ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 08 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de recurentul A., în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 83 din data de 24 septembrie 2020 pronunțată de Tribunalul Buzău, între altele, în baza art. 26 vechiul C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la 2 ani închisoare și s-a aplicat pe o durată de 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv dreptul de a fi administratorul unei societăți comerciale) pentru comiterea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.

S-a constatat că această infracțiune este concurentă cu cea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 19/15.02.2018 a Tribunalului Buzău, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 559/17.05.2018 a Curții de Apel Ploiești.

În baza art. 97 alin. (1) C. pen. s-a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin această sentință.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) referitor la art. 38 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai mare, aceea de 2 ani și 6 luni închisoare la care s-a aplicat 1/3 din durata celeilalte pedepse (8 luni), în total va executa 3 ani și 2 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (2) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) și g) C. pen., (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv dreptul de a fi administratorul unei societăți comerciale), pe o durată de 2 ani, pedeapsă executorie după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv dreptul de a fi administratorul unei societăți comerciale), executorie pe durata executării pedepsei principale.

A fost obligat inculpatul B. către ANAF - DGFP Buzău la plata sumei de 275.938,40 RON, din care suma de 48.262 RON în solidar cu inculpatul A., sume calculate cu accesoriile aferente de la data scadenței și până la achitarea integrală a debitului.

S-a dispus anularea celor 131 de facturi fiscale false și a chitanțelor aferente, menționate în anexele aflate în dosarul de urmărire penală.

În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca inculpatul să nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal ai unei societăți comerciale, iar dacă va fi ales va fi decăzut din drepturi.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 26/1990, raportat art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, s-a dispus comunicarea unei copii a dispozitivului hotărârii Oficiului Național al Registrului Comerțului, la data rămânerii definitive a hotărârii.

Împotriva acestei sentințe, între alții, a formulat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 372 din 25 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, printre altele, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.., a fost respins apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 83 din data de 24 septembrie 2020 pronunțate de Tribunalul Buzău.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., a fost obligat apelantul inculpat A. la plata sumei de 500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de recurs în casație inculpatul A., la data de 30.05.2025.

În cuprinsul cererii de recurs în casație au fost indicate cazurile de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 C. proc. pen.., în contextul pronunțării deciziei nr. 50/2025 a Curții Constituționale, recurentul susținând că instanțele anterioare au omis reținerea dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., deși, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale de 8 ani pentru infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală (săvârșită în septembrie 2011) se împlinise anterior pronunțării hotărârii definitive de condamnare.

Recurentul a menționat că prin deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și 358/2022 a fost declarată neconstituțională instituția întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale, susținând că prin decizia nr. 50/2025 a instanței de contencios constituțional se confirmă aplicabilitatea retroactivă a prescripției și dreptul de a invoca această cauză de încetare a procesului penal în orice fază a procesului.

În consecință, a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei și a sentinței penale și pronunțarea unei soluții de încetare a procesului penal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 01.07.2025, sub numărul x/2017.

La data înregistrării dosarului, s-a constatat, conform art. 439 alin. (2) C. proc. pen.. că procedura de comunicare a cererii de recurs în casație s-a realizat cu Parchetul de pe Curtea de Apel Ploiești, cu intimatul inculpat B., precum și cu intimata parte civilă DGRFP Galați.

Verificând exclusiv condițiile de admisibilitate, în conformitate cu dispozițiile art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 434-art. 438 C. proc. pen.., pentru următoarele considerente:

Recursul în casație constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între principiul legalității, pe de o parte, și respectarea autorității de lucru judecat a hotărârilor definitive și a principiului securității raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătorești ce pot fi atacate cu recurs în casație și a stabilit anumite condiții pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă, conținutul cererii și cazurile de casare.

Cu alte cuvinte, pentru a fi admisibilă în principiu, cererea de recurs în casație trebuie să îndeplinească cumulativ cerințele privind natura hotărârii atacate, termenul de declarare a căii extraordinare de atac, calitatea părții care o exercită, precum și anumite condiții de formă și fond. Această concluzie rezultă și din dispozițiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., potrivit cărora cererea de recurs în casație va fi respinsă, prin încheiere definitivă, dacă nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438 din același cod.

Examinând cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că, în conformitate cu art. 434 C. proc. pen.., a fost atacată cu recurs în casație decizia penală nr. 372 din 25 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, ce face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casație, conform art. 434 C. proc. pen.., fiind pronunțată de curtea de apel ca instanță de apel.

Referitor la cerințele prevăzute la art. 436 alin. (1) și (6) C. proc. pen.., privind titularii cererii de recurs în casație, se reține că cererea a fost formulată de către recurentul A., în calitate de inculpat, care a exercitat calea de atac a apelului în cauză.

Cu privire la condițiile prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen.. sunt menționate: numele, prenumele, domiciliul recurentului, hotărârea care se atacă, iar cererea poartă semnătura avocatului care a depus împuternicire avocațială în acest sens.

Însă, recurentul inculpat nu a fost formulat cererea de recurs în casație în termenul legal de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel, prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

Sub acest aspect, se constată că hotărârea instanței de apel i-a fost comunicată inculpatului la adresa de domiciliu (de unde dovada a fost restituită cu mențiunea afișării la data de 12.05.2021, dosar Curte), precum și la adresa unde locuia fără forme legale (unde a semnat soacra în data de 11.05.2021 - dosar Curte), iar cererea de recurs în casație a fost introdusă la data de 30.05.2025 (prin e-mail), cu nerespectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 435 C. proc. pen.. menționat anterior.

Deopotrivă, din verificările efectuate în baza de date ANP nu a rezultat faptul că inculpatul A. s-a aflat în stare de deținere subsecvent pronunțării deciziei penale definitive de condamnare (care a avut loc în luna martie 2021), acesta fiind încarcerat începând cu data de 12.02.2025.

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., se constată că în cuprinsul cererii de recurs în casație au fost indicate cazurile de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 C. proc. pen.., în contextul pronunțării deciziei nr. 50/2025 a Curții Constituționale, recurentul susținând că instanțele anterioare au omis reținerea dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., deși, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale de 8 ani pentru infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală (săvârșită în septembrie 2011) se împlinise anterior pronunțării hotărârii definitive de condamnare.

Înalta Curte constată că motivele privind încetarea procesului penal nu susțin aparența de sustenabilitatea a cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., astfel cum s-a statuat prin decizia Curții Constituționale nr. 50/2025.

Astfel, în cauză inculpatul a fost condamnat în baza C. pen. din 1969, reținut ca lege penală mai favorabilă ("art. 26 vechiul C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. și art. 5 C. pen.."), or, prin intermediul prezentei cereri de recurs în casație se solicită constatarea împlinirii termenului general de prescripție a răspunderii penale prev. de art. 154 alin. (1) lit. d) din actualul C. pen.

Decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale, invocată de recurent în sprijinul motivelor de recurs în casație, se referă la modul de reglementare a cursului prescripției răspunderii penale prin dispozițiile noului C. pen., intrat în vigoare la data de 01.02.2014, stabilind că standardul constituțional era respectat de C. pen. din 1969, incident în cauză cu privire la recurentul inculpat (paragraful 72 din decizie).

Ca atare, calcularea termenului de prescripție conform C. pen. actual, așa cum solicită recurentul, ar presupune readucerea în discuție a legii penale mai favorabile reținute cu titlu definitiv în cauză, atribut ce aparține instanțelor învestite cu judecarea cauzei pe fond (prima instanța și instanța de apel).

Cât privește cel de-al doilea caz de casare invocat expres de recurent, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., acesta poate fi invocat atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Recurentul inculpat, însă, nu a prezentat niciun motiv de recurs în casație care să susțină neîntrunirea elementelor constitutive (lipsa de tipicitate obiectivă) ale infracțiunii de evaziune fiscală și, în plus, a solicitat pronunțarea unei soluții de încetare a procesului penal, nicidecum de achitare întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Prin urmare, se constată că recurentul inculpat A. a declarat recurs în casație cu depășirea termenului prevăzut de lege și a invocat în mod formal cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 C. proc. pen.., iar în aceste condiții cererea de recurs în casație nu îndeplinește cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse, nefiind întrunite cumulativ condițiile prevăzute de lege, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 372 din data de 25 martie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 372 din data de 25 martie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 octombrie 2025.