ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 06 noiembrie 2025

Asupra plângerii de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin ordonanța din data de 11.08.2025 emisă în dosarul nr. x/2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală s-a dispus clasarea cauzei cu privire la infracțiunile de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen. și represiune nedreaptă, prev. de art. 283 alin. (1) și (2) din C. pen.

Pentru a se dispune în acest sens, s-a reținut că nu se poale reține săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. și ped. de art. 297 alin. (1) din C. pen. și represiune nedreaptă, prev. de art. 263 alin. (1) și (2) din C. pen., întrucât, se constată că petentul își exprimă propriile convingeri cu privire la existența acestora și nu rezultă indicii cu privire la săvârșirea vreunei infracțiuni de către magistrații din cadrul DI1COT - Structura Centrală și Tribunalul București.

De altfel, descrierea și motivarea infracțiunilor presupus săvârșite de magistrați, expusă în sesizare, coincide cu aspectele prezentate în apel, regăsindu-se și în cererea de despăgubiri adresată instanței civile. Repetarea de către petent a argumentelor și alegațiilor în trei proceduri distincte nu constituie probe sau indicii ale vreunei infracțiuni comise de vreun magistrat.

Astfel, deși în materie penală este posibilă atât teoretic cât și practic constatarea existenței unor infracțiuni de serviciu comise de către magistrați în legătură cu activitatea lor judiciară, pentru aceasta sunt necesare probe certe vizând încălcarea dispozițiilor legale și/sau reaua-credință cu care să fi acționat, probe care să aibă la bază aspecte obiective exterioare sau colaterale în raport cu activitatea judiciară ca atare exercitată în virtutea atribuțiilor de serviciu. Astfel, pentru conturarea vinovăției penale în asemenea cazuri nu sunt suficiente argumentele de genul celor invocate în sesizarea de la prezentul dosar, ci este necesară dovedirea unor fapte sau împrejurări dincolo de reinterpretarea deciziilor motivate de către magistrații reclamați.

Așa cum s-a reținut de către Curtea Constituțională prin Decizia nr. 631/2014 trăsăturile esențiale ale infracțiunii sunt prevederea faptei de legea penală (tipicitalea), caracterul nejustificat (cauzele justificative) și caracterul imputabil (cauzele de neimputabilitate). În ceea ce privește activitatea magistraților procurori și judecători, atribuțiile lor de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt învestiți, respectiv interpretării și aplicării dispozițiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanțial și al celui procedural. Prin definiție, infracțiunea de abuz în serviciu, prev. și ped. de art. 297 alin. (1) din C. pen. reprezintă fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act prevăzut de o lege, o ordonanță a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege ori îl îndeplinește cu încălcarea unei dispoziții cuprinse într-un astfel de act normativ, cauzând o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice. Astfel, se constată că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă și subiectivă ale infracțiunii de abuz în serviciu, întrucât, din cele expuse în plângere, nu s-a putut reține că magistrații procurori și judecători reclamați au comis vreo infracțiune în contextul instrumentării cauzei contestate de către aceasta, în condițiile în care soluția dispusă s-a bazat pe probe legal administrate a căror interpretare este atributul exclusiv al organelor judiciare și nu al părților implicate în actul de justiție.

În ceea ce privește infracțiunea de represiune nedreaptă, prev. de art. 283 alin. (1) și (2) din C. pen. s-a constatat că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă și subiectivă ale cesteia. Astfel, în urma probatoriului administrat în cauză a fost dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva lui A. și a altor persoane, reținerea acestora, arestarea preventivă și ulterior măsura controlului judiciar, acestea fiind dispuse pe baza suspiciunilor rezonabile în raport cu probatoriul existent în cauză la momentul dispunerii lor, fiind prelungite, menținute sau înlocuite, temeinicia acestora fiind consfințită prin hotărâri definitive.

De altfel, prin decizia penală nr. 609/A pronunțată de Curtea de Apel București s-a constatat că A. a fost supus, în mod legal și temeinic, unor măsuri preventive de libertate (reținere, arestare preventivă și arest la domiciliu), în perioada 10.12.2021-22.08.2023 și unei măsuri neprivative de libertate (control judiciar), în perioada 23.08-2023-12.11.2024.

Nemulțumirile părților implicate în proces, cu referire la modul concret de soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac, în limitele cunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție, prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistraților care au soluționat respectivele cauze.

Potrivit însă, atât reglementărilor interne (art. 124 și art. 129 din Constituție, ca și art. 17 din Legea 303/2004), cât și a celor comunitare, sistemul de justiție funcționează pe baza principiului independenței, fiecare magistrat având libertatea de a soluționa cauzele ce îi sunt repartizate potrivit propriei sale conștiințe și în acord cu convingerea sa intimă, formulată pe baza probelor administrate.

Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare și aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege pentru fiecare caz în parte, aceasta fiind, de altfel, și justificarea existenței lor. De altfel, prin hotărârea definitivă pronunțată în cauză, s-a dispus achitarea lui A., constatându-se legalitatea și temeinicia măsurilor privative și neprivative dispuse față de acesta.

Prin ordonanța nr. 123/II-2/2025 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respinsă plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței din data de 11.08.2025 emisă în dosarul nr. x/2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală.

La data de 25/09/2025 a fost înregistrată plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței din data de 11.08.2025 emisă în dosarul nr. x/2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală.

Judecătorul de Cameră Preliminară, analizând plângerea formulată de petent pe baza materialului probator efectuat în cauză și prin prisma motivelor invocate, constată că aceasta este nefondată, iar soluția procurorului este legală și temeinică.

Potrivit art. 336 alin. (1) din C. proc. pen., orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime.

Conform art. 340 alin. (1) din C. proc. pen., persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Judecătorul de cameră preliminară constată că, soluția de clasare dispusă prin ordonanța din data de 11.08.2025 emisă în dosarul nr. x/2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală a avut în vedere plângerea formulată de petentul A. împotriva magistraților procurori din cadrul DIICOT și a magistraților judecători din cadrul Tribunalului București care au efectuat urmărirea penală în dosarul penal nr. x/2021, respectiv au exercitat atribuții de serviciu în acest dosar în care a fost trimis în judecată pentru infracțiuni de trafic de droguri, a fost arestat preventiv 608 zile, a fost sub măsura controlului judiciar 418 zile și a fost condamnat în primă instanță la pedeapsa închisorii cu executare, întrucât prin decizia penală nr. 609/A din data de 23.04.2025, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2022 s-a dispus achitarea pentru infracțiunile de care fusese acuzat, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) și b) teza a Ii-a.

Se constată, din cuprinsul plângerii formulate, că petentul este nemulțumit de de faptul că a fost arestat preventiv 608 zile și a fost sub măsura controlului judiciar 418 zile (peste 3 ani de măsuri preventive), cu toate că prin decizia Curții de Apel București a fost achitat, constatându-se că nu există nicio probă în ceea ce privește susținerea acuzației. Însă, se observă că acesta nu a descris, în concret, faptele care formează obiectul acestora și nu a indicat vreun mijloc de probă, astfel că procurorul de caz nu a identificat fapte sau elemente concrete care să indice existența relei-credințe în desfășurarea activității judiciare, nefiind precizate acțiuni exterioare procesului de interpretare și aplicare a legii de către magistrați, prin care să fi fost încălcate dispozițiile legale ce reglementează activitatea acestora.

Potrivit art. 341 alin. (51) din C. proc. pen.: Judecătorul de cameră preliminară, soluționând plângerea, verifică soluția atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul de urmărire penală și a oricăror înscrisuri noi prezentate.

Totodată, sesizat cu plângerea menționată, judecătorul de cameră preliminară nu este învestit cu atribuții de urmărire penală, așa încât, controlul judecătoresc privește exclusiv efectuarea urmăririi penale, cu respectarea dispozițiilor legii procesuale.

În acest sens, se constată că, prin ordonanța din data de 11.08.2025 emisă în dosarul nr. x/2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală s-a dispus clasarea cauzei cu privire la infracțiunile de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen. și represiune nedreaptă, prev. de art. 283 alin. (1) și (2) din C. pen.

Totodată, prin ordonanța nr. 123/II-2/2025 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respinsă plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței din data de 11.08.2025 emisă în dosarul nr. x/2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală.

În prezenta cauză, judecătorul de cameră preliminară constată că soluția adoptată de parchet prin ordonanța din data de 11.08.2025 emisă în dosarul nr. x/2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală este legală și temeinică, aspect confirmat de ordonanța nr. 123/II-2/2025 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cu privire la aspectul esențial care a determinat adoptarea acestei soluții de către procurorul de caz, se reține faptul că plângerea formulată de către petent nu conține elementele necesare pentru individualizarea faptelor cu conotație penală pretins comise de către persoanele menționate în cuprinsul acesteia.

În plângerea cu care a fost învestit judecătorul de cameră preliminară, petentul menționează că este nemulțumit de faptul că s-a dispus clasarea, întrucât urmărirea penală este incompletă deoarece nu ține cont de faptul că s-a aflat 3 ani sub puterea măsurilor preventive, precum și că ordonanța este nelegală, întrucât nu s-a analizat faptul că filmarea care a dus la menținerea măsurilor preventive a fost trunchiată, fapt constatat prin decizia pronunțată în apel, ceea ce a dus în eroare judecătorii care au prelungit măsurile preventive, apoi le-au menținut.

Exercitarea de către magistrați a atribuțiilor de serviciu, în lipsa unor elemente de natură a le pune la îndoială buna-credință, care se prezumă până la proba contrară, nu poate constitui temei pentru antrenarea răspunderii penale, iar pentru a fi în prezența unei infracțiuni de abuz în serviciu este necesar să existe o atribuție de serviciu încălcată și prevăzută de legislația primară, după cum rezultă din Decizia Curții Constituționale nr. 405/15.06.2016, însă o atare atribuție nu poate fi confundată cu rezultatul desfășurării activității de jurisdicție, împrejurare care nu intră sub incidența legii penale.

În ceea ce privește infracțiunea de represiune nedreaptă, prev. de art. 283 alin. (1) și (2) din C. pen., în mod corect, procurorul a constatat că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă și subiectivă, întrucât reținerea, arestarea preventivă și, ulterior, măsura controlului judiciar au fost dispuse pe baza suspiciunilor rezonabile, în raport, cu probatoriul existent în cauză la acel moment.

Judecătorul de cameră preliminară reține că, aspectele învederate de către petent nu conduc la antrenarea răspunderii penale a magistraților, atâta vreme cât, din analiza actelor aflate la dosarul cauzei, nu au fost identificate elementele constitutive ale infracțiunilor sesizate.

În vederea inițierii de cercetări față de anumite persoane, pentru săvârșirea unor infracțiuni, este necesar ca, din datele existente, să rezulte elemente concrete de fapt care să conducă la concluzia că, în cauză, s-a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, indiciile fiind cele care declanșează procesul penal.

În consecință, nefiind reținută nicio încălcare a dispozițiilor legale și, în urma verificării actelor și lucrărilor dosarului, constatând că faptele penale cu privire la care s-a solicitat a fi cercetate persoanele menționate în cuprinsul plângerii nu există, ordonanța atacată este temeinică și legală, neexistând motive pentru desființarea acesteia și trimiterea cauzei la procuror pentru a se completa urmărirea penală, nefiind indicii privind existența, în materialitatea lor, a infracțiunilor reclamate, astfel cum, în mod corect, s-a apreciat și în considerentele ordonanței de clasare.

Pentru aceste considerente, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței din data de 11.08.2025 emisă în dosarul nr. x/2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. 123/II-2/2025 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței din data de 11.08.2025 emisă în dosarul nr. x/2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. 123/II-2/2025 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Obligă petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința din Camera de consiliu, astăzi, 06 noiembrie 2025.