ÎCCJ, Secția penală, decizia din 15.10.2025 — De inculpații A., B., C., D. și E. împotriva deciziei penale nr. 148/A din data de 06 martie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în…

În temeiul dispozițiilor art. 198 alin. (1) și (3) C. pen. raportat art. 195 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. - nume purtat anterior A., la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de încăierare urmată de moartea unei persoane. În temeiul dispozițiilor art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii din data de 26.12.2021 ora 04:15 la 27.12.2021 ora 04:15 și a arestării preventive din data de 17.12.2021 la 28.01.2022 inclusiv. În temeiul dispozițiilor art. 66 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate: - dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; - dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen., inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen. În temeiul dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A. - nume purtat anterior A., la introducerea în penitenciar, în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare. În temeiul dispozițiilor art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, informează inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 3000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În temeiul dispozițiilor art. 198 alin. (1) și (3) C. pen. raportat art. 195 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul B., la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de încăierare urmată de moartea unei persoane. În temeiul dispozițiilor art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii din data de 26.12.2021 ora 4:15 la 27.12.2021 ora 4:15 și a arestării preventive din data de 17.12.2021 la 28.01.2022 inclusiv. În temeiul dispozițiilor art. 66 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate: - dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; - dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen., inculpatului i-a fost interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen. În temeiul dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul B., la introducerea în penitenciar, în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare. În temeiul dispozițiilor art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, informează inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 3000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În temeiul dispozițiilor art. 198 alin. (1) și (3) C. pen. raportat art. 195 C. pen., a fost condamnat inculpatul C., la pedeapsa de: 6 (șase) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de încăierare urmată de moartea unei persoane. În temeiul dispozițiilor art. 66 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate: - dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; - dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen., inculpatului i-a fost interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen. În temeiul dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul C., la introducerea în penitenciar, în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare. În temeiul dispozițiilor art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, a informat inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 3000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În temeiul dispozițiilor art. 198 alin. (1) și (3) C. pen. raportat art. 195 C. pen., a fost condamnat inculpatul D., la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de încăierare urmată de moartea unei persoane. În temeiul dispozițiilor art. 66 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate: - dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; - dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen., inculpatului i-a fost interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen. În temeiul dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul D., la introducerea în penitenciar, în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare. În temeiul dispozițiilor art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, a informat inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 3000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În temeiul dispozițiilor art. 198 alin. (1) și (3) C. pen. raportat art. 195 C. pen., a fost condamnat inculpatul E., la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de încăierare urmată de moartea unei persoane. În temeiul dispozițiilor art. 66 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate: - dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; - dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen., inculpatului i-a fost este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen. În temeiul dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul E., la introducerea în penitenciar, în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare. În temeiul dispozițiilor art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, a informat inculpata că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 3000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen. și la art. 1392 C. civ., s-a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș și a obligat în solidar inculpații să plătească acestei părți civile suma de 1515,85 RON (unamiecincisutecincisprezeceleișioptzecișicincibani) RON cu titlu de daune materiale constând în cheltuielile de spitalizare și tratament acordate victimei F.. Împotriva acestei sentințe, au formulat apel, printre alții, inculpații A., B., C., D. și E.. Prin decizia penală nr. 148/A din data de 06 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de către apelanții inculpați A., B., C., D. și E. împotriva sentinței penale nr. 356/05.07.2024 pronunțate de Tribunalul Arad, secția penală, în dosarul nr. x/2022. În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat apelanții inculpați la plata sumei de 700 RON, fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare către stat în apel. Împotriva deciziei penale nr. 148/A din data de 06 martie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, au declarat recurs în casație inculpații D., la data de 07 aprilie 2025 și E., la data de 07 aprilie 2025, A., la data de 08 aprilie 2025 și B., la data de 17 aprilie 2025 . Dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 02.07.2025. Ulterior, la data de 14.07.2025 a fost înaintată și cererea de recurs în casație formulată de inculpatul C.. Cererile de recurs în casație formulate de inculpații A., B., C., D. și E. au fost comunicate, fiind respectate dispozițiile art. 439 din C. proc. pen. 1. În cuprinsul cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A. au fost indicate cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 din C. proc. pen., în conformitate cu dispozițiile art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. Prin cererea de recurs în casație, recurentul inculpat A. a solicitat admiterea recursului în casație, iar în rejudecare: În principal, achitarea inculpatului, în conformitate cu art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., pentru motivele expres prevăzute la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. În subsidiar, aplicarea unei pedepse sub minimul prevăzut de lege, având în vedere atitudinea acestuia din fază de urmărire penală, cât și în faza de judecată, ținând cont de prev. art. 74, art. 75 C. pen., prin raportare la prev. art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. În susținerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv că fapta nu este prevăzută de legea penală, a considerat că nu se precizează în ce a constat activitatea sa infracțională, doar o participare pasivă, motiv pentru care a apreciat că nu au fost respectate cerințele obligatorii ale procesului penal, constatând o încălcare flagrantă a prev. art. 4 și 5 din C. proc. pen.. Astfel, în cazul în care din probele administrate nu rezultă dincolo de orice dubiu vinovăția inculpatului, se impune achitarea sa. Raportat la starea de fapt descrisă în prezenta cauză, recurentul a apreciat că lipsesc elementele constitutive pe care se bazează acuzarea, întrucât, în prezenta cauză, procurorul a indicat în drept faptele reținute în sarcina inculpatului fără a preciza datele concrete în care a fost săvârșită infracțiunea. Prin urmare, recurentul a considerat nu s-au respectat principiile dreptului penal, nu s-a descris fapta în concret comisă de acesta, în ce a constat participarea sa la săvârșirea infracțiunii de încăierare, primind o pedeapsă de 6 ani închisoare ca și ceilalți coinculpați care au provocat conflictul. În susținerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., recurentul a considerat că nu s-au respectat principiile dreptului penal, nu s-au descris în concret faptele comise de inculpat, nu au fost respectate cerințele obligatorii ale procesului penal. Pentru aceste considerente, s-a solicitat, în baza art. 448 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., admiterea recursului în casație, iar în rejudecare în principal, achitarea inculpatului, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., pentru motivele expres prevăzute la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., iar în subsidiar, aplicarea unei pedepse sub minimul prevăzut de lege, având în vedere atitudinea acestuia din faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, ținând cont de prev. art. 74, art. 75 C. pen., prin raportare la prev. art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. 2. Prin cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat E., s-a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei penale și în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de încăierare urmată de moartea unei persoane prevăzută de art. 198 alin. (1) și (3) C. pen. raportat la art. 195 C. pen., înlăturând nelegalitatea constatată. În cauză, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite elementele de tipicitate ale infracțiunii de încăierare, întrucât lipsesc două din elementele constitutive ale infracțiunii și anume elementul material al laturii obiective a infracțiunii și legătura de cauzalitate. Din probele administrate a rezultat că a existat o altercație între acesta cu G. și H., astfel că nu putea fi în două locuri diferite, angrenat în două incidențe în același timp. Prin urmare, s-a apreciat că lipsește însăși legătura de cauzalitate dintre acțiunea sa și decesul numitului F., raportat la infracțiunea de încăierare, chiar și în contextul în care nu se poate stabili persoana care a lovit victima. A fost invocat principiul in dubio pro reo, considerând că instanța de judecată nu poate să își întemeieze hotărârea pe probabilitate, ci pe certitudine. Prin criticile concret formulate, recurentul inculpat a solicitat examinarea conținutului constitutiv al infracțiunii de încăierare, prin raportare la legalitatea deciziei recurate, respectiv prin raportare la poziția inculpatului pe toată durata procesului penal care a declarat că nu a săvârșit fapta. 3. Prin cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat D., s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv că fapta nu este prevăzută de legea penală, solicitând să se constate că infracțiunea de încăierare prevăzută la art. 198 C. pen., sub aspectul laturii obiective, presupune existența elementului material, urmarea imediată și raportul de cauzalitate între elementul material și urmarea imediată. Elementul material al laturii obiective se realizează prin acțiunea de participare la o încăierare între mai multe persoane. Raportat la acțiunile reținute în sarcina sa, recurentul a considerat că acțiunea întreprinsă, respectiv de a merge să discute cu agresorii cu privire la loviturile primite anterior și neimplicarea în încăierare dat fiind faptul că imediat cum a ajuns față în față cu agresorii a fost lovit puternic în cap, lovitură parată cu brațul și care l-a pus la pământ, la fel fiind lovit și tatăl său, F. care la rândul său a căzut la pământ, nu se circumscrie elementului material al laturii obiective a infracțiunii. În susținere au fost invocate declarațiile martorului I., ale martorei J., care făcând parte din familia și prietenii agresorilor au dat declarații oscilante și chiar contrarii. S-a făcut trimitere și la raportul de constatare medico-legală depus la dosar din care a rezultă faptul că a suferit leziuni traumatice ce au necesitat îngrijiri medicale de 7-8 zile. Prin urmare, recurentul a apreciat că neparticipând la încăierare, fiind lovit și căzut la pământ înainte de a fi început orice altercație duce la lipsa elementului material al laturii obiective și la condamnarea sa pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Pentru aceste considerente, s-a solicitat, în baza prevederilor art. 440 din C. proc. pen., admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și în temeiul art. 448 alin. (1), pct. 2, lit. a) raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., admiterea recursului în casație, casarea deciziei penale nr. 148/A pronunțate la data de 6.03.2025 de Curtea de Apel Timișoara, desființarea sentinței penale nr. 356 pronunțate la data de 5.07.2024 de Tribunalul Arad și achitarea pentru infracțiunile prevăzute de art. 198 alin. (1) și (3) C. pen. raportat la art. 195 C. pen., având în vedere că faptele reținute în modalitatea descrisă în actul de sesizare a instanței nu sunt prevăzute de legea penală. În baza prevederilor art. 441 din C. proc. pen., a solicitat suspendarea în ceea ce privește latura penală a executării deciziei penale atacate și aplicarea măsurilor de supraveghere și a obligațiilor componente ale controlului judiciar pe care instanța le consideră oportune și necesare. 4. Prin cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat B., s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv că fapta nu este prevăzută de legea penală, solicitând în conformitate cu art. 440 din C. proc. pen. admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. În susținerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv că fapta nu este prevăzută de legea penală, a arătat că din probele administrate în dosarul cauzei nu rezultă că a lovit victimă F., fiind prins în încăierare împotriva voinței sale, era prezent în zona focului la momentul când grupul condus de victima F. a atacat persoanele aflate la focul din spatele fabricii K., satul Voislova. Aceste aspecte sunt confirmate de martorii audiați în cauză, martori care au relatat faptul că deși a fost prezent la foc nu au văzut să fi lovit victima sau vreo altă persoană să fi avut în mână vreun obiect contondent. Raportat la infracțiunea reținută în sarcina sa, elementul material trebuie analizat sub aspectul participării efective la încăierare la începutul sau ulterior începutului acesteia. Simpla sa prezență la locul încăierării, fără a rezulta din depozițiile martorilor direcți că a fost o participare directă, efectivă, prin aplicarea de lovituri sau alte violente membrilor grupului condus de victima F., apreciază recurentul că lipsește de element material fapta reținută în sarcina sa. Pentru a fi întrunite elementele componente ale laturii obiective trebuie să existe o legătură de cauzalitate între elementul material, participarea efectivă și urmarea imediată, respectiv loviri și alte violențe, precum și decesul victimei F. produsă în urma loviturilor aplicate. 5. Prin cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat C., s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv că fapta nu este prevăzută de legea penală, solicitând admiterea cererii de recurs în casație și în baza art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. achitarea pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 198 alin. (1) și (3) din C. pen. raportat la art. 195 din C. pen., înlăturând nelegalitatea. S-a apreciat că lipsesc elementele de tipicitate ale infracțiunii de încăierare, respectiv element material și legătura de cauzalitate. A arătat că nu a participat la încăierare și că este nevinovat. De asemenea, a considerat că din probele administrate nu rezultă dincolo de orice dubiu vinovăția sa. Verificând exclusiv condițiile de admisibilitate, în conformitate cu dispozițiile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că cererile de recurs în casație formulate de inculpații A., B., C., D. și E. împotriva deciziei penale nr. 148/A din data de 06 martie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2022 nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 434-art. 438 din C. proc. pen., pentru următoarele considerente: Recursul în casație constituie o cale extraordinară de atac, de anulare, ce poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege. Pentru a fi admisibilă în principiu, cererea de recurs în casație trebuie să îndeplinească cumulativ cerințele privind natura hotărârii atacate, termenul de declarare a căii extraordinare de atac, calitatea părții care o exercită, precum și condițiile legate de formă și fond. Această concluzie rezultă din prevederile art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., potrivit cărora cererea de recurs în casație va fi respinsă, prin încheiere definitivă, dacă nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438 din același cod. Examinând cererile de recurs în casație formulate de inculpații A., B., C., D. și E. sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că, în conformitate cu art. 434 din C. proc. pen., aceștia au atacat cu recurs în casație decizia penală nr. 148/A din data de 06 martie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2022, ce face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casație, fiind pronunțată de curtea de apel ca instanță de apel. Deopotrivă, se constată că cererile de recurs în casație au fost promovate, în termen legal, de către D., la data de 07 aprilie 2025 și E., la data de 07 aprilie 2025, A., la data de 08 aprilie 2025, B., la data de 17 aprilie 2025, C., la data de 14.07.2025, persoane care, având calitatea de inculpați în cursul procesului în fond și apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumerați în cuprinsul art. 436 alin. (1) din C. proc. pen.. Totodată, este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 436 alin. (6) din C. proc. pen., având în vedere că inculpații A., B., C., D. și E. au declarat apel în cauză, care au fost respinse de Curtea de Apel Timișoara, secția penală. De asemenea, cererile de recurs în casație întrunesc condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen., întrucât cuprinde numele și prenumele recurenților, hotărârea care se atacă și semnătura apărătorului recurenților, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, potrivit art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen. Analizând, în continuare, cererile de recurs în casație, în ceea ce privește condiția cumulativă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se constată că: 1. Recurentul-inculpat A. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 din C. proc. pen. 2. Recurentul-inculpat E. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. 3. Recurentul-inculpat D. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. 4. Recurentul-inculpat B. a invocat cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. 5. Recurentul-inculpat C. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. Sub aspectul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., se prevede că hotărârile sunt supuse casării în situația în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu se poate realiza o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii, făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea de fapt reținută de instanța de apel (Decizia Î.C.C.J. nr. 220/RC/2019). Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, este constantă în a aprecia că expresia "faptă care nu este prevăzută de legea penală", din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăția prevăzută de lege" (minuta deciziei ședinței judecătorilor secției penale din 24 mai 2023 fiind în sensul inadmisibilității verificării condițiilor referitoare la latură subiectivă a infracțiunii în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.). Prin urmare, aspectele invocate de recurenții inculpați A., E., D., B. și C. cu privire la neîntrunirea elementelor de tipicitate subiectivă ale infracțiunii de încăierare urmată de moartea unei persoane, nu pot fi examinate prin prisma cazului de casare invocat, dar nici subsumat altui motiv din cele expres reglementate de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. Ca atare, se reține că, în raport de motivele cererii de recurs în casație coroborat cu prevederile art. 447 din C. proc. pen., potrivit cărora, pe calea recursului în casație, instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, cazul de casare prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen. a fost invocat pur formal, cererea neavând aptitudinea de a declanșa controlul de legalitate al deciziei penale atacate, în limitele cazului de casare invocat. În plus, Înalta Curte subliniază că toate constatările făcute cu privire la forma de vinovăție cu care a acționat un inculpat se realizează prin evaluarea tuturor împrejurărilor de fapt în care a fost concepută și derulată activitatea imputată, astfel cum acestea au rezultat din probele administrate pe parcursul procedurii judiciare, constituie chestiuni de temeinicie și nu de legalitate a hotărârii, pentru a putea fi încadrate într-un caz de casare. În concret, se reține că motivele invocate în cererea de recurs în casație vizează temeinicia soluției de condamnare a cărei analiză presupune reevaluarea probatoriului administrat, precum și lipsa elementului subiectiv al infracțiunii de referință, recurentul susținând că probele administrate în cauză nu au relevat, în mod cert, că acesta a săvârșit infracțiunea pentru care a fost condamnat, fiind astfel încălcat principiul in dubio pro reo. Prin urmare, recurenții fac referire în mod formal la lipsa elementului material al infracțiunii de încăierare, fiindcă în realitate prin motivele de recurs în casație critică interpretarea probatoriului de către instanțele de fond și apel, solicitând o reinterpretare a probelor, care să conducă la concluzia inexistenței faptei, neparticiparea inculpaților la incident și implicit la modificarea situației de fapt stabilită cu caracter definitiv de instanțele de fond. Înalta Curte subliniază că, pe calea cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu se poate proceda la reinterpretarea materialului probator aflat la dosar cu consecința stabilirii unei alte baze factuale, care să conducă la achitarea inculpatului pentru infracțiunea de încăierare, așa cum acesta a solicitat, evaluarea materialului probator fiind un atribut ce aparține exclusiv instanței de fond și, respectiv, instanței de apel. În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. invocat de recurentul A. solicitând, deși recurentul a indicat un caz de casare, respectiv, motivele arătate prin care se solicită aplicarea unei pedepse sub minimul prevăzut de lege, având în vedere atitudinea acestuia din faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, acestea nu se circumscriu unor aspecte de nelegalitate a hotărârii atacate, astfel cum se impune în situația exercitării acestei căi extraordinare de atac, ci privesc aspecte de temeinicie. Recursul în casație se exercită numai în cazuri strict determinate, ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv a legalității hotărârii anterior pronunțate. Se mai impune precizarea că recursul în casație nu se poate transforma într-o cale de atac prin care se examinează cauza sub toate aspectele. Acesta își menține caracteristica de exercitare numai în cazuri strict determinate, ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv a legalității hotărârii anterior pronunțate. În nicun caz, ÎCCJ nu poate proceda la o noua reindividualizare a pedepsei cu ocazia soluționării recursului în casație. Așadar, întrucât motivele prezentate de recurenți nu pot fi examinate prin prisma cazurilor de casare indicate expres, prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 din C. proc. pen. și nici a altor cazuri de casare dintre cele reglementate de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., nu este îndeplinită. Față de soluția pronunțată, nu se mai impune analizarea oportunității solicitării formulate de inculpatul D. vizând suspendarea executării hotărârii care, în conformitate cu art. 441 din C. proc. pen., prevede că instanța care admite în principiu cererea de recurs în casație sau completul care judecă recursul în casație poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii. Pentru considerentele expuse, nefiind întrunite cumulativ condițiile prevăzute de lege, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibile, cererile de recurs în casație formulate de inculpații A., B., C., D. și E. împotriva deciziei penale nr. 148/A din data de 06 martie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2022. În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., vor fi obligați recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.