ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată în cauză de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 76 din data de 27.06.2019 pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. x/2015, printre altele, în baza art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin (2) din C. pen. (1969) și art. (5) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, în perioada august 2010 - aprilie 2012.

În baza art. 65 alin. (2) din C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), b) și c) din C. pen. (1969) pe o durată de 2 ani.

S-a constatat că această infracțiune este concurentă cu cea pentru care inculpatul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 19/15.02.2018 a Tribunalului Buzău, pronunțată în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 559/17.05.2018 a Curții de Apel Ploiești, pedeapsă pentru care s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.

În baza art. 97 alin. (1) din C. pen., s-a anulat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 19/15.02.2018.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., art. 45 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 2 ani și 6 luni închisoare la care se adaugă sporul de 1/3 din cealaltă pedeapsă aplicată, inculpatul având de executat în final pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare alături de pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), b) și c) din C. pen. (1969) pe o durată de 2 ani.

Împotriva sentinței penale menționate au declarat apel, printre alții inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1071 din data de 25 noiembrie 2020 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2015, printre altele, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul formulat de apelantul-inculpat A. împotriva sentinței penale nr. 76/27.06.2019 pronunțate de Tribunalul Buzău în dosarul nr. x/2015, desființează în parte sentința penală apelată și, rejudecând,

În baza art. 45 alin. (4) din C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa complementară aplicată inculpatului A. pe lângă pedeapsa principală rezultantă, partea executată din pedeapsa complementară aplicată prin sentința penală nr. 19/15.02.2018 a Tribunalului Buzău, pronunțată în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 559/17.05.2018 a Curții de Apel Ploiești, și în consecință, constată executată pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării, pe durata a 2 ani, a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, rămânând ca inculpatul să execute doar pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării dreptului prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) din C. pen. 1969, pe o perioadă de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante.

Decizia penală a Curții de Apel Ploiești, nr. 1071 din data de 25 noiembrie 2020, a fost comunicată inculpatului A. la data de 12.02.2021, la adresa de domiciliu și la adresa unde locuiește fără forme legale - pe dovada de comunicare semnând soția, .

********

Împotriva deciziei din apel, la data de 16.05.2024, prin fax, a formulat recurs în casație inculpatul A..

Prin cererea de la dosar, inculpatul A. a precizat că își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) și pct. 8 (în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal).

Conform art. 439 alin. (2) din C. proc. pen., Curtea de Apel Ploiești a dispus comunicarea cererii de recurs în casație către părți și procuror, conform dovezii de comunicare aflate la dosar.

La dosar nu au fost depuse concluzii scrise asupra recursului în casație.

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casație dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, la data de 17.06.2025, dosarul de recurs în casație a fost înregistrat pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii, potrivit art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., la data de 23.09.2025, dată până la care, de asemenea, s-a dispus întocmirea raportului asupra recursului în casație.

Verificând cerințele legale pentru admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., Înalta Curte constată că acestea nu sunt îndeplinite pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., cu titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1), (2) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Dispozițiile art. 435 din C. proc. pen. prevăd că recursul în casație poate fi introdus de către părți sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.

Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că decizia penală a Curții de Apel Ploiești, nr. 1071 din data de 25 noiembrie 2020, a fost comunicată recurentului A. la data de 12.02.2021, la adresa de domiciliu și la adresa unde locuiește fără forme legale - pe dovada de comunicare semnând soția .

De asemenea, Înalta Curte constată că prezenta cererea de recurs în casație formulată de inculptul A. a fost transmisă la data de 16.05.2025, prin fax .

În urma verificărilor efectuate în baza de date ANP, a rezultat că inculpatul A. a fost încarcerat la data de 12.02.2025, în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 103/2020, emis de către Tribunalul Buzău, nefigurând în baza de date cu încarcerări anterioare, astfel încât la data comunicării hotărârii atacate către inculpat, respectiv la data de 12.02.2021, acesta se afla în libertate. În acest sens a fost întocmit și procesul-verbal din data de 09.09.2025 .

Astfel, raportat la dispozițiile legale anterior menționate, având în vedere data comunicării deciziei recurate către inculpatul A., respectiv la data de 12.02.2021, se constată că, recursul în casație declarat la data de 20.05.2025 a fost formulat cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 435 din C. proc. pen., care stabilește că recursul în casație poate fi introdus de către părți sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.

Conform art. 268 alin. (1) din C. proc. pen., când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen, situație incidentă și în speță față de considerentele anterior expuse.

În raport de această împrejurare se constată că, cererea de recurs în casație nu îndeplinește cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, motiv pentru care devine redundantă analiza celorlalte condiții. Cu toate acestea, se observă că, prezenta cerere de recurs în casație formulată de inculpatul A. îndeplinește parțial cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele părții, numărul dosarului și numărul hotărârii, semnătura celui care a exercitat calea de atac, fiind invocate cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) și pct. 8 (în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal).

În ceea ce privește cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se constată că a fost indicat formal cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală).

În esență, prin cererea de la dosar, inculpatul A. a precizat, în ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., că instanța a omis să constate intervenirea prescripției răspunderii penale.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., inculpatul a reluat afirmația conform căreia a existat omisiunea aplicării dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.. În acest sens, a arătat că infracțiunea s-a epuizat în luna septembrie 2011, iar termenul de prescripție de 8 ani s-ar fi împlinit în anul 2019, solicitând în consecință admiterea recursului în casație, ținându-se seama că hotărârea de condamnare a fost pronunțată în anul 2020.

Astfel inculpatul, prin invocarea dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., formulează concluzii legate de prescripția răspunderii penale, care nu se pot circumscrie acestui caz de recurs în casație.

Prin urmare, constatând că prezenta cerere de recurs în casație formulată de inculpatul A. nu îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte va constata inadmisibilitatea cererii.

Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca inadmisibilă cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1071 din data de 25 noiembrie 2020 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2015.

Față de soluția dispusă, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga inculpata la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., respinge ca inadmisibilă cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1071 din data de 25 noiembrie 2020 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2015.

Obligă inculpata la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2025.