ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 15.10.2025

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE

15.10.2025

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 15 octombrie 2025

Asupra recursurilor în casație, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 102/S din 30 aprilie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Brașov a hotărât, printre altele:

I. 1. În baza art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f), teza I din C. proc. pen. cu aplicarea art. 153 și 154 din C. pen. și cu aplicarea art. 5 din C. pen., a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A., sub aspectul infracțiunilor de:

omisiunea de a furniza, cu știință, datele cerute potrivit legii pentru obținerea de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept a acestor fonduri, prev. de art. 18

alin. (2) din Legea nr. 78/2000 (3 infracțiuni)

folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 18

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 întrucât a intervenit prescripția extinctivă a răspunderii penale.

II. 2. În baza art. 18

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale) și art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpatul Gősch-B. la pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 18

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale) și art. 5 din C. pen.

În baza art. 67 alin. (2) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), g) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a alege, dreptul de a fi administrator ori reprezentant legal al vreunei persoane juridice pe o perioadă de 5 ani, în condițiile prevăzute de art. 68 din C. pen.

În baza art. 65 din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), g) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a fi ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a alege, dreptul de a fi administrator ori reprezentant legal al vreunei persoane juridice) pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 alin. (3) din C. pen.

În baza art. 18

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale) și art. 5 din C. pen.

În baza art. 65 din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), g) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a alege, dreptul de a fi administrator ori reprezentant legal al vreunei persoane juridice) pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 alin. (3) din C. pen.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a contopit pedepsele aplicate prin prezenta și, în consecință, a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea (2 ani și 3 luni închisoare), la care a adăugat un spor de 9 luni închisoare, reprezentând 1/3 din suma celorlalte pedepse cu închisoarea (2 ani și 3 luni închisoare), stabilind în sarcina inculpatului Gősch-B. o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa rezultantă pedeapsa complementară a interzicerii următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a alege, dreptul de a fi administrator ori reprezentant legal al vreunei persoane juridice pe o durată de 5 ani, în condițiile prevăzute de art. 68 din C. pen.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) și alin. (5) din C. pen., a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), g) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a alege, dreptul de a fi administrator ori reprezentant legal al vreunei persoane juridice), pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 alin. (3) din C. pen.

În baza art. 91 din C. pen., a suspendat executarea pedepsei rezultante de 3 ani închisoare sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani, de la data rămânerii definitive a prezentei, conform art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. a obligat inculpatul, pe durata termenului de supraveghere, la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov, la datele fixate de acesta

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile

- să comunice schimbarea locului de muncă

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen. a obligat inculpatul, pe durata termenului de supraveghere, la respectarea următoarelor obligații:

- să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate;

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen. a obligat inculpatul, pe durata termenului de supraveghere, la prestarea unei munci în folosul comunității pe o perioadă de 120 de zile în cadrul Primăriei comunei Recea sau a Consiliului Local al comunei Recea.

A pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 96 alin. (1), (4) din C. pen. referitoare la revocarea suspendării executării sub supraveghere în situația în care, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere ori nu execută obligațiile impuse, precum și în situația săvârșirii unei noi infracțiuni intenționate în interiorul termenului de supraveghere.

În baza art. 19, 397 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 1349, 1357 din C. civ., a admis în tot acțiunea civilă formulată de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și a dispus obligarea inculpatului A. la plata sumei totale de 1.444.260,16 RON, compusă din: 263.420,06 RON (primită în campania 2010), 444.424,63 RON (primită în campania 2011), 337.522,05 (primită în campania 2012) și 398.893,42 RON (primită în campania 2014), la care se adaugă dobânzile și penalitățile prevăzute de legislația în vigoare, calculate de la data efectuării fiecărei plăți până la data efectuării plății integrale a debitului principal.

În baza art. 19, 397 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 1349, 1357 din C. civ., a admis acțiunea civilă formulată de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și a dispus obligarea în solidar a inculpaților C. și Gősch-B. la plata sumei totale de 622.749,24 RON (din care 450.433,51 RON primită în campaniile 2015 și 2016 și 172.315,73 RON primită în campania 2017), la care se adaugă dobânzile și penalitățile prevăzute de legislația în vigoare, calculate de la data efectuării fiecărei plăți până la data efectuării plății integrale a debitului principal.

În baza art. 404 lit. c) rap. la art. 249 și art. 250

din C. proc. pen., a dispus menținerea măsurilor asigurătorii luate în cursul urmăririi penale prin ordonanțele procurorului din data de:

- 27.05.2019 și 30.10.2020 față de inculpatul A.;

- 21.03.2019, 15.04.2019 și 28.10.2020 față de inculpatul Gősch B.;

- 21.03.2019, 15.04.2019 și 28.10.2020 față de inculpata C..

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov și inculpații A., Gősch-B. și C..

Prin decizia penală nr. 590/A din 20 decembrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a decis:

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov și de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 102/S din 30 aprilie 2024 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. a admis apelurile declarate de inculpații Gősch-B. și C., a desființat parțial sentința atacată și, în rejudecare:

În baza art. art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a achitat pe inculpații Gősch-B. și C. pentru săvârșirea infracțiunii fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., întrucât fapta săvârșită nu este prevăzută de legea penală.

A înlăturat dispozițiile primei instanțe de desființare, în baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., a înscrisurilor.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., a redus la câte 1600 RON suma cheltuielilor judiciare la care au fost obligați inculpații Gősch-B. și C. în favoarea statului, restul cheltuielilor aferente acestor doi inculpați urmând să rămâne în sarcina statului.

A menținut restul dispozițiilor primei instanțe, compatibile cu prezenta.

În baza art. 275 alin. (2), (3) din C. proc. pen. a obligat pe apelantul A. să plătească statului suma de 150 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare în apel, urmând ca restul cheltuielilor cu acest titlu să rămână în sarcina statului.

Împotriva deciziei penale nr. 590/A din data de 20.12.2024, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2021, inculpații Gősch-B. și A. au declarat recurs în casație.

În dezvoltarea cazului de recurs în casație invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul Gősch-B. a susținut că în cererile unice de plată pe care le-a depus la APIA în anii 2015-2016 nu a menționat niciodată altă suprafață agricolă decât cea utilizată, respectiv cele 266 ha pășune alpină, la care a adăugat și contractul de arendare încheiat de C. cu D. din satul Săvăstreni, com. Recea, înregistrat la U.A.T. comuna Recea sub nr. x din 30.01.2015 pentru suprafața de 266 ha de pășune alpină Belia Mică Berevoi și pășunea E. în suprafață de 4327 m.p., fiind precizat în contract că suprafețele luate în arendă sunt situate în blocurile fizice BF 1344 și BF 1345.

A mai susținut că nu a cunoscut până la finalul anului 2016 că blocul fizic BF 1344 a fost redenumit ca fiind BF 2017 si nici că blocul fizic BF 1342 nu se regăsește pe suprafața celor 266 ha arendate, deoarece cunoscând că terenul era exploatat în baza unui contract înregistrat la Primăria Recea și depus în luna mai a fiecărui an la APIA, era logic să-i fie refuzată eligibilitatea datorită acestor neconcordanțe, deoarece atât Primăria Recea, cât și APIA aveau aceste documente: contractul de arendare și adeverințele. Pe de altă parte, Primăria Recea are întreaga responsabilitate juridică a actelor pe care le emite, având în vedere art. 9 din O.U.G. nr. 28/2008 care reglementează înscrierea datelor în Registrul Agricol. Astfel, inculpatul a susținut că a fost condamnat pentru ceva ce nu a făcut, neavând posibilitatea obiectivă și/sau subiectivă să verifice aspectele asumate de funcționarii publici.

Or, atâta vreme cât chiar instanța de apel a reținut că în perioada 2015-2016, pe suprafața de 266 ha, au pășunat oile lui F., ale lui B. și ale lui Gősch-B., toți membrii ai Cooperativei și că rezultă că în acea perioadă, pe pășunea din Belia Mică au fost la pășunat și oile Cooperativei, înseamnă că nu a săvârșit o fapta penală.

Consideră că nu a săvârșit vreo faptă penală cu atât mai mult cu cât instanța de apel nu îi reproșează că în cadrul cererilor unice de plată ar fi realizat anumite ajustări pentru a întruni criteriile de eligibilitate sau că ar fi omis anumite date/informații care l-ar fi putut descalifica.

A mai susținut că nimeni nu l-a informat cu privire la numerotarea blocurilor fizice cuprinse în contractul de arendare, în condițiile în care au fost analizate condițiile de eligibilitate în anii 2015, 2016, 2017, 2018.

De asemenea, a apreciat că atâta vreme cât instanța de apel nu a reținut că el a făcut mențiunea referitoare la pășunea de 73,00 ha, situată pe raza comunei Recea, identificată în blocul fizic nr. 41738-1342, faptele sale nu sunt prevăzute de legea penală, cu atât mai mult cu cât, deși a invocat, dar instanța de apel nu a analizat consecințele, adeverințele cuprind inadvertențe ca urmare a nerespectării de către funcționarii primăriei a prevederilor art. 6 și 9 din O.U.G. nr. 28/2008 privind Registrul Agricol.

Acțiunile sale concretizate în formularea cererii unice de plată la care a anexat contractul de arendă nu pot fi considerate ca fiind fapte penale, iar inadvertențele din cuprinsul adeverințelor eliberate de primărie nu pot justifica condamnarea sa, deoarece practic i se pretinde obligația de a fi depus diligente la un nivel superior verificărilor ce trebuiau efectuate de către funcționarii publici responsabili cu înscrierea datelor în registrul agricol și cu verificarea veridicității acestora.

În legătură cu faptele din 2017 și 2018 așa cum sunt reținute de către instanța de apel, a apreciat că acestea nu pot fi considerate drept fapte penale prevăzute de art. 18

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, deoarece formularea cererilor unice de plată a avut la bază realități obiective existente la momentul formulării, respectiv că oile vor urca la pășunat (anul 2017, 2018) și că exploatarea pășunii este realizată în baza unui contract valid de arendare (anul 2018).

A considerat că ceea ce i se reproșează în realitate este faptul că nu a respectat obligațiile prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 125/2006, în sensul că trebuia să aducă la cunoștință APIA aceste împrejurări în termen de 10 zile, ceea ce ar fi putut constitui fapta prevăzută de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, faptă de care însă nu a fost niciodată acuzat.

În dezvoltarea cazului de recurs în casație invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul A. a susținut că faptele reținute în sarcina sa nu sunt prevăzute de legea penală, întrucât nu se circumscriu elementelor constitutive ale infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, solicitând achitarea în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

În ceea ce privește cele trei infracțiuni prevăzute de art. 18

alin. (2) din Legea nr. 78/2000 presupus a fi comise în perioada 2010, 2011 și 2012 (infracțiune comisă prin omisiune și cu intenție directă), inculpatul a susținut că el nu a indus în eroare, nu a efectuat informări deficitare pentru a ascunde o stare de fapt sau de drept, care dacă ar fi fost cunoscute ar fi condus în mod automat la neeligibilitatea unui proiect și la neacordarea de fonduri.

Ceea ce este esențial pentru a se putea reține această modalitate de comitere a faptei este ca această omisiune să fie intenționată, respectiv făptuitorul să aibă reprezentarea exactă a consecințelor omisiunii de a furniza datele cerute potrivit legii. Or, el a avut animale în perioada respectivă, a avut un contract de arendă recunoscut și de instanța de judecată și a pășunat pe pajiștile arendate și în împrejurimile zonei.

Sunt date cerute, potrivit legii, acele informații privitoare la situația juridică, economică, financiară, personală a solicitantului care decurg din toate actele normative indiferent de natura juridică a acestora, ce stabilesc condițiile de eligibilitate pentru a avea acces la fondurile europene.

Spre deosebire de modalitatea normativă de la alin. (1), fapta prevăzută de alin. (2) al art. 18

din Legea nr. 78/2000 nu are caracterul unei infracțiuni complexe, întrucât omisiunea de a furniza anumite date nu constituie prin ea însăși o infracțiune distinctă. Tocmai de aceea trebuie făcută distincție clară între modalitatea de comitere a faptei prin folosirea sau prezentarea de documente ori declarații inexacte sau incomplete și omisiunea de a furniza datele cerute potrivit legii.

Astfel, omisiunea de prezentare a tuturor datelor cerute potrivit legii este incidentă atunci când nu sunt oferite toate informațiile (inclusiv documente) care dacă ar fi cunoscute ar conduce la imposibilitatea obținerii finanțării. Or, în speță, în cazul documentelor, nu este vorba de o triere a acestora, în sensul că inculpatul nu a depus doar acele documente care i-au convenit și care i-au asigurat obținerea finanțării. Mai mult, inculpatului i s-au achitat subvențiile după finalizarea litigiului civil care a stabilit valabilitatea contractului de arendă. Pășunarea oilor în perioada 2010, 2011, 2012 nu este contrazisă de martori, aceștia din urmă fac referire la perioade ulterioare anului 2012, iar numitul F. nu a prezentat niciun act din care să rezulte vreun drept, pentru aceeași perioadă pentru zona Belia Mică, blocurile 1344 și 1345.

Pe de altă parte, sub aspectul laturii subiective, infracțiunea prevăzută de art. 18

alin. (2) din Legea nr. 78/2000, se poate comite doar cu intenție directă. Nu este făcută nicio analiză de către instanța de fond sau de apel cu privire la acest subiect, ca atare apărarea arată că o asemenea intenție directă nu a existat. A. a avut o conduită corectă, a pășunat oile în perioada 2010-2012 în zona alpină Belia.

Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 18

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, a solicitat să se facă aplicarea principiului error communis facit jus, eroare care a înfrânt total intenția necesară pentru existența infracțiunii, ca atare latura subiectivă nu realizează tipicitatea normei juridice.

Una dintre adeverințe este emisă de Primăria Recea în data de 15.05.2014 și aceasta atestă folosința suprafeței totale primite în arendă de 211 ha, care este formată din trei parcele de pajiști permanente: o parcelă cu suprafața de 41,00 ha în BF 1345, o parcelă de 76,00 ha în BF 1342 și o parcelă de 94 ha în BF 2017. Cea de a doua adeverință este emisă de Primăria Mândra, aceasta atestă folosința parcelei de 76 ha în blocul fizic 1342.

Aceste înscrisuri emise de autoritățile publice fac dovadă până la proba contrarie, caracterul neadevărat al acestor adeverințe nu a fost stabilit efectiv și în plus nu i se poate reproșa lui A. vreo contribuție la conținutul acestora, indiferent dacă informațiile conținute sunt sau nu adevărate. A. a depus două adeverințe emise de două autorități publice care atestau dreptul său. Cele două adeverințe nu au fost declarate niciodată false, judecătorul fondului nu a dispus anularea acestor înscrisuri, ca atare acestea fac dovada până la proba contrarie sau până la înscrierea în fals, niciuna din cele două proceduri nefiind urmată.

A. nu a intervenit asupra conținutului celor două documente care au fost emise de autoritățile statului și cu privire la care orice individ s-ar raporta cu bună-credință în ceea ce privește afirmațiile atestate. Ca atare, sub aspectul laturii subiective lipsește orice fel de intenție de a comite vreo infracțiune, eroarea (în măsura în care se va constata că cele două documente emise de autoritățile statului conțin date eronate) a fost comună și universal valabilă pentru toate persoanele care au interacționat cu acel înscris.

Documentele, în contextul unei erori ce aparține autorității emitente, trebuie să producă efectele juridice pentru care au fost emise, neputându-se imputa vreo rea-credință celui ce le-a utilizat sau vreo intenție efectivă de a induce o altă stare de fapt decât cea aparent rezultată din documentele emise de cele două autorități publice.

Prin încheierea din 07.05.2025, pronunțată în dosarul nr. x/2021, au fost admise în principiu cererile de recurs în casație formulate de inculpații Gősch-B. și A. împotriva deciziei penale nr. 590/A din 20 decembrie 2024 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2021.

În esență, s-a reținut că cererile de recurs în casație îndeplinesc condițiile de admisibilitate prevăzute la art. 434-438 din C. proc. pen.

În ceea ce îl privește pe inculpatul A., față de datele concrete ale cauzei, în sensul că instanța de apel a pronunțat o soluție de încetare a procesului penal, instanța supremă a constatat că alături de cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., indicat expres de recurent, devine incident implicit cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. (în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal), ținând seama că motivele evocate de recurent pe care și-a fundamentat cererea de achitare se referă la lipsa elementelor de tipicitate obiectivă a infracțiunii (antamând chestiunea neprevederii de legea penală a faptei), iar încetarea procesului penal a fost dispusă ca efect al prescripției răspunderii penale, care a determinat aplicarea art. 16 lit. f) din C. proc. pen., și inculpatul a solicitat, în mod expres, continuarea procesului penal în fața instanței de apel. Astfel că, recursul în casație urmează a fi examinat prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 din C. proc. pen.

La termenul de judecată din data de 18.06.2025, s-a acordat cuvântul în dezbateri, concluziile formulate fiind redate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată.

La data de 25.06.2025, inculpatul A. a depus concluzii scrise, prin apărător ales, avocat G., prin care a solicitat, în esență, admiterea recursului în casație, casarea deciziei penale atacate, iar pe cale de consecință, achitarea inculpatului în baza art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., dat fiind că eroarea de încetare a procesului a împiedicat o evaluare corectă a tipicității infracțiunilor reținute în sarcina sa. Totodată, a solicitat anularea obligației civile de restituire a sumei de 1.444.260,16 RON, la care se adaugă dobânzi și penalități, ca urmare a inexistenței bazei legale pentru menținerea acesteia.

Apărarea a invocat lipsa elementelor constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului A., întrucât acesta a acționat întotdeauna cu bună-credință, beneficiind de un contract de arendă valid, pășunând efectiv terenurile declarate și respectând în linii mari obligațiile legale. Omisiunile invocate au foste prezentate ca neintenționate, determinate de circumstanțe obiective, iar în cazul campaniei din 2014, s-a invocat eroarea comună, generată de adeverințele emise de autoritățile locale, care nu pot fi imputate inculpatului.

Referitor la infracțiunea prev. de art. 18

alin. (2) din Legea nr. 78/2000, a susținut că atâta vreme cât inculpatul a pășunat oile, iar instanța reține ca stare de fapt că a pășunat cu oile în golul alpin, respectiv în zona denumită Belia din cadrul căreia face parte și Belia Mică (teren trecut în cererile de sprijin), nu se poate pune problema obținerii fondurilor pe nedrept.

A mai arătat apărarea că acuzația a fost fundamentată pe presupusa încălcare a obligației de a comunica modificările datelor declarate în cererea de plată în termen de 10 zile, obligație derivată din art. 7 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 125/2006. Însă, această cerință administrativă nu este suficient integrată în cadrul normei penale pentru a constitui o bază solidă de incriminare. O normă administrativă devine relevantă penal doar dacă este explicit legată de o intenție de fraudă. În cazul de față, necomunicarea modificărilor (dacă a existat) a fost în legătură cu un litigiu civil privind contractul de arendă, rezolvat ulterior în favoarea acuzatului. Or, instanța de apel a interpretat eronat această obligație ca având caracter penal autonom, fără a demonstra că omisiunea a fost concepută pentru a induce în eroare APIA.

Pe de altă parte, a susținut că la data expirării termenului de 10 zile, respectiv la momentul presupusei omisiuni (iunie 2010, iunie 2011, iunie 2012), fondurile nu fuseseră încă plătite, astfel încât nu se poate susține existența rezultatului infracțiunii (obținerea pe nedrept).

Pentru ca omisiunea să fie sancționată penal, trebuie să existe o legătură de cauzalitate directă între necomunicare și obținerea pe nedrept a fondurilor. În speță, subvențiile au fost acordate după validarea contractului de arendă, ceea ce exclude rezultatul ilicit. Astfel că, legătura de cauzalitate este una defectuoasă.

Totodată, a susținut că probele testimoniale și contractul de arendă validat de instanțe indică faptul că inculpatul a pășunat animalele pe terenurile arendate în perioada 2010-2012, iar pe de altă parte, chiar admițând faptul că inculpatul nu ar fi pășunat oile în campaniile 2010-2012 în Belia Mică, dacă ar fi informat APIA, având în vedere că este incriminată și tentativa, acesta s-ar fi autoincriminat sub aspectul săvârșirii faptei în forma tentativei. Or, o asemenea construcție ar contraveni în mod direct principiului nemo tenetur se ipsum accusare.

Pe de altă parte, ipoteza la care se referă norma extrapenală vizează exclusiv modificări ce au loc în perioada cuprinsă între data depunerii cererii și data acordării plății, în ceea ce privește suprafața agricolă utilizată a exploatației, transferarea proprietății fermei către un alt utilizator agricol, aprobarea unei rente agricole viagere, alte schimbări ale informațiilor din formularul de cerere, iar nu anterior sau ulterior acestui interval de timp stabilit de legiuitor.

Or, suprafața declarată în cererea de sprijin nu a fost niciodată modificată, constatându-se valabilitatea contractului de arendare printr-o hotărâre judecătorească, nu este incidentă ipoteza unui transfer al proprietății fermei către un alt utilizator agricol, nici cea a aprobării unei rente viagere, iar toate informațiile înscrise în cuprinsul cererii de sprijin sunt reale.

Cu alte cuvinte, neîndeplinirea obligației de pășunare nu constituie nicio modificare în sensul celor arătate în paragraful anterior.

În ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 18

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, apărarea a susținut că se impune o soluție de achitare având în vedere că instanța de apel a reținut în decizia atacată, la fila x, că inculpatul ar fi folosit cu rea-credință "documente și declarații false", și nu se reține că documentele ar fi fost incomplete, imprecise, ci false.

Se reține ca fiind false niște înscrisuri în condițiile în care nu s-a stabilit niciodată că acele înscrisuri erau false.

În acest sens, a susținut că adeverințele emise de autorități beneficiază de prezumția de veridicitate până la o eventuală anulare judiciară sau constatare a caracterului fals. Principiul error communis facit jus se aplică pe deplin în cauză, exonerând inculpatul de orice culpă, întrucât a acționat pe baza documentelor oficiale furnizate.

Astfel, inculpatul A. a depus documentele emise de autoritățile statului, a prezentat un contract validat de o instanță civilă și a completat un formular la cererea funcționarilor APIA, sub supravegherea acestora. Acești factori exclud atât elementul obiectiv (lipsa unei acțiuni deliberate de inducere în eroare), cât și pe cel subiectiv (lipsa intenției de fraudă), ceea ce exclude latura subiectivă a infracțiunii. Astfel, plata subvenției a fost bazată pe adeverințe considerate valabile la momentul depunerii cererii. Absența dovezii că inculpatul a indus în eroare APIA anulează rezultatul infracțiunii, conform cerințelor art. 18

alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Referitor la noțiunea "pe nedrept", apărarea a arătat că este un element esențial al laturii obiective a infracțiunii reglementate de art. 18

din Legea nr. 78/2000. Această expresie desemnează obținerea unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial într-un mod contrar legii, fără a îndeplini condițiile prevăzute pentru acordarea acestuia.

Apărarea a arătat că în cauză noțiunea "pe nedrept" se referă la obținerea subvențiilor APIA pentru suprafețe de teren neexploatate în realitate în anul 2014, prin documente care ar fi conținut date inexacte sau incomplete.

Dacă documentele false au fost pregătite de terți și acuzatul nu a avut cunoștință de caracterul fals, "pe nedrept" nu poate fi atribuit în mod personal inculpatului, ci doar celor care au generat conținutul fraudulos. Or, această împrejurare întrerupe lanțul cauzal, întrucât intenția și acțiunea deliberată lipsesc, neputând fi reținută în sarcina inculpatului infracțiunea prev. de art. 18

alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

La data de 16.09.2025, inculpatul Gősch-B. a depus la dosar concluzii scrise, prin apărător ales, avocat H., prin care solicită în esență admiterea recursului în casație formulat, achitarea inculpatului pentru toate faptele reținute în sarcina sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală, iar pe cale de consecință, respingerea acțiunii civile.

Referitor la exploatările din 2015 și 2016 (infracțiunea prev. de art. 18

din Legea nr. 78/2000), apărarea a susținut, în esență, că solicitarea subvențiilor pentru alte blocuri fizice nu a fost un fapt intenționat, prezumție ce reiese din următoarele împrejurări: (1) organizarea administrativă de care inculpatul nu a avut cunoștință până la sfârșitul anului 2016, respectiv că blocul fizic BF 1344 a fost redenumit ca fiind BF 2017, iar BF 1342 nu mai făcea parte din cele 266 ha arendate; (2) oile au fost trimise la pășunat, iar terenurile au fost exploatate, subvențiile atingându-și scopul urmărit; (3) solicitarea subvențiilor a fost făcută cu bună-credință și în drept, inculpatul având drept de proprietate asupra terenurilor pentru care (credea) că le solicită; (4) inculpatul nu a fost notificat în vreun fel că nu mai corespund denumirile pășunilor și titlurile de proprietate; (5) datele neconcordante (denumirile blocurilor fizice) nu erau diferite ca natură astfel încât neconcordanța să ducă la eligibilitate sau să existe cel mai mic interes în a le prezenta în mod intenționat pe cele greșite.

Astfel, apărarea a susținut că singura neconcordanță este cea de denumire a blocurilor fizice, adică o abatere neintenționată și nu o abatere intenționată. Pe de altă parte, abaterea nu a condus la obținerea pe nedrept de fonduri, deci nu poate constitui o fraudă, context în care nu se poate reține săvârșirea infracțiunii prev. de art. 18

din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce privește cea de-a două faptă (subvenționarea din 2017), a arătat că se susține că inculpatul nu a exploatat terenurile pentru care a cerut subvențiile, or, inculpatul de bună-credință a solicitat la momentul depunerii cererilor (mai 2017) subvenții pentru pășunatul alpin din 2017, pășunat ce urma a avea loc la finalul lunii iulie (când se topește zăpada). Astfel că, la momentul depunerii cererii acesta îndeplinea toate condițiile de eligibilitate, neexistând niciun document/declarație fals/inexact/incomplet pe care inculpatul să-l fi depus, sens în care art. 18

nu este aplicabil în cauză.

Apărarea a susținut că ceea ce i se reproșează inculpatului este faptul că nu a presupus la momentul depunerii cererii că oile nu vor putea urca la munte. De altfel, alin. (2) al art. 18

din Legea nr. 78/2000 se referă și la condiția "cunoașterii" - se sancționează omisiunea de a furniza, cu știință, datele cerute potrivit prevederilor legale pentru obținerea de fonduri. Or, chiar dacă în cazul alin. (1) nu se menționează expres "cu știință", intenția este forma de vinovăție sancționată de prevederile legale. O altă abordare ar descuraja definitiv orice exploatare a fondurilor europene dacă orice eroare neintenționată ar fi apreciată drept fraudă.

Această interpretare trebuie aplicată și faptei reținute în sarcina inculpatului pentru depunerea unei noi cereri de subvenționare în anul 2018. Fapta ar fi fost de natură penală dacă acesta ar fi cunoscut despre rezilierea contractului de arendare. Or, această reziliere nu i-a fost comunicată, sens în care, la momentul depunerii cererii, acesta nu a folosit și nu a prezentat documente ori declarații false, inexacte sau incomplete.

În concluzie, apărarea a susținut că inculpatul nu a indicat intenționat o altă denumire a blocurilor fizice, nu știa în mai 2017 că oile nu vor putea urca la pășunat în iulie 2017 (și nici nu putea rezonabil să prevadă) și nici nu știa în mai 2018 că a operat rezilierea contractului de arendare (și nici nu putea rezonabil să prevadă). Toate faptele ce i se impută nu doar că nu sunt intenționate și nu sunt săvârșite în scop fraudulos, dar majoritatea dintre ele (redenumirea blocurilor fizice de pășune, rezilierea contractului) țin de neglijența/lipsa de comunicare a unor instituții publice.

În continuare, a făcut referire la distincția dintre noțiunile de abatere, neregulă și fraudă, făcând trimitere la Decizia nr. 170/A din 6 iulie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Raportat la tipicitatea faptei prev. de art. 18

din Legea nr. 78/2000, a susținut că de esența acestei infracțiuni este obținerea fondurilor pe nedrept. Or, obținerea fondurilor de către inculpatul Gősch-B. nu s-a realizat pe nedrept câtă vreme subvențiile și-au atins scopul urmărit (oile au fost la pășunat în acele zone alpine, terenurile au fost arendate) și inculpatul avea dreptul la obținerea acestor fonduri.

Examinând recursurile în casație declarate de inculpații Gősch-B. și A. prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (în cazul inculpatului A. coroborat cu art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. - în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal), în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 07 mai 2025, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situațiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare; dacă instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

Este de menționat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reținută de instanța de apel.

Înalta Curte reamintește faptul că din jurisprudența actuală rezultă că verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective, nu însă și latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen. și care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.." (deciziile nr. 231/RC/2019, 121/RC/2019, 109/RC/2020.).

Pentru o analiză completă a criticilor formulate, Înalta Curte va examina, în continuare, pe rând, cererile de recurs în casație ale fiecărui inculpat.

În ce privește obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, instanța de apel a reținut că faptele stabilite de prima instanță sunt reale.

Referitor la inculpatul A.:

Faptele stabilite de prima instanță, menținute de instanța de apel, în ceea ce îl privește pe inculpatul A., sunt următoarele:

I.1. Fapta inculpatului A. constând în aceea că, referitor la campania agricolă 2010, în calitate de titular al cererii de sprijin pe suprafață înregistrată sub nr. x/15.05.2010, pe care a completat-o la data de 27.05.2010 inclusiv cu suprafețele de teren situate în BF 41738-1344 (parcela de 170 ha) și BF 41738-1345 (parcela de 41 ha) cu destinația de pășune, ce au făcut obiectul contractului de arendă înregistrat la U.A.T. comuna Recea sub nr. x din 12.03.2010 și încheiat cu D., contrar obligației stipulate în cuprinsul art. 7 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 125/2006, nu a comunicat Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Brașov, faptul că nu va exploata agricol cele două suprafețe de teren anterior menționate, în termenul de 10 zile de când a constatat acest aspect (05.08.2010) și până la data acordării plății (19.02.2013), obținând astfel pe nedrept fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în valoare totală de 263.420,06 RON, întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de omisiunea de a furniza, cu știință, datele cerute potrivit legii pentru obținerea de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept a acestor fonduri, prev. de art. 18

alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

I.2. Fapta inculpatului A. constând în aceea că, referitor la campania agricolă 2011, în calitate de titular al cererii de sprijin pe suprafață înregistrată sub nr. x/16.05.2011, pe care a completat-o la data de 24.05.2011 inclusiv cu suprafețele de teren situate în BF 41738-1344 (parcela de 170 ha) și BF 41738-1345 (parcela de 41 ha), cu destinația de pășuni naturale, pentru care a solicitat măsuri de agro-mediu și care au făcut obiectul contractului de arendă înregistrat la U.A.T. comuna Recea sub nr. x din 12.03.2010 și încheiat cu D., contrar obligației stipulate în cuprinsul art. 7 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 125/2006, nu a comunicat Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Brașov, faptul că nu va exploata agricol cele două suprafețe de teren anterior menționate, în termenul de 10 zile de când a constatat acest aspect (cel mai târziu data de 15.06.2011) și până la data acordării plății (02.07.2013), obținând astfel pe nedrept fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în valoare totală de 444.424,63 RON, întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de omisiunea de a furniza, cu știință, datele cerute potrivit legii pentru obținerea de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept a acestor fonduri, prev. de art. 18

alin. (2) din Legea nr. 78/2000

I.3. Fapta inculpatului A. constând în aceea că, referitor la campania agricolă 2012, în calitate de titular al cererii de sprijin pe suprafață înregistrată sub nr. x/15.05.2012, prin care a declarat inclusiv suprafețele de teren situate în BF 41738-1344 (parcela de 171 ha) și BF 41738-1345 (parcela de 41 ha), cu destinația de pajiști permanente utilizate individual, pentru care a solicitat măsuri de agro-mediu și care au făcut obiectul contractului de arendă înregistrat la U.A.T. comuna Recea sub nr. x din 12.03.2010 și încheiat cu D., contrar obligației stipulate în cuprinsul art. 7 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 125/2006, nu a comunicat Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Brașov, faptul că nu va exploata agricol cele două suprafețe de teren anterior menționate, în termenul de 10 zile de când a constatat acest aspect (cel mai târziu data de 15.06.2012) și până la data acordării plății (19.02.2013), obținând astfel pe nedrept fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în valoare totală de 337.522,05 RON, întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de omisiunea de a furniza, cu știință, datele cerute potrivit legii pentru obținerea de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept a acestor fonduri, prev. de art. 18

alin. (2) din Legea nr. 78/2000

I.4. Fapta inculpatului A. constând în aceea că, în campania agricolă 2014, a depus la A.P.I.A. - Centrul Județean Brașov cererea unică de plată pe suprafață nr. x din 20.05.2014, în cuprinsul căreia a declarat în mod necorespunzător adevărului că utilizează suprafața de teren agricol - pășune de 76,00 ha, situată pe raza comunei Recea, identificată în blocul fizic nr. 41738-1342 și aflată, în realitate, în proprietatea I., atașând în acest sens:

- contractul de arendare încheiat cu D. din satul Săvăstreni comuna Recea, înregistrat la U.A.T. comuna Recea sub nr. x din 12.03.2010 pentru suprafața de 266 ha de pășune, deși suprafețele luate în arendă de la acest composesorat erau situate într-o altă zonă, în alte blocuri fizice (BF 41738-1344 și BF 41738-1345),

- adeverința emisă de Primăria comunei Recea cu nr. 2808 din 15.05.2014, din cuprinsul căreia rezultă că inculpatul figura în registrul agricol înscris cu suprafața totală primită în arendă de 211 ha, între care și suprafața de 76 ha de pajiști permanente în blocul fizic 1342, contrar mențiunilor din registrul agricol al comunei Recea, unde, la poziția nr. 016 aferentă lui A., rubricile privind terenul primit în arendă și utilizat în anul 2014 nu sunt completate;

- adeverința emisă de Primăria comunei Mândra cu nr. 2033 din 16.05.2014, din cuprinsul căreia rezultă că acesta figura înscris în registrul agricol cu mai multe suprafețe de teren, între care și suprafața de 76 ha de pajiști permanente în blocul fizic 1342, deși aceasta era situată în raza altei comune

- declarația olografă intitulată "Notă justificativă" dată de A. și înregistrată la A.P.I.A. Centrul Județean Brașov cu nr. 1583/28.07.2014 prin care acesta, justificând diferența de suprafață dintre cea stipulată în contractul de arendare nr. x/12.03.2010 încheiat cu D. de 266 ha pășune alpină și cea declarată la A.P.I.A. în campania 2014 de 211 ha ca fiind o suprafață de 55 ha fără utilizare agricolă, în afara blocurilor fizice, a întărit inducerea în eroare a funcționarilor A.P.I.A. cu privire la includerea parcelei de 76 ha de pășune localizată în BF 41738-1342 între suprafețele arendate de la D., și astfel, deși nu îndeplinea condițiile prevăzute de art. 6 alin. (1) și art. 7 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 125/2006 (nu exploata toate suprafețele agricole declarate, respectiv nu a înscris date reale, complete și perfect valabile în formularul de cerere de plată directă pe suprafață și în documentele anexate, inclusiv lista suprafețelor), a obținut pe nedrept fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în valoare totală de 398.893,42 RON, întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 18

alin. (1) din Legea nr. 78/2000

Infracțiunile sunt reglementate astfel:

Art. 18

din Legea nr. 78/2000:

(1) Folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancționează omisiunea de a furniza, cu știință, datele cerute potrivit legii pentru obținerea de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept a acestor fonduri.

(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) au produs consecințe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.

Potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006, "beneficiarii plăților directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafață pot fi persoanele fizice și/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata". Potrivit art. 7 alin. (1) lit. c) din același act normativ, beneficiarii trebuie "să înscrie, sub sancțiunea legii penale, date reale, complete și perfect valabile în formularul de cerere de plată directă pe suprafață și în documentele anexate, inclusiv lista suprafețelor".

Conform art. 7 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 125/2006, solicitanții au obligația să comunice în termen de 10 zile, în scris, Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură orice modificare a datelor declarate în cererea de plată survenită în perioada cuprinsă între data depunerii și data acordării plății. Aceste modificări se referă la suprafața agricolă utilizată a exploatației, transferarea proprietății fermei către un alt utilizator agricol, aprobarea unei rente agricole viagere, alte schimbări ale informațiilor din formularul de cerere.

Așa cum s-a arătat în considerentele Deciziei nr. 3 din 20.01.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 21.02.2020), "indiferent de forma concretă de comitere, elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 18

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 constă în variantele comisive alternative de folosire sau prezentare de documente sau declarații necorespunzătoare adevărului.

Folosirea presupune utilizarea documentului fals, inexact sau incomplet, producerea acestuia ca dovadă a conținutului său, iar prezentarea înseamnă înmânarea, oferirea respectivului înscris.

Din analiza normei de incriminare rezultă că cerințele de tipicitate ale laturii obiective sunt îndeplinite indiferent dacă documentele sau declarațiile folosite sau prezentate sunt falsificate (respectiv înscrisurile au fost supuse unor acțiuni prealabile de contrafacere a scrierii sau subscrierii ori de alterare în orice mod, iar declarațiile sunt necorespunzătoare adevărului), inexacte (adică, fără a fi falsificate, ele nu au fost întocmite corect) sau incomplete (atunci când nu cuprind toate datele și informațiile necesare pentru corecta evaluare a stării de fapt).

Prin urmare, pentru existența infracțiunii este irelevant dacă documentele sau declarațiile folosite sau prezentate sunt false ori doar inexacte sau incomplete, fapta urmând a constitui infracțiunea analizată ori de câte ori acțiunea specifică verbum regens, implicând astfel de documente, a avut rezultatul prevăzut de norma de incriminare, respectiv obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, bineînțeles, dacă subiectul activ a acționat cu rea-credință."

Așadar, elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 18

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 presupune o acțiune de folosire ori prezentare de documente sau declarații false, inexacte ori incomplete, iar pentru consumarea acesteia este necesar ca, prin acțiunile specifice verbum regens realizate de făptuitor cu rea-credință, să se obțină pe nedrept fonduri din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, aspect care trebuie dovedit pe baza probatoriului administrat în cauză.

În acest context argumentativ, Înalta Curte constată că instanțele de fond au stabilit, pe baza materialului probator administrat, că în campania agricolă din 2014, inculpatul A. a introdu

§ Cauze similare