ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 31 ianuarie 2023

Deliberând asupra recursurilor în casație formulate de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 284/A din 24 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 5/2022 din data de 14 ianuarie 2022 pronunțată de Judecătoria Salonta, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. (1), alin. (2) din C. proc. pen. art. 233 și 234 alin. (1) lit. f), în raport cu art. 206 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 46 alin. (2) și art. 77 lit. a) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 (trei) ani și 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, executarea urmând a fi în regim de detenție. În temeiul art. 67 din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) din C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) pe o perioadă de 2(doi) ani, care începe după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.. În baza art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 396 alin. (1), alin. (2) din C. proc. pen., art. 233 și 234 alin. (1) lit. f), în raport cu art. 206 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 46 alin. (2) și art. 77 lit. a) din C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 3 (trei) ani și 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, executarea urmând a fi în regim de detenție. În temeiul art. 67 din C. pen., s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) din C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) pe o perioadă de 2(doi) ani, care începe după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.. În baza art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 396 alin. (1) alin. (2) din C. proc. pen., art. 48 alin. (1), în raport cu art. 233 și 234 alin. (1) lit. f), în raport cu art. 206 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen., a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, executarea urmând a fi în regim de detenție. În temeiul art. 67 din C. pen., s-a aplicat inculpatului C. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) din C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) pe o perioadă de 2(doi) ani, care începe după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.. În baza art. 65 alin. (1) și (3) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. rap. la art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din pedeapsa totală aplicată inculpatului A. durata reținerii de 24 de ore dispusă prin ordonanța din 17.05.2021. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. rap. la art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din pedeapsa totală aplicată inculpatului B. durata reținerii de 24 de ore dispusă prin ordonanța din 17.05.2021. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. rap. la art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din pedeapsa totală aplicată inculpatului C. durata reținerii de 24 de ore dispusă prin ordonanța din 12.06.2021.

În temeiul art. 399 alin. (1) din C. proc. pen., s-a menținut măsura preventivă a controlului judiciar față de inculpatul A.. În temeiul art. 399 alin. (1) din C. proc. pen., s-a menținut măsura preventivă a controlului judiciar față de inculpatul B.. În temeiul art. 399 alin. (1) din C. proc. pen., s-a menținut măsura preventivă a controlului judiciar față de inculpatul C..

În baza art. 23 C. proc. pen. s-a constatat stinsă acțiunea civilă. În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.) s-a dispus prelevarea probelor biologice de la toți inculpații, după rămânerea definitivă a hotărârii, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. În temeiul art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, inculpații au urmat a fi informați că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, inculpatul B. la plata sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, iar inculpatul C. la plata sumei de 1.279,21 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

În fapt, s-a reținut, în esență, că inculpații A., B. și C., în data de 12.04.2021, în intervalul orar aproximativ 11:24 - 11:46, în baza unei înțelegeri prealabile, primii doi (verișori), în calitate de coautori (sprijiniți moral de cel de al treilea, complice concomitent care le-a întărit rezoluția infracțională, așteptând afară, în autovehicul) au pătruns, fără drept, în imobilul părților civile D. și E., situat în localitate Tinca, strada x, nr. 32, jud. Bihor, context în care, prin amenințare implicită, respectiv împiedicarea părților să părăsească imobilul pentru a solicita ajutorul vecinilor, au determinat persoanele vătămate să le remită suma de 1.500 RON, pretinsa contravaloare a unor lucrări de montare a sistemelor de scurgere a apelor pluviale (cetârne).

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații C., A. și B..

Prin decizia penală nr. 284/A din 24 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de inculpații C., A. și B., împotriva sentinței penale nr. 5/2022 din data de 14 ianuarie 2022, pronunțată de Judecătoria Salonta, pe care a desființat-o, în parte, după cum urmează:

S-a înlăturat dispoziția de condamnare a inculpatului C. pentru infracțiunea de complicitate la tâlhărie calificată prevăzută de art. 48 alin. (1), în raport cu art. 233 și 234 alin. (1) lit. f), în) raport cu art. 206 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și de aplicare a pedepsei complementare și accesorii.

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. a) cu aplicarea art. 4 C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului C. pentru infracțiunea de complicitate la tâlhărie calificată prevăzută de art. 48 alin. (1), în raport cu art. 233 și 234 alin. (1) lit. f) C. pen.. S-a înlăturat dispoziția de obligare a inculpatului C. la plata sumei de 1.279,21 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în primă instanță, în baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., acestea urmând să rămână în sarcina statului.

S-a înlăturat circumstanța agravantă prevăzută de art. 77 lit. a) C. pen. reținută în sarcina inculpaților A. și B., menținând pedeapsa aplicată fiecăruia.

S-au reformat dispozițiile privind aplicarea prevederilor art. 7 alin. (1) și art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.), în sensul limitării incidenței acestora la inculpații A. și B..

S-au menținut în rest dispozițiile instanței de fond care nu contravin deciziei.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. cu referire la art. 272 alin. (1) din C. proc. pen., onorariile parțiale ale avocaților din oficiu F., G. și H., conform delegațiilor nr. 382/10.02.2022, nr. 381/10.02.2022 și nr. 380/10.02.2022 în cuantum de câte 434 RON pentru fiecare s-au avansat din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Bihor, iar în baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

Decizia penală nr. 284/A din 24 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze de minori a fost comunicată inculpaților A. la data de 02.06.2022, C. la data de 02.06.2022, B. la data de 02.06.2022, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea la data de 26.05.2022 și părților civile E. la data de 30.06.2022 și D. la data de 30.06.2022

Pentru inculpații A. și B. termenul s-a împlinit la data de 04.07.2022, în conformitate cu art. 269 alin. (2) și (4) din C. proc. pen.

Împotriva deciziei penale nr. 284/A din 24 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze de minori au declarat recurs în casație inculpații A. și B., la data de 07.06.2022.

Cererea de recurs în casație formulată de B. a fost comunicată către A. la data de 06.07.2022, D. la data de 07.07.2022, E. la data de 07.04.2022, Parchetului de pe lângă Curtea de Oradea la data de 06.07.2022 și C. la data de 07.07.2022, prin afișare.

Cererea de recurs în casație formulată de A. a fost comunicată către B. la data de 06.07.2022, D. la data de 07.07.2022, E. la data de 07.04.2022, Parchetului de pe lângă Curtea de Oradea la data de 06.07.2022 și C. la data de 07.07.2022, prin afișare

În cauză, nu au fost formulate concluzii scrise.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înalta Curte de Casație și Justiție, sub dosar nr. x/2021, iar judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 18.10.2022.

În cuprinsul cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A. sunt menționate numele și prenumele inculpatului (A.), hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 284/A din data de 24.05.2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori), precum și semnătura și ștampila apărătorului, avocat I., în raport de dispozițiile art. 437 alin. (1) din C. proc. pen.

În cuprinsul cererii de recurs în casație formulată de inculpatul B. sunt menționate numele și prenumele inculpatului (A.), hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 284/A din data de 24.05.2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori), precum și semnătura și ștampila apărătorului, avocat I., în raport de dispozițiile art. 437 alin. (1) din C. proc. pen.

Prin cererile formulate de inculpați, a fost indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac motivul de casare prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., care prevede expres faptul că "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", solicitând, în esență, admiterea recursului în casație, casarea decizie și achitarea în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare în acord cu dispozițiile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen.. De asemenea, s-a susținut că în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen., care prevede expres faptul că "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" solicitând admiterea recursurilor în casație și trimiterea cauzei spre rejudecare în acord cu dispozițiile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen.

S-a susținut că recursul în casație îndeplinește toate condițiile de admisibilitate prev. de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., întrucât privește o decizie pronunțată de Curtea de Apel Oradea, ca instanță de apel, calea de atac este exercitată în termenul legal de 30 de zile de la comunicarea deciziei, inculpații au calitatea procesuală prevăzută de lege pentru promovarea acestei căi extraordinare de atac, arătând că din cererea de recurs rezultă toate atributele de identificare prev. de art. 437 din C. proc. pen., iar prezenta decizie este susceptibilă de un asemenea recurs.

De asemenea, în acord cu dispozițiile art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., au solicitat suspendarea executării pedepselor în a căror executare se afla inculpații.

În susținerea cazului de recurs în casație prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., în esență, au menționat că se impune achitarea în acord cu dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., întrucât, fapta nu este prevăzută de legea penală, în raport cu lipsa de tipicitate obiectivă și subiectivă a faptei, cu motivarea că remiterea sumei de bani de către persoanele vătămate s-a făcut benevol fără a fi exercitate amenințări sau violențe, aspect esențial pentru tipicitatea infracțiunii de tâlhărie calificată prev. de art. 233 și 234 lit. f)' din C. pen.. Instanța de apel nu a reținut amenințări explicite proferate de inculpați în dauna persoanelor vătămate, astfel încât, nu este îndeplinită condiția de tipicitate a infracțiunii de tâlhărie, amenințarea trebuie să fie concretă și nu potențială, astfel cum a reținut instanța de apel.

Noțiunea de amenințare reprezintă o acțiune de intimidare a unei persoanei, directă sau indirectă, explicită sau implicită, prin amenințarea că, în viitorul apropiat, va fi săvârșită o infracțiune sau o faptă păgubitoare determinată sau determinabilă, îndreptată împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere.

În primul rând, nu s-a stabilit care dintre cei doi inculpați a furnizat aceste expresii persoanelor vătămate, întrucât este logic că nu puteau fi proferate de ambii în același timp, astfel că, nu poate fi decelată contribuția acestora la săvârșirea faptei.

În al doilea rând, aceste fapte și vorbe nu sunt apte să contureze elementul material al infracțiunii de amenințare, parte constitutivă a elementului material al tâlhăriei, întrucât nu puteau fi susceptibile de a crea o stare de temere. De altfel, instanța de apel a reținut faptul că persoanele vătămate au exagerat cu percepția asupra fricii față de inculpați și au avut o teamă amplificată care nu era justificată obiectiv, ci doar subiectiv (chiar persoana vătămată a arătat că ea are frică de țigani în general nu de inculpații în cauză în mod concret). Totodată, aceste chestiuni nu denotă un caracter determinat sau determinabil specific unei amenințări ca parte constitutivă a infracțiunii de tâlhărie, persoana vătămată nefiind amenințată că va suferi vreo consecință, practic, inculpații doar au dorit să le fie remisă contravaloarea prestației.

De asemenea, instanța de apel a dispus achitarea în mod definitiv a inculpatului C. apreciind că fapta acestuia nu există și a dispus în consecință înlăturarea agravantei privind comiterea faptei de 3 sau mai multe persoane împreună. Din ansamblul probator administrat în cauză, rezultă următoarele chestiuni cu impact asupra stabilirii tipicității infracțiunii de tâlhărie calificată reținută în sarcina inculpaților. În legătură cu încheierea acestui acord de mediere, judecătorul fondului s-a și pronunțat atunci când a respins în dosarul nr. x/2021 2 propunerea parchetului de înlocuire a controlului judiciar cu arestul preventiv pe motiv că ar fi luat legătura cu victimele. Prin încheierea din 11 august 2021 pronunțată în dosarul mai sus indicat, s-a reținut faptul că inculpatul C. a acționat cu bună-credință,la sfatul specialiștilor, care i-au recomandat medierea în prezenta cauză și, pe cale de consecință, se poate observa faptul că judecătorul fondului s-a îndepărtat de la propriile rețineri în ceea ce privește contextul în care s-a efectuat această mediere în cauză.

Se poate observa la o analiză a declarațiilor date de persoanele vătămate că ele sunt divergente chiar sub aspectul laturii obiective (referitor la amenințările explicite/implicite), singurul lucru convergent fiind relatarea sentimentului general de teamă față de "țigani" care i-a determinat să remită suma de bani chiar dacă lucrarea nu ar fi meritat această sumă de bani și nu era lucrare oportună pentru acestea.

Din analiza ansamblul probator din prezenta cauză, se poate constata faptul că declarațiile persoanelor vătămate, pe lângă divergența care se conturează în raport de acestea, nu sunt susținute de alte probe obiective. Martorii audiați în cauză nu au perceput în mod obiectiv decât aspecte ulterioare săvârșirii faptei. De cele mai multe ori, când apărarea propune martori care pot relata aspecte ulterioare săvârșirii faptei de către inculpat, organele judiciare resping această solicitare ca neavând legătură cu obiectul cauzei, nefiind pertinentă. În prezenta cauză, s-a reținut exact contrariul, dându-se o fiabilitate deosebită declarațiilor date de către J. și K., care au relatat doar ceea ce le-a spus persoana vătămată.

În continuare, s-a făcut referire la declarațiile date de martori în cauză, și pe cale de consecință, s-a menționat că este evident că starea de fapt imputată inculpaților, nu îndeplinește condițiile de tipicitate obiectivă și subiectivă specifice infracțiunii de tâlhărie calificată, astfel cum este prezentată în decizia instanței de apel.

În concluzie, s-a menționat că în raport de starea de fapt conturată în cursul cercetării judecătorești, se impune admiterea recursului, casarea deciziei penale cu consecința dispunerii unei soluții de achitare în raport de dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., față de lipsa tipicității obiective a faptei (remiterea sumei de bani s-a făcut benevol fără amenințări implicite sau explicite, anterioare sau ulterioare, cele reținute de către instanța de apel neputând fi considerate amenințări în sensul prev. de art. 233 și 234 C. pen.).

În ceea ce privește motivul de casare prev. de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen. care prevede că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, s-a susținut că se impunea reformarea pedepsei aplicate celor doi inculpați, de către instanța de apel, în raport de lipsa elementului circumstanțial agravant al faptei. Totuși instanța de apel a păstrat cuantumul pedepsei aplicate celor doi inculpați, în pofida faptului că a dispus înlăturarea circumstanței agravante de comitere a faptei de 3 sau mai multe persoane împreună, deși inculpații s-au aflat în propria cale de atac, fiind incident principiul non reformatio in peius, întrucât au fost condamnați la aceeași pedeapsă chiar dacă înlăturarea agravantei ar fi impus redozarea pedepsei, în sensul diminuării acesteia.

S-a apreciat că în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen., care prevede expres faptul că "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" solicitând admiterea recursului în casație, casarea decizie și trimiterea cauzei spre rejudecare în acord cu dispozițiile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit b din C. proc. pen.

Prin încheierea din 18.10.2022, s-au admis în principiu cererile de recurs în casație formulate de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 284/A din 24 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021. S-a trimis cauza Completului 2, în compunere de 3 judecători.

S-a acordat termen la data de 29 noiembrie 2022, cu citarea recurenților inculpați A. și B., a intimaților părți civile E. și D., precum și asigurarea apărării prin emiterea unei adrese către Baroul București. S-a respins cererea de suspendare a executării hotărârii atacate formulată de inculpații A. și B..

Procedând, prioritar, la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 434, art. 435 și art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că, în cuprinsul cererilor sunt menționate numele și prenumele recurenților A. și B., semnătura apărătorului acestora, iar decizia penală nr. 284/24.05.2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, recurată în prezenta cauză, face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casație, iar recursul în casație a fost formulat în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.

În ceea ce privește îndeplinirea condiției prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. astfel cum a fost consacrată în jurisprudență, s-a constatat că, formal, criticile invocate de recurenții inculpați se circumscriu doar în parte, în conținut dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Astfel, din modul în care recurenții inculpați au formulat criticile împotriva deciziei penale recurate rezultă că se circumscriu cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., doar chestiunile privind neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii pentru care aceștia au fost condamnați din perspectiva realizării unei corespondențe depline între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, datorită împrejurării că faptele pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a acestora nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, recursurile în casație fiind admisibile în principiu numai sub acest aspect.

S-a reținut că analiza conținutului mijloacelor de probă administrate în cauză pe care instanțele inferioare și-au fundamentat soluția, a fiabilității acestora ori a eventualelor contradicții între ceea ce rezultă din probe, pe de o parte, și starea de fapt reținută de instanță, pe de altă parte, ori modul de administrare a probatoriului, excedează limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Acest din urmă temei legal permite verificarea hotărârii exclusiv în drept, din perspectiva concordanței între starea de fapt reținută de instanțe și conținutul normei de incriminare valorificate la încadrarea juridică, nicidecum aspectele privind latura subiectivă, materialul probator administrat și reaprecierea elementelor de fapt reținute, cu autoritate de lucru judecat, prin hotărârea penală definitivă.

În ceea ce privește invocarea cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., 438 pct. 12 din C. proc. pen., "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, criticile invocate referitoare la înlăturarea circumstanței agravante reținute și incidența principiului non reformatio in peius, de asemenea, se încadrează în mod formal în cazul de recurs în casație invocat.

În ceea ce privește solicitarea de suspendare a executării hotărârii, s-a apreciat că este neîntemeiată, având în vedere disp. art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., potrivit cărora instanța care admite în principiu cererea de recurs în casație sau completul care judecă recursul în casație poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii. Așadar, textul de lege invocat, prevede posibilitatea instanței, care admite în principiu cererea de recurs în casație, să suspende executarea hotărârii, oportunitatea luării acestei măsuri fiind lăsată la aprecierea instanței.

În considerarea acestor dispoziții legale, în raport de motivele invocate în susținerea cererii de recurs în casație, împrejurările concrete ale cauzei și stadiul procesual al cauzei când se analizează doar îndeplinirea formală a condițiilor prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că nu se justifică suspendarea executării hotărârii atacate.

Examinând recursurile în casație formulate de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 284/A din 24 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021, constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale instanța examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat și nu pot face obiectul cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Astfel, calea de atac extraordinară a recursului în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, așadar, ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile definitive sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Prin sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" legiuitorul a avut în vedere atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care lipsesc anumite elemente constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăția prevăzută de lege", cum de altfel solicită și inculpații A. și B. prin cererile de recurs în casație formulate.

În aceste coordonate de principiu, evaluând prezenta cale de atac, Înalta Curte constată că aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat de inculpații A. și B. ce au susținut, în esență, că starea de fapt a fost reținută diferențiat de instanțele de judecată, precum și încadrarea juridică privind infracțiunea de tâlhărie calificată, susținând că nu a fost reținută starea de temere a părților civile, lipsind elementele de violență și amenințare.

În argumentarea incidenței cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpații au susținut că fapta săvârșită nu este prevăzută de legea penală, respectiv că fapta astfel cum a fost descrisă nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de tâlhărie calificată lipsind latura obiectivă și latura subiectivă, prin raportare la starea de fapt reținută prin prisma probatoriului administrat, făcând referire la declarațiile părților vătămate și a martorilor audiați în cauză.

Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menționate și în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de către instanța de fond și menținută de cea de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii tâlhărie calificată prevăzută de art. 233 art. 234 alin. (1) lit. f), art. 206 alin. (1) din C. pen., pentru care au fost condamnați inculpații inculpații A., B. corespund faptei reținute în concret în sarcina acestora, respectiv că în data de 12.04.2021, în intervalul orar aproximativ 11:24 - 11:46, în baza unei înțelegeri prealabile, în calitate de coautori, au pătruns, fără drept, în imobilul părților civile D. și E., context în care, prin amenințare implicită, respectiv împiedicarea părților să părăsească imobilul pentru a solicita ajutorul vecinilor, au determinat persoanele vătămate să le remită suma de 1.500 RON, pretinsa contravaloare a unor lucrări de montare a sistemelor de scurgere a apelor pluviale.

În acest context, Înalta Curte constată că fondul criticilor formulate pe calea recursului în casație de recurenții inculpați A. și B. pornește de la negarea bazei factuale care a condus la reținerea vinovăției acestora, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

De altfel, Înalta Curtea reamintește faptul că din jurisprudența actuală rezultă că verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă și în ceea ce privește latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. și care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.." (decizia nr. 231/RC/2019, 121/RC/2019, 109/RC/2020).

Totodată, în cadrul definiției legale a infracțiunii, exprimată de art. 15 alin. (1) din C. pen., trăsătura esențială ca fapta să fie prevăzută de legea penală este enumerată distinct de aceea ca fapta să fie săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă unei persoane, ceea ce relevă opțiunea legiuitorului ca prin sintagma "faptă prevăzută de legea penală" să se înțeleagă "orice faptă" - act de conduită, manifestare de voință exteriorizată care determină o schimbare în realitatea obiectivă, neconvenabilă ordinii sociale și, ca atare, incriminată de norma penală.

Aceeași viziune reiese și din modalitatea în care sunt reglementate cazurile care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., textul legal menționând distinct "fapta nu este prevăzută de legea penală" de "nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege".

Înalta Curte reține că motivele invocate de inculpații A. și B. în cererile de recurs în casație au fost susținute cu titlu de apărări de fond și în fața instanței de apel, care le-a analizat, în raport, cu probele administrate în cauză și le-a apreciat, ca netemeinice.

În consecință, Înalta Curte constată că faptele de tâlhărie calificată pentru care au fost condamnați recurenții întrunesc condițiile de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, iar criticile acestora privesc chestiunile de fapt analizate atât de instanța de fond, cât și de cea de apel, chestiuni care, însă, exced cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație. În acest context, se reține că situația de fapt reținută în cauză și probele dosarului, (declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor la care a făcut referire apărarea) dovedesc că faptele inculpaților, astfel cum au fost descrise de către instanța de apel, se circumscriu elementelor ce caracterizează sub aspect obiectiv și subiectiv infracțiunea de tâlhărie calificată prevăzută de art. 233 art. 234 alin. (1) lit. f) din C. pen., astfel că, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile recurenților inculpați sunt neîntemeiate.

Referitor la critica recurenților inculpați privind incidența cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. cu privire la înlăturarea circumstanței agravante și menținerea aceleiași pedepse, Înalta Curte constată că este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în situația în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident atunci când pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greșita individualizare a acesteia. Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică și cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de fond și/sau cea de apel.

Așadar, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., se poate examina doar nelegalitatea pedepsei aplicate de instanțele inferioare, ceea ce presupune o verificare matematică a cuantumului acesteia prin raportare la limitele speciale prevăzute de lege, iar nu o reanalizare a probatoriului aflat la dosar în scopul reținerii unei alte situații factuale care să atragă o altă încadrare juridică (cea prevăzută de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. f) din C. pen.) și, în consecință, reducerea sancțiunii, așa cum au solicitat, de fapt, recurenții inculpați, sunt aspecte ce vizează temeinicia hotărârii și nu nelegalitatea ei.

Așadar, Înalta Curte constată că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea tâlhărie calificată prev de art. 234 alin. (1) lit. f) din C. pen. din C. pen. este de la 3 la 10 ani închisoare. În cauză, pentru această infracțiune, recurenții inculpați au fost condamnați la o pedeapsă de câte 3 ani și 9 luni închisoare luni închisoare.

Instanța de apel reținând că în prezenta cauză nu există probe care să susțină săvârșirea de către inculpatul C., în baza unei înțelegeri prealabile, a actelor de complicitate reținute de acuzare, în baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. a) cu aplicarea art. 4 C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea de complicitate la tâlhărie calificată prevăzută de art. 48 alin. (1), în raport cu art. 233 și 234 alin. (1) lit. f) C. pen., iar consecința acestei dispoziții a fost aceea că față de inculpații A. și B. circumstanța agravantă prevăzută de art. 77 lit. a) C. pen., aceea a comiterii faptei de trei sau mai multe persoane împreună, nu a mai fost aplicabilă, fiind înlăturată, pedepsele fiind menținute.

Se constată, așadar, caracterul legal al pedepselor aplicate recurenților inculpați A. și B., sub aspectul cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute în lege, nefiind identificate situații de aplicare a pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin urmare, aspectele învederate de recurenții inculpați privind nelegalitatea pedepsei sunt neîntemeiate pedepesele la care au fost condamnați aceștia, prin raportare la încadrarea juridică reținută în cauză, au caracter legal și nu se identifică situații de aplicare a pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 284/A din 24 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați, în sumă de câte 170 RON, rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 284/A din 24 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați, în sumă de câte 170 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 31 ianuarie 2023.