ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 24 septembrie 2025
Deliberând asupra cererii de recurs în casație formulate de recurentul A., în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 83 din data de 11 noiembrie 2022, pronunțată de Tribunalul Harghita s-a dispus:
În baza dispozițiilor art. 195 din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
În baza dispozițiilor art. 67 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), m) din C. pen., i s-au aplicat inculpatului pedepsele complementare constând în interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat respectiv de a se afla în incinta, pe terasa sau în alte dependințe/anexe ale localului "S.C. B. S.R.L.", situat în com. Lupeni, sat Lupeni nr. 493, jud. Harghita, pe o perioadă de 5 ani, pedepse complementare care se execută conform dispozițiilor art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
S-au aplicat dispozițiile art. 65 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 66 alin. (1) lit. a), b), m) din C. pen., interzicând inculpatului, cu titlu de pedepse accesorii, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat respectiv de a se afla în incinta, pe terasa sau în alte dependințe/anexe ale localului "S.C. B. S.R.L.", situat în com. Lupeni, sat Lupeni nr. 493, jud. Harghita, pedepse accesorii care se execută potrivit dispozițiilor art. 65 alin. (3) din C. pen.
În baza dispozițiilor art. 7 alin. (1) raportat la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008, a fost obligat inculpatul la prelevarea de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.
În conformitate cu art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, s-a adus la cunoștința inculpatului faptul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.
În temeiul dispozițiilor art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19 alin. (1), (2), (4) și 5 din C. proc. pen., art. 20 C. proc. pen. și art. 25 alin. (1) C. proc. pen. respectiv art. 1349, art. 1357, art. 1381 și art. 1391 C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată și alăturată acțiunii penale de părțile civile C., D. și E., respectiv s-a admis acțiunea civilă, astfel cum a fost formulată și alăturată acțiunii penale de partea civilă Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc și, în consecință, a fost obligat inculpatul A. la plata unor despăgubiri civile: 6720 RON reprezentând daune materiale, către partea civilă Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc; 25.000 euro reprezentând daune morale, către partea civilă C.; 25.000 euro reprezentând daune morale, către partea civilă D.; 25.000 euro reprezentând daune morale, către partea civilă E..
A luat act că persoana vătămată Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În temeiul dispozițiilor art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. raportat. la art. 397 alin. (2), (3), (4) din C. proc. pen. cu referire la art. 249 și cu aplic. art. 250
2
din C. proc. pen., s-a menținut măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanța din data de 14.07.2020 emisă în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, până la concurența sumei de 75.000 euro, în vederea garantării executării obligațiilor civile stabilite prin prezenta hotărâre în sarcina inculpatului A. și în beneficiul părților civile C., D. și E., asupra următoarelor bunuri: casa de locuit având o valoare impozabilă de 88.149 RON; anexă gospodărească având o valoare de impozitare de 3696 RON; teren extravilan (categoria de folosință "fâneață") având suprafață de 66500 mp; teren extravilan (categoria de folosință "pășune"), având suprafață de 13.500 mp; teren extravilan (categoria de folosință " pădure"), având suprafață de 10.000 mp.
Prin decizia penală nr. 187/A din 18 aprilie 2024, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita împotriva sentinței penale nr. 83/11.11.2022, pronunțate de Tribunalul Harghita în dosarul nr. x/2020.
În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelul formulat de inculpatul A. împotriva aceleiași sentințe penale, pe care a desființat-o, în parte și a rejudecat cauza în limitele de mai jos:
În baza art. 1371 alin. (1) C. civ., a reținut în sarcina victimei un procent de culpă de 10% la producerea prejudiciului și în consecință a diminuat daunele acordate părților civile după cum urmează:
- daunele materiale acordate Spitalului Clinic Județean de Urgență Miercurea Ciuc de la suma de 6720 RON, la suma de 6048 RON;
- daunele morale acordate părții civile C. de la suma de 25.000 euro, la suma de 22.500 euro;
- daunele morale acordate părții civile D. de la suma de 25.000 euro, la suma de 22.500 euro;
- daunele morale acordate părții civile E. de la suma de 25.000 euro, la suma de 22.500 euro.
A menținut restul dispozițiilor sentinței penale apelate.
Împotriva deciziei penale nr. 187/A din 18 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs în casație inculpatul A..
Inculpatul A. a înțeles să indice cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. apreciind că se află în termenul de declarare a recursului în casație întrucât cererea a fost introdusă în termenul de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 50/2025 pronunțate de Curtea Constituțională.
Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casație, conform dispozițiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 434 din C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs în casație deciziile pronunțate de curțile de apel, ca instanțe de apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.
Nu pot fi atacate cu recurs în casație:
a) hotărârile de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire;
b) hotărârile de respingere a cererii de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsă;
c) hotărârile pronunțate în materia executării pedepselor;
d) hotărârile pronunțate în materia reabilitării;
Art. 435. Termenul de declarare a recursului în casație. - Recursul în casație poate fi introdus de către părți sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.
Art. 437. Motivarea recursului în casație. - (1) Cererea de recurs în casație se formulează în scris și va cuprinde:
a) numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții, numele, prenumele și domiciliul profesional al avocatului sau, după caz, numele și prenumele procurorului care exercită recursul în casație, precum și organul judiciar din care acesta face parte;
b) indicarea hotărârii care se atacă;
c) indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora;
d) semnătura persoanei care exercită recursul în casație și/sau semnătura avocatului.
(2) La cerere se anexează toate înscrisurile invocate în motivarea acesteia.
Art. 438. Cazurile în care se poate face recurs în casație. - (1) Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri:
în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente;
- 6 abrogate;
inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;
în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal;
- 10 abrogate;
nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată;
s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege;
- 14 abrogate.
(2) Cazurile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.
(3) În cazul în care cererea de recurs în casație a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursul în casație nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiași hotărâri, indiferent de motivul invocat.
Potrivit art. 440 din C. proc. pen., instanța dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casație dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen. care se referă la hotărârile ce sunt supuse recursului în casație, termenul de declarare, părțile ce pot formula calea de atac, motivarea recursului în casație, precum și cazurile în care se poate formula.
Potrivit art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1), (2) și (6), art. 437 și 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.
Din examinarea cererii de recurs în casație formulate de recurentul inculpat A. se constată că aceasta este inadmisibilă.
În cazul în care cererea de recurs în casație a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursul în casație nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiași hotărâri, indiferent de motivul invocat (art. 438 alin. (3) din C. proc. pen.).
Înalta Curte constată că inculpatul A. a utilizat anterior calea extraordinară a recursului în casație împotriva deciziei nr. 187/A din 18 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, aceasta fiind soluționată prin încheierea nr. 454/RC din 12 septembrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2020.
Instanța de recurs amintește că prin Decizia nr. 50 din 18 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 328 din 11 aprilie 2025, s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că soluția legislativă din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casație în ipoteza în care în mod greșit nu a fost dispusă încetarea procesului penal este neconstituțională.
În ceea ce privește incidența acestei decizii, instanța de recurs amintește următoarele:
Prin Decizia nr. 50 din 18 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 328 din 11 aprilie 2025, s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că soluția legislativă din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casație în ipoteza în care în mod greșit nu a fost dispusă încetarea procesului penal, este neconstituțională.
Potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Costituția României, deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Prin Decizia nr. 685/2018 (pronunțată cu privire la conflictul juridic de natură constituțională între Î.C.C.J. - Parlamentul României), Curtea a atestat:
"(...) că deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, conform art. 147 alin. (4) din Constituție, (...), atât situațiilor pendinte, respectiv în cauzele aflate în curs de judecată, precum și în cele finalizate în măsura în care justițiabilii sunt încă în termenul de exercitare a căilor de atac extraordinare corespunzătoare, cât și situațiilor viitoare." (paragraful 198)
De asemenea, Curtea a reținut în jurisprudența sa că neconstituționalitatea este o sancțiune de drept constituțional, răstoarnă o prezumție de natură normativă primară, se aplică pentru viitor și are efecte distincte de nulitate, care, la rândul său, are un regim juridic specific în materie civilă, penală sau administrativă (Decizia nr. 392 din 18 iunie 2020, pronunțată de Curtea Constituțională, paragraf 27).
În interpretarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție, instanța constituțională a statuat că, decizia de constatare a neconstituționalității face parte din ordinea juridică normativă, prin efectul acesteia prevederea neconstituțională încetându-și aplicarea pentru viitor. În aceste condiții, decizia de constatare a neconstituționalității se va aplica în privința raporturilor juridice ce urmează a se naște după publicarea sa în Monitorul Oficial al României, Partea I - facta futura, însă, având în vedere faptul că excepția de neconstituționalitate este, de principiu, o chestiune prejudicială, o problemă juridică a cărei rezolvare trebuie să preceadă soluționarea litigiului cu care este conexă și un mijloc de apărare care nu pune în discuție fondul pretenției deduse judecății, aceasta nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, prin aplicarea deciziilor de constatare a neconstituționalității numai raporturilor juridice care urmează a se naște, deci unor situații viitoare ipotetice, întrucât și-ar pierde esențialmente caracterul concret. Așadar, aplicarea pentru viitor a deciziilor sale vizează atât situațiile juridice ce urmează a se naște - facta futura, cât și situațiile juridice pendinte și, în mod excepțional, acele situații care au devenit facta praeterita. (Decizia nr. 392 din 18 iunie 2020, pronunțată de Curtea Constituțională, paragraf 23).
O decizie de admitere a excepției de neconstituționalitate se aplică în cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării acesteia - cauze pendinte, în care respectivele dispoziții sunt aplicabile - indiferent de invocarea excepției până la publicarea deciziei de admitere, întrucât ceea ce are relevanță în privința aplicării deciziei Curții este ca raportul juridic guvernat de dispozițiile legii declarate neconstituționale să nu fie definitiv consolidat. În acest mod, efectele deciziei de admitere a instanței de contencios constituțional se produc erga omnes. În privința cauzelor care nu se află pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere a Curții, fiind vorba despre un raport juridic epuizat - facta praeterita, Curtea a reținut că partea nu mai poate solicita aplicarea deciziei de admitere, întrucât decizia de admitere a Curții nu poate constitui temei legal pentru o acțiune în justiție, în caz contrar consecința fiind extinderea efectelor deciziei Curții pentru trecut. (Decizia nr. 392 din 18 iunie 2020, pronunțată de Curtea Constituțională, paragraf 24).
Sintetizând, se reține că deciziile pronunțate de instanța de control constituțional produc efecte:
- pentru viitor, respectiv litigiilor declanșate ulterior publicării sale în Monitorul Oficial (facta futura);
- situațiilor juridice pe rol (pendinte);
- situațiilor definitive dacă nu au expirat termenele de declarare a căilor extraordinare de atac.
Ca urmare, Deciziile Curții Constituționale nu pot produce efecte în cauzele definitiv soluționate (facta praeterita), respectiv în cauzele soluționate definitiv până la publicarea deciziei Curții Constituționale, în care nu a fost dispusă sesizarea Curții Constituționale ori în care au expirat termenele de declarare a căilor extraordinare de atac).
În acest context argumentativ, Înalta Curte constată că Decizia Curții Constituționale nr. 50/2025 a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 11 aprilie 2025, iar decizia penală recurată a rămas definitivă la data de 18 aprilie 2024, astfel că viciul de neconstituționalitate constatatat de jurisdicția constituțională nu are efect asupra situației juridice a recurentului.
Față de aceste considerente, instanța de recurs reține că pronunțarea Deciziei nr. 50/2025 de către instanța de contencios constituțional nu repune inculpatul în termenul de recurs în casație, sens în care urmează să respingă, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 187/A din 18 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 187/A din 18 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Dată
Tip
Sursă
01/07/2020
Rechizitoriu
DNA Bacău
06/08/2020
Cerere
Inculpat - F.
15/11/2021
Cerere
G.
06/05/2022
Cerere de apel
Inculpat - H.
06/05/2022
Cerere de apel
Inculpat - H.
06/05/2022
Cerere de apel
Inculpat - H.
10/05/2022
Cerere de apel
Procuror - DNA SERVICIUL TERITORIAL TÂRGU MUREȘ
13/05/2022
Cerere
Inculpat - F.
16/05/2022
Cerere de apel
Inculpat - I., Inculpat - F.
25/01/2023
Cerere
Apelant - H.
27/01/2023
Cerere av. J. pentru H.
10/02/2023
Cerere de recurs
Apelant - I., Apelant - F.
13/02/2023
Cerere de recurs
Apelant - H.
14/02/2023
Cerere de recurs
Apelant - I., Apelant - F.
16/02/2023
Cerere de recurs
Apelant - H.
03/05/2023
Adresă de înaintare/trimitere dosar
Curtea de Apel TÂRGU MUREȘ
05/05/2023
Cerere acces la dosar electronic
Recurent - F.
08/05/2023
Cerere acces la dosar electronic
Avocat - J.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 septembrie 2025.