ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.11.2025

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 476/2025

HOTĂRÂRE
12.11.2025
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 476/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2025

Asupra cererii de strămutare de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 16.10.2025 la Înalta Curte de Casație și Justiție, petentul A. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2025 al Curții de Apel Oradea, având ca obiect cererea de privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2025 al Judecătoriei Satu Mare.

În argumentarea cererii, petentul A. a susținut, în esență, că există suspiciunea rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor din cadrul Curții de Apel Oradea este grav afectată, potrivit disp. art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. Motivele de strămutare sunt expuse pe larg în cuprinsul cererii și nu vor mai fi reluate.

Cererea a fost înaintată Curții de Apel Oradea în temeiul art. 20 alin. (1) lit. n) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești și, ulterior, la data de 22 octombrie 2025, Curtea de Apel Oradea a înaintat-o Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind înregistrată, pe rolul secției penale, sub nr. x/2025, cu prim termen de judecată la data de 12 noiembrie 2025.

La data de 10 noiembrie 2025, Curtea de Apel Oradea a transmis informațiile prevăzute de art. 73 alin. (3) C. proc. pen., în cuprinsul cărora comunicat un punct de vedere asupra cererii de strămutare, susținând, în esență, că motivele invocate de petent în susținerea cererii de strămutare, nu pot conduce la concluzia că imparțialitatea judecătorilor din cadrul Curții de Apel Oradea ar fi afectată pentru a deveni incident vreunul din cazurile prevăzute de art. 71 C. proc. pen.

*

Examinând cauza, cu prioritate, din perspectiva admisibilității căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 71 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție "strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calității părților ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice."

Strămutarea este, prin urmare, un remediu procesual prin intermediul căruia, în mod excepțional, judecarea unei anumite cauze penale este luată din competența unei instanțe și dată spre soluționare unei alte instanțe din aceeași categorie și de același grad, în vederea înlăturării oricărei suspiciuni asupra lipsei de obiectivitate și imparțialitate a tuturor judecătorilor ce o compun.

Înalta Curte constată că este învestită cu soluționarea cererii de strămutare formulate de petentul A. cu privire la dosarul nr. x/2025 al Curții de Apel Oradea, având ca obiect cererea formulată de acesta privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2025 al Judecătoriei Satu Mare.

Așadar, obiectul prezentei cauze nu privește strămutarea judecății unei cauze penale în sensul art. 71-74 din C. proc. pen., ci strămutarea soluționării unei cereri de strămutare.

Înalta Curte constată că excepția inadmisibilității invocată în prezenta cauză de către Ministerul Public este pe deplin justificată, întrucât dispozițiile art. 71 C. proc. pen. (care reglementează strămutarea) au în vedere exclusiv judecarea unei cauze penale în sens material, adică activitatea jurisdicțională desfășurată asupra fondului/în procedura de cameră preliminară sau asupra căilor de atac ordinare sau extraordinare în acea cauză, nu și asupra unor incidente procedurale.

Astfel, Înalta Curte apreciază că soluționarea unei cereri de strămutare nu constituie o cauză penală în sensul art. 71 C. proc. pen., ci un mijloc procedural menit să asigure imparțialitatea în cauza respectivă. Într-o atare ipoteză, nu există o cauză de judecat în sensul art. 71 C. proc. pen., ci un incident procedural asupra căruia instanța competentă urmează să se pronunțe, în condițiile legii.

Admiterea unei astfel de cereri ar conduce la o extindere nepermisă a competenței Înaltei Curți, prin crearea unui grad suplimentar de jurisdicție pentru un incident care, potrivit legii, se soluționează definitiv de instanța sesizată.

Dispozițiile art. 129 din Constituție prevăd că mijloacele procesuale de control ale hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.

Astfel, motivele de strămutare invocate de petentul A. nu pot fi cenzurate în prezenta procedură, întrucât obiectul cererii de față nu privește strămutarea unei cauze penale în sensul art. 71-74 C. proc. pen., ci strămutarea judecării unei cereri de strămutare, adică a unui incident procedural.

În acest sens, s-a mai pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție sentința nr. 383 din data de 01 octombrie 2025, în dosarul nr. x/2025.

Ca atare, pentru considerentele prezentate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2025 al Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Având în vedere soluția pronunțată în cauză, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga petentulla plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2025 al Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă petentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 noiembrie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-11-18
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 488/2025
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2025 Deliberând asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la dat
ÎCCJ 2025-06-03
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 252/2025
ificând, în acest context, actele și lucrările dosarului, se constată că aspectele menționate în cuprinsul cererii formulate nu sunt de natură să demonstreze că imparțialitatea judecătorilor de la instanța pe rolul căreia se află dosarul nr
ÎCCJ 2025-05-28
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 244/2025
Ședința publică din data de 28 mai 2025 Deliberând asupra cererii de strămutare de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală l
ÎCCJ 2025-04-09
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 165/2025
., în cuprinsul cărora, în esență, a fost prezentat istoricul și obiectul cauzei a cărei strămutare s-a solicitat, fiind indicat completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei, precum și cele dispuse de instanța de apel la termenele
ÎCCJ 2025-09-18
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 368/2025
Ședința publică din data de 18 septembrie 2025 Deliberând asupra cererii de strămutare, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, l
Sursă