ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 16 aprilie 2025

Deliberând asupra cererii de recurs în casație formulate de recurenta A., în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 105 din 8 iulie 2024, Judecătoria Motru, în temeiul art. 396 alin. (1) și (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (2) din C. pen. și a Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale, a încetat procesul penal cu privire la inculpata, A., trimisă în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere în formă continuată prev. de art. 238 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (605 acte materiale), ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În temeiul art. 397 alin. (1) și art. 25 alin. (1) din C. proc. pen., s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă, B..

A fost obligată inculpata la plata către partea civilă, a sumei de 68.862,75 RON reprezentând daune materiale și a sumei de 166.629,46 euro reprezentând daune materiale.

A fost obligată inculpata la plata către partea civilă, a sumei de 10.000 euro (plătibili în RON raportat la cursul valutar BNR de la data plății) reprezentând daune morale.

A fost respinsă, în rest, acțiunea civilă, ca nefondată.

În temeiul art. 250

2

din C. proc. pen., s-a menținut măsura asigurătorie a sechestrului dispus prin Ordonanța nr. 52/P/2019 din 06.12.2021 adoptată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2019 și menținut prin încheierea nr. 13/12.07.2023 pronunțată de Judecătorul de cameră preliminară în dosar nr. x/2023, asupra mai multor bunuri imobile și mobile, proprietatea inculpatei A..

În temeiul art. 250

2

din C. proc. pen., s-a menținut măsura sechestrului asigurător dispus prin Ordonanța nr. 52/P/2019 din 24.10.2022 adoptată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2019 și menținut prin încheierea nr. 13/12.07.2023 pronunțată de Judecătorul de cameră preliminară în dosar nr. x/2023, cu respectarea art. 729 C. proc. civ., asupra tuturor sumelor actuale și viitoare deținute în conturile bancare deschise pe numele inculpatei A., datorate inculpatei de către terțe persoane sau de către S.C. C..

Prin decizia penală nr. 124/A din data de 31 ianuarie 2025, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelul declarat de apelanta inculpată A., împotriva sentinței penale nr. 105 din 8 iulie 2024, pronunțată de Judecătoria Motru.

A desființat, în parte, sentința penală apelată și rejudecând:

A menținut soluția de încetare a procesului penal în ceea ce priveșțe infracțiunea de abuz de încredere în formă continuată, prev. de art. 238 alin. (1) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. în modalitatea dispunerii pe nedrept de suma de 166.629,46 euro.

În temeiul art. 397 alin. (1) și art. 25 alin. (1) din C. proc. pen., a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă, B. și a obligat inculpata la plata către partea civilă a sumei de 166.629, 46 euro cu titlu de daune materiale.

A restrâns sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor mobile și imobile și asupra conturilor inculpatei până la concurența sumei de 166.629,46 euro.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de către apelanta-parte civilă B..

Împotriva deciziei penale nr. 124/A din data de 31 ianuarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a formulat recurs în casație inculpata A..

Inculpata A. a înțeles să indice cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., "a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" și pct. 8, "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

În susținerea cererii de recurs în casație, întemeiată pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpata a invocat, în esență, faptul că elementul material al infracțiunii de abuz de încredere, în modalitatea reținută în sarcina sa, constă într-o acțiune abuzivă a persoanei care deține un bun al altuia, de a dispune sau de a-l folosi în alt scop decât acela pentru care îi fusese încredințat.

Inculpata a apreciat că este important să se analizeze întregul context în care persoana vătămată îi trimitea frecvent sume de bani, inclusiv pentru ceea ce a calificat drept confortul relației personale.

Astfel, a considerat că este important să se analizeze faptul că, existând o dublă calitate pe care persoana vătămată o avea față de inculpată, respectiv de concubin și de partener de afaceri, nu putea genera ideea că inculpata trebuia să aibă o anumită percepție asupra sumelor de bani pe care persoana vătămată i le trimitea, cu atât mai mult cu cât pe înscrisurile care îi erau accesibile nu apăreau mențiuni de natură să o facă să înțeleagă destinația plății.

Inculpata A. a mai arătat că persoana vătămată nu i-a cerut niciodată restituirea vreunei sume de bani, primul demers inițiat împotriva acesteia constând în plângerea penală. A considerat astfel că nemulțumirile persoanei vătămate au fost legate de încetarea relației personale, iar nu de încălcarea vreunei obligații asumate în raport de parteneriatul de afaceri.

În concluzie, a apreciat că faptei îi lipsește tipicitatea obiectivă a infracțiunii de abuz în încredere, care are ca situație premisă tocmai cunoașterea de către făptuitor a unei anumite destinații a sumelor de bani, situație inexistentă în cazul de față, solicitând în consecință achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., a invocat faptul că soluția de încetarea a procesului penal trebuia întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., respectiv lipsa plângerii penale, care primează față de intervenirea prescripției răspunderii penale, prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

În acest sens, inculpata a invocat că, în dosarul e urmărire penală există ordonanța parchetului prin care s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave prevăzută de art. 242 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 256

1

din C. pen., infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 256

1

din C. pen. și infracțiunea de abuz de încredere în formă continuată prevăzută de art. 238 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., în infracțiunea de infracțiunea de abuz de încredere în formă continuată prevăzută de art. 238 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., aceasta fiind încadrarea juridică pentru care a fost trimisă în judecată.

Inculpata nu a negat că nu a fost formulată plângere pentru infracțiunea de înșelăciune, critica constând în faptul că persoana vătămată nu a formulat nicio plângere prealabilă privind săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere.

În susținerea cererii de recurs în casație s-a mai arătat că, ulterior momentului în care s-a dispus schimbarea încadrării juridice, nu s-a respectat procedura prevăzută de art. 297 alin. (2) din C. proc. pen. - dacă într-o cauză în care s-au făcut acte de urmărire penală se constată că este necesară plângerea prealabilă, organul de urmărire penală cheamă persoana vătămată și o întreabă dacă înțelege să facă plângere. A considerat că legiuitorul nu a prevăzut instituția formulării tacite a plângerii, poziția persoanei vătămate trebuind să fie una expresă.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casație, conform dispozițiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 434 din C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs în casație deciziile pronunțate de curțile de apel, ca instanțe de apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Nu pot fi atacate cu recurs în casație:

a) hotărârile de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire;

b) hotărârile de respingere a cererii de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsă;

c) hotărârile pronunțate în materia executării pedepselor;

d) hotărârile pronunțate în materia reabilitării;

Art. 435. Termenul de declarare a recursului în casație. - Recursul în casație poate fi introdus de către părți sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.

Art. 437. Motivarea recursului în casație. - (1) Cererea de recurs în casație se formulează în scris și va cuprinde:

a) numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții, numele, prenumele și domiciliul profesional al avocatului sau, după caz, numele și prenumele procurorului care exercită recursul în casație, precum și organul judiciar din care acesta face parte;

b) indicarea hotărârii care se atacă;

c) indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora;

d) semnătura persoanei care exercită recursul în casație și/sau semnătura avocatului.

(2) La cerere se anexează toate înscrisurile invocate în motivarea acesteia.

Art. 438. Cazurile în care se poate face recurs în casație. - (1) Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri:

(2) Cazurile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

(3) În cazul în care cererea de recurs în casație a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursul în casație nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiași hotărâri, indiferent de motivul invocat.

Art. 440 din C. proc. pen. prevede că instanța dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casație dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen. care se referă la hotărârile ce sunt supuse recursului în casație, termenul de declarare, părțile ce pot formula calea de atac, motivarea recursului în casație, precum și cazurile în care se poate formula.

Potrivit art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1), (2) și (6), art. 437 și 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Din examinarea cererii de recurs în casație formulate de recurenta A. se constată că aceasta este inadmisibilă.

În cadrul procesual al recursului în casație, instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar orice chestiune de fapt, analizată de instanțele de fond și apel sau chiar chestiuni de drept, dar ce nu se circumscriu cazurilor expres reglementate, sunt considerate intrate în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii.

Recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt intrate în autoritatea de lucru judecat, nici reevaluarea materialului probator pentru modificarea bazei factuale ori a caracterizării în drept. În privința evaluărilor în drept ce pot fi devoluate și acestea sunt limitate, prin voința legiuitorului, la ipotezele (cazurile) enumerate.

Recursul în casație este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, într-un sistem guvernat de dublu grad de jurisdicție, în care părțile pot solicita verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, însă doar în limitele expres și limitativ prevăzute în art. 438 din C. proc. pen.

Evoluția reglementării în sensul restrângerii devoluțiunii admisibile și analiza jurisprudenței aferente, demonstrează că interpretarea extensivă a cazurilor constituie o adăugare nepermisă sau o ignorare a voinței legiuitorului și aduce în sfera cenzurii instanței elemente extrinseci, generând caracterul de soluție nelegală deciziei pronunțate în recursul în casație.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., se constată că recurenta critică latura subiectivă a infracțiunii de abuz de încredere, aspect ce nu poate fi evaluat prin prisma cazului de casare invocat ce permite doar examinarea faptei sub aspectul condițiilor de tipicitate de ordin subiectiv. Analiza laturii subiective presupune în mod necesar analiza probatoriului administrat.

Prin cererea de recurs, recurenta a solicitat achitarea, în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. pen., indicând lipsa de tipicitate obiectivă a infracțiunii de abuz de încredere, însă a criticat în realitate forma de vinovăție reținută în sarcina sa, invocând că nu ar fi cunoscut destinația sumelor de bani virate de către partea civilă.

Instanța de apel a evaluat modalitatea de săvârșire a infracțiunii privind dispunerea pe nedrept de suma de 166.629,46 euro apreciind că inculpata a folosit în scopuri personale această sumă cu toate că provenea din suma totală de 662.600 euro transferată de partea civilă cu destinația clară "finanțare C.". Este adevărat că au fost identificate mai multe sume de bani trimise de partea civilă pentru "confortul relației", însă aceste sume excedează sumei de 662.000 Euro, fiind sume ce au fost evidențiate în raportul de expertiză în mod distinct. Pe cale de consecință, Curtea constată că inculpata nu a reușit să justifice folosirea acestei sume de bani astfel încât raționamentul organului de urmărire penală că a dispus pe nedrept de această sumă este unul corect. În ipoteza în care partea civilă ar fi intenționat să transfere sumele indicate în scopul exclusiv al confortului relației, nu ar fi făcut mențiunea "finanțare C." în ordinele de plată. Așa cum s-a precizat, sumele de bani transferate pentru confortul relației au fost evidențiate distinct și nu sunt incluse în suma de 662.000 Euro.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., se constată că aspectele prezentate nu se circumscriu ipotezei reglementate ce se referă la greșita încetare a procesului penal.

Recurenta a criticat încălcarea dispozițiilor art. 297 alin. (2) din C. proc. pen., potrivit cărora dacă într-o cauză în care s-au făcut acte de urmărire penală se constată că este necesară plângerea prealabilă, organul de urmărire penală cheamă persoana vătămată și o întreabă dacă înțelege să facă plângere. În caz afirmativ, organul de urmărire penală continuă cercetarea. În caz contrar, înaintează procurorului actele încheiate și propunerea de clasare.

În motivare căii de atac, recurenta a arătat faptul că, după momentul în care a fost dispusă schimbarea încadrării juridice prin ordonanța procurorului, organul de urmărire penală nu a chemat persoana vătămată pentru a o întreba dacă înțelege sau nu să facă plângere cu privire la infracțiunea de abuz în încredere, prevăzută de art. 238 alin. (1) din C. pen.

Prealabil, se constată că modalitatea în care au fost administrate probele și efectuate actele de urmărire penală a fost tranșată în mod definitiv în faza de cameră preliminară și nu mai poate fi reexaminată prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului în casație. Astfel, prin încheierea penală nr. 48 din data de 03 martie 2023, Judecătoria Motru, în baza art. 346 alin. (2) din C. proc. pen., a respins cererile și excepțiile invocate de inculpata A., a constatat legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății cauzei, iar prin încheierea nr. 46 din data de 09 mai 2023, Tribunalul Gorj a respins contestația inculpatei împotriva încheierii penale de fond nr. 48 din data de 03 martie 2023 a Judecătoriei Motru.

În ceea ce privește lipsa plângerii prealabile pentru infracțiunea de abuz de încredere, invocată de recurentă, Înalta Curte constată că, prin sesizarea adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, înregistrată la data de 29.10.2018, sub nr. x/2018, partea civilă, B. a formulat plângere penală împotriva numitei A., solicitând efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și gestiune frauduloasă. Pentru această din urmă infracțiune, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Prin ordonanța nr. 52/P/2019 din 08.03.2021 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor cercetate din infracțiunile de gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 242 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 256

1

din C. pen. și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 256

1

C. pen. și abuz de încredere în formă continuată, prevăzută de art. 238 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. în infracțiunea de abuz de încredere prevăzută de art. 238 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.. La fel ca la infracțiunea de gestiune frauduloasă, și în ceea ce privește infracțiunea de abuz de încredere, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Schimbarea încadrării juridice dintr-o infracțiune cercetată la plângere prealabilă într-o alta având aceeași condiție de procedibilitate, nu impune în sarcina organelor de urmărire penală obligația de a (re)chema persoana vătămată pentru a fi întrebată dacă formulează plângere, cât timp la dosar există sesizarea sa inițială având aceeași natură juridică de plângere prealabilă care exprimă voința de declanșare a procedurii judiciare și tragere la răspundere penală a făptuitorului.

Art. 297 alin. (2) din C. proc. pen., potrivit căruia dacă într-o cauză în care s-au făcut acte de urmărire penală se constată că este necesară plângerea prealabilă, organul de urmărire penală cheamă persoana vătămată și o întreabă dacă înțelege să facă plângere are în vedere ipoteza declanșării procedurii în baza principiului oficialității, când persoana vătămată nu a avut oportunitatea de a ieși din pasivitate și a exprima voința în raport cu declanșarea cadrului procesual și cu tragerea la răspundere penală.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurenta inculpată A. împotriva deciziei penale nr. 124/A din data de 31 ianuarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenta la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurenta inculpată A. împotriva deciziei penale nr. 124/A din data de 31 ianuarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 aprilie 2025.