ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.12.2022

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
13.12.2022
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 13 decembrie 2022

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 301/PI din data de 23.06.2022 pronunțată de Tribunalul Timiș s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 396 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen., art. 263 alin. (1) și (2) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (5) C. pen., a condamnat pe inculpatul A. (în prezent în stare de arest în Penitenciarul Timișoara), la pedeapsa de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți în formă agravată în stare de recidivă postexecutorie în regim de detenție.

În temeiul art. 67 alin. (2) rap. la art. 263 alin. (2) ultima teză C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) și (3) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până când pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 404 alin. (4) C. proc. pen.. rap. art. 72 alin. (1) din C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reținerii și a arestului preventiv din data de 05.12.2021 la zi.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen.. a menținut față de inculpatul A. măsura arestării preventive luate prin încheierea nr. 228/DL/06.12.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Timiș până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile, respectiv până la 21.08.2022 inclusiv.

Împotriva acestei sentințe penale au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, inculpata B. și inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 758/A din data de 12.08.2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpata B. împotriva sentinței penale nr. 301/PI din data de 23.06.2022 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiași sentințe.

A desființat sentința penală apelată și rejudecând:

În temeiul art. 396 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen., art. 263 alin. (1) și (2) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (5) C. pen. și art. 19 din legea nr. 682/2002 a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți în formă agravată în stare de recidivă postexecutorie în regim de detenție.

A menținut celelalte prevederi ale sentinței penale apelate.

În baza art. 424 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 241 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a constatat încetarea de drept a măsurii preventive a arestării preventive luată față de inculpatul A. la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 424 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata arestului preventiv de la 23.06.2022 la zi.

În baza art. 424 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 241 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a constatat încetarea de drept a măsurii preventive a controlului judiciar luată față de inculpații C., D. și B. la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Împotriva deciziei penale nr. 758/A din data de 12.08.2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, a declarat recurs în casație inculpatul A., la data de 9 septembrie 2022.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția Penală la data de 3 octombrie 2022, când s-a stabilit termen la data de 01 noiembrie 2022, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.

În susținerea cererii de recurs în casație, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen. "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", precizând că instanțele ierarhic inferioare nu au dispus aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, în sensul reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, astfel că pedeapsa aplicată este nelegală.

Mai mult, a arătat că la dosarul cauzei există o adeverință care atestă faptul că în baza colaborării și a denunțului său s-a dispus arestarea altor persoane.

Prin încheierea din data de 01 noiembrie 2022, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 758/A din data de 12.08.2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.

Analizând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În acest context, Înalta Curte constată că recurentul inculpat a invocat în susținerea cererii de recurs în casație cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., susținând că pedeapsa aplicată de instanța de apel este nelegală, ca urmare a nereținerii cauzei de reducerere a pedepsei prevăzută de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte amintește că în jurisprudența sa recentă, delimitând sfera de aplicabilitate a acestui caz de recurs în casație, instanța supremă a statuat în sensul incidenței acestui motiv de drept în cazul unor erori produse ca urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau cu o durată superioară ori inferioară limitelor legale speciale.

Acest caz de recurs în casație este incident atunci când sunt încălcate limitele prevăzute în partea specială, dispozițiile privind concursul de infracțiuni, recidivă, circumstanțe atenuante sau măsuri educative. Jurisprudența referitoare la acest caz de casare este relevantă, stabilindu-se că o pedeapsă depășește, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de C. pen. sau de legile speciale, pentru o anumită infracțiune. Există însă situații, și nu puține, în care limitele speciale suferă modificări, în cadrul limitelor generale, datorită reținerii unor împrejurări care au drept consecință reducerea sau majorarea limitelor de pedeapsă. Aceste împrejurări țin de individualizarea legală a pedepsei și pot fi legate de faptă, de calitatea făptuitorului sau a victimei (cum sunt circumstanțele atenuante sau agravante, unitatea sau pluralitatea de infracțiuni, unele cazuri speciale de atenuare sau agravare etc.) – Decizia nr. 113/RC/05.04.2016; Decizia nr. 226/RC/14.06.2016, Decizia nr. 63/RC/02.03.2016. Așadar, jurisprudența Înaltei Curți se referă, în esență, la instituții de drept material (dispoziții privind concursul de infracțiuni, recidivă, circumstanțe atenuante sau măsuri educative).

Distinct de aceste considerații de ordin teoretic, Înalta Curte constată că reținerea sau nu a cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, constituie o chestiune de apreciere a instanței de fond sau de apel, aceasta fiind singura în măsură să stabilească dacă, în contextul concret al unei cauze, un inculpat a denunțat și a facilitat sau nu identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni.

Raportat la această constatare, Înalta Curte notează că, prin prezentul demers judiciar, recurentul inculpat nu urmărește să supună cenzurii instanței de recurs în casație legalitatea pedepsei ce i-a fost aplicată, cu titlu definitiv, în cauză, prin raportare la particularitățile faptice reținute prin decizia recurată, ci tinde la o reevaluare a însuși conținutului acestor particularități și a interpretării date lor, în scopul recunoașterii unor efecte juridice diferite asupra tratamentului sancționator.

Astfel, în sarcina inculpatului s-a reținut săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, prevăzută de art. 263 alin. (1) și (2) lit. a) și b) C. pen.:

"(1) Racolarea, îndrumarea, călăuzirea, transportarea, transferarea sau adăpostirea unei persoane, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

(2) Când fapta a fost săvârșită:

a) în scopul de a obține, direct sau indirect, un folos patrimonial;

b) prin mijloace care pun în pericol viața, integritatea sau sănătatea migrantului;

c) prin supunerea migrantului la tratamente inumane sau degradante, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi."

Prin sentința penală nr. 301/PI din data de 23.06.2022 pronunțată de Tribunalul Timiș, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 758/A din data de 12.08.2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți în formă agravată în stare de recidivă postexecutorie în regim de detenție. La individualizarea pedepsei aplicate, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 77 lit. a) C. pen., art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (5) C. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002 și anume, circumstanța agravantă constând în săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună, starea de recidivă postexecutorie (limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracțiune se majorează cu jumătate) și cauza de reducere prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002 (limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracțiune se reduc cu jumătate).

Așadar, ca urmare a aplicării cauzei de reducere a pedepsei prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002, limitele de pedeapsă sunt între 1 an și 6 luni și 5 ani, însă prin reținerea stării de recidivă postexecutorie, potrivit art. 43 alin. (5) C. pen., limitele de pedeapsă se majorează cu o jumătate, în speță, limitele de pedeapsă sunt între 3 ani și 10 ani.

În acest context, se poate aprecia că pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului A. se situează între limitele legale ale pedepsei, ca urmare a reținerii atât a cauzei de reducere a pedepsei (art. 19 din Legea nr. 682/2002), cât și de majorare a pedepsei (art. 43 alin. (5) C. pen.).

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 758/A din 12 iulie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurentul inculpat A. și pentru intimații inculpați D., C. și B., în sumă de câte 680 RON, vor rămâne în sarcina statului.

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 758/A din 12 iulie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurentul inculpat A. și pentru intimații inculpați D., C. și B., în sumă de câte 680 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 decembrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă