilie 2017 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/63/2017 (definitivă prin neapelare), perioada executată de 3186 zile închisoare calculate de autoritățile italiene până la data de 17.05.2016, de la 17.05.2016 la 31.08.2016 și de la 31.08.2016 la zi, precum și cele 990 de zile de eliberare anticipată acordate condamnatului A prin Ordonanța cu numărul 3572/2010 din data de 2 ianuarie 2017 emisă de către Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Roma – Biroul Executări Penale, Italia, care a fost recunoscută prin sentința penală nr. 3060 din data de 3 octombrie 2017, pronunțată de Judecătoria Craiova.

Totodată, constatând că MEPI nr. x/2017 din 02.05.2017 emis de Tribunalul Dolj a fost anulat prin sentința penală nr. 1196 din 12.08.2022 pronunțată de Judecătoria Tulcea, definitivă la data de 21.04.2023 prin decizia penală nr. 378/P din 21.04.2023 a Curții de Apel Constanța, va dispune comunicarea prezentei hotărâri Judecătoriei Tulcea în vederea luării măsurilor ce se impun sub aspectul pedepsei pe care o execută condamnatul A în baza MEPI nr. x/6587/327 din 19.04.2023 emis de Judecătoria Tulcea.

Urmare soluției dispuse, în temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., va lăsa în sarcina statului cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea contestației, urmând ca, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 340 lei, să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite contestația formulată de condamnatul A împotriva sentinței penale nr. 34 din data de 29 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori.

Desființează hotărârea atacată și, rejudecând:

Admite contestația la executare formulată de condamnatul A.

Constată că prin sentința penală nr. 3060 din data de 3 octombrie 2017, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/215/2017, definitivă prin neapelare, s-a dispus recunoașterea Ordonanței străine cu numărul x/2010 din data de 02.01.2017 emisă de către Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Roma - Biroul Executări Penale, Italia, privind acordarea pentru condamnatul A a beneficiului de:

- 405 zile reducere a pedepsei stabilite prin Ordinul de punere în libertate emis la data de 02.12.2015 în urma ordonanței biroului desemnat cu supravegherea din Solento, emisă la data de 26.11.2015, cu privire la perioadele 25.04.2007 - 25.04.2008, 25.10.2008 - 25.04.2009, 25.10.2009 - 25.04.2010 și 25.10.2010 - 25.04.2013 și

- 585 zile reducere a pedepsei stabilite prin Ordinul de punere în libertate emis la data de 04.08.2016 în urma ordonanței biroului desemnat cu supravegherea din Viterbo, emisă la data de 01.08.2016, cu privire la perioada 25.04.2013-25.04.2015, ambele cu titlu de eliberare anticipată.

Deduce din pedeapsa de 27 de ani și 4 luni închisoare recunoscută prin sentința penală nr. 172 din data de 31 august 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/54/2016 (definitivă prin neapelare), modificată prin sentința penală nr. 235 din data de 13 aprilie 2017 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/63/2017 (definitivă prin neapelare), perioada executată de 3186 zile închisoare calculate de autoritățile italiene până la data de 17.05.2016, de la 17.05.2016 la 31.08.2016 și de la 31.08.2016 la zi, precum și cele 990 de zile de eliberare anticipată acordate condamnatului A prin Ordonanța cu numărul x/2010 din data de 2 ianuarie 2017 emisă de către Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Roma – Biroul Executări Penale, Italia, care a fost recunoscută prin sentința penală nr. 3060 din data de 3 octombrie 2017, pronunțată de Judecătoria Craiova.

Constată că MEPI nr. x/2017 din 02.05.2017 emis de Tribunalul Dolj a fost anulat prin sentința penală nr. 1196 din 12.08.2022 pronunțată de Judecătoria Tulcea, definitivă la data de 21.04.2023 prin decizia penală nr. 378/P din 21.04.2023 a Curții de Apel Constanța.

Dispune comunicarea prezentei hotărâri Judecătoriei Tulcea în vederea luării măsurilor ce se impun sub aspectul pedepsei pe care o execută condamnatul A în baza MEPI nr. x/6587/327 din 19.04.2023 emis de Judecătoria Tulcea.

Cheltuielile judiciare avansate în primă instanță și în contestație rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 340 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 mai 2024.