ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 29 aprilie 2025

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin ordonanța de clasare nr. 1317/P/2022 din 29.10.2024 dispusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, s-a dispus, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. clasarea cauzei privind plângerea formulată de A. sub aspectul presupuselor infracțiuni de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., instigare la inducerea în eroare a organelor judiciare prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 268 alin. (1) C. pen., cercetare abuzivă prev. de art. 280 alin. (2) C. pen. și represiune nedreaptă prev. de art. 283 alin. (1) și (2) C. pen., întrucât faptele nu există.

Pentru a dispune în acest sens, Parchetul a reținut că în urma verificărilor efectuate cu privire la cauza în care a fost judecat și condamnat A. reiese că, prin rechizitoriul nr. x/2014 al DNA - Serviciul Teritorial Oradea, acesta a fost trimis în judecată, alături de o altă persoană, pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție și spălare de bani.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Satu Mare sub nr. x/2015, dosar în care instanța de fond a pronunțat sentința de condamnare nr. 138/25.10.2017, iar Curtea de Apel Oradea, prin decizia nr. 351/A/2018, a menținut-o.

A apreciat cu privire la acuzațiile formulate de persoana vătămată A. la adresa procurorului B., în sensul că ar fi exercitat constrângeri atât asupra denunțătorului în cauza în care a fost condamnat, cât și asupra completelor de judecată care l-au condamnat, că nu există nicio probă care să le susțină.

Unul dintre principiile fundamentale ale procesului penal este cel al prezumției de nevinovăție, care poate fi răsturnat doar prin probe certe, care să nu lase nicio îndoială asupra vinovăției persoanei acuzate de săvârșirea unei infracțiuni.

Conform sentinței nr. 138/2017, pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr. x/2015, dosarul nr. x/2014 al DNA - Serviciul Teritorial Oradea s-a format ca urmare a denunțului numitului C., încarcerat la acea dată în Penitenciarul Oradea:

"La data de 25.09.2014, la sediul S.J.A. Satu Mare a fost adresată de către C., încarcerat în Penitenciarul Oradea, o solicitare privind intenția de a formula un denunț referitor la săvârșirea de fapte de corupție de către un lucrăror de poliție. Lucrătorii din cadrul S.J.A. Satu Mare s-au deplasat în penitenciarul Oradea, unde la data de 02.10.2014, în prezența apărătorului ales, av. D., C. a formulat un denunț împotriva ofițerului de poliție A.."

A precizat că din cuprinsul sentinței mai sus menționate reiese că denunțătorul a avut inițiativa sesizării organelor de urmărire penală, iar denunțul a fost dat în prezența apărătorului său, în fața unor lucrători de poliție.

De asemenea, a reținut că din cuprinsul sentinței reiese faptul că instanța a analizat toate probele de la dosar (declarațiile denunțătorului, ale martorilor, bunurile identificate cu ocazia percheziția domiciliară), pronunțând o hotărâre de condamnare, menținută și în apel.

În acest context, a considerat că afirmațiile persoanei vătămate privind o presupusă constrângere exercitată de procurorul de caz atât asupra denunțătorului, cât și asupra judecătorului rămân simple afirmații, nesusținute de nicio probă.

Înregistrarea la care persoana vătămată face referire într-una dintre solicitările adresate CSM și Inspecției Judiciare, prezentată ca mijloc de probă, respectiv "înregistrare care se regăsește online atât în diverse publicații, cât și pe pagina de facebook a avocatului E. care a făcut sesizare și a predat înregistrarea la SIIJ făcând obiectul dosarului x/2019 conform relatărilor din mass media", nu este aptă să dovedească niciuna dintre acuzațiile formulate de persoana vătămată, cu referire la cazul în care a fost urmărită penal, judecată și condamnată.

Mai mult, a precizat că persoana vătămată își susține acuzațiile pe presupusa incompatibilitate a judecătorilor (cereri analizate de altfel de către instanțe), pe faptul că procurorul nu a cerut recuzarea, pe modul în care magistrații au instrumentat cauza, pe dispozițiile acestora în ceea ce privește probatoriul și cererile formulate în acea cauză, fapt ce excedează competențelor organului de urmărire penală în prezenta cauză.

Cu referire la modul în care magistrații au instrumentat cauza, a menționat că infracțiunea de abuz în serviciu, sub aspectul laturii obiective, presupune ca, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, funcționarul să nu îndeplinească un act sau să îl îndeplinească în mod defectuos și prin aceasta să cauzeze o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane.

Prin Decizia nr. 405 din data de 15.06.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 517 din 08.07.2016, Curtea Constituțională a statuat că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres în legislația primară, legi și ordonanțe ale Guvernului.

Curtea a reținut că ilicitul penal este cea mai gravă formă de încălcare a unor valori sociale, iar consecințele aplicării legii penale sunt dintre cele mai grave. În opinia Curții, comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege, neputând fi dedus, eventual, din raționamente ale judecătorului, de natură să substituie normele juridice.

Totodată, Curtea a reținut că, în exercitarea competenței de legiferare în materie penală legiuitorul trebuie să țină seama de principiul potrivit căruia incriminarea unei fapte ca infracțiune trebuie să intervină ca ultim resort în protejarea unei valori sociale, ghidându-se după principiul "ultima ratio".

Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneția) a arătat că:

"de vreme ce judecătorii pot fi trași la răspundere penală pentru interpretarea unei legi, stabilirea faptelor sau evaluarea probelor, o asemenea răspundere operează doar în cazurile în care există rea-credință și dacă se poate demonstra, neglijență gravă. Judecătorii nu ar trebui trași la răspundere pentru erorile judiciare care nu presupun existența relei-credințe și pentru diferențele de interpretare a dreptului; remediul principal pentru asemenea erori îl reprezintă procedura de contestare, în concluzie: doar eșecurile provocate cu intenție printr-un abuz deliberat sau, dacă se poate demonstra, printr-o neglijență gravă, repetată și serioasă ar trebui să dea naștere acțiunilor disciplinare și sancțiunilor, răspunderii penale sau răspunderii civile."

Prin modul în care sunt reglementate aceste proceduri, magistrații care îndeplinesc activitatea de jurisdicție, în cadrul căreia pronunță o anumită soluție, se supun numai legii și reglementărilor în materia respectivă, beneficiind de protecție în fața oricăror ingerințe, înțelegând astfel că sesizarea penală nu poate fi transformată într-o cale de atac neprevăzută de lege.

În îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, magistrații trebuie să aplice legea la anumite situații de fapt date. Această activitate presupune un proces amplu care cuprinde mai multe etape, respectiv de stabilire pe bază de probe a situației de fapt supusă actului de justiție, de interpretare a dispozițiilor legale și, în final, de identificare și aplicare a dispozițiilor legale la cazul concret.

Așadar, în opinia procurorului de caz, împrejurarea că soluțiile pronunțate de către magistrați în cadrul atribuțiilor de serviciu sunt nefavorabile unei persoane nu constituie un indiciu care să pună la îndoială modalitatea în care aceștia și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu.

În ceea ce privește activitatea magistraților, atribuțiile lor de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt investiți, respectiv interpretării aplicării dispozițiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanțial și ale celui procedural.

Soluțiile pronunțate de magistrați sunt cenzurate în cazurile și condițiile prevăzute de lege, analiza acestora realizându-se cu prilejul exercitării căilor de atac ordinare și extraordinare, iar nu pe calea unei plângeri penale îndreptate împotriva magistraților care le-au pronunțat.

În raport de cele expuse, procurorul de caz a constatat că nu există fapte sau elemente concrete care să indice existența relei-credințe în desfășurarea activității judiciare, nefiind precizate acțiuni exterioare procesului de interpretare și aplicare a legii de către magistrați, prin care să fi fost încălcate dispozițiile legale ce reglementează activitatea acestora.

Referitor la presupusa infracțiune de represiune nedreaptă prev. de art. 283 alin. (1) și (2) C. pen. ce ar fi fost săvârșită de către magistrați (procurorul B. și judecătorii care l-au condamnat pe numitul A.), a reținut că există o hotărâre definitivă de condamnare a numitului A., ce a dobândit autoritate de lucru judecat (ne bis in idem). Prin urmare, raportarea la aceasta se va face în sensul că reflectă adevărul în considerarea imutabilității actului jurisdictional, iar acest adevăr poate fi contestat doar prin intermediul căilor extraordinare de atac.

Astfel, a apreciat că în cauză nu există nicio probă care să dovedească dincolo de orice îndoială rezonabilă nevinovăția numitului A. și faptul că magistrații au dispus măsurile prev. de art. 283 alin. (1) și (2) C. pen., cunoscând că acesta este nevinovat.

Împotriva acestei ordonanțe de clasare, petentul A. a formulat plângere la procurorul ierarhic superior.

Prin ordonanța nr. 21/II-2/2025 din data de 30 ianuarie 2025 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus în temeiul art. 339 alin. (1) C. proc. pen., respingerea plângerii formulate de petentul A..

În esență, procurorul ierarhic superior a reținut că soluția de clasare dispusă în cauză este corectă, a existat o motivare suficientă și cu argumente convingătoare asupra incidenței cazului de clasare prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

A considerat că elementele existente în cuprinsul sesizării și în actele dosarului, au avut aptitudinea necesară formării convingerii juste a procurorului de caz, neexistând factori de natură a întrezări necesitatea unei suplimentări a probațiunii.

Prin raportare la conținutul concret al faptelor sesizate, mijloacele de probă administrate pe parcursul urmăririi penale au fost suficiente pentru lămurirea cauzei în toate aspectele.

De asemenea, a mai arătat că procurorul are libertatea de a dispune soluția în cauză pe baza propriei sale convingeri, formată pe baza unei analize logice, științifice și riguroase a faptelor relevate, cu respectarea principiilor legale referitoare la loialitatea administrării probelor și a aprecierii lor în mod coroborat.

Răspunderea penală a magistraților poate fi pusă în discuție numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

În practica Înaltei Curte de Casație și Justiție s-a reținut că, de principiu, în cauzele încredințate spre soluționare, magistrații se supun numai legii, pronunțând soluții în funcție de probele administrate, interpretate potrivit propriei convingeri și niciun magistrat nu poate fi tras la răspundere penală pentru raționamentele logico-juridice pe care s-a bazat în adoptarea unei soluții, iar simpla nemulțumire a uneia dintre părțile implicate în litigiu față de soluția adoptată nu poate constitui un temei pentru angajarea răspunderii penale.

Împotriva ordonanței nr. 21/II-2/2025 din data de 30 ianuarie 2025 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în termen legal, petentul A. a formulat plângere.

În esență, petentul a solicitat admiterea plângerii formulate și trimiterea cauzei la Parchet în vederea începerii urmăririi penale și a completării actelor efectuate, apreciind soluția dispusă de procuror ca fiind netemeinică.

A arătat că a formulat mai multe memorii către Inspecția judiciară cu referire la demersurile și practicile în afara cadrului procedural legislativ și efectuate de către organele de anchetă investite cu soluționarea dosarului nr. x/2015 al Tribunalului Satu Mare și a Curții de Apel Oradea, respectiv de către magistratul procuror B. din cadrul DNA Serviciul Oradea, ofițer de politie judiciară, magistrații judecători în cauză, fapte care se circumscriu în sfera elementelor constitutive a mai multor infracțiuni.

Ulterior evaluării memoriilor, Inspecția Judiciară în mod judicios sesizând aspectele semnalate și constatând indicii rezonabile că în cauză au fost săvârșite fapte penale, a transmis spre competentă cercetare sesizările către PICCJ formând dosarul nr. x/2020 ulterior declinat și reînregistrat sub numărul x/P/2022.

Urmare a acestora, procurorul de caz investit în soluționarea dosarului x/2022 a PICCJ, deși avea obligația imperativă, conform prev. art. 1, art. 2, art. 5, art. 8, art. 285, art. 306 C. proc. pen., art. 6 Convenția E.D.O de a strânge și de a administra probe în cauză, acestea au fost desconsiderate în totalitate de către procurorul de caz care fără a administra vreo probă, de a dispune audierea părții vătămate, de a efectua o cercetare minimă și efectivă, a dispus clasarea cauzei.

În opinia petentului, nu a fost creat cadrul procesual de administrare a probelor, cercetarea lipsind efectiv pentru infracțiunea de sustragerea de probe (înregistrarea ambientală care dovedea nevinovăția sa), nici măcar nu s-a dispus urmărirea penală in rem, iar față de faptele de instigare la inducerea în eroare a organelor judiciare, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, urmărirea penală in rem a fost dispusă în data de 28.10.2024 și fără să administreze vreo probă, în data de 29.10.2024 s-a dispus soluția de clasare în cauză, apreciindu-se că fapta nu există.

Astfel, a considerat că a fost încălcat dreptul la un proces echitabil și lezarea fără nicio justificare a principiilor directoare ale procesului penal.

De asemenea, a mai arătat că săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu sau neglijență în serviciu, în raport de poziția procesuală adoptată de către făptuitori, sustragere de probe, instigare și inducerea în eroare a organelor judiciare, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă și toate cele sesizate rezultă la o simplă analiză comparativă a conținutului adresei Tribunalului Satu Mare sub numărul x/2015 emisă în data de 31.10.2017, încheierea din data de 11.10.2017 a Tribunalului Satu Mare fila x din care rezultă că înregistrarea a fost depusă atât în anul 2015, cât și la efectuarea fondului, dată de la care dosarul a rămas în pronunțare la completul de judecată, încheierea din 10.02.2016 a Tribunalului Satu Mare având ca obiect menținere măsura preventivă în baza temeiului fals invocat la fila nr. x alin. antepenultim, prinț sceen-ul denunțului formulat și trimis de către procuror către "denunțător" cu îndrumarea de a fi semnat de către "denunțător" și ulterior depus pentru înregistrare, cererea și respectiv copia certificată de grefă, emisă de Tribunalul Satu Mare din data de 08.12.2015, copia certificată (răspuns) pentru conformitate cu ștampila Tribunalului Satu Mare în referire la solicitarea din dosar de asistare apărător ales la efectuarea oricărui act, încheierile Tribunalului Satu Mare și Curtea de Apel Oradea din faza camerei preliminare, dosar nr. x/2015 prin care s-a respins excepția nulității actelor efectuate în lipsa apărătorului ales, înregistrarea făcută publică de Avocat E..

A apreciat că, în mod cert, procurorul de caz învestit cu soluționarea prezentei cauze în care s-a dispus clasarea, nu a decelat cu exactitate temeiurile de fapt și de drept ale faptelor sesizate și nu a statuat în mod critic asupra acestora, nu a administrat nici o probă în cauză în vederea aflării adevărului și justei soluționări a cauzei.

Trimiterile făcute la modalitatea teoretică regăsite la fila nr. x din ordonanța de clasare fiind singurele corecte în considerarea faptului că "soluțiile pronunțate (cu buna credință) de magistrați sunt cenzurate în cazurile și condițiile prevăzute de lege, analiza acestora realizându-se cu prilejul exercitării căilor de atac ordinare și extraordinare." Însă, a considerat că în cauză este vorba despre o "intenție de abuz deliberat", printr-o neglijență gravă a solutiilor și a demersurilor în cauză și nicidecum de o soluție obiectiv legală, aspecte ce reies din:

- Inserarea în mod fals ca temei al motivelor menținerii măsurii preventive, a existenței înregistrărilor telefonice a amenințărilor la adresa martorei F.;

- Inserarea de către magistratul judecător în încheierea din 13.07.2015 că la dosarul nr. x/2014 DNA aferent 1043/83/2015 nu există dovada că s-a solicitat asistarea la efectuarea actelor în faza de urmărire penală, temei care a fundamentat soluția pentru respingerea excepțiilor în considerarea motivării acesteia și care este una neconformă;

- Faptul că magistratul procuror cunoștea incompatibilitatea magistratului completului de la fond și nu a depus nici o diligență în acest sens, aspect ce rezultă din însăși înregistrarea făcută public de către avocat E.;

- Dispariția de la dosar a înregistrării din mediul ambiental care dovedea nevinovăția sa în contextul în care a fost depusă atât la începutul procesului, cât și la fondul cauzei când instanța a rămas în pronunțare;

- Denunțul redactat de către procurorul de caz în afara cadrului procesual și trimis prin e-mail pentru semnare "denunțătorului", cât și celelalte demersuri de influențare, șantaj, promisiuni evidente.

În opinia petentului, toate acestea dovedesc reaua credință, abuzul și celelalte fapte săvârșite în instrumentarea cauzei în toate ciclurile procesuale chiar și anterior înregistrării cauzei,

De asemenea, tot sub aspectul netemeiniciei soluției de clasare, a invocat lipsa efectivă a unei cercetări în cauză.

În acest sens, a apreciat că se impune a fi audiați martorii - judecător G., procurorul B., grefierul care și-a desfășurat activitatea în perioada 11.10.2017 - 25.10.2017, la data pronunțării, respectiv 31.10.2017, când s-a constatat lipsa CD-ului cu înregistrarea-, martorul denunțător și petentul, în calitate de parte vătămată.

Totodată, se impune verificarea adresei de ID de unde s-a trimis denunțul formulat de către procuror și de pe care purta corespondența cu denunțătorul, aspect arătat prin memoriul depus la plângerea formulată la CSM și care ar trebui să se regăsească în actele și lucrările dosarului, la fel ca și adresa Tribunalului Satu Mare cu referire la dispariția CD-ului.

A mai invocat ca element de nelegalitate și împrejurarea că în dispozitivul ordonanței de clasare procurorul nu a cercetat infracțiunea de sustragere a probei, și anume a CD-ului.

Mai mult, cercetarea faptelor s-a realizat formal, având în vedere că începerea urmăririi penale in rem s-a realizat la data de 28.10.2024 și la scurt timp s-a dispus soluția de clasare.

Legalitatea soluției de clasare analizate este afectată de lipsa de rigoare în legătură cu calculul termenului de prescripție a răspunderii penale, date fiind elemente de incertitudine ce rezultă din actele de urmărire penală în legătură cu forma simplă sau continuată a infracțiunii de cercetare abuzivă în discuție și, implicit, în legătură cu faptele/actele materiale vizate prin soluția de clasare, determinarea momentului de la care se calculează termenul de prescripție și împlinirea acestuia raportat la o încadrare juridică certă stabilită de procuror.

Aceste chestiuni nu pot fi suplinite/clarificate de judecătorul de cameră preliminară, în procedura prev. de art. 341 C. proc. pen., care conferă acestuia atributul de a verifica legalitatea și temeinicia soluției, nu verificarea cauzei sub toate aspectele.

Prin urmare, a apreciat că se impune desființarea soluției de clasare sub aspectul infracțiunilor cercetate, dispusă prin ordonanța de clasare nr. 1317/P/2022 din 29.10.2024, urmând ca procurorul să stabilească fără echivoc forma simplă sau continuată a infracțiunilor de cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, cercetare abuzivă presupus comisă de procurorul B., cu consecințe asupra lămuririi faptei or actelor materiale încadrate juridic acestor infracțiuni, chestiuni necesar a fi prezentate cu rigoare pentru un control jurisdictional real și eficient în procedura reglementată de art. 341 C. proc. pen., inclusiv în eventualitatea intervenirii prescripției răspunderii penale.

A opinat în sensul că se impune reluarea urmăririi penale pentru motivele expuse și pentru aceea că procurorul de caz nu a examinat și nu s-a pronunțat cu privire la toate faptele și împrejurările factuale reclamate.

Trimiterea cauzei la procuror se impune și pentru a se asigura clarificarea faptelor ce fac obiectul cauzei în raport de sesizările existente la dosar și lămurirea completă a tuturor împrejurărilor necesare aflării adevărului, sens în care a solicitat a se efectua verificări concrete sub aspectul faptelor real sesizate.

În acest sens, se impune ca organul de urmărire penală să determine ab initio conținutul factual propriu-zis și complet al acuzațiilor reale aduse de petent, după care să procedeze, eventual, la audierea acestuia pentru clarificarea tuturor aspectelor reclamate și să soluționeze cauza cu privire la toate faptele și persoanele reclamate, urmând a administra, eventual, probele pe care le va considera necesare.

A precizat că toate probele în sensul celor arătate, au fost depuse și la plângerea împotriva soluției respinsă prin ordonanța nr. 21/II/2/2025, cât și la plângerea formulată la CSM.

Examinând plângerea formulată de petentul A., în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:

Preliminar analizării motivelor susținute de petenți în cuprinsul plângerii, judecătorul de cameră preliminară va determina coordonatele normative aplicabile în cauză, respectiv art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen. "în cauzele în care nu s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, judecătorul de cameră preliminară poate dispune respingerea plângerii, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată."; art. 341 alin. (8) C. proc. pen. "încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6) și la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) este definitivă."

Judecătorul de cameră preliminară constată că, în fapt, nemulțumirea petentului privește modul de instrumentare a dosarului nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală în sensul că s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul presupuselor infracțiuni de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., instigare la inducerea în eroare a organelor judiciare prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 268 alin. (1) C. pen., cercetare abuzivă prev. de art. 280 alin. (2) C. pen. și represiune nedreaptă prev. de art. 283 alin. (1) și (2) C. pen., întrucât faptele nu există.

Analizând actele dosarului, precum și întregul ansamblu probatoriu administrat în cauză, judecătorul de cameră preliminară apreciază că petentul nu a învederat fapte, date, împrejurări, în mod concret care să releve elementele de tipicitate ale infracțiunilor de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., instigare la inducerea în eroare a organelor judiciare prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 268 alin. (1) C. pen., cercetare abuzivă prev. de art. 280 alin. (2) C. pen. și represiune nedreaptă prev. de art. 283 alin. (1) și (2) C. pen., nici chiar din perspectiva existenței activității pe care norma de incriminare o descrie în verbum regens, motiv pentru care temeiul de drept al clasării prev. de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. este legal și temeinic.

Acest caz de împiedicare rămâne incident și când există o anumită conduită, dar aceasta nu este prevăzută ca element material al infracțiunii, astfel cum sunt faptele imputate intimaților care nu îmbracă forma exercitării abuzive a unor acte, respectiv punerea în mișcare a acțiunii penale, trimiterea în judecată sau condamnarea unei persoane nevinovate, în sensul prev. de art. 283 C. pen., în lipsa indicării unor circumstanțe ilicite de adoptare a soluției sau a unui mod de acțiune care să se circumscrie dispozițiilor legii penale.

Or, în lipsa unor informații independente și obiective, nemulțumirea petentului cu privire la actele de conduită imputate intimaților nu poate conferi acestora, doar prin ea însăși, o conotație ilicită și, prin aceasta, semnificația penală invocată.

În cadrul unei cercetări penale desfășurate față de un magistrat sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu serviciul trebuie să se probeze ilicitul penal, respectiv să se fi identificat un act de conduită al magistraților contrar atribuțiilor de serviciu și care să se înscrie în elementele de tipicitate indicate în norma de incriminare prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., de art. 47 C. pen. rap. la art. 268 alin. (1) C. pen., de art. 280 alin. (2) C. pen. și de art. 283 alin. (1) și (2) C. pen.. Față de cele constatate, faptele sesizate nu pot fi asimilate elementului material al laturii obiective a infracțiunilor de abuz în serviciu, instigare la inducerea în eroare a organelor judiciare, cercetare abuzivă și represiune nedreaptă.

În acest sens, raportat la faptele imputate intimaților magistrați, judecătorul de cameră preliminară, notează că independența magistraților în deciziile lor presupune, printre altele, ca aceștia să nu fie supuși unor acțiuni de tragere la răspundere penală întemeiate exclusiv pe măsurile și soluțiile dispuse în cauzele instrumentate. Aceasta deoarece, prin specificul lor, măsurile și soluțiile magistraților sunt susceptibile de a provoca nemulțumirea uneia sau alteia dintre părți, iar declanșarea unei anchete penale ca urmare a unei simple cereri a părților ar lipsi de conținut dispozițiile ce garantează statutul magistratului ori independența sa.

De aceea, intervenția organului de urmărire penală și anchetarea magistratului pentru eventuale infracțiuni prevăzute de art. 297 din C. pen. trebuie să se realizeze numai în scopul investigării actelor de conduită cu aparente conotații ilicite, pe care magistratul le-a adoptat distinct și suplimentar soluțiilor dispuse în cauzele instrumentate. În plus, pentru a justifica începerea urmăririi penale împotriva procurorului, astfel de acte de conduită trebuie să rezulte din date ori informații independente și obiective, neputând fi deduse doar pe baza nemulțumirii subiective a unei părți față de soluția dispusă într-un dosar penal.

În egală măsură, reținerea activității infracționale circumscrise infracțiunilor de abuz în serviciu, instigare la inducerea în eroare a organelor judiciare, cercetare abuzivă și represiune nedreaptă impune constatarea unui suport faptic, de natură obiectivă, neputându-se fundamenta exclusiv pe alegațiile persoanei care formulează acuzațiile, indiferent de calitatea persoanelor vizate de aceasta.

Or, în cauza de față, nu s-au relevat probator acele împrejurări de fapt din care ar rezulta că intimații B., G., H. ar fi comis infracțiunile care le sunt imputate.

De altfel, așa cum s-a arătat anterior, indiferent de încadrarea lor în drept, acuzațiile aduse intimaților se circumscriu exclusiv contestării modalității de exercitare a acestora a atribuțiilor de serviciu, în situațiile punctuale invocate de petent, respectiv: -inserarea în mod fals ca temei al motivelor menținerii măsurii preventive, a existenței înregistrărilor telefonice a amenintărilor la adresa martorei F.; - inserarea de către magistratul judecător în încheierea din 13.07.2015 că la dosarul nr. x/2014 DNA aferent 1043/83/2015 nu există dovada că s-a solicitat asistarea la efectuarea actelor în faza de urmărire penală; -împrejurarea că magistratul procuror cunoștea incompatibilitatea magistratului completului de la fond și nu a depus nici o diligență în acest sens; - dispariția de la dosar a înregistrării din mediul ambiental care dovedea nevinovăția sa în contextul în care a fost depusă atât la începutul procesului, cât și la fondul cauzei când instanța a rămas în pronunțare; - redactarea denunțului de către procurorul de caz în afara cadrului procesual și trimis prin e-mail pentru semnare "denunțătorului".

Așadar, în lipsa altor elemente obiectiv verificabile, conduita intimaților, reflectată de actele dosarului, se înscrie în exercițiul firesc al atribuțiilor lor de serviciu.

În acest sens, raportat la susținerile petentului, judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție constată că alegerea modalității celei mai adecvate de asigurare a bunei desfășurări a anchetei penale constituie un act care se încadrează în exercițiul firesc al atribuțiilor specifice funcției de procuror desemnat să efectueze urmărirea penală, cenzurabile exclusiv în formele și procedurile prevăzute de lege.

Simpla nemulțumire a persoanei, pretins defavorizate printr-o soluție, nu poate reprezenta o premisă pentru concluzia că aceasta este abuzivă, în absența unor indicii care să contureze existența unui raport juridic de drept penal, activitatea fiecăruia dintre participanții la înfăptuirea actului de justiție fiind supusă cenzurii controlului prin exercitarea căilor ordinare sau extraordinare de atac sau al organului abilitat cu cercetarea conduitei profesionale.

În mod judicios, procurorul a apreciat că ansamblul probatoriu conturează o derulare a evenimentelor coerentă, probată și posibilă și nu sunt întrunite elementele constitutive ale niciunei dintre infracțiunile sesizate.

Pentru toate aceste considerente, judecătorul de cameră preliminară va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței din data de 29 octombrie 2024 emisă în dosarul nr. x/2022 (1070/321/P/2020) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. 21/II-2/2025 din data de 30 ianuarie 2025 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Va obliga petentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței din data de 29 octombrie 2024 emisă în dosarul nr. x/2022 (1070/321/P/2020) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. 21/II-2/2025 din data de 30 ianuarie 2025 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Obligă petentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința camerei de consiliu, astăzi, 29 aprilie 2025.