ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 21 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de recurenta A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 251 din data de 20 iunie 2024, pronunțată de Judecătoria Sfântu Gheorghe în dosarul penal nr. x/2023, printre alții, în baza art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen. a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În baza art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) și e) din C. pen. a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. raportat la art. 38 alin. (1) din C. pen., au fost contopite pedepsele de mai sus și i s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 2 ani, la care s-a adăugat 1/3 din totalul celeilalte pedepse principale stabilite (1 și 6 luni închisoare), adică 6 luni închisoare, astfel încât în final inculpata A. să execute o pedeapsă principală rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 91 din C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei închisorii sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în condițiile art. 92 din C. pen., termen care curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., a fost obligată inculpata, pe durata termenului de supraveghere, la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune Covasna, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., i s-a impus inculpatei obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., cu aplicarea art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligată inculpata ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze 90 de zile de muncă în folosul comunității în cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe sau în cadrul Primăriei Orașului Baraolt.

I-au fost puse în vedere inculpatei dispozițiile art. 96 alin. (1), (2) și (4) din C. pen. referitoare la revocarea suspendării executării sub supraveghere în situația în care, cu rea credință, nu respectă măsurile de supraveghere, nu execută obligațiile impuse, nu îndeplinește obligațiile civile stabilite prin hotărâre, precum și în situația săvârșirii unei noi infracțiuni intenționate în interiorul termenului de supraveghere.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe și inculpații B., C., D. jr., E., F., A., G. sen.

Prin decizia penală nr. 440/Ap din data de 29 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, printre altele, în baza art. 395 din C. proc. pen., s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de inculpata A..

În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe împotriva sentinței penale nr. 251 din data de 20 iunie 2024, pronunțată de Judecătoria Sfântu Gheorghe în dosarul nr. x/2023, ce a fost desființată în parte pe latura penală, în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepselor rezultante aplicate inculpatei A..

Rejudecând în aceste limite, s-a înlăturat dispoziția privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani și 6 luni închisoare, dispusă față de inculpata A. și s-a dispus executarea efectivă a acesteia.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate în măsura în care nu contravin decizii în ceea ce-o privește pe inculpata A..

În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata A. împotriva aceleiași sentințe penale.

În esență, Curtea a reținut, cu privire la aspectul de nelegalitate invocat de inculpată referitor la faptul că, în perioada de amânarea a pronunțării hotărârii, judecătorul fondului a fost promovat la o instanță ierarhic superioară, pierzându-și astfel calitatea de judecător la judecătorie, astfel încât nu ar mai fi putut pronunța hotărârea apelată, că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (2) și art. 395 alin. (3) din C. proc. civ., neexistând niciun motiv de incompatibilitate a judecătorului în a pronunța sentința în prezenta cauză.

Cu referire la infracțiunea de furt calificat, pentru care s-a solicitat achitarea, arătându-se că fapta nu este tipică normei de incriminare, întrucât proprietarul apartamentului, numitul H., era decedat și nu existau moștenitori la momentul săvârșirii faptei, astfel încât în cauză nu există persoană vătămată, Curtea, urmare a propriului examen a probelor administrate în cauză, a concluzionat că la finalul lunii august 2022, în baza unei înțelegeri prealabile, inculpații au pătruns fără drept, prin forțarea uși de acces în imobilului care a aparținut numitului H. (concubinul persoanei vătămate, decedat în 02.03.2022), situat în mun. Sfântu Gheorghe, Bd. x, jud. Covasna, de unde au sustras mai multe bunuri, respectiv un calorifer din fontă, mai multe obiecte de lemn confecționate artizanal, mai multe bucăți de scândură, precum și un set de șase cești de cafea cu ceainicul aferent, faptă ce întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. (1)-(22)9 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen.

Împrejurările invocate de inculpați, respectiv că proprietarul apartamentului ar fi decedat fără să fi avut moștenitori, iar succesiunea nu ar fi fost dezbătută, astfel încât niciun moștenitor nu are posesia exclusivă a bunurilor înainte de dezbaterea succesiunii, au fost apreciate ca lipsite de relevanță din punct de vedere al legii penale, întrucât persoana vătămată exercita detenția respectivelor bunuri, câtă vreme avea acces la imobil, conviețuise împreună cu defunctul, iar lipsa moștenitorilor legali nu echivalează ca situație juridică cu situația bunului abandonat sau a celui care nu aparține nimănui.

Referitor la infracțiunea de complicitate la înșelăciune, Curtea a reținut starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate, de care au profitat inculpații, scopul acestora nefiind acela de a o ajuta, sprijini, ci de a-i lua imobilul, aceștia punând la cale un plan în acest sens, mai întâi prin a-i câștiga încrederea persoanei vătămate, ca mai apoi, să o determine să le înstrăineze imobilul, fără însă ca aceasta să realizez în fapt ceea ce face, prin inducerea sa în eroare, fiecare inculpat având un rol bine determinat.

Curtea a constatat din probele administrate că anterior datei de 23.08.2022, inculpații E. și F. au intrat în posesia actelor de proprietate ale persoanei vătămate, iar apoi inculpata A. s-a ocupat de obținerea celorlalte documente necesare înstrăinării imobilului, certificatul de performanță energetică și adeverința de la asociația de locatari; concomitent, inculpații E., F., B., I. și A. au indus-o în eroare pe persoana vătămată, respectiv i-au creat convingerea că trebuie să deschidă un cont bancar, pe numele ei, în RON și în euro, în fapt, alături de aceasta, prezentând-o la un birou notarial, ocazie cu care persoana vătămată a semnat un act de vânzare-cumpărare prin care a transferat dreptul de proprietate pe care îl deținea asupra imobilului proprietate personală situat în mun. Sf. Gheorghe, bd. x, în patrimoniul inculpatului F..

De asemenea, Curtea a evidențiat că prin manoperele dolosive întreprinse de către inculpați, aceștia i-au indus percepția persoanei vătămate că o vor ajuta să vândă apartamentul său, situat în mun. Sf. Gheorghe, b-dul x nr. 3, pentru ca ulterior să poată să achiziționeze imobilul în care a locuit fostul său concubin, creându-i acesteia reprezentarea că astfel ei vor avea grijă de ea, o vor întreține, membrii J. identificând și ipoteticul cumpărător, în persoana inculpatului F..

Conchizând cu privire la infracțiunea de complicitate la înșelăciune reținută în sarcina inculpatei A., Curtea a reținut că în mod temeinic prima instanță a constatat îndeplinite toate condițiile de tipicitate, dispunând condamnarea acestora, probele administrate dovedind pe deplin că persoana vătămată nu și-a exprimat un consimțământ liber, ci acesta a fost unul viciat, urmare a manoperelor dolosive întreprinse de inculpați. Faptul că notarul public nu a constatat că persoana vătămată a exprimat un consimțământ viciat prin dol, apreciindu-l ca pe unul valabil exprimat și apt să producă consecințele juridice, a opinat Curtea că nu înlătură caracterul eminamente penal al faptelor comise de către inculpați, persoana vătămată fiind înșelată cu privire la natura juridică a actelor pe care le-a semnat, mai mult, chiar admițând că aceasta ar fi dorit să înstrăineze imobilul, nu a primit prețul acestuia, inculpații prezentând inclusiv în fața notarului public o situație neadevărată, respectiv că ar fi achitat în cont suma de 8.500 euro, realitatea fiind că aceștia au virat banii, dar imediat i-au și scos prin intermediul persoanei vătămate, însă i-au preluat ei.

În latură civilă, Curtea a arătat că, fiind obligată să se pronunțe și din oficiu cu privire la restabilirea situației anterioare, în mod legal și temeinic prima instanță a dispus anularea contractului cu consecința reîntoarcerii bunului imobil în patrimoniul persoanei vătămate.

Împotriva deciziei penale nr. 440/Ap din data de 29 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2023, a formulat recurs în casație recurenta A., invocând cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv că ar fi fost condamnată pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În esență, prin cererea de recurs în casație, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și achitarea sa, invocând ca și caz de casare art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.. În continuare, recurenta a prezentat situația de fapt reținută prin rechizitoriu și încadrarea sub care a fost trimisă în judecată, soluția dispusă în primă instanță de Judecătoria Sfântul Gheorghe, faptul că a declarat apel și soluția dispusă de instanța de apel, iar apoi a învederat că recursul în casație declarat ar fi admisibil, fiind îndeplinite condițiile privind hotărârea atacată, calitatea procesuală, termenul de declarare, cazul de casare pe care se întemeiază.

A motivat că nu există complicitate la înșelăciune, fiind condamnată doar pentru ca l-a însoțit pe F. la momentul întocmirii actului notarial și la momentul prezentării la banca pentru depunerea acelor bani, fiind singura acțiune comisivă a inculpatei A. pentru care i se impută comiterea infracțiunii, însă nu există nicio altă probă, nicio susținere a persoanei vătămate sau a acuzării care să dovedească faptul că inculpata ar fi contribuit în vreun fel la comiterea infracțiunii de complicitate la înșelăciune.

Cu referire la infracțiunea de furt calificat, sustragerea actelor necesare întocmirii contractului de vânzare cumpărare și faptul că ar fi contribuit la această sustragere și că a făcut demersuri pentru întocmirea acelei adeverințe de la asociația de proprietari și a certificatului energetic, recurenta a susținut că aceste documente sunt solicitate anterior încheierii unui contract de vânzare notarială în formă autentică și că dorința și voința persoanei vătămate exprimată în mai multe rânduri, coroborată cu alte mijloace probatorii, ar confirma că intenționa să vândă și fie să plece la rudele sale la Miercurea Ciuc, fie să plece în Germania cu o parte din inculpați, astfel că, în opinia recurentei nici această infracțiune nu poate fi reținută. Mai mult, a precizat că în toată această perioadă s-ar fi aflat în Germania și nu putea comite cele două infracțiuni.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 15.09.2025, când s-a stabilit termen la data de 21.10.2025, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație, în conformitate cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, se notează că potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 440 din C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată următoarele:

Cererea de recurs în casație formulată de recurenta A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. și îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casație.

Cererea de recurs în casație îndeplinește și condițiile prevăzute de art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., precum și cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., în cuprinsul acestora fiind menționate numele și prenumele inculpatei, hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 440/Ap din data de 29 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală), domiciliul recurentei, precum și semnătura.

Raportat la criteriile de exigență ale condiției supuse analizei și la sfera cazurilor de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., astfel cum au fost consacrate în practică și jurisprudență, Înalta Curte, judecătorul de filtru, amintește faptul că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabilește cazurile în care se poate face recurs în casație, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenței motivării cererii de recurs în casație și a unei concordanțe aparente a acesteia cu unul dintre motivele expres prevăzute de lege.

Totodată, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că ea urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., instanța de recurs în casație examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casație și care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

Recurenta a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., însă criticile formulate nu pot fi subsumate lipsei condițiilor de tipicitate obiectivă a infracțiunii de furt calificat și complicitate la înșelăciune, deoarece aceasta contestă probele administrate în cauză, pe baza cărora s-a concluzionat că se face vinovată de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost condamnată.

Practic, recurenta solicită o rejudecare a cauzei, aspect care nu poate fi circumscris cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. întrucât acesta nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă și stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală și în final să se dispună achitarea sa.

Sfera de incidență a art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură se referă la verificarea faptelor, astfel cum au fost reținute în decizia atacată, prin prisma corespondenței lor, din punct de vedere obiectiv, tiparului de incriminare ori întrunirii, sub aspectul laturii obiective, a elementelor constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina persoanei condamnate.

Expresia "faptă care nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei reținute în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăția prevăzută de lege".

Invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilității recursului în casație, argumentele prezentate de recurentă trebuind să aibă aptitudinea, cel puțin la nivel teoretic, de a pune în discuție verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate.

Formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat atrage nerespectarea cerinței prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

În procesul penal, atunci când cheltuielile judiciare nu rămân în sarcina statului, trebuie suportate de partea care a generat producerea lor. În speță, în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat intră cele referitoare la comunicarea cererii de recurs în casație către parchet și către celelalte părți din dosar, la consumabilele folosite de instanță (gen hârtie, toner, plicuri, copertă dosar, etc.), precum și cele privind transportul pentru înaintarea dosarului în recurs în casație de la instanța de apel la instanța de recurs.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurenta A. împotriva deciziei penale nr. 440/Ap din data de 29 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenta la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurenta A. împotriva deciziei penale nr. 440/Ap din data de 29 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurenta la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2025.