ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de partea civilă A. împotriva deciziei penale nr. 298/A din data de 10 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2023, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 20/27.01.2025 pronunțată în dosarul nr. x/2023 Judecătoria Oravița în baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen. a fost condamnată inculpata B., la pedeapsa amenzii în cuantum de 9000 RON pentru săvârșirea infracțiunii de furt, faptă prev. și ped. de art. 228 alin. (1) C. pen. rap la art. 231 alin. (1) C. pen.. În temeiul art. 63 alin. (1) C. pen., inculpatei i s-a atras atenția că, în caz de neexecutare cu rea-credință, în tot sau în parte, a pedepsei amenzii, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea.

În temeiul art. 397 alin. (1), art. 19 alin. (1), art. 24 și 25 C. proc. pen., raportat la art. 1357 C. civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă C., prin succesorul său A., și s-a dispus obligarea inculpatei la plata de despăgubiri, după cum urmează: - 8500 de euro și 3000 de RON reprezentând daune materiale; - 5000 de RON daune morale.

În temeiul art. 404 alin. (4) raportat la art. 249 alin. (3) și (5) C. proc. pen., a fost menținută măsura sechestrului asigurător dispusă prin încheierea nr. 26 din data de 13.06.2023 de Judecătoria Oravița, în dosar nr. x/2023, definitivă prin decizia penală nr. 107/C din 12.10.2023, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin.

În temeiul art. 398 C. proc. pen. raportat la art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată inculpată la plata către stat a sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 400 RON pentru faza urmăririi penale. În temeiul art. raportat la art. 276 alin. (1) și (2) C. proc. pen., inculpata a fost obligată la plata sumei de 3.000 de RON, reprezentând cheltuielile judiciare făcute de partea civilă, constând în onorariul avocațial, conform chitanței nr. x din data de 12.06.2023.

În esență, în fapt, s-a reținut că inculpata B. în perioada 2021-19.10.2022, a sustras mai multe sume de bani din domiciliul concubinului său, cu scopul de a și le însuși, precum și că la data de 19.10.2022 i-a sustras concubinului său, persoana vătămată C., suma de 250 de euro, dintr-o cutie metalică, aflată într-un cuptor din șopron.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, inculpata B., cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel Timișoara la data de 20.02.2025.

Prin decizia penală nr. 298/A din data de 10 aprilie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de inculpata B. împotriva sentinței penale nr. 20/27.01.2025 pronunțată de Judecătoria Oravița în dosarul nr. x/2023.

S-a desființat sentința penală apelată și rejudecând:

S-a redus de la 9000 RON la 6000 (șasemii) RON, echivalentul a 200 zile-amendă a 30 RON/zi, amenda penală aplicată inculpatei B. pentru săvârșirea infracțiunii de furt prev. de art. 228 alin. (1) C. pen. raportat la art. 231 C. pen.

În temeiul art. 397 alin. (1), art. 19 alin. (1), art. 24 și 25 C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, acțiunea civilă exercitată de persoana vătămată C., continuată de moștenitorul A..

În temeiul art. 404 alin. (4) C. proc. pen., s-a dispus ridicarea sechestrului asigurator dispus prin încheierea nr. 26/13.06.2023 pronunțată de Judecătoria Oravița în dosarul nr. x/2023, definitivă prin decizia penală nr. 107/C/12.10.2023 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin.

S-au menținut în rest dispozițiile sentinței penale apelate, în măsura în care nu contravin deciziei.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina statului.

Decizia penală nr. 298/A din data de 10 aprilie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală a fost comunicată, printre alții, către partea civilă A. la data de 17.04.2025.

Pentru partea civilă termenul s-a împlinit la data de 19.05.2025, în conformitate cu art. 269 alin. (2) și (4) din C. proc. pen.

Împotriva deciziei penale nr. 298/A din data de 10 aprilie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală a declarat recurs în casație partea civilă A. la data de 07.05.2025.

Cererea de recurs în casație formulată de partea civilă A. a fost comunicată către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara la data de 16.05.2025 și inculpatei B. la data de 16.05.2025.

La data de 30.06.2025 au fost depuse concluzii scrise de către inculpata B. și a solicitat respingerea recursului în casație ca fiind nelegal și nefondat, precum și respingerea tuturor motivelor invocate, ca fiind netemeinice și nelegale, menținerea în tot a deciziei penale nr. 298/A/2025, pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. x/2023,

Judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 23.09.2025

În cuprinsul cererii de recurs în casație formulată, partea civilă A. a solicitat admiterea recursului în casație formulat, casarea hotărârii și în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) si alin. (2) teza finala din C. proc. pen. raportat la art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., rejudecarea laturii penale și a laturii civile de către Curtea de Apel Timișoara.

A susținut, pe de o parte, că în rechizitoriu nu s-a indicat valoarea prejudiciului, cuantumul sumelor ce ar fi fost sustrase de inculpata B., iar pe de altă parte, că prima instanță a reținut vinovăția acesteia în sustragerea doar a sumei de 250 de euro și cu toate acestea, în latura civilă a cauzei, prima instanță a apreciat că se impune obligarea inculpatei la plata sumelor de 8.500 euro și 3.000 RON, cu titlu de prejudiciu material.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, fără a solicita reanalizarea probatoriului administrat în cauză, luând în calcul întocmai descrierea faptei reținute prin decizia recurată, a solicitat să se observe că fapta de furt, pusă în sarcina inculpatei, a fost analizată în mod eronat, fiindu-i acordata o altă încadrare decât cea care se impunea, iar o astfel de abordare este contrară jurisprudenței constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a stabilit că omisiunea reținerii caracterului continuat al infracțiunii atrage incidența cazului de casare.

Din probatoriul administrat și analizat pe larg, Judecătoria Oravița a reținut faptul că derularea infracțiunii de furt a avut loc pe o durata mai mare de timp, inculpata sustrăgând în mod repetat sume de bani, care au totalizat 8500 de euro si 3000 de RON. În niciun moment raționamentul instanței de fond nu concluzionează ca inculpata ar fi sustras toata suma într-o singura acțiune de furt. Or, în atare situație, se impunea ca atât trimiterea în judecată cât și judecata efectivă sa aibă loc sub încadrarea prevăzută de art. 228 alin. (1) din C. pen. cu raportare la art. 231 alin. (1) din C. pen. și raportare la art. 35 alin. (1) din C. pen. dispozițiile referitoare la infracțiunea continuată.

Curtea de Apel a menținut încadrarea inițială și s-a rezumat la a afirma că nu poate agrava situația inculpatei în propria cale de atac, deși prin reținerea disp. art. 35 alin. (1) din C. pen., infracțiune continuată, inculpatei nu i s-ar fi schimbat limitele de pedeapsă sau alte elemente componente ale pedepsei de maniera de a i se agrava situația.

Concluzionând, a apreciat că latura penală a cauzei are o influență directă asupra acțiunii civile, care a fost respinsă de către curtea de apel și astfel, admiterea recursului în casație devine esențială pentru restabilirea echilibrului procesual și pentru garantarea reparării prejudiciului în mod complet.

În situația în care raționamentul aplicat laturii penale ar fi fost unul corect, a apreciat că modalitatea de soluționare a laturii civile aleasă de către instanța fondului ar fi fost păstrată, inculpata fiind obligată atât la plata daunelor materiale în integralitatea lor, cât și la plata daunelor morale, așa cum au fost admise în primă instanță.

A mai susținut că este nevoit să apeleze la aceasta cale de atac extraordinară, invocând erori în latura penală a cauzei, ce pot fi remediate doar prin casarea hotărârii și trimiterea spre rejudecare de către instanța de apel, aceste erori având o directa influență asupra modului de soluționare a acțiunii civile în cauză, forma actuală de soluționare a laturii penale de către curtea de apel a adus acestuia prejudicii în latură civilă, cuantumul despăgubirilor civile fiind redus la extrem.

Înalta Curte, verificând cerințele legale pentru admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulată, constată că acestea nu sunt îndeplinite în cauză, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte notează că potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 440 din C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație

Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație formulată de partea civilă A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. și îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casație.

Cererea de recurs în casație îndeplinește și condițiile prevăzute de art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., precum și cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționat numele și prenumele părții civile, hotărârea care se atacă, precum și semnătura apărătorului ales, avocat D. .

Raportat la criteriile de exigență ale condiției supuse analizei și la sfera cazurilor de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., astfel cum au fost consacrate în practică și jurisprudență, Înalta Curte notează prioritar faptul că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabilește cazurile în care se poate face recurs în casație, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenței motivării cererii de recurs în casație și a unei concordanțe aparente a acesteia cu unul dintre motivele expres prevăzute de lege.

Totodată, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că ea urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., instanța de recurs în casație examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casație și care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

Recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt intrate în autoritatea de lucru judecat, nici reevaluarea materialului probator pentru modificarea bazei factuale ori a caracterizării în drept. În privința evaluărilor în drept ce pot fi devoluate și acestea sunt limitate, prin voința legiuitorului, la ipotezele (cazurile) enumerate.

Recursul în casație este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, într-un sistem guvernat de dublu grad de jurisdicție, în care părțile pot solicita verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, însă doar în limitele expres și limitativ prevăzute în art. 438 din C. proc. pen.

Evoluția reglementării în sensul restrângerii devoluțiunii admisibile și analiza jurisprudenței aferente, demonstrează că interpretarea extensivă a cazurilor constituie o adăugare nepermisă sau o ignorare a voinței legiuitorului și aduce în sfera cenzurii instanței elemente extrinseci, generând caracterul de soluție nelegală deciziei pronunțate în recursul în casație.

Recursul în casație declarat în prezenta cauză este inadmisibil. Astfel cum s-a expus anterior, în acest cadru procesual instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar orice chestiune de fapt sau chiar de drept, ce nu se circumscrie cazurilor expres reglementate este considerată intrată în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestite cu judecarea recursului în casație. Motivele invocate privind latura penală, reanalizarea probatoriului, schimbarea încadrării juridice și modul de soluționare a laturii civile, excedează competenței funcționale, instanța de recurs neavând abilitatea de a proceda la reaprecierea acestora.

Solicitarea de reapreciere a probatoriului administrat, cu consecința schimbării situației de fapt reținută de instanța de apel, înlăturarea probelor și reaprecierea acestora este atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel, în condițiile în care presupune un proces complex de analiză asupra împrejurărilor concrete ale cauzei, care intră în atributul exclusiv al instanței de fond/apel și nu pot fi cenzurate, prin urmare, în cadrul prezentului demers judiciar,

Referitor la încadrarea juridică, se reține că aprecierea legalității limitelor de pedeapsă în calea de atac a recursului în casație se face în funcție de încadrarea juridică reținută ori menținută prin hotărârea atacată, instanța de recurs neavând posibilitatea de a dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor. Operațiunea schimbării încadrării juridice, în cazul soluției definitive a acțiunii penale, este inadmisibilă, deoarece atacă elemente intrate în puterea lucrului judecat, elemente a căror reevaluare excedează devoluțiunii recursului în casație.

În ceea ce privește criticile recurentului cu privire la modul de soluționare a laturii civile, se constată că este supusă analizei instanței de recurs temeinicia hotărârilor instanțelor de fond și apel, Înalta Curte nefiind abilitată, în acest cadru procesual, să reaprecieze asupra întinderii și suficienței despăgubirilor acordate ori a criteriilor evaluate sub acest aspect.

Față de aceste aspecte, Înalta Curte constată că motivele invocate nu se circumscriu cazului de casare invocat prev de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată partea civilă A. împotriva deciziei penale nr. 298/A din data de 10 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul parte civilă la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată partea civilă A. împotriva deciziei penale nr. 298/A din data de 10 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul-parte civilă la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 septembrie 2025.