ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 15 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 502/A din data de 24 aprilie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 980 din 03 iunie 2024, pronunțată de Judecătoria Pitești, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 219 alin. (1) și alin. (2) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. (forma în vigoare la data săvârșirii faptei) cu referire la art. 396 alin. (1) și (2) și (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 3 ani și 11 luni închisoare, pentru infracțiunea de agresiune sexuală.

În baza art. 193 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. (formă în vigoare la data comiterii faptei) cu referire la art. 396 alin. (1) și (2) și (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru infracțiunea de lovirea sau alte violențe.

În baza art. 67 alin. (1) și alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului pe lângă pedeapsa principală aplicată pentru infracțiunea de agresiune sexuală, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) n) și o) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a comunica cu victima B. și de a se apropia de aceasta, precum și dreptul de a se apropia, la o distanță mai mică de 50 metri, de locuința victimei, de școala și de locurile unde victima efectuează activități sociale, pe o perioadă de 3 ani, care se execută, în baza art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În baza art. 65 alin. (1) s-a interzis inculpatului, pe lângă pedeapsa principală aplicată pentru infracțiunea de agresiune sexuală, ca pedeapsa accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) și o) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a comunica cu victima B. și de a se apropia de aceasta, precum și dreptul de a se apropia, la o distanță mai mică de 50 metri, de locuința victimei, de școala și de locurile unde victima efectuează activități sociale, care s-a dispus a se executa conform art. 65 alin. (2) C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., s-a constatat că infracțiunile judecate prin prezenta se află în concurs.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului astfel: la pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 11 luni închisoare s-a adăugat un spor de o lună închisoare (1/3 din pedeapsa de 3 luni închisoare), pedeapsa rezultantă fiind de 4 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară interzisă prin prezenta, dispunându-se ca inculpatul să execute pe lângă pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) n) și o) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a comunica cu victima B. și de a se apropia de aceasta, precum și dreptul de a se apropia, la o distanță mai mică de 50 metri, de locuința victimei, de școala și de locurile unde victima efectuează activități sociale, pe o perioadă de 3 ani, care s-a dispus a se executa, în baza art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., după executarea pedepsei rezultante a închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie interzisă prin prezenta, dispunându-se ca inculpatul să execute pe lângă pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) și o) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a comunica cu victima B. și de a se apropia de aceasta, precum și dreptul de a se apropia, la o distanță mai mică de 50 metri, de locuința victimei, de școala și de locurile unde victima efectuează activități sociale, care s-a dispus a se executa conform art. 65 alin. (2) C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

S-a dispus ca pedeapsa rezultantă să se execute în condițiile art. 60 C. pen., în stare de detenție.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., art. 19 alin. (1) din C. proc. pen., art. 25 alin. (1) din C. proc. pen. și art. 1357 C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B., reprezentant C. și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 17.000 RON cu titlu de daune morale.

În baza art. 274 alin. (1) teza întâi din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1900 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, a formulat apel, inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 502/A din data de 24 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 980/03.06.2024 pronunțate de Judecătoria Pitești, în dosarul nr. x/2022.

S-a desființat, în parte, sentința penală și, rejudecând:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor și a înlăturat sporul de contopire.

S-a înlăturat condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 193 alin. (1) C. pen., cu toate consecințele.

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) teza I din C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A., cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 193 alin. (1) din C. pen., ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată D..

S-au înlăturat dispozițiile privind admiterea acțiunii civile formulate de partea civilă D. și obligarea inculpatului la plata sumei de 7000 RON cu titlu de daune morale către partea civilă D. și în baza art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., a lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată de către aceasta.

În baza art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., a obligat persoana vătămată D. la plata către stat a sumei de 100 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, aferente judecății în fond a cauzei, ca urmare a retragerii plângerii prealabile pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin prezentei.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit avocatului din oficiu desemnat pentru intimatele părți civile, în cuantum de 1080 RON, s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiției și au rămas în sarcina statului.

În baza art. 276 din C. proc. pen., a obligat inculpatul către partea civilă B., la plata sumei de 3000 RON reprezentând onorariul apărătorului ales, conform chitanței.

Împotriva deciziei penale nr. 502/A din data de 24 aprilie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022, a declarat recurs în casație inculpatul A., la data de 23 mai 2025, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost comunicată părților, fiind respectate dispozițiile art. 439 din C. proc. pen.

Au fost depuse concluzii scrise din partea intimatei părți civile B., la data de 10 iunie 2025, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs în casație declarat de inculpat, apreciind că decizia atacată este legală din perspectiva pedepsei aplicate care reflectă gradul de pericol social al faptei și periculozitatea sa, precum și menținerea soluției sub aspectul laturii civile. În esență, criticile recurentului vizează aspecte ce țin exclusiv de reevaluarea stării de fapt, evaluarea și aprecierea probatoriului ori schimbarea încadrării juridice. A solicitat cheltuieli reprezentând onorariul avocatului, atașând chitanța nr. x din 31 mai 2025, în sumă de 1800 RON.

Dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 18.06.2025.

În argumentarea căii de atac, recurentul inculpat A. a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei penale atacate pentru a înlătura greșita aplicare a legii, rejudecarea cauzei de către instanța de apel ori de către instanța competentă material, având în vedere incidența cazului de casare prevăzut de dispozitiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., privind latura penală și latura civilă. De asemenea, a solicitat reaprecierea si redozarea despăgubirilor cu titlu de daune morale acordate părții civile B., prin analiza consecințelor negative suferite de aceasta în urma agresiunii fizice și nu de agresiune sexuală. Totodată, a solicitat suspendarea executării hotărârii.

În susținerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv că fapta nu este prevăzută de legea penală, a considerat că aspectele prezentate în cuprinsul cererii vizează compararea stării de fapt cu încadrarea juridică și nu vizează compararea stării de fapt cu concordanța probelor, în considerarea faptului că solutia de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă a infracțiunii pentru care a fost condamnat, apreciind că sunt acte materiale retinute și încadrate juridic în mod eronat în rechizitoriu, pentru care nu poate exista o condamnare legală.

În susținere, a precizat recurentul că persoana vătămată nu a fost atinsă (ca forme a atingerii fiind: mângâiată, pipăită și/sau masată ori ale gesturi de tandrețe ori cu conotație erotică) în zonele erogene, pentru producerea de senzații erotice. ci a fost supusă unor violențe fizice cu scopul de a o pedepsi și îndepărta de pe teresa unității comerciale pe care o frecventa, iar pe fondul unor antecedente conflictuale, fiind coleric, a acționat furios. Astfel, a arătat că actele sale materiale, nu pot fi calificate ca reprezentând elementul material al infracțiunii de agresiune sexuală nici măcar sub forma tentativei, deoarece nu poate fi calificat ca urmărind obținerea unei satisfacții sexuale, care să lezeze libertatea sexuală a victimei.

Recurentul a apreciat asupra lipsei tipicității obiective a faptei de care este acuzat sub încadrarea de agresiune sexuală, sub aspectul imposibilității fizice a stabilirii legăturii de cauzalitate între fapta comisă în realitate, scopul urmărit, de evacuare din terasă și urmarea imediată (urme fizice de violență). Or, actele de agresiune fizica, au fost indubitabile, iar urmarile acestora au fost pe deplin probate prin raportul de constatare medico-legala nr. 352/A10/2021.

În acest context, s-a invocat incidența normei virtuale de incriminare prevăzuta de art. 193 alin. (1) C. pen., a cărei tipicitate rezultă din conținutul actelor materiale și imprejurarilor concrete de comitere a faptei.

În ceea ce priveste latura civilă, a solicitat acordarea despăgubirilor cu titlu de daune morale prin prisma consecințelor negative suferite de partea civilă B. în urma agresiunii fizice și nu de agresiune sexuală, fiind necesară o reapreciere și redozare a acestora.

La data de 16 septembrie 2025, recurentul a formulat concluzii scrise prin care a reiterat că obiectul prezentului recurs în casație îl constituie inexistența elementelor constitutive ale infracțiunii de agresiune sexuală, prev. de art. 219 alin. (1) și (2) din C. pen., și anume, faptă comisă nu se circumscrie elementului material al laturii obiective a infracțiunii pentru care a fost condamnat. Astfel, recurentul a apreciat că prin acțiunile sale de a pune mâna pe piciorul părții civile, în zona coapsei și pe sânul stâng al acesteia, nu a urmărit să obțină o satisfacție sexuală sau o excitație sexuală, ci să o determine pe aceasta să coboare piciorul de pe cotiera scaunului și să părăsească terasa împreună cu prietenul său, apreciind că sunt incidente prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., respectiv fapta nu este prevăzută de legea penală.

Verificând exclusiv condițiile de admisibilitate, în conformitate cu dispozițiile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 434-art. 438 din C. proc. pen., pentru următoarele considerente:

Recursul în casație constituie o cale extraordinară de atac, de anulare, ce poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.

Pentru a fi admisibilă în principiu, cererea de recurs în casație trebuie să îndeplinească cumulativ cerințele privind natura hotărârii atacate, termenul de declarare a căii extraordinare de atac, calitatea părții care o exercită, precum și condițiile legate de formă și fond. Această concluzie rezultă din prevederile art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., potrivit cărora cererea de recurs în casație va fi respinsă, prin încheiere definitivă, dacă nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438 din același cod.

Examinând cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că, în conformitate cu art. 434 din C. proc. pen., acesta a atacat cu recurs în casație decizia penală nr. 502/A din data de 24 aprilie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022, ce face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casație, fiind pronunțată de curtea de apel ca instanță de apel.

Deopotrivă, se constată că recursul în casație a fost promovat, în termen legal, de către A., persoană care, având calitatea de inculpat în cursul procesului în fond și apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumerați în cuprinsul art. 436 alin. (1) din C. proc. pen.. Totodată, este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 436 alin. (6) din C. proc. pen., având în vedere că inculpatul a declarat apel în cauză, care a fost respins de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

De asemenea, cererea de recurs în casație întrunește condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen., întrucât cuprinde numele, prenumele și domiciliul recurentului A., hotărârea care se atacă, iar cererea poartă semnătura apărătorului ales E., fiind atașată și împuternicirea avocațială, din data de 26.05.2025, dosar nr. x/2022

Analizând, în continuare, cererea de recurs în casație, în ceea ce privește condiția cumulativă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se constată că recurentul-inculpat a invocat cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în conformitate cu care hotărârea este supusă casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Cu prioritate, se notează că, sintagma "faptă care nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune, putând deveni incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu se poate realiza o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii, făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea de fapt reținută de instanța de apel (Decizia Î.C.C.J. nr. 220/RC/2019, nr. 350/RC din 08 octombrie 2020, nr. 353/RC din 08 octombrie 2020, nr. 162/RC din 15 aprilie 2021, nr. 505/RC din 09 noiembrie 2021, încheierile nr. 154/RC din 05 aprilie 2022, nr. 331/RC din 28 iunie 2022 și nr. 332/RC din 28 iunie 2022 și altele).

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, este constantă în a aprecia că expresia "faptă care nu este prevăzută de legea penală", din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăția prevăzută de lege" (minuta deciziei ședinței judecătorilor secției penale din 24 mai 2023 fiind în sensul inadmisibilității verificării condițiilor referitoare la latură subiectivă a infracțiunii în cadrul cașului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.).

În atare condiții, se observă că pe calea recursului în casație promovat, recurentul inculpat A. a invocat formal cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., deoarece esența motivelor sale constă în negarea bazei factuale reținute cu caracter definitiv de instanța de apel, sub aspectul comiterii infracțiunii de agresiune sexuală, aspectele invocate de recurentul inculpat cu privire la neîntrunirea elementelor de tipicitate ale infracțiunii de agresiune sexuală, prev. de art. 219 alin. (1) și (2) din C. pen., întrucât nu a urmărit obținerea unei satisfacții sexuale, nu a atins (mângâiat, pipăit și/sau masat ori alte gesturi de tandrețe ori cu conotație erotică) în zonele erogene, pentru producerea de senzații erotice care să lezeze libertatea sexuală a victimei, ci doar a exercitat acte de agresiune fizică, nu pot fi examinate prin prisma cazului de casare invocat, dar nici subsumat altui motiv din cele expres reglementate de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Prin urmare, recurentul face referire în mod formal la lipsa elementului material al infracțiunii de agresiune sexuală, fiindcă în realitate prin motivele de recurs critică interpretarea probatoriului de către instanțele de fond și apel, solicitând o reinterpretare a probatoriului administrat și reevaluarea laturii subiective, cu consecința schimbării situației de fapt reținute de instanța de apel, care să conducă la concluzia inexistenței faptei și implicit la modificarea situației de fapt stabilită cu caracter definitiv de instanțele de fond.

Ca atare, în raport de motivele cererii de recurs în casație coroborat cu prevederile art. 447 din C. proc. pen., potrivit cărora, pe calea recursului în casație, instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

În plus, Înalta Curte subliniază că toate constatările făcute cu privire la forma de vinovăție cu care a acționat un inculpat se realizează prin evaluarea tuturor împrejurărilor de fapt în care a fost concepută și derulată activitatea imputată, astfel cum acestea au rezultat din probele administrate pe parcursul procedurii judiciare, iar, în calea extraordinară de atac, nu se poate realiza o reinterpretare a materialului probator în vederea reconfigurării situației factuale, stabilită în mod definitiv de instanța de apel, care constituie chestiuni de temeinicie și nu de legalitate a hotărârii, pentru a putea fi încadrate într-un caz de casare.

De asemenea, în ceea ce privește motivele referitoare la latura civilă, criticile formulate de recurentul inculpat în sensul reaprecierii și redozării despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale prin prisma consecințelor negative suferite de partea civilă B. în urma agresiunii fizice și nu a agresiunii sexuale, nu se circumscriu cazului de casare invocat, întrucât vizează stabilirea situației de fapt și aprecierea probelor, aspecte care au fost analizate în fond și în apel, Înalta Curte, în calea extraordinară de atac a recursului în casație, neavând această posibilitate.

Așadar, întrucât prin motivele prezentate de recurent face referire în mod formal la lipsa elementului material al infracțiunii de agresiune sexuală, nu pot fi examinate prin prisma cazului de casare indicat pur formal, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., fiindcă în realitate prin motivele de recurs critică interpretarea probatoriului de către instanțele de fond și apel, solicitând o reinterpretare a probelor, care să conducă la concluzia inexistenței faptei și implicit la modificarea situației de fapt stabilită cu caracter definitiv de instanțele de fond, se constată că cererea nu are aptitudinea de a declanșa controlul de legalitate al deciziei penale atacate, în limitele cazului de casare invocat și nici a altui caz de casare dintre cele reglementate de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., nu este îndeplinită.

Pentru considerentele expuse, nefiind întrunite cumulativ condițiile prevăzute de lege, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 502/A din data de 24 aprilie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 502/A din data de 24 aprilie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1800 RON cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariul avocatului părții civile B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2025.