ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 21 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 366/A din data de 26 martie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 67/23.05.2024 pronunțată în dosarul nr. x/2021, de Judecătoria Sinaia, în baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 207 alin. (1) și (3) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 3 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 205 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 351 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de camătă.

Conform art. 38 raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, la care a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, astfel s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de 1/3 din totalul celorlalte (4 ani), respectiv sporul de 1 an și 4 luni, urmând ca inculpatului să i se aplice, în final, pedeapsa cu închisoarea rezultantă de 4 ani și 4 luni cu executare în regim de detenție.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., a fost dedusă din pedeapsa inculpatului A., perioada reținerii pentru o durată de 24 de ore, începând cu data de 10.11.2020, ora 17:00, până la data de 11.11.2020, ora 17:00.

În baza art. 108 lit. d) rap. la art. 112 alin. (1) lit. b) și e) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul A. a sumei de 815000 RON, ce reprezintă suma de bani folosită de inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de camătă, precum și dobânzile obținute de acesta ca urmare a săvârșirii infracțiunii de camătă.

În baza art. 397 alin. (1) rap. la art. 19 alin. (1) și (3) și art. 25 C. proc. pen., cu reținerea art. 1357 C. civ., a fost admisă în parte acțiunea părții civile B. și a fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă a sumei de 50.000 de RON, reprezentând daune morale.

În baza art. 398 raportat la art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 17.000 de RON (15.000 de RON în cursul urmăririi penale și 2.000 de RON în cursul camerei preliminare și al judecății). În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., cheltuielile judiciare privind onorariul avocatului din oficiu, C., desemnat pentru inculpat, în cuantum redus, ca urmare a prezentării avocatului ales al inculpatului, de 300 RON, au rămas în sarcina statului.

În fapt, în esență, s-a reținut că inculpatul A., în perioada 12.08.2020 - 13.08.2020, a exercitat presiuni psihice continue (apeluri telefonice repetate, mesaje text cu conținut intimidant, vizita inopinată la domiciliul victimei) și acte de violență fizică (lovituri repetate cu pumnii și picioarele, precum și cu mânerul unui topor; stropirea victimei cu carburant; asmuțirea unor câini de talie mare asupra victimei) asupra persoanei vătămate B., cu scopul de a obține pentru sine, în mod injust, foloase patrimoniale constând în suma de 70.000 de RON, sumă de bani ce reprezintă pretinsa datorie acumulată de persoana vătămată în urma unor împrumuturi acordate cu dobândă. La data de 13.08.2020, în intervalul orar 20:30 - 22:30, inculpatul A., prin exercitarea de agresiuni fizice, în timp ce se aflau la o fermă de lângă localitatea Slănic, județul Prahova, a lipsit de libertate în mod ilegal persoana vătămată B., căreia i-a impus să urce în autoturismul inculpatului și a transportat-o, împotriva voinței acesteia, la ferma deținută în localitatea Teișani, iar acolo, după ce i-a verificat apelurile telefonice, mesajele text și fotografiile, i-a impus să-și deconecteze terminalul mobil, fiindu-i astfel înfrântă voința și restrânsă libertatea de mișcare.

Împotriva sentinței penale nr. 67/23.05.2024 a Judecătoriei Sinaia au formulat apel inculpatul A. și persoana vătămată/parte civilă B..

Prin decizia penală nr. 366/A din data de 26 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul formulat de inculpatul A., s-a desființat, în parte, sentința penală nr. 67/23.05.2024 a Judecătoriei Sinaia și, în rejudecare:

În baza art. 108 lit. d) C. pen. raportat la art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. și Decizia nr. 26/2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul A. a sumei totale de 304.500 RON, reprezentând dobânzile obținute de acesta ca urmare a săvârșirii infracțiunii de camătă.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins ca nefondat apelul formulat de partea civilă B. împotriva aceleiași sentințe penale.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat parte civilă B. la plata către stat a sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în apel, iar suma de 250 RON reprezentând plata parțială a onorarului avocatului desemnat din oficiu pentru apelantul - inculpat (avocat D.) se va plăti din fondul Ministerului Justiției, către Baroul Galați.

Decizia penală nr. 366/A din data de 26 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori a fost comunicată către inculpatul A. la data de 26.03.2025, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați la data de 26.03.2025 și părții civile B. la data de 26.03.2025.

Pentru inculpatul A. termenul s-a împlinit la data de 25.04.2025, în conformitate cu art. 269 alin. (2) și (4) din C. proc. pen.

Împotriva deciziei penale nr. 366/A din data de 26 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori a declarat recurs în casație inculpatul A. la data de 16.04.2025.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați la data de 17.04.2025 și părții civile B. la data de 17.04.2025

În cauză, nu au fost depuse concluzii scrise.

Judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 24.06.2025.

În cuprinsul cererii de recurs în casație formulată, inculpatul a invocat cazul de recurs în casație prev de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei penale nr. 366/A și a sentinței penale și lăsarea nesoluționată a acțiunii civile. În temeiul art. 436 alin. (1) lit. b), art. 448 alin. (2) teza a II a și art. 16 alin. (1) lit. b) teza I rap. la art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., a solicitat achitarea în ceea ce privește infracțiunile de camătă, șantaj și lipsire de libertate în mod ilegal. Totodată, raportat la prevederile art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate și punerea în libertate până la soluționarea recursului în casație.

Cu privire la admisibilitate, s-a solicitat să se constate că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 434-438 din C. proc. pen., motiv pentru care se impune pronunțarea unei încheieri prin care să se admită în principiu recursul în casație.

În ceea ce privește consumarea infracțiunii de camătă, doctrina și jurisprudență sunt unanime, considerând că "sintagma utilizată de legiuitor, «ca îndeletnicire», califică fapta ca fiind o infracțiune de obicei, prin urmare, numărul actelor materiale de dare de bani cu dobândă, de către o persoană neautorizată, trebuie să fie suficient de mare pentru a denota comiterea acestora în mod frecvent sau constant.

În ceea ce privește reținerea infracțiunii, s-a arătat că aceasta este condiționată de probarea tuturor împrumuturilor acordate de autorul infracțiunii: tipicitatea infracțiunii de camătă presupune probarea efectivă a pluralității actelor necesare pentru a ajunge la consumare. Astfel, din condiția atașată elementului material, respectiv aceea ca darea de bani să se realizeze ca îndeletnicire, rezultă cerința repetabilității actului, ceea ce înseamnă că pentru a intra sub incidența legii penale este necesar un număr suficient de acte din care să rezulte obișnuința, îndeletnicirea autorului. Prin urmare, având în vedere natura infracțiunii de camătă, respectiv aceea de infracțiune de obicei, consumarea acesteia va fi condiționată de probarea tuturor actelor de executare similare care, analizate separat, nu au caracter infracțional, dar care împreună demonstrează caracterul de obișnuință.

Ca atare, a solicitat să se analizeze dacă activitatea desfășurată de recurentul-inculpat îndeplinește cumulativ elementele constitutive ale infracțiunii de camătă, respectiv: oferirea, cu titlu profesional, de bani cu dobândă, fiind necesar ca inculpatul să fi acordat împrumuturi în mod repetat, în scopul obținerii de foloase materiale injuste; caracterul profesional al activității, activitatea trebuie să aibă un caracter de continuitate și să fie realizată în scop lucrativ.

Dacă elementele indicate anterior nu pot fi cumulate, nu se poate reține întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de camătă din perspectiva laturii obiective, fapta nefiind astfel prevăzută de legea penală. Instanța de apel a reținut, în esență, faptul că inculpatul, în perioada anilor 2016-2020, a acordat împrumuturi cu dobândă mai multor persoane, în mod repetat, în scop de profit și fără autorizație.

Decizia de condamnare s-a bazat preponderent pe declarațiile părții civile și a martorilor, deși, există contraziceri evidente în declarațiile acestora, în special în ceea ce privește declarațiile martorilor din faza de urmărire penală și din faza de judecată. Chiar plecând de la situația de fapt reținută de Curtea de Apel Galați, a apreciat că simpla remitere repetată de sume de bani cu dobândă nu este suficientă. Infracțiunea de camătă presupune o activitate sistematică, cu caracter de îndeletnicire profesională. Totodată, caracterul ocazional, în lipsa elementelor de organizare, nu este suficient și nu este important numărul tranzacțiilor, ci natura lor.

Analizând dispozițiile art. 351 C. pen., s-a menționat că este incriminată acordarea de împrumuturi cu titlu profesional și în scop de obținere de venituri, iar în speță, nu este demonstrat caracterul profesional al activității, ci doar repetitivitatea. Nu există acte, registre, elemente de organizare sau publicitate, ci doar simple împrumuturi informale, ceea ce practica instanțelor a considerat insuficient pentru a reține infracțiunea de camătă.

Numărul împrumuturilor nu este în sine definitoriu, ci contează intenția de a exercita o profesie mascată. Dacă activitatea este ocazională, în lipsa unei infrastructuri care să o califice drept "îndeletnicire", fapta nu poate intra sub incidența penală, împrumuturile s-au acordat în cercuri de apropiați, fără a exista o structură de tip activitate comercială mascată, însăși instanța a admis că inculpatul a ținut o "evidență informală", ceea ce e incompatibil cu caracterul profesional al faptei. Ținând seama de toate aceste argumente, s-a apreciat că fapta nu este prevăzută de legea penală, lipsind caracterul profesional și o organizare tipică pentru o activitate economică mascată.

Referitor la anumite violențe anterioare pe care inculpatul le-ar fi exercitat față de partea civilă, acestea nu pot constitui elementul material al infracțiunii de șantaj pentru că instanța nu a fost sesizată cu o astfel de faptă, ci, eventual, un context. Se reține că aceste violențe anterioare ar fi probate cu declarația martorei E., din faza de urmărire penală, unde susține că inculpatul l-ar fi amenințat pe B. că îl voi lovi cu un topor și că va pune câinii pe el dacă nu-i restituie banii. Ulterior, în declarația dată în fața instanței de fond, martora E. își schimbă poziția cu privire la acest aspect și spune că inculpatul nu a fost agresiv cu B. când au fost împreună acasă la el, dar A. le-ar fi vorbit pe un ton mai autoritar și i-ar fi spus părții civile că dacă nu-i înapoiază banii, îl va da la câini.

Elementul material al infracțiunii de șantaj constă în acțiunea de constrângere prin violență sau amenințare. Este esențial să se stabilească dacă actele imputate inculpatului au avut intensitatea și natura necesară pentru a fi considerate constrângere potrivit legii penale. În literatura de specialitate se reține că "pentru existența infracțiunii este suficient ca actele de constrângere să creeze o stare de temere persoanei vătămate". Astfel, este necesară existența unei stări de temere aceasta fiind urmarea imediată a infracțiunii, stare care să se afle în legătură directă cu presupusele presiuni de natură psihică și violențe fizice ce ar fi fost exercitate și care să conducă victima la adoptarea unei conduite contrară voinței sale. Referitor la violențele fizice, acestea nu sunt dovedite de niciun mijloc de probă direct și de natură obiectivă. Inexistența stării de temere este reliefată și de înregistrările convorbirilor telefonice dintre inculpat și partea civilă, care se regăsesc la dosar și din care se poate observa că numitul B. era relaxat, glumea și nu părea afectat de vreun eveniment care să-i fi creat vreo traumă.

Cu privire la infracțiunea de lipsire de libertate în mod nelegal, în speță, Curtea de Apel Galați nu a analizat distinct consimțământul real sau aparent al părții civile. Aceasta s-a urcat singură în mașină și a rămas în prezența inculpatului fără a cere ajutor, fără a încerca să fugă, deși avea posibilitatea clară să facă acest lucru, existând mai multe momente în care inculpatul nu s-a aflat lângă mașină, iar în momentul în care s-a aflat în benzinăria F., ușile erau deschise, fără restricții fizice.

În acest context, simpla "însoțire forțată" sau intimidarea nu echivalează cu lipsirea de libertate, decât dacă există dovezi clare că victima a fost complet lipsită de posibilitatea de a pleca. Faptul că victima nu a părăsit incinta de frică nu este suficient pentru a reține elementul material al faptei. Este necesară o acțiune clară de reținere fizică, sechestru sau interzicerea deplasării. De asemenea, nu s-a reținut existența unei "închideri" fizice (sechestru), nici a unor restricții externe, ci doar o stare de teamă și un control informal, ceea ce nu se încadrează în tiparul penal prevăzut de art. 205 C. pen.

În concluzie, fapta de lipsire de libertate în mod ilegal nu este prevăzută de legea penală în absența unei conduite active de restricționare a libertății de mișcare, clar dovedite. Ceea ce s-a reținut în apel nu îndeplinește această condiție, deoarece partea civilă s-a urcat voluntar în autoturism, nu s-a demonstrat că inculpatul i-ar fi interzis să plece, ar fi închis-o într-un spațiu sau ar fi restrâns fizic libertatea de mișcare, simpla teamă sau lipsă de reacție nu echivalează cu lipsirea de libertate.

A solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei penale nr. 366/A implicit și a sentinței penale cu nr. 67/S/23.04.2024 a Judecătoriei Sinaia și achitarea recurentului inculpat în ceea ce privește infracțiunile de camătă, șantaj și lipsire de libertate în mod ilegal, în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 7 raportat la art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., faptele nefiind prevăzute de legea penală.

Prin încheierea din 24 iunie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 366/A din data de 26 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021. S-a trimis cauza Completului 2, în compunere de 3 judecători. S-a acordat termen la data de 21 octombrie 2025, cu citarea recurentului-inculpat, a intimatei părți civile B. și asigurare asistență juridică. S-a respins cererea de suspendare a executării hotărârii formulată de inculpatul A..

Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casație formulată inculpatul A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. și îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casație.

Din examinarea cererii de recurs în casație rezultă și îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., precum și a cerințelor de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționat numele și prenumele inculpatului, hotărârea care se atacă decizia penală nr. 366/A din 26.03.2025 pronunțată de Curtea de Apel Galați, domiciliul acestuia, cererea fiind semnată de apărătorul ales, fiind atașată delegația acestuia.

Raportat la criteriile de exigență ale condiției supuse analizei și la sfera cazurilor de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., astfel cum au fost consacrate în practică și jurisprudență, se reține prioritar faptul că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabilește cazurile în care se poate face recurs în casație, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenței motivării cererii de recurs în casație și a unei concordanțe aparente a acesteia cu unul dintre cazurile expres prevăzute de lege.

În cauza de față, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Procedând, în aceste coordonate de principiu, la verificarea respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., având în vedere motivele de recurs în casație formulate ce vizează faptul că în mod greșit s-a dispus condamnarea întrucât situația de fapt reținută nu se suprapune pe tipicitatea infracțiunilor, nefiind îndeplinite condițiile de tipicitate, Înalta Curte a constatat că se circumscriu, formal, cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă, în cursul judecății, nu au fost respectate dispozițiile privind greșita condamnare pentru o faptă ce nu este prevăzută de legea penală.

În ceea ce privește solicitarea de suspendare a executării hotărârii formulată, Înalta Curte a constatat că este neîntemeiată, având în vedere disp. art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., potrivit cărora instanța care admite în principiu cererea de recurs în casație sau completul care judecă recursul în casație poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii. Așadar, textul de lege invocat, prevede posibilitatea instanței, care admite în principiu cererea de recurs în casație, să suspende executarea hotărârii, oportunitatea luării acestei măsuri fiind lăsată la aprecierea instanței. În considerarea acestor dispoziții legale, în raport de motivele invocate în susținerea cererii de recurs în casație, împrejurările concrete ale cauzei și stadiul procesual al cauzei când se analizează doar îndeplinirea formală a condițiilor prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen., Înalta Curte a apreciat că nu se justifică suspendarea executării hotărârii atacate.

Examinând recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 366/A din data de 26 martie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale instanța examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat și nu pot face obiectul cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Astfel, calea de atac extraordinară a recursului în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, așadar, ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile definitive sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Prin sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" legiuitorul a avut în vedere atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care lipsesc anumite elemente constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăția prevăzută de lege".

În aceste coordonate de principiu, evaluând prezenta cale de atac, Înalta Curte constată că aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat de inculpatul A. ce a susținut că situația de fapt nu se suprapune pe elementele de tipicitate ale infracțiunilor de șantaj, camătă și lipsire de libertate în mod ilegal.

În sarcina inculpatului A. s-a reținut că în perioada 12.08.2020 - 13.08.2020, a exercitat presiuni psihice continue, respectiv apeluri telefonice repetate, mesaje text cu conținut intimidant, vizita inopinată la domiciliul victimei și acte de violență fizică, respectiv lovituri repetate cu pumnii și picioarele, precum și cu mânerul unui topor; stropirea victimei cu carburant, asmuțirea unor câini de talie mare asupra persoanei vătămate B., cu scopul de a obține pentru sine, în mod injust, foloase patrimoniale constând în suma de 70.000 de RON, sumă de bani ce reprezintă pretinsa datorie acumulată de persoana vătămată în urma unor împrumuturi acordate cu dobândă, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj prev. de art. 207 alin. (1) și (3) C. pen.

Elementul material al laturii obiective constă în acțiunea de constrângere a unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva. În prezenta speță, elementul material al laturii obiective, s-a reținut că este reprezentat de apeluri telefonice repetate, mesaje text cu conținut intimidant, vizita inopinată la domiciliul victimei și de loviturile repetate cu pumnii și picioarele, precum și cu mânerul unui topor; stropirea victimei cu carburant; asmuțirea unor câini de talie mare asupra victimei. Violențele fizice sunt dovedite, așa cum a reținut prima instanță și instanța de apel, prin coroborarea declarațiilor persoanei vătămate cu cele date de martorul G. în cursul urmăririi penale, reținându-se că în perioada 12.08-13.08.2020 inculpatul A. a exercitat violențe fizice și psihice asupra persoanei vătămate B., pentru ca aceasta să îi remită, în mod injust, suma de 70.000 RON.

Totodată, în sarcina inculpatului A., s-a reținut că la data de 13.08.2020, în intervalul orar 20:30 - 22:30, prin exercitarea de agresiuni fizice, în timp ce se aflau la o fermă de lângă localitatea Slănic, județul Prahova, a lipsit de libertate în mod ilegal persoana vătămată B., căreia i-a impus să urce in autoturismul inculpatului și a transportat-o, împotriva voinței acesteia, la ferma deținută în localitatea Teișani, iar acolo, după ce verificat apelurile telefonice, mesajele text și fotografiile, i-a impus să-și deconecteze terminalul mobil, fiindu-i astfel înfrântă voința și restrânsă libertatea de mișcare.

Elementul material al laturii obiective constă într-o acțiune sau inacțiune prin care se produce în orice mod lipsirea de libertate a persoanei. Legea nu cere o împiedicare absolută de mișcare a victimei, adică o restrângere totală a libertății de mișcare a acesteia, ci se poate înfățișa și ca o constrângere parțială, în raport cu o activitate, cu o acțiune determinată pe care victima vrea să o realizeze.

Potrivit materialului probator, prima instanță și instanța de apel au reținut că după ce inculpatul A. a exercitat la ferma sa acte de amenințare și violență asupra persoanei vătămate, l-a urcat forțat pe acesta pe bancheta din spate a autoturismului său, cu scopul declarat ca cei doi să se deplaseze la locuința persoanei vătămate pentru ca aceasta să prezinte inculpatului documentele care atestau că a plătit băncii o anumită sumă de bani pentru ridicarea ipotecii asupra locuinței sale, astfel încât nu a mai putut plăti inculpatului suma de 70.000 RON pretinsă de către acesta.

Tot în sarcina inculpatului A. s-a reținut că în perioada 2016 - noiembrie 2020, a împrumutat sume de bani cu dobândă numiților B., H., I., J. și E., prin intermediul soțului ei, cetățean turc, ca îndeletnicire și fără a deține autorizație în acest sens. S-a reținut că deși inculpatul a negat faptul că ar fi pretins dobândă, fiecare dintre persoanele amintite mai sus a recunoscut existența împrumuturilor, iar declarațiile martorilor și ale persoanei vătămate contrazic acest lucru.

Elementul material se concretizează în acțiunea de dare de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată, fiind vorba despre acordarea repetată de împrumuturi cu dobândă. Pentru realizarea conținutului infracțiunii, este necesară îndeplinirea condiției ca "darea de bani cu dobândă" să fie o îndeletnicire, ceea ce înseamnă că fapta trebuie comisă de mai multe ori pentru a avea caracter penal (de cel puțin trei ori).

În ceea ce privește criticile recurentului privitoare la probele administrate în cauză (lipsă/interpretare), fiind astfel încălcat principiul in dubio pro reo, Înalta Curte reține că acestea vizează temeinicia soluției de condamnare și intră în atributul exclusiv al instanței de fond/apel, neputând fi cenzurate, prin urmare, în cadrul prezentului demers judiciar.

În realitate, prin criticile formulate prin motivele de recurs în casație, Înalta Curte constată că inculpatul A. contestă situația de fapt stabilită de către instanța de apel, fondul criticilor formulate pe calea recursului în casație vizând circumstanțele comiterii faptei și probatoriul cauzei, lucru nepermis din perspectiva cazului de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., care se referă la neprevederea faptei în legea penală.

În cadrul acestui demers, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator și să stabilească o situație de fapt diferită de cea menționată în decizia penală, ci verifică, exclusiv, dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, astfel încât criticile recurentului inculpat A., care reiau în fapt apărările formulate în fața celorlalte instanțe, se impun a fi respinse ca nefondate.

De altfel, recurentul inculpat nu a evidențiat elemente de nelegalitate, în așa măsură încât să se ajungă la concluzia că faptele pentru care a fost condamnat nu constituie infracțiune, ci a făcut aprecieri subiective și a solicitat o reinterpretare a probelor în baza cărora a fost condamnat definitiv.

În consecință, raportat la situația de fapt reținută cu titlu definitiv în cauză, faptele concrete reținute în sarcina recurentului inculpat, întrunesc elementele de tipicitate ce caracterizează latura obiectivă a infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea acestuia fiind realizată o corespondență deplină între faptele comise, astfel cum au fost reținute de instanța de apel și configurarea legală a infracțiunilor, pentru care s-a dispus în cauză condamnarea inculpatului A., așadar, în speță, nefiind incident în cauză, cazul de casare invocat, reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 366/A din data de 26 martie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 366/A din data de 26 martie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2025.