ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 24.09.2025

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE

24.09.2025

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 24 septembrie 2025

Deliberând asupra cererii de recurs în casație formulate de recurentul A., în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1780 din data de 1.08.2024, pronunțată de Judecătoria Iași, în temeiul art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen., raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen., cu referire la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., întrucât nu există probe că acesta a săvârșit infracțiunea ce a făcut obiectul acțiunii penale.

Prin decizia penală nr. 303 din 08.04.2025, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, împotriva sentinței penale nr. 1780/2024 din 01.08.2024, pronunțate de Judecătoria Iași, pe care a desființat-o, în integralitate și rejudecând:

În temeiul art. 336 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa închisorii de 1 an, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

În temeiul art. 91 din C. pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei închisorii și a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform art. 92 din C. pen.

În condițiile art. 93 alin. (1) din C. pen., a obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Iași, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Consiliului Local Iași - Direcția de Exploatare Patrimoniu - Stadionul Emil Alexandrescu sau în cadrul Consiliului Local Iași - Spitalul Clinic de Recuperare Iași, pe o perioadă de 60 de zile, iar în temeiul art. 91 alin. (4) din C. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen.

Împotriva deciziei penale nr. 303 din 08.04.2025, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori a declarat recurs în casație inculpatul A..

Inculpatul A. a înțeles să indice cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În susținerea cererii de recurs în casație, inculpatul a invocat faptul că lipsește condiția de tipicitate obiectivă constând în îmbibația alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge la momentul prelevării mostrelor biologice întrucât în cauză, a existat o singură probă biologică, ceea ce a condus la imposibilitatea efectuării unui calcul retroactiv al alcoolemiei de la momentul depistării în trafic.

Inculpatul a considerat că soluția de condamnare nu s-a întemeiat pe o probă științifică, calcul retroactiv al alcoolemiei prin expertiză medico-legală, contrar considerentelor Deciziei nr. 57/2023 a Înaltei Curți.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casație, conform dispozițiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 434 din C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs în casație deciziile pronunțate de curțile de apel, ca instanțe de apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Nu pot fi atacate cu recurs în casație:

a) hotărârile de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire;

b) hotărârile de respingere a cererii de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsă;

c) hotărârile pronunțate în materia executării pedepselor;

d) hotărârile pronunțate în materia reabilitării;

Art. 435. Termenul de declarare a recursului în casație. - Recursul în casație poate fi introdus de către părți sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.

Art. 437. Motivarea recursului în casație. - (1) Cererea de recurs în casație se formulează în scris și va cuprinde:

a) numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții, numele, prenumele și domiciliul profesional al avocatului sau, după caz, numele și prenumele procurorului care exercită recursul în casație, precum și organul judiciar din care acesta face parte;

b) indicarea hotărârii care se atacă;

c) indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora;

d) semnătura persoanei care exercită recursul în casație și/sau semnătura avocatului.

(2) La cerere se anexează toate înscrisurile invocate în motivarea acesteia.

Art. 438. Cazurile în care se poate face recurs în casație. - (1) Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri:

în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente;

- 6 abrogate;

inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;

în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal;

- 10 abrogate;

11.

nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată;

12.

s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege;

13.

- 14 abrogate.

(2) Cazurile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

(3) În cazul în care cererea de recurs în casație a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursul în casație nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiași hotărâri, indiferent de motivul invocat.

Potrivit art. 440 din C. proc. pen., instanța dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casație dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen. care se referă la hotărârile ce sunt supuse recursului în casație, termenul de declarare, părțile ce pot formula calea de atac, motivarea recursului în casație, precum și cazurile în care se poate formula; iar potrivit art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1), (2) și (6), art. 437 și 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Din examinarea cererii de recurs în casație formulate de recurentul inculpat A. se constată că aceasta este inadmisibilă.

În cadrul procesual al recursului în casație, instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar orice chestiune de fapt, analizată de instanțele de fond și apel sau chiar chestiuni de drept, dar ce nu se circumscriu cazurilor expres reglementate, sunt considerate intrate în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii.

Recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt intrate în autoritatea de lucru judecat, nici reevaluarea materialului probator pentru modificarea bazei factuale ori a caracterizării în drept. În privința evaluărilor în drept ce pot fi devoluate și acestea sunt limitate, prin voința legiuitorului, la ipotezele (cazurile) enumerate.

Recursul în casație este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, într-un sistem guvernat de dublu grad de jurisdicție, în care părțile pot solicita verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, însă doar în limitele expres și limitativ prevăzute în art. 438 din C. proc. pen.

Evoluția reglementării în sensul restrângerii devoluțiunii admisibile și analiza jurisprudenței aferente, demonstrează că interpretarea extensivă a cazurilor constituie o adăugare nepermisă sau o ignorare a voinței legiuitorului și aduce în sfera cenzurii instanței elemente extrinseci, generând caracterul de soluție nelegală deciziei pronunțate în recursul în casație.

Astfel cum s-a expus anterior, în acest cadru procesual instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar orice chestiune de fapt sau chiar de drept, ce nu se circumscrie cazurilor expres reglementate este considerată intrată în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestite cu judecarea recursului în casație.

Înalta Curte constată că cererea de recus în casație se întemeiază pe aspectele reținute de instanța supremă în cadrul mecanismului de unificare a practicii judiciare, prin Decizia nr. 57 din 18 septembrie 2023 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1035 din 14 noiembrie 2023) cu privire la îndeplinirea condiției de tipicitate a infracțiunii prevăzute de art. 336 din C. pen. prin stabilirea alcoolemiei printr-o probă științifică.

Înalta Curte a reținut că "modalitatea în care se stabilește îmbibația alcoolică nu este un element de tipicitate al infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, dar condiția ca îmbibația alcoolică să fie "de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge" este o astfel de condiție, pentru că fără depășirea acestei limite se poate reține doar o contravenție, nu o infracțiune. Existența sau inexistența acestei condiții de tipicitate nu poate fi stabilită decât printr-o probă științifică (un calcul retroactiv al alcoolemiei prin expertiză medico-legală), și nu cu ajutorul altor mijloace probatorii. Acesta este motivul pentru care există obligativitatea recoltării mostrelor biologice în cazul depistării în trafic a unui conducător auto care are o concentrație de peste 0,40 g/l alcool pur în aerul expirat (echivalentul a 0,80 g/l alcool pur în sânge), iar valoarea obținută cu aparatul etilotest nu este aptă din punct de vedere probatoriu să conducă la stabilirea existenței unei infracțiuni."

Se constată, din considerentele deciziei atacate, că inculpatul a fost de acord cu recoltarea mostrelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, însă fiind condus la Spitalul Clinic Județean de Urgențe Sf. Spiridon, i s-a prelevat doar o probă biologică de sânge, deoarece a refuzat semnarea procesului-verbal de recoltare, iar în acest context, medicul a refuzat prelevarea celei de-a doua probe.

De asemenea, se constată, din considerentele deciziei atacate, că instanța de apel a apreciat că materialul probator atestă fără dubiu că inculpatul A. a comis infracțiunea de care este acuzat, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen.. Instanța a evaluat, valoarea alcoolemiei indicată de prima probă recolatată la un moment foarte apropiat depistării în trafic a inculpatului, după cca 35 de minute, buletinul de analiză toxicologică menționat și din cele constatate și consemnate de medic cu ocazia examenului clinic, precum și procesul-verbal încheiat de lucrătorii din cadrul Poliției Municipiului Iași - Biroul Rutier, care au constatat că inculpatul prezenta halenă alcoolică.

Conform cazului de recurs în casație prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte constată că aspectele invocte excedează situației în care instanța poate constata că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă ce nu este prevăzută de legea penală, întrucât vizează reexaminarea probatoriului administrat.

Din situația de fapt, stabilită de instanța de apel în urma aprecierii probelor administrate în cursul procesului penal, rezultă, clar și direct, întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen., curtea de apel având în vedere alcoolemia inculpatului de la momentul conducerii autovehiculului, alcoolemie peste limita legală, fapta astfel descrisă fiind subsumată normei de incriminare reținute ca acuzație.

Împrejurarea învederată de recurent, respectiv suficiența probelor (faptul că valoarea alcoolemiei nu este susținută din punct de vedere probator), excedează examenului ce poate fi efectuat de instanța învestită cu judecarea recursului în casație, Înalta Curte limitându-se a constata că fapta, în modalitatea în care a fost reținută de către instanța de apel întrunește elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen.

În realitate, recurentul solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel. Or, situația de fapt deja stabilită de instanța de apel nu poate fi modificată, în condițiile în care, așa cum s-a menționat anterior, recursul în casație nu presupune o devoluare integrală (respectiv o examinare a cauzei sub toate aspectele, ci permite numai un control al legalității în limitele certe ale cazurilor reglementate).

Îmbibația alcoolică se determină prin analiza toxicologică a mostrelor biologice recoltate. În esență, inculpatul invocă propria turpitudine (conform situației de fapt, reținute cu caracter definitiv, a refuzat a i se preleva doua probă, biologică de sânge, respectiv a refuzat semnarea procesului-verbal de recoltare, iar în acest context, medicul a refuzat prelevarea celei de-a doua probe), pentru a susține lipsa îndeplinirii condițiilor de tipicitate ale infracțiunii în contextul imposibilității unui calcul retroactiv al alcoolemiei prin expertiză medico-legală, ce nu s-a putut efectuat din lipsa celei de-a doua probe biologice.

Considerentele obligatorii ale deciziei pronunțate de instanța supremă în unificarea practicii, deși reale și obligatorii, nu sunt incidente în cauza de față în condițiile unei imposibilități obiective de a realiza, prin expertiză, calculul retroactiv.

Rolul activ și respectarea garanțiilor procesuale au condus instanțele la decelarea manierei riguroase, fundamentată probator, pentru stabilirea alcoolemiei. Maniera determinării alcoolemiei de către instanțele învestite, explicitată în considerente, raportată la prima probă prelevată la interval scurt de la momentul opririi în trafic (în condițiile refuzului recoltării probei a doua), este pertinentă, utilă și eficientă demersului.

Față de aceste aspecte, se constată că motivele invocate nu se circumscriu în mod real cazului de casare invocat, drept pentru care instanța urmează ca, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., să respingă, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 303 din 08 aprilie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 303 din 08 aprilie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Dată

Tip

Sursă

01/07/2020

Rechizitoriu

DNA Bacău

06/08/2020

Cerere

Inculpat - B.

15/11/2021

Cerere

06/05/2022