ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE

12.11.2025

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2025

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor de la dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 288 din data de 22 august 2025 a Judecătoriei Salonta, în temeiul art. 41 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Salonta și, în temeiul art. 346 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 50 din C. proc. pen., s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului, prevăzută de art. 379 alin. (1) din C. pen., în favoarea Judecătoriei Zimnicea.

Pentru a dispune în acest sens, Judecătoria Salonta a reținut, în esență, că inculpatul A. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul emis la data de 26 martie 2025, în Dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului, faptă prevăzută și pedepsită de art. 379 alin. (1) din C. pen.

În fapt, în actul de sesizare s-a reținut că, în perioada 24.11.2021-02.10.2024, inculpatul A. a reținut-o la domiciliul său, situat în com. Smârdioasa, jud. Teleorman, pe fiica sa minoră, persoana vătămată B., fără consimțământul mamei acesteia, persoana vătămată C., în condițiile în care domiciliul minorei fusese stabilit prin sentința civilă nr. 384 din 10 iunie 2021 a Judecătoriei Salonta, definitivă prin decizia civilă nr. 1000/A din 24 noiembrie 2021 a Tribunalului Bihor, la mama sa, în mun. Salonta, jud. Bihor.

La termenul de judecată din 14.07.2025, Judecătorul de cameră preliminară a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale, reținând că instanța competentă este Judecătoria Zimnicea, raportat la locul săvârșirii infracțiunii, prin care se înțelege locul unde s-a desfășurat activitatea infracțională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia.

A apreciat că, în ciuda reglementării deficitare existente la alin. (5) al art. 41 din C. proc. pen., prin care se prevede că ordinea de prioritate prevăzută la alin. (1) se aplică în cazul în care două sau mai multe instanțe sunt sesizate simultan ori urmărirea penală s-a efectuat cu nerespectarea acestei ordini, că acest alineat se rezumă, în realitate, la a statua că organul de urmărire penală trebuie să țină cont întotdeauna, la sesizarea instanței, de ordinea de la alin. (1), dar că această ierarhie nu vizează și efectuarea urmăririi penale, care se poate desfășura și în afara ei.

Prin urmare, ordinea de prioritate nu vizează organele de urmărire penală (urmând a se aplica, însă, în caz de sesizări simultane ale acestora), dar se aplică la sesizarea de către parchete a instanțelor, astfel că procurorul va fi obligat să o respecte cu această ocazie, chiar dacă prin aceasta el urmează să sesizeze o altă instanță decât cea pe lângă care funcționează.

A reținut că, în cauză, sesizarea Judecătoriei Salonta s-a realizat în considerarea domiciliului persoanei vătămate C., respectiv mun. Salonta, str. x, nr. 79/A, județ Bihor, însă, conform situației de fapt reținute în actul de sesizare, presupusa activitate infracțională ar fi fost săvârșită de către inculpat, în calitatea sa de tată al minorei B., prin reținerea, în perioada 24.11.2021-02.10.2024, în mod continuu, a fiicei sale minore B., fără consimțământul mamei acesteia, C., la domiciliul său din loc. Smârdioasa, județ Teleorman, deși avea obligația de a o aduce pe aceasta la domiciliul de fapt al mamei sale din mun. Salonta, jud. Bihor.

Astfel, a concluzionat că locul săvârșirii infracțiunii, primul criteriu de determinare a competenței teritoriale a instanțelor, este pe raza loc. Smârdioasa, județ Teleorman, care se află în circumscripția Judecătoriei Zimnicea și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

În urma declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Zimnicea la data de 30.09.2025, sub același număr de dosar.

La termenul de judecată din data de 28 octombrie 2025, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Zimnicea.

Prin încheierea nr. 240 din 28 octombrie 2025, Judecătoria Zimnicea a admis excepția necompetenței teritoriale, invocate din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe inculpatul A., trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului, prevăzută de art. 379 alin. (1) din C. pen., în favoarea Judecătoriei Salonta, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În esență, a reținut că locul săvârșirii infracțiunii reprezintă atât locul în care s-a realizat activitatea infracțională, cât și cel în care s-a produs urmarea imediată. În acest context, ambele instanțe aflate în conflict sunt competente, având în vedere că obiectul juridic specific al infracțiunii vizează relațiile familiale ce presupun păstrarea legăturilor dintre părinți și copii, iar urmarea imediată a laturii obiective constă în starea de pericol pentru relațiile de familie care presupun existența unor legături personale între părinți și copii.

A constatat că, prin sentința civilă nr. 384/10.06.2021 a Judecătoriei Salonta, definitivă prin decizia civilă nr. 1000/A/24.11.2021 a Tribunalului Bihor, domiciliul minorei B. a fost stabilit la mama sa, persoana vătămată C., în mun. Salonta, jud. Bihor și, în privința tatălui, inculpatul A., instanța a stabilit un program de legături personale la domiciliul acestuia din com. Smârdioasa, jud. Teleorman. Subliniind importanța și scopul programului de legături personale, a reținut că relațiile sociale ocrotite în concret de dispozițiile art. 379 alin. (1) din C. pen., raportat la situația de fapt reținută în rechizitoriu, sunt acele relații de familie dintre minoră și mama sa, relații care prezumtiv trebuiau să se desfășoare acolo unde minorei îi fusese stabilit domiciliul prin hotărârea judecătorească menționată anterior, și anume la domiciliul mamei sale din mun. Salonta, jud. Bihor. Astfel, a concluzionat că Judecătoria Salonta a fost legal sesizată și că, atât timp cât instanța sesizată este cea de la locul unde s-a produs urmarea infracțiunii, nu există temei pentru desesizarea acesteia și sesizarea instanței de la locul desfășurării activității infracționale, întrucât s-ar încălca dispozițiile art. 41 alin. (2) și (3) din C. proc. pen., care stabilesc o competență alternativă între toate instanțele avute în vedere de legiuitor drept instanțe de la locul săvârșirii faptei, deopotrivă competente teritorial.

Înalta Curte, analizând conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Salonta și Judecătoria Zimnicea, constată următoarele:

Determinarea competenței teritoriale a instanțelor de judecată se realizează în ordinea de preferință prevăzută la art. 41 alin. (1) din C. proc. pen., text de lege potrivit căruia primul criteriu care trebuie avut în vedere îl reprezintă locul comiterii infracțiunii ("Competența după teritoriu este determinată, în ordine, de: a) locul săvârșirii infracțiunii (...)").

Prin locul săvârșirii infracțiunii se înțelege, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, "locul unde s-a desfășurat activitatea infracțională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia."

Obiectul cauzei asupra căreia poartă conflictul negativ de competență îl reprezintă infracțiunea de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului, în modalitatea prevăzută și pedepsită de art. 379 alin. (1) din C. pen., constând în "Reținerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimțământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredințat minorul potrivit legii."

Din analiza laturii obiective, reiese că infracțiunea prevăzută în art. 379 alin. (1) din C. pen., în modalitatea normativă a reținerii minorului de către un părinte, este una comisivă, materială, continuă și de pericol și se consumă în momentul în care minorul a fost reținut.

Astfel, locul în care s-a desfășurat activitatea infracțională este cel în care a fost săvârșită acțiunea de reținere a minorului, care se poate realiza prin refuzul de predare a minorului părintelui cărui i-a fost încredințat, oprirea minorului după împlinirea duratei de timp pentru care a fost lăsat în paza sa, conform hotărârii judecătorești ori împiedicarea minorului de a se întoarce la părintele căruia i-a fost încredințat.

În ceea ce privește urmarea imediată, în doctrină s-a reținut că aceasta constă atât în primejduirea creșterii și educării copilului, cât și în pericolul de deterioare a relațiilor dintre copil și (unul dintre) părinții săi. Prin urmare, infracțiunea de nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului, prevăzută de art. 379 alin. (1) din C. pen., nu presupune producerea unui rezultat concret, ci a unei stări de pericol, și, în consecință, nu se manifestă în plan fizic, pentru ca producerea urmării imediate să fie valorificate din perspectiva stabilirii locului săvârșirii infracțiunii.

Înalta Curte amintește că, anterior, competența teritorială privind judecarea în primă instanță a infracțiunii prevăzute de art. 379 alin. (1) din C. pen. a mai fost analizată de către instanța supremă (Î.C.C.J., S. pen., încheierea nr. 170 din 19 aprilie 2019), care a concluzionat că în cazul infracțiunii de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului, prevăzută în art. 379 alin. (1) din C. pen., locul săvârșirii infracțiunii, în accepțiunea dispozițiilor art. 41 din C. proc. pen., este locul unde minorul a fost reținut, reprezentat de domiciliul inculpatului, iar nu locul unde inculpatul avea obligația de a-l aduce înapoi pe copilul său minor, reprezentat de domiciliul celuilalt părinte. Soluția jurisprudențială antereferită a fost confirmată ulterior în doctrină (D., Competența teritorială în dreptul procesual penal, E. nr. 11/2023).

În virtutea acestor considerente și având în vedere că inculpatul A. a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului, în modalitatea prevăzută și pedepsită de art. 379 alin. (1) din C. pen., constând în reținerea minorei B. la domiciliul său din comuna Smârdioasa, județul Teleorman, Înalta Curte reține că locul săvârșirii faptei este locul unde a fost reținut minorul, nefiind relevant pentru stabilirea competenței teritoriale a instanței faptul că inculpatul avea obligația de a o aduce pe minoră la domiciliul mamei sale din municipiul Salonta, județul Bihor.

În consecință, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe inculpatul A. în favoarea Judecătoriei Zimnicea, instanță căreia i se va trimite dosarul și va reține cheltuielile judiciare în sarcina statului.